Comisarul de fier Eugen Alimănescu şi brigada "Fulger"

[Cristi]

Eugen Alimanescu – Legenda Justitiarului de fier (articol preluat din revista online descopera.ro)

America l-a avut pe Elliot Ness, incoruptibilul justitiar al carui nume se leaga iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a avut pe Cesare Mori, nemilosul prefect nazist care a condus, la ordinele lui Benito Mussolini, cea mai de succes campanie antimafiota din istorie. Circa doua decenii mai tarziu, in Romania celui de al doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda in lupta contra crimei si a infractionalitatii. Un personaj la fel de controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar al carui nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor dar care a reaparut de fiecare data cand violenta si crima au impanzit strazile. Un nume, un om, un mit... Eugen Alimanescu.

Eficienta legii talionului

"Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" a fost dictonul care a insufletit cele mai multe dintre vendettele mafiote din toate colturile lumii. Legile guvernantilor pareau perimate, in toata modernitatea lor, in fata unui crez de milenii. In Italia, Statele Unite si alte tari greu incercate de flagelul mafiei, populatia incepea sa creada ca eficienta gruparilor mafiote nu va fi nicicand egalata de cea a magistratilor iar urmarea acestei convingeri a fost o reticenta extrema fata de masurile impuse de stat. In fond, una dintre legile de aur ale gruparilor criminale era interferenta cu structurile politienesti si coruperea pe scara mare a celor care ar fi trebuit sa ii prinda. Judecatori, ofiteri cu grad inalt din cadrul politiilor, chiar si maruntii agenti de strada, medici, avocati, procurori sau senatori, cu totii imparteau uriasa "placinta" a afacerilor murdare. Criminalii stateau la aceeasi masa cu autoritatile, sfidand masa mare a populatiei si reducand la tacere pe oricine ar fi incercat sa demaste tenebroasele relatii de tip mafiot. Intr-un asemenea climat nu se mai impunea decat o singura masura... ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.

Primul a fost prefectul italian Cesare Mori. Fascist, apropiat al lui Benito Mussolini, Mori nu s-a dat inapoi de la nimic pentru a reduce mafia siciliana la zero. A fost numit in functia de prefect al orasului Palermo la 20 octombrie 1925, chiar de catre dictatorul italian. In scrisoarea de investire, Mussolini ii cerea omului sau de incredere sa distruga mafia prin orice mijloace posibile, "iar daca legile il impiedica, sa nu se teama. Alte legi aveau sa fie facute in locul celor vechi".

Cesare Mori - Prefectul de fier din Sicilia

In numai doua luni, Cesare Mori efectuase peste 500 de arestari, iar pana la finalul mandatului sau, in anul 1929, numarul celor inchisi se ridica la peste 11.000. Nu existau procese, nu exista birocratie, nu existau negocieri. "Prefectul de fier", asa cum fusese poreclit Mori, a declansat un veritabil razboi cu toate clanurile mafiote. Sub aripa protectoare a regimului fascist italian, el a folosit orice masura pentru a-i prinde pe raufacatori. Tortura, executiile, luarea de ostatici, chiar asediile militare asupra oraselor si satelor fortificate de catre mafioti, intr-un cuvant, aceleasi arme pe care mafia le folosise dintotdeauna impotriva celor care i se opuneau. In plus, Mori avea de partea lui presa. Orice actiune in forta era redata pe prima pagina a ziarelor iar oamenii intelegeau ca justitia este mai presus chiar si de Mafie. Dupa numai patru ani, Benito Mussolini decreta in Parlamentul de la Roma: "Mafia a fost eradicata!". Se inselase de putin. Tocmai membrii partidului fascist ascunsesera o mana de capi mafioti, iar acestia aveau sa faca din Mafie, odata cu incheierea razboiului, o organizatie de zeci de ori mai puternica decat fusese pana atunci.

