Chestorul de poliţie Bogdan Despescu fost şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa este începând de astăzi noul şef al Poliţiei Române.
Comunicatul Ministerului Afacerilor Interne:

"Începând cu data de 10 decembrie a.c., la propunerea ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, prin Decizii ale Primului ministru, Dacian Cioloș, au fost operate următoarele modificări la nivelul conducerii M.A.I., astfel:

Domnul general magistrat dr. Ilie Botoș a fost eliberat din funcția de secretar de stat în M.A.I., în locul acestuia fiind numit, prin Decizie a Primului ministru, chestor general de poliție Ioan Buda, care a deținut până în prezent funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Domnul Bogdan Tohăneanu a fost eliberat din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în locul acestuia fiind numit, prin Decizie a Primului ministru, domnul Trifan Florea Tiberiu, care a deținut până în prezent funcția de coordonator al secției consulare, ministru plenipotențiar, în cadrul Ambasadei României în Italia.

Domnul Cornescu Gheorghe a fost eliberat din funcția de subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, iar chestorului de poliție Ion Stoica i-a încetat exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne. 

Totodată, începând cu data de 10 decembrie a.c., la propunerea ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, prin Decizie a Primului ministru, chestorul de poliție Despescu Bogdan a fost numit inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române.

Noul inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, a absolvit Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza în anul 1995, ulterior ocupând diferite funcții în cadrul Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Buzău, Prahova și Constanța.

Din 20 iulie 2014 și până în prezent, acesta a ocupat funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.

Chestorul de poliție Despescu Bogdan are 43 de ani, este căsătorit și are un copil."

Europa e sub teroare în acest sfârşit de an, chiar dacă unii vor să recunoască sau nu. Realitatea cotidiană o dovedeşte. După recentele atentate de la Paris, după ce capitala Belgiei pare a fi un oraş sub asediu cu soldaţi şi blindate pe străzi, aseară într-o clădire din Roubaix o luare de ostateci pare a fi un incident lipsit de importanţă, mass-media pierzându-şi brusc interesul după ce s-a aflat că incidentul nu a avut nicio legătură cu terorismul. În schimb, aflăm că aproape de graniţele României, în Ungaria, este alertă teroristă după ce şase persoane au fost reţinute. Mă gândesc că nu trebuie să fii vreun geniu pentru a realiza că, în condiţiile în care măsurile de securitate sunt înăsprite în vest, există o posibilitate destul de mare ca cei ce doresc să producă teroare să se orienteze către ţările din apropiere.

Sigur că analiştii, geo-strategii şi toţi specializaţii în "intelligence", pasionaţi de filme cu spioni şi teorii conspiraţioniste, ce bat câmpii zilnic pe la televizor sau în mass-media, le povestesc românilor că nu au de ce să-şi pună fireasca întrebare: Ce se va întâmpla în România într-o astfel de situaţie? Cu alte cuvinte, trebuie să stăm liniştiţi şi să avem încredere că "serviciile de informaţii" vor preveni astfel de incidente. Oare serviciile franceze de ce nu au reuşit? Nu ştim de ce spionii francezi nu au aflat şi nu le-au prevenit, singura certitudine este că nu au reuşit. În concluzie, povestea despre serviciile secrete ori de informaţii ce veghează şi ne apără, pe care o vedem că este recitată zilnic la televizor, nu se regăseşte şi în realitate. 

La începutul acestui an, imediat după atentatele din Paris, poliţiştii ce frecventează acest website au iniţiat o scrisoare deschisă prin care se solicita înlocuirea armelor de serviciu aflate în dotarea poliţiştilor. Iar unul dintre principalele argumente în susţinerea acestei necesităţi a fost acela că poliţiştii din stradă sunt cei din prima linie, în cazul unor astfel de incidente. Nicio unitate specială de antiterorişti sau spioni ai SRI-ului nu vor ajunge înaintea lor la faţa locului într-un astfel de caz. De ce? Pentru că ei sunt deja acolo în stradă, zi de zi, noapte de noapte. Răspunsul ministerului la această solicitare nici măcar nu merită comentat, el dovedeşte doar cât sunt de rupţi de realitate cei ce ne conduc. Deşi în solicitare se vorbea despre poliţiştii din stradă (poliţiştii din Poliţia Română/IGPR), răspunsul ministerului este pur şi simplu o bătaie de joc, se vorbeşte acolo despre misiuni internaţionale, programe multianuale şi alte instituţii ce nici măcar nu au atribuţii pe această linie, ci doar nişte prevederi legale prin care acordă sprijin altora. Cai verzi pe pereţi! Este ca şi cum atunci când te opreşte un poliţist de la rutieră şi-l întrebi despre motivul opririi, el să-ţi răspundă cu o poveste despre strategia europeană privind scăderea numărului de accidente. 

În mass-media au existat cazuri de publicaţii ce au luat în serios această solicitare a poliţiştilor şi le mulţumim pentru asta. Dar au existat şi cazuri în care acest demers a fost luat în derâdere, într-o notă de can-can, de către tot felul de "pricepuţi doar în ce ar trebui să facă alţii", de aceea vă propun o recapitulare sumară a incidentelor de acest gen, petrecute numai în acest an. 
Evenimentele din Franţa (ţara pe care noi românii am copiat-o şi am imitat-o după '89 într-un mod obsesiv în toate domeniile, inclusiv cel al securităţii), demonstrează că "serviciile" lor sunt complet ineficiente. În ultimele 10 luni în Franţa au avut loc cel puţin 6 (şase) incidente majore de acest tip. Da, saşe au fost, nu unul, două sau trei, ci şase şi toate numai în ultimele 10 luni. Primul a avut lor în 07 ianuarie, când cei doi jihadişti au atacat redacţia revistei Charlie Hebdo. Al doilea incident a avut loc a doua zi (08.01.2015), când acel individ a ucis un poliţist şi s-a refugiat în magazinul alimentar evreiesc, incident ce s-a dovedit că nu a avut nicio legătură cu cei doi ce au atacat redacţia Charlie Hebdo. Al treilea incident s-a petrecut pe 8 februarie, când un alt jihadist a atacat cu un cuţit trei soldaţi ce patrulau în apropierea unui centru evreiesc. Al patrulea incident a avut loc în 26 iunie când doi atacatori au decapitat un bărbat şi au rănit alte două persoane la o uzină din apropiere de Lyon. Cel de-al cincilea, este cel dejucat sau prevenit de către nişte turişti (atenţie, nu serviciile de informaţii) ci doi americani şi un englez a căror intervenţie curoajoasă într-un tren a salvat Franţa în 23 august de la o nouă tragedie. Iar recentele atacuri din Paris ce au avut loc în 13 noiembrie poartă numărul şase. Iar acestea sunt numai incidentele majore şi mediatizate. 

Privindu-le cu atenţie observăm că niciunul dintre ele nu a fost prevenit ori dejucat de către servciile secrete sau de informaţii. Sigur se pot găsi fel şi fel de scuze sau circumsanţe atenuante, numai că sunt complet irelevante. Cert este că spionii trebuiau să afle şi să le prevină, dar nu au reuşit. Aşa că cei pasionaţi de filmele cu spioni şi care au lut în derâdere demersul nostru, recitând teoriile conform cărora serviciile secrete ori de informaţii ne apără şi ne protejează, ar fi cazul să se trezească.

Tot din incidentele ce au avut loc în Franţa în ultimul an, se poate observa un detaliu cel puţin interesant. Singurul atentat dejucat a fost cel din 23 august şi nu s-a datorat "serviciilor antiteroriste", ci unor turişti. Ce fel de turişti? Nişte americani, pe care noi europenii îi privim de sus când vine vorba despre regimul armelor de foc. În schimb nici americanii nu au fost ocoliţi de jihadişti în acest an, numai că acolo lucrurile au stat complet diferit faţă de ce s-a întâmplat în Franţa cea plină de egalitate, fraternitate şi libertate.

La începutul lunii mai a acestui an, în statul Texas a avut loc un atac armat. În oraşul Garland doi indivizi înarmaţi au deschis focul în apropierea unei clădiri unde avea loc o expoziţie de caricaturi cu profetul Mahomed. Jihadiştii au fost neutralizaţi imediat de către singurul echipaj de poliţie ce se afla în zonă. Ce este şi mai interesant este faptul că un singur poliţist (echivalentul poliţistului de la ordine publică în România) a reuşit cu o armă scurtă (un pistol Glock) să oprească doi atacatori cu arme mult mai puternice, ce purtau şi echipament de protecţie balistică. Mai multe detalii găsiţi aici.

Deci ce să vezi, nici acolo serviciile de "intelligence" nu au reuşit să prevină atentatul. În schimb un simplu poliţist, dotat cu o armă de actualitate şi cel mai probabil pregătit în adevăratul sens al cuvântului (adică şi practic, nu numai teoretic) a reuşit să prevină o iminentă tragedie. În consecinţă chiar şi întâmplările din acest an confirmă principalul argument din scrisoarea deschisă privind înlocuirea pistoalelor de serviciu din dotarea poliţiştilor.

Atenţie, să ne înţelegem, nu spun că în intervenţia poliţistului american nu a existat şi o doză de şansă. Sau că aşa se va întâmpla de fiecare dată ori că aceasta este soluţia şi rezolvarea problemei. E clar că acel poliţist a avut şansă, dar cu siguranţă francezii ce se aflau în noiembrie la restaurantele acelea şi-ar fi dorit să aibă prin preajmă un astfel de poliţist, dotat şi antrenat să răspundă atât şi cât poate el mai bine în cazul unui trăgător activ. Să ne ferească Dumnezeu de o astfel de situaţie, pentru că şi acei concetăţeni nevinovaţi, ce se vor afla în locul şi la momentul nepotrivit ori rudele acestora, îşi vor dori ca în zonă să se afle vreun poliţist ca cel american, dotat cu un pistol din zilele noastre şi care să fi tras la poligon mai mult decât cele câteva cartuşe necesare evaluării anuale. Concluzia este că realitatea îi contrazice pe toţi "specialiştii de pe margine" ce au luat în derâdere demersul nostru.

Din păcate cei ce ne conduc, cât şi formatorii de opinie nu sunt interesaţi de problemele poliţiştilor din stradă, cei din prima linie. Şi cel mai probabil că societatea românească se va trezi încă o dată prea târziu, după o tragedie. Vom ieşi în stradă, vom comemora şi vom ţine momente de reculegere, vom umple străzile de lumânări, câţiva barosani îşi vor da demisia sau vor fi demişi ... după care ne vom relua viaţa cotidiană, ghidată de subiectele zilnice puse pe agenda publică de emisiunile tabloide.

În încheiere vă pot spune că sunt convins de faptul că majoritatea colegilor mei, aceşti poliţişti pe care societatea îi desconsideră zilnic, ştiu foarte bine că au datoria să intervină şi să apere cetăţeanul şi chiar dacă cu armele aflate în dotarea actuală nu au nicio şansă, vor interveni cum ştiu şi pot ei mai bine, chiar dacă sunt conştienţi că vor fi victime sigure.

PIT maneuver (manevra PIT) - blocarea unui autovehicul în trafic presupune acroşarea din lateral - spate a unui autovehicul urmărit de către autospeciala de poliţie pentru a produce derapajul acestuia. În momentul în care s-a produs derapajul, autospeciala de poliţie trebuie să accelereze pentru a împinge autovehiculul urmarit şi a menţine derapajul acestuia, dar şi pentru a evita un eventual impact între autospecială şi maşina urmărită.

Manevra PIT este o tehnică utilizată de poliţie cu scopul de a opri rapid, eficient şi cu riscuri minime, autovehiculele ale căror conducători auto refuză să oprească. Acronimul PIT are mai multe sensuri: Precision Immobilization Technique, Pursuit Intervention Technique şi Precision Intervention Tactic, dar prima dintre acestea este cel mai des utilizată. Există şi câteva reguli ce trebuie respectate la efectuarea unei asemenea manevre, cum sunt:

• se execută pe carosabil uscat,
• se execută în zone sigure, fără trafic auto şi pietonal,
• se execută numai când sunt angajate mai multe autospeciale de poliţie în urmărire,
• viteza optimă la care se execută este de 50 - 60 km/h (pentru viteze superioare se utilizează alte metode - benzi cu ţepi etc.) 
• se execută când autovehiculul urmărit are un gabarit aproximativ similar cu autospeciala de poliţie etc.

Majoritatea structurilor de poliţie din străinătate folosesc această tehnică de imobilizare, iar lucrătorii acestora urmează periodic antrenamente privind executarea acestei tehnici, ea făcând parte din pregatirea standard. Dacă veţi fi tentaţi să credeţi că nu avem colegi pregătiţi pentru a efectua o astfel de manevră, vă înşelaţi. În Ungaria una dintre instituţiile pentru pregătirea poliţiştilor deţine infrastructura necesară şi efectuează module de pregătire ce includ această tehnică. Mulţi dintre colegii noştrii care au urmat cursuri şi antrenamente acolo pot confirma acest lucru. 

În ciuda legendelor care susţin că manevra a apărut în cursele auto unde în prezent este interzisă de regulamente, în realitate se pare că această tehnică a apărut în Germania, unde a fost folosită de poliţia germană dar într-o măsură foarte redusă, ulterior principiile fiind preluate şi perfecţionate de către doi poliţişti din cadrul Poliţiei din Virginia - SUA Terry Pearson şi Joseph McDowell în anii '70.

La noi, deşi legea nu o interzice, recomandarea noastră este să nu apelaţi la această manevră în serviciu, această postare având un rol strict informativ.

Special Weapons and Tactics este o unitate de elită a poliţiei folosită şi patentată în Statele Unite. Modelul a fost adoptat şi de către serviciile de poliţie din întreaga lume, ca urmare a rezultatelor pozitive obţinute. Dar prima unitate de acest gen a luat fiinţă în anul 1968 la Los Angeles în cadrul Departamentului de Poliţie (LAPD). 

Acest concept a apărut ca un răspuns al poliţiei în urma mai multor incidente armate îndreptate împotriva civililor şi a poliţiştilor, comise cu ajutorul unor arme cu lunetă şi împotriva cărora poliţiştii de la aceea vreme erau practic fără apărare. Majoritatea acestor incidente armate au avut loc în Los Angeles, în timpul şi după revolta negrilor din cartierul Watts. După o examinare atentă a modului de gestionare acelor incidente, conducerea LAPD a ajuns la concluzia că un răspuns pe măsură al poliţiei era practic imposibil de realizat.

Un simplu poliţist, pe numele său, John Nelson a prezentat un proiect denumit iniţial plutonul "Special Weapons Assault Team" unui tânăr inspector Darryl F. Gates. Acesta a îmbrăţişat ideea şi a solicitat înfiinţarea plutonului, dar după cum a şi explicat în autobiografia sa: "Chief: My Life in the LAPD", denumirea a fost schimbată întrucât şefului său, adjunctul şefului poliţiei Ed Davis, i s-a părut că "Special Weapons Assault Team" suna prea mult ca o organizaţie militară. Dorind să păstreze iniţialele "SWAT", Darryl F. Gates a modificat denumirea în "Special Weapons And Tactics". 

Cu tate că Darryl F. Gates a rămas în istorie şi este creditat ca fiind creeatorul şi iniţiatorul conceptului SWAT, acest lucru nu este în totalitate adevărat, chiar el a recunoascut în autobiografia sa, unde a explicat că nu a creeat ci doar a sprijinit şi dezvoltat conceptul, iar adevăratul iniţiator este poliţistul John Nelson. Acesta din urmă este şi cel care a conceput primele tactici de intervenţie în situaţii ce prezentau un risc deosibit folosindu-se arme speciale.

La început prima unitate SWAT a fost formata din 15 echipe de câte patru oameni. Membrii acestor echipe s-au oferit voluntar să se alăture unitatii SWAT şi proveneau de la alte compartimente ale poliţiei. Majoritatea dintre ei erau poliţişti ce proveneau din patrule. Ulterior au primit un statut special şi beneficii, fiind obligaţi să participe la un stagiu de pregătire specială lunar. În rest acţionau ca şi ceilalţi poliţişti în compartimentele de unde proveneau şi numai în situaţiile când era necesar acţionau ca echipă SWAT, principalele lor atribuţii rămânând cele ale oricărui alt poliţist. De asemenea în cazul unor revolte de anvergură, mitinguri, demonstraţii, ei erau cei însărcinaţi să apere şi să asigure securitatea sediilor poliţiei.

Abia din 1971 componenţii unitaţii SWAT au trecut la program cu normă întreagă, datorită înmulţirii evenimentelor la care erau solicitaţi şi necesităţii poliţiei de a avea la dispoziţie astfel de echipe 24 din 24 de ore, pentru un răspuns şi o intervenţie a acestora în timp util.

  Dacă v-aţi întrebat vreodată ce semnificaţie au cele două numere (41 şi 54) aflate pe banda/panglica din logo-ul/emblema LAPD SWAT, acestea reprezintă două dintre misiunile de amploare şi istorice pentru această unitate de poliţie, ce au determinat modificare radicală a tacticilor şi modurilor de acţiune. Concret, cifrele vin de la adresele unde au avut loc cele două misiuni în care au existat schimburi de focuri prelungite.

