Skip to content

Un politist din Iasi a fost gasit mort in sediul sectiei 3

Featured Replies

  • Moderator

Poliţistul Adrian Juverdeanu lucra în cadrul Inspectoratului de Poliţiei Iaşi din anul 1994.

I s-a făcut rău pur şi simplu şi, din nefericire, medicii nu l-au mai putut ajuta.

Colegii de serviciu au aprins câteva lumânări lîngă încăperea unde poliţistul a decedat.

Agentul Adrian Juverdeanu avea 39 de ani, lucra în cadrul Secţiei III, în sediul Poliţiei Municipiului Iași. La un moment dat, acesta s-a dus până la baie. Aici, i s-a făcut rău şi a căzut. A fost găsit în jurul orei 12.00 de un coleg de-al său, care a chemat imediat ambulanţa. Echipajul de medici sosit a încercat timp de aproximativ 40 de minute să-l resusciteze dar, din nefericire, nu au reuşit să-l readucă la viaţă.

Colegul nostru era cunoscut cu afecţiuni medicale.

Drama familiei sale este cu atât mai mare, întrucât a lăsat în urmă un copil de numai 12 ani, deoarece soţia sa decedase în urmă cu aproximativ şapte ani.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  • Moderator

Trist! :(

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Din nefericire nu este singurul coleg care isi da sufletul, la propriu, pe scarile institutiei pe care a servit-o...

  • Membru

Dumnezeu sa-l ierte iar copilului sa-i dea Dumnezeu putere.

Foarte trist. :(

Imi este atat de mila de bietul copil. :(

intrdevar este o mare tragedie!!cutremurator

Cred ca atunci cand a intrat in rahatul asta numit sistem era foarte grav bolnav :angry: ..........pacat .

Dumnezeu sa-l ierte.

  • 2 months later...

Pacat,dumnezeu sa-l odihneasca

  • 2 years later...

Tatal meu a murit la fel, in fata Politiei, tot la Iasi... a suferit un infarct si a murit pe loc. I-a placut foarte mult meseria asta, si tocmai din cauza ei s-a si sfarsit totul.

Edited by Ioanna

Dumnezeu sa-l odihneasca!!!! Intradevar trist...si cam aici te aduce sistemul, daca nu ai sansa sa iesi tu, te "scoate " el...

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Si simt ca i-am ramas datoare cu ceva, ii voi duce meseria mai departe.

Dumnezeu sa-l odihneasca!!

Create an account or sign in to comment

Recently Browsing 0

  • No registered users viewing this page.

Account

Navigation

Search

Search

Configure browser push notifications

Chrome (Android)
  1. Tap the lock icon next to the address bar.
  2. Tap Permissions → Notifications.
  3. Adjust your preference.
Chrome (Desktop)
  1. Click the padlock icon in the address bar.
  2. Select Site settings.
  3. Find Notifications and adjust your preference.