Eurostat, organismul care se ocupă cu statistica al Comisiei Europene, spune că numărul de poliţişti din UE a scăzut încet în ultimii ani. UE a avut un total de 1,6 milioane de poliţişti în 2016, o reducere de 3,4% faţă de anul 2009.
În medie, în anul 2016, în Uniunea Europeană existau aprox. 318 de poliţişti la 100 000 de persoane sau altfel spus un poliţist la 314 de persoane. Între statele membre există diferenţe semnificative. Ţările cu cel mai mic număr de poliţişti sunt: Ungaria cu 90 de poliţişti la 100.000 de locuitori, urmată de Finlanda (137), Danemarca (186), Suedia (203), Marea Britanie (212) şi România (cu 242 de poliţişti la 100.000 de locuitori), iar la polul opus, ţările membre cu cel mai mare număr de poliţişti sunt: Cipru (573), Malta (505), Grecia (492) şi Croaţia (490 de poliţişti la 100.000 de locuitori).

Sursa: ec.europa.eu/eurostat/

Din păcate, în realitate numărul din statistică este mult umflat artificial, pentru că spre deosebire de celelalte ţări membre ale UE, în România încă există problema impostorilor, pentru că doar la noi, inginerii de la logistică ori de la IT, medicii din centrele medicale, psihologii, secretarele, bucătarii, gestionarii şi alţi funcţionari care nu desfăşoară activităţi operative de poliţie, sunt transformaţi peste noapte şi au statut de poliţişti. În ţările civilizate, aceste categorii profesionale din structurile neoperative NU au statut de poliţist, ci îşi păstrează doar calificarea pe care o au de la bun început. Drept urmare, în România numărul poliţiştilor care desfăşară muncă efectivă de poliţie este mult mai redus faţă de ce ne prezintă statisticile oficiale.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a avut astăzi o şedință de lucru la sediul IGPR cu întreaga conducere a Poliţiei Române. Cu această ocazie au fost prezentaţi noul şef al Poliţiei Române, chestorul principal Cătălin Ioniţă, și noul adjunct al inspectorului general, comisar şef Florian Dragnea.

Ministrul a cerut ca, în cel mai scurt timp, noua conducere a IGPR să realizeze o radiografie exactă a problemelor de sistem cu care Poliţia se confruntă. După această analiză, în termen de o lună de zile, conducerea Poliţiei va prezenta un plan de reformă.

"Este momentul unei reforme reale în Poliţia Română. Trebuie să ne asumăm problemele, să căutăm soluţii pentru rezolvarea lor şi să facem acele schimbări de sistem care se impun. Eu cred că puteţi face asta şi mă bazez pe profesionalismul, integritatea şi responsabilitatea celor care îmbracă haina Poliţiei Române" a susţinut ministrul afacerilor interne, Carmen Dan. 
În cadrul şedintei operative, ministrul afacerilor interne a anunţat că mandatul noii conduceri a Poliţiei este acela de a recâştiga încrederea cetăţenilor. "Este nedrept ca greşelile unora să pună o pată pe întreaga instituţie. Convingerea mea fermă este că în număr covârşitor poliţiştii sunt oameni bine pregătiţi, de bună-credinţă şi fac această meserie din vocaţie".

Chestorul principal Cătălin Ioniţă are 42 de ani, a absolvit Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" în anul 1998, iar pe parcursul carierei profesionale a ocupat funcții de execuţie şi conducere în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi al Inspectoratului General al Poliţiei Române. De asemenea, până la împuternicirea în funcţia de inspector general al IGPR a condus Direcţia Generală Anticorupţie a MAI.
Comisarul şef Florian Dragnea are 37 ani şi a absolvit Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" în anul 2003. Ulterior, şi-a defăşurat activitatea în cadrul Poliţiei Române şi al Aparatului Central al MAI, ocupând atât funcţii de execuţie, cât şi de conducere. Până la împuternicirea în funcţia de adjunct al inspectorului general al IGPR a condus Direcţia Generală Management Operaţional din cadrul Aparatului Central al MAI.

Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne - Comunicat postat la ora 15:06, vineri, 19 ianuarie 2018

Situaţia REALĂ este cu totul alta decât cea prezentată în ultima perioadă prin tot felul de minciuni şi manipulări de către guvernanţi şi jurnalişti. Adevărul este că pensiile poliţiştilor şi cele militare NU sunt pensii speciale, pentru că cele două categorii de pensii sunt reglementate de legi distincte.

În cazul "pensiilor speciale" există: Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, Legea nr. 303/2004 republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În schimb, pentru poliţişti şi militari există doar Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, iar acestea nu fac parte din sistemul public de pensii, ci sunt plătite din bugetele ministerelor de resort, prin intermediul caselor sectoriale de pensii, unde tot militarii şi poliţiştii cotizează în perioada de activitate. 

S-au spus în ultimele zile o mulţime de minciuni, vehiculându-se informaţii şi cifre aberante în total dezacord cu realitatea. În realitate peste 95% dintre pensiile poliţiştilor şi militarilor au un cuantum între 2500 - 3000, nicidecum sumele vehiculate prin media. Pensiile poliţiştilor şi ale militarilor, care repet, nu sunt pensii speciale, sunt acordate către aproximativ 155.000 de persoane - circa 85.000 - MApN. 55.000 - Interne, 15.000 servicii.

Într-adevăr, cuantumul pensiilor speciale este destul de mare (valoarea medie a unei pensii speciale depăşeşte 8.000 de lei), dar acestea nu au nicio legătură cu veniturile şi pensiile poliţiştilor, cei mulţi şi tăcuţi, cei demni, cei care sunt de ani şi ani de zile direct afectaţi de nedreptăţile şi inechităţile existente în aceste instituţii. Ăştia sunt cei care îşi pierd viaţa şi sănătatea la serviciu, sunt cei care în ciuda tuturor neajunsurilor, strâng din dinţi şi merg mai departe indiferent de pericole ori de vreme.

Revenind la pensiile speciale şi în acest caz politicienii mint cu neruşinare şi manipulează, pentru că realitatea este cu totul alta. În prezent sunt aprox. 8600 pensii speciale, care reprezintă doar 0.1% din bugetul naţional de pensii, ce sunt acordate următoarelor categorii profesionale: parlamentari, diplomați, magistrați, grefieri, personal aeronautic, auditori ai Curţii de Conturi, judecători CCR şi funcţionari parlamentari.

În justificarea modificării legii pensiilor poliţiştilor şi militarilor, se tot vorbeşte de o pensie de 34 000 lei, fără să se precizeze că există o singură pensie de acest fel şi că aceasta aparţine unui magistrat, pensionat în baza legii de pensionare a magistraţilor şi nu în baza legii pensiilor militare, lăsând falsa impresie ca toate pensiile poliţiştilor şi militarilor ar fi aşa mari. Se manipulează şi se minte cu neruşinare, pentru că nici nu e posibil aşa ceva din moment ce aprox. 60% din personalul Poliţiei Române este plătit cu salarul minim pe economie.

Potrivit unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, pus recent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, se va introduce o noutate importantă în lupta contra acestui fenomen îngrijorător, respectiv va deschide calea obţinerii unui ordin de protecţie provizoriu.

Conform proiectului, ordinul de protecție provizoriu va putea fi emis pentru acele fapte grave de violenţă domestică, adică faptele ce pun în pericol viaţa şi integritatea fizică a victimei. Practic, poliţistul va putea fi sesizat atât de victimă, cât şi de orice altă persoană care are cunoştinţă de astfel de fapte, iar acesta după ce verifică situaţia la faţa locului "poate emite un ordin de protecţie provizoriu în cazul în care se constată că există un risc iminent asupra vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii unui membru de familie".

Ordinul de protecţie provizoriu este executoriu, iar prevederile sale se aplică de îndată, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. În situaţia manifestării refuzului agresorului, punerea în executare a măsurilor stabilite prin ordinul de protecţie provizoriu se realizează prin constrângere, se precizează în proiect. Odată ce este emis de poliţist, ordinul va fi trimis pentru confirmare la procuror, în cel mult 24 de ore, însă procurorul dacă constată aspecte de nelegalitate sau netemeinicie, îl poate infirma motivat.