Numărul 41 vine de la adresa "Black Panther Headquarters at 41st and Central Streets", unde a avut loc primul mare incident ce este creditat ca fiind întâmplarea ce a dus la transformarea echipei SWAT într-o structură dotată şi specializată în tactici speciale. La 9 decembrie 1969, un schimb de focuri de patru ore a avut loc la sediul partidului Black Panther . Şase membri Panther au deschis focul asupra poliţiştilor ce încercau să pătrundă în sediul organizaţiei pentru a pune în aplicare un mandat de percheziţie ce avea ca obiectiv căutarea de arme deţinute ilegal. La intrarea în sediul organizaţiei poliţiştii au fost întâmpinaţi cu rafale de armă automată, clădirea fusese transformată într-o adevărată fortăreaţă, în interior existând saci cu nisip aşezaţi astfel încât să le ofere protecţie balistică. În urma incidentului aproximativ 200 de poliţişti din Los Angeles, inclusiv nou creata echipă a LAPD SWAT, care particpa la prima sa intervenţie reală de anvergură, au participat la schimbul de focuri, ce a durat patru ore. Au fost trase câteva mii de cartuşe. Trei poliţişti şi trei membri Black Panther au fost răniţi. După aproximativ patru ore de asediu suspecţii s-au predat.

Numărul 54 vine de la adresa "1466 East 54th Street", locaţie la care a avut loc schimbul de focuri între poliţiştii din Los Angeles şi membrii organizaţiei Symbionese Liberation Army, incident cunoscut ca "SLA shootout", ce a avut loc în după-amiaza zilei de 17 mai 1974. Aici un grup bine înarmat al gherilelor din S.L.A., s-a baricadat într-o reşedință pe strada East 54. Asediu poliţiştilor a fost transmis de televiziuni şi radio, iar presa l-a relatat pe larg o bună perioadă după aceea. Schimbul de focuri dintre SWAT şi SLA a durat câteva ore, niciun poliţist sau civil nu a fost rănit, dar şase membri SLA au murit în acest conflict, care s-a încheiat abia după ce casa a luat foc şi a ars din temelii.

• Structura LAPD SWAT

LAPD SWAT face parte din Los Angeles Police Department - Metropolitan Division, cunoscută popular acolo ca Metro Police. Această divizie din cadrul L.A.P.D. are ca atribuţii suportul tactic-operaţional şi tehnico-operativ specializat, dar şi suportul informativ pentru acest tip de operaţiuni. Divizia "Metro" este formată din şase plutoane, fiecare dintre ele fiind specializate pe un anumit gen de operaţiuni.

Metro Division a apărut ca structură de sine stătătoare mult mai devreme decât SWAT, undeva prin 1933, purtând denumirea de "Reserve Unit", dezvoltându-se în decursul timpului, astfel că dacă iniţial avea un efectiv de 70 poliţişti, în 1968 efectivele Metro Police au ajuns la aprox. 200 de poliţişti, iar după 1997, în urma celebrului jaf de la Bank of America din Hollywood, efectivele au crescut la aprox 350 de poliţişti. La fel şi în cazul atribuţiilor care au crescut în timp, pe măsură ce specializarea efectivelor a devenit din ce în ce mai prezentă şi necesară. Pe lângă atribuţiile specifice SWAT, divizia mai are şi unele privind contra-terorismul, filaj, asistenţă a investigatorilor în cazurile complexe, executarea de mandate, dar şi privind controlul mulţimilor, asigurarea ordinii în cazul adunărilor publice, revolte, etc.

Metropolitan Division are cinci plutoane operative şi unul de comandă, administraţie şi logistică, conduse fiecare de către un locotenent de poliţie. A Platoon (Command, administration, and support); B Platoon şi C Platoon (Crime suppression); D Platoon (SWAT); E Platoon (Mounted unit). K-9 Platoon(poliţia canină).

Fără îndoială, cel mai celebru pluton din cadrul Los Angeles Police Department - Metropolitan Division este "D" Platoon alias SWAT, care este format din 60 poliţişti, 6 sergenţi de poliţie şi un locotenent.

Locotenentul de poliţie, cunoscut ca "10-David" (Ten-David) este comandantul SWAT şi se subordonează direct şefului poliţiei. Cei şase sergenţi se subordonează direct locotenetului şi în funcţie de vechimea lor sunt cunoscuţi poartă ca indicativ "20-David" până la "70-David". Fiecare sergent are în subordine directă zece şefi de grupă, deoarece fiecare echipă (squad) este compusă din două grupe a câte cinci poliţişti. Iar fiecare grupă are un astfel de lider, care consiliază sergentul în managementul întregii echipe şi conduc fiecare în parte acţiunea grupei lor în situaţii tactice.

• Doctrina SWAT

"To come up with last minute solutions to impossible problems created by other people" - anonymous SWAT policeman.

Primul şi cel mai important scop al SWAT este acela de a salva vieţi. Aceasta este cea mai importantă atribuţie a oricărui poliţist, iar componenţii echipelor SWAT sunt în primul rând poliţişti. Spre deosebire de unităţile militare pentru operaţiuni speciale, care impun nişte decizii politice şi urmăresc îndeplinirea unei voinţe politice, echipele SWAT nu se confruntă cu inamici, ci cu suspecţi. Iar acest detaliu schimbă radical doctrina şi modul de acţiune al celor două tipuri de structuri. În cazul operţiunilor speciale din domeniul law enformcement suspectul nu trebuie anaihilat imediat şi în orice condiţii, ca în cazul operţiunilor militare unde nu există suspecţi, ci inamici. În timp ce poliţiştii din echipele SWAT folosesc forţa letală ca o ultimă soluţie, în cazul operaţiunilor militare aceşti pasi de obicei nu există, inamicul de obiecei trebuie eliminat la primul conact. Din acest motiv operaţiunile SWAT sunt mai complicate şi prezintă un grad de risc mult mai mare.

Echipele SWAT impresionează şi chiar intimidează membrii comunității din care fac parte, cu ocazia acţiunilor speciale la care participă. Iar asta se datorează armamentului şi logisticii folosite, care seamănă foarte mult de cele ale unor unităţi para-militare. Dar toate astea se datorează faptului că în contextul actual infractorii au devenit din ce în ce mai des, extrem de violenţi, bine înarmaţi, foarte atent şi exact organizaţi, de aici apărând şi necesitatea existenţei unor astfel de echipe speciale capabile să ofere protecţie poliţiştilor şi comunităţii, precum şi un răspuns pe măsură, în faţa unor astfel de elemente infractoare foarte periculoase.

Chiar dacă în majoritatea filmelor americane, echipele SWAT folosesc armele de foc foarte des, pentru a se creea ceva senzaţional în aceea poveste, în mod eronat s-a creeat un sterotip, conform căruia poliţiştii componenţi ai echipelor SWAT, fac foarte des uz de armele din dotare, în Statele Unite. Ceea ce nu este tocmai real.

În urma unor studii efectuate a reieşit faptul că în realitate, majoritatea poliţiştilor americani, pe perioada cât activează în echipele SWAT, sau pe toată durata carierei nu sunt nevoiţi şi nici nu fac uz de armă. Contrar percepţiei generale conform căreia poliţiştii americani folosesc armele de foc în mod curent şi foarte des, în realitate lucrurile nu stau deloc aşa, toate astea se datorează în special industriei de film de peste ocean şi mass-mediei care promovează în general numai întâmplările unde există şi ceva deosebit sau extraordinar.

De asemenea, chiar dacă echipele SWAT sunt privite sau percepute de opinia publică ca nişte grupări para-militare, datorită logisticii, a procedurilor şi a acţiunilor în forță. Toate aceste proceduri şi moduri de acţiune se folosesc pentru protecţia personală a componenţilor, dar şi pentru a oferi avantajul de care este nevoie pentru a rezolva în mod eficient, indiferent de situaţia cu care se confruntă, fără ca cineva să fie rănit. Astfel că un capitol important din doctrina SWAT îl constituie obiectivul ca numărul celor răniţi să fie cât mai redus sau chiar egal cu zero, detaliu ce în cazul operaţiunilor militare nu mai este atât de important.

• Atribuţii şi competenţe

În general, datorită versatilităţii şi a calificării lor, echipele SWAT sunt utilizate pentru o varietate de misiuni. Printre principalele competenţe şi atribuţii ale echipelor SWAT, cele mai semnificative sunt:

• intervenţia în cazul luării de ostateci
• intervenţia în cazurile cu risc major, când suspecţii s-au baricadat
• intervenţia în cazul descinderilor pentru reţinerea suspecţilor consideraţi periculoşi
• intervenţia în cazurile revolterlor spontane
• salvarea cetăţenilor sau a poliţiştilor aflaţi în pericol iminent în situaţii ce implică uzul unor arme de foc
• soluţionarea situaţiilor cu risc ridicat, cu pierderi de vieţi minime, precum şi cu prejudiciu sau pagube materiale cât mai reduse
• stabilizarea situaţiilor ce implică subiecţi cu risc ridicat de suicid
• asistenţă pentru ceilalţi poliţişti în raiduri de droguri, mandate de arestare şi mandate de percheziţie
• asigurarea perimetrului de siguranţă pentru lunetişti în cazul vizitelor unor demnitari sau în cazul unor evenimente deosebite
• intervenţia pentru contracararea operaţiunilor teroriste în oraşe

Poliţia Română participă cu efective în diferite misiuni de cooperare internaţională pe patru continente, respectiv America Centrală, Asia, Africa şi Europa. Având în vedere că mulţi poliţişti sunt interesaţi de acest subiect al misiunilor internaţionale, voi face o descriere generală a procedurilor de selecţie şi a categoriilor de misiuni la care pot participa poliţiştii români.

Participarea poliţiştilor la misiunile internaţionale se realizează în baza principiului voluntariatului după parcurgerea unor etape de selecţie. Principalele misiuni internaţionale la care pot participa poliţiştii sunt: 

• Misiuni de menţinere a păcii
• Misiuni operative

Misiunile de menţinere a păcii se realizează conform prevederilor Normelor Metodologice nr 111424/26.09.2001 elaborate de Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Direcţia Generală Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale. 
Misiunile la care Poliţia Română este reprezentată se desfăşoară sub egida ONU, a UE precum şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare din Europa. În cadrul acestor misiuni, poliţiştii români au, în funcţie de mandatul internaţional, fie atribuţii executive fie de monitorizare, îndrumare şi consiliere. Serviciul Afaceri Europene, Programe şi Relaţii Internaţionale este structura care este desemnată de conducerea Poliţiei Române să ţină legătura şi să coordoneze activitatea desfăşurată de poliţiştii români pe perioada executării turului de serviciu.

1. Selecţia Poliţiştilor pentru Misiunile de Menţinere a Păcii

Se disting, în principal două proceduri de selecţie privind misiunile de menţinere a păcii, în funcţie de organismul sub egida căruia se desfăşoară misiunea:

În cazul misiunilor ONU:

Viitorii candidaţi la aceste misiuni trebuie să fie absolvenţi ai cursului de monitori ONU, organizat anual de către ISOP - Institutul de Studii pentru Ordine Publică (de regulă în primul semestru al anului). Cursul are ca obiective familiarizarea personalului MAI cu principiile de lucru ale ONU, cu misiunile de menţinere a păcii precum şi cu cerinţele specifice pentru participarea la acestea. La sfârşitul cursului, poliţiştii primesc un certificat de absolvire.

Trimiterea poliţiştilor în misiunile ONU se face în urma participării la testarea organizată anual de autorităţile române împreună cu echipa UNSAT (United Nations Selection Assistance Team). Evaluarea personalului de către echipele internaţionale se realizează, potrivit metodologiei şi criteriilor utilizate de către partenerii străini.

Experţii ONU testează cunoştinţele candidaţilor români la limbile străine (engleză şi franceză), abilităţile de conducere a autovehiculelor 4x4 precum şi mânuirea armamentului. Pot participa la testarea internaţională, atât poliţiştii care au absolvit cursul de monitori ONU cât şi cei care au mai participat la misiuni internaţionale de menţinere a păcii. Poliţiştii care promovează testarea internaţională intră pe lista stand-by, urmând a fi trimişi în teatrele de operaţii în funcţie de datele la care se face rotaţia cadrelor deja aflate în teatrele de operaţii.

În cazul misiunilor UE:

În vederea participării la misiunile sub egida Uniunii Europene, poliţiştii trebuie să urmeze cursuri de specializare în acest domeniu care sunt organizate multianual de către Institutul de Studii pentru Ordine Publică (ISOP). După absolvirea acestor cursuri, în funcţie de cererile de contribuţii lansate de Uniunea Europeană, sunt organizate testări privind limba străină, poliţiştii care le promovează urmând a le fi transmise candidaturile în vederea selecţiei de către autorităţile străine competente.

Misiunile la care Poliţia Română participă, sunt următoarele:

1. Misiunea Uniunii Europene din Kosovo - EULEX
2. Misiunea Uniunii Europene din Bosnia şi Herţegovina - EUPM BiH
3. Misiunea Uniunii Europene din Afganistan - EUPOL Afganistan
4. Misiunea Uniunii Europene din Georgia - EUMM Georgia
5. Misiunea ONU din Haiti - MINUSTAH
6. Misiunea ONU din Congo - MONUSCO
7. Misiunea ONU din Timorul de Est - UNMIT
8. Misiunea ONU din Kosovo - UNMIK
9. Misiunea OSCE din Macedonia
10. Misiunea OSCE din Kosovo

Trebuie precizat că participarea la aceste cursuri de pregătire de bază pentru misiuni internaţionale (cursuri de monitori ONU şi cursuri specializate misiuni UE) se realizează în urma unui concurs de admitere, iar la final poliţistul susţine un examen de absolvire a cursului.
Abia după obţinerea certificatului de absolvire poliţistul devine eligibil şi poate aplica pentru misiuni internaţionale. Anunţurile privind selecţia personalului pentru misiuni de cooperare internaţională de către echipele internaţionale se publică pe INTRAPOL (reţeaua de intranet a Poliţiei Române).

2. Selecţia poliţiştilor pentru Misiunile Internaţionale Operative

Aceste misiuni specifice poliţiştilor sunt reglementate de un ordin intern clasificat, care se găseşte la formaţiunile Resurse Umane şi din motive lesne de înţeles nu voi dezvolta subiectul. În principal pentru această categorie de misiuni primează pregătirea profesională de specialitate (investigaţii criminale, crimă organizată, inverstigarea fraudelor etc.) şi experienţa în profesie (spre exemplu pentru anumite misiuni operative se căutau poliţişti vorbitori de rromanes). Şi pentru această categorie de misiuni internaţionale ale poliţiştilor, limba străină este un criteriu de bază, fiind unul dintre criteriile de selecţie. Mai multe detalii se găsesc în aria privată a poliţiştilor de pe forum.

Aspecte generale valabile pentru toate misiunile internaţionale la care participă poliţiştii.

La preselecţia pentru absolut toate misiunile internaţionale poate să participe orice poliţist (ofiţeri şi agenţi) din cadrul Poliţiei Române, care, pe lângă criteriile specifice stabilite pe baza cerinţelor impuse de organizaţia internaţională sub egida căreia aceasta se desfăşoară, îndeplineşte cumulativ şi următoarele criterii generale:

• are studiile profesionale necesare, precum şi vechimea în activitate (specialitate de minim 5 ani);
• este apreciat în ultimii trei ani de activitate cu cel puţin două calificative de "Foarte bun";
• cunoaşte o limbă străină, potrivit cerinţelor misiunii pentru care se realizează selecţia;
• este apt fizic, psihic şi medical;
• posedă cunoştinţe de operare PC şi permis de conducere categoria B (autoturisme);
• nu a fost sancţionat în ţară sau în străinătate, anterior, pentru abateri săvârşite în executarea misiunilor internaţionale;
• nu a fost declarat, anterior, "respins" de 2 ori la evaluările personalului efectuate de echipele internaţionale;

Dacă această prezentare succintă nu vă răspunde la toate întrebările, mai găsiţi informaţii utile şi în discuţiile de pe forum (ex. Misiuni internaţionale) ori în secţiunea privată, iar în măsura posibilităţilor vă putem răspunde la întrebările postate în comentarii.

Cea mai mare ticăloşie este trădarea şi din păcate trăim o perioadă în care trădarea a devenit un mod de viaţă. Când, însă, trădătorul este cel care teoretic trebuie să tragă la aceeaşi căruţă cu tine, atunci avem în faţă josnicia ce merită să poarte dispreţul tuturor. Iar liderii sindicatelor din poliţie, exact asta fac. De fiecare dată când apar la TV sunt obsedaţi doar să câştige notorietate, nefiind absolut deloc preocupaţi de interesele celor pe care-i reprezintă. Au impresia că se pricep la absolut orice, emit păreri şi analize politice, îşi dau cu părerea în diferite domenii cu care nu au nicio legătură, îşi manifestă simpatia faţă de cei aflaţi în funcţii de conducere şi aşa mai departe, reuşind să se îngroape în mediocritate şi să facă de râs această categorie profesională de cele mai multe ori. 

