Jump to content
POLITISTI.ro

Percheziţii la locuinţele unor suspecţi de trafic de droguri


NewsBot
 Share

Recommended Posts

Percheziţii la locuinţele unor suspecţi de trafic de droguri

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud şi B.C.C.O. Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, au desfăşurat investigaţii faţă de C. Vlad, de 23 de ani şi R. Andrei, de 25 de ani, ambii din Bistriţa, suspectaţi că se ocupau cu traficul şi consumul ilicit de droguri de risc şi de mare risc, în sensul că procurau droguri din diverse locuri din ţară, pe care apoi le vindeau contra sumei de 50-60 de lei/gram.

 

Activităţile investigative s-au desfăşurat cu sprijinul ofiţerilor din cadrul structurilor de suport operativ din Cluj-Napoca şi luptătorilor de intervenţie rapidă din Bistriţa-Năsăud.

 

La data de 14 septembrie a.c. s-au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, de unde au fost ridicate aproximativ 3 grame rezină de canabis, 15 grame canabis, unităţi de stocare a datelor, telefoane mobile şi un aparat de mărunţit tip râşniţă.

 

În baza probatoriului administrat în cauză, împotriva celor doi, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc şi de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 şi art.4 al 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Percheziţii la suspecţi de trafic de droguri de mare risc

 

15 persoane sunt suspectate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că au vândut droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv, din categoria substanţelor de tip ”etnobotanic”, mai multor tineri din judeţul Suceava.

Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au documentat activitatea infracţională a unui grup infracţional organizat, specializat în procurarea şi vânzarea de droguri de risc şi mare risc, precum şi de substanţe cu efect psihoactiv, interzise conform Legii nr. 143/2000 şi Legii nr.194/2011.

În fapt, din investigaţiile efectuate a reieşit că, în perioada ianuarie - iunie a.c., 15 persoane, cu vârste între 20 şi 45 de ani, ar fi acţionat în mod organizat pentru procurarea şi vânzarea către tinerii de pe raza judeţului Suceava, a unor diferite cantităţi de droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv, din categoria substanţelor de tip ”etnobotanic”.

Drogurile şi substanţele cu efect psihoactiv ar fi fost achiziţionate vrac de la diverşi furnizori de pe teritoriul ţării, erau ambalate în pliculeţe de 0,25-0,50 grame şi revândute apoi cu preţuri între 30 şi 60 de lei, în funcţie de tipul sau calitatea substanţei.

Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate peste 600 de persoane care consumau frecvent substanţe cu efect psihoactiv, cumpărate de la membrii grupării.

Pentru probarea activităţilor infracţionale, în această dimineaţă, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Suceava, sprijiniţi de poliţişti din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Acţiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S. T. Suceava, au efectuat 16 percheziţii domiciliare şi au pus în executare 43 de mandate de aducere.

Anterior percheziţiilor, au fost realizate 31 de confiscări de substanţe cu efect psihoactiv, fiind prinşi în flagrant 33 de consumatori ce aveau asupra lor 171 de plicuri de substanţe cu efect psihoactiv, în valoare de aproximativ 9.000 de lei. Astfel, au fost întocmite 20 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, care au fost conexate la această cauză.

Suspecţii depistaţi astăzi au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, în vederea audierii şi luării măsurilor legale ce se impun, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul tehnic şi informativ al ofiţerilor S.R.I. şi D.I.P.I..

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Percheziţii la suspecţi de trafic de droguri

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat cinci percheziţii, în judeţele Gorj şi Vâlcea, la mai mulţi suspecţi de trafic de droguri de risc. Poliţiştii au descoperit trei culturi de cannabis, în urma cărora s-au recoltat 21 de kg. de plante de cannabis.

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi al I.P.J. Gorj, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, au efectuat cinci percheziţii domiciliare (patru în judeţul Gorj şi o percheziţie în judeţul Vâlcea), în vederea destructurării unei grupări specializate în trafic de cannabis.

Astfel, la percheziţii au fost descoperite trei culturi de cannabis, în urma cărora s-au recoltat 21 de kg. de plante de cannabis.

Persoanele identificate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare.

Faţă de cinci membri ai grupului infracţional organizat se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1, respectiv art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor D.I.P.I..

