Jump to content
POLITISTI.ro

Un poliţist de 36 de ani s-a împuşcat în cap în sediul Poliţiei din Buzău


Postare recomandată

Publicat

sursa gândul.info

Poliţistul care s-a împuşcat sâmbătă seară în sediul Poliţiei municipiului Buzău a fost evaluat psihologic ultima dată în anul 2009, iar rezultatele nu au indicat nicio tulburare psihică, o nouă testare fiind programată pentru anul viitor, transmite corespondentul MEDIAFAX.Bărbatul de 36 de ani era absolvent al Şcolii de Poliţie din Câmpina, iar în 2006 absolvise Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie, fiind avansat ca inspector. El lucra la Secţia 4 de Poliţie Rurală din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău.

Potrivit comisarului Florina Crucianu de la Biroul de Relaţii cu Presa al IPJ Buzău, poliţistul fusese evaluat ultima dată în 2009, fără ca testele psihologice să indice vreo neregulă. Ea a precizat că o nouă testare era programată pentru anul viitor.

Conform sursei citate, inspectorul nu avea probleme la serviciu, nu era cercetat disciplinar şi avea rezultate bune în activitate.Poliţistul a fost găsit împuşcat în cap cu pistolul din dotare, într-un birou încuiat din sediul Poliţiei municipiului Buzău, de către doi agenţi. Poliţiştii au fost nevoiţi să spargă uşa, susţin surse din Poliţie.Surse din cadrul IPJ Buzău spun că bărbatul venise la serviciu mai devreme de momentul în care trebuia să intre în tură, şi-a luat în primire arma, fără să dea ceva de bănuit, după care nu a mai fost văzut.Inspectorul a lăsat un bilet de adio în care îi cere scuze soţiei pentru gestul făcut.Familia inspectorului a fost chemată la sediul Poliţiei, soţiei poliţistului făcându-i-se rău la aflarea veştii. Ulterior, ea a primit îngrijiri medicale de la medicii de pe Salvare chemaţi la sediul Poliţiei municipiului Buzău.La ieşirea din sediul Poliţiei, socrul inspectorului a declarat că bărbatul nu avea probleme, avea o familie frumoasă, însă în ultima vreme avea o uşoară depresie."Nu avea probleme financiare, financiar stăteau mult peste medie, nu ştiu ce l-a determinat să facă asta. Poate o să aflăm mai multe zilele următoare. Parcă să spun că în ultima vreme avea o uşoară depresie. Cred că sistemul e de vină", a declarat socrul poliţistului mort. Poliţistul era căsătorit şi avea doi copii mici.

Dumnezeu să îl ierte! :(

Publicat

Dumnezeu sa-l ierte! Inca o data se dovedeste ca stresul este cel mai mare dusman al politistului...iar aceasta guvernare ne aduce pe toti la disperare! Mai ales cand vezi ca oriunde te uiti, vezi o usa inchisa...

Credeti ca intereseaza asta pe vreunul din factorii de decizie din minister? Nu, toti asculta indicatiile "carmaciului" chior...pe care chiar nu-l intereseaza nimic decat sa distruga ce a mai ramas din tarisoara asta...

Scuze de off-topic, dar eu personal cred ca asta este unul din motivele pentru care unii dintre noi decid sa ne paraseasca in acest mod...

Inca o data Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!!!

  • Moderator
Publicat (modificat)

Ofițerul se numește Florin Cojocaru și își desfășura activitatea în cadrul formațiunii de Ordine și Siguranță Publică, la Compartimentul de Poliție Rurală. El a lăsat un bilet, în care își explică gestul sinucigaș, însă familia refuză să dezvăluie despre ce este vorba. Colegii sunt siderați de gestul polițistului.

http://gazetabuzoian...oFn3LM.facebook

Nu cred ca gestul poate fi explicat intr-un bilet... De fapt, nu cred ca poate fi explicat deloc.

Dumnezeu sa te ierte, Florine!

Modificat de danpin
Publicat

cine crede ca in politie este..."usor", se inseala amarnic.stresul zilnic, are efecte devastatoare asupra organismului. sefii, sefutzii si asa zisi raspunzatori de situatii, preseaza subalternii in ideea ca acestia nu dau randament la locul de munca. fals.

evaluarile psihologice trebuiesc facute pe bune, medicii din unitatile specializate, sa asculte cu atentie semnalele celor din fortze, si sa aibe curaj sa ia atitudine, la constatarea unor situatii de urgenta. suntem oameni, ptr. NUMELE LUI DUMNEZEU!

DUMNEZEU SA-I IERTE SI SA-I ODIHNEASCA PE TOTI ACEI, CARE AU ALES SA PLECE DIN LUMEA VIE!

