Jump to content
POLITISTI.ro

Ultimele noutati de la PRO LEX


Postare recomandată

Publicat

"Pro Lex": Blaga ne-a asigurat ca nu vor fi disponibilizari, ci relocari in structurile operative

BUCURESTI (MEDIAFAX) - Reprezentantii "Pro Lex" sustin ca ministrul Internelor, Vasile Blaga, i-a asigurat, in intalnirea de joi, ca nu vor fi dati oameni afara, ci mutati in structurile operative unde este deficit de personal, acestia fiind pusi sa decida daca sunt de acord cu relocarea pana la sfarsitul anului.

Vicepresedintele Sindicatului "Pro Lex", Marius Idita, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ca ministrul Vasile Blaga, seful Departamentului de Siguranta si Ordine Publica, Dan Valentin Fatuloiu, seful Politiei Romane, Petre Toba si seful Politiei de Frontiera, Ioan Buda, le-au promis sindicalistilor, la discutiile care au avut loc joi, ca niciun angajat al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) nu va fi dat afara, ci mutati la structurile unde nu este personal suficient.

Angajatii care sunt in situatia de a fi relocati vor fi pusi sa aleaga daca vor sa fie mutati la alte structuri, altfel vor fi disponibilizati, a spus Marius Idita.

Reprezentantii MAI si cei ai sindicatelor se vor intalni din nou saptamana viitoare, pentru a pune la punct criteriile de evaluare a personalului Ministerului, in urma careia se va hotari cine va fi mutat in alta structura.

Vicepresedintele "Pro Lex" a mai spus ca in urmatoarea perioada va avea loc o debirocratizare in toate institutiile MAI, astfel incat "sa nu mai fie sefi peste sefi".

Liderul sindical a spus ca au fost descoperiti aproximativ 50 de politisti la nivel national care si-au luat concediu fara plata si au plecat sa lucreze in strainatate.

"Si acestia vor fi mutati in structurile operative unde nu este personal suficient, iar daca refuza, vor fi dati afara", a precizat Idita.

Vicepresedintele "Pro Lex" a adaugat ca ministrul Vasile Blaga le-a spus sindicalistilor ca se va face o diferentiere intre ceea ce inseamna operativ si neoperativ si in privinta remuneratiei, astfel ca angajatii din neoperativ nu vor mai primi sporul de periculozitate.

Seful Directiei de Informare si Relatii Publice din Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), Alina Ienciu, declara, in urma cu aproape doua luni, ca nu s-a impus, inca, un numar de posturi care urmeaza sa fie desfiintate din institutie si ca, oricum, oamenii vor fi transferati unde este nevoie.

Alina Ienciu preciza ca unele posturi vor fi desfiintate, dupa cum a anuntat si ministrul Vasile Blaga in repetate randuri, pentru a se evita suprapunerile in aparatul ministerial. Ea sublinia ca nu s-a stabilit, deocamdata, un numar si nici nu s-a impus o anumita reducere.

Reprezentanta MAI explica, totodata, ca aceste posturi desfiintate nu inseamna concedieri propriu-zise, ci o relocare a angajatilor institutiei, un transfer acolo unde este nevoie de personal, anume la structurile de arme.

De altfel, ministrul Administratiei si Internelor declara ca trebuie regandit intreg aparatul ministerial, astfel incat sa fie eliminate suprapunerile structurilor, el precizand ca sunt 16 zone din institutie unde se pot face economii importante.

Ministrul Blaga spunea ca, in prezent, nu se mai fac angajari in Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) decat din randul absolventilor institutiilor de invatamant subordonate.

Blaga sublinia ca trebuie regandit intreg aparatul ministerial, astfel incat suprapunerile intre structuri sa fie eliminate, dupa ani buni.

  • Moderator
Publicat

Din ce se vede aici: si aici: daca ai lecturat, binenteles, se vede foarte clar ca cei din SNPV sunt cam depasiti de evenimente.

