Amorul unei marmure

Mihai Eminescu

Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,

Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,

Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată

Gemândul uragan.

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,

De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,

Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere

Zdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,

Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,

Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,

Gândirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,

Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,

Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere

O piatră să ador.

Murindului speranţa,turbării răzbunarea,

Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu,

La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,

Nimic, nimica eu.

Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină,

Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin,

Nimic decât o rază din faţa ta senină,

Din ochiul tău senin.

Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie

Iubeşte-n ochi de flacări al zilelor noroc,

Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie

Un ocean de foc.

Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,

De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc,

Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire

Un diadem de foc.

Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,

Aş pune lege lumii râzândul tău delir,

Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,

Şi lacrimile-ţi mir.

Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,

Ca preotul altarul, ca spaima un azil;

Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,

Ca visul pe-un copil.

Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,

Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,

Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie

Icoana ce-a iubit.

Mai incerc odata!

Lordul John

Se zvonise prin ziare

Că-n Irlanda e-ntr-un sat

Un bărbat grozav de tare.

Lordul John, prinzând de veste

Cine e și de-unde este,

Pleacă-n grabă ca să vadă

Dacă e adevărat.

Ca mulți lorzi de viță veche

Din întunecatul Nord,

Lordul John e-ntr-o ureche:

Fluieră pe drum și cântă

Și e cel dintâi la trântă.

Și-i voinic fără pereche

Și e cel mai tare lord.

A găsit în urmă satul;

Pe țăran el l-a găsit

Ocupat cu măturatul

Curții. Și, ochindu-l bine,

Lordul drept spre dânsul vine

Și descalică degrabă

Făr-a zice „bun sosit“.

Ș-apoi gata de luptare!

– „Tu ești Willy Spucker?“ – „Eu.“

– „Spun că ești grozav de tare

De ți-a mers cuvânt prin lume,

Eu din Londra vin anume,

Să ne punem la-ncercare.

Trântă deci cu tine vreau!“

Willy Spucker se crucește,

Simte palmele că-i ard,

Leneș târnul și-l proptește;

Scuipă-n palme și se-ntinde

Și pe lord de brâu îl prinde,

Sus o dată-l răsucește

Și-l azvârlă peste gard.

Clisee....

Ne este drag sa facem des

din lume un cliseu

in locul tau oricine-ar fi

i-ar fi la fel de greu

nu spune nu gandind ca eu

n-as fi mai bun daca si tu

n-ai fi mai rau

Nu am fi tristi tot incercand

sa cautam din mers

solutii la probleme care

incet la chip ne-au sters

si apasati mereu de stres

uitam sa ne mai bucuram citind

un vers

Ne-am bucura poate privind

la rasaritul gol

si aparente s-ar topi

toate mult mai usor

si trairi fara monopol

ar colinda pamantu`ntreg

din pol in pol

ce e frumos, de multe ori,

are ceva ascuns

si de-am vedea toti doar cu`n ochi

poate ar fi de-ajuns

poate-am iubi, poate-am ierta

si lumea nu ne-ar mai privi

de sus....

"anonim"

Edited October 6, 201114 yr by cerasela

si cat de frumos scria Cosbuc...,

Legenda Randunelei

Din zori, de cum s-aprind,

Tot cântă rândunica

Sub streşini ciripind

Era şi fată mare

Şi mândră de-a cătare

Şi-apoi, pe lângă toate,

Şi fată de-mpărat.

Uşor se duce nume

De-un lucru bun în lume,

Dar mai uşor de-un lucru

Frumos cu-adevărat.

Şi-n toată lumea vestea

I-a mers, cum merg de-acestea

Când trec din gură-n gură

Grăbit din sat în sat.

Dă roate şoimu-n zbor

Şi ţipă rândunica

Şi n-află ajutor.

Cum vin în şir cocorii,

Venit-au peţitorii:

Ieşea din casă unul,

Iar celălalt intra.

Şi ea şi-a plâns durerea:

O, dă-mă cui ţi-e vrerea,

Măicuţo, dar străină

Departe nu mă da!