Publicat

Dumezeu sa-l ierte......

ps.Astia sa fie caile naturale de ,,vacantare a posturilor" despre care ne vorbesc Tampul si Pe zero pa.

Publicat

Dumnezeu sa-l ierte ! ... cu toate ca nu am sa inteleg niciodata un asemenea gest !... pentru nimic ( nimeni ) pe lume nu merita sa recurgem la un asemenea gest, oricat de rau ne-ar fi ... Regretabil !

Am avut coleg care si-a curmat viata singur ( spanzurat ) . Nici acum dupa un an, nu l-am inteles de ce !

Publicat

Dumnezeu sa-l ierte !!!!

stresul este dusmanul nostru numarul 1...din pacate in unele cazuri se ajunge la astfel de tragedii!

  • Membru
Publicat

dumnezeu sa il ierte! a dat dovada de un curaj iesit din comun insa cazut in extrema nedorita...si-a curmat singur viata sperand sa isi gaseasca linistea.... Rest in Peace

  • Membru
Publicat

Dumnezeu sa il ierte!

Nu a avut curaj, ci lasitate, pentru ca a abandonat lupta. Nu asta e solutia.

  • Moderator
Publicat

Procurorii de pe lângă Tribunalul județului Buzău au dat astăzi publicității conținutulcertificatului constatator al decesului, în cazul ofițerului Florin Cojocaru. Moartea sa a fost cauzată de hemoragie cerebrală şi plăgi prin împuşcare, extremitatea cefalică şi membrul superior drept. Procurorii au ajuns la concluzia că polițistul a încercat să se împuște inițial în inimă, dar a reușit să se rănească doar la mână. După încercarea ratată, ofițerul și-a pus pistolul la tâmplă și a tras.

Anchetatorii mai spun că din arma polițistului au fost trase trei gloanțe și că doar două dintre ele fiind găsite în trupul bărbatului, cel de-al treilea urmând să fie căutat în zilele următoare tot prin încăperea în care a avut loc sinuciderea, din incinta Poliției Municipale.

“Te rog să mă ierţi Aura mea şi să ai grijă de copilaşi. Nu mai merit să trăiesc”, au fost ultimele cuvinte așternute pe hârtie de Florin Cojocaru, pentru soția sa, înainte de a-și lua viața. Tot astăzi trupul bărbatului a fost ridicat de către familie de la Morga Spitalului Județean, înmormântarea urmând să aibă loc joi, la Cimitirul Sfînta Vineri din municipiul Buzău.

http://gazetabuzoiana.ro/article/eveniment/poli%C8%9Bitul-sinuciga%C8%99-%C3%AEncercat-s%C4%83-se-%C3%AEmpu%C8%99te-prima-oar%C4%83-%C3%AEn-inim%C4%83

Publicat

ca unul care am copii, este o lasitate sa-i lasi fara tata. este egoism sa te gindesti la tine ca scapi de probleme si sa lasi o femeie sa creasca singura 2 copii (parca avea 2 copii, nu?).

imi pare rau ptr drama, dar referindu-ma strict la situatie asta este parerea mea. nu se pune problema de curaj, curaj trebuie sa aibe sotia sa sa isi duca viata mai departe stiind ca nu are de ales si ca trebuie sa isi creasca copii pina acestia ajung la casa lor., indiferent cit de greu va fi.

  • Apreciez 2
Publicat (modificat)

Nu am vrut sa comentez nimic pe marginea acestei nefericite intamplari deoarece eu consider ca viata este un dar si ca trebuie sa ne bucuram din plin de tot ceea ce ne ofera ea. E drept ca uneori ne simtim depasiti de anumite probleme, dar ele fac parte din viata, la fel ca si momentele fericite.

Imi pare rau de fiecare data cand aflu ca un om a renutat la propiria-i viata deoarece stiu ca altii ar da orice numai sa traiasca! :(

P.s. Am curiozitate: ce lucra sotia colegului incat sa castige de 3x mai mult ca el?! Mi se pare uluitor sa ai asemenea venituri si sa stai sa suporti latraturile unui batran comunist!

Modificat de bestkyky
  • Moderator
Publicat

Lucreaza in mediul privat, la o multinationala. Si da, in privinta batranului, cam ai dreptate.

  • Moderator
Publicat

Am avut ocazia sa vad intr-o astfel de firma niste state de plata in care, in dreptul unor angajati ce nu se aflau chiar in functii de conducere, erau niste cifre cu 4 zero-uri in lei noi.

Publicat

Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l ierte pentru gestul necugetat. Condoleante sotiei si copiilor! Cat pentru autorul moral al sinuciderii, socrul sau, sper sa primeasca ceea ce merita de la viata!

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.