About This File
Model cerere pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la art. 104 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 221 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 modificat şi completat.
Soluţionarea unei astfel de cereri revine şefului poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române (art. 104 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.), iar testul pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie, în vederea promovării acestuia, ca şi condiţie necesară pentru reducerea perioadei de supendare, se susţine la serviciul rutier care îl are în evidenţă (art. 106 alin. 1 lit. c din acelaşi act normativ). Mai multe: Reducerea perioadei de suspendare.