Jump to content
POLITISTI.ro

Care este cel de-al doilea job?


Postare recomandată

Publicat (modificat)

Care este cel de-al doilea job, din sectorul privat? ne mai rămâne timp? din moment ce suntem 24 din 24?...şi să nu fie conflict de interese...:)))))))))00 vb. unui ziarist....

"Ce fel de job vor alege oamenii legii? Evident, nişte joburi bănoase, care să merite efortul de a sacrifica odihna. Care meserii sînt, însă, bănoase în România de azi? În lumea cluburilor de noapte, cel mai bine plătiţi sînt stripperii, nu-i aşa? Deci, să nu vă mire dacă aflaţi de la vreun poliţist că îşi completează veniturile rupîndu-şi lasciv “maio-ul” pe o scenă de nightclub în faţa doamnelor în extaz. Ca să nu mai vorbim de doamnele ofiţer, care, tot după program, ar putea şi ele dansa. La bară. Credeţi că un al doilea job de acest gen s-ar afla cumva în conflict cu activitatea de poliţist? Greu de spus, dar iată că ANI spune că e OK ca poliţiştii să deţină funcţia publică în paralel cu exercitarea unor funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat. Ce ar mai putea presta oamenii legii după ce scapă, seara, de epoleţi? Ar putea scrie romane, poezie sau s-ar putea dedica cercetării ştiinţifice. Dar, hai să fim serioşi, ce bani se cîştigă azi din aşa ceva? Mărunţiş. Aşa că, pînă una alta, tot treaba cu striptease-ul rămîne de bază."

Modificat de jack
  • Displace 1
Publicat

Una peste alta : eu am un pic de burta ( oare se poarta ?),pe bara nu ma urc sa nu cumva sa se rupa ! De meserie sunt zidar -faiantar dar crezi ca pot face asta ?

Publicat

Eu zic sa ne apucam de cantat ( in concert nu la sefi !!!)

Publicat

Eu zic sa ne apucam de cantat ( in concert nu la sefi !!!)

Sa ne facem fanfara :):P

Publicat

ANI spune că e OK ca poliţiştii să deţină funcţia publică în paralel cu exercitarea unor funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat. Ce ar mai putea presta oamenii legii după ce scapă, seara, de epoleţi? Ar putea scrie romane, poezie sau s-ar putea dedica cercetării ştiinţifice. Dar, hai să fim serioşi, ce bani se cîştigă azi din aşa ceva? Mărunţiş. Aşa că, pînă una alta, tot treaba cu striptease-ul rămîne de bază."

Daca e vorba de creatii artistice, meseria de actor de filme erotice sau porno ar bate lejer orice alta optiune din punct de vedere financiar. Oricum suntem %%@$ permanent la serviciu, am putea sa o facem si in timpul liber sa fie tacamul complet.

Publicat

Lasand gluma la o parte, daca legislatia ar permite, al doilea job ar fii garda de corp, si nu cred ca sunt singurul care ar face asta.

  • Membru
Publicat

Lasand gluma la o parte, daca legislatia ar permite, al doilea job ar fii garda de corp, si nu cred ca sunt singurul care ar face asta.

si eu ma gandesc tot la asta...

Daca e vorba de creatii artistice, meseria de actor de filme erotice sau porno ar bate lejer orice alta optiune din punct de vedere financiar. Oricum suntem %%@$ permanent la serviciu, am putea sa o facem si in timpul liber sa fie tacamul complet.

auzi, dar la creatii artistice nu a trebui sa platesti impozite pe DDA?

Publicat

Pentru al doilea job, am pregatirea de operator imagine film-tv. Colegii ce vor sa se manifeste in fata camerei, sunt prin zona... :emo-yessir:

Stima

Publicat

Cred ca trebuie vorbit cu colegii de la frontiera, in special cei din moldova, sa nu mai returneze actritele care vor sa joace in aceste superproductii, pot face un casting direct pe granita, ce nu corespunde trimise inapoi, trebuie un pic de organizare daca vreti sa fie o afacere viabila. :ner:

  • Membru
Publicat

Eu sunt lautar...pacat ca pana acum nu prea am avut timp de cantari....dar de la anul, ma ...pe el de MAI si ma apuc serios de treaba...