În prezent, victimele violenţei în familie pot obţine un ordin de restricţie de la instanţa de judecată, însă documentul nu se poate obţine de îndată. Trebuie făcută o cerere către instanţa competentă, iar soluţionarea ei de către judecător se va face în maxim 72 de ore.

Prin ordinul provizoriu poliţistul va putea dispune, temporar, una sau mai multe măsuri:

• evacuarea temporară a agresorului din locuinţă, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, cu obligaţia de a preda cheile locuinţei poliţistului;
• reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei şi, dacă este cazul, schimbarea încuietorilor locuinţei;
• obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate prin acesta;
• predarea de către agresor organelor de poliţie a armelor deţinute sau ridicarea acestora.

În fine, proiectul de lege trebuie să treacă atât de Guvern, cât şi de Parlament, să fie aprobat de Preşedinte prin decret şi abia după ce este publicat în Monitorul Oficial poate să producă efecte.

După fiecare schimbare a Guvernului ori a Parlamentului, securiştii din Jandarmerie îşi pun în funcţiune PCR-urile ("pile, cunoştinţe şi relaţii") din lumea politică, ale căror părţi dorsale le pupă cu insistenţă şi fără întrerupere, iar prin intermediul acestora mai trimit în Parlament câte o propunere legislativă, prin care încearcă în disperare să capete competenţe sporite ori din cele specifice Poliţiei Române. Drept dovadă, vă reamintesc doar câteva dintre propunerile de modificare a legislaţiei referitoare la competenţele jandarmilor din trecut:

• În februarie 2007 un grup de senatori au iniţiat un proiect de lege care prevede acordarea Jandarmeriei a competenţelor de cercetare penală specifice poliţie judiciare cât şi modificarea legii de funcţionare a Jandarmeriei în care se dorea introducea sintagmei "forţă de poliţie a statului". Se poate consulta aici: proiectul de lege - RESPINS definitiv de ambele camere, abia în 21.06.2012;
• În martie 2009 un deputat susţinea un proiect de lege referitor la acordarea competenţelor de poliţie judiciară Jandarmeriei - proiect de lege RESPINS definitiv de Senat la 16.12.2009;
• În septembrie 2009, doi deputaţi au iniţiat un proiect de lege care prevedea modificarea legii de funcţionare a jandarmilor, în sensul acordării acestora competenţelor de menţinere a ordinii publice. Proiectul de lege a fost RESPINS definitiv de către Senat la 21.06.2012;
• În decembrie 2010 câţiva deputaţi au iniţiat şi susţinut un proiect de lege pentru modificarea legislaţiei rutiere în vederea acordării de competenţe de poliţie rutieră Jandarmeriei. Proiectul de lege a fost RESPINS definitiv de ambele camere, abia în martie 12.03.2013;
• Anul trecut, în februarie 2016, a apărut o propunere pentru înfiinţarea "jandarmeriei rurale" în care se solicitau competenţe specifice de poliţie privind menţinerea ordinii publice cât şi înfiinţarea unor unităţi/subunităţi de jandarmerie în mediul rural. Proiectul de lege a fost RESPINS definitiv de Senat la 19.09.2016.

Şi în prezent jandarmii au găsit un senator, domnul senator Viorel Sălan, general în rezervă al Jandarmeriei, fost inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, un fost securist transformat după 1990 în jandarm. Puteţi consulta bibliografia domnului senator în care menţionează că a fost comandant de pluton la Brigada de Jandarmi Timişoara între 1982 - 1985, iar între 1985 – 1988 a fost ofiţer instructor la Brigada de Jandarmi Timişoara, deşi în acele vremuri nu existau jandarmi, ci erau trupe de securitate. Domnul senator, general jandarm în rezervă a trimis în Parlament un nou proiect de lege prin care se doreşte acordarea competenţelor de poliţie judiciară Jandarmeriei, competenţe specifice de poliţie privind reţinerea şi conducerea la sediu a persoanelor, atribuţii privind avizarea societăţilor de pază şi aşa mai departe. Îngrijorător este faptul, că nu mai puţin de 124 de senatori şi deputaţi au semnat în calitate de coiniţiatori acest proiect de lege aberant. Este trist că aceşti parlamentari nu cunosc adevăratele motive pentru care Jandarmeria nu poate avea competenţe de poliţie judiciară ori altfel de competenţe şi au semnat ca primarii, un proiect de lege care încalcă tratatele internaţionale pe care România s-a angajat să le respecte, încalcă Constituţia României, acquis-ul comunitar şi chiar o hotărâre a CEDO.

Oricine citeşte proiectul de lege şi expunerea de motive care însoţeşte acest document, poate constata cu uşurinţă că acesta a fost conceput şi redactat de nişte jandarmi cu o minte îngustă şi gândire soldăţească, iar iniţiatorul a copiat cuvânt cu cuvânt, textul fiind preluat cu copy-paste fără măcar să-l citească, întrucât în conţinutul acestuia se regăsec expresii de genul "instituţiei noastre", deşi cel puţin teoretic iniţiatorul ar trebui să fie un parlamentar, nu un jandarm. 

Revenind la proiectul de lege în sine, cred că ar fi util ca cineva să-i informeze pe aleşii din Parlament, că în conformitate cu principiile europene, în statele democratice cetăţeanul contribuabil, nu este cercetat, investigat, sancţionat ori reţinut de militari - de structuri cu statut militar, întrucât astfel de practici sunt specifice regimurilor totalitare. Aplicarea legii, cercetarea, investigarea, etc. unui cetăţean trebuie să se facă tot de către personal civil (funcţionari publici), într-un mod cât se poate de transparent, fără ca cei ce fac parte din vreun sistem militar să aibă vreo implicare în aceste chestiuni. Acest aspect este necesar pentru că sub paravanul sistemului militar nu poate exista şi nici nu mai poate fi garantată aceea transparenţă prin care sunt respectate drepturile cetăţenilor, din moment ce militarul este supus altor reguli, el este cercetat şi judecat de un alt sistem distinct al justiţiei, iar sistemul militar prin natura lui, este închis publicului fiind protejat de instituţia secretului militar. Astfel sub acest paravan al secretului militar, care din punct de vedere legal intră în categoria informaţiilor secrete de stat, se pot ascunde sau muşamaliza foarte multe abuzuri împotriva celor cercetaţi, iar din această cauză, nicăieri în tările cu o democraţie consolidată şi adevărată nu se permite amestecul structurilor militare în domeniul aplicării legii pe timp de pace. Pentru a înţelege ce presupune asta, trebuie precizat că toate documentele întocmite de personalul militar pot fi protejate firesc de acest secret miltar/stat şi nu pot fi declasificate de instanţele de judecată, ci numai prin hotărâre a Guvernului doar la solicitarea motivată a emitentului, iar ca urmare se pot ascunde foarte uşor încălcări ale legii, erori administrative, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale persoanelor sau lezării ale intereselor legitime şi limitării ale accesului la informaţiile de interes public. Drept dovadă este şi faptul că atunci când România a negociat aderarea la Uniunea Europeană, o importantă condiţie a fost demilitarizarea serviciului poliţienesc, alinierea şi armonizarea acestuia cu standardele Uniunii Europene, fapt ce s-a produs încă din 2002. 
Prin aceste prevederi aberante propuse în proiectul de lege, care se suprapun cu atribuţiile altor instituţii ale statului este anulată practic demilitarizarea poliţiei din domeniul aplicării legii, a respectării drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetăţenilor şi se încalca acquis-ul comunitar. Mai mult, Uniunea Europeană solicită şi recomandă permanent statelor membre să elimine orice formă de paralelism existent în domeniul instituţiilor de aplicare a legii, scopul politicilor europene în domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (renumitul capitol J.A.I.) prevăd aspecte foarte clare în acest sens, ce au ca principală normă cu o importanta excepţională, existenţa unor structuri judiciare poliţieneşti unice, independente şi eliminarea orcărui paralelism instituţional, ori reglementări de competenţe similare referitoare la acest domeniu, pentru a nu se acoperi una pe alta şi pentru a nu plimba responsabilitatea de la unii la alţii. 

