Jump to content
POLITISTI.ro

Compensaţia ratei pentru locuinţă

Postare recomandată

Publicat

Salut

Urmează să fac nunta  si sotia  are un apartament  in localitatea unde desfășor activitatea (prima casa -cu copletitaor  scoacra) cum sa fac sa beneficiez eu  de decontarea ratelor eu ? 

A mai fost careva in aceasta situatie cum a procedat?

Sau dupa casatorie eu achiziționez un imobil nou beneficiez de decontarea ratelor?

Orice sfat e bine venit 

Multumesc 

  • Marius a modificat titlul în Compensaţia ratei pentru locuinţă
  • Moderator
Publicat

Dacă beneficiez de utilizarea compensației de chirie pentru achitarea ratei creditului ipotecar ("noua casă", cum i se mai zice) și dobândesc încă o proprietate pe numele meu, prin cumpărare, pot întâmpina probleme, cu acordarea în continuare a compensației...?

Aveți idee?

Publicat

In momentul dobandirii unei noi proprietati imobiliare in cadrul aceleiasi localitati unde primeai banii pt. compensatie de chirie, pierzi acest beneficiu.

Pt Andrei1marian:

Dupa casatorie, daca achiziționezi un imobil nou in localitatea unde iti desfasori activitatea, NU beneficiezi de decontarea ratelor, sotia avand deja un imobil in care puteti locui.

  • Moderator
Publicat
36 minute în urmă, ScanBlu a scris:

In momentul dobandirii unei noi proprietati imobiliare in cadrul aceleiasi localitati unde primeai banii pt. compensatie de chirie, pierzi acest beneficiu.

Poți te rog să precizezi unde e prevăzut acest aspect în legislație? 

Publicat

Ca si legislatie primara ar fi art. 31 din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 2 lit. "b" din HG nr. 284/2005, aspect prevazut si in modelul de raport primit de la S.R.U. prin care se solicita acordarea compensatiei de chirie.

  • 5 luni mai târziu...
Publicat

Buna ziua, va rog ajutati-ma cu o informatie pentru ca imi e neclar si cei de la resurse umane nu m au lamurit.

Imi desfasor activitatea  in Buc sector 2 numita in prima functie si doresc sa imi achizitionez o locuinta in Tunari, la 14 km de serviciu.ma incadrez la plata ratei pentru locuinta? Va multumesc

  • Moderator
Publicat

Art. 31 din Statutul poliţistului:

Citat:

[ ... ]
(12) Polițistul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și (11) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar. 
(13) În situația prevăzută la alin. (12), compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și (11) și pentru situația prevăzută la alin. (12), caz în care polițistul optează pentru una dintre aceste situații.
(14) Pentru persoanele prevăzute la alin. (12), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.

Aceste prevederi referitoare la dreptul utilizării compensaţiei pentru chirie pentru achitarea ratei creditului imobiliar/ipotecar se aplică atât actualilor beneficiari ai compensaţiei pentru chirie cât şi potenţialilor beneficiari ai dreptului respectiv (poliţişti care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care vor solicita acest drept).
În situaţia potenţialilor beneficiari, poliţiştii respectivi trebuie să parcurgă procedurile şi să depună toate documentele prevăzute Hotărârea Guvernului nr. 284 din 7 aprilie 2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor actualizată, cu menţiunea că în cazul în care se solicită acordarea acestei compensaţii pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar, în locul copiei contractului de închiriere se va depune direct copia contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei achiziţionate.

Publicat

Buna ziua. Eu as vrea sa va rog sa ma sprijiniti. Cei de la personal/ financiar nu m-au lamurit. Daca eu am avut inainte de mutarea in interes de serviciu un imobil. dar nu il mai am din cauza divortului, pot sa beneficiez de chirie?

La momentul in care am fost mutat nu mai avem imobilul (hotarare judecatoreasca).

Va multumesc

  • Moderator
Publicat

Conform prevederilor legale ai dreptul la compensația de chirie. În lege este precizat: “să nu deții”. 

Publicat (modificat)

Buna ziua. Va rog sa ma ajutati cu o parere.

Conform Legii 360/2002, articolul 31 alin (1^2) "Polițistul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și (1^1) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar."

(1^3) În situația prevăzută la alin. (1^2), compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și (1^1) și pentru situația prevăzută la alin. (1^2), caz în care polițistul optează pentru una dintre aceste optiuni.

(1^4) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1^2), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.

Conform ultimului alineat...In cazul in care cumpar de la o persoana fizica(cunostinta apropiata)o locuinta si inchei cu aceasta, la notar, un contract de vanzare cumparare cu plata pretului in rate, pot beneficia de plata ratei/fractii din rata, pe care o achit proprietarului? Deci nu ma refer la credite bancare..ci la cumpararea in rate direct de la proprietar. Daca aveti cunostinte, dati-mi niste informatii in directia asta.

Multumesc!

