Jump to content
POLITISTI.ro

Arta , bandaj pentru suflet...


Dorin17

Recommended Posts

Dorin17

Va propun un topic unde sa va puteti exprima din punct de vedere artistic, asa cum simte fiecare, tocmai pentru a uita de necazurile si grijile cotidiene. Nu trebuie neaparat sa postati creatii proprii, ci si ceea ce v-a impresionat din punct de vedere artistic.

  • Upvote 2
Link to post
Share on other sites
  • Replies 151
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • Dorin17

    37

  • Cerasela

    35

  • Leonidas67

    10

  • VladM

    10

Top Posters In This Topic

Popular Posts

Eu voi posta o creatie proprie, pe care o voi supune criticilor voastre. In zadar... De ce-am mai cautat zadarul in zadar? De ce-n zadar ne-am mai mintit pe sine? Cand stim

U R A de ALEXANDRU MACEDONSCHI Dacă-aş fi trăsnet v-aş trăsni, V-aş îneca dacă-aş fi apă, Şi v-aş săpa mormântu-adânc Dac-aş fi sapă. Dacă-aş fi ştreang v-aş spânzura, Dacă-aş fi spa

Ma pun sa adorm cu gandul la tine Sunt vesel, dar inima imi este grea Pastrez undeva, ascunsa de mine Durerea a tot ce odata era Alegeri trecute ecouri arunca Din pesteri sapate in stanc

Posted Images

Well, o sa incep eu. :)

Primul lucru care mi-a venit in minte cand am citit acest topic a fost muzica si dansul lui Michael Jackson.

Sunt super fan MJ de cand ma stiu si chiar daca i-am urmarit clipurile si i-am vazut miscarile de dans de nenumarate ori, de fiecare data sunt impresionata.

Pentru mine MJ reprezinta Perfectiunea in dans.

Acesta este unul dintre momentele mele favorite, un show care incorporeaza unele dintre cele mai bune melodii ale sale si, cu siguranta, cele mai tari miscari.

Enjoy :)

  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
Dorin17

Eu voi posta o creatie proprie, pe care o voi supune criticilor voastre.

In zadar...

De ce-am mai cautat zadarul in zadar?

De ce-n zadar ne-am mai mintit pe sine?

Cand stim ca nu-i nimic mai temerar

Si in zadar mai vine-un tren pe sine...

Tu in zadar ai zamislit un univers,

In gara-ti mica, si esti sef de gara,

Tu sti ca nu ma voi opri din mers,

Te chem in trenul meu ultima oara.

Si in zadar mai trag eu de semnal,

Ca sa te urci in tren, sa fii cu mine,

Sti ca-ntre noi se pune golul temporal

Si in zadar mai vine-un tren pe sine.

Tui in zadar ma vei jeli de-acum,

Noi nu vom fi-mpreuna niciodata,

Caci tu ramai, iar eu imi vad de drum,

Asa a fost sa fie, draga fata!

Cam asta e! Astept criticile, bune sau rele!

Edited by Dorin17
  • Upvote 7
Link to post
Share on other sites

Nu prea ma pricep la poezii sau la critica literara, dar mie mi se pare draguta poezia. :)

Ai un plus si pentru curajul de a posta.

Eu chiar daca as zamisli cateva versuri nu as avea curajul sa le fac cunoscute.

  • Downvote 1
Link to post
Share on other sites
Dorin17

Asta era pentru inceput. Am altele si mai grele, dar asta am pus-o aici sa vad cate critici pro si contra am ca sa vad daca mai postez.

Link to post
Share on other sites

Eu voi posta o creatie proprie, pe care o voi supune criticilor voastre.

In zadar...

De ce-am mai cautat zadarul in zadar?

De ce-n zadar ne-am mai mintit pe sine?

Cand stim ca nu-i nimic mai temerar

Si in zadar mai vine-un tren pe sine...

Tu in zadar ai zamislit un univers,

In gara-ti mica, si esti sef de gara,

Tu sti ca nu ma voi opri din mers,

Te chem in trenul meu ultima oara.