Se întâmplă asta pentru că în realitate acesti lideri nu sunt şi nici nu au fost vreodată adevăraţi poliţişti cu vocaţie, sunt doar nişte oportunişti, lipsiţi de orice fel de scrupule, ce au profitat de indiferenţa poliţiştilor şi au ajuns în funcţiile de conducere ori reprezentare ale sindicatelor din poliţie, de unde urmăresc să-şi satisfacă interesele personale. Toţi liderii federaţiilor sindicale se încadrează perfect, fără excepţie, în aceste caracterizări şi vă puteţi convinge singuri dacă încercaţi să faceţi o minimă documentare despre fiecare în parte. Avem ca lideri de sindicate nişte pensionari lacomi şi slugarnici, care nu mai au niciun interes legitim pentru această profesie, ori nişte parveniţi încadraţi direct, din sursă externă şi transferaţi din alte instituţii/ministere, nişte profitori care au fugit de munca adevărată de poliţie şi au văzut infractori doar la TV şi în ziare, ori alţii care nu au nicio legătură cu poliţia şi nu au îmbrăcat niciodată în viaţa lor uniforma de poliţist. Din aceste cauze e cât se poate de normal şi firesc să debiteze numai inepţii, pentru că aşa se întâmplă când cineva îşi dă cu părerea despre aspecte dintr-un domeniu ce îi este complet străin/necunoscut.

Mai trist şi dezamăgitor este faptul că aceşti lideri nu au reuşit până acum să înţeleagă care este rolul sindicatelor în societate şi drept dovadă au considerat de cuviinţă că este corect să emită judecăţi şi opinii referitor la scandalul politic apărut în urma morţii colegului nostru, poliţistul Bogdan Cosmin Gigina din cadrul Brigăzii Rutiere a Poliţiei Capitalei. Nu au făcut altceva decât să întărească şi mai mult ideea că nu aparţin acestei bresle şi că sunt doar nişte idivizi fără scrupule. Au aruncat fără jenă cu lături şi au murdărit memoria colegului nostru prin tot felul de afirmaţii minicinoase, susţinând imbecilităţi de genul celei că nimeni nu l-a obligat pe poliţist să urce pe motocicletă, dovedind că sunt complet rupţi de realitate.
Pentru a înţelege mai bine dimensiunile aberaţiei, trebuie să ştiţi că nici măcar şefii ierarhici ai poliţiştilor nu îşi permit să pună la îndoială legalitatea sau oportunitatea unei dispoziţii privind o coloană oficială, venită de la minister. Chiar îşi poate imagina cineva că vreun şef din poliţie, indiferent care, atunci când cei de la M.A.I. (un for superior) spun că ministrul are nevoie de coloană, va începe să facă un control al legalităţii sau al oportunităţii? Oare chiar crede cineva că un şef de birou, serviciu, direcţie, pune ministrului ori staff-ului acestuia întrebări de genul: De ce vrea să ajungă atât de repede? Chiar este o urgenţă? Care e scopul deplasării? etc. Să fim serioşi! Iar domnii sindicalişti ne spun că poliţiştul putea să refuze dispoziţia şefului ierarhic. 
O altă absurditate este că aceşti sindicaliştii au impresia că ei sunt un fel de şefi, ori un fel de organizaţie însărcinată cu atribuţii de control intern, iar poliţiştii au obligaţia să se plângă doar la organizaţia sindicală atunci când sunt supuşi diferitor abuzuri ori nedreptăţi, iar dacă nu o fac, eventualele nemulţumiri ulterioare ale poliţiştilor nu trebuie luate în considerare. Asemenea afirmaţii confirmă că sindicaliştii nu sunt capabili să realizeze că ei sunt plătiţi din cotizaţiile poliţiştilor pe care îi blamează, iar drept consecinţă au obligaţia să le reprezinte interesele şi să-i susţină indiferent de situaţie. Un alt "mare" lider de sindicat, într-un interviu pentru ziare.com, spune că el apără instituţia pe care o reprezintă. Vă daţi seama?! Cu siguranţă nu poate să existe o afirmaţie mai imbecilă decât asta.

Mai mult, pentru ca ridicolul să fie suprem, unul dintre marile sindicate, s-a transformat peste noapte în partid politic şi publică tot felul de comunicate în care îşi exprimă susţinerea şi obedienţa faţa de un lider politic. Pur şi simplu, aceşti aşa-zis sindicalişti, nu sunt capabili să priceapă că nu este treaba lor să se amestece în dispute politice, iar sigura opţiune decentă ar fi fost să adopte o poziţie prudentă şi să aştepte rezultatele anchetei penale.

În contrast, trebuie să le amintim acestor lideri, că spre deosebire de ei, poliţiştii care le plătesc salariile, fac ani de şcoală, stau în frig, în ploaie ori în caniculă, îşi asumă zilnic riscuri, iar unii îşi jertfesc viaţa şi au dreptul moral să se uite în oglindă fără să le fie ruşine. 
Sper ca fiecare poliţist să ia atitudine faţă de aceşti indivizi, să facă presiuni şi să solicite eliminarea acestor profitori din fruntea organizaţiilor sindicale, pentru că ne fac mai mult rău decât bine, nu mai reprezintă absolut deloc pe adevăraţii poliţişti şi au transformat aceste organizaţii în adevărate sindicate galbene. 

PS: În urmă cu ceva vreme, la discuţiile, dezbăterile şi negocierile pentru proiectul de lege privind statutul poliţistului, cu toţii am aflat consternaţi că SNPPC-ul prin reprezentanţii săi, pensionarul Dumitru Coarnă şi Toader Paraschiv, susţin cu tărie menţinerea în lege a posibilităţii de încadrare directă din sursă externă, în contradicţie cu solicitările poliţiştilor care îşi doresc eliminarea acestei prevederi ce a dus la o deprofesionalizare masivă acestei categorii profesionale.

Întrebări publice adresate domnilor lideri sindicali Dumitru Coarnă şi Toader Paraschiv:

• Este adevărat că domnul lider de sindicat Toader Paraschiv, a fost încadrat direct din sursă externă prin transfer de la MApN?
• Este adevărat că fiica domnului Toader Paraschiv, (Raluca Paraschiv) este încadrată direct din sursă externă, fără să fi urmat o şcoală de poliţie într-o funcţie de agent din cadrul Brigăzii Rutiere a Poliţiei Capitalei?
• Este adevărat că soţia domnului Toader Paraschiv este încadrată direct la Direcţia Medicală a MAI?
• Este adevărat că fiica domnului Toader Paraschiv deţine un salon de înfrumuseţare şi o "şcoală" care organizează cursuri de make-up, în condiţiile în care prin statut poliţiştilor le este interzis acest lucru?

Domnilor colegi, dacă răspunsurile la aceste întrebări sunt afirmative, chiar şi parţial, asta este singura explicaţie pentru care SNPPC prin aceşti lideri sindicali îşi doresc menţinerea încadrărilor directe şi nu dau doi bani pe solicitările noastre, ale poliţiştilor de rând, dumnealor sunt interesaţi doar să-ţi satisfacă interesele personale.

Câteva mii de poliţişti francezi au protestat ieri - miercuri 14.10.2015 - în Paris, principalele lor nemulţumiri fiind măsurile îngătuitoare ale justiţiei în cazurile penale şi lipsa resurselor pentru serviciul poliţienesc, susţinând că deşi în urma atacurilor jihadiste din ianuarie, poliţiştii au fost numiţi eroi, în prezent sunt ignoraţi şi dispreţuiţi.

Poliţiştii s-au adunat în centrul Parisului şi NU au protestat în faţa Ministerului de Interne cum ar fi fost de aşteptat, ci au protestat în faţa Ministerului Justiţiei, purtând tricouri cu inscripţii "Vrem protecţie şi recunoaştere" şi pancarte pe care scria "Mândru că sunt poliţist, dezgustat că am fost abandonat", arătându-şi nemulţumirea faţă de sistemul de justiţie francez care este mult prea indulgent faţă de infractori şi de faptul că poliţia nu este susţinută de justiţie.

Ultima manifestaţie de acest gen a poliţiştilor francezi a avut loc în 1983, în mandatul preşedintelui François Mitterrand.

Acest prim protest al poliţiştilor francezi din ultimele trei decenii a apărut după ce un poliţist a fost grav rănit săptămâna trecută de un infractor pus în libertate temporar din închisoare pentru efectuarea unui concediu. Poliţiştii susţin că judecătorii prin deciziile lor dovedesc că sunt complet rupţi de realitate, iar drept consecinţă sunt cazurile recente din ultimele săptămâni, când un deţinut eliberat temporar din închisoare pentru a merge într-o excursie de mountain-biking cu alţi deţinuţi, a atacat şi a rănit grav un poliţist, iar un altul ce executa o pedeapsă pentru viol, a fost eliberat temporar şi a înjunghiat un turist în estul regiunii Alsacia.

Primul ministrul Manuel Valls a anunţat deja o serie de noi măsuri în sensul întăririi autorităţii poliţiei şi simplificării procedurilor penale, iar preşedintele Francois Hollande a declarat că se va întâlni cu reprezentanţii sindicatelor din poliţie săptămâna viitoare.

Pentru că subiectul este tot mai mult dezbătut şi discutat în ultima vreme, iar mulţi dintre cetăţeni (în special adolescenţii) au o falsă percepţie a realităţii referitoare la competenţele instituţiilor din România privind combaterea terorismului, coroborate cu fel şi fel de reportaje sau ştiri din mass-media insuficient documentate ce nu fac altceva decât să creeze o şi mai mare confuzie, voi încerca să expun aici pe cât posibil în termeni cât mai populari cum stau lucrurile în realitate, despre cine sunt şi ce fac antiteroriştii sau contrateroriştii României.

În România au fost înfiinţate şi există numeroase structuri speciale, iar asta pentru că fiecare instituţie ce face parte din sistemul naţional de apărare a dorit să aibă în componenţă o asemenea unitate/subunitate, ceea ce a condus la actuala situaţie în care statul român are o structură şi o legislaţie mult prea stufoasă în această privinţă în comparaţie cu statele occidentale.

Pentru a putea înţelege acest subiect, este necesar să lămurim de la bun început ce înseamnă terorism, antiterorism şi contraterorism, cât şi care e diferenţa între terorism şi infracţiunile grave, cele din sfera crimei organizate etc. pentru că doar în acest fel se pot contura clar care sunt competenţele instituţiilor din ţara noastră referitoare la terorism.
Ce înseamnă terorism, antiterorism şi contraterorism? - Conform legislaţiei româneşti avem următoarele definiţii:
Terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public ce afectează securitatea naţională şi îndeplineşte următoarele caracteristici:

• sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive;
• au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
• vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;
• produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite.

Întervenţie antiteroristă − ansamblul măsurilor defensive realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilităţii factorilor umani, specifici şi nespecifici, şi a factorilor materiali;
Întervenţie contrateroristă − ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale, în cazul desfăşurării ori producerii unui atac terorist.

În România, SRI - Serviciul Român de Informaţii a fost desemnat ca autoritate naţională în domeniul luptei antiteroriste (Hotărârea CSAT nr. 00140 din 19 octombrie 2001), iar acţiunile de ripostă (intervenţie) contrateroristă sunt competenţe exclusive tot ale Serviciului Român de Informaţii şi presupun totalitatea măsurilor şi acţiunilor executate de forţele speciale ale SRI, independent sau în cooperare cu alte forţe din cadrul sistemului naţional de apărare, pe întreg teritoriul ţării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul anihilării acestora. Acţiunile specifice contrateroriste au caracter ofensiv şi sunt executate exclusiv de Brigada Antiteroristă - BAT a SRI, dar NUMAI după aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. 12. din LEGEA nr.535 din 2004 privind privind prevenirea şi combaterea terorismului).

În concluzie, până să se poată discuta de intervenţii contrateroriste e cale lungă, pentru că trebuie să existe o decizie a CSAT-ului, iar teoretic abia după o asemenea aprobare / decizie, BAT din cadrul SRI trebuie să intervină. Mai mult, pentru a exista o astfel de decizie a CSAT-ului, trebuie să existe TERORISM aşa cum e definit de legislaţie. În rest BAT-ul asigură paza aeroportuară pe toate cele 16 aeroporturi civile din ţară şi securitatea diplomatică la anumite ambasade mai importante. Nu orice luare de ostateci, răpiri ale unor persoane sau atacuri armate sunt din punct de vedere legal considerate acte teroriste. De exemplu dacă în cazul unui jaf armat autorii, chiar dacă iau ostateci, urmăresc sustragerea unor sume de bani, ei nu sunt terorişti, ci tâlhari de care se ocupă poliţia. În schimb dacă au revendicări de natură politică sau religioasă, atunci aceştia pot fi consideraţi terorişti. 

Orice alte situaţii agresive ce presupun eliberarea ostaticilor, a persoanelor răpite, sechestrate, atacurile armate, suspecţi periculoşi, deosebit de violenţi ori care folosesc arme de foc, substanţe explozive, toxice sau periculoase şi aşa mai departe, sunt fapte care se încadrează în sfera infracţiunilor pedepsite de legea penală, catalogate ca infracţiunile grave (cum spre exemplu sunt cele din sfera crimei organizate) şi se află în sfera de competenţă a Poliţiei Române. Doar Poliţia Română e competentă din punct de vedere legal să intervină în astfel de situaţii prin structurile sale specializate DCCO - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, SIAS - Serviciul Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi SAS - structurile speciale de intervenţie şi acţiuni speciale ale poliţiei existente la nivelul fiecărui inspectorat judeţean de poliţie.
 
Cu toate astea, legislaţia română în domeniu prevede că la solicitarea SRI, în funcţie de amploarea şi particularităţile actului terorist, pot fi angrenate cu misiuni specifice şi alte forţe din cadrul MAI şi MApN ori ale Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) etc. Astfel, MApN-ul desfăşoară acţiuni de prevenire şi combatere a terorismului în mod special în caz de război, iar Ministerul Afacerilor Interne, ca organ central al puterii executive, are printre atribuţii şi coordonarea activităţii structurilor din subordine care participă la prevenirea, neutralizarea şi lichidarea actelor elementelor teroriste pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În spaţiul public sunt lansate şi se regăsesc foarte multe informaţii în mare parte cosmetizate şi pompos prezentate despre tot felul de structuri speciale ale altor instituţii paralele, care pot participa în cooperare cu SRI-ul la eventualele intervenţii contrateroriste, dar îşi alocă tot felul de competenţe din sfera antiterorista şi contrateroristă.
Un exemplu în acest sens este Jandarmeria, care are competenţă legală să intervină "antitero" DOAR la obiectivele care le are in pază, mai simplu spus  şi pe înţelesul tuturor trebuie să apere obiectivele la care asigură paza în situaţia unor atacuri teroriste, dar se laudă (face tot felul de demonstraţii) şi încearcă prin toate mijloacele să lase impresia că jandarmii sunt "antiteroriştii României". Mai exact Jandarmeria asigură paza şi apărarea unor obiective de importanţă, iar ca o urmare firească legea prevede că "execută misiuni de intervenţie antiteroristă la obiectivele aflate în responsabilitatea jandarmeriei". Datorită acestei prevederi au fost înfiinţate numeroase brigăzi, detaşamente şi grupări mobile ce poartă în denumire termeni pompoşi de genul "antitero" sau "antiterorista". 

Un alt exemplu asemănător, dar mult mai puţin vizibil sunt formaţiunile speciale din cadrul Administraţiei Penitenciarelor, care au ca principală atribuţie intervenţiile şi apărarea penitenciarelor de eventualele atacuri teroriste, ori SPP-ul - Serviciul de Protecţie şi Pază care potrivit legii, "intervine independent sau în cooperare cu alte organe prevăzute de lege pentru prevenirea şi contracararea acţiunilor de natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică, sănătatea sau libertatea de acţiune a persoanelor păzite", iar aceste structuri nu sunt toate, mai există şi altele.

Săptămâna trecută un individ a fost condamnat la 12 luni de închisoare cu executare şi 3 (trei) ani de supraveghere cu interzicerea unor drepturi, pentru ameninţările postate pe o pagină de facebook la adresa poliţiştilor.

Un tribunal teritorial din Nevada, Statele Unite l-a condamnat pe Dustin McCaskill de 33 de ani, pentru ameninţările cu moartea la adresa poliţiştilor din Carter County, Oklahoma, Colorado Springs şi F.B.I., postate pe o pagină de facebook "anti-police". Ameninţările individului au fost postate în data de 11, 13 şi 15 ianuarie 2015 şi au inclus: "I'm going to advocate the death of police and the FBI and the police are going to watch me do it. Speaking of advocating death if someone was to gun this Oklahoma officer down, I will be the first to donate to his defense fund." "Let's do this one more time. I'll kill an FBI agent or foot soldier if they come at me .. . .Now, come arrest me you ******* cowards. I just made a threat. I'm going to be the pigs' worst nightmare. Come get me." Însă după postarea din 15 ianuarie, McCaskill a fost reţinut la ieşirea dintr-un cazinou situat în Las Vegas de către agenţii F.B.I.

