Jump to content
POLITISTI.ro

Poliţist de la Brigada Rutieră lovit cu maşina de un milionar turc


Postare recomandată

Publicat (modificat)

De când sunt în această instituție, aproape că nu a fost an în care să nu aud că un coleg a căzut la datorie, dar asta nu m-a determinat să mă „orientez” sau să mă „pitul”. De când am intrat în școala militară, am fost conștient că există „șansa”  să mă întorc de la serviciu „ în pardesiu de blană”, dar nu am stat după colț și să apar ca ciuperca după ploaie. Dacă ați crezut că în poliție este numai miere și lapte, este cazul să aflați și crudul adevăr și anume că uniformele de reprezenteare sunt îmbrăcate mai des la ceremoniile funebre.

Modificat de iav
  • Apreciez 3
Publicat

Bine spus! Niciodata nu m-am dat inapoi si nici nu am sa o fac vreodata. Orientatii si pitulatii nu sunt colegii mei, nu sunt politisti! "Mai bine mort, decat o viata traita in genunchi!"

 

  • Apreciez 4
  • Moderator
Publicat

Polițist din Satu Mare, luat pe capotă de un afacerist penal

 

Un polițist din Satu Mare, aflat în misiune, a fost luat pe capotă de un afacerist penal. Omul legii a fost la un pas să aibă soarta ”Dulăului” Gheorghe Ionescu, polițistul omorât în București de un afacerist turc.

Un control de rutină era să se termine tragic pentru polițist. Afaceristul Vasile Seichei, patronul unei carmangerii din Satu Mare, a fost oprit marți seara pe Drumul Careiului de un agent de poliție, care l-a văzut conducând haotic. Afceristul i-a prezentat actele, după care a așteptat calm în mașină până ce polițistul a mers să verifice dacă permisul e valabil.

Întreaga nebunie a început după ce agentul a descoperit că permisul omului de afaceri din Satu Mare e suspendat. Vasile Seichei a demarat în trombă, cu polițistul pe capotă.

Nu s-a oprit nici după ce polițistul a căzut pe caldarâm și a luat-o în viteză spre Cartierul Soarelui. Alertați, colegii polițistului l-au urmărit și l-au prins pe afacerist pe Drumul Păuleștiului. A fost ridicat și dus la sediul Poliției Municipiului Satu Mare. Din fericire, omul legii este teafăr și a suferit doar câteva răni ușoare.

Vasile Seichei este acum la Parchet, unde este audiat de procurori. Acești avor stabili dacă vor emite mandat pe numele acestuia pentru ultraj.

Afaceristul Vasile Seichei nu este la prima abatere. El a avut mai multe dosare penale, inclusiv pentru ultraj:

– în 2000 a lovit o persoană;

– în 2004 a agresat un polițist de frontieră și i-a distrus autoturismul de serviciu;

– în luna martie 2010 a bătut două persoane confiscându-le ulterior calul și atelajul;

– în noiembrie 2010 a bătut și agresat verbal o persoană în fața supermarketului Real;

– în martie 2011 a intrat în sediul unei societăți de producție din apropierea firmei sale adresând injurii și scuipând în final o persoană din conducerea acelei firme

-în iunie 2013, a agresat un inspector de la Inspectoratul de Stat pentru Construcții.

Acesta este cel mai grav incident de acest gen din ultimele 20 de luni. În ianuarie 2014, doi polițiști au fost obligați să scoată pistolul pentru a-l imobiliza pe fiul unui interlop sătmărean, ce se plimba cu mașina pe trotuar. Scena s-a petrecut în fața hotelului Dacia, când o echipă mixtă de patrulă, formată din agentul principal Antim Benchiş şi plutonierul Adrian Chivari, au observat un Mercedes CLS care circula pe trotuar.

Maşina, înmatriculată în Satu Mare, nu avea nici număr de înmatriculare în faţă. Agentul de poliţie i-a spus acestuia să parcheze regulamentar maşina, iar când i-a cerut să se legitimeze tânărul a pornit maşina şi a vrut să plece. În acel moment, poliţistul s-a pus în faţa autoturismului şi pentru a nu fi rănit a scos pistolul, cerându-i şoferului să oprească maşina şi să scoată cheia din contact.

