Moderator Catalin Posted December 29, 2010 Moderator Share Posted December 29, 2010 Ministerului Comunicaţiilor a anunţat că sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor este funcţional. Totuși, va mai dura până ce vom putea plăti online toate dările către stat, mai trebuie ca toate instituţiile statului care colectează taxe şi impozite să fie integrate în sistem. Avantajul acestui sistem este posibilitatea efectuării de plăți pentru achitarea taxelor şi impozitelor cu cardul bancar, chiar și în altă zonă sau în altă ţară decât localitatea de domiciliu. Este pentru prima dată când România are un sistem naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor -SNEP. Acesta poate fi accesat la adresa www.ghiseul.ro. Conform HG 1235/2010, instituţiile publice care încasează taxe şi impozite trebuie să se înregistreze în SNEP: Înregistrarea municipiilor reşedinţă de judeţ şi a municipiilor/oraşelor cu populaţie mai mare de 150.000 locuitori în termen de şapte luni de la intrarea în vigoare a hotărârii. Înregistrarea municipiilor şi oraşelor cu populaţie de până la 150.000 locuitori în termen de cinci luni de la finalizarea primei etape, dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a hotărârii. Înregistrarea comunelor şi a instituţiilor publice nevizate de primele două etape, în termen de şase luni de la încheierea celei de a două etape, dar nu mai târziu de 18 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. Link to comment Share on other sites More sharing options...
vox Posted December 30, 2010 Share Posted December 30, 2010 Un lucru corect si necesar insa..nu toata lumea are acces la internet...cred ca se va merge mult timp pe platile clasice : statul la coada face parte din structura genetica a acestei tari batute de soarta ! Link to comment Share on other sites More sharing options...
SandoKhan Posted December 30, 2010 Share Posted December 30, 2010 Romania este un din tarile europene cu cele mai multe conexiuni de banda larga la internet. Intradevar nu toti au acces la internet, dar cei care au sunt intr-un numar semnificativ incat sa conteze. Iar cei care nu au, au cunostinte, nepoti, rude care au acces. Prevad ca in Romania internetul va deveni dezvoltat, in ciuda saraciei care bantuie.... Vad ca "astia" inca nu au bagat acciza si la internet asa cum au bagat la combustibili..... poate le vin idei. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now