Popular Post drAGO5 Posted April 11, 2013 Popular Post Share Posted April 11, 2013 Stimaţi poliţişti şi colegi de forum, cred că a sosit momentul să luăm atitudine şi să facem ceva pentru a fi auziţi şi mai mult înţeleşi, că ineficienţa Legii 61/1991 afectează grav ordinea publică din România în acest moment, iar situaţia poate scapa de sub control, putând avea repercursiuni deosebite asupra integrităţii corporale a cetâţenilor şi a patrimoniului acestora. Nu mai vorbesc de imaginea poliţiei şi a forţelor de ordine în general, care primesc zilnic reproşuri din partea cetăţenilor cu privire la neluarea unor măsuri ferme împotriva persoanelor care au un comportament necorespunzator în spaţiul public, din ce în ce mai agresiv. Există persoane fără adăpost care fac tot ce-şi doresc, contrar normelor de convieţuie socială, există părinţi care îşi instigă copiii minori să comită tot felul de nelegiuri, cazurile persoanelor iresponsabile şi cu un comportament agresiv la adresa poliţiştilor este din ce în ce mai mare, prostituţia a început să fie vizibilă la tot pasul, la orice colţ de stradă observam numai cerşetori, care nu mai au niciun fel de teamă de organele de ordine, persoanele care nu realizează venituri licite nu au nicio teamă de lege şi o încalacă în mod voit continuu şi exemplele sunt nesfîrşite. Ce se întâmplă cu aceste persoane? Sunt sancţionate contravenţional ori administrativ în mod constant, însă noi poliţiştii, ştim cel mai bine ce se întamplă cu aceste sancţiuni: rămân doar nişte cifre, statistici care cuantifică munca poliţiştilor, însă nu se plătesc, contravenienţii nu au absolut nicio teamă de repercusiuni, pentru că acestea practic nu există, sunt încurajaţi să comită în continuare fapte antisociale şi prin exemplificare numărul persoanelor care li se alătură creşte în mod alarmant, atrăgând din ce în ce mai multi minori. Solutia este una singură: TRANSFORMAREA AMENZILOR ÎN ÎNCHISOARE CONTRAVENŢIONALA! Trebuie să luptăm cu toţii pentru a face posibilă o astfel de propunere. Se impune să facem ceva cât mai urgent în acest sens, poate la fel sau mai mult decât se face pentru schimbarea denumirii Poliţiei Locale. Cetăţenii acestei ţări trebuie să afle că nu se încasează nici 20% din valoarea amenzilor aplicate şi că fără această măsură autoritatea statului este grav afectată. Sincer, oriunde mergem pe stradă suntem asaltaţi de întrebări şi reproşuri, de ce nu facem ceva cu persoanele care creează permanent probleme, pornind de la tulburarea ordinii şi liniştii publice şi terminând cu tâlhăriile şi alte infracţiuni cu violenţă. Nu mai putem să le spunem de fiecare dată că am luat măsurile legale şi că am aplicat sancţiuni contravenţionale, ori că s-au întocmit dosare penale, însă prejudiciul fiind mic, procurorul a considerat că o amendă administrativă este suficientă. Cetăţenii se aşteaptă la mult mai multe de la noi. Vor să vadă măsuri concrete, vor să simtă eficienţa acestora, vor să se simtă în siguranţă şi ştiu sigur că şi noi ne dorim acelaşi lucru. Cei care eraţi în poliţie şi înainte de 2004, amintiţi-vă ce eficientă era această măsură de transformare a amenzii neachitate în închisoare contravenţională. Amenzile se încasau într-un procent foarte mare şi se făceau venit la bugetul statului, toţi se fereau să nu fie sancţionaţi şi să nu facă închisoare. dacă nu achitau amenda. Noi eram mult mai respectaţi, iar cel mai important era că "stăpâneam strada" iar oamenii aveau încredere în noi. Câţi oameni certaţi cu legea aţi auzit spunând ironic: "şi ce dacă mă sancţionaţi, oricum nu o plătesc, ce o să-mi faceţ?". Cât mai suportăm batjocura tuturor? Este momentul schimbării Constituţiei, este momentul legalizării închisorii contravenţionale. Oamenii de bună-credinţă, încă mulţi în această ţară, vor fi de partea noastră. Cineva trebuie să ia iniţiativa. De ce nu o facem noi poliţiştii de pe acest forum? Avem nevoie de mediatizare, de oamenii din mass-media şi trebuie să facem cunoscută eficienţa unei astfel de legi. Chiar nu are nevoie bugetul acestui stat de aceşti bani? Cetăţenii acestui stat nu au nevoie de linişte şi siguranţă într-un stat democrat? Am văzut multe iniţiative pe acest forum, cred că se mai impune una şi sper să fim şi auziţi. 