Tânărul de la volan s-a blocat în maşină şi a fost chemată o echipă de jandarmi, care a reuşit să-l scoată din autoturism. Şoferul a fost încătuşat şi dus la Poliţie pentru legitimare, acesta fiind Dănuț Hotca, de 20 de ani, fiul unui cunoscut interlop sătmărean. Tânărul şi-a obţinut permisul de mai puţin de o lună.

Dănuț Hotca și-a permis apoi să-i amenințe pe polițiști pe Facebook: „Sa suga p… politistu de mai devreme din faţa de la dacia . Si o sa îi dau flecma promisa :))”, a scris acesta pe reţeaua de socializare.

El este fiul cunoscutului interlop ”Scoabeț”, condamnat în mai multe rânduri pentru diverse infracțiuni.

sursa: voceatransilvaniei.ro

Sunt curios să văd dacă va fi reţinut pentru 24 de ore şi mandat de arestare. 

  • Apreciez 1
  • Membru activ
Publicat (modificat)

La cate antecedente a avut pana acum, probabil ca magistratii asteaptau sa omoare pe cineva ca sa se sinchiseasca pt o arestare preventiva sau o condamnare.. Pt o lovire sau un ultraj nici macar nu se dau jos din pat. Asta pana nu li se intampla lor. La Tg-Jiu a incasat recent cativa pumni un procuror care era cu "drepturile omului" si care nici macar nu propunea arestarea ca "le stricam viitorul" de la un cetatean cercetat penal de el. Sunt curios daca si-a mai schimbat optica. 

Modificat de Ben
Publicat

Cred ca l-am mai pus....dar nu strica, poate il citesc si domnii care dorm in Parlamentul Romaniei!

România nu-și merită polițiștii. Atât România, ca stat incapabil să-și respecte și să-și gestioneze cum se cuvine resursele umane, cât și poporul român, care ar trebui să plătească pentru inconștiența și indiferența cu care permite umilirea celor care-l apără.

Românii ar trebui să se baricadeze în case, să iasă să-și cumpere pâine în grupuri și înarmați, să fie tâlhăriți și bătuți, să-și privească în ochi soțiile violate și să-și vadă copii cu venele ciuruite de dava. Contrimuiabilii nevrotici, aia care au impresia că polițiștii sunt angajații lor și sună la 112 pentru că vecinul îndrăznește să folosească dușul și mașina de spălat la 11 noaptea, șmecherii din trafic care flatulează prin toate orificiile când sunt opriți și țipă că sunt vânați și persecutați când îi ia radarul sau sunt prinși conducând mangă - pe ei și pe alte categorii similare, precum și pe toți cei care acceptă indiferenți situația polițiștilor din România, să-i apere Mircea Badea.

Cum se numește un patron de la care trebuie să-ți recuperezi drepturile bănești prin intermediul unor acțiuni în justiție, care nu respectă legislația muncii și te exploatează până te bagă în spital, care se așteaptă să-ți zugrăvești biroul din banii tăi, să aduci hărtie și papetărie de acasă, să-ți repari singur imprimanta și mașina de serviciu? Jigodie? Javră ordinară? Atunci când acest patron este însuși statul, cum să-l numești?

Unii băieți buni, care nu trăiesc cu 1500 - 2500 de lei pe lună, au copt un proiect de modificare a statutului polițistului, care să prevadă că orice alte activitați decât funcțiile didactice sunt incompatibile cu statutul de polițist. Problema e că mulți dintre acești polițiști, puși în situația de a alege, vor prefera să plece. Nu va păsat și n-ați înțeles nimic de la valul de polițiști care au preferat să plece la muncă în străinătate, decât să accepte să fie umiliți acasă, pe gratis sau pe banii lor. S-ar putea ca tot mai mulți să plece din sistem, iar ăia 100 care, spuneau șefii, așteaptă la poartă, să nu mai fie de găsit.

Până acum, intrai în școala de Poliție naiv, cu capul plin de vise și gărgăuni din filmele americane cu împușcături și te trezeai inițiat în combaterea firelor de iarbă răsărite în crăpăturile din beton, văruirea bordurilor, lustruirea cu ceară a holurilor, instrucție de front și alte astfel de secrete ale meseriei de polițist. La absolvire, erai legat de glie vreo 10 ani, în care, dacă părăseai ministerul, plăteai costurile școlarizării. Această capcană prin care statul te învăța lecția supușeniei, funcționa în condițiile în care leafa îți permitea să trăiești în condiții decente.