Întrucât risca o pedeapsă cu închisoarea de maxim 5 ani închisoare fără posibilitatea eliberării condiţionate sau o amendă de 250 000 $, pe parcursul cercetărilor McCaskill a pledat vinovat în 30 iunie şi astfel a obţinut un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în care a recunoscut că a postat cu bună ştiinţă acele ameninţări, renunţând la posibilitatea de a face apel la sentinţa judecătorilor. De asemenea acordul prevede o pedeapsă cu închisoarea de 12 luni şi 3 ani de supraveghere (ceva similar cu termenul de încercare din sistemul nostru juridic) ce include însă şi interdicţia de accesa internetul, teste periodice antidrog şi evaluări periodice privind sănătatea mintală.

Cam asta se întâmplă în cea mai veche democraţie a lumii. 
Credeţi că în România ar fi posibil aşa ceva?

Sursa: KTEN-TV | The Daily Ardmoreite | Officer.com

Dacă eşti elev al uneia dintre şcolile de poliţie sau student al Academiei de Poliţie şi intenţionezi să alegi profilul "poliţie rutieră" în cele ce urmează vei afla câteva particularităţi despre munca la rutieră, pe care este bine să le cunoşti înainte de a alege această specializare. Acestea nu au nicio legătură cu teoria pe care o învăţaţi la cursuri. 

În primul şi primul rând, o să trebuiască să vă formaţi nişte nervi de oţel. Este cea mai grea parte din munca asta. Dacă eşti o fire colerică, fereşte-te de rutieră, acolo e nevoie să nu-ţi sară muştarul imediat, din contră, trebuie să ai un control şi o stăpânire de sine, ieşite din comun. Fără îndoială asta este cea mai grea particularitate a acestei linii de muncă, restul le înveţi dacă există puţină voinţă. După o tură veţi ajunge un pachet de nervi acasă ... Dacă crezi că vei putea să-ţi formezi aceea stăpânire de sine ieşită din comun, atunci te poţi gândi să alegi ca profil "rutiera", în caz contrar orientează-te spre alt profil. Nicăieri, la nicio altă linie de muncă din Poliţia Română nu e necesară această abilitate într-o doză atât de mare ca la poliţia rutieră.

După o vreme veţi cunoaşte toate scuzele penibile, posibile şi imposibile pe care şoferii vi le servesc, atunci când îi opriţi. Dar în esenţă, vă veţi convinge că majoritatea încearcă să vă spună acelaşi lucru, respectiv că: ei sunt mai cu moţ, mai speciali şi că nu ai făcut tocmai bine atunci când l-ai oprit tocmai pe el. Cam asta vă vor spune toţi, numai că sub diferite forme. Absolut toţi vor să se aplice legea la sânge, DAR începând cu URMĂTORUL, NU cu el. Toţi sunt un caz mai special, o excepţie şi aşa mai departe. Zi de zi veţi vedea ipocrizia în cea mai pură formă, chiar dacă se manifestă diferit. Veţi opri în trafic tot felul de cocalari, de o prostie rară, dar plini de fiţe şi aere de superioritate sau tot felul de parveniţi, ce sunt analfabeţi şi scriu cu dificultate câteva rânduri, dar care vor afişa nişte aere şi ifose greu de imaginat pentru un om sănătos la cap. O să vedeţi că de cele mai multe ori, oamenii simpli, cu o situaţie modestă sunt mult mai demni şi cu onoare, în comparaţie cu îmbuibaţii plini de bani ce conduc maşini scumpe, dar care ar face absolut orice pentru a nu primi o amărâtă de amendă. 

După ce veţi căpăta ceva experienţă, veţi vedea că după primele replici shimbate cu un şofer, îl veţi citi imediat şi veţi intui comportamentul pe care îl are. Veţi mirosi scandalagii imediat sau pe cei ce au caracter şi îşi asumă greşeala ori pe cei supăraţi pe viaţă, pe societate şi pe ţară, ce trăiesc cu impresia că sunt buricul pământului, că sunt urmăriţi, vânaţi sau persecutaţi de te miri cine şi care cred că de vină pentru amenda pe care o primesc este Obama sau Ceauşescu. Deci nu uitaţi că cea mai dificilă parte a acestei munci este autocenzura.

Atenţie, asta nu înseamnă că toţi românii sunt cocalari sau parveniţi, chiar dacă majoritatea celor pe care îi opriţi sunt "clienţi fideli". Dar nu trebuie să confundaţi majoritatea şoferilor pe care îi opriţi cu majoritatea românilor niciodată. Pentru că majoritatea concetăţenilor sunt oameni serioşi, ce conduc responsabil şi corect, numai că aceştia sunt "invizibili", nu ies în evidenţă cu nimic în trafic. Sunt acei conducători auto ce sunt opriţi în trafic foarte rar sau chiar deloc. Voi acolo interesele şi drepturile lor le apăraţi, chiar dacă despre ei nu vorbeşte nimeni, chiar dacă ei nu apar pe la televizor sau în ziare să urle că au fost abuzaţi, ei există şi formează majoritatea celor ce deţin un permis de conducere. În schimb majoritatea celor pe care-i veţi opri este formată din acei "burici ai pământului"  sau "clienţii fideli", ce au un "cazier rutier" stufos. Iar cu timpul vă veţi convinge că majoritatea celor cu care aveţi voi de-a face sunt cam unii şi aceiaşi, deci o minoritate din totalul celor ce conduc.

Totuşi, foarte important este să nu vă pierdeţi demnitatea şi să vă murdăriţi, indiferent de greutăţile prin care treceţi, pentru că acum la început vă veţi forma, iar dacă o veţi lua pe o cale greşită, nu mai există drum de întoarcere. Nu e decât o chestiune de timp până ce veţi intra în categoria "trecătorilor" prin această meserie.

Există o falsă percepţie a realităţii în rândul cetăţenilor, datorită filmelor de gen CSI, Dexter şi aşa mai departe, văzute la TV. Din acest motiv criminaliştii sunt confundaţi frecvent cu poliţiştii judiciarişti, cei care desfăşoară efectiv cercetarea penală, fac investigaţii, audiază victimele, martorii, persoanele suspecte, identifică şi reţin autorii faptelor penale etc. Spre deosebire de imaginea senzaţionalistă din filme, în realitate poliţistii criminalişti doar adună probele, le analizează şi apoi trimit concluziile colegilor poliţişti care instrumentează cauzele penale.

Tot datorită acestor seriale şi a ficţiunilor prezente la TV, criminaliştii sunt foarte des puşi în situaţia de a da explicaţii persoanelor care, în calitate de parte vătămată, le solicită să identifice autorul furtului după urmele papilare lăsate pe o piatră/cărămida cu care a fost spart geamul, sau pe îmbrăcăminte şi aşa mai departe. Ori aceste aspecte, în practică sunt considerate cel puţin deplasate şi din domeniul fantasmagoricului.

Criminalistica - este ştiinţa care elaborează mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice, precum şi procedee tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării, examinării şi interpretării probelor judiciare, efectuării expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice, în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar.

Drept urmare, principalele atribuţii ale poliţistilor criminalişti sunt:

• participă la cercetarea la faţa locului în cazul infracţiunilor (efectuează fotografii judiciare, fixează şi ridică urme sau orice fel de probe materiale, etc.)
• efectuarea de expertize şi constatări tehnico-stiinţifice în laboratoarele poliţiei
• desfăşoară activităţi de identificare în cartoteci, baze de date şi colecţii criminalistice, etc.

În concluzie, pentru adolescenţii care visează să devină criminalişti, e bine să ştie că pentru asta trebuie să fie poliţişti. Asta presupune să susţină şi să promoveze examenul de admitere la una dintre instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor (Academia de Poliţie Bucureşti - cu durata studiilor de 3 ani ori la una dintre Scolile de poliţie din Câmpina şi Cluj - cu durata studiilor de 2 ani). Abia după ce vor fi admişi în una dintre aceste instituţii de învăţământ există posibilitatea să opteze pentru specializarea criminalistică.
În urma unor analize privind necesarul şi disponibilitatea funcţiilor de criminalişti în structurile poliţiei, anual se înfiinţează sau nu clase cu specializare criminalistică în fiecare dintre instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor. Specializarea criminalistică se poate urma şi după iniţierea în carieră, mai exact în timpul carierei poliţistului. Trebuie precizat că nu există alte forme de învăţământ, nicio facultate, cursuri, studii postuniversitare şi/sau de masterat etc. în urma cărora absolvenţii acestora să fie încadraţi în Poliţia Română pe funcţii de criminalisti.

Pentru o imagine corectă a criminalistului puteţi urmări acest clip video:

Poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au efectuat percheziţii la administratorii unui website pe care se comercializau seminţe de cannabis şi se oferea sprijin în cultivarea plantelor de cannabis prin intermediul unui forum.

Mai exact, cei trei suspecţi administrau un website unde comercializau seminţe de cannabis, iar prin intermediul forumului asociat acestuia şi a unui ghid de creştere, sprijineau diferite persoane să cultive ilegal plante de cannabis.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate cantităţi mari de seminţe de cannabis, calculatoare şi medii de stocare a datelor folosite în activitatea infracţională.

Suspecţii au fost conduşi pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T., faţă de unul fiind luată măsura controlului judiciar, iar ceilalţi doi au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

Canabisul - denumirea generică a plantei din care se realizează haşişul şi marijuana, reprezintă un risc direct pentru sănătate, chiar dacă instaurarea dependenţei se face mai lent, comparativ cu alte categorii de stupefiante. Conform Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, deţinerea fără drept a acestui tip de drog se pedepsește cu închisoare.

Poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Ploieşti au identificat şi documentat activitatea infracţională a trei bulgari în vârstă de 42, 34 şi 19 ani, care în perioada 26 septembrie – 2 octombrie, au montat dispozitive de copiere a datelor de pe carduri bancare pe terminale ATM ale mai multor unităţi bancare din Ploieşti, Sinaia şi Buşteni, în vederea sustragerii banilor din conturile clienţilor. 

În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti în camere unui hotel din Sinaia unde erau cazaţi cei trei bulgari, au fost depistate mai multe dispozitive de skimming (dispozitive de copiere a datelor de pe banda magnetică a cardurilor bancare ce imită fanta de inserare a cardului în ATM), două laptopuri, carduri de memorie, un hard-disk extern, componente electronice confecţionate artizanal pentru descărcarea datelor de pe dispozitivele de skimming, ustensile folosite la ridicarea şi instalarea dispozitivelor de skimming şi materiale folosite la fabricarea dispozitivelor (bandă dublu-adezivă, acumulatori, spray cu vopsea de culoarea ATM-urilor).

Începând cu data de 3 octombrie a.c., pe numele celor trei bulgari, Tribunalul Prahova a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori.
Le urăm şedere plăcută şi cât mai îndelungată în România celor trei "turişti" din Bulgaria.

Skimming-ul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit. Pentru a nu fi victimă a infracţiunilor de tip skimming, vă recomandăm:

• Nu lăsaţi pe nimeni să stea aproape de dumneavoastră atunci când introduceţi PIN-ul!
• Acoperiţi tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN şi verificaţi autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar.
• Înainte de a efectua orice operaţiune de extragere de numerar, verificaţi dacă pe tastatura originală a bancomatului nu a fost aplicată o tastatură falsă, care permite reţinerea codului PIN introdus. Puteţi face acest lucru trăgând uşor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde.
• Un alt indiciu asupra falsităţii tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o uşoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă. Tasta 5 trebuie să fie prevazută pentru nevăzători cu un punct care se simte la mână, însa pe tastaturile false bulina pentru nevăzători este doar desenată.
• Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu permiteţi ajutorul necunoscuţilor şi mai ales nu le spuneţi PIN-ul! Nu părăsiţi bancomatul după ce acesta v-a reţinut cardul. Anunţaţi imediat banca, apelând la un reprezentant al bancii.
• Nu lasaţi la vedere chitanţe, facturi sau alte documente care conţin informaţii despre cardul dumneavoastră bancar!

Încă o dată s-a dovedit că atunci când vine vorba despre poliţişti, magistraţii aplică o altă unitate de măsură. Principul egalităţii în faţa legii nu se mai aplică şi nu mai are nicio valoare dacă victima sau cel prejudiciat este poliţist. Iar acest lucru a fost dovedit chiar zilele trecute la Rădăuţi în judeţul Suceava. Adevarul.ro a publicat un articol intitulat "Fost puşcăriaş, reţinut după ce a incendiat maşina unui poliţist. În trecut, bărbatul a lăsat fără doi dinţi alt poliţist". Din cuprinsul articolului aflăm că un individ recidivist de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a incendiat maşina unui ofiţer de poliţie. Interesant este că piromanul era proaspăt eliberat din penitenciar, unde a executat o pedeapsă pentru (atenţie!) ultraj asupra altui poliţist pe care l-a agrsat anul trecut. Cu alte cuvinte, un individ cunoscut pentru că are la activ o serie lungă de conflicte violente cu poliţiştii, a incendiat maşina unui poliţist. 

Deşi a fost reţinut pentru 24 ore, procurorii au decis totuşi lăsarea în libertate a lui, luând împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar. Procurorii au considerat că piromanul nu reprezintă un pericol social, deoarece el şi-a făcut un obicei din a ataca doar poliţişti, aceştia din urmă fiind antrenaţi şi pregătiţi pentru a face faţă tuturor pericolelor la care sunt predispuşi.

Superbă logică şi interesantă motivare a domnilor procurori, nu? Aici puteţi citi articolul complet din adevarul.ro:

Un bărbat de 39 de ani din localitatea suceveană Rădăuţi a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost găsit vinovat de incendierea maşinii unui ofiţer de poliţie. Piromanul, fost puşcăriaş, are la activ o serie lungă de conflicte violente cu oamenii legii.

Un individ de 39 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a incendiat maşina unui ofiţer de poliţie judiciară din Rădăuţi. În data de 6 septembrie 2015, Poliţia municipiului Rădăuţi a primit un apel prin 112 cu privire la faptul că un autoturism parcat pe raza localităţii a fost cuprins de flăcări. Maşina îi aparţinea lui Doru Potoroacă, comisar în cadrul Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) al Poliţiei municipiului Rădăuţi, şi era parcată peste drum de locuinţa sa. În scurt timp, la faţa locului au ajuns pompierii şi poliţiştii. Focul a fost stins de un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi. Autoturismul comisarului Potoroacă a fost distrus de flăcări în proporţie de 75%, iar pompierii au stabilit atunci că maşina poliţistului a fost incendiată intenţionat. În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul IPJ Suceava, după trei săptămâni de la incendiere, a fost prins autorul faptei, respectiv Florin Nicolăică, de 39 de ani, din municipiul Rădăuţi. Oamenii legii au făcut o percheziţie la domiciliul suspectului, care nu are o ocupaţie stabilă, ocazie cu care au fost găsite mai multe bunuri cu valoare probatorie în acest caz, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, inclusiv maşina folosită de Nicolăică la comiterea infracţiunii. Rădăuţeanul a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul IPJ Suceava. Procurorii rădăuţeni au decis totuşi lăsarea în libertate a lui Nicolăică, luând împotriva acestuia măsura preventivă a controlului judiciar. Procurorii de la parchetul rădăuţean au considerat că piromanul nu reprezintă un pericol social, deoarece el şi-a făcut un obicei din a ataca doar poliţişti, aceştia din urmă fiind antrenaţi şi pregătiţi pentru a face faţă tuturor pericolelor la care sunt predispuşi. În primă fază, Nicolăică avea ca ţintă un alt ofiţer din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) al Poliţiei municipiului Rădăuţi, însă s-a răzgândit pentru că acesta locuia foarte aproape de el şi bătea la ochi. Apoi, şi-a pus în gând să-i incendieze maşina comisarului Doru Potoroacă, care a primit atribuţii de a conduce BIC Rădăuţi, pe perioada în care superiorul său era în concediu. Florin Nicolăică şi-a pus în aplicare planul de răzbunare, considerând că din cauza poliţiştilor de la investigaţii criminale a ajuns după gratii.