In Lumea Noua, intr-o situatie socio-economica asemanatoare celei din Sicilia, se nastea mitul unui alt justitiar de notorietate, "Incoruptibilul" Elliot Ness. Intr-un oras Chicago terorizat de bandele mafiote irlandeze si italiene, in plina era de aur a Prohibitiei, intr-o lume rupta parca din filmele de actiune, un agent al Biroului Prohibitiei era insarcinat cu prinderea si condamnarea temutului Al Capone. Probabil ca nimeni nu isi imaginase ca el va reusi, cu atat mai mult cu cat primele sale tentative de capturare a unor transporturi ilicite de alcool se finalizasera cu esecuri umilitoare. Se parea ca gansterii erau tot timpul cu un pas in fata autoritatilor. A fost momentul in care Elliot Ness a inteles ca nu se poate baza pe politia conventionala. Era prea corupta si prea manjita cu banii negri ai mafiei. La initiativa sa se nastea corpul "Incoruptibililor", organizatie legala din care faceau parte cadeti, tineri aspiranti la functia de politist, oameni care nu apucasera sa pice in plasa coruptiei si pentru care visul unui Chicago eliberat de faradelegi putea fi inca realizat. Inarmati pana in dinti ei au raspuns gangsterilor prin aceleasi metode prin care crima organizata isi facuse loc in mijlocul oamenilor. Violenta, moartea, intimidarea au fost armele justitiarilor condusi de Elliot Ness. Si au reusit. In anul 1932, Al Capone a fost incarcerat iar temuta sa banda a fost redusa la tacere. Legea talionului se impusese din nou.

Elliot Ness

Bucurestiul ultimului Razboi Mondial - Chicago-ul balcanic

Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum facuse cu mai toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice, alimentele si produsele de baza devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux, numai bune pentru operatiuni de contrabanda. Restrictiile la energie electrica transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii deja extrem de dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari criminale dupa model american nu mai a fost decat o problema de timp. Gangsteri imbracati si inarmati asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin comportamente extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete ale crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.

Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza "gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna cunoscut?

Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost comisarul Eugen Alimanescu.

Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o existenta pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa devina contabil. Razboiul este cel care schimba radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate cartiere ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu realizeaza ca nu va putea nicicand sa reuseasca in initiativele sale. Coruptia era prea puternica si cuprinsese prea adanc structurile statului.

Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger". 22 de membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a criminalilor.

Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De fiecare data, un reprezentat al presei se afla de fata in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?

Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel, tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.

Moartea vine de la rusi

In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat, la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.

Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci. Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari. Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada. Primul hot din lume caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a scapat viu.

Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri, omul legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii bande. Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat, insa, in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre ciuruite.

Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult. Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa si-l puna pe urme. A venit insa "Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul comisar, Traian Tandin, in cartea sa "Jafuri celebre din Romania". Chemat sa investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba de o intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania se afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil. Obisnuit sa nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe care o jefuisera de curand. A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi zaceau intr-o balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.

Ceea ce a urmat este invaluit in mister. Arestat, comisarul a fost condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav. O versiune a povestii spune ca ar fi fost aruncat din trenul ce il ducea catre inchisoarea comunista. O alta sursa indica faptul ca Alimanescu ar fi fost executat la scurt timp dupa incarcerare. Cert este ca autoritatile comuniste au incercat cu orice chip sa il stearga din amintirea oamenilor. Rapoartele sale au disparut in mare parte alaturi de multe dintre articolele care ii redau actiunile. Grupul "Fulger" a fost desfiintat, iar membrii sai si-au pierdut urma. In fond, in lumea comunista tocmai se instaura un alt fel de Mafie.

Pe cand si la noi un astfel de comandant? Pe cand infiintarea unei brigazi fulger? Nu se mai poate, asta va fi solutia, cat de curand...ce parere aveti de acest om?

[SandoKhan]

Intrebarea este pusa gresit! Intrebarea e: ce ministru de interne era atunci? Ca doar el a permis infiintarea unei astfel de brigazi si el i-a dat mana libera comisarului. Apoi faceti o comparatie cu zilele de azi si vedeti ce specimene sunt propulsate in functiile de conducere (pe la DOP?)! Sistemul nu de oameni verticali duce lipsa ci de oameni verticali care sa fie la conducere. Nu e unul si acelasi lucru.