Acum nu mai merge. În loc să se odihnească, acești oameni fac taximetrie, zidărie, tâmplărie, asigurări, agricultură, apicultură, orice altceva le permite să supraviețuiască. Dacă li se interzic aceste activități, unii vor pleca, iar cei care vor rămâne pe loc, vor lua calea haiduciei și se vor apuca de șpagă, mai rău decât în anii '90. De ce ar face altfel? Celor cinstiți li se fabrică dosare și-i mănâncă ploșnițele în arest, în timp ce infractorii care ultragiază polițiști sunt cercetați în stare de libertate și sună nevestele polițiștilor, povestindu-le cât de riscant e să-ți iei copilul de la grădiniță, în ce poziții vor fi violate în fața copiilor și cum se taie sfârcurile cu patentul. Polițiștii cinstiți își plătesc din salariul imens de 2000 de lei onorariul avocatului, când sunt cercetați că au făcut uz de armă pentru a prinde hoți sau a se apăra de infractori. Din același salariu, angajează gărzi de corp pentru a-și proteja familia, după ce se încăpățânează să nu propună NUP-uri și SUP-uri în dosare cu șmecheri.
România nu-și merită polițiștii. Păcat.

  • Apreciez 4
  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

Nu e vorba de vreun incident nou dar e bine ca lumea sa isi aminteasca. E vorba de un politist din Constanta care a ramas paralizat in urma unui accident de motocicleta, in timpul serviciului, in urmarirea unui auto:

http://observator.tv/social/tragedia-unui-politist-adevarat-160286.html

Spre marea mea rusine nu stiam de cazul politistului George Dobrila, intr-adevar ne confruntam cu acest fenom al ,,smecheriei,, care face din ce in ce mai multe victime, mai ales in randul politistilor.

  • 2 săptămâni mai târziu...
  • 1 lună mai târziu...
Publicat

Mai stie cineva ce s-a intamplat cu turcul care ne-a omorat colegul? Este tot retinut, a fost trimis in judecata?
Au trecut aproape trei luni si ati uitat deja? Ce s-a schimbat dupa moartea Dulaului? Nimic, din pacate!

  • Apreciez 2
  • Membru
Publicat (modificat)

Astazi va fi o noua sedinta...  

 

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) : 34611/3/2015
Data inregistrarii 24.09.2015
Data ultimei modificari: 30.10.2015
Sectie: Secţia I Penală - Camera Preliminara / Fond
Materie: Penal
Obiect: omorul calificat (art.189 NCP) art.188 al.1 - art.189 al.1 lit. c) CP; art.257 al.4 CP; art. 336 al.1 CP; art.338 al.1 CP - toate cu apl.art.38 al.1 CP
Stadiu procesual: Fond
 

Părţi

Nume Calitate parte
ATAS ABDULLAH Inculpat
IONESCU CRISTINA Parte civilă
SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI Parte civilă
DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Parte civilă
 

Şedinţe

02.11.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: CP29
Tip solutie: 
Solutia pe scurt: 
Document:     
 
22.10.2015
Ora estimata: 12:00
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul ATAŞ ABDULLAH. În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 2o7 alin. 4, alin. 6 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului ATAŞ ABDULLAH. Măsura se comunică inculpatului, locului de deţinere al acestuia şi reprezentantului Ministerului Public. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru Ministerul Public şi pentru inculpat în ceea ce priveşte măsurile preventive. Pronunţată în camera de consiliu, azi 22.10.2015. 
Document: Încheiere de şedinţă    22.10.2015
 
28.09.2015
Ora estimata: 12:00
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul ATAŞ ABDULLAH. În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 2o7 alin. 4, alin. 6 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului ATAŞ ABDULLAH. Măsura se comunică inculpaţilor, locului de deţinere al acestora şi reprezentantului Ministerului Public. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru Ministerul Public şi pentru inculpatul ATAŞ ABDULLAH în ceea ce priveşte măsurile preventive. Pronunţată în camera de consiliu, azi 28.9.2o15." 
Document: Încheiere de şedinţă    28.09.2015
 

 

 

Căi atac

Dată declarare Parte declarantă Cale de atac
01/10/2015 ATAS ABDULLAH, Contestaţie(NCPP)
23/10/2015 ATAS ABDULLAH, Contestaţie(NCPP)
26/10/2015 ATAS ABDULLAH, Contestaţie(NCPP)
Modificat de Andrei
  • Apreciez 2
  • 4 săptămâni mai târziu...
  • Membru
Publicat

O noua sedinta...

