Jump to content
POLITISTI.ro

Cazul criminalului fugar din județul Mureș


Postare recomandată

Publicat

Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este căutat de poliție în județele Mureș și Arad după ce este principalul suspect pentru uciderea unei femei de 23-24 de ani, fostă concubina a sa, cu un topor în localitatea Miheșu de Câmpie, Mureș, și a incendiat casa în care se afla cadavrul acesteia.
Victima era mamă a unui copil de șase ani și obținuse un ordin de protecție împotriva suspectului.
Emil Gânj are un trecut infracțional bogat, fiind condamnat anterior pentru omor, violență în familie și fapte sexuale cu minori, fiind eliberat condiționat în 2020, deși avea o condamnare până în 2026.
După crimă, suspectul a fugit și a fost văzut în mai multe rânduri în județul Arad, inclusiv în localitatea Semlac, pe malul râului Mureș, unde a intrat în contact cu doi pescari înainte de a dispărea. Autoritățile au extins căutările pe o suprafață de peste 100 de hectare, inclusiv în județele Cluj și Bistrița-Năsăud, folosind drone și mașini cu termoviziune, câini de urmă și echipe de jandarmi, în condiții dificile de teren.
Poliția a efectuat descinderi și percheziții la rudele suspectului și a audiat mai multe persoane, inclusiv complici și martori, unul dintre complici fiind deja reținut și audiat. Emil Gânj a fost adăugat pe lista Most Wanted a Poliției Române, iar autoritățile fac apel la populație să nu intre în contact cu el și să anunțe imediat la 112 orice informație despre locul său.
Ancheta continuă pentru prinderea și tragerea la răspundere a suspectului, în timp ce familia victimei a organizat înmormântarea acesteia.

Având în vedere că agresiunile asupra fetei au început din februarie 2024, când pe numele individului era emis un mandat de arestare preventivă, iar la momentul respectiv a fost emis un ordin de protecție pe 6 luni, la care femeia a renunțat ulterior, ce părere aveți? Unde și cine a greșit? 

  • Moderator
Publicat (modificat)

Sa incepem intr-o ordine cronologica:

In primul rand a gresit familia ca nu l-a educat tip de 6-7 ani cat a crescut (cel putin, in teorie) alaturi de parinti!

In al doilea rand, a gresit scoala si societatea care nu a reusit sa-l educe si sa-i explice ca o femeie nu este proprietatea lui, ca relatiile intre cupluri se bazeaza pe respect si incredere reciproca etc. si a mai uitat sa-l invete ca exista niste norme ale societatii civilizate, in care nu este normal sa furi, sa fi violent etc. iar ca viata are valoare!

In al treilea rand, a gresit legiuitorul care permite, printr-o lege stramba, ca personaje de teapa lui sa iasa cu mult mai repede din penitenciar decat are trebui, inainte de a-si inspasi pedeapsa!

In al patrulea rand, a gresit Justitia, care nu a reusit sa-l reabiliteze, ba chiar l-a tinut in penitenciar la un curs intensiv de infractor!

In al cincilea rand, o parte a "bolnava" a societatii civile, care face din aceste personaje niste eroi, niste haiduci, niste rebeli contra sistemului etc. (a se citi mesajele de pe retelele de socializare care abunda in a-l sustine) si care atribuie o parte din vina catre propria victima (citez: avea fusta prea scurta, era de moravuri usoare, i-a placut si ei etc.)

In al saselea rand, vecinii si anturajul care il ajuta sa nu dea ochii cu politistii! Si ei, tot de teapa lui!

In al saptelea rand, Politia, care este subfinantata si cu deficit de personal (aproximativ 35-40%) si care nu mai ofera noilor generatii sperantele, siguranta profesionala si motivarea necesara sa faca performanta intr-o meserie pe care eu, si multi altii, o consideram vocationala!

Asa ca domnule Cetatean @uncetatean sper ca ajuta gandurile mele la o analiza mult mai profunda si echidistanta asupra acestor cazuri (Caracal, Onesti, Cosmopolis, Mures etc) decat emanatiile analistilor si specialistilor de ocazie, prezenti la TV (multi dintre ei nu au prins in viata lor un infractor)

Modificat de CITADELA
  • Îmi place 2
  • Apreciez 1
  • Moderator
Publicat

Din păcate, acest caz scoate la lumină o combinație de slăbiciuni legislative, indiferență instituțională și ineficiență managerială. Dacă aceste deficiențe vor persista, cazuri similare vor continua să apară.
Principală cauză care se evidențiază este faptul că lipsește un sistem unificat și eficient de urmărire națională în timp real, inclusiv la nivel transfrontalier. Managementul Ministerului a înființat și implicit a finanțat tot felul de structuri neoperative, ineficiente și fără rost (siguranța școlară, protecția animalelor, pregătire profesională etc. - care în realitate nu fac și nu se ocupă efectiv cu ce semnificație are denumirea loc, sunt doar niște sinecuri ce au creat posturi de directori și șefi pentru piloși) în loc să dezvolte și să întărească structurile de urmăriți. Spre exemplu, proiectul de Lege privind căutarea persoanelor dispărute zace de ani buni blocat prin Parlament (E183/2021, Plx.600/2021, L410/2021 - stadiul procedurii legislative parlamentare: adoptat Camera Deputaților, retrimis la comisii în Senat din 2022). Cei aflați în poziții de decizie nu sunt interesați de găsirea persoanelor dispărute și a celor urmărite, ci doar să mai găsească o modalitate de a înființa un loc călduț de director, șef serviciu sau birou fără mari responsabilități.