Şi-n ciuda bietei fete,

Ea, vitrega, o dete

Străinilor de-acolo,

Veniţi de undeva.

Cad fulgi pe câmpul gol

Şi plânge-o rândunică

Pierdută dintr-un stol

Pe-un larg adânc al mării

Spre-adâncul larg al zării

Se duc corăbii multe

Cu fata de-mpărat.

De-amar ea nu mai poate:

Inelul scump şi-l scoate,

Din deget, şi-l aruncă

În marea ce-o străbat.

Atunci, să ştii tu bine,

Voi mai vorbi cu tine,

Când mi-or găsi inelul.

Iar mirele-a-ngheţat.

La cuib venind acum,

Sfărmat găsi ea cuibul

Iar puii morţi în drum

Ea blândă se supune

Şi face tot cum spune

Bărbatul ei, şi-n toate

Nu-i dă nici un cuvânt

De plângere; nu-şi frânge

Nici mâinile, nu plânge,

Ci rabdă datul sorţii.

Dar, tare-n jurământ,

E mută a ei gură:

Nici dragoste, nici ură

N-arată, ci rămâne

De-a pururi un mormânt.

Prin pomi sunt laţuri mii.

Prin aer zboară şoimii,

La cuib pândesc copii

Şi iată! azi răsună

De multă voie bună

Palatul tot; cu vuiet

La rege robii vin.

Un peşte-au prins în mare

Şi-n el, în bună stare,

Inelul scump al doamnei.

I-l dau, de sânge plin!

Stăpânul îl priveşte

Şi vesel se porneşte

La doamnă-sa să-i spuie,

Scăpat de-atâta chin.

Aripele i-au frânt,

Se zbate-acum de moarte

În ţărnă, pe pământ

De-acum tu nu mai plânge!

Şi-n braţe el o strânge.

Cu mâna cea purtată

Prin sânge pe inel,

Bărbia el i-o prinde:

Dar braţele-şi întinde

Cu ţipet doamna-n aer,

Uitându-se la el.

Iar braţele-i deodată

În vânt încep să bată,

Mişcări părând de aripi

Cu umblet uşurel.

Şi s-a nălţat în vânt

Deodată rândunica!

E negru-al ei vestmânt,

Că-n negru se purtase

De când se măritase!

De-atunci ea vesel zboară

Pe dealuri şi pe lunci

Şi-ntruna ciripeşte

Şi-ntruna povesteşte

Tot ce-a tăcut o viaţă

De jale şi de munci.

Şi cum fu dezmierdată

De-o mână-nsângerată,

E gâtul rândunelei

Ca sângele de-atunci.

Din trecut....

Aveam candva vise legate de un nou trecut

Trecut in care un sarut e tot ce-aveam pe buze

In care "lacrimi" era doar un alt cuvant pierdut

Si in obraji aveam in schimb doar rauri de iubire

Si au fost clipe cand stiam ca doar cu ochii-nchisi

Pot sa aud acele soapte care vin din mine

Ce farmec ar avea sa tii mereu ochii deschisi

Daca tot ce e cald nu si-ar gasi loc langa tine?

N-as mai putea acum sa fiu la fel ca la-nceput

Sau sa alerg prin timp liber de orice compasiune

Ca am facut doar bine sau c-atunci mi s-a parut

Doar timpul nemilos trecand incet poate-mi va spune

Dar ai venit si-acum trecutul e ceva firesc

Ceva ce trebuia sa fac s-ajung pana la tine

Si vad acum spirala insa nu mai ametesc

Nu am cum sa ma pierd caci centrul mi-e acum in tine

Am fost singur tot timpul care nu am fost cu tine

Si zile se scurgeau incet agonizand tacut

Regrete isi croiau prin stanca drumul pan`la mine

Si mi-am promis sa nu mai cred in mastile de lut....

anonim

Viata azi in Romania, este una foarte grea

Mergem pe principii false, si o luam pe calea rea

Preocupati de porcarii

Pierzand timpul nostru pretios, cu fite si copilarii

Noi pe noi ne limitam

Refuzand sa invatam

Nu gandim in tot inaltul

Ne luam unul dupa altul

Nu luam marfa si luam brendul

Ca asa-i moda, ca asa-i trendul

Nu gandim in perspectiva

Luam varianta primitiva

Iar apoi ne intrebam mereu

De ce mie, de ce eu?