Si in zadar mai trag eu de semnal,

Ca sa te urci in tren, sa fii cu mine,

Sti ca-ntre noi se pune golul temporal

Si in zadar mai vine-un tren pe sine.

Tui in zadar ma vei jeli de-acum,

Noi nu vom fi-mpreuna niciodata,

Caci tu ramai, iar eu imi vad de drum,

Asa a fost sa fie, draga fata!

Cam asta e! Astept criticile, bune sau rele!

Frumos, felicitări. Ai compus într-un moment precum îl descrii în poezie?

Link to post
Share on other sites
  • Moderator
Cristi

O piesa pe care o cant cu colegul meu de trupa : aici.. Eu cant la clape, vocea e a colegului.

Edited by Kmcoio
  • Upvote 2
Link to post
Share on other sites

Kmcoio nu este doar politist ci si artist. :)

Foarte frumoasa piesa.

Sunt sigura ca toate piesele voastre sunt cel putin la fel de frumoase ca si aceasta. :)

Sunteti foarte talentati si va asteptam sa ne mai incantati si cu alte melodii.

Link to post
Share on other sites

O lucrare de a mea...de la care am pornit o intreaga poveste.

Tema este "viata e nimicitoarea iluziilor". Lupa dintre vis si realitate.

Procust

-Tu, Vlad , ce ai visat aseara?

-Nimic! am rostit eu un glas stins, plin de ura, de surprindere, de intrigare.

Acea realitate crucisatoare ca durere, pentru ca nu o poti repeta... acel vis, acea iluzie de nepatruns in real, fara pic de sens in exterior, doar o fatada, un zid ce nu te lasa sa iesi din acea durere, spre a intra intr-o lume a ta, si numai a ta, a unui unvers cu miliarde de stele, omul.

Acea atingere tandra, plina de caldura, de implinire sunt..."eu".

Mereu tanjind dupa iluzii, mereu asteptand o alta si plangand in suspinul sufletului, caci acea lume pe care am pasit, am simtit-o s-a spulberat ca o stea cazatoare in inaltul vazduhului.

-De parca realitatea m-ar putea invinge!?

-De parca as putea trai acolo vesnic!?

Acea dorinta fara margini este insasi muza mea; iubind-o atat de mult.in zadar, caci ceea ce va fi fost este doar o iluzie, si nimic mai mult.

Iluzia nu este decat un viciu ce te face sa o vrei din ce in ce mai mult, caci incepi sa crezi in ea, iar in mine o batalie fara cusur incepe, batalia acceptarii vietii, realitatii, si acelei dulci si suave atingeri ale acelor trairi preluate din real si transpuse in tine...ceva ce ti se pare cu adevarat perfect, diferit si nu in ultimul rand cel mai frumos lucru acre ti s-ar putea intampla.

Va fi mereu acolo, consumandu-te, mult mai puternica decat orice altceva real. Ma mistuieste, ma distruge, ma spulbera, zi dupa zi tanjesc dupa ea.

Este si va fi scaparea mea si tot odata blestemul, fiindca ceilalti nu vor intelege o iota. Cum oare m-as putea deschide in fata acelor ochi banuitori... In viata, in real, in greutatile acestora nu poti vedea idei, nu le poti atinge fizic, nu le poti construi ca in lumea ta, iluzia si totodata o povara atat de suava ce te mistuie si te bucura zi dupa zi.

Intotdeauna va fi mult mai puternica decat realul, pentru ca fata de acesta, iluzia te face sa o doresti, sa o cuprinzi in tine, sa o saruti, sa o atingi, sa o mistui la fel cum ea o face pentru tine, iar apoi sa te trezesti in fiecare dimineata, in acelasi real, in aceiasi povara.

Am ramas, fara cuvinte aici si acum la fel cum am procedat si cu acei "oameni".

Uitandu-ma in urma nu vad decat o ceata densa, acel zid ce persista mereu, ce ne face ceea ce suntem in fiecare zi: Oameni.

Edited by Noxy
  • Upvote 2
Link to post
Share on other sites

De fapt, initial a fost o tema pentru scoala. Mi-a luat 1 ora si ceva..cred.

