Jump to content
POLITISTI.ro

Sunt legale anvelopele all season?


Mergi la răspuns Răspuns oferit de Marius,

Postare recomandată

Publicat

Pentru ca am văzut foarte multe discutii referitoare la acest subiect, iar pe internet multi sustin ca poti sa primesti amenda, vin si intreb direct la sursa:
Sunt legale anvelopele all-season? Putem să primim amendă pentru folosirea acestor cauciucuri de tip all season?

  • Moderator
  • Soluţie
Publicat

Atât timp cât conducătorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelope pe care se află inscripționate literele "M+S" sau "M.S." ori "M&S", înseamnă că este vorba de pneuri pentru zăpadă conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, iar în consecință NU se aplică SANCȚIUNI contravenționale.
În actele normative nu este prevăzută denumirea de anvelopele “ALL SEASONS”, care este o denumire de natură comercială. Dacă anvelopa all-seasons are inscripționat literele "M+S" sau "M.S." ori "M&S" înseamnă că e ok.

Publicat

Multumesc pentru raspuns! 
Dupa parerea voastra sunt bune aceste anvelope de tip all season? Sau e musai sa ai anvelope dedicate pt vara si iarna?

  • Moderator
Publicat

Anvelopele "all season" sunt un compromis, după părerea mea, ineficient,  intre cele de iarna și vara.

Adică ar face doua lucruri, dar niciunul foarte bine. Au apărut ca o strategie de marketing, producătorii știind ca ele vor fi percepute ca fiind atractive de cumpărători.

Eu rămân la cele de iarna, cam din decembrie pana în martie și cele de vara, în restul anului. (În funcție de condițiile meteo)

  • Moderator
Publicat

Anvelopele all season sunt concepute pentru a oferi performanțe acceptabile în anumite condiții meteorologice, eliminând astfel necesitatea schimbării anvelopelor de două ori pe an.
Sunt o opțiune potrivită pentru conducătorii auto care locuiesc în zone cu ierni blânde, nu parcurg un număr mare de kilometri anual și prioritizează comoditatea.
În România, unde iernile sunt blânde (nu am mai avut zăpadă serioasă de ani de zile), anvelopele all season sunt o variantă de luat în considerare, dar este important să se aleagă modele performante.
Pentru cei care caută performanță maximă ori au mașini cu performanțe considerabile, anvelopele dedicate de vară și de iarnă rămân cea mai bună alegere. 

  • Moderator
Publicat

Eu de exemplu dețin în prezent un logan, iar unul dintre motivele pentru care am ales să cumpăr o astfel de mașină este și faptul că se pretează pentru folosirea unor anvelope all season. Nu este vreun bolid, eu merg liniștit și având în vedere numărul de kilometri pe care-i fac pe an (foarte puțini) cu această mașină nu se justifică să cumpăr și să folosesc două seturi de roți. Motiv pentru care eu am și folosesc anvelope all season.

În concluzie, dacă deții o mașină ce nu este vreun bolid, nu ai apucături de pilot ci conduci liniștit și normal, nu faci foarte mulți km pe an și nici nu locuiești pe la munte iar zăpada este o raritate este perfect justificată folosirea unor anvelope all season.

  • Apreciez 2

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.