  • Moderator
Publicat

Probabil i-a pus la masă ... o cafeluță, un cico, niște alune pentru ronțăială și i-a aburit cu niște diapozitive în care le-a arătat codrul fratele românului, câmpii verzi și înfloritoare, ogoare, etc spunându-le să doarmă liniștiți ca și până acum, pentru că nu vor fi dați afară polițiști, dar se face totuși o evaluare la toată lumea ... chiar și cei ce nu sunt predispuși relocării, asta așa ... ca să fie acolo, că nu strică. :doh:

Publicat

Nu am nimic împotriva Pro Lex şi achiesez la tot ce este benefic pentru poliţist. Am totuşi reţineri, după şedinţa de ieri unde s-au discutat mult mai grele probleme, decât cele postate de SNPPC şi Pro Lex, sunt îngrijorat, nu pentru mine, ci pentru precedentul care se doreşte a fi "creiat". Din păcate sunt la odihnă după serviciu şi nu pot să văd ce postează azi CNP, care... ţi-a rezervat ţie poliţistule şi şi-a rezervat dreptul de a mai rumega puţin cele concluzionate ieri, pentru a posta azi, concluzii pertinente, de parcă noi suntem negri mici şi mititei pe plantaţie şi nu am văzut activitatea "laborioasă" a acestei organizaţii!. Nu hulesc, rog a se vedea postările pe INTRAPOL şi a se concluziona. Sunt multe zile în care nu ne-au spus nici :"Bună ziua!". Cătăline, Marius, Copman, ni se pregăteşte ceva sumbru!. Să dea Dumnezeu să greşesc şi poliţistul să trăiască liniştit din Cornul Abundenţei!

Publicat

n data de 29.07.2010, la sediul M.A.I. a avut loc o întâlnire între conducerea acestuia şi conducerile organizaţiilor sindicale din minister, respectiv a organizaţiei profesionale Corpul Naţional al Poliţiştilor, în urma solicitărilor acestora pentru lămurirea informaţiilor legate de reorganizarea structurilor poliţieneşti şi zvonurilor privind măsurile de concediere a unor poliţişti, sub presiunile pentru reducerea cheltuielilor cu personalul. Amanunte gasiti pe www.cnpromania.ro

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

PROLEX ESTE DE ACORD CU CONCEDIERILE ???

"Criterii pentru evaluarea si selectionarea personalului ca urmare a procesului de reorganizare si modernizare a Ministerului Administratiei si Internelor si structurilor subordonate"

DACA NU.... ATUNCI SA LUPTE PENTRU CA POLITISTII SA NU-SI PIARDA LOCUL DE MUNCA !!!

CITITI ASTA ....

NOTA privind concluziile sedintei pentru stabilirea indicatorilor generali de evaluare a lucratorilor de politie rutiera

E DE RASUL CURCILOR! PAI CUM SA MAI IA CINEVA FB DACA DOAR SEFII AU PUNCTAJ PENTRU CRITERIILE 9-10 ???

  • Moderator
Publicat

politiacapitalei

Nu mai scrie exclusiv cu majuscule, in general se interpreteaza ca ridici tonul sau tipi. :clip:

Publicat

politiacapitalei

Nu mai scrie exclusiv cu majuscule, in general se interpreteaza ca ridici tonul sau tipi. :clip:

pai nu am dreptate sa ridic tonul ?

o sa scriu cu minuscule "sa traiti bine"

  • Moderator
Publicat

Postul meu nu a fost sarcastic ori la misto. E alegerea ta.

Publicat

Cunosc foarte bine regulile unui forum, dar "cad vreau sa fluier...fluier"

Eu nu suport cenzura !

Peste tot pe unde vrei sa strigi, sau sa spui tot ce ai pe suflet, te lovesti de cineva care sa-ti spuna ca deranjezi, ca... "nu calca pe iarba" sau... "fereste din raza de actiune a macaralei".