23 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Moderator Marius Posted April 11, 2013 Moderator Share Posted April 11, 2013 O propunere bună şi motivată pertinent. Trebuie însă să găsim o altă formă, pentru că din ce ştiu, pedeapsa cu închisoarea contravenţională a fost exclusă prin modificările Constituţiei din 2003, ca urmare a alinierii la legislaţia europeană (legislaţia europeană nu permite aplicarea unor pedepse privative de libertate decât pentru săvârşirea de fapte penale). Trebuie găsită o formă care să prevadă clar că neplata amenzii şi refuzul prestări undei activităţi în folosul comunităţii intră în sfera faptelor penale, pedepsită cu privarea de libertate. 4 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Moderator Cristi Posted April 11, 2013 Moderator Share Posted April 11, 2013 Am putea cauta prevederi similare din legislatia altor state membre UE. Cred ca nu se intampla nicaieri ca la noi. 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Berechet Posted April 11, 2013 Share Posted April 11, 2013 Pana in anul 2004 orice sanctiune contraventionala aplicata era platita, in caz contrar se emitea mandat de arestare contraventional. Retin ca era "teroare" cand te ducea-i la contravenient acasa cu mandatul de executare, facea toate demersurile sa-si plateasca amenda, punea rudele sa-i plateasca amenda, astfel incat sa fie eliberat mai repede din arest de catre magistrati. Mai mult, daca aplica-i unui individ o sanctiune contraventionala mai aspra financiar, daca avea bani o platea imediat, fara comentarii, iar a doua oara nu mai facea scandal, deoarece ori nu mai avea bani sa plateasca noua amenda, ori trebuia sa vanda anumite bunuri din curte (ma refer, in general, in mediul rural). La acea vreme in general pentru scandaluri , ma refer la cele marunte, care nu erau privite ca infractiuni, practica era de a se aplica imediat o sanctiune contraventionala la Legea 61/1991, care era platita in proportie de 90% in cel mult 15 zile. De altfel, procedura plangerii prealabile era de competenta Judecatoriei si ulterior prin Legea 356/2006 ( din cate retin), s-a stabilit competenta politistilor si practica era ca pentru loviri sau scandaluri marunte sa se procedeze cum am precizat. Referitor la simpla constatare contraventionala pe linia Legii 61/1991, sunt de acord ca in cazul neplati, persoanei in cauza, sa-i fie eliberat mandat de inchisoare-contraventionala si va asigur ca in maxim 6 luni de la emiterea unei astfel de legi, cu totii vor plati sanctiunile aplicate. Trebuie, insa, schimbata constitutia pentru aparitia unei astfel de legi, ceea ce sunt sceptic ca se va intampla, ca va avea un aviz favorabil, deoarece cetatenii necistiti nu vad cu ochi buni o astfel de lege, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa luam atitudine. A se observa ca cei din breasla rutiera au in discutie un proiect de lege prin care daca cetateanul nu plateste amenda, preda prermisul, iar daca aceasta lege va fi pusa in aplicare o sa aiba succes din punct de vedere al platii. Este adevarat ca oamenii ne privesc cu suspiciiune s-au saturat de motivatiile noastre referitor la sanctiunile administrative si vor direct masuri preventive, insa acestea uneori ne depasesc. In rest, ce sa zic, e o propunere foarte bine venita, ea trebuie motivata pe fondul "buzunarului" gol al statului, intrucat s-a observat ca a avut mare succes candva. Toate cele bune! 4 Link to comment Share on other sites More sharing options...