Ne insuram de cand ne nastem

Ca turbatii banii pastem

Pretudindeni promovam prostia

Provocand antipatia

Iar prin scoli daca privesti

Iti pierzi mintea, te crucesti

Daca esti un individ

Mai stilat si mai timid

Te trezesti jignit fara vre-un rost

Si te iau cu toti de prost

Iar pe strazi domnesc golanii

Ce te bat si iti iau banii

La putere sunt doar hotii

Ne dau clasa mafiotii

Tot la noi din alte tari

Vin talharii peste mari

Ca aici merge mai bine

Furaciunea care vine

Tot de ai nost’i compatrioti

Fug din tara in cai cu roti

La vecini ca sa ne spurce

Toti in cap sa ni se urce

Noi in loc sa investim, in popor si in cultura

Aruncam degeaba totul, in masini si bautura

Si in loc sa promovam, oameni buni si de succes

Facem rating-uri cu prosti, si reclame in exces

Asa ne creeam renume

Peste tot in larga lume

Deci maniere nu avem, se alege praful

Omenirea se prosteste, ascultand taraful

Ne-am nascut niste razboinici

Si am ajuns niste fatarnici

Babuini cu marfa scumpa

Si cu mintea in colt marunta

Printr-un colt stau ganditor

Eu pustiul scriitor

Si ma intreb mereu de aceea

Oare unde-i vremea aceea

Cand erau persecutati

Chestionati si arestati?

Oare chiar sunt singurul din tara

Care port asemenea povara?

Nu stiu, am o certitudine

Cu astfel de atitudine

Noi pasi inceti dar siguri

Mergem toti de uni singuri

Spre autodisturugere!

Nastase Filipescu Raducu, elev la Colegiul National “Mihai Eminescu” din Constanța

Piesa noua, inregistrata recent live. Sper sa va placa.

Pupici...

S-au ghemuit pupicii sa nu le fie rece

Si si-au facut culcus ca pisicuti cuminti

Pe niste buze moi din care seva dulce

Ii tine mereu tineri si-i face mai fierbinti

Si chiar daca sunt tineri si au mult chef de joaca

Pupicii astia veseli asteapta mai mereu

O pereche de buze pe care sa-si petreaca

Un pic din timpul liber cand frigul e mai greu

Au fost clipe in care au ratacit si ei

Crezand ca au gasit buzele potrivite

N-aveau de un`sa stie ca sunt afar`de ei

Pupici ce se simt bine pe buze otravite

Si-au revenit cu greu intoxicati la culme

Si-au stat o vreme singuri, in carantina grea

Un timp n-au mai iesit si s-au ascuns de lume

Sa nu cumva sa strice buze din catifea

Si chiar daca sunt unii ce ar putea sa spuna

Ca sunt pe lumea asta tot felul de pupici

Si ca ar fi de unde intr-una sa aleaga

Ei stiu doar doua buze...n-ai cum sa ii convingi.....

anonim

Sonet CCVI

Te-ncununam cu ganduri de slava si mister,

Ca intr-o liturghie slujita-mpatimirii,

Cerseam extaz cu aripi de flacari in eter,

S-ajungem ipostaza de spaime a iubirii...

Dar mi-ai parut prea fraged, prea gingas la-nceput,

Tumultosu-mi geniu intreg sa ti se-nchine:

Ca-n dragostea-ti ingusta sa-ncap, sa ma stramut,

Tot ce fu greu si mare am azvarlit din mine.

Am inghetat acolo sub bolta idolatra,

Genunchi plecati si frunte pe lespezi mi-am tocit...

N-a scaparat o zare in golul tau de piatra.

De ce m-arunci acuma cand inca n-am murit?