Hai sa mai si strigam !

Publicat

"Si acestia vor fi mutati in structurile operative unde nu este personal suficient, iar daca refuza, vor fi dati afara", a precizat Idita.

A ajuns habarnistul si nimicura de idita sa dea politisti afara. In ce tara traim!

Ia cititi cu atentie si scrieti daca sunteti de acord:

• unităţile Aparatului Central să fie organizate la nivel de direcţie şi nu direcţie generală ca în prezent, cu un număr rezonabil de funcţii care să fie încadrate cu profesionişti şi să aibă numai misiuni de reglementare, coordonare, îndrumare şi control;

• toate unităţile să aibă maxim un locţiitor al şefului unităţii;

• redimensionarea Centrului Cultural al MAI - ansamblul artistic „Ciocârlia” să fie scos din subordinea MAI;

• Clubul sportiv „Dinamo” să fie scos din subordinea MAI;

• Direcţia Medicală să fie reorganizată la nivel de serviciu în cadrul Direcţiei Generale Logistice, medicii să fie civili, iar structurile subordonate să treacă în subordinea unităţilor pe care le deservesc;

• Direcţia Generală Financiară şi Direcţia Generală Logistică să fie încadrate într-o proporţie covârşitoare cu specialişti civili;

• înfinţarea structurilor unice financiare şi logistice la nivelul judeţelor;

• unificarea Direcţiei Generale de Paşapoarte cu Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor;

• transformarea Inspectoratului General de Aviaţie în Unitatea Specială de Aviaţie – nu se justifică inspectorat general. Dacă vrem să avem elicoptere în diferite zone ale ţării putem avea înţelegeri cu M.Ap. şi Ministerul Transporturilor ca elicoptere ale unităţii să fie dislocate pe aeroporturi sau aerodromuri din subordinea acestor structuri;

• să fie suspendate indemnizaţiile de conducere ale tuturor şefilor întrucât coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor sunt superiori coeficienţilor funcţiilor celorlalţi lucrători din subordine;

• reducerea numărului consilierilor până la desfiinţarea Cabinetului demnitarului;

• disponibilizarea din sistem a tuturor persoanelor beneficiare de pensie;!!!!!!

• suspendarea primei lunare de excepţie sau de misiune specială de până la 50% din salariul de bază;

•suspendarea salariului de merit;

• restructurarea posturilor de conducători auto de la personalul cu funcţii de conducere, cu excepţia ministrului şi secretarilor de stat;

  • Moderator
Publicat

Peste tot pe unde vrei sa strigi, sau sa spui tot ce ai pe suflet, te lovesti de cineva care sa-ti spuna ca deranjezi, ca... "nu calca pe iarba" sau... "fereste din raza de actiune a macaralei".

Nu ti-a spus nimeni ca deranjezi si nici nu te-a cenzurat cineva.

Ti-am dat doar un sfat, ce face parte din regulile generale ale redactarii unui text.

Publicat

"Si acestia vor fi mutati in structurile operative unde nu este personal suficient, iar daca refuza, vor fi dati afara", a precizat Idita.

A ajuns habarnistul si nimicura de idita sa dea politisti afara. In ce tara traim!

Ia cititi cu atentie si scrieti daca sunteti de acord:

• unităţile Aparatului Central să fie organizate la nivel de direcţie şi nu direcţie generală ca în prezent, cu un număr rezonabil de funcţii care să fie încadrate cu profesionişti şi să aibă numai misiuni de reglementare, coordonare, îndrumare şi control;

• toate unităţile să aibă maxim un locţiitor al şefului unităţii;

• redimensionarea Centrului Cultural al MAI - ansamblul artistic „Ciocârlia” să fie scos din subordinea MAI;

• Clubul sportiv „Dinamo” să fie scos din subordinea MAI;