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Droguri de mare risc, ridicate în urma mai multor percheziţii

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bucureşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 22 de percheziţii la locuinţele a 27 de suspecţi de trafic de droguri de mare risc. În urma percheziţiilor, au fost ridicate droguri de mare risc, ţigări de contrabandă, două autoturisme şi bani.

În zilele de 25 şi 26 septembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti au efectuat, în Sectoarele 2 şi 5 ale Capitalei, 22 de percheziţii la locuinţele a 27 de suspecţi de trafic de droguri de mare risc, respectiv heroină şi methadonă.

În urma efectuării percheziţiilor, au fost ridicate 281 de doze de heroină, 40 de grame de heroină pură, 140 de comprimate de methadonă, două pistoale cu gaze deţinute fără autorizaţie şi 250 de pachete de ţigări netimbrate.

De asemenea, au fost ridicate două autoturisme, precum şi 4.300 de lei şi 500 de euro.

Suspecţii depistaţi au fost conduşi la audieri, fiind cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Peste 6 kg de droguri de risc, descoperite în urma unei percheziţii domiciliare

 

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţi Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, au depistat şi reţinut un tânăr, în locuinţa căruia au fost găsite aproximativ 6.7 kg. de cannabis, destinat comercializării.

La data de 14 octombrie a.c., a fost prins în flagrant un tânăr de 23 de ani, din Arad, suspectat de trafic de droguri de risc.
În urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa sa, au fost găsite 6.7 kg. de cannabis. Valoarea drogurilor este de aproximativ 80.000 de euro.

În baza probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă de către procurori reţinerea suspectului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.
Astăzi, cel în cauză va fi prezentat magistraţilor Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

 



I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Percheziţii la suspecţi de trafic de droguri

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 20 percheziţii pe raza municipiilor Timişoara şi Craiova, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc.

Astăzi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara efectuează 20 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Timişoara şi Craiova pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc. 

Totodată, urmează a fi puse în aplicare 42 de mandate de aducere, persoanele identificate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri.

Cei 20 de membri ai grupării infracţionale sunt suspectaţi că, în cursul anului 2013, ar fi efectuat trafic intern şi internaţional de droguri de risc şi produse psihoactive.

Gruparea acţiona pe mai multe paliere, liderii, trei suspecţi cu vârste între 24 şi 30 de ani, ocupându-se cu aprovizionarea şi transportul drogurilor din vestul Europei.
După ce erau introduse în ţară, drogurile erau plasate „locoteneţilor”, care se ocupau cu distribuţia pe raza celor două municipii.

Pe parcursul investigaţiilor în caz, în cursul lunii decembrie 2013, doi lideri ai grupării au fost depistaţi de poliţişti pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti, însoţiţi de o tânără în al cărei bagaj au fost descoperite 12 kg. de substanţe vegetale, ulterior stabilindu-se că erau droguri de risc.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al D.I.P.I.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, B.C.C.O. Craiova şi Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Timiş şi I.P.J. Dolj.

 

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice

Link to comment
Share on other sites

  • 8 months later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timiş şi procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 13 percheziţii, la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de mare risc. Vor fi puse în aplicare 23 de mandate de aducere.

 

În această dimineaţă, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara efectuează 13 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Timiş, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc.

 

La activităţi participă şi poliţişti din cadrul  I.P.J Timiş, un echipaj canin de la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.

 

Din cercetări a reieşit că cei cinci membri ai grupării infracţionale, cu vârste între 34 şi 49 de ani, ar fi aprovizionat şi intermediat tranzacţii de cocaină consumatorilor din Timişoara, în special celor care frecventau cluburile şi discotecile din municipiu.

 

Drogurile ar fi fost distribuite şi la nivel stradal, preţul unui gram de cocaină fiind de 100 de euro.

 

În cauză, vor fi puse în aplicare 23 de mandate de aducere, persoanele identificate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri.

 

Acţiunea  beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi al S.R.I..

 

Sursa: IGPR

Link to comment
Share on other sites

DROGURI DE RISC, RIDICATE DE POLIŢIŞTI

 

Peste 6 kilograme de cannabis au fost ridicate de la locuințele mai multor persoane din județul Vâlcea.

