Jump to content
POLITISTI.ro

Asigurarea obligatorie a locuintei


Octavian

Recommended Posts

  • Member

Probabil că ați auzit deja despre impunerea obligativității plății unei asigurări pentru proprietarii de locuințe, inițiate de către acest guvern.

Arătându-se grijuliu faţă de bieţii români, care devin atât de des, în ultima vreme, victime ale inundaţiilor, Guvernul, a instituit obligaţia tuturor proprietarilor de locuinţe de a-şi face asigurări printr-un act normativ destul de confuz.

Totuși această grijă a guvernanților nu este îndreptată mai deloc către cetățeni, pentru că dacă privim mai atent, primul protejat este statul, care, la viitoarele inundaţii, nu va mai ajuta victimele, invocând faptul că ele au fost asigurate. Dar, în linii mari, putem spune că până aici totul este în ordine. Cu atât mai mult cu cât suma pe care o familie trebuie să o plătească pentru a se asigura este suportabilă, chiar şi pentru o familie săracă. Este vorba doar de 20 de euro.

În realitate însă, guvernul bagă mâna-n buzunarul câtorva mii de familii într-un mod abuziv și deloc corect.

Mai exact, pentru acelaşi serviciu, un cetăţean o să fie silit să plătească de două ori.

Pentru că din cele aprox. 8 milioane de locuinţe care există în România, 10 la sută, respectiv 800 de mii, sunt asigurate.

Este vorba de acele familii, 10%, care au dorit să-și asigure locuința din proprie inițiativă şi care plătesc poliţe de asigurare facultativ, iar eu personal sunt un astfel de exemplu. Această lege ne obligă să se ne mai asigurăm încă o dată. :blink:

Ceea ce înseamnă că, pe lângă banii pe care eu îi plătesc pentru asigurarea facultativă, mai trebuie să bag o dată mâna în buzunar, pentru a-mi asigura din nou aceeaşi casă. De această dată, în baza unei asigurări obligatorii. Prin urmare, aprox. 800 de mii de familii vom plătii fără rost, fiindcă nu vom avea absolut niciun fel de beneficiu, câte 20 de euro.

Asta înseamnă, în total, aprox.16 milioane de euro, împărţiţi între stat şi nişte societăţi particulare de asigurări, care nu-ţi dau nimic în schimb. Pentru că, tot în conformitate cu legea, dacă îți faci mai mult de o asigurare pe un bun, nu primeşti banii decât pentru una dintre asigurări.

Cu siguranță vă veți întreba de ce pur și simplu, nu aș renunţa la asigurarea facultativă. Păi nu aș vrea să renunţ dintr-un motiv foarte simplu și anume că asigurarea obligatorie m-ar ajuta să recuperez, în caz de ceva, o sumă infinit mai mică de bani. Iar în baza asigurării obligatorii, rişti să rămâi în mare pagubă.

Link to comment

Sunt de acord cu aspectele care le-ai supus atentiei pe forum. Cateva completari : 1. Asigurarea obligatorie acopera doar daune pentru inundatii,cutremur si incendiu. Pentru alte riscuri cum ar fi :vandalism, furt, grindina, traznet, alunecari de teren etc. recomand o asigurare facultativa care acopera toate riscurile, practic este ceva in genul asigurarii casco de la vehicule. 2. Statul care intodeauna nu pierde, pornind de la ideea de a nu mai cheltui in urma inundatiilor pentru inlaturarea consecintelor si acordarea de despagubiri, a inventat aceasta asigurare obligatorie, astfel ca fondurile stranse cu acest tip de asigurare sunt constituite intr-un fond la dispozitia guvernului cu destinatia acordarea de despagubiri ( dupa ce firmele de asigurari isi trag comisionul ) .3. Se ridica problema moralitatii acestui act normativ, intrucat statul in loc sa-si exercite una din functii si anume protectia populatiei, sociala, etc. prefera sa faca acest lucru practic dintr-o taxa suplimentara luata tot de pe spatele plebei. 4. O chestiune similara este si cu fondul de sanatate,care este gestionat de Casa Nationala de Asig. de Sanatate in prezent subordonata Minsiterului Sanatatii, astfel ca nu mai exista o independenta a fondurilor si in loc ca Ministerul de resort sa completeze fondurile cu programe nationale de preventie, prefera sa-si bage gheara in aceste fonduri,fara a mai contribui si el in cota-parte. Traim in Romania... si de vina ca nu plecam suntem doar noi !

Link to comment

. . . Este vorba doar de 20 de euro.

. . .

Mai exact, pentru acelaşi serviciu, un cetăţean o să fie silit să plătească de două ori.

Pentru că din cele aprox. 8 milioane de locuinţe care există în România, 10 la sută, respectiv 800 de mii, sunt asigurate.

A nu se intelege ca tin cu ursul!