Un an şi trei luni de închisoare pentru un cap în gură aplicat unui poliţist

Surse din rândul anchetatorilor susţin că Florin Nicolăică ar fi promis că se va răzbuna pe cei de la judiciar deoarece aceştia l-au băgat în închisoare, după ce el l-a lovit cu capul în gură pe inspectorul de poliţie Vlad Adrian Matec. „Războiul” dintre Nicolăică şi poliţiştii rădăuţeni a început pe 1 iulie 2014. Atunci, oamenii legii au fost anunţaţi despre faptul că un şofer are o atitudine agresivă în trafic şi provoacă scandal înjurând ceilalţi participanţi la trafic. Individul a fost găsit şi invitat la sediul subunităţii, unde poliţiştii l-au identificat ca fiind Florin Nicolăică, din Rădăuţi. La sediul poliţiei, acesta a fost pus să sufle în aparatul etilotest, însă a refuzat să se conformeze. În timp ce era dus spre Spitalul municipal Rădăuţi, pentru recoltarea de probe biologice, Nicolăică a devenit agresiv faţă de o altă persoană chemată la sediul poliţiei, dar şi faţă de poliţişti, lovindu-l cu capul în gură pe ofiţerul Adrian Matec, incident în urma căruia poliţistul şi-a pierdut doi dinţi. Până la urmă a fost imobilizat şi încătuşat, după care a fost dus la Spitalul din Rădăuţi, unde Florin Nicolăică a refuzat să se supună recoltării de probe biologice, fapt pentru care oamenii legii i-au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice. În data de 2 iulie 2014, în continuarea cercetărilor în cauza privind faptele de refuz de a se supune recoltării probelor biologice şi ultraj, comise în data de 1 iulie a anului trecut de Florin Nicolăică, inculpatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de arestare preventivă. Atât parchetul, cât şi Judecătoria Rădăuţi, şi-au însuşit propunerea, iar instanţa a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele lui Florin Nicolăică, în sarcina acestuia reţinându-se comiterea infracţiunilor de refuz de a se supune recoltării probelor biologice şi ultraj. În baza mandatului de arestare preventivă rădăuţeanul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava. Pentru faptele sale, pe 11 mai 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Nicolăică la un an şi trei luni de închisoare. Cum de la începutul lunii iulie 2014 şi până la condamnarea defintivă dată de magistraţii suceveni individul a stat ba în beciurile Poliţiei sucevene, ba în Penitenciarul Botoşani, ba în arest la domiciliu, în luna iunie a acestui an Nicolăică şi-a terminat de ispăşit pedeapsa şi a fost eliberat.

Practic prin această motivare, procurorii au stabilit că bunurile poliţiştilor nu sunt apărate de lege la fel ca şi bunurile oricărui alt cetăţean. Integritatea corporală a poliţiştilor nu este apărată de lege ca şi în cazul celorlalţi cetăţeni. De ce? Aţi ghicit! Pentru că poliţiştii sunt antrenaţi şi pregătiţi să facă faţă tuturor pericolelor cărora sunt predispuşi. Mergând pe această logică s-ar putea elimina infracţiunea de ultraj asupra poliţiştilor din Codul Penal, nu? Pentru că oricum poliţiştii sunt pregătiţi şi antrenaţi. Oare de ce legiuitorul a mai introdus această infracţiune din moment ce o astfel de faptă NU prezintă pericol social. 

Pentru a ne face o idee cât mai clară, să privim ce s-a întâmplat într-un caz asemănător, unde a fost vorba de un judecător. Şi vă supun atenţiei un articol din ziarul telegrafonline.ro:

Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat, ieri, la cinci ani şi două luni de închisoare pe Adrian Ştefanian, de 27 de ani, fiul fostului poliţist Emanuel Ştefanian, în dosarul în care l-a ameninţat cu moartea pe judecătorul constănţean Ciprian Coadă. Ştefanian a fost judecat pentru ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Sentinţa este definitivă. Conform anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 20 martie, în jurul orei 19.30, în zona Poarta 2, din Constanţa. Oamenii legii spun că magistratul se deplasa cu maşina pe Aleea Portului, împreună cu soţia şi cu fiica, în vârstă de şase ani. La un moment dat, judecătorul a oprit autoturismul şi a coborât pentru a arunca ceva la un coş de gunoi. Atunci, el l-a văzut pe Ştefanian urinând lângă pubelă. Dezgustat de gestul acestuia, judecătorul „i-a bătut obrazul” şi apoi a urcat în maşină.

AMENINŢAT CU MOARTEA Gestul magistratului l-a enervat pe Ştefanian, care a pornit în urmărirea maşinii judecătorului, pe care l-a şicanat în trafic până la Poarta 1 de acces în Portul Constanţa. Acolo, magistratul a cerut ajutor agenţilor de pază de la bariere. Ştefanian a oprit şi el maşina, a coborât şi s-a îndreptat glonţ către autoturismul judecătorului, continuând să-l înjure şi să-l ameninţe cu moartea şi strigând cât îl ţineau puterile: „Te omor, gabore!”. Mai mult, Ştefanian a deschis portiera maşinii magistratului, cu intenţia de a-l lovi, însă a fost oprit de un agent de pază. Judecătorul a sunat la 112 şi un echipaj de Poliţie a ajuns la locul incidentului. Magistratul şi Ştefanian au ajuns apoi în biroul subofiţerului Florin Elefteriu, din cadrul Secţiei 3 Poliţie, căruia i-a fost repartizat cazul. După ce au fost audiaţi, judecătorul Coadă i-a cerut poliţistului să-i stabilească alcoolemia lui Ştefanian, pentru că acesta mirosea a băutură. Poliţistul Elefteriu a ignorat solicitarea magistratului şi l-a lăsat pe agresor să plece acasă. A doua zi dimineaţă, Ştefanian a fost reţinut şi arestat preventiv.

Ce vedem aici? Un judecător aflat în timpul liber, i-a cerut unui derbedeu să nu urineze pe stradă. Deci conflictul nu a avut nicio legătură cu atribuţiile sale de serviciu, derbedeul nu şi-a premeditat fapta, nu a urmărit să se răzbune pe judecător pentru ceva legat de activitatea sa profesională, ci pur şi simplu a fost vorba de un conflict verbal pe stradă. Acesta este şi motivul pentru care nu a fost cercetat pentru infracţiunea de ultraj judiciar. De asemenea nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că judecătorul nu a fost agresat fizic, nu i-a fost incendiată maşina, ci doar a fost ameninţat verbal. Întrebarea firească este dacă în locul judecătorului era un poliţist, acel derbedeu mai era arestat şi condamnat la închisoare cu executare? Din păcate, răspunsul îl ştim foarte bine noi poliţiştii. Realitatea de zi cu zi dovedeşte că poliţiştii sunt ameninţaţi cu moartea aproape zilnic şi în asemenea cazuri procurorii nici măcar nu vor să audă despre un dosar penal. Aţi auzit de vreo condamnare a unui individ ce a ameninţat un poliţist? 

Atenţie, nu iau în vreun fel apărarea derbedeului ce a ameninţat judecătorul. A primit ce merita, ba chiar consider că putea fi mai mare condamnarea. Dar nu despre asta discutăm aici. În schimb, comparând cele două cazuri, nu putem să nu ne punem întrebarea unde este acel principiu al egalităţii în faţa legii? 

Dacă un recidivist ar fi incendiat maşina unui magistrat, oare la fel nu prezenta niciun pericol social? 

În concluzie, printr-o comparaţie simplă am putea presupune că magistraţii sunt acei cetăţeni, ai căror agresori verbali vor înfunda temniţa pentru ani de zile, în timp ce politiştii sunt o rasă inferioară, ai căror agresori chiar şi dacă le dau foc la maşini nu vor fi nici prezentaţi în faţa instanţei pentru a fi arestaţi, pentru că NU PREZINTĂ PERICOL SOCIAL, dacă activităţile lor infracţionale vizează doar poliţiştii.

Oare nu este şi această practică judiciară o modalitate prin care este încurajat ultrajul asupra poliţiştilor?

Apariţia compartimentelor denumite "Poliţie Locală" din cadrul primăriilor şi aflate sub coordonarea şi controlul direct al primarului generează o serie de confuzii în rândul cetăţenilor şi favorizează permanent săvârşirea unor ilegalităţi din partea unor angajaţi ai Poliţiei Locale, care se folosesc de această confuzie apărută în rândul cetăţenilor pentru a comite diferite abuzuri asupra cetăţenilor.
Pentru cetăţeanul obişnuit, "Poliţie Locală" sau "Poliţia Română" reprezintă doar autorităţi ale statului, iar diferenţa dintre atribuţiile şi rolul acestora este neclară şi foarte greu de remarcat, ori acest aspect atrage un dezavantaj major şi un tratament incorect al Statului Român faţă de cetăţenii săi.

În prezent a devenit o practică comună şi de notorietate faptul că marea majoritate a angajaţilor din cadrul Poliţiei Locale încalcă legea cu nonşalanţă prin faptul că folosesc ilegal articole din uniforma Poliţiei Române, autoturisme cu inscripţii şi semnale speciale de avertizare identice cu cele ale poliţiei, întreţinând şi alimentând confuzia cetăţenilor. Un exemplu frecvent şi vizibil în care angajaţii poliţiei locale îşi depăşesc atribuţiile prevăzute de lege şi prin care încalcă flargant drepturile legitime ale cetăţenilor cu care intră în contact este oprirea şi controlul autovehiculelor în trafic, deşi legea nu le acordă acest drept. Aceste aspecte afectează grav unele valori sociale deosebit de importante şi favorizează săvârşirea anumitor fapte de natură penală ce produc consecinţe grave asupra bunei funcţionări a autorităţilor publice, asupra interesului general al societăţii, şi nu în ultimul rând, asupra încrederii cetăţenilor în autoritatea şi prestigiul instituţiilor statului.

Primăriile trebuie să-şi creeze aceste compartimente cu o identitate, un renume şi o autoritate proprie, NU să-şi bată joc şi să inducă în eroare cetăţeanul, aşa cum se procedează în prezent, cu această aşa-zisă "instituţie" ce se zbate în impostură şi încearcă permanent să imite Poliţia Română din dorinţa de a beneficia de autoritatea acestei instituţii.

Având în vedere cele de mai sus, singura măsură justă şi firească ar fi ca denumirea "Poliţie” să rămână exclusiv pentru Poliţia Română, iar compartimentele de poliţie locală ale primăriilor să primească o altă denumire, cea mai potrivită fiind de "Garda Publică". Numai în acest mod, actuala confuzie şi nedreptate se elimină complet, iar fosta "Poliţie Comunitară", actuală "Poliţie Locală", va fi mai uşor de asimiliat de către comunitate sub aspectul competenţelor şi rolului acesteia în societate.

Termenul de "gardă" raportat la sensul dat acestuia în dicţionarul explicativ al limbii române pune în evidenţă prerogativele de PAZĂ a bunurilor şi expune cu exactitate într-un mod corect competenţele şi rolul actualei poliţii locale, care se diferenţiază foarte clar de cele ale Poliţiei Române, instituţie care NU are competenţe în privinţa executării de pază, competenţele poliţiei fiind exclusiv în domeniul de aplicare a legii.

Această denumire de "Gardă" nu este ceva inedit, ci este cât se poate de firească şi normală, existând şi tradiţie în acest sens, pentru că instituţia gardienilor publici a existat şi a funcţionat în perioada interbelică, fiind transformată în "Paza contractuală" odată cu instalarea regimului comunist şi reînfiinţată în anii '90 când au purtat denumirea de "gardieni publici". Mai mult, în prezent denumirea de "Gardă" se regăseşte şi în multe dintre ţările occidentale atribuită unor instituţii similare care se află sub controlul şi coordonarea administraţiei locale.

Cetăţeanul român are dreptul la o informare corectă şi un tratament corect din partea administraţiei publice, fapt care în prezent nu se realizează şi nu poate fi asigurat prin menţinerea actualei confuzii între cele două autorităţi distincte ale administraţiei publice, ce generează şi întreţin săvârşirea acestor abuzuri grave de către angajaţii primăriilor asupra drepturilor legitime ale cetăţenilor. 

Dacă sunteţi de acord şi susţineţi aspectele semnalate în acest articol, vă rugăm să semnaţi petiţia iniţiată în urmă cu ceva vreme, în speranţa sensibilizării factorilor de decizie care au posibilitatea lgală să îndrepte aceste erori şi nedreptăţi din societatea românească, prin promovarea şi adoptarea unui act normativ care să schimbe denumirea actualei poliţii locale a primăriilor în Garda publică sau Gardienii publici.

Parlamentul a adoptat astăzi o noua lege "Big Brother". Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice a fost adoptată astăzi, prin vot final, de Camera Deputaţilor, după ce a trecut de Senat în urmă cu câteva săptămâni. Asta înseamnă că pentru a se aplica, mai are nevoie doar de semnătura preşedintelui ţării.

Documentul prevede o durată maximă pentru păstrarea datelor de trafic ale abonaţilor şi ale utilizatorilor serviciilor de telefonie şi internet, date care sunt prelucrate şi stocate în prezent de operatori pentru a emite facturarea serviciilor respective şi sunt introduse prevederi clare privind accesul la datele de trafic care se face doar în baza unei autorizări judecătoreşti.

Propunerea legislativă stabileste şi că datele de trafic ale abonaţilor şi utilizatorilor, care sunt prelucrate şi păstrate de către operatorii de telefonie şi internet, vor fi şterse la momentul la care acestea nu vor mai fi necesare pentru transmiterea comunicărilor, însa nu mai tarziu de trei ani de la efectuarea comunicării.

Mai mult, termenul de maximum trei ani de la efectuarea comunicării va fi valabil şi pentru datele de trafic prelucrate pentru stabilirea obligaţiilor contractuale ale abonaţilor la serviciile de comunicaţii a căror plată se efectuează în avans.

Art. 12¹
La solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.

Puteţi consulta proiectul de lege şi expunerea de motive în link-urile de mai jos:

Proiectul în forma adoptată   
Expunerea de motive

Nu de puţine ori am întâlnit cazuri în care concetăţenii compară modul de intervenţie al poliţistului român cu cel american. Trecând peste faptul că , în marea lor majoritate, românii şi-au format o imagine a poliţiei americane bazată doar pe ce văd prin filme, iar acea imagine nu e tocmai identică cu ce se întâmplă în realitate, am să supun atenţiei dvs. un exemplu privind modul de acţiune în cazurile de violenţă în familie. Din păcate, sunt puţini cei care realizează dificultatea acestei munci de poliţie şi faptul că deseori poliţiştii ajung în situaţii unde sunt între ciocan şi nicovală. Datorită legislaţiei din ultimii ani, în munca noastră a devenit ceva firesc ca poliţistul să fie omul de sacrificiu, cel ce se face vinovat de ceva, indiferent de ce ar face sau cum ar acţiona. Şi am să vă explic de ce:

Să luăm exemplul violenţei în familie. Un beţiv îşi snopeşte în bătaie nevasta. Soţia sună disperată la poliţie şi cere ajutor. Poliţistul merge acolo cu cele mai bune intenţii, el vrea să o ajute pe nefericită. Numai că societatea românească, prin aleşii săi, e puţin cam ipocrită, îi cere poliţistului să rezolve o problemă, dar nu-i oferă ustensilele necesare, adică o lege care să-i confere drepturile şi competenţele necesare pentru a putea acţiona la fel ca poliţistul american. 

Opinia publică vrea ca nenea poliţistul să meargă acolo şi să-l tăvălească imediat pe beţiv, să-l călărească puţin pe nenorocit şi exact ca în filmele americane, să-l ducă în arest până o să apară în faţa unui judecător sau eventual să-i dea un ordin de restricţie/protecţie, astfel încât mizerabilul să nu se mai apropie de soţia sa până se lămuresc lucrurile şi îşi bagă minţile-n cap. Corect, just şi frumos, da? Da, de pe margine şi teoretic aşa ar fi corect şi frumos, într-o societate civilizată, populată cu cei mai deştepţi, frumoşi şi grozavi oameni de pe planetă. Numai că un astfel de mod de acţiune pe care opinia publică şi-l doreşte, nu se regăseşte şi în legislaţie. Ca să vă convingeţi cum stă treaba cu legislaţia privind violenţa în familie, o să-mi permit să citez un coleg de aici de pe forum. În anul 2012 colegul nostru, dezamăgit de noile modificări legislative privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ne spunea:

Auzind pe la mai toate canalele de ştiri despre măreaţa lege de protecţie a femeii împotriva bărbatului nebun, despre cum va fi ăsta arestat dacă dă o palmă femeii, cum va face „ani grei” de închisoare, cum va sta la nu ştiu câţi metri pe lângă casă datorită ordinelor de protecţie ... am zis că asta e o lege pe care trebuie să o ţin în mapă la îndemână. Aşa că am căutat-o şi am găsit-o. Dar ... surpize, surpize!

Am constatat că eu ca poliţist nu am puterea să-l iau şi să-l ascund pe acel „curajos”, care la un pahar porneşte în războiul suprem împotriva femeii şi a celor doi copilaşi, care nici nu se văd de sub masă. Nu pot nici măcar să-l dau afară din casă până se linişteşte.

Când mă vedeam şi eu ca poliţistul american călare pe şmecher şi din trei mişcari să-l bag la beci pe derbedeu, mă apuc şi citesc legea. După ce o citesc, concluzia: altă lege menită să încurce treburile şi mai tare.

Eu ca polițist ce intervin la un scandal în familie, voi face aceleaşi lucruri: consiliere, aplanare conflict, sancţiune, eventual o conducere la sediul secţiei a agresorului, ori o solicitare de internare a victimei într-un centru de protecţie socială. După toate astea, derbedeul tot acasă merge. Abia a doua zi trebuie să meargă victima şi să ceară ordin de protecţie şi dacă are noroc, îl va obţine în aceeaşi zi. Partea interesantă de aici urmează. Dacă agresorul încalcă ordinul de protecţie, acesta este vinovat de infracţiunea de: nerespectarea hotărârii judecătoreşti. Ori eu nu am văzut până acum să se dea mandat de arestare preventivă pentru aşa ceva. Iar în astfel de cazuri chiar şi după ce s-au judecat, nu s-a ajuns la vreo condamnare pentru aşa ceva. Ba mai mult, în lege nu este menţionat ca această infracţiune să se judece tot în regim de urgenţă ca şi ordinul de restricţie. 

