Jump to content
POLITISTI.ro

LORD

Recommended Posts

Kalaşnikovul , ucigaşul mondial nr . 1 ; SURSA : Revista Historia , 2010 .

Mihail Timofeevici Kalaşnikov s-a născut la 10 noiembrie 1919, într-o familie modestă de ţărani din Kuria. Şi-a început cariera tehnică deprinzând meseria de mecanic într-un depou de locomotive, urmând apoi studii de inginerie. Tatăl său fusese deportat încă de când Mihail era mic copil. În 1938 este înrolat în Armata Roşie unde lupta ca şi comandant de tanc cu gradul de sergent în regimentul 24 Tancuri, divizia 12. În 1941, este rănit în bătălia de la Briansk şi urmează şase luni de convalescenţă. Din 1949 lucrează la uzina din Izhevsk unde obţine şi titlul de doctor în ştiinţe tehnice. Se consideră un produs al faimoşilor proiectanţi de arme ruşi, Tokarev, Simonov, Sudajev. Cu toate că vânzările de AK au fost estimate la peste 100 de milioane de bucăţi, nu a obţinut nici un profit, în afară de o pensie de stat şi rangul de general. Mult mai târziu, compania germană Marken Marketing International (MMI), din Solingen, i-a oferit 13% din vânzările de produse purtând numele Kalaşnikov, vodcă, umbrele şi cuţitele firmei Boker. În 2002, într-o vizită în Germania cu ocazia lansării briceagului ce-i poartă numele, a afirmat:„Sunt mândru de invenţia mea dar sunt trist că este folosită de terorişti. Aş fi preferat să inventez o maşină care să-i ajute pe oameni în munca lor”.

Modelul fabricat în Romania, PM md. 63 diferă de cel rusesc prin faptul că patul şi ulucul erau fabricate din bloc lamelat din lemn şi crosa pistol din plastic. La modelele ulterioare PM md. 65 şi PM md. 90 s-a adăugat încă o crosă pistol corp comun cu ulucul, element specific celor din producţia românească şi au fost exportate sub numele de AIM ori AIMS. La modelele dotate cu pat rabatabil, acesta era orientat spre înapoi pentru a permite rabatarea patului, dar aceasta îngreuna manevrele de schimbare a încărcătorului. Dacă „imitaţia este forma supremă de apreciere”, atunci Kalaşnikovul a devenit unul dintre cele mai apreciate produse din istoria omenirii. Peste 30 de ţări din toată lumea au copiat sau măcar au perfecţionat mult-lăudatul AK („Avtomat Kalaşnikov”). De la lansarea sa, a devenit simbolul mişcărilor revoluţionare, de insurgenţă, de rebeliune, o armă grosieră, ieftin de fabricat, fiabilă, flexibilă, de încredere. A ajuns un brand la fel de cunoscut ca şi Coca-Cola, iar Mozambicul l-a pus pe stema naţională.

În pleiada marilor proiectanţi de arme ruşi, Mihail Kalaşnikov ocupă un loc special, este mai mult decât un nume, este sinonim cu armele automate ale militarilor din ţările foste comuniste, dar folosite în egală măsură de trupe de gherilă sau de terorişti.

Cea mai cunoscută dintre armele militare ale lumii s-a născut la sfârşitul anului 1941 în luptele de la Briansk. Aici, un tânăr ofiţer pe nume Mihail Kalaşnikov a fost grav rănit, fiind astfel nevoit să-şi părăsească pentru o lungă perioadă de convalescenţă unitatea de tancuri în care lupta. După însănătoşire, nefiind apt de luptă, a fost transferat la corpul de artilerie unde şi-a orientat eforturile spre domeniul proiectării armelor mici, considerând că prin aceasta îşi poate aduce contribuţia la victoria ţării sale. Naşterea propriu-zisă este marcată de şedinţa Comisariatului popular pentru înarmare din 15 iunie 1943. Cu această ocazie este prezentată o carabină automată, captură de provenienţă germană, ce a provocat în cercurile militare şi politice sovietice un adevărat cataclism.