Spoiler

Şedinţe

20.11.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În baza art. 345 alin. 1 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. respinge ca nefondate cererile şi excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară de către inculpatul ATAŞ ABDULLAH. Constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriu în dosarul nr. 2883/P/2015 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti prin care a fost trimis în judecată inculpatul ATAŞ ABDULLAH pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. c cu aplicarea art. 257 alin. 4 C.p.; art. 336 alin. 1 C.p.; şi art. 338 alin. 1 C.p., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. În baza art. 346 alin. 1 C.p.p. dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ATAŞ ABDULLAH pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, conform încadrării expuse mai sus. În baza art. 347 alin. 1 C.p.p. o copie a prezentei încheieri se comunică de îndată procurorului şi inculpatului ATAŞ ABDULLAH. În baza art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992 admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul ATAŞ ABDULLAH. Sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 C.p.p. Se vor înainta Curţii Constituţionale încheierea de sesizare şi adresa cuprinzînd datele prevăzute de art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpat în ceea ce priveşte soluţia asupra cererilor şi excepţiilor formulate în procedura de cameră preliminară. Pronunţată în camera de consiliu, azi 20.11.2015. 
Document: Incheiere - camera preliminară    20.11.2015
 
16.11.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amînă pronunţarea cu privire la cererile şi excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară pentru data de 20.11.2015. În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul ATAŞ ABDULLAH. În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 2o7 alin. 4, alin. 6 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului ATAŞ ABDULLAH. Măsura se comunică inculpatului, locului de deţinere al acestuia şi reprezentantului Ministerului Public. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru Ministerul Public şi pentru inculpat în ceea ce priveşte măsurile preventive. Pronunţată în camera de consiliu, azi 16.11.2015. 
Document: Încheiere de şedinţă    16.11.2015
 
02.11.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 16.11.2015.
Document: Încheiere de şedinţă    02.11.2015

 

  • Apreciez 1
  • 1 lună mai târziu...
Publicat (modificat)

Alte doua sedinte...

15.12.2015
Ora estimata: 14:00
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul ATAŞ ABDULLAH. În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 2o7 alin. 4, alin. 6 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului ATAŞ ABDULLAH. Măsura se comunică inculpatului, locului de deţinere al acestuia şi reprezentantului Ministerului Public. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru Ministerul Public şi pentru inculpat în ceea ce priveşte măsurile preventive. Pronunţată în camera de consiliu, azi 15.12.2015.
Document: Încheiere de şedinţă    15.12.2015
 
14.12.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Faţă de lipsa interpretului de limbă turcă, în vederea prezentării acestuia, va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 15.12.2015.
 
 
 
 
Modificat de Sache
  • 3 săptămâni mai târziu...
  • 7 luni mai târziu...
Publicat

up-date:

05.09.2016
Ora estimata: 14:00
Complet: CF29
Tip solutie:
Solutia pe scurt:
Document:   

19.07.2016
Ora estimata: 13:00
Complet: CF29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Amână cauza la data de 05.09.2016, ora 14.00, în vederea continuării cercetării judecătoreşti.
Document: Încheiere de şedinţă    19.07.2016

13.06.2016
Ora estimata: 08:30
Complet: CF29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În vederea continuării administrării probatoriului va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 19.7.2016, ora 13.00.
Document: Încheiere de şedinţă    13.06.2016

30.05.2016
Ora estimata: 09:30
Complet: CF29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În vederea continuării administrării probatoriului va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 13.6.2016, ora 13.00.
Document: Încheiere de şedinţă    30.05.2016

25.04.2016
Ora estimata: 14:00
Complet: CF29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În vederea continuării administrării probatoriului va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 30.5.2016, ora 9.30.
Document: Încheiere de şedinţă    25.04.2016

04.04.2016
Ora estimata: 08:30
Complet: CF29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În vederea continuării administrării probatoriului va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 25.4.2016, ora 14,00.
Document: Încheiere de şedinţă    04.04.2016

21.03.2016
Ora estimata: 08:30
Complet: CF29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Faţă de lipsa de procedură cu partea civilă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti va amâna judecarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 4.4.2016, ora 14:00.
Document: Încheiere de şedinţă    21.03.2016