În concluzie tot poliţistul o sa facă o gramadă de hârtii, iar când ajung în instanţă (dacă ajung) părţile se împacă, iar poliţistul munceşte în zadar şi fără rost.Vecinii îl văd pe agresor înapoi acasă şi vor spune că poliţistul nu a făcut nimic, i-a dat drumul.

După cum puteţi vedea, nenea poliţistul se duce acolo mai mult la mişto, pentru că după legea aia grozavă, nu prea poate face mare lucru. Iar dacă derbedeul se întoarce şi-i aplică o corecţie nevestei pentru obrăznicia de a cere ajutor la 112, cine credeţi că va fi de vină şi va fi blamat de opinia publică sau de mass-media? Aţi ghicit! Poliţistul ăsta nemernic, pentru că nu a acţionat cum o fac şi americanii, nu l-a băgat la beci. Nimeni nu-şi îndreaptă atenţia către ce prevede legea sau către cei ce au iniţiat şi adoptat o asemenea lege. De curiozitate, vă invit să o studiaţi. Veţi constata că cea mai mare parte a legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie se ocupă de înfiinţarea, funcţionarea şi finanţarea a tot felul de unităţi şi centre, complet inutile, dar care sunt finanţate de la buget. 

În concluzie, dacă poliţistul român acţionează într-o astfel de speţă ca cel american, riscă să ajungă la puşcărie pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă, lipsire de libertate, etc. Pentru că nu-i aşa, deşi poliţistul ajunge la faţa locului şi vede femeia cu ochii umflaţi, tăvălită şi cu hainele rupte, nu este el în măsură să aprecieze dacă într-adevăr beţivul şi-a bătut nevasta sau nu. O astfel de stare de fapt o poate constata numai un judecător, în urma pledoariei a tot felul de asistenţi sociali sau psihologi ce poartă tot felul de titulaturi pompoase. Numai că până atunci, derbedeul trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie. El are o grămadă de drepturi, ce nu trebuie lezate.

Şi uite aşa, dacă nu vrea să încalce legea şi să ajungă la puşcărie, poliţistul trebuie să suporte oprobriul semenilor săi ce analizează superficial lucrurile. Din păcate, poliţiştii se lovesc zilnic de aceste probleme în cel mai palpabil şi real mod cu putinţă. Numai că nimeni nu e interesat de problemele lor.

Exemplele pot continua şi în cazul altor genuri de speţe. Imaginează-ţi că te duci să intervii la un scandal iscat într-o cârciumă de cartier, iar acolo un beţiv sparge o sticlă şi nu sare la tine, ci doar te ameninţă că-ţi taie beregata, ca şi cum ai fi cel mai mare duşman al său, deşi tu acolo nu te-ai dus să-i faci lui vreun rău, ci doar pentru a aplana un conflict, doar pentru a-ţi face datoria. Ce faci? Scoţi pistolul şi bagi cartuş pe ţeavă? Pentru că eşti conştient de faptul că dacă beţivul trece la fapte, într-o secundă, maxim două (timp în care tu nu vei putea să scoţi pistolul din toc) te va face franjuri cu sticla aia spartă pe care o are în mână. Dar pe de altă parte, ştii foarte bine că domnii procurori şi judecători, în caz de ceva, îţi vor povesti despre grozavul şi mirificul principiu al intervenţiei proporţionale cu atacul. Îţi vor spune că arma ta e mult mai puternică decât sticla ăluia şi că dacă ai scos arma, acest detaliu a dus la iritarea beţivului. Şi alte asemenea principii şi dezabateri făcute la rece din spatele unui birou confortabil.

Iar ca tacâmul să fie complet, îţi mai trece prin căpşor şi imaginea familiei tale, cu soţia şi copiii. Care în ambele cazuri, dacă situaţia degenerează, vor avea de suferit: copiii tăi îşi vor pierde tatăl, iar nevasta, soţul. Deoarece dacă-l împuşti, sunt mari şanse să te duci la puşcărie, iar dacă nu o faci, s-ar putea să ajungi într-un sicriu sau chiar mai rău, o povară pentru familie, dacă rămâi infirm ori schilodit.

Nu-i aşa că viaţa de poliţist e grozavă?

În perioada 5-13 septembrie 2015 s-au desfăşurat concursurile de admitere la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina şi la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca. În total au fost 630 de locuri la ambele şcoli în acest an. Viitori poliţişti, vor începe şcoala pe 30 septembrie, iar cursurile se vor desfăşura pe o perioadă de doi ani.

La Şcoala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au fost alocate 505 locuri. S-au înscris în total 3.201 de candidaţi, deci o concurenţă de 6,3 candidaţi pe un loc. Din totalul de 505 elevi admişi ai acestei instituţii de învăţământ, 181 sunt fete. Punctajul maxim a fost de 83 de puncte (din 90 posibile) şi a fost obţinut de o candidată din Judeţean Brăila. 

La Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca au fost alocate 125 locuri. Concurența a fost de 6,2 candidați pe un loc. Din totalul de 125 elevi admişi ai acestei instituţii de învăţământ, 47 sunt fete şi 78 de băieţi. Punctajul cel mai mare a fost obţinut de o candidată din judeţul Sălaj, respectiv 88 de puncte, din 90 posibile.

Noii elevi trebuie să se prezinte la şcoală miercuri, 30 septembrie, până la ora 12.00, iar la data de 1 octombrie, va începe noul an şcolar atât pentru anul I, cât şi pentru anul II.

Sursa: IGPR - Centrul de Informare şi Relaţii Publice

Ministerul Afacerilor Interne a solicitat Guvernului printr-un proiect de Hotărâre modificarea numărului funcţiilor de poliţişti şi alte categorii de personal prevăzute în Anexa nr. 3 la H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorica şi efectivele M.A.I.

În proiectul de Hotărâre a Guvernului se precizează că suplimentarea funcţiilor cu un număr total de 6.485 posturi şi stabilirea numărului de posturi pentru pregătirea elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţământ ale M.A.I., pe categorii de personal, este necesar în vederea:

• asigurării posturilor necesare dezvoltării infrastructurii de cazare pentru preluarea refugiaţilor ce vor fi relocaţi pe teritoriul ţării noastre;
• creşterii capacităţii de asigurare a climatului de ordine şi siguranţă publică şi combatere a faptelor antisociale şi prevenire a dezvoltării unor ameninţări asimetrice, în special la nivelul judeţelor în care funcţionează Centre de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil, al celor limitrofe acestora, precum şi în judeţele de frontieră cu risc crescut;
• respectării dinamicii încadrării cu cadre militare, conform Strategiei dezvoltării Aviaţiei M.A.I. 2010-2020, aprobată prin Hotărârea C.S.A.T. nr. 91/2010;
• completării prevederilor statelor de organizare ale unităţilor de la care au fost redistribuite posturi necesare înfiinţării unor structuri ca urmare a intrării în vigoare a noului cadru penal, procesual penal şi execuţional penal, în condiţiile în care pentru noile misiuni nu a fost suplimentat numărul de posturi pentru Ministerul Afacerilor Interne fapt ce a condus la diminuarea unor componente operative.

Pentru punerea în aplicare a schimbărilor preconizate, este necesară modificarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare.
Ocuparea posturilor ce vor fi repartizate în statele de organizare se va face cu încadrarea în bugetul Ministerului Afacerilor Interne aprobat prin legile bugetare anuale.

Sursa: www.SGG.ro

Având în vedere zvonul care se aude la nivelul instituţiei, cum ca s-ar intenţiona încadrarea a aprox. 5000 de oameni din sursă externă (fără carte, la apelul bocancilor), şi siderat de faptul că unii din liderii sindicatelor poliţiştilor susţin această inepţie, deoarece o consideră "o necesitate", o să încerc să fac o analiză scurtă a subectului.

Din perspectiva mea, angajarea a 5000 de oameni (pentru cei care nu ştiu, cam 10% din personalul Poliţiei Române), la apelul bocancilor prezintă dezavantaje atât când vine vorba de calitatea resursei umane, cât şi din considerente economice (deşi în primă fază ar părea ca e mai ieftin aşa). Nu poţi să iei un om de pe stradă, să-l îmbraci în uniformă şi să-i spui: "de mâine eşti poliţist". Că tot e la modă comparaţia cu sistemul sanitar, dacă eu îmi iau un halat alb, îmi pun stetoscopul la gât şi intru într-un spital, înseamnă că sunt medic?

Poliţiştii NU sunt forţă de muncă necalificată, nu îi iei să sape tarlaua din spatele Inspectoratelor de Poliţie, îi iei să aplice nişte acte normative, iar aplicarea acestora produce consecinţe juridice pentru cetăţeni.

Pericolul încadrărilor directe, îl constituie în primul rând posibilitatea unor oameni "cu pile", de a accede direct în sistem, fără să fie trecuţi prin toate filtrele necesare. Acest aspect cauzeaza corupţie şi imagine negativă a instituţiei (poliţiştii "e" inculţi şi "nu are" scoală). De asemenea, având în vedere că angajarea se va face pe baza unui simplu examen sau cine ştie ce interviu, oamenii ăia, nu o să aibă noţiunile elementare necesare să facă munca de poliţie (şi posibil unii dintre ei nici capacitatea intelctuală), astfel că sunt şanse mari să aplice măsuri nelegale, care vor fi contestate în instanţă, să se împuşte accidental cu pistolul din dotare, că nu ştiu să-l folosească, să apară în media în cine ştie ce ipostaze hilare, lucru care va aduce din nou o imagine negativă a Poliţiei Române.

Totodată, nu e deloc fair-play ca Gheorghe, care scuipa seminţe pe trepte la intrarea în scara blocului şi făcea vreun liceu la seral, când eu mă pregăteam pentru Academia de Poliţie, să ajungă, peste noapte angajat al Poliţiei Române, fără pic de pregătire de specialitate şi fără niciun sacrificiu. Din perspectiva mea, ca şi a multor colegi, a purta uniforma e un privilegiu, care se câştigă! Din cauza încadrărilor directe componenta de moral a angajaţilor actuali, cu studii, va scădea considerabil şi vor apărea inevitabil frustrări, în momentul în care o persoană fără studii este încadrată direct cu un grad şi o funcţie proporţională cu vârsta, mai mare decât a celui care are studii specifice şi care a învăţat să ajungă acolo. Ferească Dumnezeu ca unul dintre aceşti încadraţi direct (posibil prin "pile") să ajungă în vreo funcţie de conducere, de unde are posibilitatea să saboteze activitatea unei întregi structuri, compusă în mare parte din oameni capabili.

Solutia pe care o vad eu, este să se şcolarizeze nişte promoţii de dimensiunea celor de acum caţiva ani. Când am terminat eu studiile, Şcoala de Agenţi Câmpina pregătea 1500 de elevi/promoţie, Clujul cam 500, iar Slatina are capacitate de aproximativ 1000 de oameni. Asta înseamnă 3000 agenţi/promoţie. De asemenea, Academia de Poliţie, în promoţia mea, ştiu că a avut 400 de ofiţeri la arma Poliţie, fiind capabilă, la nevoie de o promoţie şi mai mare.

Şcoala aia de poliţie, bună, rea, te obligă să îţi însuşeşti un minim de cunoştinţe juridice şi tactică poliţienească. Stagiile de practică, în care eşti evaluat pentru felul în care munceşti, te fac să dobândeşti ceva deprinderi. Examenul de admitere triază agramaţii şi persoanele lipsite de capacităţi intelectuale şi fizice. Nu în ultimul rând, examenul de absolvire, unde gândul că ai putea să ajungi "unde se atârnă harta în cui", te motivează să înveţi materiile din programă.

Pregătirea agenţilor de poliţie se făcea acum câţiva ani, în stil "suveică", structura şcolii fiind cam 6 luni şcoală/6 practică/6 şcoală/6 practică/examene finale. În felul ăsta, o promoţie era mereu în stradă, în practică, iar alta în şcoală, la studiu. Academia de Poliţie includea mai multă pregătire teoretică şi stagii de practică mai reduse ca timp.

Încadrările directe nu sunt justificate de caracterul de "urgenţă". Până se organizează selecţiile şi înveţi încadratul direct să meargă pe stradă, trec cel puţin 6 luni. Dacă alegi să şcolarizezi un număr mai mare de agenţi (să zicem 3000), o sa îi ai în practică tot la 6 luni după admitere, dar cu noţiuni teoretice superioare!

Din punct de vedere economic, din nou nu sunt justificate încadrările directe:

Costurile şcolarizării, evaluate de MAI, sunt de aprox:
20.000 lei/agent de poliţie (cazare + mâncare+ studiu + echipament + bani pt stagiile de practică)
30.000 lei/ofiţer de poliţie (cazare + mâncare + studiu + echipament + bani pt stagiile de practică)

O sa ma refer în continuare în special la agenţii de politie (elevi):
Un astfel de elev nu îl plăteşti timp de 2 ani - îi asiguri solda (sub 100 de lei/lună când e în şcoală) iar cand e în practică îi dai normă de hrană, doar pntru zilele în care lucrează (undeva la 4-500 lei/lună). Este un mare avantaj să te poţi bucura, ca şi angajator, de 3000 de oameni în stradă, în procesul de instruire, pentru suma de 500 lei/agent!

În antiteza, dacă îl iei pe Gheorghe şi îl încadrezi direct, îi plăteşti din prima zi salariul de agent de poliţie, aprox 2000 lei/lună şi eşti obligat să îi asiguri echipamentul necesar şi toate celelalte drepturi. Deci Gheorghe te costa în doi ani, ca şi angajator, aprox 48.000 lei salarii + costurile de echipament, în vreme ce un elev, pe care îl formezi pentru acel job, şi e net superior ca şi forţă de muncă unui încadrat direct, te costă 20.000 lei.

La final, dupa 2 ani, te alegi cu 6000 de agenţi CALIFICAŢI, pe care i-ai plătit puţin spre deloc până atunci! În varianta încadrărilor directe, după 2 ani, te alegi tot cu 6000 de oameni (nu poliţişti, ci oameni îmbrăcaţi în albastru), dar forţă de muncă NECALIFICATĂ, cărora le-ai dat salarii întregi din prima zi de muncă!

Având în vedere concurenţa de 7-8 oameni/ loc la şcolile de poliţie, ai de unde să triezi masa de candidaţi astfel încât să îţi intre în sistem doar cei care merită.

Decizia de a încadra oameni din sursă externă (mai ales 5000 de oameni), prezintă un impact major pe termen lung, deoarece forţa asta de muncă, slab calificată şi slab dotată intelectual, o vei folosi până iese la pensie, aproximativ 25 de ani, timp în care vor provoca prejudicii de imagine şi o deprofesionalizare gravă a instituţiei. Abia s-au pensionat cei încadraţi direct la începutul anilor 90, timp în care imaginea Poliţiei Române s-a deteriorat considerabil. Chiar e nevoie "să ne împuşcăm încă o dată în picior", ca şi instituţie şi să angajăm un val nou, acum când lucrurile intră în oarecare măsură pe un fagaş normal?

PS: Nu neg faptul că printre cei încadraţi direct sunt şi persoane capabile, dar pocentul acestora este atât de mic încât pot fi consideraţi excepţii. Datorită salariilor mici şi a dotărilor precare, persoanele încadrate direct care sunt peste medie ca şi intelect, aleg în general să părăsească sistemul, pentru a merge în domeniul privat, nefiiind ţinuţi de nimic în Poliţia Română, spre deosebire de absolvenţii şcolilor MAI, care, dacă vor să plece, trebuie să plătească şcolarizarea.

După cum bine ştiţi, în urmă cu mai mult de un an de zile, mai exact în iulie 2014, Curtea Constituţională a spus că prevederile câtorva articole din Statutul Poliţistului (legea 360/2002) sunt NEconstituţionale. Practic întreaga procedură prin care poliţiştii erau sancţionaţi nu respecta Constituţia României. Problema era că statutul poliţistului a fost modificat pe şest în mai multe rânduri, eliminându-se nişte prevederi clare dintr-o lege organică pentru a putea fi stabilite şi modificate mai uşor după bunul plac de către stimabilii din minister. Dacă se continua cu aceeaşi metodă, în câţiva ani, întreg statutul poliţistului putea ajunge să conţină un articol unic de genul "se stabileşte prin ordin al ministrului". Pentru că în fond aceasta e tactica prin care cei ce ne conduc din minister modifică statutul poliţistului. 