Şedinţa s-a terminat cu un ordin ferm de a proiecta şi a introduce în cel mai scurt timp în producţia de serie o asemenea armă. Deoarece muniţia folosită de armata germană era standardizată pe calibrul 7,92 mm (în cazul armei prezentate 7,92x33 mm), iar armata sovietică, pe 7,62 mm, cercetările încep în mod firesc cu crearea unui cartuş compatibil, care să fie uşor de produs cu tehnologia rusească, dar care să egaleze sau chiar să întreacă calităţile cartuşului german. Problema a fost rezolvată de biroul de construcţii speciale OKB-44 şi o echipă formată din Nikolai Jelisarov, inginerul-şef Pavel Rjasanov şi tehnicianul Boris Sjomin care lansează cartuşul scurt de 7,62x39 mm, dar cu calităţi balistice excelente pentru lupta la distanţe mici şi medii. Atunci demarează şi concursul pentru realizarea proiectului pentru arma corespunzătoare la care au participat 15 proiectanţi renumiţi de arme, între care nume ca: Degtjarev, Tokarev, Sudajev sau Spaghin erau suficiente să descurajeze participarea oricărui nou-venit. Kalaşnikov nici măcar nu se număra printre cei 15 înscrişi în competiţie.

Primul proiect de armă al lui Kalaşnikov

Proiectul principal se baza pe modelul realizat de maiorul Sudajev, dar, după decesul neaşteptat al acestuia, locul în echipă este ocupat de tânărul Kalaşnikov, la recomandarea generalului Blagonravov, responsabil cu cercetările în domeniul armelor de foc la Universitatea Aeronautică din Moscova. Acesta a intuit potenţialul tânărului în momentul în care i-a fost prezentat un model realizat de Kalaşnikov împreună cu inginerul Kasakov. Proiectul nu era nici pe departe grozav, dar a fost suficient să-l propulseze pe tânărul Mihail în compania elitei proiectanţilor de arme.

Marea şansă a lui Kalaşnikov a fost să se afle în momentul potrivit la locul potrivit. Primul proiect de armă automată al lui Kalaşnikov datează din 1941, după episodul de la Briansk, din perioada când se afla pe patul de spital. Acesta însă nu şi-a găsit materializarea, fiind devansat de proiectul lui Sudajev cu PPS 43. Este momentul în care tânărul proaspăt locotenent se concentrează la proiectarea unei carabine semiautomate cu închizător rotativ, destinată cartuşelor M43 de calibrul 7,62×39 mm ce tocmai fusese creat, dar nici acest proiect nu avea să fie finalizat din pricina asimilării în producţie a carabinei SKS a lui Simonov.

Cartuşul de calibrul 7,62×39 mm a fost iniţial proiectat pentru un „avtomat”, o armă de asalt menită să echilibreze raportul de forţe afectat de apariţia şi răspândirea cartuşului de calibrul 7,93×33 Kurz tras de armele de asalt germane Sturmgevehr. Oricum, datorită acestei muniţii şi carabina SKS poate fi considerată o armă de asalt, chiar dacă trage numai în regim semiautomat şi are o magazie fixă de 10 cartuşe. Din acel moment, tânărul Kalaşnikov îşi canalizează eforturile pentru crearea unei adevărate arme de asalt care să utilizeze cartuşele M43.

