Jump to content
POLITISTI.ro

Patrulează şi ofiţerii cu maşina Dacia Logan?


Postare recomandată

Publicat

Am și eu o nelămurire în legătură cu Poliția Română. Știam că agenții de Poliție, cei de la ordine și siguranță publică (Adică patrulează, luptă împotriva criminalității, răspund la '112', intervin la bătăi, perturbări de liniște publică, etc.) însă de data aceasta nu mă refer la agenți, mă refer la ofițeri. Subinspectorii (prima funcție sau rang al unui anumit ofițer gata ieșit din băncile academiei de Poliție). Voiam să vă întreb dacă acei ofițeri de la ordine și siguranță publică fac ce fac și agenții de Poliție de la OSP (Ordine și Siguranță Publică, adică dacă și ofițerii patrulează). Un ofițer de poliție am auzit că nu patrulează frecvent precum agenții. Vreau să știu cu ce se ocupă un ofițer de Poliție. Dacă un ofițer cu funcția de  subinspector sau de inspector solicită permisiunea unui superior de-al lui să patruleze, superiorul acestuia confirmă întrebarea inferiorului său?

  • Apreciez 1
  • Displace 15
  • Moderator
Publicat

Da patrulează şi ofiţerii cu Dacia Logan, depinde de fiecare. Aceştia sunt şefii celor ce patrulează, deci ei îi coordonează şi prin urmare pot oricând să iese în teren să patruleze alături de agenţi, să-i sprijine sau să-i controleze. Deşi se întâmplă mai rar ca un ofiţer să meargă şi să răspundă la un apel 112, sunt şi astfel de situaţii (întradevăr mai rare) iar ele se petrec de cele mai multe ori atunci când e vorba de ceva grav sau e nevoie de sprijin. De obicei în cazul ofiţerilor de la ordine publică, orele de program şi le petrec la birou, cu hârţogăraie. Dar dacă vrea să iese în teren când este în timpul orelor de program, nu trebuie să ceară aprobarea nimănui.

  • Membru
Publicat (modificat)

Este o nelamurire sau curiozitate dea ta?Ai sa vezi si ofiteri care fac munca de teren pentru ca si ei sunt tot politisti!Iar daca vrei sa vezi cu ce se ocupa un ofiter de Politie poti sa incerci ADP!

Modificat de cipri83
Publicat

@Cătălin, mulțumesc frumos pentru răspuns. Chiar m-a lămurit.  @Cipri83, cu tot respectul, pentru asta s-a făcut acest forum, în schimb ai fost și în temă cu întrebarea mea și mi-ai răspuns la aceasta. Îți mulțumesc și ție. 

 

Aștept răspunsuri în plus și de la ceilalți membrii care aparțin acestui forum. 

  • Membru
Publicat (modificat)

Serios? Ia mai spune-ne nişte motive pentru care a fost creat acest forum. Sunt foarte curios. Noi ţi-am răspuns la întrebări. Îmi răspunzi şi tu uneia? Câţi ani ai?

Modificat de Cristi
  • Apreciez 4
Publicat

La fiecare întrebare găsești câte un 'deștept'. Dar asta este România, trebuie să ne mândrim cu ce avem. @Cristi, acest forum este construit pentru nelămuriri în legătură cu oamenii legii, nu este forum de socializare  (gen: ,,Ce faci, câți ani ai, etc.''). Caută-ți un forum de socializare dacă tot de pasionează atât de mult vârsta oamenilor. 

  • Apreciez 1
  • Displace 13
Publicat

Tie ti s-a raspuns, cu toate ca nu ar trebui sa te intereseze daca ofiterii patruleaza cu Logan.

Ai avut o nedumerire si ai aflat raspunsul. Altcineva te-a intrebat pe tine ceva si tu-l dai dracu.

Care e Romania?

  • Membru
Publicat

Acum ştiu şi eu într-un final pentru ce a fost construit acest forum. Mulţumesc domnule Andrei.:))

  • Apreciez 4
Publicat

Da patrulează şi ofiţerii cu Dacia Logan, depinde de fiecare. Aceştia sunt şefii celor ce patrulează, deci ei îi coordonează şi prin urmare pot oricând să iese în teren să patruleze alături de agenţi, să-i sprijine sau să-i controleze. Deşi se întâmplă mai rar ca un ofiţer să meargă şi să răspundă la un apel 112, sunt şi astfel de situaţii (întradevăr mai rare) iar ele se petrec de cele mai multe ori atunci când e vorba de ceva grav sau e nevoie de sprijin. De obicei în cazul ofiţerilor de la ordine publică, orele de program şi le petrec la birou, cu hârţogăraie. Dar dacă vrea să iese în teren când este în timpul orelor de program, nu trebuie să ceară aprobarea nimănui.

 

am 10 ani de patrula la OP, in 3 orase diferite....in viata mea n-am auzit si nici n-am vazut un ofiter de la OP(clar ca ala de la judiciar sigur nu) sa PATRULEZE alaturi de agenti. intr-adevar ofiterul vine si te controleaza si-ti face reprosuri la 3 noaptea si -10 grade afara ca ai gulerul ridicat la blana iar el nu ti-a dat voie...asta da, dar patrularea inseamna cu totul altceva. pande mixte judiciar cu OP, in care de la OP era un agent iar de la judiciar era cate un amarat de subinspector am vazut...dar aia era panda, si era trebuincioasa celor de la judiciar. intr-adevar cuvantul cheie este "pot"...problema e sa si vrea.poate daca ar face asta ar vedea cu ce se confrunta agentul zi de zi noapte de noapte.

 

chiar daca cei de la 112 ar suna intr-adevar un ofiter sa-l trimita la o speta, acel ofiter va spune dispecerului iar dispecerul patrulei din teren sa-si miste fundu la locul interventiei.....abia apoi daca intr-adevar e ceva grav vine un ofiter de la judiciar, in nici un caz de la OP, la fata locului.

  • Apreciez 5
  • Displace 5
  • Membru
Publicat (modificat)

Sa sti ca nu peste tot este asa RaresM! Unde activez eu am iesit in patrulare chiar am si incatusat impreuna o persoana recalcitranta, insa iti dau si un pic de dreptate pentru ca la primul ipj unde am activat cam asa stateau lucrurile cum ai spus!Dar repet...nu peste tot este asa si depinde foarte mult de om!

Modificat de cipri83
  • Apreciez 2

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.