Concret, deşi legea privind statutul poliţistului, o lege organică, conţinea clar care sunt pedepsele ce se pot aplica poliţiştilor, minţile luminate din minister au modificat-o şi le-au eliminat, înlocuind acele prevederi cu binecunoscuta formulare: "se stabilesc prin ordin al ministrului". Cu alte cuvinte, NU mai are rost ca o modificare sau o nouă prevedere a legii să mai treacă prin Parlament, să mai parcurgă  întreg procesul legislativ, dezbatere publică, dezbatere parlamentară, transparenţă decizională, etc. De ce? Pentru că cei din minister îşi doreau să modifice orice prevedere ce îi interesează mult mai uşor, printr-un ordin al ministrului care se poate emite mult mai uşor şi fără riscul apariţiei unor amendamente sau modificări, ori alte complicaţii. Cam aceasta a fost miza! Dacă cineva dintre funcţionarii de la minister sau chiar ministrul se trezeşte într-o dimineaţa cu o nouă idee şi zice că de mâine toţi poliţiştii din ţara asta să poarte mustaţă de căldărari, putea emite un ordin sau modifica ordinul cu disciplina şi sancţiunile, iar cei ce nu-şi lasau mustaţă trebuiau să fie daţi afară. 

Trecând peste acest tip pervers de a reduce din importanţa unei legi organice prin care politicienii şi plimbătorii de hârtii din minister îşi arogă competenţe ce în mod normal aparţin Parlamentului într-un stat de drept, o altă problemă majoră a acestei practici era faptul că acel ordin MAI 400 (privind regimul disciplinar al personalului) NU a fost niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi legea spune că ordinele ministrului trebuie publicate. 

În mare, cam acestea au fost principalele motive pentru care Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale următoarele prevederi: 

• Art. 59 alin. (2): "Procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului de interne.";
• Art. 60 alin. (1): "Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art. 61 alin. (1).";
• Art. 62 alin. (3): "Consiliile de disciplină îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne."

Acum, la mai bine de un an de zile, Guvernul a emis o Hotărâre prin care stabileşte­ normele de aplicare a cap. IV din Lege­a nr. 360/2002 privind Statutul poliţist­ului, referitoare la acordarea recompens­elor şi răspunderea disciplinară a poliţ­iştilor. Noua reglementare printr-o hotărâre de guvern e discutabilă din punct de vedere al respectării punctului 20 al deciziei Curţii Constituţionale, care spune: "Prin lege organică se reglementează: [...] j) statutul funcţionarilor publici". Deci, orice aspect care vizează cele trei elemente trebuie reglementat prin lege organică, inclusiv răspunderea disciplinară, având în vedere că o hotărâre de guvern este un act normativ inferior unei legi organice. Totuşi aceasta a intrat în vigoare şi îşi produce efectele, ba mai mult introduce şi câteva noutăţi. De exemplu: termenul de prescripţie se calculează de­ la data la care persoana în drept a lua­t la cunoştinţă, în scris, de comiterea ­faptei. De asemenea se introduce o nouă sancţiune "atenţionarea", iar dimi­nuarea salariului se poate decide direct, fără a mai fi necesară cercetarea pr­ealabilă şi consultarea Consiliului de disciplină. 

Citiţi-o cu atenţie, pentru că e bine să o cunoaşteţi. 
Voi ce părere aveţi despre noua Hotărâre de Guvern? 

În urma dezbaterilor de pe forumul nostru pe marginea proiectului de modificare a statutului poliţistului, generate de negocierile ce se poartă în această perioadă între reprezentanţii MAI şi cei ai federaţiilor sindicale, mai mulţi membri au remarcat o modificare "strecurată" ce nu va face nimic altceva decât să introducă o formă modernă a sclavagismului în Poliţia Română.
Această nouă prevedere încalcă flagrant principiul stabilităţii poliţistului la locul de muncă. Şefii vor avea posibilitatea să transfere (mute) poliţistul după bunul plac, după cheremul fiecăruia şi mai ales atunci când poliţistul deranjează şi este incomod.
Practic ne întoarcem în timp, exact cum era când instituţia avea statut militar, iar dacă sancţionai un prieten/cunoştinţă/rudă a şefului, te muta într-o altă localitate, doar pentru că aşa vroiau muşchii lui.

După cum probabil ştiţi deja, negocierile dintre sindicate şi minister se fac pe un proiect de modificare a statutului conceput de către MAI. Pentru a vă face o idee, priviţi forma actuală şi cea care se doreşte introdusă.

În prezent, în Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului în vigoare există aceste prevederi despre modificările raporturilor de serviciu:

ART. 46
Poliţistul poate fi mutat într-o altă unitate, aflată în aceeaşi localitate sau în altă localitate decât cea de domiciliu, în următoarele situaţii:
a) în interesul serviciului;
b) la cerere.
ART. 47
(1) Poliţistul poate fi delegat, detaşat ori transferat, potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii.
(2) Detaşarea poliţiştilor, cu acordul lor, în cadrul organelor speciale din structura autorităţilor publice se face pe perioada stabilită prin dispoziţiile legale în vigoare.

 În proiectul MAI pentru noul Statut al poliţistului există următorul text:

Art. 59. – (1) Raportul de serviciu al poliţistului se poate modifica prin:

a) delegare;
b) detaşare;
c) mutare (cf L188);
d) transfer;
e) împuternicire pe o funcţie de conducere;
f) punere la dispoziţie.

(2) Modificarea raportului de serviciu al poliţistului, în condiţiile alin. (1), se dispune, prin act administrativ emis potrivit normelor de competenţă, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.

(3) Actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu se comunică poliţistului în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere.

Delegarea

Condiţiile delegării

Art. 60.  – (1) Delegarea reprezintă exercitarea temporară de către poliţist, din dispoziţia şefului unităţii, în afara locului său de muncă, în interesul unităţii în care este încadrat sau ierarhic superioare, a unor activităţi corespunzătoare delegării.

(2) Delegarea poate fi dispusă, chiar şi în absenţa unor posturi vacante, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-o perioadă de 12 luni. Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice într-o perioadă de 12 luni se poate dispune numai cu acordul scris al poliţistului.

Art. 61. – Pe perioada delegării, poliţistul îşi păstrează funcţia şi drepturile băneşti corespunzătoare acesteia, având dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, dacă este cazul, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile legii. 

Detaşarea

Condiţiile detaşării

Art. 62. – (1) Detaşarea poliţistului constă în schimbarea temporară a locului de muncă şi exercitarea atribuţiilor în cadrul ministerului, entităţilor din structura/ subordinea/coordonarea ministerului, în cadrul altei instituţii ori autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv de demnitate publică, la solicitarea acestora, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale. În mod excepţional şi numai cu acordul scris al poliţistului, prin detaşare se poate schimba şi felul muncii.

(2) Detaşarea se poate dispune numai dacă pregătirea profesională a poliţistului îi permite exercitarea atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei pe care urmează să fie detaşat. 

(3) Poliţistul poate fi detaşat pe o funcţie inferioară, numai cu acordul său scris.

Durata detaşării

Art. 63. – (1) Detaşarea poate fi dispusă, chiar fără acordul poliţistului, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Perioada de detaşare se poate prelungi mai mult de 6 luni într-un an numai cu acordul scris al poliţistului.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), detaşarea poliţiştilor, cu acordul lor, în cadrul unor instituții sau autorităţilor publice, ori la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale se face pe perioada stabilită prin dispoziţiile legale în vigoare aplicabile situaţiilor respective.

Drepturile poliţistului detaşat

Art. 64. – (1) Pe perioada detaşării, poliţiştii îşi păstrează această calitate şi beneficiază de drepturile prevăzute de prezenta lege, de indemnizaţie de detaşare şi de cele acordate în condiţiile legislaţiei privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi, în cazul detaşării în altă localitate, de decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, cel puţin o dată pe lună, şi a cheltuielilor de cazare, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. 

(2) În situaţia în care drepturile salariale prevăzute la alin. (1) sunt mai mici decât cele cuvenite pentru funcţia  ocupată prin detaşare, poliţistul poate opta pentru drepturile salariale corespunzătoare acesteia din urmă. În cazul în care poliţistului detaşat nu îi sunt acordate integral drepturile de care beneficiază de către unitatea la care s-a dispus detaşarea, acestea se plătesc  de unitatea care a dispus detaşarea.

Drepturi la încetarea detaşării

Art. 65. – La încetarea detaşării, poliţistul revine în funcţia pe care a ocupat-o anterior detaşării.

Dispoziţii comune privind delegarea şi detaşarea 

Situaţii privind refuzul modificării raporturilor de serviciu

Art. 66. – (1) Poliţistul poate refuza delegarea sau detaşarea în altă localitate numai dacă se află în una din următoarele situaţii:

a) graviditate;
b) îşi creşte singur copilul minor;
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical eliberat sau avizat de structurile medicale ale ministerului, face contraindicată delegarea sau detaşarea în altă localitate;
d) este singurul întreţinător al familiei;
e) măsura presupune desfăşurarea activităţii într-o localitate în care nu i se asigură condiţiile de locuit minimale prevăzute de Legea nr. 114/1996.

(2) Actul administrativ de delegare sau detaşare produce efecte de la comunicare, dacă în cuprinsul acestuia nu este prevăzut un alt termen.

Transferul poliţistului

Art. 67. – (1) Poliţistul poate fi transferat în funcții de execuție similare în cadrul ministerului sau în afara acestuia, în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate, aflată în aceeaşi localitate sau în altă localitate, în următoarele situaţii:

a) în interesul serviciului, în aceeaşi localitate sau în altă localitate;
b) la cerere.

(2) Transferul în interesul serviciului în funcții de execuție în aceeași localitate poate fi dispus și fără acordul polițistului, dacă nu i se schimbă specialitatea și numai cu menținerea tuturor drepturilor de care acesta beneficiază la momentul transferului.

(3) Poliţistul poate fi transferat, pentru protecţia sa, în situaţiile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă aplicabilă poliţistului, acesta considerându-se transfer în interesul serviciului. 

(4) Procedura privind transferul poliţistului se stabileşte prin ordin al ministrului afacerilor interne.

(5) Actul administrativ de transfer se emite potrivit normelor de competență și produce efecte de la comunicare, dacă în cuprinsul acestuia nu este prevăzut un alt termen.

Împuternicirea pe o funcţie de conducere

Art. 68. – Împuternicirea unui poliţist pe o funcţie de conducere are ca efect asigurarea continuităţii exercitării actului de conducere în situaţia în care nu se identifică un poliţist care să îndeplinească toate condiţiile pentru a fi numit, potrivit legii, şi se dispune pentru o funcţie de conducere vacantă sau când titularul acesteia se află în imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu pe o perioadă mai mare de 30 zile calendaristice consecutive, cu excepţia perioadei concediului de odihnă.

Condiţii pentru împuternicire

Art.  69. – (1) Împuternicirea unui poliţist pe o funcţie de conducere prevăzută a fi ocupată de un poliţist se poate dispune dacă poliţistul îndeplineşte condiţiile specifice de studii şi grad profesional pentru ocuparea acesteia şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare.

(2) Actul administrativ de împuternicire pe o funcţie de conducere produce efecte de la comunicare, dacă în cuprinsul acestuia nu este prevăzut un alt termen.

Perioada de împuternicire

Art.  70. – (1) Împuternicirea pe o funcţie de conducere vacantă se poate dispune pe o perioadă de până la 6 luni potrivit normelor de competenţă, perioadă în care este obligatorie organizarea a cel puţin unei proceduri de concurs pentru ocuparea respectivei funcţii.

(2) În situaţia în care funcţia de conducere vacantă nu a fost ocupată prin concurs sau examen în termenul prevăzut la alin. (1), se poate dispune împuternicirea, în aceleaşi condiţii, pentru aceeaşi persoană, fără ca perioada cumulată de împuternicire să depăşească 1 an, cu obligaţia organizării şi în această perioadă  a cel puţin unei proceduri de concurs pentru ocuparea respectivei funcţii.

(3) Împuternicirea pe o funcţie de conducere temporar vacantată determinată de imposibilitatea titularului de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu pe o perioadă mai mare de 30 zile calendaristice consecutive ori a împuternicirii acestuia să exercite atribuţiile altei de funcţii de conducere, se poate dispune, potrivit normelor de competenţă, pe întreaga perioadă a vacantării temporare. 

Vechimea în funcţii de conducere

Art.  71. – Perioada în care poliţistul este împuternicit pe o funcţie de conducere constituie vechime în funcţii de conducere.

 Punerea la dispoziţie

Art. 72. – (1) Punerea la dispoziţie reprezintă eliberarea politistului din funcţia pe care o ocupă cu păstrarea statutului de poliţist, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.

(2) Punerea la dispoziţie  poate interveni numai la iniţiativa unităţii.

(3) Pe perioada punerii la dispoziţie poliţistul îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii la dispoziţia căreia se află şi beneficiază de drepturile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.

(4) Actul administrativ de punere la dispoziţie produce efecte de la comunicare, dacă în cuprinsul acestuia nu este prevăzut un alt termen.

Cazuri de punere la dispoziţie

Art. 73. – (1) Poliţistul aflat în activitate poate fi pus la dispoziţia unităţii în următoarele situaţii:

a) când, în urma reorganizării activităţii ministerului sau a altei unităţi din structura/ subordinea/coordonarea ministerului, ori a reducerii unor funcţii de natura celei ocupate de poliţistul respectiv, nu sunt posibilităţi pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi;
b) când i-a fost limitat nivelul de acces la informaţii clasificate în condiţiile legii şi nu sunt posibilităţi pentru ca acesta să fie numit într-o funcţie similară sau inferioară cu o prevedere a nivelului de acces la informaţii clasificate înscrisă în fişa postului, la nivelul acordat dupa limitare; 
c) când nu a fost avizat în vederea acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile poliţistului, în condiţiile legii;
d) când i-a fost retras avizul de poliţist de poliţie judiciară şi nu sunt posibilităţi pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi care să nu presupună exercitarea atribuţiilor de poliţist de poliţie judiciară;
e) când a fost eliberat din funcţie în condiţiile art. 56 alin. (3) şi nu sunt posibilităţi pentru ca acesta să fie numit într-o funcţie similară ori refuză numirea într-o funcţie inferioară potrivit art. 56 alin. (5);
f) la punerea în mişcare a acţiunii penale;
g) când nu mai este apt medical  să exercite atribuţiile stabilite în fişa postului.

(2) Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală este pus la dispoziţia unităţii, măsura dispunându-se de la data când şeful unităţii a luat la cunoştinţă de actul procesual al procurorului sau de hotărârea instanţei de judecată.

(3) Punerea la dispoziţie în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - e) se face pentru o perioadă de până la 3 luni. În cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, perioada poate fi prelungită cu cel mult 3 luni. În această perioadă, unitatea are obligaţia de a identifica o funcţie vacantă în cadrul unitatii sau în afara acesteia, corespunzătoare pregătirii profesionale şi gradului profesional deţinut. La expirarea termenului de 3 luni, respectiv 6 luni, raporturile de serviciu ale poliţistului încetează în baza actului administrativ emis potrivit normelor de competenţă.

(4) Punerea la dispoziţie în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. f) şi alin. (2) se face până la soluţionarea definitivă, în orice mod, a procesului penal.

(5) Retragerea avizului de poliţie judiciară sau a autorizaţiei ORNISS se face motivat, în scris.

O prevedere abuzivă sub care se vor ascunde o mulţime de abuzuri din partea şefilor împotriva acelor subordonaţi incomozi ce vor îndrăzni să sancţioneze ori să cerceteze vreun membru al partidului care i-a oferit suport pentru numirea în funcţie. Cu alte cvinte, se va reintroduce o nouă formă de sancţionare mascată a poliţistului incomod.

Şi asta nu este tot. Dacă citim cu atenţie aceste prevederi referitoare la "transferul poliţistului" vom observa că se referă numai la "funcţii de execuţie similare în cadrul ministerului sau în afara acestuia" fără acordul scris al poliţistului. Asta înseamnă că şefii, conform acestor noi prevederi, pot "transfera" în cadrul ministerului (care nu trebuie confundat cu Poliţia Română) fără acordul scris al acestuia. Deci peste noapte un poliţist se va putea trezi "transferat" la alte instituţii (Jandarmerie, Pompieri, etc). De asemenea să nu pierdem din vedere şi că acestă prevedere oferă posibilitatea ca orice jandarm sau pompier poate fi transferat peste noapte fără probleme în poliţie.

A fost adăugat acest nou termen de "transfer", păstrând-se în acelaşi timp şi "mutarea", unde au avut grijă să specifice "(cf L188)", tocmai pentru că legea 188/1999 prevede clar necesitatea acordului scris, iar prin acest artificiu pervers se doreşte punerea la adăpost a ministerului în situaţia unor procese ca urmare a mutărilor abuzive, ce se vor numi "transferuri".  Iar în acest fel cei ce ne conduc devin practic un fel de stăpâni pe plantaţie, care vor putea legal să distrugă viaţa unui subaltern incomod. 

Să ne amintim ce a păţit colegul nostru de la Timiş, unde foştii şefi ai Poliţiei Timiş şi primarul din Recaş au fost arestaţi după ce i-au făcut viaţa un calvar. Cazul a fost intens mediatizat la vremea respectivă, dar se pare că cei din minister au uitat complet cum şefii poliţiei în cârdăşie cu un primar, i-au terorizat chiar şi copiii poliţistului care a refuzat să i se supună ordinelor politice. 