Am scris-o intr-o seara de februarie... din cate imi aduc aminte.

Ma bucur ca iti place. De fapt asta e un fel de intro. De aici mi-a venit ideea cu un roman psihologic. L-am inceput...iar dupa o luna de munca am abandonat chestia din diferite motive. :(

Edited by Noxy
Link to post
Share on other sites
Dorin17

Frumoasa piesa Kmcoio, sper ca veti continua!

Noxy, ar trebui sa continui! Chiar ai talent!

Edited by Dorin17
  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
Dorin17

Mie imi place foarte mult poezia, iar dintre poetii romani il admir foarte mult pe George Cosbuc. Are multe poezii frumoase, dar cea care m-a impresionat pana la lacrimi a fost si este " Trei Doamne, si toti trei"

Trei doamne si toti trei...

Avea şi dânsul trei feciori,

Şi i-au plecat toţi trei deodată

La tabără, sărmanul tată!

Ce griji pe dânsul, ce fiori,

Când se gândea că-i greu războiul,

N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni

Şi-a fost de veste lumea plină,

Că steagul turcului se-nchină;

Şi mândrii codrului păuni,

Românii-au isprăvit războiul,

Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat

Poruncă să se-ntoarcă-n ţară

Toţi cei plecaţi de astă-vară

Şi rând pe rând veneau în sat

Şi ieri şi astăzi câte unul

Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând

De drag că are să-i revadă,

Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă

Cu ochii zarea măsurând,

Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme

Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,

Pe cât creştea de rece gândul.

El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,

Dar nimeni ştire nu-i ştia.

El pleacă-n urmă la cazarmă

Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.

Ce-mi face Radu? el întreabă,

De Radu-i este mai cu grabă,

Că Radu-i este cel mai drag.

E mort! El a căzut la Plevna

În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea

Că Radu-i dus de pe-astă lume,

Dar astăzi, când ştia anume,

El sta năuc şi nu credea.

Să-i moară Radu! Acest lucru

El nu-l înţelegea.

Blăstem pe tine, braţ duşman!

Dar George-al nostru cum o duce?

Sub glie, taică, şi sub cruce,

Lovit în piept d-un iatagan!

Dar bietul Mircea? Mort şi Mircea

Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;

Cu fruntea-n piept, ca o statuie,

Ca un Cristos bătut în cuie,

Ţinea privirile-n pământ,

Părea că vede dinainte-i

Trei morţi într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beţi

El a plecat, gemând p-afară,

Şi-mpleticindu-se pe scară,

Chema pe nume pe băieţi,

Şi se proptea de slab, sărmanul,

Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,

N-avea puteri să se simţească;

El trebuia să s-odihnească

Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz

S-a pus, înmormântând în palme-i

Slăbitul său obraz.

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.

Era-n amiazi şi-n miez de vară

Şi soarele-a scăzut spre seară,

Şi-n urmă soarele-a apus,

Iar bietul om sta tot acolo

Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,

Şi uruiau trăsuri pe stradă,

Soldaţi treceau făcând paradă,

Şi-atunci, deştept, privi la ei

Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:

Trei, Doamne, şi toţi trei!

  • Upvote 2
Link to post
Share on other sites
Dorin17

Iata ultima poezie scrisa de Adrian Paunescu, chiar inainte de a-si da obstescul sfarsit:

"De-aicea, de pe patul de spital

Pe care ma gasesc de vreme lunga,

Consider ca e-un gest profund moral

Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi

Din maxima profesorului grija,

In jurul obositei mele inimi

Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind

Cu cine stie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind

Cu care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei

Paziti-va si inima, si gandul,

De nu doriti sa vina anii grei

Spitalul de Urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial

De-a dreptul cardiac, precum se stie,

Recunoscand ca patul de spital

Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani

Eu insumi sunt mai omenos in toate,

Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani

Si tarii mele minima dreptate!".

Link to post
Share on other sites
Dorin17

O alta poezie a geniului care a fost, George Cosbuc, si care m-a impresionat este........:

El-Zorab

La paşa vine un arab,

Cu ochii stinşi, cu graiul slab.