De asemnea trebuie menţionat aici şi faptul că există o condamnare a CEDO împotriva României, din vremea când Poliţia Română avea statut militar, în care Curtea Europeană a condamnat statul român tocmai pentru că autorităţile nu au desfăşurat o anchetă corectă. Cum a ajuns CEDO la o asemenea concluzie? Dacă veţi avea curiozitatea să citiţi Hotărârea CEDO în cazul Barbu Anghelescu versus România, din 5 octombrie 2004, nr. 46430/99, vă veţi convinge despre faptul că CEDO a stabilit că cercetarea şi urmărirea penală efectuată de militari când în cauză sunt implicaţi civili, încalcă prevederile art.3 din Conveţia Euroapeană a Drepturilor Omului. 
Într-un limbaj mai comun şi nu atât de tehnic CEDO a constatat că în România, la aceea vreme, poliţia avea un statut militar, iar poliţiştii ce efectuau cercetarea/urmărirea penală, în cazul unor acuzaţii de tratament inuman ori degradant, în virtutea statutului militar, nu erau cercetaţi de parchetele şi instanţele de drept comun, ci de către cele militare. Având în vedere aceste aspecte, curtea europeană a hotărât că cetăţeanul român nu a avut parte de un proces echitabil, nu a avut parte de un tratament din partea statului, corect şi imparţial. 
Astfel că în repetate rânduri, în hotărâre mai sus menţionată Curtea Europeană constată acest aspect, la punctul nr. 41 şi 43, CEDO spune:

Citat:

41. La data faptelor organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române erau reglementate de Legea nr. 26 din 12 mai 1994, conform căreia poliţiştii aveau calitatea de militar activ. Competenţa pentru urmărirea penală şi judecata poliţiştilor cercetaţi pentru comiterea de fapte prevăzute de legea penală aparţinea, în virtutea calităţii lor de militar activ, parchetelor şi instanţelor militare.
...
43. Conform dreptului intern în vigoare la momentul faptelor, personalul Poliţiei era asimilat militarilor. Competenţa pentru urmărirea penală şi judecata poliţiştilor cercetaţi pentru comiterea de fapte interzise de legea penală aparţinea, în virtutea calităţii lor de militar activ, parchetelor şi instanţelor militare.

Exact ce se va întâmpla şi în cazul în care parlamentarii adoptă proiectul de lege privind sporirea competenţelor jandarmilor. Practic România se va întoarce în timp şi vor fi aruncate la gunoi toate reformele impuse de europeni pentru a ne primi în U.E. Numai că asta nu ar fi singura problemă, în aceeaşi hotărâre, CEDO a stabilit şi faptul că acest aspect duce implicit la încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, sau altfel spus civilii nu au parte de un proces echitabil, atunci când sunt investigaţi şi cercetaţi de militari. Şi găsim în hotărâre punctul 66 şi 67, unde curtea europeană spune:

Citat:

66. Curtea aminteste că, pentru ca o anchetă privind infracţiunile de omucidere sau de rele tratamente comise de către agenţii statului să poată fi considerată ca efectivă, se poate considera, în general, că este necesar ca persoanele competente să desfăşoare ancheta, precum şi cele care au efectuat cercetările să fie independente de persoanele implicate în evenimente (a se vedea, de exemplu, hotărârile Güleç împotriva Turciei din 27 iulie 1998, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-IV, § 81–82, şi Ogur împotriva Turciei, [M.C.], Cererea nr. 21.954/93, CEDO 1999-III, § 91–92). Acest lucru presupune nu numai absenţa oricărei legături ierarhice sau instituţionale, ci şi o independenţă practică (a se vedea, de exemplu, hotărârea Ergi împotriva Turciei din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, § 83–84, şi Kelly şi alţii împotriva Marii Britanii, Cererea nr. 30.054/96, § 114, Hotărârea din 4 mai 2001).

67. Curtea observă, mai întâi, că independenta procurorilor militari care au efectuat ancheta în privinţa poliţiştilor poate fi pusă la îndoială, avându-se în vedere reglementarea internă în vigoare la momentul faptelor. În aceastã privintă, ea arată că, în conformitate cu Legea nr. 54/1993, procurorii militari sunt ofiţeri activi, la fel ca şi poliţiştii la data faptelor, făcând parte din structura militară, având la bază principiul subordonării ierarhice: ei beneficiază de grade militare, se bucură de toate privilegiile în materie şi răspund pentru încălcarea regulilor de disciplină militară.

Într-un limbaj mai comun curtea europeană a hotărât că toate anchetele desfăşurate de militari împotriva civililor, nu pot fi considerate ca fiind independente, deoarece tocmai statutul militar, ce are la bază principiul subordonării ierarhice, chiar dacă această legătură nu este una instituţională, nu conferă suficiente garanţii privind corectitudinea şi independeţa necesare într-o anchetă penală.
Asta înseamnă că orice anchetă penală în care militarii efectuează acte de urmărire penală, poate avea ca final o condamnare a României de către CEDO, fie că le place sau nu ori că domnii jandarmi vor să înţeleagă sau nu.

Mai mult decât atât, tot acolo Curtea Europeană vorbeşte despre o "independenţă practică" care în sistemul militar nu există, deoarece subordonarea ierarhică este chiar esenţa statutului de militar. Milităria constă tocmai în urmarea ordinelor superiorului orbeşte, acolo nu trebuie să gândeşti, să analizezi, să-ţi pui întrebări, ci doar să execuţi ordinul. Ceea ce nu se împacă deloc cu principiile din sistemul juridic actual, ce impun acea "independenţă practică" celui ce efectuează cercetări într-un dosar penal. În plus, ceea ce nu ştiu mulţi dintre parlamentarii coiniţiatori, probabil nici cei din minister este faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se joacă cu aceste lucruri, acel aviz de poliţie judiciară nu este o simplă formalitate aşa cum cred jandarmii. Există cazuri de jandarmi ce s-au transferat în Poliţia Română, devenind astfel poliţişti (pentru că da, 99% dintre jandarmi îşi doresc să fie şi ei poliţişti) şi care datorită faptului că provin din Jandarmerie, nu le-a fost acordat avizul de poliţie judiciară, motivaţia (una corectă, de altfel) fiind că nu posedă cunoştiinţele juridice necesare.

Concluzia este că deşi demilitarizarea Poliţiei Române s-a dovedit un proces anevoios ce a început abia în anul 2002 şi din păcate nici în prezent nu este încă 100% demilitarizată, întrucât încă mai există în poliţie căprari ce regeretă vremurile în care poliţistul avea statut de militar, Parlamentul şi Guvernul României doresc întoarcerea în trecut prin infiltrarea în sistemul judiciar, în materie de procedură penală, a unei structuri militare. Prin urmare, în loc să consolidăm democraţia din România, Guvernul şi Parlamentul propun un fenomen invers.

Expunerea de motive este o înşiruire de cuvinte goale, din care rezultă o slabă pregătire juridică a iniţiatorului. Găsim acolo în expunerea de motive următoarea frază: "legea nu prevede că jandarmul poate stabili identitatea persoanelor". Dacă este adevărată afirmaţia, cum şi-au îndeplinit până acum atribuţiile? Încălcând legea? Cum au aplicat jandarmii contravenţii şi au constatat infracţiuni, fără să aibe dreptul legal de a stabili identitatea unei persoane!?

Într-adevăr legea nu le permite jandarmilor să conducă sau să invite persoane la sediu, asta tocmai pentru că sunt o structură militară şi acolo este vorba despre o unitate militară. În anul 2017, în România, ţară membră a U.E., se doreşte ca cetăţeanul, civilul, să fie reţinut, săltat şi dus într-o unitate militară, unde să fie cercetat de militari. 