[Robert]

Dupa cum spunea si SandoKhan, atata timp cat la comanda se vor afla niste nulitati numite pe criterii pur politice noi ne vom lupta cu morile de vant.

[maxu08]

ideea nu este deloc rea insa trebuie regindit modul de lucru al brigazii. atunci se putea lucra si asa insa azi asta este imposibil. cum credeti ca s-ar putea face acelasi lucru insa cu alte metode, adaptate zilei de astazi? ce metode ar fi si eficiente si mai putin singeroase?

[jimny]

....axfisia mecanica, scufundari cu bocanci de ciment,...

[Daniel]

Pacat de Alimanescu asta ca a sfirsit asa de aiurea . Trebuia sa faca totusi legatura intre cei ce conduceau tara si trupa de borfasi . Ca idee nu ar fii rau sa mai apara unul ca el si in prezent sau in viitorul apropiat . Cit de curind lumea isi va da seama ca , timpurile s-au intors din pacate in sens negativ la ce a fost in vremea imediat urmatoare terminarii razboiului . Deja strada este destul de periculoasa si ziua si noaptea ,iar de bravii magistrati ce sa mai vorbim , sunt toti niste fricosi si mai ales cazuti in pasa cealalta care nu le face onoare . Dar sa fim optimisti ,ca poate se schimba ceva in bine . Numai ca optimismul asta are si el o limita ,care cred ca se cam apropie de final .

[Marius]

Un comisar de politie controversat

Eugen Alimanescu - intre legenda si adevar

Articol de Constantin CONSTANTINESCU preluat din Revista Politia Capitalei

"Despre politistul Eugen Alimanescu s-au scris si s-au spus multe lucruri, unele adevarate, altele montate pe enormitati.

Am fost avertizat asupra acestui aspect cand m-a atins si pe mine boala exagerarilor. Luat de val, cum se spune, am subscris la folia publica si, prin cateva texte am contribuit si eu la fabricarea acestui personaj controversat, efemer in Politia Romana si mai ales supradimensionat din toate punctele de vedere".

Onoranta marturisire pe care tocmai ati citit-o ii apar]ine fostului comisar de politie Dumitru Ceacanica, pe care am avut sansa sa-l cunosc bine intr-o perioada a carierei mele cand ispravile lui Alimanescu incingeau imaginatia politistilor tineri pana la incandescenta. Tot sansa a fost aceea care mi i-a adus in cale pe unii politisti care au lucrat in Politia Capitalei in anii 1945-1946 si au trait evenimentele devenite ulterior istorioare copioase. Preluand, cum se mai spune, sub beneficiu de inventar toate aceste povesti si consultand o serie de documente autentice emise de autoritatile din acele timpuri, am reusit sa inlatur fabulatiile din jurul personajului si sa-l infatisez, cat de cat, pe adevaratul inspector de politie Alimanescu, asa cum a fost el in realitate, adica un om inzestrat cu mult curaj, dinamic, necrutator cu infractorii, dar si tributar al unor naravuri care ii vor aduce decaderea.

Introducere intr-o biografie...banala

Eugen Alimanescu s-a nascut la 26 iulie 1916 la Slatina, judetul Olt, tatal lui fiind functionar la primaria orasului, iar mama casnica. Din lipsa unor date certe referitoare la copilaria si adolescenta subiectului, suntem nevoiti sa facem o "saritura" de vreo 20 de ani, pana in 1936, an in care acesta a absolvit o scoala de contabilitate, dupa care s-a angajat in Centrala Cooperatiei, unde a lucrat pana in 1937, cand a fost incorporat in Regimentul 1 Transmisiuni.

In plin razboi, adica in 1943, este lasat la vatra, motivele ramanand necunoscute pana in ziua de azi. Odata desconcentrat, s-a angajat contabil la Intreprinderile "N.N. Drogeanu" pana in luna iulie 1944, cand a fost din nou concentrat la Batalionul 20 Transmisiuni. A fost decorat cu "Virtutea Militara" pentru participarea la construirea unei linii telefonice sub focul inamicului.