Din ocnele iubirii, imbatranit, steril,

Ma-ntorc cu greu la mine, ca dintr-un crunt exil.

sonet de Vasile Voiculescu din Ultimile sonete închipuite ale lui Shakespeare (9 octombrie 1955)

Urmatoarea poezie imi ocupa mie seara..e frumoasa,dar greu de memorat

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopţii,

aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister

şi tot ce-i neînţeles

se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari

sub ochii mei-

căci eu iubesc

şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

poate ca da, poate ca nu....

Dac-ai veni târziu la mine cu sufletul în palme

Cu nasul roşu de la plâns şi ochi înceţoşaţi

Şi n-ai putea să zici nimic, căci încă te mai doare

Te-aş lua în braţe şi ţi-as spune că ştiu ceea ce simţi

Şi nu ţi-aş cere altceva decât să crezi în mine

Să crezi c-a fost cândva o clipă pe acest pământ

Când am trecut şi eu prin toate care trec prin tine

Când am văzut şi eu cum visele mi-erau luate de vânt

Oare sunt rău că n-am făcut tot ce-mi stătea-n putere

Să te feresc cu orice preţ şi cu orice prilej

De toate-aceste lucruri ce acum le vezi ca rele

Care ridică-n tine aprig regrete în vârtej?

Sau sunt mai rău că am lăsat să curgă de la sine

Un viitor ce pentru mine-avea final precis

În care un sărut scotea tot ce-i mai rău din tine

Şi-n care, deşi m-aşteptam, tot eu am fost surprins?

Poate că nu ai să-nţelegi până în clipa care

Te vei găsi tăcută într-un colţ şi vei privi

La punctele ce stau în cozi de semne de-ntrebare

La întrebări care din sute ajung să fie mii

Dac-aş veni târziu la tine cu sufletul în palme

Cu nasul roşu de la plâns şi ochi înceţoşaţi

Ai reuşi să uiţi că poate încă te mai doare?

Ai reuşi oare să-mi spui: stiu tot ceea ce simţi?

anonim...

Craciunul nu e...

Craciunul nu inseamna cadouri, daca asta inseamna nervi. Craciunul nu inseamna imbulzeala, ci mai degraba retragere. Craciunul nu e goana irezistibila de a fi in rand cu lumea care pune bucatele pe masa "ca asa-i traditia". Craciunul nu e traditie. Craciunul nu e ghiftuiala oarba, nu e napustire hulpava dupa ce ai postit. Craciunul nu e razboi in trafic pentru familie. Craciunul nu e familie daca familia zbarnaie de tensiuni nerostite. Craciunul nu e Mos Craciun in alb si rosu. Craciunul nu e colind cu orice pret, supracantat, la ore nepotrivite. Craciunul nu e o perioada in care "ne deschidem inima ca sa intre lumina sfanta". De ce ar fi inchis in restul anului? Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Craciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsa. Craciunul nu e un program special la televizor. Si nici zambet fals nu e Craciunul. Craciunul nu e prilej de regret ca nu ai cu cine petrece sarbatorile. Craciunul nu e bilant. Craciunul nu e lumina electrica in exces sau bradul pe care te-ai luptat sa-l aduci acasa ca un erou modern. Craciunul nu e lupta. Craciunul nu e promotie. Nu-l gasesti pe rafturile care urla ca e Craciunul. Nu e cozonac, caltabos, toba, sorici sau vin rosu. Craciunul nu e ilustrata si nici fericire tampa impachetata in spoturi publicitare cu reni si Mos Craciuni pentru diferite nise. Craciunul nu e nimic din toate astea. Nu e drum'n base, nici popcorn sau clubbing. Craciunul nu e discoteca si nici fantezie sexuala de iarna. Craciunul nu e bere. Craciunul nu e nimic din tot zgomotul asta surd si disonant ca o orchestra mondiala care se acordeaza la nesfarsit fara sa mai inceapa sa cante. N-are niciun rost asa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun in fiecare an, incercand cu disperare sa inot spre marginile vartejului care ma trage la fund unde in malul vascos zac resturi de sarmale, conserve, reprosuri, un fel de mazga sufleteasca, o inertie vesteda.