15.01.2016
Ora estimata: 08:30
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de către inculpatul ATAŞ ABDULLAH de a i se permite, în cadrul locului de deţinere, asistenţa şi consilierea psihologică de către prof. univ. dr. Tudorel Butoi. O copie de pe cererea scrisă formulată în acest sens de către inculpat şi depusă la dosarul cauzei la termenul din data de 11.1.2016 se va înainta la locul de deţinere a inculpatului pentru a se lua măsurile legale corespunzătoare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 15.1.2016.
Document: Încheiere de şedinţă    15.01.2016

11.01.2016
Ora estimata: 08:30
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul ATAŞ ABDULLAH. În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 2o7 alin. 4, alin. 6 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului ATAŞ ABDULLAH. Măsura se comunică inculpatului, locului de deţinere al acestuia şi reprezentantului Ministerului Public. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru Ministerul Public şi pentru inculpat în ceea ce priveşte măsurile preventive. Pronunţată în camera de consiliu, azi 11.1.2016.
Document: Încheiere de şedinţă    11.01.2016

15.12.2015
Ora estimata: 14:00
Complet: CP29
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul ATAŞ ABDULLAH. În baza art. 348 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 2o7 alin. 4, alin. 6 C.p.p. menţine arestarea preventivă a inculpatului ATAŞ ABDULLAH. Măsura se comunică inculpatului, locului de deţinere al acestuia şi reprezentantului Ministerului Public. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru Ministerul Public şi pentru inculpat în ceea ce priveşte măsurile preventive. Pronunţată în camera de consiliu, azi 15.12.2015.
Document: Încheiere de şedinţă    15.12.2015

Din câte ştiu, în momentul de faţă, cetăţeanul turc este arestat preventiv.

  • 4 luni mai târziu...
Publicat

Urmatoarea sedinta va fi in 06.02.2017, ora 10.00. Pana acum, cauza a tot fost amanata de la un termen la altul, din diverse motive. Turcul este arestat preventiv.

  • Apreciez 1
  • 2 luni mai târziu...
Publicat (modificat)

Ma intreb daca ia facut cineva un control psihologic acelui ..om de afaceri . Dupa ce comportament are eu n-as crede ca e sanatos psihic.

Sunt oameni normali cu scapari de ordin psihic -probleme de moment insa exista destui oameni bolnavi cu aspect aparent normal , pt ei normalitatea este doar temporara.

Nu ar trebui sa aiba drept de conducere, defapt nu prea ar trebui sa acceada la drepturi.

 

Este si cazul nataraului care alaltaieri s-a baricadat in Porsche si facea ca o maimuta (defapt surclasa evolutia unei maimute)

Controlul psihologic in Romania este doar formal si simplist. Nici nu exista istoricul psihologic al persoanei inca de la nastere.

In alte tari aceasta categorie de oameni este strict supravegheata

Modificat de cfr
Publicat

Asta pentru că în România totul este superficial și se face la futui-pomană.

  • Apreciez 3
  • 4 luni mai târziu...
Publicat

Up-date:

Cetateanul turc care l-a omorat pe colegul nostru a fost condamnat, in prima instanta, la 23 ani si jumatate de inchisoare, cu executare, dar si la plata de daune morale familiei acestuia.

 

Speram la mai mult, dar tot este ceva! Sper ca pedeapsa primita sa ramana asa! Totusi, toti banii din lume nu il mai pot aduce inapoi pe colegul nostru. Cred ca, de acolo din ceruri, DULY ne priveste si este alaturi de noi. S-a facut dreptate, aviz tuturor frustratilor din traficul rutier care considera ca politistul poate fi ignorat.

Aviz si doamnei ministru de interne care ar trebui sa ia masuri pentru intarirea autoritatii Politiei Romane.

  • Apreciez 2
Publicat

Mă întreb cât va primi gunoiul infect care a ucis un om nevinovat în acea gară din Suceava.

Publicat

De s-ar aplica din nou pedeapsa capitală infracționalitatea din România ar scădea mult. Dar asta nu e posibil, pentru ca UE, drepturile omului şi multe alte porcării.

Publicat

Si mie! Dementul care l-a omorat pe colegul nostru merita doi plumbi... 

  • Apreciez 1

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.