drAGO5 Posted April 11, 2013 Author Share Posted April 11, 2013 Berechet, ai punctat perfect. Alergam mai mult cu executarea mandatelor, insa satisfactia era maxima cand ii duceai pe cei care iti faceau frecvent probleme in arest si se rugau de tine si in genunchi sa il lasi macar o ora sa faca rost de bani si sa plateasca amenda pentru a nu ajunge in arest. A doua oara cand interveneai sa aplanezi un scandal si ii atrageai atentia ca daca nu se potoleste va fi sanctionat si va ajunge din nou in arest, inceta orice scandal si te stia de jupan. Nu-si mai permitea ca acum sa te sfideze si sa te jigneasca, spunandu-ti ca nu ai ce-i face. Iar pentru cei aroganti si care se credeau in continuare zmei, ii asteptai cu mandatul pana la o sarbatoare importanta: Paste, Craciun, Revelion...si in vinerea premergatoare ii introduceai in arest. Surpriza lor era ca judecatoriile nu aveau program, avocatul nu avea ce mai face si cum sa-si scoata clientul din arest, iar satisfactia ta ca politist era maxima , iar a vecinilor la fel, pentru ca petreceau si ei linistiti. Cetatenii iti acordau mai mult sprijin, pentru ca stiau ca puteai lua o masura eficienta. Acum si-au dat seama ca se plang degeaba.Nu se mai poate continua in acest mod. 4 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Moderator Marius Posted April 11, 2013 Moderator Share Posted April 11, 2013 Actuala legislaţie este deficitară, în sensul că nu prevede o soluţie eficientă pentru situaţia în care contravenientul refuză achitarea şi/sau executarea unei sancţiuni contravenţionale şi este criticabilă, fiind contrară scopului şi uneia dintre raţiunile instituirii şi aplicării sancţiunii contravenţionale, respectiv că acestea au o finalitate pronunţat educavă, fiind menite să determine un risc scăzut de recidivă şi şanse sporite de recuperare a contravenientului în concordanţă cu normele sociale acceptate. Întodeauna se ajunge într-un cerc vicios, în sensul că dacă unui contravenient insolvabil i se aplică o sancţiune contravenţională, iar acesta nu vrea sau nu poate să o achite şi se sustrage de la executarea sancţiunii, practic acestuia nu i se poate aplica nicio măsură coergitivă, deoarece actuala legislaţie este TOTAL ineficientă. Trebuie conceput un mecanism care să asigure realizarea scopului legislaţiei privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor pentru a completa într-un mod eficient respectare a regulilor de conduită în societate, inclusiv pentru contravenienţii lipsiţi de resurse materiale. 2 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Sache Posted April 11, 2013 Share Posted April 11, 2013 Constitutia actuala a Romaniei prevede doar inchisoare pentru savarsirea de fapte penale. Ar mai fi o posibilitate, ca tot urmeaza sa se modifice Constitutia, de reintroducere a inchisorii contraventionale sau sub o alta forma, cu respectarea normelor europene, pentru ca degeaba se maresc amenzile daca nu se preocupa nimeni sa le si incaseze. Initiativa celor de la rutier de a se suspenda dreptul de a conduce auto pe drumurile publice pentru neplata sanctiunilor cred ca este foarte buna. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Membru Ben Posted April 11, 2013 Membru Share Posted April 11, 2013 (edited) Trebuie găsită o formă care să prevadă clar că neplata amenzii şi refuzul prestări undei activităţi în folosul comunităţii intră în sfera faptelor penale, pedepsită cu privarea de libertate. Tare mi-e teama ca daca ar transforma-o intr-o infractiune, pedeapsa finala va fi tot o amenda. Una administrativa, data de procuror, cum de altfel se aprecieaza in cazul savarsirii multor altor infractiuni, poate mai grave. Deci, pedeapsa inchisorii nici aici nu ar fi garantata. Oricum, daca se vrea se poate interpreta intr-un fel norma juridica europeana incat sa o sucesti sa o faci constitutionala inchisoarea contraventionala. La naiba, s-au jucat cu legile si cu interpretarea lor pentru interese personale. Ma gandesc ca se poate gasi o portita si pt "the greater good" . Edited April 11, 2013 by Ben 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
cristm Posted April 11, 2013 Share Posted April 11, 2013 Eu nu stiu cum ne-am aliniat la legislatia europeana pentru ca afara daca nu platesti amenda de exemplu in Germania te retine pana la plata amenzii.Daca nu credeti faceti o proba sa vedeti,deci luam din legislatia euopeana tot ce ai mai prost,sa nu mai vorbim de faptul ca daca esti cetatean strain trebuie sa achiti amenda pe loc altfel ti se imobilizeaza autoturismul. 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Berechet Posted April 12, 2013 Share Posted April 12, 2013 Sustin in interegime tot ce ai spus! Nu numai ca se ruga de tine sa nu-l "salti", incepea sa planga ca pleaca la puscarie, pentru ca pentru unele persoane sistemul penitenciar ii speria rau, ei erau tari in gura doar pe teren propriu, "acasa" cum s-ar spune. Apoi, pe acel individ il putea-i folosi, il directiona-i sa afle, iti era dator si uite asa politia, institutia in sine, era cu mult mai stapana. Politistul era sef, sectoristul la fel, agentul de ordine era respectat si toate astea pentru ca exista legi simple cu repercursiuni grave. Un politist jignit era cu titlu de exceptie. Apoi, in cazul unui eveniment intre vecini, in cazul unui scandal, de multe ori omul vrera masuri "pe loc", vrea sa vada ca politistul se misca si prin aplicarea acelei amenzi, persoana vatamata era linistita si multumita, pentru ca stia ca daca contravenientul nu plateste va ramane fara vecin pentru o perioada de timp. Ar fi multe de discutat despre modalitatile in care politistului i s-au "amputat" mai multe masuri prin care stapanea situatia operativa, dar asta e, mergem inainte! 2 Link to comment Share on other sites More sharing options...