Prin această modificare exact dezincriminarea unor astfel de fapte se doreşte şi se promovează. Orice poliţist ce lucreză într-o localitate de-o viaţă, acolo unde şi-a întemeiat o familie, unde soţia are un serviciu, copii săi merg la o şcoală/liceu/facultate şi aşa mai departe, îşi va putea vedea toată viaţa dată peste cap, datorită acestei modificări, ce îl pune pe şeful său în postura unui adevărat stăpân şi care îl poate muta după bunul plac.

Această aberaţie nou inventată, numită TRANSFER trebuie eliminată complet din proiectul Statutul poliţistului. Dragi colegi distribuiţi această postare pe reţelele de socializare pentru ca cât mai mulţi dintre colegii noştri să afle şi solicitaţi liderilor sindicali care susţin această profesie să se implice şi chiar să organizeze acţiuni de protest pentru modificarea statutului şi eliminarea acestei aberaţii care nu face altceva decât să ne transforme în nişte bunuri de inventar pe care le pot muta unde doresc.

După cum probabil ştiţi, în această perioadă au loc negocieri între reprezentanţii MAI şi cei ai federaţiilor sindicale referitor la modificarea Statutului poliţistului. Poliţiştii au multe aşteptări şi speranţe referitor la aceste modificări ale legislaţiei şi nu le vom trata pe toate aici, dar una dintre principalele aşteptări se referă la eliminarea completă şi fără excepţie din legislaţie a posibilităţii încadrărilor din sursă externă ori de transfer din cadrul altor instituţii (transferul între arme).

Motivele sunt cat se poate de pertinente şi fireşti, pentru că abia atunci profesia de poliţist va fi cu adevărat o profesie, o specializare. În prezent este doar o titulatură, din moment ce un informatician, electrician, inginer, medic, cântăreţ, dansator etc. o primeşte peste noapte când este încadrat în poliţie. Această aberaţie se regăseşte doar la noi în ţără, pentru că în nicio altă ţară civilizată din lumea asta nu se procedează aşa cum e la noi. 
În plus, aşa cum nu te poţi angaja ca informatician, electrician, inginer, medic, etc cu specializarea primită în Academie ori în şcolile de poliţie, de ce invers să se poată? De ce specializarea în munca de poliţie e mai puţin importantă? De ce un inginer poate deveni peste noapte poliţist, iar un poliţist nu poate deveni peste noapte inginer? 
Un exemplu elocvent găsim la magistraţi, mai exact Parchetele când angajează experţi contabili, de ce oare nu-i încadrează direct procurori şi îi păstrează "specialişti". Pentru că ar trebui să facă INM-ul, aşa-i? La noi de ce să nu fie la fel? Cum sunt priviţi procurorii de societate? Oare nu cumva şi din cauză că nu orice "specialist" poate ajunge procuror? 
Aceste încadrări din sursă externă şi transferuri de la alte "arme" sunt principalele cauze pentru care poliţiştii sunt dispreţuiţi în societate. Datorită împământenirii în conştiinţa publică că oricine poate deveni poliţist, că nu e necesară o specializare şi că e suficient să-l îmbraci în uniformă şi-l trimiţi pe stradă, iar acesta este unul dintre motivele pentru care suntem văzuţi aşa cum bine ştim cu toţii de către societate.

Mai mult, unul dintre cele mai dureroase motive este că din cauza acestor "încadrări din sursă externă" şi al transferurilor, pentru agenţii de poliţie sunt prevazute numai funcţii cu studii medii şi nu postliceale, cum ar fi normal şi firesc. Nu este deloc corect ca un asistent medical să aibă prevazută o funcţie cu studii postliceale, iar un agent de poliţie care s-a chinuit şi a urmat o şcoală de poliţie să nu aibă acelaşi privilegiu şi să fie remunerat conform studiilor pe care le are. Iar acesta e un capitol foarte sensibil, întrucât viitoarea lege unică de salarizare conţine prevederi clare şi diferenţieri importante în acest sens. 
Referitor la acest aspect, ar fi interesant să ştim opinia lui Dumitru Coarnă de la SNPPC, care din câte am înţeles, la negocierile cu reprezentanţii ministerului şi-a exprimat clar susţinerea acestor încadrări din sursă externă şi al transferului de la alte arme. Drept urmare ne întrebăm dacă intr-adevăr domnia sa reprezintă şi susţine interesele poliiştilor, pentru că nu pare să o facă.

Domnilor sindicalişti să nu uitaţi că prin aceste metode se menţine posibilitatea politizării acestei instituţii. Eliminarea încadrărilor directe şi a transferului de la alte arme este doar un prim pas către o intrare în normalitate, către o profesionalizare reală a Poliţiei Române. Şi dvs. sunteţi datori să suţineţi această modificare pentru generaţiile de poliţişti ce vor veni din urmă.

În consecinţă singura soluţie corectă şi aşteptată de poliţişti este eliminarea definitivă a acestor încadrări din sursă externă şi al transferurilor din cadrul altor instituţii pe funcţii de poliţişti. Dacă angajatorul are nevoie neapărată de "specialişti" are posibilitatea legală să-i angajeze pe funcţii specifice activităţii pe care o vor desfăşura (medic, funcţionar etc.), dar nu e corect să primească peste noapte "titulatură" de poliţist.

Ca să înţelegeţi anomalia acestor încadrări, faceţi un exerciţiu de imaginaţie: dacă te îmbraci într-un halat alb şi te duci într-un spital, nu înseamnă că eşti medic ori asistent şi poţi acorda asistenţă medicală, la fel şi dacă te îmbraci într-o salopetă de pilot, nu înseamnă că poţi pilota un avion, iar exemplele pot continua. În consecinţă nici dacă te îmbraci într-o uniformă de poliţist, nu devii poliţist ...

Poliţiştii sunt sătui de aceste tranformări peste noapte în poliţişti a unor piloşi, pentru că marea majoritatea reuşesc cu sprijin din mediul politic, infiltraţi prin tot felul de concursuri dubioase. Poliţişti trebuie să rămână doar cei care desfăşoară activităţi specifice de poliţie, nu toţi cei care lucrează pe la popotă, la financiar, la logistică, prin garaje ori magazioneri sau toţi dansatorii, cântăreţii şi sportivii din structurile căpuşe ale ministerului. Ăştia sunt doar renumiţii "descurcăreţi" interesaţi numai de benficii personale, nişte fripturişti care nu au niciun fel de chemare pentru această meserie, nu au principii şi nici un minim simţ al dreptăţii ce trebuie obligatoriu să existe la un poliţist  adevărat.

Trebuie să precizăm că în rândurile de mai sus, nu facem referire absolut deloc la colegii proveniţi din sursă externă, dar care spre deosebire de majoritatea, s-au adaptat, au devenit nişte poliţişti buni profesionişti şi dedicaţi acestei meserii. Pentru că da, trebuie să recunoaştem că există şi astfel de cazuri, doar că ele sunt, din păcate, câteva excepţii de la regulă.

La numai câteva zile de la înmormântarea poliţistului ucis de un om de afaceri în Capitală, la Satu Mare s-a petrecut o speţă aproape identică. Marţi seara (25.08.2015) un om de afaceri din Satu Mare a luat pe capotă un poliţist. Diferenţa faţă de cazul de la Bucureşti este că acesta iniţial a oprit, numai că în timp ce unul dintre poliţişti efecuta verificările, individul a pornit şi a luat pe capotă celălalt poliţist rămas în stradă, pe o distanţă relativ scurtă, după care poliţistul a sărit de pe capotă, fără a suferi vătămări corporale sau alte leziuni. Evident s-a trecut la urmărirea şi blocarea acestuia în trafic, lucru ce s-a şi întâmplat ulterior, a scris voceatransilvaniei.ro

Întrebarea firească care se pune este: de ce ar face cineva aşa ceva? Stimabilul patron de carmangerie avea permisul de conducere suspendat, cu alte cuvinte era un infractor surprins în flagrant. Iar infracţiunea comisă a fost una cu intenţie. Omul ştia foarte bine că nu are dreptul să conducă, dar nu l-a interesat, nu a avut nicio jenă sau reţinere să încalce legea cu bună ştiinţă. 

Dacă cineva ar fi tentat să spună că a fost doar o întâmplare sau o excepţie, trecutul infracţional al individului îl contrazice, deoarece afaceristul nu este la prima abatere. El a avut mai multe dosare penale, inclusiv pentru ultraj. În anul 2000 a lovit o persoană, în 2004 a agresat un poliţist de frontieră şi i-a distrus autoturismul de serviciu. În luna martie 2010 a bătut două persoane "confiscându-le" calul şi atelajul, în noiembrie 2010 a bătut şi agresat verbal o persoană în faţa unui supermarket, în martie 2011 a intrat în sediul unei societăţi adresând injurii şi scuipând o persoană din conducerea acelei firme, iar relativ recent, în iunie 2013, a agresat un inspector de la Inspectoratul de Stat pentru Construcţii.

Un trecut infracţional bogat din care reiese destul de clar că stimabilul este o persoană violentă, ce nu dă doi bani pe legile din această ţară. Mai mult decât atât, la ultima sa ispravă, după ce a fost urmărit şi blocat, patronul a continuat să aibă un comportament "necorespunzător" faţă de poliţişti, fapt ce rezultă din comunicatul oficial al procurorilor.

În concluzie, avem de-a face cu un infractor, ce comite infracţiuni cu bună ştiinţă, cu un cazier stufos ce dovedeşte că este o persoană violentă, ce manifestă un dispreţ total faţă de legile statului român şi care nu ezită să comită alte infracţiuni în încercarea de a se sustrage.

Numai că pentru procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, toate acestea nu au fost suficiente pentru a propune arestarea individului, din moment ce a fost plasat sub control judiciar. Da, da, aţi citit corect! Individul a fost plasat sub control judiciar.

Probabil din cauza faptului că poliţistul nu a suferit vătămări corporale sau leziuni a cântărit mult mai mult decât faptul că individul s-a urcat la volan deşi era conştient că comite o infracţiune, după care nu a ezitat să mai comită încă o infracţiune cu violenţă în încercarea de a se sustrage, ca să nu mai amintesc de comportamentul violent ce ar fi trebuit să constituie o circumstanţă agravantă la fel ca şi trecutul său infracţional plin de fapte comise prin violenţă. 

În schimb, românii se întreabă de ce poliţiştii din această ţară nu ripostează la fel ca poliţiştii americani sau cei din alte ţări occidentale. Aici puteţi vedea dragi români una dintre cauze. Încercaţi să vă imaginaţi ce se întâmpla în Statele Unite într-un caz similar. Şi vă ajut eu cu un clip recent, în care un individ oprit în trafic refuză să coboare din maşină şi porneşte maşina în marşarier. Această manevră este considerată a fi un atentat la siguranţa poliţiştilor şi a publicului, drept urmare poliţiştii americani nu ezită şi fac uz de armă.

Acum încercaţi să vă imaginaţi ce ar fi păţit poliţistul român şi care ar fi fost părerea procurorului ce a instrumentat dosarul de ultraj în cazul de la Satu Mare, dacă colegul nostru ar fi folosit armamentul din dotare. În condiţiile în care a considerat că nu prezintă un pericol social suficient pentru a propune arestarea, deşi a comis două infracţiuni cu intenţie (conducere cu permisul suspendat şi ultraj) dintre care una cu violenţă, orice poliţist îşi pune întrebarea: 

Va considera domnul procuror că mi-a fost pusă viaţa în pericol? Va considera domnul procuror că uzul de armă a fost justificat?

Deci, este sau nu este încurajată ultragierea poliţiştilor în România?

Pentru că tot se vorbeste în aceste zile despre ultragierea poliţiştilor şi autoritatea Poliţiei Române, iar mass-media, clasa politică şi deontologii încep să priceapă că majoritatea cetăţenilor conştientizează cam ce legislaţie are România şi faptul că o poliţie cu autoritate slabă afectează liniştea şi siguranţa întregii societăţi, cred că ar fi util să încercăm o informare corectă referitor la acest subiect.

Recentele ultraje asupra poliţiştilor sunt doar nişte efecte fireşti ca urmare a subminării autorităţii Poliţiei Române ce a fost promovată şi susţinută în ultimii 25 ani în societatea noastră. Cetăţeanul s-a bucurat şi a fost mulţumit de fiecare dată când clasa politică a ştirbit autoritatea poliţistului prin diferitele modificări legislative, percepând în mod greşit aceste chestiuni ca pe nişte victorii, iar acum începe să realizeze că o instituţie de aplicare a legii cu autoritate slabă are un impact negativ asupra tuturor.

Societatea a analizat întodeauna această situaţie superficial şi asta datorită faptului ca mulţi cetăţeni se identifică în primul rând în rolul suspectului care intră în contact cu poliţia, ori drept urmare am ajuns în situaţia în care orice suspect are mai multe drepturi decât cetăţeanul onest şi cinstit.

Publicul larg refuză să înţeleagă că poliţiştii sunt doar oameni proveniţi din rândurile lor, sunt oameni care îşi riscă viaţa şi integritatea lor sau a membrilor familiei, pentru a-şi face datoria, pentru a proteja valorile sociale, pentru a proteja oamenii cinstiţi şi oneşti care doresc să ducă o viaţă normală, lipsită de incursiunile unor derbedei certaţi cu legea.

Principala cauză care a generat acestă situaţie este indulgenţa pe care Justiţia o manifestă în situaţiile de ultragiere a poliţiştilor, mai exact deciziile magistraţilor referitoare la cercetarea în stare de libertate, clasările dosarelor penale ori aplicarea sancţiunilor cu amendă în cazurile de ultraj, ce au dus la pierderea credibilităţii şi ştirbirea autorităţii poliţiei în faţa cetăţenilor, transmiţându-se un mesaj injust că ultrajul nu este o faptă gravă şi, automat, să încurajeze fenomenul.

O altă cauză importantă este legislaţia specifică, stufoasă, interpretabilă şi contradictorie. În prezent deşi legislaţia prevede dreptul poliţistului să folosească armamentul din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pentru imobilizarea infractorilor etc. formularea textului de lege nu oferă poliţistului nicio certitudine şi îl lasă în voia hazardului, pentru că nu există o interpretare şi o aplicare unitară a legii de către magistraţi. Ori fără prevederi legislative clare şi care să nu permită interpretări discreţionare, nu vom putea avea niciodată pretenţii să avem o poliţie fermă.

Societatea civilă şi în special cei cu funcţii de decizie trebuie să conştientizeze că poliţiştul nu acţionează în interes personal şi nici în interesul şefilor ori al celor aflaţi vremelnic la putere, ci în interesul comunităţii şi al cetaţenilor cinstiţi. Exact ăsta este rolul său şi pentru asta e plătit un poliţist: să-i prindă şi să-i izoleze pe cei care nu respectă normalitatea şi aleg să treacă în rândul infractorilor, iar fără "instrumentele" necesare, poliţistul este legat de mâini şi nu poate să o facă.

Actuala criză de legitimitate pe care o resimt absolut toţi poliţiştii din operativ, adică oamenii din stradă, cei trataţi ca nişte nimeni, fără respect, cei înjuraţi, scuipaţi, bătuţi, înjunghiaţi şi spulberaţi de maşini, este o situaţie foarte gravă ce necesită o rezolvare urgentă. Un prim pas important pentru o soluţionare corectă nu ar fi deloc dificil şi nici nu ar presupune costuri, pentru că ar necesita doar câteva modificări legislative privind uzul de armă al poliţistului şi eliminarea din legea penală a sancţiunii cu amendă penală ori posibilitatea de suspendare a pedepsei pentru faptele de ultraj asupra poliţistului, iar astfel de modificări legislative nu ar mai permite Justiţiei să manifeste clemenţă pentru astfel de infracţiuni.

În prezent, societatea românească nu prea are nicio legatură cu civilizaţia şi sistemul de valori din ţările cu o democraţie adevarată, pentru că democraţia nu înseamnă numai libertate în sensul anarhiei. Altfel spus, libertatea nu este numai un drept, ci în primul rând este o responsabilitate şi  o obligaţie de a respecta drepturile celorlalţi. Într-un cuvant, oricine este liber să facă tot ce îl taie capul, atâta timp cât acţiunile sale nu lezează pe ceilalţi, iar orice faptă antisocială, cât de mică şi neînsemnată pare, lezează interesele oamenilor normali.

În concluzie, românii trebuie să se hotărască ce poliţie vor: una cu atitudine fermă, legală şi pentru siguranţa cetăţeanului sau doresc o poliţie cu multă toleranţă faţă de comportamentele infracţionale. Hotărâţi-vă, oameni buni şi renunţaţi la ipocrizie!

Honoré de Balzac spunea: "Poliţia!... Cine sunt cei care o dispreţuiesc? Imbecili ce nu ştiu decît să batjocorească ceea ce înseamnă liniştea lor. Căci, suprimaţi Poliţia şi veţi suprima civilizaţia".