• Direcţia Medicală să fie reorganizată la nivel de serviciu în cadrul Direcţiei Generale Logistice, medicii să fie civili, iar structurile subordonate să treacă în subordinea unităţilor pe care le deservesc;

• Direcţia Generală Financiară şi Direcţia Generală Logistică să fie încadrate într-o proporţie covârşitoare cu specialişti civili;

• înfinţarea structurilor unice financiare şi logistice la nivelul judeţelor;

• unificarea Direcţiei Generale de Paşapoarte cu Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor;

• transformarea Inspectoratului General de Aviaţie în Unitatea Specială de Aviaţie – nu se justifică inspectorat general. Dacă vrem să avem elicoptere în diferite zone ale ţării putem avea înţelegeri cu M.Ap. şi Ministerul Transporturilor ca elicoptere ale unităţii să fie dislocate pe aeroporturi sau aerodromuri din subordinea acestor structuri;

• să fie suspendate indemnizaţiile de conducere ale tuturor şefilor întrucât coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor sunt superiori coeficienţilor funcţiilor celorlalţi lucrători din subordine;

• reducerea numărului consilierilor până la desfiinţarea Cabinetului demnitarului;

• disponibilizarea din sistem a tuturor persoanelor beneficiare de pensie;!!!!!!

• suspendarea primei lunare de excepţie sau de misiune specială de până la 50% din salariul de bază;

•suspendarea salariului de merit;

• restructurarea posturilor de conducători auto de la personalul cu funcţii de conducere, cu excepţia ministrului şi secretarilor de stat;

Ei , astea DA, mi se par masuri anticriza pertinente si care se pot aplica . Dar crezi ca ne va baga cineva in seama.

Sunt cu totul de acord cu tine. Scrie un comunicat si trimite cate un exemplar liderilor de sindicat, ca poate ei nu s-au gandit la astfel de masuri. :emo-yessir: :emo-yessir: :good:

Publicat

Ei , astea DA, mi se par masuri anticriza pertinente si care se pot aplica . Dar crezi ca ne va baga cineva in seama.

Sunt cu totul de acord cu tine. Scrie un comunicat si trimite cate un exemplar liderilor de sindicat, ca poate ei nu s-au gandit la astfel de masuri. :emo-yessir: :emo-yessir: :good:

Aceste solutii sau propuneri cum vrei sa le spui sunt pe masa ministerului insa nu vor sa le aplice.

Alo ministerul ma aude cineva?

Publicat

Cred ca ar trebuii sa-i dam dl. ministru adresa forumului politistilor, sa vada si dansul cu ce se confrunta politistii si nemultumirile lor .

  • Membru
Publicat

si crezi ca-l intereseaza? eu nu cred... spontane......

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

Nu am nimic cu titlul topicului ,, Ultimele noutati de la Pro-Lex,, dar ma amuza cand am intrat pe site-ul lor..... ultima postare era un anunt privind un concurs de pescuit??Nu am nimic impotriva relaxarii, dar in conditiile actuale parafrazez : ,, Tara arde si baba se piaptana ,,sau una mai prezidentiabila : ,,Ce-i trebuie chelului tichie de margaritar ,,

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

Ai dreptate,Elvis,Idita si Lincu nu mai au ce cauta intre noi.De fapt,Lincu a ramas numai cu politia Comunitara.Politistii care mai sunt pe linga el inca mai au ce roade din banii......sti tu care bani...

Iar Lincu e prototipul omului pe care nu il poti urni de la putere,odata ce a simtit gustul banului.Vae victis!

Ai dreptate,Elvis,Idita si Lincu nu mai au ce cauta intre noi.De fapt,Lincu a ramas numai cu politia Comunitara.Politistii care mai sunt pe linga el inca mai au ce roade din banii......sti tu care bani...

Iar Lincu e prototipul omului pe care nu il poti urni de la putere,odata ce a simtit gustul banului.Vae victis!