Halucinantă este şi declaraţia doamnei Ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, care a declarat, că proiectul care prevede atribuţii sporite pentru jandarmi nu este unul rău, precizând că nu sunt încălcate atribuţiile Poliţiei Române. Oare chiar a citit acel proiect de lege? Pentru că dacă într-adevăr a citit proiectul şi face o asemenea declaraţie, lucrurile sunt grave. Înseamnă că avem un ministru ce nu este capabil în a interpreta şi raţiona corect pe baza informaţiilor disponibile. Însă cu siguranţă nu a citit acest proiect de lege, ci doar a luat de bune analizele generalilor jandarmi din eşalonul doi, ce o consiliază. Stimată doamnă, sunteţi înconjurată de nişte generali jandarmi, ce vă mint şi vă manipulează fără jenă. Drept dovadă declaraţia dvs. conform căreia nu sunt încălcate atribuţiile Poliţiei Române. Dacă veţi citi proiectul de lege, veţi găsi acolo:

După cum oricine poate observa, tocmai încălcarea/modificare atribuţiior Poliţiei Române se doreşte a se realiza de către jandarmi. Asta presupune ca atribuţiile pe linia avizării societăţilor de pază, a avizării personalului civil de pază, gărzi de corp, avizarea planurilor de pază pe care orice societate comercială ce deţine un punct de lucru trebuie să-l aibă, orice persoană fizică autorizată, chiar şi persoane private să fie controlate de o structură militară. În România în loc să redefinim separat structura militară, de zona civilă, militarizăm şi ceea ce era civil. Astfel de atribuţii acordate unei structuri militare ce va imixtiona cu zona privată, cu drepturile şi libertăţile fundamentale, ne trimite în trecut, în perioada comunistă, când o structură militară controla societatea civilă. 

Bine ar fi dacă doamna ministru nu ar mai da crezare poveştilor nemuritoare pe care foştii securişti, actualmente jandarmi, le repetă cu obsesie, acele poveşti conform cărora în sistemul militar ar fi mai multă rigoare, disciplină, integritate, onoare, etc. Sunt doar legende urbane, nişte stereotipuri propagandistice ... pentru că mergând pe această logică rudimentară şi nesănătoasă, conform căruia militarul ar fi superior civilului, atunci înseamnă că pentru ca România să aibă o guvernare integră şi onorabilă ar trebui să avem o dictatură militară, ceea ce ştim cu siguranţă că nu-i adevărat.

Anul acesta, Poliţia Română aniversează împlinirea a 195 de ani de atestare documentară, prilej cu care au fost decernate premiile "Poliţistul anului" - ediţia 2017.

Premiile sunt acordate în semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obţinute în activitate, pe parcursul anului 2016, şi sunt împărţite în 5 domenii specifice muncii de poliţie la care se adaugă un premiu special.  

Astfel, la categoria "ordine şi siguranţă publică" a fost desemnat câştigător subcomisarul de poliţie Ujica Petru – Daniel, din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov. La data de 18 august 2016, în urma activităţilor investigative desfăşurate de polițist, au fost indisponibilizate 38 de vagoane cu material lemnos, fără documente legale.

Câştigătorul categoriei "investigarea şi combaterea criminalităţii" a fost desemnat comisarul-şef de poliţie Andreica Paul –Leon, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa – Năsăud. În anul 2016, deşi a fost împuşcat în braţ pe parcursul misiunii, poliţistul a reuşit localizarea şi prinderea unui infractor violent, autorul unei tâlhării armate.

Câştigător la categoria "combaterea criminalităţii organizate" a fost desemnat un polițist din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Acesta s-a remarcat în instrumentarea unui dosar penal privind săvârşirea  infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste 13.500.000 de euro.

La categoria "suport operativ" câştigător a fost desemnat agentul şef adjunct de poliţie Apetrei Emanuel. Poliţistul este unul dintre cei mai buni specialişti în domeniul examinării imaginilor şi înregistrărilor video de tip "recunoaștere facială", având un rol  important în asigurarea materialului probator într-un volum impresionant de cauze.

Câștigătorul categoriei "suport misiuni şi activităţi" a fost desemnată Direcţia Management Resurse Umane. Unitatea a gestionat în mod eficient situaţia rezultată din pensionarea unui număr însemnat de poliţişti, specialiştii acesteia asigurând desfăşurarea în condiţii de legalitate, transparenţă şi echidistanţă  a concursurilor de încadrare de personal. 

Premiul Special a fost acordat Direcţiei de Combatere Criminalităţii Organizate, care a  realizat cea mai mare captură de droguri înregistrată în România, respectiv 2,6 tone de cocaină brută, disimulată în podeaua a 4 containere trimise din Columbia, cu destinaţie finală Olanda. În urma operaţiunii au fost arestate 6 persoane, inclusiv organizatorul şi au fost confiscaţi 1.500.000 de euro.

Sursa: www.politiaromana.ro

În şedința de azi, 30 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 4, a decis că poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de contravenţie pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar. 

Cu alte cuvinte sau într-o exprimare mai populară: NU este obligatoriu ca sancţiunea să o aplice poliţistul ce operează aparatul radar.

Citat:

Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 30 ianuarie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Biroul de Informare şi Relaţii Publice

C O M U N I C A T

            În şedinţa din 30 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat sesizările în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

[...]

Decizia nr.4  în dosarul nr.3478/1/2016

Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Caraş Severin prin Încheierea din 17 mai 2016, pronunţată în dosarul nr. 23520/271/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 180 şi art. 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2017.

Anul acesta în aprilie, Consiliul European a adoptat o directivă privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor zborurilor internaţionale (PNR) pentru prevenirea, depistarea, investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor grave şi de terorism.
Directiva are drept scop reglementarea transferului datelor PNR ale pasagerilor pentru toate zborurile din state terţe către UE şi invers, de la companiile aeriene către statele membre, precum şi prelucrarea acestor date de către autorităţile competente. Directiva prevede că datele PNR colectate pot fi prelucrate numai în scopul prevenirii, depistării, investigării şi urmăririi penale a infracţiunilor grave şi de terorism.
În temeiul noii directive, transportatorii aerieni vor avea obligaţia de a furniza autorităţilor statelor membre datele PNR pentru zborurile care intră sau ies din UE. De asemenea, aceasta va permite statelor membre să colecteze date PNR şi în cazul anumitor zboruri intra-UE. Ca urmare a situaţiei actuale în materie de securitate din Europa, toate statele membre au declarat că, până la data transpunerii directivei, vor utiliza pe deplin posibilitatea prevăzută la articolul 2 de a include, de asemenea şi anumite zboruri intra-UE.
Fiecare stat membru trebuie, de asemenea, să înfiinţeze o aşa-numită unitate/instituţie pentru gestionarea acestor informaţii despre pasageri, care va primi datele PNR de la transportatorii aerieni.

Noile norme instituie un standard UE pentru utilizarea acestor date şi cuprind dispoziţii referitoare la:

• scopurile în care datele PNR pot fi prelucrate în contextul aplicării legii (evaluarea înainte de sosire a pasagerilor pe baza unor criterii de risc predeterminate sau în scopul de a identifica anumite persoane; utilizarea în anumite investigaţii/urmăriri penale; contribuţii la dezvoltarea unor criterii de evaluare a riscurilor);
• schimbul de astfel de date între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe;
• stocarea (datele vor fi stocate iniţial timp de 6 luni, după care vor fi mascate şi stocate pentru o perioadă suplimentară de patru ani şi jumătate, cu o procedură strictă de acces la datele complete);
• protocoale comune şi formate de date pentru transferul datelor PNR de la transportatorii aerieni către unităţile/instituţiile de gestionare a informaţiilor despre pasageri;
• garanții solide în ceea ce priveşte protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal, inclusiv rolul autorităților naţionale de supraveghere şi obligativitatea numirii unui responsabil cu protecţia datelor în fiecare unitate/instituţie de gestionare a informaţiilor despre pasageri.

În prezent datele PNR sunt deja stocate în sistemele de rezervare ale transportatorilor. Aceste date se referă la informaţiile furnizate de către pasageri companiilor aeriene atunci când rezervă un zbor, precum şi la înregistrarea pentru zbor. Datele PNR includ numele, datele de călătorie, itinerariul călătoriei, informaţii despre bilet, date de contact, agentul de turism la care a fost rezervat zborul, mijloacele de plată utilizate, numărul locului şi informaţii referitoare la bagaje.

Utilizarea acestor date de către organismele de aplicare a legii din statele membre în anumite cazuri nu constituie o noutate. Diferite state membre utilizează deja date PNR în scopul aplicării legii, fie pe baza unei legislaţii specifice, fie pe baza unor competenţe juridice generale. Colectarea şi utilizarea datelor PNR sunt esenţiale în combaterea anumitor infracţiuni transfrontaliere, cum sunt traficul de droguri, traficul de fiinţe umane sau traficul de copii. Cu toate acestea, încă nu există o abordare comună în întreaga UE. Regatul Unit şi Irlanda au optat să participe la această directivă. Danemarca nu participă.

Statele membre vor avea la dispoziţie doi ani pentru a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma acestei directive.