Eugen Alimanescu a avut doi frati si trei surori: Constantin, comisar ajutor la Chestura Politiei Constanta, Dumitru, tipograf, Maria, Natalia si Ecaterina, casnice.

La 13 iunie 1945, cu o cerere inregistrata sub nr. 003060, Eugen Alimanescu solicita sa fie numit "intr-un post din Politia Capitalei". Cu aceeasi data este emisa si decizia de incadrare, sub semnatura lui Teohari Georgescu, in calitate de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne, in care, la articolul 1 se stipuleaza: "Domnul Alimanescu Eugen se angajeaza ca informator la Prefectura Politiei Capitalei pe data prezentarii la serviciu, cu o diurna lunara de 55.000 lei".

Trecem peste faptul ca aceasta decizie de incadrare ne ofera un text bizar si incercam sa concluzionam. Deci, cariera de politist a fostului contabil de la Intreprinderile "N. N. Drogeanu" si a fostului sergent de transmisiuni Eugen Alimanescu, stabilit de-acum in Bucuresti pe strada Tane nr. 42, a inceput la 13 iunie 1945 in cadrul Prefecturii Politiei Municipiului Bucuresti. Coincidenta face ca, dupa exact 45 de ani, aceasta institutie sa fie incendiata si supusa unor acte devastatoare de catre elemente violente si anarhice.

Certitudini, nedumeriri si controverse

Presa vremii ("Timpul", "Momentul", "Fapta", "Adevarul" etc.) au scris despre faptul ca in prima jumatate a lunii iunie 1945 situatia infractionala din Capitala era ingrijoratoare: crimele, jafurile, furturile si escrocheriile deteriorasera intr-atat siguranta publica, incat cetatenii ajunsesera sa nu mai iasa din case pe timp de zi, iar noaptea se baricadau in locuinte. Pentru a pune capat acestor nelegiuiri - citim intr-unul din ziarele mentionate mai sus - domnul ministru Teohari Georgescu a avut o conferinta cu dl Mihail Levente, secretarul general al Prefecturii Capitalei, cu care prilej s-a hotarat infiintarea unei brigazi speciale, compusa numai din ofiteri de politie si detectivi verificati, conducerea acesteia fiind incredintata comisarului sef Eugen Alimanescu - brigada care a capatat mai tarziu denumirea "Alimanescu", avand ca anexa echipa "Fulgerul".

Daca infiintarea brigazii speciale de „politisti verificati“ si desemnarea in fruntea ei a lui Eugen Alimanescu este o certitudine, nu acelasi lucru se poate spune in legatura cu statutul acestui personaj. Cu riscul de a prezenta, in continuare, unele amanunte birocratice, care il pot plictisi pe cititor, voi mentiona cateva extrase din documentele comisiei care l-a anchetat (da, ati citit bine: l-a anchetat!) ulterior pe Alimanescu, tocmai pentru a marca existenta unor controverse si justificate nedumeriri in ceea ce priveste cariera acestuia, chiar din punctul de plecare.

Intr-un proces-verbal incheiat la putin timp dupa incadrarea lui Alimanescu, seful politiei judiciare din Prefectura Politiei Capitalei mentiona: "Noi, Turai Constantin, constatam prin prezentul proces-verbal ca domnul Alimanescu Eugen, numit in gradul de informator prin Deciziunea nr. 003060 din 13 iunie 1945 si repartizat la acest serviciu la data de 1 iunie 1945 (deci retroactiv!) s-a prezentat astazi la serviciu, spre a-si lua in primire functiunea de comisar sef."

Asadar, dupa inregistrarea cererii de incadrare, Alimanescu a primit decizie pentru gradul de informator, iar cand s-a prezentat la serviciu, a preluat, deja, postul de comisar sef.

Frumoasa promovare!

Si asta, inca, n-ar fi nimic. Cum se mai spune, abia s-a uscat cerneala pe procesul-verbal de preluare a functiei de comisar sef, ca Teohari Georgescu emite, in calitatea sa de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne, o noua decizie cu urmatorul continut:

"Se da delegatie de sef de politie (treapta ierarhica superioara celei de comisar - n. a.) domnului Alimanescu Eugen, de la Prefectura Politiei Capitalei. In calitatea aratata, domnia sa se insarcineaza, pe data prezentei deciziuni cu conducerea si coordonarea operativa pe teren a tuturor obrigazilor politiei judiciare din Prefectura Politiei Capitalei."