  • 4 luni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

Dupa ultimele evenimente sper ca toti politistii care mai cotizeaza la vamesul Lincu, sa realizeze ca acest individ nu poate reprezenta aceasta categorie profesionala si sa se retraga din Pro Lex.

  • Membru
Publicat

Ca si o completare la ce a zis Marius, cei care mai sunteti cotizanti la ProLex si sunteti politisti cu adevarat, bla-bla-bla...PLECATI din acest sindi...kkt! :angry:

  • Moderator
Publicat

Aceasta asociere cu vamesii nu aduce decat deservicii politistilor.

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

Desi topicul se intituleaza : Ultimele noutati de la Prolex, mai jos va redau un articol, publicat pe curentul.ro din 28 martie 2011, despre ultimele matrapazlicuri de la Porlex. Cine vrea sa se convinga, va gasi pe acel site si documente orginale prezentate in facsimil. Curios cum le-au obtinut ????

Vreau sa precizez pozitia mea neutra fata de liderul sindical respectiv, nu sunt nici pro, nici contra acestuia , insa trebuie remarcata, cum in plina campanie de denigrare a liderilor sindicali, apar pe ,, surse,, documente originale fix care-i incrimineaza si nu care-i disculpa. Apoi trebuie subliniata maniera contrar deontologiei de ziarist, a autorului articolului care nu a avut minima decenta de a cere o opinie sau un punct de vedere si celui acuzat.

Escrocheriile pseudosindicalistului Vasile Lincu scris de Dan Badea

Ultima diversiune politico-mediatică de proporţii, supranumită „tabla de şah“ a corupţiei din vămi, a fost lansată de liderul penal al sindicatului vameşilor şi poliţiştilor, Vasile Lincu, pentru a abate atenţia de la ilegalităţile săvårşite de el în ultimii şase ani, pe de o parte, şi, pe de altă parte, pentru a minimaliza meritele autorităţilor în declanşarea uriaşei operaţiuni anticorupţie din vămile romåneşti. Că avem de-a face cu un escroc au confirmat-o nu numai psihiatrii, care i-au analizat comportamentul public, dar şi televiziunile mogulilor care, chemate să afle în direct cine este „regina“ corupţiei, au aflat doar că Vasile Blaga a fost şef de vamă la începutul anilor 1990. Vreme de o lună de zile presa romånească a jucat şah pe tabla lui Lincu, asiguråndu-i acestuia o vizibilitate suficient de mare pentru ca procurorii care declanşaseră deja, de anul trecut, urmărirea penală împotriva lui, să slăbească strånsoarea sau să poată fi acuzaţi că acţionează la comandă politică.

Astfel, alături de alţi doi membri în conducerea Pro Lex, Vasile Lincu este urmărit penal în dosarul nr. 1299/P/2010 instrumentat de procurori din cadrul Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe langă ÎCCJ. El este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi fals intelectual, frauda ridicåndu-se la aproximativ 12 miliarde de lei. Asta până acum, pentru că documente extrem de importante descoperite de noi, pe care le publicăm integral în ediţia online a cotidianului „Curentul“, arată că procurorii trebuie să extindă urmărirea penală asupra infractorului Vasile Lincu şi pentru perioada 2005-2008, cånd a semnat ilegal numeroase documente oficiale fie ca director al Direcţiei Resurse Umane, Organizare generală şi Învăţămånt din Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), fie ca lider al sindicatului ROMVAM transformat ulterior, în iulie 2005, în Pro Lex.

