Jump to content
POLITISTI.ro

Tentativa de omor asupra unui politist din Bucuresti


Marius

Recommended Posts

  • Moderator

Un poliţist bucureştean din cadrul Brigăzii Rutiere a fost lovit vineri seara de o maşină pe care încerca să o oprească în trafic. Mai precis, în jurul orei 18.15, în cartierul Militari, doi polițiști rutieri, aflaţi în misiune, au observat un autoturism BMW, în care se aflau două persoane.

Autoturismul a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a intrat pe Strada Valea Cascadelor. Agenţii de poliţie i-au făcut semn şoferului să tragă pe dreapta, acesta a încetinit, iar când a ajuns în dreptul polițistului, a accelerat şi l-a lovit pe acesta, trântindu-l la pământ, după care a fugit pe strada Preciziei.

Poliţiştii au plecat în urmărirea maşinii, aceasta fiind găsită parcată în spatele unui bloc de pe strada Preciziei, iar cei doi ocupanţi ai autoturismului au fost depistaţi ascunzându-se pe terasa blocului în spatele căruia fusese abandonat autoturismul. La faţa locului s-au deplasat luptătorii S.S.I.R. care i-au imobilizat pe cei doi, ambii din Bucureşti. În urma verificărilor efectuate a rezultat că şoferul maşinii nu avea permis de conducere. 

Poliţistul a fost trasportat cu o ambulanţă la o unitate medicală, unde s-a constatat că prezintă leziuni la nivelul braţului şi piciorului drept, şi mai multe excoriaţii şi echimoze, multiple plăgi provocate de cioburi.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Poliţia Capitalei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  tentativă la omor calificat şi deosebit de grav şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, cu autorul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

Sunt curios dacă judecătorii vor emite mandat de arestare în acest caz?

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

În acel clip sunt niște imagini „de arhivă” pe care retardații de la realitatea le folosesc, confundând polițiștii cu localii. Imaginile din clipul respectiv nu sunt de la acest caz.

Link to comment
Share on other sites

Sunt curios dacă judecătorii vor emite mandat de arestare în acest caz?

A fost arestat 29 de zile.

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

Sper să mențină această decizie și după recurs.

Eu am trecut cu ceva ani în urmă, printr-o situație similară. Un bețiv mi-a făcut praf piciorul drept, după ce a dat cu mașina peste mine, deși nici nu îi făcusem semnal de oprire. Discutam cu un șofer pe care îl oprisem anterior și m-a spulberat direct de pe marginea drumului. Nu a oprit, a fugit și a fost prins de colegi după aproximativ 4-5 ore. După ce inițial a fost arestat, la recurs judecătorii i-au dat drumul pe motive „socio-umane”, cică avea copil mic acasă și probabil că trebuia să-i dea să sugă.

  • Upvote 3
  • Downvote 1
Link to comment
Share on other sites

Alt motiv idiot. Sunt judecatorii nebuni, se consuma diverse substante la intrarea in tribunal sau isi propun sa faca cel putin un numar de fapte rele pe ziua respectiva?

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

  • Member

Trebuia sa-i dea sa suga la judecator!Gunoaiele...poate se gaseste un dobitoc sa intre cu tancu peste ei in sala de judecata,sa-i vad atunci cat de socio-umani sunt!

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

  • Member

Catalin cunosc si eu o poveste a unui politist care este unul din primii mei calauzitori in munca de politie...seful postului de politie unde am fost repartizat la iesire din scoala!Acesta tot asa in timp ce se afla in trafic,respectand graficul de rutiera a fost spulberat de un auto a carui conducator era rupt de beat,aruncandu-l vreo 10 metri in aer!In urma accidentului i-au fost rupte ambele picioare,fiind nevoit sa fie operat de nu stiu cate ori pt a i se reface oasele de la tibii ,deoarece acestea erau faramitate!Acesta a stat aproximativ un an de zile prin spitale printre operatii si tratamente!

Din pacate pentru el ,sefii lui in loc sa-l ajute au incercat sa-l ingroape definitiv...in momentul in care au sosit la locul accidentului acestia au verificat graficul de rutiera sa vada daca avea atunci rutiera nu cumva sa fi iesit de capul lui,verificandu-i totodata si planul de munca sa vada daca si-a notat ca are rutiera..daca era imbracat regulamnetar cu vesta reflectorizanta!