melin Posted April 12, 2013 Share Posted April 12, 2013 Ar mai fi prin Instanta, munca in folosul comuitatii, dar si aici ne lovim de functionarii primariilor, deci.... Link to comment Share on other sites More sharing options...
drAGO5 Posted April 15, 2013 Author Share Posted April 15, 2013 Melin, transformarea amenzii in munca in folosul comunitatii nu este eficienta, pentru ca nu are finalitate. Cum obligi o persoana sa munceasca, daca ea nu vrea? Practica actuala nu este decat o munca in zadar pentru noi si pentru cei de la primarii cu aceste mandate contraventionale. Avem nevoie de o lege aplicabila in sistemul nostru, care sa aiba si efectul scontat, de a-i determina pe cetateni sa se gandeasca de trei ori inainte de a lua hotararea de a comite fapta de natura contraventionala sau penala, gandindu-se la consecintele ce vor urma. Acum nu prea exista, din pacate, acele consecinte. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Moderator Catalin Posted May 8, 2013 Moderator Share Posted May 8, 2013 Am văzut ieri pe majoritatea posturilor tv că primul ministru doreşte înăsprirea legislaţiei rutiere şi chiar modificarea constituţiei pentru a fi posibilă şi măsura confiscării maşinilor. Poate că acum ar fi momentul ca ai noştri de acolo, de sus, să pistoneze astfel încât să se obţină modificarea constituţiei pentru a se reintroduce şi închisoarea contravenţională măcar pentru contravenţiile privind ordinea publică. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Dan Posted May 8, 2013 Share Posted May 8, 2013 Nu numai că ar fi momentul dar este foarte oportun să se miște ceva acum și prin curtea noastră. Nu ar fi rău să strecurăm și problema acestei închisori contravenționale pe acolo. Numai că eu fac pariu că nu o să miște nimeni nimic. Atâta timp cât nu o să avem sus șefi care să știe cu ce se mănâncă această muncă nu prea o să avem rezultate în acest sens, pentru că pe cei mai mulți îi doare la bască dacă se înăsprește legislația sau nu, iar pe alții prea puțin îi interesează acest lucru. Cum s-ar zice câinii latră ursul merge. Ne-am obișnuit să pupăm dosurile ”cetățenilor cu drepturi” și care uită că mai au și obligații în țara asta. Profilul cetățeanului nemulțumit a devenit sport național. El este nemulțumit de tot și toate, el are drepturi, el merită să fie respectat dar uită că aceste drepturi nasc automat și niște obligații. Obligații pe care românul nu le poate înțelege decât prin forțarea înțelegerii acestor obligații. Dacă veți observa toți ”șmecherii” de doi lei din România sunt niște mielușei când sunt opriți de un polițist afară, pe când la noi zici că au venit din ringul UFC. Peste tot în lumea asta și mai ales în țările care au probabil câteva sute de ani în fața noastră din toate punctele de vedere, orice bezmetic care comite contravenții grave este pedepsit de așa natură încât să nu mai aibă chef să mai comită astfel de fapte. Ori îi este confiscată mașina ori face o noapte-două la zdup. Nimeni nu înțelege că nu ne putem compara cu alte țări europene, atunci când încearcă să alinieze legislația noastră la legislația europeană. Oamenii acolo au fost civilizați prin aplicarea unei legislații ferme și dure. Nu s-a născut nmeni civilizat. 2 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Membru Octavian Posted May 8, 2013 Membru Share Posted May 8, 2013 Ai dreptate cu "profilul cetateanului nemultumit", dar acest lucru se vede şi la noi, prin "profilul poliţistului negativist". 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now