Rezultatul a fost ceea ce în Occident s-a numit AK 47 (Avtomat Kalaşnikov 47) care a înscris pentru totdeauna în istorie numele de Kalaşnikov şi a făcut ca proiectele lui să domine categoric industria armelor militare ruseşti şi chiar şi a altor state. În finala selecţiei sovietice vor ajunge trei arme: TKB-415 a lui Bulkin din Tula, KPB-520 a lui Dementjev din Kovrov şi KBP-580 a lui Kalaşnikov. La 10 ianuarie 1948, comisia alege automatul ce avea să devină viitorul AK, în detrimentul modelului inginerului Bulkin. Seria AK avea să devină cel mai prolific proiect, producţia fiind estimată la peste 100 de milioane de exemplare. Probabil că numai Mauser Mod.98 a mai beneficiat de o asemenea popularitate.

Succesul s-a lăsat aşteptat

AK-47 nu a fost un succes imediat şi, ca multe alte proiecte, a avut o evoluţie treptată. Practic, arma nu este o invenţie. Ea aduna şi combina mai multe elemente folosite cu mult înainte de alţi fabricanţi. De exemplu, mecanismul de declanşare era cel folosit de către Louis Schmeiser la puşca de asalt 44, dar inventatorul sistemului era de fapt Emanuel Holek care l-a folosit în anii ’20. Gurile rele spun că la proiectarea armei ar fi participat şi câţiva specialişti germani refugiaţi în Rusia.

Printre ei se număra şi Werner Gruner, proiectantul armei MG-42. Coincidenţa face că în aceeaşi fabrică a lucrat timp de un an şi Vasilij Degtjarev, dar şi Mihail Kalaşnikov. Originalul AK se găseşte şi astăzi în muzeu, păstrat în condiţii speciale la „secret” şi este caracterizat ca „rezultatul colaborării celor mai buni ingineri şi tehnicieni”.

În perioada imediat următoare de perfecţionare a modelului s-au folosit mai multe elemente preluate de la modelele concurente, rezultatul fiind o cu totul altă armă. Marele merit al lui Kalaşnikov a fost acela că a putut reuni tot ce era mai bun în materie de armament în acea perioadă, atât de pe plan intern, cât şi din plan extern. Ca şi o curiozitate, AK-47 nu mai dispune de absolut nimic din elementele proiectului iniţial. Este compus în totalitate din elemente străine variantei iniţiale, astfel, pe lângă modelul armei de asalt germane 44, sistemul de declanşare al lui Holek mai cuprinde şi elemente ale armei de asalt americane Garand M-1.

Prima versiune se pare că avea corpul din tablă de oţel ştanţat care apoi a fost înlocuită cu o piesă masivă din oţel frezat. De altfel, acest element a cunoscut mai multe modificări şi îmbunătăţiri până la introducerea lui în producţia de serie în 1951. Prima apariţie oficială a armei în public pe un teatru de operaţiuni a fost la Budapesta, cu ocazia revoltei antisovietice cunoscută ca „Revoluţia din ’56”.

Concurenţa „modernizează” Kalaşnikovul

Seria AK îşi continuă ascensiunea prin apariţia în 1959 a modelului AKM, puţin mai mic decât AK, fabricat cu piese din oţel ştanţat. Cele mai mari avantaje ale lui AKM faţã de fratele mai mare au fost costurile de producţie mult mai reduse şi greutatea mai mică. Penultima creaţie importantă din familia Kalaşnikov, AK 74, a apărut în 1974, având ca reprezentant modelul de calibru 5,45×39mm. Ultimul din seria Kalaşnikov, AK 100, a apărut pe piaţă în 1991.

În anii ’60, americanii foloseau cu succes şi perfecţionau M16 A1 cu glonţ de 5,56x45 mm. Contrar părerilor ce acreditau glonţul de 7,62 mm cu calităţi superioare, glonţul de 5,56 mm avea alte calităţi ce îl făceau să reprezinte o concurenţă serioasă pentru AK. A fost calibrul care a revoluţionat principiile de proiectare a armelor secolului XX şi a schimbat chiar doctrine militare. În primul rând, era mai mic, mai uşor, se fabrica folosind mai puţine materiale, era mai ieftin. Soldatul putea transporta o cantitate mai mare, implicit genera o putere de foc mai mare.