  • Membru
Publicat

ia-ma si pe mine carausul instrumentelor....mai recuperez din cei 25-36% luati de chiorila si piticner.gifner.gifner.gif

  • Moderator
Publicat

Kmcoio, nu te cred, ai deja microbul politiei in tine si sunt sigur ca nu vei renunta. :D

  • Membru
Publicat

Marius, microbul e, fir-ar mama lui sa fie, ca altfel nu intram in meseria asta de la bun inceput...doar ca de la anul, imi respect si eu liberele legale si ma duc sa prestez pe la diverse activitati...poate cu ocazia asta mai aflu si vreo informatie, doua...stii cum e...:)) de la anul, sunt disponibil pentru evenimente, pentru colegi fac discount si 50% si in niciun caz rabat de la calitate.:)

Hai, sariti ca vreau sa fac bani pe spatele vostru... :naughty:

  • Apreciez 1
  • Moderator
Publicat

Acum lăsând la o parte glumele privind înclinațiile către cinematografie ale unor colegi, vă pot da și niște exemple de meserii serioase și demne pe care polițiștii le mai pot presta. Nu știu cât de legal sau dacă pot fi considerate că ar aduce un conflict de interese.

  • instructor de tragere într-un poligon privat
  • profesor/instructor legislație rutieră, (nu știu dacă denumirea e cea mai corectă), pentru cursurile ce obligatoriu trebuie urmate în cadrul școlilor de șoferi de către candidați
  • instructor auto

Publicat

Referitor la comentariile glumete: LOL bre :lol::lol:

Cred ca cele trei ocupatii enumerate de Cata ar fi foarte potrivite pentru un politist.:)

Sau ati mai putea incerca ceva in Invatamant, cu toate ca nici acolo salariile nu sunt foarte mari.

Publicat (modificat)

Subscriu la postul lui Catalin. Mai ales profesia de instructor auto. Consider ca mai mult ar invata un viitor sofer de la un politist legislatia rutiera decat de la un instrucator auto, care a citit-o printre randuri.

Modificat de Rusy
Publicat (modificat)

 Am mai putea acorda consultatii juridice cu privire la fapte de natura civila sau la incheierea unor contracte. 

Modificat de dunelu
Publicat

am o intrebare care se refera la topic, oarecum. Este posibil sa am nevoie de un colaborator extern care sa imi ofere consultanta pe diferite aspecte si proceduri in domeniul infractiunilor economice - evaziune, inselaciuni, spalare de bani (conexata la evaziune, nu la droguri sau altceva), etc.

nu este vorba de pile, relatii, interventii etc in cadrul acestor dosare - este vorba doar de oferirea unor raspunsuri si sfaturi privind analizarea unui dosar penal si intocmirea unei aparari corespunzatoare unor clienti aflati sub investigatie sau in trimisi in judecata. Sunt multe aspecte practice ce tin de investigatii si cercetare penala pe care eu nu le cunosc si nici nu am cum, nelucrind in domeniu.

conform normelor voastre, puteti face asa ceva sau este obligatoriu sa fiti in afara politiei ca sa puteti oferi aceasta consultanta? daca am nevoie, pot sa postez aici solicitarea si imi recomandati voi pe cineva cu experienta in domeniu?

mersi,

Publicat

atunci cind o sa am nevoie poate imi recomandati pe cineva care a lucrat la Investigare Fraude si acum este retras din activitate.

mersi ptr info

  • 2 săptămâni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

Subscriu la postul lui Catalin. Mai ales profesia de instructor auto. Consider ca mai mult ar invata un viitor sofer de la un politist legislatia rutiera decat de la un instrucator auto, care a citit-o printre randuri.

Rusy din păcate am găsit și o confirmare oficială a ministerului în care se spune clar că în viziunea lor profesia de instructor auto nu este compatibilă cu cea de polițist conform legislației actuale. Am găsit un răspuns al MAI la această întrebare pe site-ul Federației Naționale a Sindicatelor Pro Lex.

raspunsmaipolitistinstr.jpg

raspunsmaipolitistinstr.jpg

Publicat

cei mai multi dintre noi nu au timp sa isi petreaca cu familia, dar sa aiba un al doilea job

dar cunosc persoane care au al doilea job ( in afara politiei ) cu mult inaintea crizei si cred ca nu e singurul judet unde se intampla asa ceva

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.