Craciunul e altceva. Craciunul este momentul in care s-a schimbat TOTUL. Craciunul e momentul in care Oamenii au descoperit Speranta prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moarta. Dar, pentru ca vorbele astea mici care plutesc in deriva sa ajunga la destinatie si sa umfle panzele celor care mai au curajul sa navigheze, e nevoie sa sarbatorim Craciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne da in fiecare zi. Pentru tot ce uitam sa-i inapoiem.

As fi vrut sa inchei altfel. De fapt, Craciunul nu e nici macar ce am scris eu aici. Nu poti scrie despre Craciun in mijlocul Marii Moarte.

Tudor Chirila

Am auzit poezia recitata ieri dimineata la un post de radio si mi sa parut foarte frumoasa..

Scrisoare catre Mos Craciun

Versuri de Flick

Mi-e dor de tine Mos Craciun, si fara sa mai stau pe ganduri

Ti-am scris si eu, ca si-alti copii, din inima cateva randuri

Nu vreau sa-ti cer vreo jucarie, nu vreau eroul favorit

Sunt alte lucruri Mos Craciun, care m-ar face fericit

Eu ti-am mai scris si alta data, dar esti batran, poate-ai uitat,

Ii vreau pe toti ai mei acasa, zambind in jurul unui brad

Copii mai mari ma mint in fata, ca nu exista Mos Craciun

Si ca parintii-aduc cadouri sub brad in noaptea de Ajun.

De-ar fi parintii Mos Craciun, atunci cei fara de parinti

N-ar mai primi nimic saracii, si-ar crede ca n-au fost cuminti.

Ce vina are un copil, atunci cand mama nu mai este

Sa-l ia in brate de Craciun, si sa-i citeasca o poveste?!

Orice ar spune altii, eu nu o sa ma-ndoiesc de tine

Astept cuminte sa citesti aceste randuri de la mine

Fiindc-am incredere ca tu esti un batran cinstit, umil,

Daca nu-n tine atunci in cine poate sa creada un copil?!

Daca Craciunul e momentul pentru a fi mai cald, mai bun,

Te rog fi bun Mosule draga, si-adu-mi parintii de Craciun!

Edited December 23, 201114 yr by Cerasela

Piesa noua, inregistrata recent live. Sper sa va placa.

Super piesa!

Piesa noua, inregistrata recent live. Sper sa va placa.

Super piesa!

Super piesa, Cristi!

Octavian Paler - Avem Timp

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,

sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,

avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta - murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie

Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta

Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta

personalitatea

Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc

Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit.

Ce-am facut ?

Ne-am trezit din hibernare

Si-am strigat cat am putut:

Sus Cutare! Jos Cutare!

Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,

Si-am luptat, cum am stiut,

S-avem noua guvernare,

Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,

Ne-a crescut salariul brut,

Dar traim in saracie,

Si cu asta ce-am facut?

Iar coruptia ia amploare,

Cum nicicand nu s-a vazut,

Scoatem totul la vanzare,

Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a castiga o paine,

Multi o iau de la-nceput,

Ratacesc prin tari straine,

Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,

Leul iar a decazut,

Cresc intruna taxe-accize,

Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,

De belele n-am trecut,

Se trag sforile, se minte,

Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,

Cum nicicand nu s-a vazut,

Tara-i plina de vedete,

Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!

E sloganul cunoscut;

Iarasi am votat ca prostii,

Si cu asta ce-am facut?

Nimic nou sub soare

Nimic nu-i intamplator in l ume ,

Orice asemanare intre cele de mai sus, scrise de regretatul artist roman, in urma cu 65 de ani, si zilele pe care le traim azi, noi romanii, nu-i deloc intamplatoare.

Asta-i soarta noastra , frati romani !

Constantin Tanase, un talentat artist roman, s-a nascut la 5 iulie 1880, a murit la Bucuresti, in anul 1945. Moartea i s-a tras din incapatanarea de a spune lucrurilor pe nume.

Constantin Tanase inca mai juca in Bucuresti, la un an de la invazia sovietica.

