Jump to content
POLITISTI.ro

Se mai munceste in Politia Romana? Exemple din activitatile zilnice ale politistilor.


Postare recomandată

  • 2 săptămâni mai târziu...
  • Membru
Publicat

Un grup infracţional organizat transfrontalier, format din 25 de persoane, specializat în traficul de persoane şi minori, ce acţiona pe relaţia România – Italia - Marea Britanie, a fost destructurat în această dimineaţă de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţionalităţii Crimei Organizate şi Terorism.

Au fost efectuate în acest sens nu mai puţin de 23 percheziţii domiciliare în municipiul Slatina, oraşele Balş şi Piatra Olt, dar şi în comuna Milcov, la locuinţele membrilor grupului infracţional organizat, al cărui lider este, potrivit datelor puse la dispoziţie de surse din rândul anchetatorilor, slătineanul Sorin Florin Izdrăilă, cunoscut de mulţi Sorin Magnatul, de 28 ani. Acesta, împreună cu alţi 24 de învinuiţi, printre care şi Janir Izdrăilă, alis geani Versace de Olt, au fost aduşi la sediul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Olt, pentru a da declaraţii cu privire la faptele de care sunt acuzaţi.

„Din cercetările efectuate de către poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Craiova – Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Olt şi procurori DIICOT a reieşit faptul că, în perioada 2011 – 2013, membrii grupului infracţional organizat au racolat, transportat şi traficat, prin exploatare sexuală şi cerşetorie, în Italia şi Anglia, peste 200 de victime, majore şi minore, din judeţele Olt, Dolj, Bacău, Braşov, Buzău, Giurgiu, Teleorman şi Vâlcea. Astfel, veniturile ilicite realizate de traficanţii de persoane şi minori au fost de peste 500.000 de euro”, ne-a spus comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Totodată, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul brigăzilor de combatere a crimei organizate din Piteşti, Bucureşti, Bacău şi Braşov, dar şi din cadrul Poliţiei Dolj, au fost puse în executare nu mai puţin de 186 mandate de aducere, emise de către procurorii DIICOT Olt. La rândul lor, aceste persoane au fost aduse la sediul SCCO Olt pentru a fi audiate, urmând a fi dispuse măsurile legale corespunzătoare. Cei 25 de membri ai grupului infracţional organizat sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, fals intelectual şi fals privind identitatea.

Descinderile din această dimineaţă au fost efectuate de poliţiştii din cadrul BCCO Craiova – SCCO Olt, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul SAS Olt,  BCCO Craiova, SCCO Gorj, SCCO Mehedinţi, IPJ Olt, precum şi al jandarmilor de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt şi Gruparea Mobilă de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” Craiova, sub coordonarea DIICOT Olt, care au beneficiat de sprijinul informativ al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă. Suportul tehnic a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii.

 

 

Sursa : 

http://www.gazetaoltului.ro/gazeta-new/eveniment/re-ea-de-trafic-de-minori--destructurat---325eb6a3f81b4d879ea7c451aeef33b9

  • Apreciez 2
Publicat

Nah,ca si-a luat Versace CV-ul de papa...cred ca daca inlocuim p cu c este mai aproape de ce a patit...hyhyhy :))

  • Apreciez 1
Publicat

Aproximativ 40.000 euro ascunşi pe corpul unui cetăţean chinez

09.05.13 de M.I. 

 

 

Poliţiştii de frontieră de la Curtici şi cei de la Poliţia Transporturi au descoperit aproximativ 40.000 euro ascunşi pe corpul unui cetăţean chinez, bani a căror provenienţă nu a putut fi justificată. Acesta s-a prezentat joi dimineaţa, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, călătorind ca pasager într-un tren internaţional care circula pe ruta Bucureşti – Budapesta. Chinezul, în vârstă de 25 ani, a declarat că are în bagaje suma de 10.200 de euro.

„Existând suspiciuni cu privire la faptul că acesta ar putea transporta o suma mai mare de bani, persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei de frontieră pentru efectuarea unui control amănunţit. Astfel, pe corpul bărbatului, a fost descoperită ascunsă suma de 40.000 de euro, care nu a putut fi justificată de cel în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

Cazul a fost preluat de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea provenienţei banilor.

Un caz similar s-a înregistrat în data de 2 mai, când poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit într-un Porsche Cayenne, în care se aflau doi cetăţeni chinezi, 99.000 de dolari şi 50.000 de euro, bani a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

Poliţiştii de frontieră au sesizat Garda Financiară şi Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad pentru continuarea cercetărilor, stabilirea provenienţei banilor si luării masurilor legale ce se impun.

    Preluare de pe www.newsar.ro

P.S.

