Jump to content
POLITISTI.ro

Prevenirea victimizării minorilor şi apropierea copiilor de Poliţia Română


Postare recomandată

Publicat

PROIECTUL „CREATIVI ŞI PREVENTIVI”

Pe parcursul a patru luni din acest an, Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a derulat proiectul „Creativi şi preventivi”. Acesta a avut ca scop, atât prevenirea victimizării minorilor, cât şi creşterea gradului de apropiere dintre copii şi tineri şi Poliţia Română.

Proiectul, care s-a derulat în perioada februarie – mai 2015, a fost implementat de Institutul de Cercetare şi prevenire a Criminalităţii din Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu Palatul Naţional al Copiilor.

Pe parcursul desfăşurării acestui proiect au fost organizate o serie de sesiuni de informare preventivă, susţinută de către ofiţerii de prevenire, privind siguranţa copiilor acasă, pe stradă, la şcoală şi în mediul online, având ca beneficiari peste 100 de copii ce frecventează cercurile Palatului Copiilor.

De asemenea, în cursul lunii aprilie a acestui an, a fost organizată o vizită la sediul Poliţiei Române, în cadrul căruia 40 de elevi de la Cercul de informatică au vizitat diverse departamente din I.G.P.R. şi au discutat cu privire la pericolele din mediul online cu specialişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate-Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice.

Tema centrală a proiectului a reprezentat-o concursul tematic, denumit ,,Creativi şi Preventivi”, ce a constat în realizarea unor lucrări pe tema ,,Copii în siguranţă”, de către membrii cercurilor Jurnalism, Pictură, Bandă desenată, Informatică, Modelaj&ceramică.

Competiţia s-a bucurat de un real interes în rândul copiilor, un număr de 65 de participanţi elaborând materiale cu tematică preventivă ce au fost înscrise în concurs.

Concursul a vizat implicarea copiilor în realizarea unor creaţii cu mesaj preventiv, care vor fi ulterior diseminate altor minori, determinând adoptarea unor atitudini şi comportamente antivictimale.

În acest fel ,,Creativii” din cadrul cercurilor menţionate au devenit ,,Preventivi” şi, prin lucrările lor, îi vor învăţa şi pe alţi copii să fie în siguranţă, devenind astfel mici formatori în educaţie preventivă.

În urma concursului, cele mai bune materiale, pe domenii de creaţie, vor fi expuse şi premiate în cadrul unui eveniment festiv organizat la Palatul Naţional al Copiilor, în data de 25 mai a.c., începând cu ora 13.00. De asemenea, toţi participanţii la concurs vor primi premii de încurajare.

În cadrul aceluiaşi eveniment, avându-se în vedere faptul că, data de 25 mai a fost declarată, la nivel internaţional, ,,Ziua Internaţională a Copilului Dispărut”, Poliţia Română a organizat şi un moment dedicat acestui eveniment, ce constă în prezentarea unor recomandări vizând prevenirea dispariţiilor de minori, acest moment fiind organizat în colaborare cu Centrul FOCUS pentru copii dispăruţi şi exploataţi sexual.

Pe această cale, vă invităm să admiraţi lucrările micilor artişti ai cercurilor Palatului Naţional al Copiilor, care constau în desene, benzi desenate şi obiecte de ceramică create de ei, precum şi materialele informatice realizate de aceştia, în cadrul expoziţiei organizate în foaierul Sălii Mici, începând cu ora 13.00.

Totodată, vă invităm să ne fiţi alături, în continuare, la festivitatea de premiere şi la momentul ce va marca ,,Ziua Internaţională a Copilului Dispărut”.

Sursă: IGPR

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.