Despre acest fişier
Raport privind solicitarea de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor
Conform art. 4 alin. (2) din Hotărarea Guvernului nr. 284 din 7 aprilie 2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor
Art. 4 - (1) Polițiștii îndreptățiți să beneficieze de compensația lunară pentru chirie solicită, prin raport scris, șefului unității de poliție în care sunt încadrați acordarea acestui drept bănesc.
(2) Raportul se înregistrează la secretariatul unității și va conține, în mod obligatoriu, următoarele elemente:
a) numărul și data ordinului de mutare în interesul serviciului sau, după caz, ale ordinului de numire ca urmare a absolvirii instituției de învățământ ori chemării/rechemării în activitate;
b) date privind situația familială a polițistului în cauză: starea civilă, numărul copiilor și al altor persoane aflate în întreținerea polițistului, domiciliul;
c) adresa imobilului care face obiectul contractului de închiriere/vânzare-cumpărare care se anexează raportului;
d) dacă polițistul sau, după caz, soția/soțul are atribuită locuință de serviciu, de intervenție ori din fondul locativ de stat cu plata subvenționată a chiriei;
e) dacă polițistul sau, după caz, soția/soțul deține locuința proprietate personală în localitatea în care a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului sau în altă localitate aflată la maximum 70 km față de locul de muncă;
f) dacă soția/soțul este polițist sau cadru militar în activitate, denumirea unității/indicativul structurii militare în care este încadrată/încadrat și localitatea/garnizoana de dislocare;
g) dacă beneficiază de acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, tipul de deplasare pentru care beneficiază de suma forfetară și adresa la care se deplasează;
h) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie;
i) date privind situația locuințelor deținute anterior de către polițist sau soția/soțul acestuia/acesteia;
i1) dacă soțul/soția încadrat/încadrată într-o autoritate sau instituție publică beneficiază de locuință asigurată de aceasta sau de decontarea chiriei pentru locuință, sens în care se anexează documente eliberate de angajatorul soțului/soției;
i2) declarație pe propria răspundere că locuiește efectiv la adresa imobilului care face obiectul contractului de închiriere/ vânzare-cumpărare.
j) declarație pe propria răspundere că datele prezentate în raport sunt reale, contractul de închiriere sau contractul de vânzare-cumpărare nu este încheiat cu copiii/părinții săi ori ai soției/soțului acestuia/acesteia, precum și angajamentul de a restitui, în condițiile legii, sumele încasate fără temei legal, în cazul constatării că datele înscrise nu sunt reale.
(3) În cazul în care polițiștii beneficiari ai compensației lunare pentru chirie încheie un nou contract de închiriere, pentru aceeași locuință, cu același proprietar, la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat precedentul ori ca urmare a modificării, prin acordul de voință al părților, a cuantumului chiriei sau în cazul schimbării proprietarului, aceștia au obligația de a comunica, în termen de 30 de zile calendaristice, schimbările intervenite, prin raport scris adresat șefului unității de poliție în care sunt încadrați, la care vor anexa noile documente justificative, urmând ca plata compensației lunare pentru chirie, stabilită în noile condiții, să se realizeze cu data înscrisă pe noul contract de închiriere.