Documentele intrate în posesia noastră n-au putut fi cercetate de anchetatorii din subordinea procurorului-şef Marius Iacob deoarece ele au dispărut din ANV, fiind sustrase şi ascunse chiar de Vasile Lincu în perioada în care a ocupat temporar funcţia de director Resurse Umane din ANV. Ele probează fără tăgadă că Lincu a încălcat legea în mod premeditat, ocupând în acelaşi timp cu funcţia de lider sindical o funcţie publică de conducere în ANV. Înainte de a prezenta, concret, conţinutul documentelor care, după ce vor intra în posesia anchetatorilor, vor atrage noi capete de acuzare împotriva lui Vasile Lincu, prezentăm pe scurt esenţa ilegalităţilor comise de acesta începând de la sfârşitul anului 2004. Astfel, pentru că beneficia de sprijinul lui Tudor Tănăsescu (fost director general al ANV şi apoi secretar de stat la Autoritatea Naţională de Control din ANV), dar şi de al lui Ion Stoica (fost director adjunct al ANV), Vasile Lincu a fost numit temporar, în noiembrie 2004, în fruntea Direcţiei Resurse Umane, Organizare Generală şi Învăţământ din ANV.

Numai că, fiind lider al Sindicatului Naţional Vamal „Romvam“, el trebuia să demisioneze din această funcţie pentru a putea fi numit într-o funcţie publică de conducere. Iniţial, Vasile Lincu s-a autosuspendat din funcţia sindicală, refuzând să-şi dea demisia, iar secretarul de stat Tudor Tănăsescu a încercat în două rânduri să-l determine pe şeful Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Romeo Paul Postelnicu, să încalce legea şi să avizeze numirea protejatului PSD în funcţia de director Resurse Umane de la ANV. Numai că şeful ANFP a refuzat categoric să facă acest compromis, fapt care l-a determinat pe Vasile Lincu, în decembrie 2004, să demisioneze din fruntea „Romvam“. Demisia a fost însă formală deoarece, pentru a fi reală, ea trebuia să fie înregistrată la Judecătoria Sector 2, în Registrul Special al Sindicatelor, fapt care nu s-a produs vreodată, acesta fiind un element de bază al premeditării falsurilor în acte publice care au însoţit acest gest. Revenind, după o nouă cerere adresată ANFP de către Tudor Tănăsescu, însoţită de demisia formală semnată de Vasile Lincu, şeful ANFP avizează, în a doua jumătate a lui ianuarie 2005, numirea temporară, pentru 6 luni, a fostului lider sindical în funcţia de director.

Ulterior, la sfârşitul lui iunie 2005, acelaşi Vasile Lincu se adresează Judecătoriei Sector 2, în calitate de „reprezentant legal“ al sindicatului „Romvam“, fără să existe, atenţie!, nicio dovadă a realegerii sale în funcţie, şi cere schimbarea denumirii sindicatului în „Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex“. Neavând cunoştinţă de faptul că Vasile Lincu era un impostor, pentru că, de drept, nu mai era lider sindical, el semnând ilegal documente în numele „Romvam“, instanţa a admis modificările cerute de el. Ca să-şi poată continua nestingherit activitatea de lider sindical al Pro Lex, Vasile Lincu a înţeles aşadar că trebuie să şteargă urmele demisiei sale oficiale din fruntea sindicatului, motiv pentru care a sustras toate documentele referitoare la numirea sa, din arhiva ANV. Asta l-a făcut să doarmă liniştit până astăzi, uitând că documentele sustrase de el de la ANV se găseau şi la ANFP. Dovada că el nu şi-a înregistrat oficial demisia provine chiar de la Judecătoria Sector 2, care informează că Vasile Lincu figurează legal ca preşedinte al sindicatului Pro Lex în perioada 2004-2008, fără întrerupere.

