Jump to content
POLITISTI.ro

Prindere în flagrant - Serviciul de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 6


NewsBot

Recommended Posts

logo_DGPMB.jpg

La data de 11 martie 2012, în jurul orei 08:45, poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 6, i-au prins în flagrant pe G. Ionel de 46 de ani, G. Dumitru de 42 de ani şi R. Ionuţ de 24 de ani, toţi din Bucureşti, care deţineau într-un autoturism marca VW, în vederea comercializării, cantitatea de 67.140 de ţigarete, diferite mărci, ce nu aveau aplicate timbre fiscale eliberate de autorităţile române.

Cercetările au fost preluate de Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor – Poliţia Sectorului 6, care au stabilit faptul că, în dimineaţa zilei de 11.03.2012, G. Ionel şi G. Dumitru s-au deplasat în zona unei spălătorii de trenuri situată în apropierea str. Izbândei, unde au aşteptat gararea unui tren ce venea din direcţia Suceava, solicitându-i lui R. Ionuţ să îi ajute la descărcarea unor genţi.

În momentul în care trenul a fost garat, o persoană necunoscută le-a înmânat celor trei mai multe genţi pe care aceştia le-au introdus în portbagajul autoturismului VW. În continuare, cei trei s-au deplasat cu autoturismul în zona str. Zboina Neagră, sectorul 6, unde urmau să predea altor persoane pachetele de ţigări, în vederea introducerii pe piaţă şi a comercializării.

Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la suma de 21.652 de lei.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – Poliţia Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, nemarcate corespunzător şi contrabandă, cu cei în cauză în stare de reţinere.

De asemenea, menţionăm faptul că, în jurul orei 07:40 poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 6, l-au prins în flagrant şi pe G. Marin de 42 de ani, din judeţul Giurgiu, care a sustras patru minicontainere metalice folosite pentru depozitarea resturilor de hârtie dintr-un tren ce se afla garat în staţia de revizie vagoane, valoarea prejudiciului fiind estimată la aproximativ 800 de lei.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu G. Marin în stare de libertate.

D.G.P.M.B. - COMPARTIMENTUL COMUNICARE PUBLICĂ

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.