 

Poliţiştii B.C.C.O Piteşti - S.C.C.O Vâlcea și procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Vâlcea, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Vâlcea şi I.P.J. Argeş, au efectuat cinci percheziţii pe raza judeţului Vâlcea, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări specializate în infracţiuni de trafic de droguri de risc.

 

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2014, patru persoane ar fi cultivat plante de cannabis pe care le-ar fi comercializat pe raza judeţelor Vâlcea, Argeş şi a municipiului Bucureşti.

 

Pe parcursul cercetărilor au fost găsite şi ridicate de la cei în cauză peste 6 kg. de tulpini, muguri și ramuri de cannabis.

 

Procurorii D.I.I.C.O.T – B.T Vâlcea au luat măsura reţinerii faţă de 4 persoane, iar Tribunalul Vâlcea a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

 

Sursa: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI

 

Peste 400 de grame de substanțe susceptibile a fi droguri au fost descoperite de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T., în urma a șapte percheziții efectuate la membri unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri și operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

 

La data de 30 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara au efectuat 7 percheziţii, pe raza localităţilor Lupeni, Vulcan şi Cluj-Napoca, la locuinţele a 7 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi constituirea de grup infracțional organizat.

 

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – octombrie a.c., patru persoane ar fi constituit, pe raza municipiului Lupeni, județul Hunedoara, o grupare infracțională organizată, cu legături în municipiul Cluj-Napoca, la care ar fi aderat și alte persoane.

 

Membrii grupării sunt bănuiți că ar fi traficat droguri de risc (cannabis, rezină de cannabis) şi ar fi efectuat în mod ilegal operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

 

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea expertizării, peste 200 de grame de pulbere și peste 200 de grame de substanțe vegetale, despre care există suspiciunea că ar fi droguri de risc şi mare risc.

 

De asemenea, au fost descoperite cântare şi dispozitive folosite pentru porţionarea şi consumul drogurilor.   

 

Totodată, au fost puse în executare 29 de mandate de aducere, emise pe numele celor 7 membri ai grupării, precum și pe numele altor 22 de persoane care s-ar fi aprovizionat cu substanțele interzise de la persoanele bănuite.

 

Toți cei în cauză au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara, în vederea audierii.

 

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi constituirea de grup infracțional organizat.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

CERCETAŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Arad au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de droguri de risc. Aproximativ 500 de grame de cannabis au fost confiscate în urma unor percheziţii şi patru persoane au fost arestate preventiv.

La data de 3 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au efectuat cinci percheziţii, la domiciliile membrilor unei grupări infracţionale, specializată în trafic de droguri de risc.

În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au descoperit şi ridicat aproximativ 500 de grame de cannabis.

Patru bărbaţi, bănuiţi de comiterea faptelor, au fost reţinuţi şi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal, aflat sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, în care poliţiştii îi cercetează pe cei patru bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetările efectuate, a rezultat că membrii grupării ar fi comercializat cannabis, pe raza municipiul Arad, la preţuri cuprinse între 30 şi 50 lei/gram.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I..

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE SUBSTANȚE CU EFECT PSIHOACTIV

 

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat două grupări infracționale cu preocupări pe linia traficului de substanțe cu efect psihoactiv.

 

La data de 12 februarie a.c., polțiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti și procurorii D.I.I.C.O.T. –Biroul Teritorial Buzău, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, au efectuat 13 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Buzău, pentru destructurarea a două grupări infracţionale specializate în trafic de substanţe cu caracter psihoactiv.

 

În urma cercetărilor s-a stabilit că, pe raza județului Buzău s-ar fi constituit două grupări infracţionale, formate din 14 persoane, care,  începând cu luna septembrie 2014 şi până în prezent, ar fi achiziţionat de pe raza municipiilor Buzău, Brăila şi Bacău substanţe cu efect psihoactiv pe care le-au comercializat.

 

O parte din substanţele cu efect psihoactiv ar fi fost expediate către membrii grupărilor prin intermediul  unor firme de curierat.

 

De asemenea, membrii celor două grupări ar fi procurat şi comercializat aproximativ 660 de grame de substanţe etnobotanice, precum și cannabis, rezină de cannabis şi substanțe ce au în componență pentedrona – component calificat de lege ca drog de mare risc.

