Jump to content
POLITISTI.ro

Se scumpeste RCA-ul


Postare recomandată

Publicat

Reprezentanţii companiilor de asigurări susţin că actualele preţuri sunt prea mici, în condiţiile în care tot mai multe victime ale accidentelor solicită şi obţin în instanţă despăgubiri uriaşe. În prezent, valoarea medie a poliţei obligatorii e de circa 110 euro, cu mult mai puţin decât preţurile practicate în Uniunea Europeană. Pentru anul viitor, nivelul creşterii va fi stabilit de fiecare firmă în parte, dar, potrivit unor surse de pe piaţă, majorarea va fi cuprinsă între 15 şi 50%. Totuşi, e foarte posibil ca unele societăţi să nu umble la preţuri, de frică să nu-şi piardă clienţii.

post-335-052887200 1290152848_thumb.jpg

  • Moderator
Publicat

Ați observat că la fiecare sfârșit de an apare în mass-media o astfel de știre?

Iar efectul este explozia încasărilor pt polițele RCA.

Publicat

Pe noi nu ne intereseaza cat e RCA in afara. Ce eu traiesc in afara? La noi media RCA e 110 euro... adica un salariu minim pe economie. Vrea careva sa spuna ca in afara RCA pe un an atinge media salariului pe economie? O viitoare crestere al RCA, in conditiile in care acesta are o pondere imensa in veniturile lunare ale cetateanului de rand, va duce la o reducere si mai mare a incasarilor. Oamenii fie vor renunta la a circula cu masinile fie vor circula cu ele fara a avea rca.

  • Apreciez 1
Publicat

Ai dreptate, la noi cresc preturile la alimente, energie electrica, gaze, RCA, dar se taie din salariu,, vor merge oamenii fara RCA, Doamne fereste sa te loveasca unul fara polita RCA.

  • 1 an mai târziu...
Publicat

Ați observat că la fiecare sfârșit de an apare în mass-media o astfel de știre?

Iar efectul este explozia încasărilor pt polițele RCA.

Cătălin trebuie să recunosc că eşti probabil vizionar. Într-adevăr din nou asiguratorii anunţă scumpirea RCA.....şi culmea tot spre sfârşitul anului. Aceştia motivează că dauna medie plătită de pe segmentul RCA a crescut cu 8% în primele 9 luni ale anului comparativ cu 2010 şi că valoarea poliţelor s-ar fi menţinut constant sau chiar a scăzut. O altă iniţiativă pe care ar dori să o ia deţinătorii firmelor de asigurări ar fi de a nu mai plăti despăgubirile către asiguraţii CASCO care nu au cauciucuri de iarnă în dotare şi sunt implicaţi în tamponări sau accidente decât în proporţie de 30%.

  • 3 luni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

RCA-ul ar putea să crească cu 50%

Cei care vând poliţe RCA recomandă autorităţilor să impună un preţ minim pentru asigurarea obligatorie.

În încercarea de a atrage cât mai mulţi clienţi, asiguratorii au scăzut preţurile poliţelor RCA până la nivelul la care încasările nu le mai permit să acopere daunele. Astfel, despăgubirile întârzie, iar maşinile rămân în service-uri cu lunile, în multe cazuri. Brokerii spun că singura soluţie este un preţ minim al poliţei RCA

„Specialiștii” arată că în mod normal, prima medie ar trebui să crească cu 50-60%.

În România, dauna medie este de peste 1.500 de euro, iar într-un an companiile de asigurări plătesc reparaţii pentru 350.000 de accidente. Multe cazuri ajung însă în instanţă pentru că asiguratorii refuză să mai acopere paguba pe motiv că şoferii înscenează accidentele pentru a încasa despăgubirea.

Constantin Buzoianu preşedintele Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor a afirmat că se au în vedere unele modificări în ce priveşte norma RCA astfel încât să se limiteze tergiversările rezolvării dosarelor de daună. Modificarea va lua în calcul şi unificarea poliţei RCA cu asigurarea CASCO.

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.