Se pare că mai nou, jandarmii din Bucureşti şi Ilfov, încearcând să facă pe deştepţii, reuşesc doar să reconfirme zicala ce le este atribuită şi care face referire la legătura dintre muşchii şi mintea lor. Stimabilii refuză să execute mandatele de aducere emise de către poliţiştii din poliţia judiciară. Şi nu, nu este vorba despre un singur caz izolat, au existat mai multe astfel de situaţii. Minţile luminate cu lanterna din Jandarmerie au citit art. 265 şi 266 din Codul de Procedură Penală şi printr-o sclipire orbitoare, au ajuns la măreaţa concluzie conform căreia poliţiştii nu pot emite mandate de aducere, drept urmare, ei refuză să le pună în aplicare şi trimit răspunsuri hazlii prin care de fapt nu spun nimic concret.

În mod firesc vă veţi întreba cum de au ajuns jandarmii la o asemenea concluzie. Într-un puseu de inteligenţă specific militărească au observat că în redactarea celor două articole legiuitorul vobeşte despre "organul de urmărire penală" şi nu despre "organul de cercetare penală ale poliţiei judiciare".  Drept urmare jandarmii au refuzat să pună în executare mandatele de aducere şi au transmis răspunsuri, în care spuneau că ei executa doar mandatele de aducere emise de magistraţi.

Numai că jandarmii au omis să citească în Codul de Procedură Penală şi art. 55, unde legiutorul explică clar cine sunt aceste "organe de urmărire penală".

Citat:

Art.55 - (1) Organele de urmărire penală sunt:
a) procurorul;
b) organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare;
c) organele de cercetare penală speciale.

În concluzie, ceea ce fac este să încalce legea. Nu respectă prevederile Codului de Procedură Penală. Iar această faptă este prevăzută la fel de clar tot în Codul de Procedură Penală, pe care jandarmii îl citesc pe sărite. Art. 283 prevede abaterile judiciare, unde găsim:

Citat:

(1) Următoarele abateri săvârşite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:
...
b) neîndeplinirea ori îndeplinirea greşită a îndatoririlor de înmânare a citaţiilor sau a celorlalte acte procedurale, precum şi neexecutarea mandatelor de aducere.

Cu alte cuvinte, nexecutarea mandatelor de aducere de către jandarmi constituie abatere judiciară şi trebuie sancţionată cu amendă judiciară.
Dacă vă aflaţi într-o astfel de situaţie, respectiv efectuaţi cercetări într-un dosar penal şi emiteţi un mandat de aducere, înaintându-l jandarmilor pentru executare dar aceştia refuză, printr-o ordonanţă sancţionaţi-l pe reprezentantul legal al persoanei juridice, mai exact pe domnul comandant al jandarmilor cu o amendă judiciară. Poate aşa va citi cu mai multă atenţie Codul de Procedură Penală.

Nu trebuie omise nici prevederile alin. 6 ale art. 283 CPP. care spune că:

Citat:

(6) Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta constituie infracţiune.

În cazul în care stimabilii jandarmi refuză să execute mandatul, fapta trebuie cercetată de Parchetul Militar privind comiterea infracţiunii de obstrucţionare a justiţiei, prevăzută de art. 271 alin (1) Cod Penal. Dar anterior trebuie aplicată amenda judiciară, întrucât esenţial pentru existenţa infracţiunii este avertizarea prealabilă a persoanei de către organul de urmărire penală asupra consecinţelor faptei sale şi numai din acest moment, dacă persoana pesistă în atitudinea lipsită de cooperare cu organele judiciare, vor fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

La o analiză sumară a vulnerabilităţilor şi disfuncţionalităţilor din sistemul de securitate al Belgiei, în urma atacurilor de la Bruxelles, se remarcă o problemă a sistemului belgian, ce ar trebui să dea de gândit atât belgienilor, cât şi celorlalţi europeni, inclusiv românilor. De departe cea mai gravă problemă este faptul că o informaţie vitală care ar fi putut duce la prinderea lui Salah Abdeslam, nu a ajuns acolo unde era nevoie. Mai exact un şef al poliţiei locale belgiene nu a introdus în baza de date federală o informaţie care ar fi putut duce la prinderea lui Salah Abdeslam mult mai devreme. Deşi pentru mulţi poate părea un detaliu nesemnificativ sau o simplă eroare umană, pentru cunoscători, aceasta este cea mai gravă vulnerabilitate a sistemului poliţienesc belgian. Şi apariţia acesteia nu este decât o consecinţă inevitabilă, datorată sistemului organizatoric al serviciului poliţienesc în Belgia. 

După cum spune şi titlul, eşecul comunicării unei asemenea informaţii vitale, faptul că ea nu a ajuns acolo unde era nevoie de ea, demonstrează că poveştile politicienilor cu descentralizarea serviciului poliţienesc şi acest concept al serviciilor poliţieneşti locale nu mai este de actualitate, ba chiar a devenit o vulnerabilitate. Iar despre aceste lucruri, pe acest website s-a mai vorbit şi în postarea referitoare la decizia Scoţiei de a renunţa la serviciile de poliţie locale. Citiţi aceea postare şi vă veţi convinge că unul dintre principalele argumente este demonstrat de eşecul belgienilor. Găsiţi acolo postat încă din 2013:

Citat:

Al doilea important argument a fost cel al eficienţei serviciului poliţienesc, care odată cu fragmentarea lui duce inevitabil la o reducere a eficienţei, tocmai pentru că infracţionalitatea a evoluat şi politicile de combatere a stării infracţionale trebuie aplicate la nivel naţional, nu teritorial sau local. Astăzi, datorită evoluţiei tehnologiei, infrastructurii, mijloacelor de transport, etc infractorii nu mai acţionează doar în anumite zone, ci se plimbă şi comunică foarte uşor. Acest lucru trebuie să se întâmple şi la nivelul serviciului poliţienesc, astfel că o comunicare şi colaborare facilă este vitală. Iar dacă există servicii poliţieneşti locale şi independente, ce au obiective şi priorităţi proprii, este o naivitate să crezi că vor colabora şi comunica la fel de bine şi eficient ca în cazul unor structuri ce fac parte din acelaşi serviciu poliţienesc.

Cu alte cuvinte, existenţa poliţiilor locale, cele pe care la noi în ţară politicienii le-au creat şi sunt conduse de primari, constituie o vulnerabilitate. Sigur, politicienii recită românilor nişte poveşti populiste, când vine vorba despre necesitatea existenţei poliţiei locale, vorbind despre aşa-zisa apropiere de cetăţean şi alte asemenea legende politicianiste. Numai că realităţile cotidiene îi contrazic, iar datorită intereselor de grup, se fac că nu văd ori se prefac că nu înţeleg.

În Belgia există un serviciu de poliţie structurat pe două nivele, federal şi local. În anul 2001, poliţia belgiană a suferit o reformă structurală fundamentală. În urma unui scandal datorat unor crime în serie comise de un pedofil, serviciile de poliţie (poliţia locală, Rijkswacht/Jandarmeria şi poliţia judiciară) au fost unificate şi s-a creat o poliţie pe două nivele (Federale Politie şi Lokale Politie). Ambele forţe sunt autonome şi se subordonează unor autorităţi diferite. Ce au făcut belgienii în 2001 este exact ce îşi doresc în România politicienii şi foştii gardieni publici, respectiv fragmentarea şi distrugerea Poliţiei Române, prin aceea idee conform căreia ordinea publică şi rutiera ar trebui să se afle în subordinea primarului. Exact asta au făcut belgienii. Au fragmentat poliţia, iar pentru structurile de ordine publică şi rutieră politicienii locali şi-au păstrat controlul. Iar consecinţele nu au întârziat să apară (foto):

Cum a fost posibil ca o informaţie atât de importantă să nu ajungă unde era nevoie? E simplu. O poliţie locală condusă de un politician local are alte priorităţi şi nu va fi niciodată interesată ori preocupată de atribuţiile şi obiectivele altor servicii poliţieneşti. De ce? Pentru că nu e treaba lor, interesul oricărei poliţii locale este să-şi mulţumească şeful direct/primarul, care la rândul lui, nu este interesat să afle informaţii sau date privind infracţiuni date în competenţa altora şi unde nu are nicio responsabilitate. Imaginaţi-vă cam cât de interesaţi sunt primarii din ţara noastră de combaterea crimei organizate, dar nu doar aşa ... la nivel declarativ. Şi nu trebuie decât să ne aducem aminte cum şi la ce folosea primarul de la Iaşi foştii gardieni publici (poliţia locală). Iar acela nu este un caz singular care dovedeşte că politicienii doresc să controleze poliţia pentru a-şi satisface interesele personale ori de grup. Exemple sunt multe. 