- "Sunt, paşă, neam de beduin,

Şi de la Bab-el-Manteb vin

Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,

Să-mi vadă roibul, când îl port

Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!

Mi-e drag ca ochii mei din cap

Şi nu l-aş da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!

Uscat e cerul gurii lor;

Şi de amar îndelungat,

Nevestei mele i-a secat

Al laptelui izvor!

Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:

O, mântuie-i, de vrei, că poţi!

Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!

Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,

Dă-mi numai cât socoţi!

El poartă calul, dând ocol,

În trap grăbit, în pas domol,

Şi ochii paşei mari s-aprind;

Cărunta-i barbă netezind

Stă mut, de suflet gol.

- "O mie de ţechini primeşti?

- "O, paşă, cât de darnic eşti!

Mai mult decât în visul meu!

Să-ţi răsplătească Dumnezeu,

Aşa cum îmi plăteşti!

Arabul ia, cu ochii plini

De zâmbet, mia de ţechini -

De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,

De-acum vor fi şi ei bogaţi,

N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,

Nu-i vor cerşi copiii-n drum,

Nevasta lui se va-ntrema;

Şi vor avea şi ei ce da

Săracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,

Şi pleacă, beat de mult noroc,

Şi-aleargă dus d-un singur gând,

Deodată însă, tremurând,

Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, şi pal

Se clatină, ca dus de-un val,

Apoi la cal priveşte drept;

Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,

S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând

Şi-n aspra-i coamă îngropând

Obrajii palizi: - "Pui de leu,

Suspină trist. Odorul meu,

Tu ştii că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca

Mai mult cu frunze-n coama ta,

Nu te-or petrece la izvor:

De-acum smochini, din mâna lor,

Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieşi cu drag

Să-ntindă mâinile din prag,

Să-i iau cu mine-n şea pe rând!

Ei nu vor mai ieşi râzând

În calea mea şirag!

Copiii mei cum să-i îmbun

Nevestei mele ce să-i spun,

Când va-ntreba de El-Zorab

Va râde-ntregul neam arab

De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,

Pe El-Zorab nu-l vei vedea

De-acum, urmându-te la pas,

Nici în genunchi la al tău glas

El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,

N-ai să-l mai vezi în zbor nebun

Pe urma unui şoim uşor

Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;

Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt

Ardun al tău în alb vestmânt;

Şi ca să simţi sosirea lui

Mai mult de-acum tu n-o să pui

Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,

De-acum eu nu te voi vedea

Cum ţii tu nările-n pământ

Şi coada ta fuior în vânt,

În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,

Cum joci al coamei galben râu.

Cum iei pământul în galop

Şi cum te-aşterni ca un potop

De trăsnete-n pustiu!

Ştia pustiul de noi doi

Şi zarea se-ngrozea de noi -

Şi tu de-acum al cui vei fi?

Şi cine te va mai scuti

De vânturi şi de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,

Te-or înjura cu toţi pe rând

Şi te vor bate,-odorul meu,

Şi te-or purta şi mult, şi greu;

Lăsa-te-vor flămând!

Şi te vor bate,-odorul meu,

Să mori tu, cel crescut de noi!...

Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,

Dar fără cal eu ce să fac:

Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?

Voieşti pe ianiceri să-i pun

Să te de-a câinilor? Aşa!

E calul meu, şi n-aştepta

De două ori să-ţi spun!

- Al tău? Acel care-l crescu

Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?

De dreapta cui ascultă el,

Din leu turbat făcându-l miel?

Al tău? O, paşă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu

Mă prind de piept cu Dumnezeu -

Ai inimă! Tu poţi să ai

Mai vrednici şi mai mândri cai,

Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!

Alah e drept şi-Alah din cer

Va judeca ce-i între noi,

Că mă răpeşti şi mă despoi,

M-arunci pe drum să pier.

Şi lumea te va blestema,

Că-i blestem făptuirea ta!

Voi merge, paşă, să cerşesc,

Dar mila voastră n-o primesc -

Ce bine-mi poţi tu da?

Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi

Şi binele în vergi i-l daţi!