Viteza iniţială mai mare, traiectorie mai plată, precizie mai bună, recul mai mic, avantaje la tragerile în regim automat, stabilitate mai bună pe ţintă. Din punctul de vedere al efectului la ţintă nu era nici pe departe mai cuminte sau mai uman decât glonţul de 7,62 mm.

La început s-a acreditat noţiunea de cartuş uman şi ideea că în luptă dacă ucizi adversarul (aşa cum de regulă făcea AK-ul), scoteai din luptă un om. Dar dacă îl răneai, aşa cum se credea despre efectele glonţului de calibru 5,56 mm, scoteai din luptă cel puţin doi. Un camarad trebuia să transporte rănitul, necesita mijloace de transport, plus de carburanţi, alimente, spitale de campanie, medici, personal auxiliar, medicamente, adică un efort logistic mult mai mare, greu de suportat de o ţară săracă. În realitate, glonţul de 5,56 mm era un calibru mult mai pervers. Imediat după intrarea în corp, din pricina faptului că ghinturile ascuţite tăiau cămaşa, aceasta înflorea şi glonţul căpăta o traiectorie aleatorie făcând „mizerie” mult mai mare acolo unde intra.

Aceste avantaje nu puteau fi neglijate de autorităţile militare sovietice, astfel că Institutul Central pentru Tehnica de Precizie, condus de Petr Tkatschev, primeşte sarcina de a realiza în secret proiectul unui model cu calibru mai mic. Kalaşnikov, specialist din vechea gardă, nu a fost de acord cu acest proiect dar a înţeles repede că acest proces ce reprezenta voinţa politică a Partidului nu mai putea fi oprit, aşa că a luat decizia de a se situa la conducerea proiectului. Puţin mai mic decât AKM, AK 74 folosea noile cartuşe de calibrul 5,6 mm de mare viteză cu percuţie centrală, un cartuş militar derivat din mai vechiul 5,6×38 Bajkal. Această armă a intrat pentru început, cum era şi firesc, în dotarea trupelor speciale ale URSS, în paralel cu celelalte modele.

Kalaşnikov – sursă de inspiraţie

În 1964 a fost creată o altă armă având la bază Kalaşnikovul, arma semiautomată cu lunetă SVD, o armă de calibrul 7,62×54R, folosit până atunci la carabinele cu repetiţie Mosin Nagant. Această armă poartă şi numele de Dragunov, după numele proiectantului său. Se aseamănă foarte mult cu modelul de bază, iar modificările aduse vizează ţeava cu camera de 54 mm şi sistemul de funcţionare adaptat numai pentru foc semiautomat.

Chiar dacă luneta are o putere de apropiere destul de mică (4x), SVD este o armă foarte precisă ce corespunde standardelor armelor de precizie folosite de armatele moderne. Variante ale puştii Dragunov au fost fabricate în România, Irak, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi probabil, în Polonia. Calităţile armelor din seria Kalaşnikov au făcut ca în scurt timp ele să se impună pe piaţă printr-un raport preţ-calitate excelent şi să se evidenţieze printr-o fiabilitate extraordinară, putând funcţiona fără probleme în orice condiţii de climă, de la Cercul polar până la tropice, din deşert şi până în junglă. Unul dintre punctele forte ale acestor arme a fost adoptarea ţevilor cromate pe interior, imediat după apariţia lor. Acest procedeu utilizat pentru prima oară de japonezi la puşca Tip 99 Arisaka elimină practic coroziunea ţevilor mărind durata lor de utilizare. Cele patru modele de referinţă din seria AK precum şi variantele lor au fost dotate cu diferite modele de paturi şi alte accesorii, bipode, ţevi de diverse lungimi, diverse sisteme de ochire, unele cu scopul de a concura cu armele similare occidentale, mai ales americane.