Un alt aspect deosebit de important ce rezultă din eşecul belgienilor şi din care conducătorii acestei ţări ar trebui să înveţe, este faptul că ordinea publică şi rutiera NU trebuie rupte şi separate de structurile poliţieneşti de investigare (combaterea crimei organizate, investigaţii criminale, criminalitate economică, arme, etc). Toate aceste structuri trebuie să lucreze mână-n mână şi să colaboreze. Iar acest lucru nu se poate realiza dacă serviciul poliţienesc se fragmentează. Ordinea publică şi rutiera deşi sunt percepute de mulţi ca fiind cenuşăresele sistemului poliţienesc, în realitate sunt două structuri foarte importante, îndeplinesc, făcând o analogie biologică, rolul vaselor de sânge al poliţiei, ele sunt contactul poliţiei cu strada, cu realităţile. Drept dovadă că în Belgia serviciile de informaţii şi toate structurile cu spioni şi tot felul de „speciali” n-au aflat unde se afla cel mai căutat infractor din Europa. A aflat un simplu poliţist de la ordine publică, dar datorită organizării şi fragmentării sistemului poliţienesc, informaţia nu a ajuns unde trebuie, la cei ce aveau nevoie de ea.

Din păcate şi la noi, în România, atât politicienii cât şi magistraţii îşi doresc să destructureze Poliţia Română. Politicienii doresc ca serviciile de ordine publică şi rutieră să treacă în subordinea primarilor, iar procurorii vor şi ei să ia structurile de combatere a crimei organizate, investigaţii criminale, etc. Iar consecinţele acestei destructurări a Poliţiei Române, le putem vedea dacă privim mai atent la ce s-a întâmplat la Bruxelles.

Pentru că se identifică în rolul celui care încalcă legea şi sunt mereu grăbiţi, parlamentarii sunt deranjaţi de radarele poliţiei şi vor să modifice legislaţia rutieră. Marea supărare a parlamentarilor este că politiştii de la rutieră stau ascunşi când înregistrează viteza maşinilor, dar şi faptul că amenzile sunt foarte mari faţă de salariile românilor.

Singura concluzie care se poate trage de aici este că ţara asta e condusă de mulţi incompetenţi ce pleacă de la premisa că şi ei vor încălca legea, iar interesul lor e să găsească modalităţi de a scăpa mai uşor de consecinţe. Parlamentul e populat cu mulţi ignoranţi care în loc să se îngrijească şi să facă toate demersurile necesare astfel încât ţara asta să aibă o infrastructură rutieră la nivelul ţărilor europene, ei îşi dau cu părerea şi modifică legislaţia după bunul plac, fără să facă nici măcar o minimă şi elementară documentare. Aşa-zisa "pândă a poliţiei" este o falsă problemă şi doar o dovadă a imbecilităţii promovate în societatea românească de cei care încalcă legea, în încercările penibile de a-şi justifica comportamentul iresponsabil, tipic cocalarului ce se consideră buricul pământului. Aceşti indivizi sunt rupţi de realitate şi nu pot percepe mai departe de propriile experienţe şi de universul strâmt în care trăiesc.

Un deputat este supărat că "în loc să prevină accidentele ca în Occident, poliţiştii vânează şoferii ca să facă norma la amenzi". Distinsul domn nu a aflat până la venerabila sa vârsta că "PREVENIREA ACCIDENTELOR" se face în primul rând prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale celor care încală legea, ori altfel spus - sancţiunea contravenţională are un rol preventiv, determinând pe cei predispuşi să respecte normele legale. Peste tot în lume frica păzeşte via, iar drept urmare aplicarea sancţiunilor contravenţionale exact asta face, previne producerea unor accidentele rutiere.

Tot legat de acest aspect, afirmaţiile despre "norma de amenzi" şi colectarea banilor la bugetul statului sunt pur şi simplu penibile, dovedind că cei care le rostesc nu cunosc legislaţia în vigoare. Acest gen de reproşuri se mai întâlnesc şi la habarniştii cu ifose de atotştiutori, care nu au aflat că absolut TOATE sumele provenite din amenzile aplicate de Poliţia Rutieră NU sunt colectate la bugetul statului, ci merg în bugetele administraţiei locale, la primărie, instituţie cu care Poliţia Română nu are nicio legătură. Art. 8 alin. (4) din Ordonanţa nr. 2/2001 republicată privind regimul juridic al contravenţiilor prevede foarte clar: Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

Referitor la cum se face prevenirea accidentelor în Occident, trebuie precizat că această aşa-zis "pândă", nu s-a inventat în România, se practică peste tot în lume şi de către toate instituţiile pentru aplicare a legii din ţările civilizate. De exemplu în Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Anglia etc. cât şi în alte ţări civilizate, mai mult de jumătate dintre efectivele poliţiei rutiere acţionează în haine civile şi cu autoturisme fără însemne, dotate cu sisteme radar. În unele dintre ele aparatele radar sunt ascunse pe marginea drumului în diferite obiecte (tomberoane de gunoi, în copaci, ascunse în maşini fără însemnele poliţiei etc.) 

Asta ce este? Nu este tot "pândă"? Ba da, exact asta este, o măsură şi metodă poliţienească utilizată peste tot în lume. 

În SUA, la fel, maşinile de poliţie stau ascunse pe maginea drumului după diferite obstacole etc. iar cetăţenii lor nu sunt absolut deloc deranjaţi ori revoltaţi de aceste metode de "pândă". Mai mult, în absolut toate manualele de tactică poliţienească, această SUPRAVEGHERE (pentru că asta de denumirea din legislaţie) a unei zone, este una dintre măsurile şi procedeele specifice utilizate de orice poliţist din lumea asta, prin care se urmăreşte surprinderea în flagrant a persoanelor ce încalcă legea şi este cât se poate de normal şi firesc să se aplice şi în domeniul traficului rutier. Mai mult, în absolut toată legislaţia specifică din lume este prevăzută foarte clar ca atribuţie a forţelor de poliţiei şi se întâlneşte sub forma "poliţia supravegheaza şi controlează circulaţia pe drumurile publice".

Mai multe exemple despre radarele din străinaătate puteţi vedea aici: Despre pânda poliţiei

În schimb aici în România, unde aproape toate aparatele radar sunt montate pe maşini inscripţionate şi cu lămpi de avertizare specială, mulţi se arată revoltaţi şi deranjaţi când sunt surprinşi de radar cu viteză peste limita legală, căutând tot felul de motive, scuze şi născocind tot felul de drepturi ori alte aberaţii prin care încearcă să-şi justifice comportamentul iresponsabil.

Marea majoritate a cetăţenilor de rând, cei cinstiţi, au dreptul să se deplaseze pe drumurile publice în siguranţă, fără să fie expuşi unor pericole de tot felul de idioţii ce trăiesc cu impresia că lor nu li se poate întâmpla nimic şi circulă cu viteză excesivă. Aceşti cetăţeni oneşti nu au nici cea mai mică problemă şi nici nu-i interesează unde amplasează poliţia rutieră aparatul radar, ori dacă poliţistul "stă la pândă" după vreun copac, după maşini parcate şi aşa mai departe, pentru că sunt conştienţi că nu încalcă legea şi nu au de ce să-şi facă griji. Pe ei pur şi simplu nu-i afectează cu nimic prezenţa aparatelor radar şi la fel de bine pot să stea poliţiştii ascunşi oriunde şi oricât, pentru că pe ei nu îi deranjează cu nimic.