Astfel, Lincu este infractor indiferent de realitatea demisiei sale. Dacă demisia sa a fost reală, atunci el a semnat ilegal, în toată perioada 2005-2008, documentele referitoare la sindicatul Pro Lex şi a încasat ilegal indemnizaţiile cuvenite liderului sindical, beneficiind şi de celelalte drepturi conferite de această funcţie, iar dacă demisia sa a fost formală, atunci el a ocupat ilegal, printr-un fals comis cu premeditare, funcţia de director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Iată de ce suntem convinşi că documentele pe care le prezentăm astăzi vor duce la extinderea cercetării penale pentru infractorul specializat în şah pe buza televizorului. Prezentăm mai jos, cronologic, povestea demisiei controlate a lui Vasile Lincu, singurul sindicalist care a reuşit să fie, în acelaşi timp, şi director în instituţia din care făcea parte. Tradus în limbajul şahist, Lincu este cel care, chiar dacă doar pentru şase luni, a fost „regina“ din vămi, singura piesă de pe tabla de şah care acţionează şi ca „pion“ (vameş), şi ca „nebun“ (lider sindical), şi ca „turn“ (şef ANV).

Cronologia infracţiunii

Iată mai jos, prezentat cronologic, conţinutul documentelor care probează cele de mai sus:

- 31 martie 2004: Judecătoria Sectorului 2 acordă personalitate juridică Sindicatului Naţional Vamal „Romvam“, condus de Vasile Lincu.

- 17 noiembrie 2004: Pentru că a fost numit director al Direcţiei Resurse Umane, Organizare Generală şi Învăţământ din Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), consilierul juridic Vasile Lincu se autosuspendă din funcţia de preşedinte al „Romvam“ şi cere conducerii sindicatului să informeze ANV cu privire la această decizie.

-22 noiembrie 2004: Decizia de autosuspendare a lui Vasile Lincu este trimisă conducerii ANV. În aceeaşi zi, Autoritatea Naţională de Control din cadrul ANV solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) avizarea promovării temporare în diverse funcţii a patru persoane, printre care şi a lui Vasile Lincu în funcţia de director la Direcţia Resurse Umane. Adresa este înregistrată la ANFP două zile mai tårziu, adică în data de 24 noiembrie.

- 8 decembrie 2004: ANFP refuză avizarea promovării temporare a lui Vasile Lincu în funcţia de director pentru că, pe de o parte, nu poate aviza retroactiv (în decembrie) o decizie (din noiembrie), iar pe de altă parte, conform legii, sindicalistul ar fi trebuit să demisioneze din funcţia de lider sindical pentru a putea fi numit într-o funcţie publică de execuţie. „Vă învederăm faptul că solicitarea de către Autoritatea Naţională a Vămilor a avizului este de natură a obliga instituţia noastră a acorda un aviz cu caracter retroactiv, întrucåt numărul de înregistrare la ANV poartă data de 22.11.2004, iar la ANFP data de 24.11.2004, cu privire la domnul Lincu Vasile, pentru care solicitaţi un aviz de promovare cu caracter temporar pentru perioada 17.11 - 31.12.2004. Mai mult, din evidenţele ANFP rezultă că domnul Lincu Vasile este preşedintele unei organizaţii sindicale. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu modificările aduse prin Legea nr.344/2004, pentru a aviza promovarea cu caracter temporar, trebuie să ne înaintaţi şi opţiunea prevăzută de lege. Întrucåt documentaţia înaintată nu corespunde prevederilor legale, nu putem aviza promovarea cu caracter temporar a domnului Lincu Vasile în funcţia publică de conducere vacantă de director la Direcţia Resurse Umane, Organizare Generală şi Învăţămånt“ - informează ANFP.

- 13 decembrie 2004: Tudor Tănăsescu, secretar de stat la Autoritatea Naţională de Control din ANV, insistă pe långă conducerea ANFP, trimiţånd o nouă solicitare pentru numirea temporară a lui Vasile Lincu în funcţia de director. Reprezentant al PSD, fost director general al Direcţiei Generale a Vămilor (2003-2004) şi viitor vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor (2005-2007), iar apoi prefect din partea PSD al judeţului Giurgiu (2009), Tănăsescu forţează încălcarea legii de către conducerea ANFP pentru amicul Lincu.

- 19 decembrie 2004: Vasile Lincu demisionează formal din funcţia de preşedinte al sindicatului „Romvam“.