Modificat de Listar
  • Moderator
Publicat

Există precizări emise de către Direcţia Financiară din Minister, în care se menţionează faptul că dreptul utilizării compensaţiei pentru chirie pentru achitarea ratei creditului imobiliar/ipotecar se aplică atât actualilor beneficiari ai compensaţiei pentru chirie cât şi potenţialilor beneficiari ai dreptului respectiv (poliţişti care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care vor solicita acest drept).
În situaţia potenţialilor beneficiari, poliţiştii respectivi trebuie să parcurgă procedurile şi să depună toate documentele prevăzute Hotărârea Guvernului nr. 284 din 7 aprilie 2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor actualizată, cu menţiunea că în cazul în care se solicită acordarea acestei compensaţii pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului imobiliar/ipotecar, în locul copiei contractului de închiriere se va depune direct copia contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei achiziţionate.

  • 3 săptămâni mai târziu...
Publicat

 In 2010 am absolvit Scoala de Agenti de Politie din Cluj-Napoca. Am fost repartizat intr-un judet vecin cu judetul meu de domiciliu. Dupa 1 an m-am mutat in judetul de domiciliu la o.p. Bani de chirie nu am primit in judetul de domiciliu deoarece am venit la cerere...asa mi-au spus cei de la Resurse Umane. In 2013 am dat examen si m-am mutat la alta Structura. In 2016 am achizitionat un imobil cu credit ipotecar pe 30 de ani. Daca ma mut la alta structura in interes de serviciu, oare pot beneficia de plata ratei ? Multumesc. 

Nu, pe de-o parte daca ai venit la cerere in localitatea (nu judetul) actuala. Nu va avea relevanta mutarea la alta structura (la cerere sau in int. serv.), daca nu iti schimbi si localitatea actuala. Iar pe de alta parte, pt. plata ratei la un credit ipotecar, creditul trebuie sa fie facut dupa decembrie 2018.

  • 2 săptămâni mai târziu...
Publicat

Multumesc frumos pt. raspuns. 

Oricum...nu mi se pare corect. Sunt cazuri castigate in Instanta pt aceasta discriminare ? Multumesc. 

Publicat
On 24.10.2022 at 21:05, ScanBlu a scris:

Nu, pe de-o parte daca ai venit la cerere in localitatea (nu judetul) actuala. Nu va avea relevanta mutarea la alta structura (la cerere sau in int. serv.), daca nu iti schimbi si localitatea actuala. Iar pe de alta parte, pt. plata ratei la un credit ipotecar, creditul trebuie sa fie facut dupa decembrie 2018.

On 04.11.2022 at 10:23, Marius a scris:

Despre ce “discriminare” vorbești?

Despre faptul ca cei care si au achizitionat un imobil dupa decembrie 2018 pot beneficia de bani pt plara ratei, iar cei dinaintea acestei data, nu beneficiaza...rata, nu chiria....doar pt faptul ca am venit la cerere din alt judet, ci nu in interes de serviciu. 

  • 1 lună mai târziu...
Publicat

Bună ziua.

Are cineva idee dacă primesc compensație lunară la rată dacă o să cumpăr apartamentul de la părinții soției?

Mulțumesc.

  • Moderator
Publicat

Nu se acordă compensația lunară pentru chirie, implicit nici pentru achitarea ratei unui credit ipotecar sau imobiliar, în situația în care contractul de închiriere a fost încheiat cu copiii/părinții polițistului ori ai soției/soțului acestuia/acesteia. 

  • 6 luni mai târziu...
  • Moderator
Publicat

Î.C.C.J. - Completul pentru soluţionarea R.I.L. a stabilit astăzi că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 indice 2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/ imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018."
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2023.

  • Apreciez 1
  • 8 luni mai târziu...
Publicat

Bună ziua! Am achiziționat prin credit bancar in 01.03.2021 o locuință la 25 de km față de locul de muncă (fiind mutata în interes de serviciu). Pot beneficia de compensația lunara pt plata ratelor de credit dacă depun raport acum? Atunci când am făcut creditul nu știam de opțiunea asta.

  • Moderator
Publicat

@gianina2006

Răspunsul la întrebarea ta este postat mai sus, în decizia Î.C.C.J. - Completul pentru soluţionarea R.I.L. care a stabilit că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 indice 2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/ imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018."

Publicat

Bună seara! Am și eu o întrebare, având în vedere noile modificări privind acordarea chiriei(în special art 14 și 15 din Hotărârea 1001 din 2023 de modif a Hg 284 din 2005 :în cazul în care beneficiez în prezent de acordarea chiriei pt plata unei fracții/rate la achitarea unui credit ipotecar pt un imobil și intenționez sa îl vând datorita unor probleme personale pot beneficia ulterior în cazul în care solicit, de acordarea chiriei în condiții specifice și nu ca fracție/rata la plata unui credit ipotecar? 

Deasemenea ma interesează din practica dacă în aceste condiții se interpretează ca pierdere a dreptului de chirie sau acest drept este condiționat de efectuarea unei anchete în vederea stabilirii intenției vădite de a vinde pt beneficiul chiriei?

Nu în ultimul rand dacă exista vreun RIL data de instanta de judecata, de interpretare, în acest sens? 

Va mulțumesc!

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.