 

La sediul D.I.I.C.O.T – B.T Buzău vor fi audiate 12 persoane urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

 

La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale - I.P.J. Buzău
 

Sursa: IPJ Buzău

Link to comment
Share on other sites

  • Moderator

Munca in echipa, bine coordonata, iti poate aduce mari satisfactii.

9-0 scor final, urmeaza cateva ore de somn si de dimineata o luam de la capat !

  • Upvote 7
Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI

 

1.500 de grame de fragmente vegetale cu aspect de cannabis au fost ridicate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Neamţ şi procurorii D.I.I.C.O.T., în urma a patru percheziții efectuate la persoane bănuite de  trafic de droguri de risc și deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Trei persoane au fost reținute.

 

La data de 3 martie  a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Neamţ, cu sprijinul  luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Neamț, au desfășurat o acţiune pentru combaterea traficului ilicit de droguri și a comerțului de substanţe susceptibile a avea efecte psihotrope.

 

Poliţiștii au efectuat percheziţii la locuinţele a trei bărbaţi, cu vârste între 20 și 37 de ani, toţi din Roman, bănuiţi că ar fi desfășurat activități de aprovizionare, comercializare și consum propriu de droguri de risc.

 

În urma percheziţiilor, au fost descoperite și ridicate 1,5 kg fragmente vegetale cu aspect de cannabis destinate comercializării, un cântar electronic folosit la porţionarea și cântărirea substanţelor, precum și mai multe grindere utilizate în vederea prelucrării substanței vegetale.

 

Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al  Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

 

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Bucureşti au destructurat trei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de mare risc. 13 persoane au fost reținute și urmează a fi prezentate judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.

 

La data de 16 martie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bucureşti au efectuat 20 de percheziţii la locuinţele membrilor a trei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de mare risc, respectiv heroină.

 

Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2014 - martie 2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, membrii grupărilor ar fi comercializat importante cantităţi de heroină către consumatori din municipiul Bucureşti, în special de pe raza sectorului 5.

 

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 98 de doze de heroină porţionate în vederea vânzării, 10 grame de heroină, peste 100 de comprimate de metadonă şi sume de bani provenite din vânzarea de droguri, respectiv, 1.500 de lei, 275 de euro şi 100 de dolari americani.

 

Procurorii D.I.I.C.O.T. au reținut 13 persoane, urmând ca acestea să fie prezentate  Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.

 


 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC ŞI DE MARE RISC

 

31 de persoane vor fi conduse la audieri, în urma percheziţiilor efectuate astăzi, de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurii D.I.I.C.O.T., la membrii unei grupări infracţionale specializată în trafic de droguri.

 

În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurii D.I.I.C.O.T. -  S.T. Galaţi au efectuat 6 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Galaţi. A fost vizată destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în traficul de droguri  de risc şi de mare risc.

 

Din cercetări a reieşit că, că începând cu februarie 2015, membrii grupării ar fi procurat, deţinut şi comercializat droguri de risc (marijuana) şi droguri de mare risc (pentedronă) către diferiţi consumatori de pe raza municipiului Galaţi.

 

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost găsite şi ridicate droguri de risc, droguri de mare risc şi substanţe cu efect psihoactiv.

 

La sediul D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Galaţi  vor fi aduse, în vederea audierii, 31 de persoane (22 dintre aceste persoane fiind consumatoare de droguri).

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE OPERAŢIUNI CU SUBSTANŢE CU EFECT PSIHOACTIV

 

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Mureş şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o grupare specializată în operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Patru persoane au fost conduse la audieri.

 

La data de 14 mai a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş au efectuat patru percheziţii, pe raza judeţelor Mureş şi Arad, la locuinţele unor persoane bănuite de efectuarea unor operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

 

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea analizării şi confiscării,  aproximativ 700 de grame de fragmente vegetale susceptibile a conţine substanţe cu efect psihoactiv.

 

Patru persoane, cu vârste între 18 şi 30 de ani, au fost conduse la audieri.

 

Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Direcției Operaţiuni Speciale, precum şi cu luptători din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Mureş şi Arad.
 

Sursă: IGPR

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.