Un alt deputat se arată contrariat de faptul că amenzile sunt foarte mari faţă de salariile românilor. Probabil dumnealui e lovit de amnezie şi nu poate să-şi amintească că în urmă cu câţiva ani, drept urmare a unor proteste ale şoferilor, a fost modificată legislaţia exact în acest sens. Atunci a fost introdus sitemul de sancţiuni cu "puncte de amendă", care stabileşte amenda în funcţie de salariul minim pe economie, tocmai din aceste motive, astfel încât cuantumul amenzilor să fie corelat cu salarizarea. Pe de altă parte, educaţia acestui demnitar ridică multe semne de întrebare, din moment ce trăieşte cu impresia că o sancţiune aplicate pentru încălcarea legii e ceva strict necesar, ce trebuie să fie suportată zilnic, săptămânal sau lunar.

Dacă vrem să ajungem vreodată la nivelul de civilizaţie din ţările europene, societatea românească trebuie să înţeleagă că legile nu sunt făcute pentru a fi încălcate, ele doar stabilesc nişte norme ce trebuie respectate în mod obligatoriu de toată lumea pentru o convieţuire normală. Numai în mentalitatea păguboasă a românului apare această idee, conform căreia amenda face parte din normalitate, e ceva firesc şi trebuie stabilită în aşa fel încât cetăţeanul să o poată primii în fiecare zi, să-şi poată permite achitarea amenzii. Această idee împământenită în societatea noastră e foarte nocivă, iar din păcate pentru noi toţi se regăseşte în rândul celor ce au putere de decizie şi se află în conducerea acestei ţări, indivizi care nu realizează că într-o societate normală şi sănătoasă sancţiunile pentru încalcarea legilor sunt considerate excepţii şi NU fac parte din normalitate. Conform acestor principii nocive, mâine-poimâine ne trezim că violatorii şi tâlharii vor cere reducerea pedepselor, astfel încât să poată comite fapta de mai multe ori.

Dacă ar avea capacitatea necesară să analizeze situaţia mai profund şi nu subiectiv, doar din punctul de vedere al celui care se identifică în rolul contravenientului, absolut toţi cei care ne conduc trebuie să realizeze că orice încălcare a normelor de convieţuire socială are repercusiuni asupra tuturor cetăţenilor şi tot aceştia sunt afectaţi, pentru că stau permanent cu grijă şi cu teamă să nu le schilodească familia vreun "jmecker" care se grbeşte şi trăieşte cu impresia că el e buricul pământului, din moment ce îşi poate permite să primească o sancţiune şi merge cu ce viteză vrea.

Nu e o noutate faptul că SRI-ul se zbătea de ceva vreme să-şi recapete atribuţiile din sfera cercetării penale pe care le-a avut în perioada comunistă când purta denumirea de "Securitate" şi în ciuda încercărilor din anii trecuţi când a existat o propunere legislativă în Parlament ce viza transformarea ofiţerilor de informaţii ai SRI în organe de cercetare penală specială - propunere ce a fost RESPINSĂ definitiv de forul legislativ, în prezent guvernul de tehnocraţi printr-o Ordonanţă de Urgenţă le-a acordat aceste atribuţii, reînfiinţând vechea Securitate care avea competenţe de cercetare penală privind vechile infracţiuni contra statului.

Chiar dacă nicăieri în lume un serviciu secret nu are asemenea atribuţii, tocmai pentru a nu exista posibilitatea să se substituie unui organ de urmărire penală, guvernanţii noştri motivează această aberaţie prin necesitatea asigurării siguranţei naţionale, de parcă până acum, în ultimii 25 ani siguranţa naţională nu a fost asigurată. Motivarea e cel puţin hilară şi total falsă, iar cei care o susţin confundă termenul "organele de constatare" şi atribuţiile acestora prevăzute în art. 61 din Noul Cod de Procedură Penală cu "organele de urmărire penală" prevăzute foarte clar în art. 55.

Totul a pornit de la decizia Curţii Constituţionale care a spuns destul de clar, că separarea puterilor în stat e un aspect esenţial pentru orice stat de drept şi orice democraţie, iar faptul că SRI-ul prin activităţile sale se substituie organelor de urmărire penală, dar şi aspectul că este desemnată unica autoritate de interceptare din România nu e normal şi nici constituţional, pentru că se bucură de o putere mult prea mare şi excesivă.

În plus, conform principiilor europene, în statele democratice cetăţeanul contribuabil, nu este cercetat, investigat, sancţionat ori reţinut de militari - structuri cu statut militar (SRI-ul este structură militară), pentru că astfel de practici sunt specifice regimurilor totalitare. Aplicarea legii, cercetarea, investigarea, etc. unui cetăţean trebuie să se facă tot de către personal civil, într-un mod cât se poate de transparent, fără ca cei ce fac parte din vreun sistem militar să aibă vreo implicare în acest lanţ. Acest aspect este necesar pentru că sub paravanul sistemului militar nu mai poate exista şi nici nu poate fi garantată aceea transparenţă prin care sunt respectate drepturilor cetăţenilor, din moment ce militarul este supus altor reguli, el este cercetat şi judecat de un alt sistem distinct al justiţiei, iar sistemul militar prin natura lui, este închis pubilicului fiind protejat de instituţia secretului militar. Astfel sub acest paravan al secretului militar, care din punct de vedere legal intră în categoria informaţiilor secrete de stat, se pot ascunde sau muşamaliza foarte multe abuzuri împotriva celor cercetaţi, iar din această cauză, nicăieri în tările cu o democraţie consolidată şi adevărată nu se permite amestecul structurilor militare în domeniul aplicării legii pe timp de pace. Pentru a înţelege ce presupune asta, trebuie precizat că toate documentele întocmite de ofiţerii de informaţii sunt protejate de acest secret miltar/stat şi nu pot fi declasificate de instanţele de judecată, ci numai prin hotărâre a Guvernului doar la solicitarea motivată a emitentului (SRI-ului), iar ca urmare se pot ascunde foarte uşor încălcări ale legii, erori administrative, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale persoanelor sau lezării ale intereselor legitime şi limitării ale accesului la informaţiile de interes public. Drept dovadă este şi faptul că atunci când România a negociat aderarea la Uniunea Europeană, o importantă condiţie a fost demilitarizarea Poliţiei Române, lucru ce s-a produs încă din 2002.

Mai mult Uniunea Europeană solicită permanent statelor membre să elimine paralelismul existent în domeniul instituţiilor de aplicare a legii, scopul politicilor europene în domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (renumitul capitol JAI) prevăd aspecte foarte clare în acest sens, ce au ca principală normă cu o importanta excepţională, existenţa unor structuri judiciare poliţieneşti unice, independente şi eliminarea orcărui paralelism instituţional ori reglementări de competenţe similare referitoare la acest domeniu, pentru a nu se acoperi una pe alta şi pentru a nu plimba responsabilitatea de la unii la alţii.

Un alt motiv pentru care SRI-ul nu trebuia să aibă absolut nicio legătură cu aplicarea legii penale şi ar fi fost corect să rămână doar cu calitatea de organ de constatare care-i oferă posibilitatea să descopere şi să sesizeze orice fapte penale, este aspectul general recunoscut în literatura de specialitate, că deşi în mod judicios urmărirea penală nu are un caracter public, asta nu înseamnă că această fază a procesului penal trebuie să aibă caracter secret. 

La investire noul Cabinet de tehnocraţi a anunţat că principalul său obiectiv este o reformă a statului şi modernizarea administraţiei, în sensul de a creşte calitatea şi nivelul de competenţă prin profesionalizarea personalului. În ciuda acestor declaraţii, Dacian Cioloş a girat cu propria semnătură o evidentă legiferare a corupţiei, a nepotismului, a deprofesionalizării şi practic, a distrugerii Poliţiei Române, o instituţie fundamentală a statului. Pentru că niciun om normal şi raţional nu poate asocia performanţa şi profesionalismul cu angajarea unor persoane fără pregătire specifică domeniului în care urmează să activeze.

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă prin care se modifică Statutul poliţistului şi oferă legalitate încadrăriilor din sursă externă în Poliţia Română, încadrări care ştim cu toţii că se fac doar pe bază de cumetrii, relaţii, pile şi cunoştinţe, a tot felul de nepoţi, nepoate, neveste, amante, fini, mătuşi, naşi, unchi etc., oameni fără pregătire de specialitate în domeniul poliţienesc, luând o măsură ce constituie exact opusul dezideratului declarat de Guvern la momentul investirii. În acest fel vor fi tranformaţi peste noapte în poliţişti o mulţime de piloşi, indivizi submediocri, nişte eşuaţi profesional şi moral ce nu au reuşit în domeniile pentru care s-au pregătit iniţial şi care în mod evident NU au capacitatea intelectuală să promoveze un examen pentru admitere la una dintre instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor.