Toate aceste "verificari"au fost facute deoarece la volanul autoturismului care a provocat accidentul se afla seful de la pasapoarte care clar trebuia scos basma curata,de altfel cum s-a si intamplat!Vreau sa va spun ca ulterior pe timpul recuperarii seful meu a fost chemat in diferite comisii de evaluare pt a se incerca indepartarea lui din politie!

Dupa cativa ani,mai precis in primul meu an la post...de paste,cand ma aflam cu seful in graficul de rutiera am fost sesizati prin statia emisie-receptie ca dinspre o localitatea din apropiere ,pe DN se indreapta spre noi un auto a carui conducator nu a orit la semnalul politistilor,circula cu viteza si probabil este baut!

Atunci in acel moment dupa ce s-a dat detaliile si nr de la auto l-am vazut pe seful meu si-a adus cu groaza aminte de acele clipe...nu m-a lasat sa cobor din auto sa-l opresc fiindu-i frica sa nu ma loveasca si pe mine,insa l-am urmarit pana la intrare in oras,care se afla la 4 km,unde impeuna cu,colegii de la rutiera am reusit sa blocam autoturismul fara a se produce evenimente nefericite!

La volanul autoturismului se afla aceeasi persoana,insa fara functia de sef la pasapoarte,care imi tot indica un colant cu IPA si imi spunea ca suntem colegi,de altfel pe cativa de la rutiera mai vechi ii cunostea si le spunea pe nume,acestia pareau si timorati spunandu-i ca noi am solicitat sa il oprim prin statia emisie-receptie!

Normal in cele din urma a fost testat cu etilotestul avand undeva peste 1 la mie iar mai departe s-au ocupat cei de la rutiera,nestiind pana unde s-a ajuns,cert este ca , depistarea lui in trafic sub influenta alcoolului a fost prezentata in presa locala din SM!

Edited by cipri83
Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

CAZUL AGENTULUI RĂNIT. Șoferul s-a declarat cleptoman în instanță.

MAI vrea modificarea statutului polițistului

Remus-Florin Stoica, cel care, vineri, a lovit cu mașina un polițist bucureștean de la Rutieră, a fost arestat pentru tentativă de omor. În fața judecătorilor, el a cerut să fie cercetat în libertate, încercând să se arate surprins de faptul că psihologii i-au dat aviz pentru a susține examenul de obținerea permisului.

În fața judecătorilor, Remus- Florin Stoica a declarat că vrea solicite efectuarea unei expertize medicale pentru că are „un comportament asemănat cu cel al persoanelor cleptomane”, se arată în încheierea de ședință de la Tribunalul București.

Stoica a mai precizat că nu a conştientizat că va lovi un polițist şi că exista posibilitatea să îi pună acestuia viața în pericol.

De asemenea, Remus-Florin Stoica a spus că nu a încercat să se sustragă, dar că i-a fost teamă de ceea ce s-a întâmplat. Mai mult, el a declarat că a luat medicamente pentru sistemul nervos prescrise de un psiholog. 

Ministerul de Interne, proiect pentru modificarea statutul polițistului

De asemenea, Remus-Florin Stoica a spus că nu a încercat să se sustragă, dar că i-a fost teamă de ceea ce s-a întâmplat. Mai mult, el a declarat că a luat medicamente pentru sistemul nervos prescrise de un psiholog. 

Ministerul de Interne, proiect pentru modificarea statutul polițistului

Liderul Sindicatului „Diamantul”, Emil Păscut, a declarat, pentru EVZ, că, în mod bizar, polițiștii care sunt victime, precum cel rănit vineri, nu au asistență juridică în iinstanță, în procesul cu infractorii. Sunt susținuți juridic, însă, potrivit Statutului polițistului, doar angajații care, de pildă, au luat mită pentru a avea o șansă să-și dobvedească nevinovăția.

Ca urmare, ieri, Ministerul Administrației și Internelor a precizat că a acordat sprijin material și financiar, în condițiile legii, tuturor angajaților săi în situația producerii riscurilor specifice activității de poliție.

 În plus, Ministerul de Interne  „în ceea ce priveşte suportarea de către unitate şi a sumelor necesare asigurării asistenţei juridice poliţistului care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este victimă a unei agresiuni şi dobândeşte calitatea de parte vătămată, respectiv parte civilă în cadrul proceselor penale, facem precizarea că elaborarea unui proiect al Statutului poliţistului reprezintă o prioritate a conducerii MAI, planificată să se realizeze în perioada imediat următoare, urmând ca aceste aspecte să fie avute în vedere pe parcursul procedurii de elaborare a proiectului în discuţie”.

Sursa: evenimentulzilei.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.