Nu e chiar asa. Au gasit ei o portita si pentru gaselnita asa. De ex., daca ai un imobil evaluat la 100.000 de euro, pentru cei 20 de euro pe asigurare obligatorie, iti asiguri (pentru riscurile enumerate de un alt coleg mai sus), o despagubire de 20000 de euro. Pentru restul de 80.000 de euro din valoarea evaluata vei plati o alta polita facultativa. In concluzie nu platesti de doua ori ci platesti impartit : pentru cei 20.000 euro = obligatoriu, pentru restul = facultativ. Asta e "ambalajul". In fapt, e un nou impozit pe cladiri.

Link to comment
  • Moderator

Unde ai găsit în lege o astfel de prevedere?

Dacă vei semna la orice companie de asigurări o poliță facultativă pentru o sumă mai mare, deci care să se apropie de valoarea reală a unui apartament de exemplu, riscurile acoperite vor include automat și pe cele prevăzute ca fiind asigurate de ceea obligatorie.

Nu era mai simplu ca să se prevadă în lege scutirea de la această obligație a celor ce dețin o asigurare facultativă?

Link to comment

Unde ai găsit în lege o astfel de prevedere?

Dacă vei semna la orice companie de asigurări o poliță facultativă pentru o sumă mai mare, deci care să se apropie de valoarea reală a unui apartament de exemplu, riscurile acoperite vor include automat și pe cele prevăzute ca fiind asigurate de ceea obligatorie.

Nu era mai simplu ca să se prevadă în lege scutirea de la această obligație a celor ce dețin o asigurare facultativă?

Nu am cautat unde este reglementata acesta prevedere. Tocmai am platit polita de asigurare facultativa si asa mi-au explicat cei de la banca.

Riscurile se suprapun insa in cazul producerii riscului asigurat, 20.000 euro ii vei primi de la asig obligatorie(teoretic), si 80.000 de la cea facultativa. Pentru acelasi risc asigurat.

Si ... da. Era mai simplu, bine-inteles. Dar de ce sa fie simplu si corect cand poate sa fie alambicat si "de mare porc".

Edited by gabriel
Link to comment
  • 2 weeks later...

Intr-adevar incepand cu data de 15 Iulie 2010 asigurarea locuintei a deveni obligatorie in Romania.

Polita obligatorie o acopera pe cea obligatorie si cea facultativa pe cea facultativa.

Societatile de asigurare-reasigurare care sunt autorizate sa incheie polite de asigurarea obligatorie a locuintelor sunt urmatoarele : Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC Asigurari, Certasig, City Insurance si Platinum.

Pentru mai multe detalii accesati : - portal informativ privind asigurarea locuintelor.

Edited by Administrator
Link to comment
  • Moderator

In principiu nu ai spus mare lucru ori vreo noutate, doar ti-ai facut cont pentru a face reclama site-ului propriu.

In plus nici site-ul respectiv nu abunda de informatii.

Link to comment
  • Administrator

Pentru mai multe detalii accesati : - portal informativ privind asigurarea locuintelor.

Te rog sa-mi comunici pe privat un alt username pe care-l doresti aferent acestui cont pe care ti l-ai creat, intrucat acesta nu respecta regulamentul forumului.

In caz contrar iti voi restrictiona accesul pe forum.

Link to comment
  • 8 months later...
  • Moderator

Modul in care sunt stabilite amenzile aplicate proprietarilor care nu isi cumpara o polita de asigurare a locuintei inainte de termenul limita de 5 august ramane incert deoarece normele de aplicare a legii nu cuprind o grila dupa care sa fie stabilit cuantumul penalizarii, decizia ramanand la latitudinea primariilor.

Legea prevede ca proprietarii care nu detin o polita de asigurare valabila sa fie amendati cu o suma cuprinsa intre 100 si 500 de lei, dar nu sunt inca suficient de clare criteriile dupa care se va stabili cuantumul amenzii in fiecare caz in parte.

"Cuantumul amenzii este stabilit de catre primarii, nu prin normele de aplicare", conform reprezentantilor CSA.

Normele de aplicare a legii au fost publicate in Monitorul Oficial pe data de 6 mai, iar proprietarii isi pot asigura casele si apartamentele fara sa fie amendati intr-un interval de 90 de zile de la aceasta data, adica 5 august. Initial, Ministerul de Interne anuntase ca data limita este 15 iulie.

Totodata, chiar si proprietarii care detin o asigurare facultativa risca sa fie amendati deoarece aceste polite nu sunt incluse in baza de date la care au acces primariile. Aceasta baza de date cuprinde doar politele obligatorii emise de Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID)

sursa: incont.ro

Link to comment
  • 1 year later...
  • Moderator

În ședința de ieri, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat modificarea legislației secundare, emisă în aplicarea Legii nr. 260/ 2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor, republicată.

Potrivit acestor modificări, toate societățile de asigurare autorizate să subscrie riscuri de catastrofă naturală vor putea încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin polița obligatorie pentru locuințe, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro. Pentru riscurile şi sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea nr. 260/2008, societățile de asigurare, vor putea încheia doar poliţe de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale – PAD.

