Jump to content
POLITISTI.ro

Referate cu propunere de clasare | art. 16 alin. (1) C. pr. pen. 1.0.0

   (0 reviews)

1 Screenshot

About This File

Modele de referate cu propunere de clasare a cauzei penale când există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) C. pr. pen.

Art. 16 - Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale
(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

  • Like 1
  • Upvote 5


User Feedback

You may only provide a review once you have downloaded the file.

There are no reviews to display.

×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.