Jump to content
POLITISTI.ro

Dosar penal cu permis de conducere anulat


Postare recomandată

Publicat
În baza art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu referire la art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.G, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 2 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de trei ani şi trei luni. În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. la art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a d şi art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod penal,respectiv : - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la termenele fixate de această instituţie, respectând planul de măsuri ce îi va fi stabilit; - va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea; - va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; - nu va conduce nicio categorie de vehicule cu tracţiune mecanică. În baza art. 359 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 ind.4 rap. la art.83 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 800 de lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.12.2013.


Cand pot redobandii permisul ...si ce anume inseamna acel termen de 3ani si 3luni de supraveghere ...
  • Membru
Publicat

Dupa anii aia de supraveghere dobandesti permisul. Ce ai de facut, scrie chiar in hotararea instantei. Vezi ca daca mai calci stramb din punct de vedere legal in perioada asta, ti se va revoca suspendarea pedepsei si vei ajunge la inchisoare.

Publicat

Doar daca depui Recurs, dar e posibil sa nu mai primesti pedeapsa cu executare. Totodata permisul de conducere este anulat, Dupa cei 3 ani va trebui sa sustii din nou examenul pentru obtinerea permisului de conducere

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.