  • Îmi place 1
  • Apreciez 3
Publicat

Nu stiu cat de mult poate fi invinovățită justitia in acest caz, din moment ce individul avea deja de mai bine de un an de zile mandat de arestare eliberat pe numele sau. Chiar dacă nu e convenabil, trebuie recunoscute problemele cu sinceritate si fara partinire.

Publicat

Nu stiu daca sefi alearga dupa un fugar, asta este responsabilitatea politistului care ocupa o functie de executie.

  • Moderator
Publicat

Problema este mult mai complexă și nu poate fi analizată în acest mod, pentru că cei care ocupă funcțiile de management trebuie să coordoneze și să îndrume orice activitate. Când cel care are astfel de atribuții nu are pregătirea și cunoștințele necesare se ajunge la astfel de situații.
Infractorii de genul lui Gânj pot fi identificați și prinși cu activități desfășurate în anonimat și deplină confidențialitate, nu cu polițiști în uniformă și cu mașini inscripționate, ce pot fi observate și supravegheate de la km distanță, iar ăsta e doar un exemplu banal. 

De ani de zile, în Ministerul Afacerilor Interne se perpetuează cu cinism o practică ilegală și profund toxică: "desemnarea" ofițerilor în funcții de conducere. Legea prevede clar 2 modalități legale de ocupare a acestor funcții – numirea prin concurs sau împuternicirea temporară în condiții stricte. Cu toate acestea, în mod abuziv, s-a inventat o așa-zisă "desemnare”, care nu este reglementată de niciun act normativ, dar care este folosită sistematic pentru a evita procedurile legale.

Prin această metodă, se ocolesc concursurile și se instalează în funcții de conducere persoane alese nu pentru competențele lor profesionale, ci pentru obediență, și legături politice. Este o formă mascată de trafic de influență și clientelism, care transformă funcțiile de conducere în sinecuri pentru cei "agreați”. Această practică nu este nouă. Are deja o vechime de peste un deceniu și a produs efecte vizibile și grave: o deprofesionalizare masivă, demoralizarea personalului cu adevărat competent, și pierderea încrederii în corectitudinea sistemului. Funcția de conducerea este deturnată de la misiunea ei reală și pusă în mâinile unor oameni nepregătiți, slab calificați, dar perfect controlați.

Ar fi momentul să spunem lucrurilor pe nume: "desemnarea” este o formă de sfidare a legii. Este o portiță abuzivă, folosită intenționat pentru a menține controlul și a elimina accesul meritocratic în funcțiile de decizie. Tolerarea acestei practici atrage costuri majore atât pentru instituție, cât și pentru siguranța cetățeanului. Legea trebuie respectată, iar funcțiile de conducere trebuie ocupate transparent, prin concurs, de oameni pregătiți, nu numiți prin aranjamente de culise. 

  • Îmi place 2
  • Apreciez 1
  • Membru
Publicat
On 20.07.2025 at 8:45, Marius a scris:

nu cu polițiști în uniformă și cu mașini inscripționate, ce pot fi observate și supravegheate de la km distanță, iar ăsta e doar un exemplu banal.

Într-adevăr. Până la urma genul ăsta de căutare se face în cazul persoanelor dispărute, nu urmărite. Dar da bine la imagine când apar mulți si cu elicoptere pe deasupra capului. 
Genul ăsta de PR cu postări zilnice pe Facebook despre nimic nu face nimic altceva decât să transmită zilnic și să reamintească opiniei publice “nu l-am găsit nici azi”. În niciun caz nu-l sperie pe criminal să-l facă să se predea și nici nu se percepe ca se muncește. Se transmite exact opusul. 

  • Apreciez 1
  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

Ar fi interesant ca Ministerul să comunice cheltuielile efectuate cu această operațiune.

  • Moderator
Publicat
On 18.08.2025 at 9:21, unu a scris:

Ar fi interesant ca Ministerul să comunice cheltuielile efectuate cu această operațiune.

Si de ce nu ceri sa ti se comunice acest lucru?

  • 4 săptămâni mai târziu...
Publicat

Am văzut la TV pe Ministrul de Interne anunțând că sunt cercetați 4 polițiști de la IPJ Mureș în legătură cu acest caz. Gata! Au găsit vinovații!!!

Din declarația ministrului se înțelege că principalul vinovat pare să fie un agent de poliție care nu a implementat mandatul lui Gânj în sistem. 

Voi realizați cam la ce nivel este sprijinul politic al managerilor responsabili în această situație!?!? 

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.