Cu toate că Mihail Kalaşnikov nu a fost propriu-zis un inventator ci un proiectant cu viziuni mai largi, fiind favorizat şi de conjuncturile politice, el a creat arma cu cel mai mare succes din istorie. În ciuda faptului că sistemul de închidere, mecanismul de declanşare, siguranţa, sistemul de gaz, magazia, toate au fost preluate şi adaptate de la alte arme, meritul lui Kalaşnikov a fost acela că a reuşit să combine toate aceste elemente într-o armă de-a dreptul inegalabilă. Odată ce s-a impus în Uniunea Sovietică, ea a început să fie exportată, iar primele ţări care au beneficiat de acest lucru sau de dreptul de a o fabrica, au fost cele din lagărul comunist, membre ale Pactului de la Varşovia, precum şi alte ţări comuniste din Europa şi Asia: RDG, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, România, China, Yugoslavia, Coreea de Nord.

  • Upvote 1
Link to comment
  • 4 weeks later...
  • Moderator

AK-47 este singura arma care se afla concomitent in dotarea a peste 50 de armate din lume, precum si singura mitraliera portabila care figureaza pe steagul unui stat, si anume al Mozambicului.

Mihail Kalashnikov a primit cea mai mare decoratie a Rusiei, in luna noiembrie 2009, cu ocazia festiva a implinirii respectabilei varste de 90 ani.

Prezent la ceremonie, presedintele rus Dimitri Medvedev a declarat ca AK-47 a fost "o excelenta arma ruseasca si un brand national de care astazi este mandru orice cetatean rus".

In prezent rusii testeaza cel mai nou model al celebrei arme de asalt AK-47. Denumit AK-200, noua arma de asalt va intra in dotarea armatei ruse incepand cu acest an, conform anuntului oficial facut de Vladimir Grodetsky, directorul general al Uzinei de Armament Izmash.

Noul model este, de fapt, o editie mult imbunatatita a modelului AK-74M.

Spre deosebire de AK-74M, AK-200 este mai grea (3,8 kg comparativ cu 3,3 kg), existand posibilitatea de a-i fi atasate incarcatoare cu 30, 50 si 60 de cartuse, fata de tipul clasic de Kalashnikov, care era produs doar cu incarcatoare de 30 cartuse.

AK-74, a fost produs pentru prima data in anul 1974, fiind folosit foarte des de catre Armata Rusa in conflictul din Afganistan.

kalasd.jpg

Link to comment
  • Moderator

In Romania exista inca stocuri foarte mari de munitie pentru aceasta arma, asta fiind unul din motivele pentru care nu s-a incercat inca inlocuirea ei din dotarea armatei si politiei.

Link to comment

Arma in sine,mai ales in calibrul 5.45 ar fi acceptabila in general.Singura problema e ca politia ,mai ales interventia,are nevoie de diversitate in functie de misiune.Mai trebuie un pistol mitraliera(9mm ,nu artileria grea poreclita PM de la noi),o pusca cu teava lisa si inca vreo 15000 de arme si scule ajutatoare.Pana una alta,sa zicem mersi ca nu s-a pus problema sa se traga in mediul urban cu 7.62 prea mult.Sau cel putin nu tin eu minte prea multe cazuri.

Link to comment
  • Moderator

E o tampenie sa ai in dotare pentru interventii in mediul urban kalash cu 7.62 full metal jacket...intri peste interlop, tragi si impusti amorezul din camera vecina, ca trece prin beton... :ner:

Link to comment

Nu am auzit de prea multe SIR-uri cu 5.45.Acum e drept ca la ce varza de Bruxelles e in privinta dotarii... :doh: Cel putin cei din Brasov erau cu PA de 9mm Made in Cugir.Corcitura de AK si ala

Din cate stiu 5.45 cu orice altceva decat FMJ are putere de penetrare mai mica decat omologull in 7.62,dar nu pariez masina ca am si dreptate. :hmmmt:

  • Downvote 1
Link to comment
  • 1 year later...

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.