Jump to content
POLITISTI.ro

Reţea specializată în trafic de heroină, destructurată


NewsBot

Recommended Posts

Patru bucureşteni sunt suspectaţi că au procurat importante cantităţi de heroină, pe care le-au redistribuit mai multor consumatori din Capitală. Suspecţii au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

La data de 5 martie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog şi procurorii D.I.IC.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti au desfăşurat activităţi în care s-a documentat activitatea infracţională a unei importante reţele de trafic stradal de heroină din Sectorul 2, formată din patru suspecţi, respectiv: T. I., de 42 de ani, M. C., de 21 de ani, A. C., de 25 de ani şi C. S., de 27 de ani.

Din probatoriu a rezultat că membrii grupării infracţionale procurau importante cantităţi de heroină, pe care le redistribuiau cu preţuri cuprinse între 50-200 lei/doză, în funcţie de cantitatea de drog conţinută.

Astfel, în baza informaţiilor obţinute, ofiţerii antidrog, la data de 5 martie a.c., la ora 18:30, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. i-au prins în flagrant pe T. I. şi C. S., după ce au vândut două doze de heroină unui consumator de droguri cu preţul de 100 de lei, tranzacţia finalizându-se în interiorul unui imobil.

În continuarea activităţilor desfăşurate, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară în imobilul respectiv, în baza autorizaţiei de percheziţie emisă de către Tribunalul Bucureşti, unde au fost depistate şi M. C. şi A. C., prima

având asupra sa 6 doze de heroină, 27 comprimate metadonă şi 21 comprimate diazepam, iar cea de-a doua deţinea pentru vânzare 46 doze de heroină.

Totodată, în locuinţă au mai fost depistaţi şi identificaţi nouă consumatori de droguri care îşi procurau drogurile zilnic de la reţeaua formată din cei patru suspecţi.

În urma activităţilor desfăşurate au fost ridicate pentru cercetări, în total,

54 doze de heroină, 27 comprimate metadonă, 21 comprimate diazepam şi 5776 lei, despre care existau date că provin din vînzarea heroinei.

Cei în cauză au fost prezentaţi procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bucureşti, care au dispus cercetarea acestora în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

Ofiţerii antidrog continuă activităţile pentru documentarea activităţii infracţionale a tuturor membrilor grupării.

I.G.P.R. - CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Link to comment

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.IC.O.T. au efectuat o percheziţie la locuinţa a doi bucureşteni unde au descoperit 95 doze – timbre LSD, aproximativ 10 grame cannabis, bani suspectaţi a proveni din vânzarea drogurilor şi un cântar folosit la porţionarea drogurilor.

La data de 6 martie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti –Serviciul Antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Bucureşti au probat activitatea infracţională a unor importanţi traficanţi de droguri, A. O., de 25 de ani şi A. Z., de 23 de ani, ambii din Bucureşti, care distribuiau LSD şi cannabis în zona cluburilor din zona Centrului Istoric şi a localurilor unde se organizează evenimente mondene.

Astfel, pentru conturarea probatoriului, ofiţerii antidrog au organizat şi executat o acţiune complexă, finalizată prin efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa suspecţilor, în Sectorul 3.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost găsite şi ridicate pentru cercetări:

  • 95 (nouăzeci şi cinci) doze - timbre LSD,
  • 9,6 grame cannabis,
  • 4600 de lei şi 145 de euro,
  • 2 telefoane mobile cu 2 cartele SIM
  • un cântar electronic
  • un dispozitiv tip “pipă”, folosite la cântărirea respectiv consumul de cannabis.

Cei în cauză au fost prezentaţi procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, care a dispus cercetarea acestora, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

I.G.P.R. - CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.