   Este a patra captura importanta a politistilor de frontiera din Arad in ultimele 6 luni dupa 22 kg aur in toamna trecuta 600.000 dolari in aceasta primavara si 150.000 dolari de saptamana trecuta de la Nadlac. Si atunci ne tot miram de ce nu sunt bani de medicamente , salarii...  

 

  • Apreciez 2
  • 3 săptămâni mai târziu...
  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat (modificat)

L.E.

Cica ,,ochelaristii,, din primele imagini transmit multumiri pe aceasta cale.

..Prietenii stiu de ce...,,

Bergenbier

Modificat de arcan
  • Apreciez 3
Publicat

http://www.pressalert.ro/2013/06/retea-romano-sarba-de-trafic-de-droguri-coordonata-din-inchisoare-de-un-membru-al-gruparii-lui-omer-radovancovici/

 

 

Reţea româno – sârbă de trafic de droguri, coordonată din închisoare de un membru al grupării lui Omer Radovancovici. Vezi câte kilograme de droguri au fost adus în ţară

Dragoş Boţa 21/06/2013.    Featured, Headline
Opt membrii ai unei reţele internaţionale de trafic de droguri, printre care şi un deţinut, au fost puse sub acuzare de DIICOT Timişoara în urma unei operaţiuni care a început în ianuarie. Filiera era coordonată din puşcărie prin telefon de Zlatco Costici, cel care a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul grupării de contrabandă condusă de Omer Radovancovici şi de prietena acestuia, care ţinea legătură cu furnizorul sârb de cannabis. După ce cărăuşii aduceau drogurile în ţară, acestea erau vândute altor distribuitori care o plasau pe piaţă. Marfă era cumpărată cu 2.000 de euro şi revândută cu aproape 10.000 de euro kilogramul. Până acum, poliţiştii de la “Crimă Organizată” au adunat probe din care rezultă traficarea a şapte kilograme de droguri. Ultimul kilogram adus în România a fost descoperit într-o garsonieră în urma unei percheziţii, cărăuş fiind fratele prietenei liderului grupării. 12 persoane au fost ridicate pentru audieri, şapte dintre ele fiind reţinute. Ultimul care a picat a fost furnizorul drogurilor, azi noapte,  sârbul fiind prins când a venit în Timişoara să-şi ia banii pentru marfă. Din reţea mai face parte şi un alt sârb, care se ocupa de vânzarea cannabisului. Acuzaţi de trafic internaţional de droguri, suspecţii riscă între 10 şi 20 de ani de închisoare. Vom reveni cu amănunte.
  • Apreciez 2
Publicat

Laborator de droguri sintetice, descoperit în urma unei operaţiuni a “Crimei Organizate” UPDATE Cine este liderul PSD, tatăl liderului grupării

mefedrona-1-640x351.jpg

 

Amplă operaţiune a poliţiştilor de la “Crimă Organizată” din Arad şi a procurorilor DIICOT, cu suportul SRI Arad, în această dimineaţă, pentru destructurarea unei reţele de traficanţi de droguri sintentice. Anchetatorii au intrat, în paralel, în 22 de locaţii pentru prinderea suspecţilor care, în ultima perioadă, au aprovizionat piaţa locală cu mefedronă, un drog sintetic,  supranumit “miau, miau” şi considerat a fi mai periculos decât ecstasy-ul. Au fost reţinute pentru audieri 20 de persoane, inclusiv cel considerat liderul grupării Gabriel Lucaci.  În urma percheziţiei, la locuinţa acestuia a fost descoperit şi un laborator al grupării, unde se prepara şi porţiona mefedrona şi aproximativ jumătate de kilogram de droguri. Pe piaţa din Arad, drogul era vândut cu 150 lei gramul. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Tatăl liderului grupării este consilierul judeţean PSD de Arad, Cornel Lucaci, acesta declarându-se şocat de acuzaţiile care i se aduc fiului său.

http://www.pressalert.ro/2013/06/laborator-de-droguri-sintetice-descoperit-in-urma-unei-operatiuni-a-crimei-organizate-cine-era-liderul-gruparii-care-vindea-miau-miau/

  • Apreciez 2
  • Moderator
Publicat (modificat)

Percheziţii la suspecţi de comerţ cu substanţe cu efect psihoactiv

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău au efectuat cinci percheziţii în urma cărora a fost destructurată o grupare care comercializa produse susceptibile a avea efect psihoactiv.

politia-300x173.jpgLa data de 25 iunie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi I.P.J. Buzău – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au efectuat cinci percheziţii domiciliare la locuinţele a cinci suspecţi, situate în municipiile Râmnicu Sărat şi Galaţi. 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I..

De asemenea, au fost puse în executare 15 de mandate de aducere emise pe numele mai multor cumpărători. 

Trei dintre membrii grupării, toţi din municipiul Râmnicu Sărat, sunt suspectaţi că s-ar fi aprovizionat de la doi bărbaţi, din municipiul Galaţi, cu astfel de produse.