- va urma -

[LORD]

Felicitari pentru articol, desi este preluat si in mod corect ai indicat sursa, consider ca astfel de articole despre precedesorii nostrii, trebuie sa fie mai mult publicate. Nu trebuie sa-i uitam pe acei oameni care fac cinste meseriei noastre, trebuie ca tinerii politisti sa stie cine au fost de exemplu, Dumitru Ceacanica, fratii Minovici etc. Vroiam sa va spun ca profesorul meu de la master, o somitate ,prof.univ. dr. Lazar Carjan pregateste o monografie cu personalitati ale politiei romane, oameni care s-au dedicat sau au inovat aceasta meserie .

[SandoKhan]

.... Cit de curind lumea isi va da seama ca , timpurile s-au intors din pacate in sens negativ la ce a fost in vremea imediat urmatoare terminarii razboiului . Deja strada este destul de periculoasa si ziua si noaptea ,iar de bravii magistrati ce sa mai vorbim , sunt toti niste fricosi si mai ales cazuti in pasa cealalta care nu le face onoare . Dar sa fim optimisti ,ca poate se schimba ceva in bine . Numai ca optimismul asta are si el o limita ,care cred ca se cam apropie de final .

Parerea mea strict personala: in 5-6 ani vom ajunge sa purtam armele de serviciu si in timpul liber....

[maxu08]

altii prin alte parti o fac deja. nu mi se pare nimic anormal insa este nevoie de o lege clara ptr folosirea ei. Altfel degeaba o ai cu tine daca in loc sa tragi te gindesti la cum sa-ti faci apararea in fata instantei

[ayrton]

Parerea mea strict personala: in 5-6 ani vom ajunge sa purtam armele de serviciu si in timpul liber....

Pe vremea cand eram militian ,eram obligati purtam arma si in timpul liber, din cu totul alte cosiderente decat cele prezentate aici...total dezagreabil !!

Oameni asemenea "comisarului de fier" Eugen Alimanescu au mai existat,putini cei drept,cu rezultate exceptionale in munca de politie si cu metode ce depaseau limitele legilor si regulamentelor, insa dupa un timp au disparut invaluiti in mister..

[Cristi]

Care ar fi fost acele considerente, daca nu sunt prea inquisitive?

[ayrton]

Se considera ca esti permanent in misiune,chiar si dupa efectuarea orelor de program,pentru apararea poporului,avutului obstesc,partidului si preaiubitului conducator !

[Cristi]

Si ce, crezi ca s-a schimbat ceva? Cel putin pentru lucratorii de la posturi, cum ar fi subsemnatul?

[ayrton]

ceva s-a mai schimbat,nu mai patrulezi pe ulitele satului echipat cu "centura cu diagonala" si" porthart" sau in formatie de 3 ,triunghi ,cu seful de post la loc de frunte si ai scapat si de controalele de "fond" ..glumesc..dintotdeauna munca de politist la posturile din teritoriu a fost grea,complexa si neapreciata,macar de ar fi fost ,in compensatie, mai bine platita ... sa auzim numai de bine !!

[Marius]

- continuare -

In fata acestui val de promovari succesive, survenite la termene incredibil de apropiate, oricine se poate intreba, cu indreptatire: ce fel de politist era Alimanescu? Ce merite extraordinare l-au propulsat atat de rapid in fruntea tuturor brigazilor politiei judiciare?

Potrivit notarii de serviciu de la sfarsitul anului 1945, Eugen Alimanescu ar trebui considerat un superpolitist.