- 22 decembrie 2004: Preşedintele ANFP îi trimite secretarului de stat Tănăsescu un nou răspuns negativ la solicitarea referitoare la promovarea în funcţie a lui Vasile Lincu. De această dată însă, răspunsul este mai explicit, ca să priceapă şi Tănăsescu. „În conformitate cu prevederile Legii (...) funcţionarul public de conducere care este ales în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, să opteze pentru una din cele două funcţii. Pentru îndeplinirea condiţiilor legale în vederea promovării într-o funcţie publică de conducere, în situaţia dată, legiuitorul a prevăzut în situaţia în care funcţionarul public optează pentru a desfăşura o activitate pe linie sindicală, să se suspende din funcţia publică. În situaţia în care optează pentru funcţia publică de conducere, nu se poate suspenda din activitatea sindicală, ci trebuie să demisioneze din funcţia de conducere din cadrul organizaţiei sindicale respective“.

- 30 decembrie 2004: ANV trimite a treia solicitare privind avizarea numirii lui Lincu în funcţia de director la Direcţia Resurse Umane.

- 21 ianuarie 2005: Demisia lui Vasile Lincu este înregistrată la ANFP. În aceeaşi zi el primeşte aviz favorabil pentru „exercitarea cu caracter temporar (6 luni)“ a funcţiei de director la Direcţia Resurse Umane din cadrul ANV.

- 30 iunie 2005: Vasile Lincu, în calitate de „reprezentant legal“ al sindicatului Romvam, depune la Judecătoria sector 2 Bucureşti o cerere prin care solicită înregistrarea unor modificări aduse statutului, inclusiv schimbarea denumirii sindicatului în „Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex“.

6 iulie 2005: O instanţă a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti admite cererile formulate de Vasile Lincu şi schimbă numele sindicatului din „Romvam“ în „Pro Lex“.

- 22 septembrie 2009: Judecătoria Sector 2 Bucureşti, printr-o adresă trimisă „PRO LEX“, confirmă că Vasile Lincu a fost preşedintele sindicatului Romvam, transformat apoi în „Pro Lex“, în perioada 2004-2008, fără întrerupere. Printre înscrierile efectuate în Registrul Special al Sindicatelor aflat la grefa Judecătoriei sector 2 Bucureşti nu se află înregistrată demisia preşedintelui Vasile Lincu şi nici vreo decizie prin care în funcţia de preşedinte al sindicatului să fie aleasă o altă persoană.

Aşadar, conform documentelor de la Judecătorie, el nu demisionase din funcţie şi nici nu fusese vreodată reales ca preşedinte al „Romvam“ sau „Pro Lex“.

  • 1 lună mai târziu...
  • Moderator
Publicat

Stiti cumva daca este adevarat zvonul conform caruia multi colegi din Bucuresti au demisionat din Sindicatul Pro Lex, impreuna cu Marius Idita intr-un mod asemanator cu ce s-a intamplat in 2010 cand 13 grupe sindicale de la IPJ-uri din tara au plecat din sindicatul vamesului si si-au format sindicate independente la nivelul fiecarui IPJ?

Publicat

Ruptura a avut loc in luna septembrie 2009.

Singurele grupe sindicale care au ramas ,,fidele "atunci lui lincu au fost Hunedoara , Suceava si unele grupe sindicale din Bucuresti.

Cred si acum ca cei doi lideri de la Hunedoara si Suceava au fost cointeresati material, altfel nu imi explic alegerea facuta.

Ulterior in 2010 s-a format Federatia Sindicatelor din Politie ,,PRO LEX" care mai tarziu a devenit ,,SED LEX" prin afilierea la Alianta Functionarilor unde este presedinte Marica.

Daca in sfarsit Idita si-a dat seama cine este lincu ma bucur pentru el.

Era un sustinator ,,infocat" al vamesului.

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.