Bărbaţii din Râmnicu Sărat, sunt suspectaţi că după ce ar fi achiziţionat produsele cu efect psihoactiv, le-ar fi porţionat, cântărit, ambalat şi comercializat în localitatea de domiciliu. 

În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit şi ridicat plicuri ce conţineau produse susceptibile a avea efect psihoactiv şi aproximativ 18.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat un autoturism despre care există suspiciunea că ar fi achiziţionat cu banii obţinuţi din comercializarea substanţelor cu efect phihoactiv.

Membrii grupării au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. Buzău, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

 

Modificat de danpin
  • Apreciez 2
  • 2 săptămâni mai târziu...
  • Membru
Publicat

Gorjeni, în arest pentru furt de componente de vagoane

 

Cinci gorjeni din municipiul Motru au fost reţinuţi pentru furt, după ce au fost prinşi în flagrant sustrăgând distribuitoare de aer de la sistemele de frânare ale vagoanelor. Din octombrie 2012 şi până recent, poliţiştii de poliţie transporturi feroviare din judeţele Gorj şi Mehedinţi au fost sesizaţi în mai multe rânduri de angajaţii Sucursalei Regionale Banat - Oltenia cu privire la demontarea şi furtul de la vagoanele de transport cărbune a distribuitoarelor de aer. Ca urmare a investigaţiilor făcute, Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova au reuşit azi-noapte să îi prindă în flagrant pe responsabilii de aceste furturi, care se pregăteau să ducă la un centru de colectare a fierului vechi şase distribuitoare sustrase din gara Motru.

Poliţiştii au stabilit că cei cinci, identificaţi drept Mihai Elvis, de 25 ani, Draga Marian, de 22 ani, Ciucu Mihail, de 21 ani, Floarea Constantin, de 22 ani şi Dafinoiu Marian, de 22 ani, toţi din municipiul Motru, localitatea Ploştina, judeţul Gorj, au mai comis alte două furturi din triaje ale staţiilor CFR de pe raza judeţul Mehedinţi. În total cei cinci au sustras componente de la vagoane în valoare de 96.200 lei, pe care le valorificau la societăţi comerciale din Drobeta Turnu Severin la preţ de fier vechi.

Gorjenii au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Motru, judeţul Gorj, cu propunere de arestare preventivă.

 

http://www.gds.ro/Eveniment/2013-07-05/Gorjeni,+in+arest+pentru+furt+de+componente+de+vagoane

  • Apreciez 1
  • 2 săptămâni mai târziu...
  • Membru
Publicat

Droguri la Olt :

 

Cultură de cannabis descoperită în comuna Schitu
Procurorii de la Biroul Teritorial Olt al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt si  SAS Olt au destructurat, vineri, o grupare infracţională.

Gruparea era constituită din şase cetăţeni, trei români şi trei italieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 55 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. „Din probele administrate în cauză de procurorii DIICOT rezultă suspiciunea că membrii grupării au înfiinţat o cultură intensivă de cannabis, pe un teren situat în judeţul Olt”, se arată într-un comunicat al DIICOT. Mai precis, cultura de cannabis era pe un teren din satul Lisa al comunei Schitu. În urma celor cinci percheziţii domiciliare efectuate vineri, procurorii DIICOT au descoperit si ridicat peste 1.000 de plante de cannabis, aflate în diferite stadii de vegetaţie, provenind din aceasta cultură, precum şi cantitatea de peste 20 kilograme cannabis. În cursul serii de vineri, cei şase traficanţi de droguri au fost aduşi la sediul DIICOT Olt pentru a fi audiaţi de procurori, cu privire la fapta de care sunt acuzaţi.

 

 

Cei sase au fost introdusi in arestul IPJ Olt, pe baza de ordonanta. :)

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

Rutieriștii din cadrul Poliției orașului Popești-Leordeni cu sprijinul colegilor de la Siguranță Publică și Patrulare au ”alergat” un autoturism al cărui șofer nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire. În timp ce îl urmăreau pe mai multe străzi, din autoturism au reușit să fugă 2 ocupanți și să arunce 2 saci în care mai târziu s-a constata că se afla canabis. Autoturismul au continuat să-l urmărească și, după ce echipajul de ordine publică mai avea puțin să se răstoarne, acesta a pătruns pe un câmp unde a căzut într-un canal de irigații ceilalți 2 ocupanți reușind să fugă. Aceștia au fost identificați ulterior și sunt căutați. În autoturism a mai fost identificat un alt sac în care se aflau plante de canabis. Păcat că nu au reușit să-i prindă, pe toți, în fapt.

  • Apreciez 4
Publicat

cu scuze ca nu am detaliat un pic la filmuletul de mai sus.... comunicatul este cam asa...