Intr-unul din spectacolele sale, satirizand faradelegile hoardelor bolsevice, intre care obsesia invadatorilor pentru ceasuri de orice fel, pentru care jefuiau oamenii in plina strada, ziua in amiaza mare, somand victimele: Davai Ceas!(da-mi ceasul), artistul: a introdus urmatorul monolog.

Rau era cu œ der, die, das

Da-i mai rau cu œ davai ceasa

De la Nistru pana la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai mosie

Haraso tovarasie!

Dupa mai multe reprezentatii a fost arestat, amenintat cu moartea si i s-a ordonat sa nu mai joace piesa. In urmatorul spectacol a aparut pe scena intr-un pardesiu imens, cu manecile pardesiului captusite de sus pana jos cu ceasuri de mana. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la aparitie, desi actorul nu a scos niciun cuvant. Apoi si-a descheiat pardesiul, scotand la iveala un ceas cu pendula! A spus doar: El tic, eu tac, el tic, eu tac.

Doua zile mai tarziu, marele actor era mort.

Edited February 4, 201214 yr by Leonidas67

Ai un "plus" de la mine pemtru acest remember! Cat de genial si cat de actual!

Românii sunt o Ţară!

Aţi crezut că suntem slabi, că suntem de vânzare,

că suntem nişte viermi, ce, uşor, pot fi călcaţi în picioare,

v-aţi crezut puternici, chiar mici dumnezei

şi aţi uitat esenţialul: România suntem noi!

Ne-aţi râs în faţă şi ne-aţi umilit,

când, timid, am mai strigat, nu v-a păsat şi ne-aţi lovit!

Ne-aţi amanetat şi viaţa şi ne-aţi anulat viitorul,

dar aţi uitat esenţialul: Noi suntem Poporul!

Ne-aţi pus pe fugă şi ne-aţi alungat din ţară

şi aţi privit rânjind cum alergăm dup-un colţ de pâine amară,

precum şi lacrimile copiilor rămaşi, fără părinţi, acasă,

dar aţi uitat esenţialul: Românii nu se lasă!

Respect, Decenţă, Democraţie, Libertate

sunt valorile noastre-ntru solidaritate.

Pe voi, puterea v-a lăsat fără coloană vertebrală

şi aţi uitat esenţialul: Românii sunt o Ţară!

Când azi, din stradă, cu ură, vă strigăm,

staţi ascunşi, sperând c-o să capitulăm.

Sunteţi aceiaşi laşi ce ne-aţi furat identitatea,

dar aţi uitat esenţialul: Românii nu-şi vând Demnitatea!

Adela Onete - internet

Edited February 7, 201214 yr by Eduard

Apara-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma apar si singur...

Am crezut ca am prieteni

Dar acuma peste ani,

Tot mai mult imi dau eu seama

C-am avut mai multi dusmani!

Ce-au stiut ca sa patrunda

Si in suflet si in gind,

Si iubirea s-o distruga,

Si credinta rind de rind.

Doamne da-mi te rog puterea

Si credinta daca vrei

Ca sa pot ierta tradarea,

Dar sa uit pe veci de ei…

Edited February 13, 201214 yr by Eduard

??!!!

Ce frumos...

Musafir în inimi deschise

Ce bine c-am venit aici, la voi,

Ca să mai uit de griji şi de angoase,

Lângă prieteni vechi şi vinuri noi

Şi lângă fete june şi frumoase.

Ce bine c-am venit aici, la voi,

Parcă nici nu mai simt cum trece veacul.

Văd c-aţi adus şi lăutari de soi

Ce ştiu da inimii albastre, leacul.

Vă spun cinstit că nu mă aşteptam,

Şi cu atât mai mult îmi pare bine.

Că a trecut mult timp şi nu credeam

Să-şi amintească cineva de mine.

Cuvintele-s sărace să explic

A inimii nebună încântare,

Că azi, când am rămas fără nimic,

Voi mă trataţi cu cinste şi onoare.

Mă resemnasem, cred, în sinea mea,

Cu gândul că în orice zi ce trece,

Prietenii, pe rând, mă vor uita,

Şi m-or privi din ce în ce mai rece.