Iata principalele mentiuni: "Poseda suficienta pregatire tehnica si profesionala (de unde? de la serviciul de contabilitate al firmei "N. N. Drogeanu" sau de la batalionul de transmisiuni unde a fost sergent? - n.a.), datorita caror calitati, in cele trei luni de slujba a adus reale servicii institutiei, remarcandu-se ca un foarte bun politist" si mai departe: "Este sanatos si prezentabil, foarte rezistent, tenace si perseverent, foarte sarguincios, constiincios, moral, cinstit si demn, disciplinat, ordonat si prevazator, energic, plin de initiativa, punctual, hotarat, patruns de simtul datoriei si al raspunderii, corect, leal, serviabil, fara vicii, bun camarad, dotat cu spirit de intelegere".

La sfarsitul notarii de serviciu se insereaza urmatoarea concluzie: „Exceptional, constituie unul din elementele care, in putinul timp de cand functioneaza a descoperit si prins numerosi infractori si bande de hoti care au savarsit importante spargeri si furturi in Capitala".

Din pacate, n-am gasit date de bilant care sa confirme aprecierile laudative – chiar excesiv de laudative – din notarea de serviciu. Doar cotidianul "Timpul" din 31 ianuarie 1946 insereaza o scurta mentiune pe care o reproducem in partea finala:

"Lupta - la inceput inegala – a fost foarte grea, deoarece banditii aveau armament mult superior, dovada fiind numarul mare de politisti care au platit cu viata curajul de a infrunta pe cei ce se credeau stapanii Bucurestiului. Domnul ministru Teohari Georgescu a intervenit si a dat ordin sa se puna la dispozitia brigazii si a celorlalti politisti cele mai moderne si perfectionate arme. La 6 luni de activitate bilantul este: 1246 infractori arestati si 42 de talhari ucisi."

Perspectiva Alimanescu

Am coborat mai mult de 60 de trepte pe scara timpului si m-am oprit la data de 1 aprilie 1946. De fapt, nu am facut lucrul acesta cu premeditare, ci am fost "oprit", chiar de ziua pacalelilor, "cu revolverul", de editorialistul ziarului "Timpul". Asa am aflat, din articolul sau intitulat "Cu revolverul", ca in Bucuresti si nu numai, un inspector de politie "a raspuns revolverelor cu revolverul si a redus la tacere focul inamicului, a paralizat degetul care apasa oricand si fara ezitari pe tragaci".

M-am intrebat pe ce s-a bazat oare jurnalistul care a formulat o asemenea concluzie si nu mi-a luat prea mult timp sa gasesc raspunsul: "ispravile" brigazii "Fulger" si mai ales cele care purtau semnatura "Alimanescu" erau tot atatea dovezi ca politistii nu se jucau de-a hotii si vardistii prin cartierele bucurestene, ci trageau de-adevaratelea.

Citez tot din ziarul "Timpul":

"Inca doi periculosi banditi au fost exterminati. Ieri noapte, in timp ce inspectorul Alimanescu si comisarul sef Mihai Vasiliu patrulau cu brigada Fulger pe strada Tunari, la imobilul cu nr. 32 au observat doi indivizi care incercau prin chei potrivite sa patrunda in interior. Politistii i-au somat pe cei doi indivizi sa ridice mainile si sa nu faca nicio miscare. Acestia, insa, dupa ce au aruncat mai multe scule folosite la spargeri, au sarit un gard, tragand asupra politistilor mai multe focuri cu arme automate. Politistii au ripostat tot cu armele, impuscandu-i mortal pe cei doi. Din verificarile ulterioare s-a stabilit ca acestia erau doi periculosi spargatori si talhari, pe nume Paul Pisica si Gheorghe Micu, ambii urmariti deoarece evadasera din inchisoarea in care isi ispaseau condamnarile pentru diferite faradelegi."

Edificator, nu-i asa?

Iata ce perla jurnalistica ne ofera cotidianul "Momentul" din 14 ianuarie 1946:

"Acum cateva zile si-a facut debutul in faimoasa echipa Fulger o femeie. Este vorba despre domnisoara Nina F., prima femeie politista din Romania. Nina F. (nu-i dam numele intreg pentru a-i respecta cel putin jumatate din anonimatul sub care intelege sa colaboreze alaturi de inimosul si energicul inspector Alimanescu la starpirea talharilor) este o tanara de o rara frumusete, cu ochi albastri, serafici.