Sar eunucii, vin, îl prind -

Se-ntoarce-arabul răsărind

Cu ochii îngheţaţi...

El scoate grabnic un pumnal,

Şi-un val de sânge, roşu val

De sânge cald a izvorât

Din nobil-încomatul gât,

Şi cade mortul cal.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi,

Se trag spahiii-ncremeniţi.

Şi-arabul, în genunchi plecat,

Sărută sângele-nchegat

Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni

Şi-aruncă fierul crunt din mâini:

- "Te-or răzbuna copiii mei!

Şi-acum mă taie, dacă vrei,

Şi-aruncă-mă la câini!

Edited by Dorin17
Link to post
Share on other sites
  • 4 weeks later...
anamaria1292

O poezie care mie imi place foarte mult.George Bacovia este unul dintre poetii mei preferati datorita viziunii lui asupra lumii combinata cu usoara nebunie..Sper sa va placa.

Sunt cativa morti în oras, iubito,

Chiar pentru asta am venit sa-ti spun;

Pe catafalc, de caldura-n oras,

Incet, cadavrele se descompun.

Cei vii se misca si ei descompusi,

Cu lutul de caldura asudat;

E miros de cadavre, iubito,

Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

Toarna pe covoare parfume tari,

Adu roze pe tine sa le pun;

Sunt cativa morti în oras, iubito,

Si-ncet, cadavrele se descompun...

George Bacovia

"Cuptor"

  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
  • 2 weeks later...
Dorin17

Ion Minulescu, un alt mare poet, a scris.....

Sinuciderea unui anonim...

S-a sinucis un anonim!...

Un “fapt divers”, si-atata tot...

Caci anonimii, precum stim,

Nu fac nici ei decat ce pot —

Unii pleaca,

Altii vin...

Un anonim pe lume mai putin,

Un mort mai mult in cimitir,

Si bietul om a fost scutit de bir!...

S-a sinucis un anonim...

S-a sinucis, dupa cat stim,

Intr-o mansarda de hotel —

Hotel modern, cu ascensor,

Ca mortul sa coboare-n strada mai usor!...

S-a sinucis fiindca iubea

Pe cineva...

Pe cine?

Nu se poate spune...

O anonima ca si el,

Pe care-a vr ut sa se razbune,

Probabil, fiindca-l insela...

Sau, poate... numai banuia,

Caci fapta n-a fost confirmata

Nici chiar de anonima arestata.

Interogata,

Judecata,

Si... achitata!...

S-a sinucis un anonim!...

Si-atata tot!...

Povestea lui,

Povestea capetelor cu cucui,

Povestea noastra,-a tuturor,

Povestea anonimilor!...

S-a sinucis un anonim!...

Dar, lucrul nemaipomenit,

Cadavrul lui a disparut

Ca o cometa-n infinit,

Si n-a mai aparut,

Asa c-anuntul mortuar

N-a mai iesit nici el de sub tipar...

Si-a doua zi gazetele n-au scris

Nici un cuvant de bietul sinucis!...

Doar mai tarziu, cand s-a aflat

Anume ce s-a intamplat,

Intreaga presa s-a cutremurat!...

Acum, se stie-n mod precis

Ca anonimul sinucis

De anonima lui a fost furat,

De teama sa n-o faca de rusine

Cand in oras s-ar fi aflat

Exact ce-a fost:

O anonima care-ncepe bine

Si-un anonim care sfarseste prost!...

Deci anonima cu pricina,

Voind sa-si ispaseasca vina,

L-a dus la ea acasa pe furis,

Si-n toiul noptii l-a-ngropat

Intr-un alcov luxos si parfumat,

In care alti trei sinucisi —

La fel, tustrei, tot pentru ea —

Il asteptau pe-al patrulea...

Ba poate chiar pe-al cincilea...

Si-al saselea...

Si-al saptelea...

Si-al optulea...

Et caetera...

Et caetera...

Si-abia atunci gazetele au scris

Un necorolog cu litere aldine,

Si-au scris solemn

Si grav,

Ca sa se stie

De orisicine

Ca anonimul sinucis

N-a fost decat o biata jucarie,

Cazuta-n gheara altei jucarii...

