Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat

Când un conducător auto este înregistrat de aparatul radar că circulă cu viteză peste limita legală, dar este oprit de un alt echipaj de poliţie decât cel dotat cu aparat radar, iar contravenţia este sanţionată prin întocmirea procesului verbal după ce se comunică prin staţia emisie-recepţie viteza înregistrată de aparatul radar, sunt respectate prevederile legale?

 

Am citit pe internet mai multe sfaturi de acest gen, unele chiar oferite de avocaţi, în care se spune că nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate susţine şi se invocă pe motiv că agentul constatator nu este aceeaşi persoană cu operatorul radar.

 

Dvs. ce părere aveţi? Există suport legal pentru anularea procesului verbal într-o asemenea situaţie?

  • Apreciez 1
  • Displace 1
  • Moderator
Publicat

Acest motiv că agentul constatator (poiţistul care întocmeşte procesul-verbal) nu este aceeaşi persoană cu operatorul radar, nu are absolut niciun suport legal în susţinerea unei plangeri contravenţionale, chiar că este unul destul de discutat şi oferit pe internet.

Nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă obligativitatea încheierii procesului-verbal numai de către poliţistul operator radar. Potrivit dispoziţiilor legale privind sancţionarea contravenţiilor (parcă art. 15 din O.G. nr. 2/2001), contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul  normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite generic "agenti constatatori".

Sunt agenti constatatori în domeniul contravenţiilor la regimul circulatiei, absolut toţi poliţişitii rutieri din cadrul Poliţiei Române. Astfel că încheierea procesului-verbal de către un poliţist ce are calitatea de agent constatator şi are atribuţii de control şi sancţionare la regimul rutier, dar nu este şi operator radar, nu poate atrage nulitatea procesului-verbal de contravenţie.

  • Apreciez 4
Publicat

Mulţumesc pentru răspus, dar aş vrea dacă se poate să precizaţi şi dispoziţiile/prevederile legale care stipulează aceste aspecte.

  • Membru
Publicat

Eu zic sa platesti un avocat ca sa-si spuna el parerea despre acest lucru...pe banii tai normal!

Dar ca si parere personala in calitate de politist te sfatuiesc sa-ti platesti prima data cat mai poti inainte de a face o plangere in instanta!

Am citit pe internet mai multe sfaturi de acest gen, unele chiar oferite de avocaţi, în care se spune că nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate susţine şi se invocă pe motiv că agentul constatator nu este aceeaşi persoană cu operatorul radar.

Ca doar nu v-or zice avocatii contrar...sigur nu o sa te sfatuiasca sa respecti legea...cum ai vrea sa castige si ei o paine?

dar aş vrea dacă se poate să precizaţi şi dispoziţiile/prevederile legale care stipulează aceste aspecte.

Dupa cum am spus: consilierea se face de catre un avocat...contra cost!

Publicat

Dacă vei căuta în portalul instanţelor de judecată, există destule hotărâri în acest sens şi în care sunt motivate respingerile ca neîntemeiate a contestaţiilor ce invocă această situaţie.

Această motivaţie ce vizează încheierea procesului verbal de către un alt agent constatator decât cel care a efectuat înregistrarea radar este neîntemeiată, chiar dacă avocaţii habarnişti susţin că este obligatoriu ca agentul care a efectuat înregistrarea cu aparatul radar să întocmească procesul-verbal, aceştia nu indică nici un text de lege în acest sens, ci doar în general, dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, din cuprinsul căreia, în nici un caz nu apare această obligativitate.

În acest sens, potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar conform alin. 2 constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace omologate şi verificate metrologic.

În situaţia discutată aceste dispoziţii sunt respectate, mai exact faptul că măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculului se face cu echipament verificat metrologic şi omologat, de către un poliţist atestat în acest sens, iar procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei poate, fără probleme, fi întocmit de către un alt poliţist, ambii având însă calitatea de poliţist rutier, cerută de dispoziţiile art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Specificul activităţii de control a vitezei în trafic impune lucrul în echipă, astfel ca unul dintre poliţişti să opereze cu aparatul radar, iar celălalt să oprească autoturismele în trafic şi să încheie procesele-verbale, exact cum se întâmplă şi în situaţia de faţă pusă în discuţie aici, fapt care nu este interzis de nici o prevedere legală.

  • Apreciez 3

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.