De aia, stând aicea, lângă voi,

Busola mea arată iarăşi nordul,

Lângă prieteni vechi şi vinuri noi,

Să-mi umplu iar, de fericire, cordul.

Publicat pe blogul personal al ex Insp. pr. de politie Enescu Stefan Mihai (MISHU) , se poate observa in aceasta poezie ca acest om inca este cu inima si sufletul langa noi se pare ca foarte multi lau uitat , cititi randurile si gandurile acestui om , sunt extraordinare !

Frumos si sincer!

Pastişă după Esenin

Angelică fecioară de vorbă ne-nţeleasă

Şi sânge ce pulsează în ritmul altui cânt,

Ţărâna de sub talpa-ţi, nu-i glia mea de-acasă

Şi-ţi flutură cosiţa de boarea altui vânt.

Pe-altar străin pui fruntea cu ne-nţelese gânduri

Şi cartea ce ţi-i sfântă eu nu o înţeleg,

În mintea mea şi-n suflet sunt scrise alte rânduri

Şi-un alt botez făcut-a din mine om întreg.

Tu-mi cer să vin cu tine, să uit de a mea ţară,

Crezând că pot a rupe al vieţii mele fir

Venind să joc cu tine pe muzică barbară

Când sufletu-mi vibrează pe naiul lui Zamfir.

Sărutul tău sălbatic, cu gust sărat, de sânge,

Şi pielea ta bronzată, fierbinte, mătăsoasă,

Îi dau plăcere cărnii, dar sufletul îmi plânge,

Oricât mi-ar fi de bine, cu tine nu-s acasă.

Tu nu pricepi că-n mine simt Dunărea cum cură

Şi Marea mea cea Neagră, val după val, venind,

Simt forţa carpatină ce zace-n piatra sură

Şi soarele de-acasă în mine dogorind.

În mine urlă lupii ce mişună-n Vlăsie

Şi-n Bărăgan pământul se crapă însetat,

Mai tremură Vrâncioaia în munte, cu mânie,

Când crivăţul se sparge de stânca de bazalt.

Tu nu simţi toate astea, nu-mi înţelegi mândria,

Despre frumoasa-mi ţară tu nu cunoşti nimic,

Nu ştii că hăt, departe, acolo-n România

Mă simt om între oameni. Aici sunt venetic.

Adio, deci, adio, frumoasa mea barbară,

Rămâne amintirea acestui vis străin,

Eu mă întorc acuma în mica ţărişoară,

Să mă îngrop în glia de care aparţin.

Sol la Mânăstirea Dealu

Mă plec în faţa ta, Mărite Doamne,

Rugându-te să mă asculţi puţin,

Că m-au trimis de-acasă cu solie

Să-ţi spun că-n ţară-i jale şi e chin.

Ne-au închinat, Mărite, tuturora,

Suntem săraci, şi asta ne-a-nvrăjbit,

Pentru un pumn de bani vândurăm ţara

Şi tot ce tu, Mărite, ai clădit.

Prieteni, câţi aveam: pierduţi cu toţii,

Că nu i-am ajutat când le-a fost greu,

Cei puşi în fruntea ţării ne ignoră

Şi d-aia plângem pe mormântul tău.

Pierdută-i Basarabia-n Rusia

Şi Bucovina este tot la ruşi,

Şi-o europă ne impune nouă

Să fim cuminţi, naivi şi preasupuşi.

Nici pâine nu ne lasă să producem

Şi ne dau resturi de la masa lor,

Flămânzi şi goi, de azi pe mâine-o ducem,

Ca umbra a ce-a fost al tău popor.

Şi îţi aduc, Mărite, rugăciune,

Să vii, Măria Ta, iar printre vii,

Să fii iar Domnul Ţărilor Române,

Să fim din nou cum pohta-ţi va pohti.

Publicat pe blogul personal al ex Insp. pr. de politie Enescu Stefan Mihai (MISHU)

Edited April 26, 201214 yr by Leonidas67

Superbe...