Asigurarea obligatorie a locuințelor este emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) și poate fi vândută doar prin intermediul celor 12 societăți de asigurare, acționari ai PAID.

Totodată, Consiliul CSA a aprobat majorarea comisionul de 10%, plătit de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) societăților care intermediază vânzarea polițelor de asigurare obligatorie pentru locuințe, până la maximum 20% din valoarea primei de asigurare.

Link to comment
  • 4 weeks later...

sursa cugetliber.ro

Vrem, nu vrem, de la 1 septembrie 2012, cu toţii trebuie să ne asigurăm casele. Dacă aveţi deja o poliţă facultativă va trebui să încheiaţi şi una obligatorie. Legea obligă toţi proprietarii să se asigure împotriva dezastrelor naturale şi doar dacă doresc clauze cu riscuri suplimentare să-şi facă asigurări facultative.

Practic, poliţele facultative care acoperă aceleaşi riscuri ca şi cele obligatorii nu le vor mai putea substitui pe cele obligatorii, aşa cum a fost până luna trecută. „Poliţele facultative încheiate anterior datei de 1 septembrie 2012 se vor derula fără nicio modificare până la expirarea acestora. Ulterior, proprietarii aflaţi în astfel de situaţii vor trebui să îşi asigure locuinţele în primul rând pentru riscurile şi sumele asigurate prevăzute în Legea nr. 260/2008 prin încheierea unei poliţe obligatorii”, anunţă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Cei care vor dori o protecţie suplimentară, respectiv mai multe riscuri acoperite, pentru o sumă asigurată mai mare decât nivelul minim stabilit prin legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, pot încheia o asigurare facultativă.

Poliţa obligatorie de asigurare a locuinţei a fost lansată pe data de 15 iulie 2010. Iniţial s-a dorit ca aceasta să fie încheiată în mod obligatoriu de toţi proprietarii de locuinţe, pentru ca ulterior autorităţile să decidă că poate fi înlocuită şi de o poliţă facultativă care acoperă cele trei riscuri de bază, respectiv inundaţie, cutremur şi alunecări de teren. Acum CSA revine la intenţia iniţială, de a impune tuturor proprietarilor să îşi achiziţioneze poliţa obligatorie.

Amenzi de până la 500 de lei

Potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor, în luna iulie 2012, în judeţul Constanţa erau încheiate numai 14.838 de locuinţe. Cele mai multe din acestea sunt în mediul urban şi numai 5.413 sunt în mediul rural. Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa a demarat deja o amplă campanie de verificare şi amenzi pentru cei care nu şi-au făcut asigurarea obligatorie.

„Legea spune că obligaţia de a încheia PAD revine proprietarilor pentru construcţiile cu destinaţia de locuinţe, administratorului, pentru cele aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale sau locatorului, pentru locuinţele dobândite prin contract de leasing financiar. Amenzile contravenţionale pentru cei fără asigurare sunt cuprinse între 100 şi 500 lei”, explică directorul SPIT Constanţa, Virginia Uzun.

Cât plătim pentru asigurarea locuinţei

Poliţele de asigurare împotriva dezastrelor naturale sunt stabilite în funcţie de tipul locuinţelor. Pentru locuinţele de tip A, cum ar fi construcţiile cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori de piatră, cărămidă arsă sau orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic poliţa costă 20 de euro. Dacă însă aveţi o locuinţă de tip B, adică o construcţie cu pereţii exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic veţi plăti numai 10 euro.

Link to comment
  • 3 weeks later...
  • Moderator

Se modifică schimbarea. Asigurarea obligatorie a locuinţei nu mai este obligatorie :naughty:

Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea unui ordin al CSA care prevedea ca , de la 1 septembrie, toţi proprietarii de locuinţe, indifferent dacă au o asigurare facultativă sau nu, sunt obligaţi să încheie şi o poliţă împotriva dezastrelor emisă de PAID. Contestaţia a fost făcută de compania Astra Asigurări.

Cei care deţin o poliţă facultativă de asigurare a locuinţei nu mai sunt obligaţi să îşi cumpere şi o asigurare obligatorie emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor, aşa cum prevedea un ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Obligativitatea impusă de CSA a “rezistat” doar câteva săptămâni.

Deşi CSA are posibilitatea de a face recurs în timp de 5 zile, această cale de atac “nu suspendă efectele deciziei curţii de apel”.

Link to comment
  • 5 weeks later...

Treziti-va la REALITATE...In caz de cutremur cine va despagubii pe cei asigurati obligatoriu.?[e vorba de sute de mii de case] .De obicei la cutremure adevarate pagubele sunt imense si nici un asigurator chiar si el reasigurat nu are sute de miliarde de euro si declara imediat falimentul..Astea sunt gogosi ca sa mai traga un ban de la amarasteni...

Edited by pitbul
  • Upvote 1
Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.