Nimic, nici privirea, nici gesturile nu tradeaza pe politistul dintransa. In putinele ore libere, dincolo de zidul institutiei, Nina pare mai degraba o scolarita cuminte. Nimeni nu poate banui ca mica poseta de piele pe care o poarta strengareste sub brat ascunde un pistol calibru 6,35 mm si ca sub reverul paltonului sobru, dar elegant, spanzura de un ac de siguranta insigna de ofiter de politie."

- va urma -

[maxu08]

punem pariu ca era un "fost" al Sigurantei? de aceea l-au si scos la "pensie" intr-un mod asa de specific sovietelor. faptele sale sunt cu mult peste pregatirea "oficiala" de contabil si transmisionist.

de aici 2 concluzii: fie a lucrat la Siguranta si a beneficiat de o pregatire mai speciala fie stagiul militar de transmisionist era doar o acoperire ptr operatiuni speciale din spatele frontului si aici suspectez ca facea parte din divizia de parasutisti nou infiintata si care avea drept scop principal cercetarea diversiune in spatele liniilor sovietice (divizie desfiintata rapid dupa ce au venit "eliberatorii").

[Administrator]

Dacă tot este weekend şi aveţi la dispoziţie 25 de minute libere, vă recomand un documentar foarte bun, despre celebrul poliţist român Alimănescu şi "Brigada Fulger", realizat de scriitorul Stelian Tănase, intitulat: "Bucureşti strict secret - Gangsteri şi poliţisti"

[arcan]

punem pariu ca era un "fost" al Sigurantei? de aceea l-au si scos la "pensie" intr-un mod asa de specific sovietelor. faptele sale sunt cu mult peste pregatirea "oficiala" de contabil si transmisionist.

de aici 2 concluzii: fie a lucrat la Siguranta si a beneficiat de o pregatire mai speciala fie stagiul militar de transmisionist era doar o acoperire ptr operatiuni speciale din spatele frontului si aici suspectez ca facea parte din divizia de parasutisti nou infiintata si care avea drept scop principal cercetarea diversiune in spatele liniilor sovietice (divizie desfiintata rapid dupa ce au venit "eliberatorii").

Exact la aceleasi lucruri ma gandeam si eu.

[mirceafloricel]

nu stiu cat de credibile sunt marturiile acelor timpuri, eu cred ca a fost si o campanie de presa in ajutorul lor. din ce spunea taica-miu (fost procuror criminalist) alimanescu a actionat mult mai simplu, cunoscand capii lumii interlope i-a vanat, poate in flagrant sau nu, si i-a executat la locul faptei sau dupa executie i-a plasat langa o casa de bani, lasandu-i la vedere pt opinia publica. nu sustin ca este adevarat 100%, imi pare mai credibil. atunci poate o fi fost posibil ca ministrul sa dea verde, dar acum cine isi asuma riscul? nu vedeti, din 90 incoace nu s-a schimbat uzul de arma, intelegeti? si daca s-ar schimba cati ar avea curajul sa traga? poate trebuie si un ministru curajos dar un partid sa-si asume securitatea cetatenilor, da! si cred ca mai trebuie indeplinite inca 2 conditii, ref la dreptul propietatii sa fie garantat, dand posibilitatea propietarului sa-si apere bunurile sub orice forma(aproape, dar ma refer la uzul armelor de foc) si ref la autoaparare (m-ai atacat ti-am tras-o) PUNCT. prin anii 90 lucram in politie si de atunci se discuta de asa ceva, chiar colegii mai vechi. si toti spuneam ca pana n-o sa moara un politist atacat nu se va schimba nimic...ce naivi am fost, din cate imi aduc aminte primul politist ucis cu arma alba in afara serviciului a fost chiar in galati, orasul unde am crescut si unde lucram. pt fermitate ii stimez pe cei de la rutiera ca nu se mai lasa impresionati de vip-uri, si nu in ultimul rand protectia politistilor(era sa uit), nu mai sunt de mult in sistem dar as merge mai repede pe ideile enumerate mai sus decat pe varianta alimanescu cu toate ca rezonez putin cu ea. sunt convins 1000% ca daca se vrea fara interlopi, se rezolva.