Jump to content
POLITISTI.ro

Postare recomandată

Publicat

Profesor de liceu cercetat de ofiţerii D.G.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă

 

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au efectuat cercetări cu privire la un profesor de liceu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În fapt, la data de 25.08.2011, a fost înregistrat la Biroul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa denunţul unui cetăţean cu privire la faptul că, în cursul luni mai din anul 2011, M.S., profesor de liceu, i-a solicitat suma de 7.000 euro, din care a primit suma de 3.000 euro, cu promisiunea că va interveni pe lângă factori decizionali din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa pentru a facilita angajarea, ca profesor, a surorii denunţătorului.

În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, coordonaţi de procurorul competent, faţă de M.S. s-a pus în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 din Codul penal.

Faţă de cel în cauză procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Tribunalului Dâmboviţa cu propunerea de arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

Biroul Informare şi Relaţii Publice - D.G.A.

Publicat

E bun acum se ocupa si de profesori. Pe cand si de doctori?

Publicat

Doctorii nu, ar trebui sa aibe dispensa de spaga, la ce salarii au. De-aia nici nu se ia nimeni de ei, probabil.

  • 1 an mai târziu...
Publicat

Persoană reţinută pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă

 

Un bărbat din Târgovişte a fost reţinut ieri, 3 iulie a.c., de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 (patru acte materiale).

 

În fapt, la Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dâmboviţa au fost înregistrate o serie de denunţuri împotriva lui B.M., cu privire la faptul că acesta a pretins şi primit de la mai multe persoane diverse sume de bani în schimbul promisiunii că va interveni pentru angajarea acestora la diferite instituţii sau chiar în sensul promovării probei de bacalaureat.

 

Astfel, din cercetări a rezultat că în cursul lunii august 2012, B.M. a pretins si primit de la o persoană denunţătoare suma de 1800 lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un angajat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa - pentru ca aceasta să primească un post de profesor suplinitor la o unitate de învăţământ din municipiul Târgovişte.

 

În luna martie 2013, B.M. a pretins şi primit suma de 900 lei de la o altă persoană, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă factori de răspundere din cadrul administraţiei publice locale pentru angajarea pe funcţia de conducător auto.

 

La sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie 2013, B.M. a pretins şi primit suma de 3100 lei de la denunţătorii B. A. şi fiul acesteia, în schimbul promisiunii că va interveni, printr-un intermediar, pe lângă funcţionari abilitaţi să se ocupe de încadrarea funcţiilor unei unităţi de cercetare din Dâmboviţa, pentru angajarea lui B.A..

 

În cursul lunii iunie 2013, B.M. a pretins şi primit suma de 800 Euro de la denunţătoarea R.I., în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un inspector din cadrul ISJ Dâmboviţa pentru ca denunţătoarea să promoveze examenul de bacalaureat din anul 2013.

 

Ca urmare a acestor situaţii, miercuri, 3 iulie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au efectuat o percheziţie la autovehiculul proprietatea lui B.M. şi au dus la îndeplinire mandatul de aducere.

 

Tot ieri s-a luat măsura reţinerii lui B.M., cu mandat pe 24 de ore, urmând ca astăzi, 4 iulie a.c., să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 

D.G.A. - Biroul Informare și Relaţii Publice

  • 1 an mai târziu...
Publicat
Percheziţii pentru probarea unor fapte de corupţie, comise în sistemul de învăţământ universitar
 
Poliţia Română acordă sprijin pentru probarea unor fapte de corupţie, comise în sistemul de învăţământ universitar, prin efectuarea mai multor percheziţii, la un angajat al unei universităţi şi la o facultate din Bucureşti. De asemenea, vor fi puse în executare 8 mandate de aducere.
 
La data de 18 iulie a.c., peste 25 de poliţişti din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri D.G.A., beneficiind de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, desfăşoară o operaţiune care vizează fapte de corupţie comise în sistemul de învăţământ universitar.
 
Sunt efectuate 3 percheziţii domiciliare pe raza Municipiului Bucureşti, la locuinţa unui profesor universitar, prodecan facultate din cadrul unei universităţi de stat din Bucureşti, la biroul acestuia din cadrul facultăţii şi la sediul unităţii de învăţământ superior.
 
În cauză sunt efectuate cercetări faţă de 8 suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă (1), respectiv dare de mită şi cumpărare de influenţă (7).
 
Au fost emise şi vor fi puse în aplicare 8 mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite.
 
La acţiune, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, participă 18 ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor, 3 specialişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi o echipă S.I.A.S..
 
În funcţie de probatoriul administrat şi de aspectele rezultate în urma percheziţiilor, vor fi dispuse măsuri conform prevederilor procesual penale.
 
I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.