Sau, daca vreti,

Doi diavoli de copii,

Copii precoci —

O fata

Si-un baiat —

Ce-au incercat

Sa iasa din anonimat

Prin acest “fapt divers” adevarat...

Dar care, vai!... n-a existat

Decat in fantezia mea

Si-a celor care-mi vor ierta

Curajul de-a-i fi convertit

Sa ma citeasca pana la sfarsit!...

Ei, ce ziceti...?

  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites
Dorin17

Ce ziceti de Nichita Stanescu cu al sau....... poem?

Nichita Stănescu Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi

şi ţi-aş săruta talpa piciorului,

nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,

de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...

  • Upvote 3
Link to post
Share on other sites
marius4u

salut.ma bucur ca mai am colegi care au inclinatii artistice.ca in rest.....nu vreau sa jignesc.felicitari pentru versuri.sunt frumoase.sper sa imi fac si eu timp pentru a-mi face cunoscuta,macar o poezie(din cele cateva zeci pe care le voi aduna intr-un volum).Inca odata-felicitari.succes in continuare.Intr-adevar-arta e bandaj pentru suflet.

Link to post
Share on other sites
castana

U R A

de ALEXANDRU MACEDONSCHI

Dacă-aş fi trăsnet v-aş trăsni,

V-aş îneca dacă-aş fi apă,

Şi v-aş săpa mormântu-adânc

Dac-aş fi sapă.

Dacă-aş fi ştreang v-aş spânzura,

Dacă-aş fi spadă v-aş străpunge,

V-aş urmări dac-aş fi glonţ,

Şi v-aş ajunge.

Dar eu, deşi rămân ce sunt,

O voce-adâncă îmi murmură

Că sunt mai mult decât orice,

Căci eu, sunt ură.

dedic aceasta poezie liderilor destoinici si vizionari...

dar ce spuneti de asta:

COLEGILOR MEI MARLAMENTARI

ADRIAN PAUNESCU

La muncă, derbedei, că trece anul

şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceaţi pe democraţii cei cucernici,

P.... mamii voastre de nemernici.

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine

şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul

şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară

care-şi va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,

aţi desfiinţat uzine , câmpuri , fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,

aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu

întoarceţi România - n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

v-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina

şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul

s-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace ,

cum v-au putut părinţii voştri face ?

Ce condimente le-au picat în spermă

de e trădarea voastră-atât de fermă ?

Aţi pus nenorocita voastră labă

pe-această tristă ţară Basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul

s-o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,

dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,

supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba

că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,

ia cereţi-vă puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră ,

mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

şi nu albanizaţi această ţară .

Băgaţi viteză, că vă trece anul

şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare

decât lozinca lui Fănuş cel mare :

Nenorociţilor, se rupe şnurul,

"La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !"

Edited by castana
  • Upvote 3
Link to post
Share on other sites
Dorin17

Mare poet si mare patriot, Adrian Paunescu! Bravo Castana pentru postare! Ai o bila verde de la mine!

Edited by Dorin17
Link to post
Share on other sites
Dorin17

Si ce frumos mai scria Nichita....

Nichita Stănescu Avertisment

Prea mi-a nins şi mi-a plouat, demult,

în copilăria mea cu nopţi grozave

cântecul de moarte ca să-l mai ascult,

gândul să-l rotesc peste cadavre.

Colţul inimii să-l dau de trunchiuri

nu mai vreau, ci orizontu-nvins,

arcuit în pălmi şi strâns mănunchiuri,

i l-am dat femeii mele, dinadins.

Mâna-ntinsă ca să strângă-o mână,

nu de sânge vreau să mi-o-nfior!

Mi-am lăţit pe frunte-atâta lună

cât să mă încapă ochii tuturor.

Iar morişti de zvastici, zbârnâite,

glezna mea cu aripi dacă mi-o aţin,

le strivesc. Şi-n apele-ntâlnite,

îmi clătesc călcâiul, de venin.

  • Upvote 1
Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.


×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.