 

Brigada Rutiera a Capitalei a avut in trafic, in cursul acestei saptamani, echipe formate din autospeciale neinscriptionate si motociclete, "pentru a-i depista si sanctiona pe acei conducatori auto care respecta normele rutiere doar atunci cand observa echipajele inscriptionate ale politiei", se arata intr-un comunicat de presa al institutiei. Brigada Rutiera mentioneaza ca astfel de actiuni vor continua si in perioada urmatoare.

  • Apreciez 2
  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

Trei români suspectaţi că ar fi furat bani şi bijuterii din Norvegia, depistaţi la Nădlac

 

BijuteriiFurateNorvegia.jpg
 

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat la Nădlac trei români suspectaţi că ar fi furat bani şi bijuterii din Norvegia. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad informează că în data de 15 august, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean român, din judeţul Vâlcea, la volanul unui autoturism marca Volvo înmatriculat în Marea Britanie. În autoturism se mai aflau alţi doi cetăţeni români, tot din judeţul Vâlcea.
„În urma controlului de frontieră, şoferului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi documentele maşinii. Verificările efectuate în bazele de date au scos la iveală faptul că autovehiculul figurează ca bun căutat ca şi probă în procedură penală, alertă introdusă de autorităţile norvegiene cu doar o zi în urmă, respectiv la data de 14 august. Autorităţile norvegiene ne-au informat, prin Biroul Sirene, că autovehiculul a fost folosit la comiterea unui furt calificat, suspecţii intrând într-o locuinţă, de unde au furat bijuterii, o colecţie de monede şi bani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.
Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi bagajelor personale ale celor trei bărbaţi. În urma acestui control a fost descoperită în trusa sanitară din bagajul unuia dintre cei trei bărbaţi, în două pachete învelite în staniol, suma de 15.300 de coroane norvegiene. De asemenea, în autoturism au mai fost găsite în vasul ştergătorului de parbriz situat sub aripa dreapta faţă a autoturismului, ascunse într-o pungă de plastic, 30 de bijuterii din material galben de diferite forme în greutate totală de 109,67 grame. Bărbatul a declarat că acestea au fost furate de el dintr-o locuinţă din Norvegia şi că celelalte două persoane nu ştiau nimic în acest sens.
Autoturismul, banii şi obiectele din metal au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor iar celor trei persoane le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

 

 Preluare de pe newsar.ro

P.S. Te sperii de ce trece prin frontierele interne ale UE .....

 

  • Apreciez 2
Publicat

IPJ Dolj: Două dosare penale in 3 ore pentru un şofer din Craiova

 

În noaptea de 17/18august a.c.,in jurul orelor 0 :15, lucrători din cadrul Secţiei 3 Poliţie, l-au depistat pe str. Rovinari din Craiova, pe numitul P. SORIN , de 25 ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere . În cauză au fost întocmit dosar penal conform legislației rutiere în vigoare.

La nici 3 ore,de acestă dată, polițiștii Secției 4 Poliţie Craiova, în timp ce executau serviciul de patrulare pe bulevardul Dacia, l-au depistat din nou pe P. SORIN,de 25 de ani din Craiova, in timp cve conducea același autoturism pe drumurile publice.
Pe numele tânărului polițiștii au întocmit un alt dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

  • Apreciez 1
Publicat (modificat)

La noi dupa al doilea dosar in aceeasi zi a luat o pauza de 24 de ore.

Modificat de 25tess
  • Apreciez 3
  • Moderator
Publicat

Procurorii DIICOT au descoperit, astăzi, o cultură de peste o sută de plante de canabis, în urma unor percheziţii în comuna Podgoria din judeţul Buzău. Două persoane suspectate de trafic de droguri au fost duse la audieri. Doi buzoieni sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc. În această dimineaţă, anchetatorii au efectuat şase percheziţii domiciliare, ocazie cu care a fost descoperită o cultură de cannabis, înfiinţată pe raza localităţii buzoiene Podgoria. Au fost ridicate 116 plante de cannabis. Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Buzău şi S.O.S. Ploieşti. Procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău vor dispune măsurile legale după audierea învinuiţilor.
 

http://adevarul.ro/locale/buzau/cultura-suta-plante-cannabis-descoperita-intr-o-comuna-buzoiana-1_52175372c7b855ff56071613/index.html

Publicat

Invitatie: Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura invita pe cei care nu si-au vizat carnetele de rentier agricol pentru anul 2013, sa se prezinte la orice centru judetean al DIICOT, pentru a completa si depune Anexa 1 de vizare a carnetului de rentier agricol. Cu siguranta cei doi agricultori vor primi si subventia cuvenita. Bravo baieti!

  • Apreciez 2
  • 3 săptămâni mai târziu...

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.