Această măsură pe lângă faptul că e imorală şi atrage deprofesionalizarea instituţiei, va avea un efect direct asupra siguranţei cetăţenilor, iar acest aspect este clar dovedit de experimentul numit "Poliţia Locală". Aceaste compartimente ale administraţiei locale sunt un exemplu elocvent al consecinţelor oferite de aceste încadrări directe din sursă externă, pentru că întreg personalul poliţiei locale este încadrat de pe stradă, fără şcoală, ce au frecventat nişte cursuri timp de 3 luni, iar eficienţa şi competenţa acestora o poate vedea toată lumea zi de zi. 
Mai grav este că aceşti indivizi încadraţi în poliţie peste noapte fără pregătire, vor avea dreptul să poarte arme de foc şi vor fi înarmaţi (exact cum a fost şi cazul criminalului de la "Perla"), ori este lesne de înţeles, pentru orice om raţional, că acest aspect atentează la siguranţa tuturor şi atrage o influenţă în societate ce este mai mult decât catastrofală, fiind de fapt o măsură iresponsabilă.

Poliţia Româna este principala instituţie de aplicare a legii, iar activitatea poliţiştilor reprezintă imaginea şi calitatea serviciilor prestate de Guvernul României către cetăţean în domeniul asigurării ordinii publice şi siguranţei, fiind o componentă extrem de importantă în orice stat de drept european. Ori prin această măsură dezastruasă şi iresponsabilă este afectată direct calitatea serviciilor poliţieneşti, prestigiul instituţiei, cât şi imaginea poliţistului în ochii cetăţeanului, majorând dispreţul societăţii pentru această categorie profesională, datorită împământenirii în conştiinţa publică a percepţiei conform căreia oricine poate deveni poliţist, că nu e necesară o pregătire teoretică şi o specializare, că e suficient să îmbraci în uniformă orice individ şi-l trimiţi pe stradă. Iar acesta este unul dintre principalele motive pentru care Poliţia este percepută aşa cum bine ştim cu toţii de către societate.

Referitor la legalitatea acestei măsuri, impuse prin această Ordonanţă de urgenţă, Curtea Constituţională a hotărât de mai multe ori că, prevederile din Legea 360/2002 rep. privind Statutul poliţistului şi în special cele privind exercitarea raporturilor de serviciu ale poliţistului, fiind funcţionar public civil cu statut special, trebuie reglementate, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, numai prin lege organică, iar prin modificarea şi completarea acestor reglementării legislative de către puterea executivă se încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. În plus, conform prevederilor art. 115 alin (6) din Constituţie, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.

Tot Curtea Constituţională a explicat prin hotărârile sale cum stă treaba cu acel caracter de urgenţă şi situaţia extraordinară ce ar justifica necesitate unei ordonanţe de urgenţă. Mai exact, pentru a exista elementele necesare definirii unui caz excepţional, în sensul constatării unui pericol public major şi care să nu poată fi evitat decât pe calea emiterii unei ordonanţe de urgenţă, aceasta trebuie să conţină măsuri urgente pentru salvarea unui interes public aflat în pericol. Ori lipsa de personal invocată în expunerea de motive NU este un pericol public major. De ce? Simplu, această lipsă de personal, nu a apărut peste noapte, nu este deloc ceva neprevăzut. Chiar şi în expunerea de motive a ordonanţei ministerul recunoaşte că acest deficit de personal provine din perioada 2009 – 2015. Deci nu s-a produs peste noapte. Atunci întrebarea firească care se pune este: Când a fost serios acest minister? În decursul celor şase ani, când specialiştii de la resurse umane au spus că suntem prea mulţi şi au fost acceptate disponibilizările sau acum când brusc s-au trezit şi ne spun că deficitul de personal crează un pericol public major!? Înseamnă că trăim într-un astfel de pericol public major de cel puţin şase ani. Mai mult decât atât, zilele trecute a avut loc bilanţul activităţii Poliţiei Române pe anul 2015, iar de acolo conducerea ministerului şi a Poliţiei Române ne-au spus destul de clar că criminalitatea stradală are cea mai mică valoare din ultimii zece ani.
Deci nu putem vorbi despre acel "pericol public major" necesar, pentru a se justifica modificarea unei legi organice printr-o ordonanţă de urgenţă. 

Ceea ce conducătorii actuali ai MAI realizează prin acest val de încadrări directe, nu este nimic altceva decât o veritabilă bombă cu ceas, ce va afecta Poliţia Română şi serviciul poliţienesc pentru mulţi ani de acum încolo. Istoria recentă a acestei instituţii demonstrează acest lucru.

Da, şi eu sunt poliţist, sau gabor aşa cum vă place unora să ne spuneţi ...
Da, şi eu sunt ca Marian Godină, căci despre el este vorba - poliţistul acela de la Braşov care a reuşit să spulbere multe din miturile negative la adresa poliţiştilor şi care a reuşit să demonstreze că pentru a deveni poliţist, trebuie să fii inteligent, cinstit, curajos şi să dai dovadă de abnegaţie.
Da, şi eu sunt poliţist, nu miliţian şi cred că avem multe de arătat şi demonstrat, generaţiile ăstea din care fac parte eu, Marian şi alţii, pentru că dragă cetăţeanule, să ştii că suntem mulţi ca el. Sunt poliţist şi mă mândresc cu asta! Pentru mine este o onoare să fac parte din Poliţia Română şi să îmbrac cu cinste uniforma. Am jurat că voi face tot ce depinde de mine să te apăr pe tine cetăţene!
Da, şi mie îmi place să merg la sală, exact cum îi place lui Marian, şi la fel ca şi el şi eu îi filmez când le dau amenda şi devin recalcitranţi. Şi tot ca şi el, nici eu nu "am pus mâna pe bani" şi nu o voi face. Suntem o nouă generaţie de poliţişti, gata să te apărăm, dar să te şi sancţionăm atunci când greşeşti, pentru că asta ne e menirea. Nu ne-am născut poliţişti, ci ne-am născut pentru a fi poliţişti şi ne-am urmat calea.
Nu o să dăm înapoi vreodată indiferent dacă în faţa noastră e vreun politician care ne "avertizează" că a doua zi ne mută cine ştie pe unde sau vreun interlop cu ceafa lată ne ameninţă că ne dezbracă, ori vreo persoană influentă care prin telefon încearcă să ne determine să nu ne facem datoria, pentru că ştim că dacă ne "facem treaba" legal şi cinstit, nimeni nu are ce să ne facă, cu dreptatea în mână mergem până la capăt şi dincolo, dacă e nevoie.
Avem nevoie de tot sprijinul cetăţenilor de bună-credinţă, care sunt sigur că sunt mulţi, de sprijinul colegilor, al şefilor şi al clasei politice.
Astăzi drag coleg Marian, ai demonstrat că existăm, că suntem mulţi şi că avem ceva de spus. Nici nu îţi dai seama, dar e posibil să fi pus punctul pe "i" şi să fi dat naştere unei noi generaţii, care de fapt există, dar care parcă nu era lăsată să se facă remarcată. De astăzi e posibil să se fi schimbat multe, să ne îndreptăm în direcţia în care ne dorim de atât timp. E posibil ca cetaţenii să fi înţeles că avem tot dreptul să îi oprim fără "ordine de serviciu" sau că e posibil să fie încătuşaţi dacă refuză legitimarea, e posibil ca unii să fi înţeles că imixtiunea în activitatea altor poliţişti le este interzisă şi mai e posibil ca unii poliţişti să fi înţeles cu adevarat care e rolul lor în societate, şi astea datorită ţie, Marian!
E posibil să rămâi în istorie ...

Şi pentru asta îţi mulţumim, agent şef-adjunct Marian Godină şi nu uita că nu eşti singur!
Suntem o mare familie, de peste 50.000 de curajoşi, o familie ce se numeşte Poliţia Română! 
RESPECT MARIAN GODINĂ! "Şi eu sunt Marian"

Drept urmare a demersurilor MAI în vederea realizării unor încadrări din sursă externă pentru funcţii de poliţişti, e necesar să explicăm pe înţelesul tuturor eventualele consecinţe şi faptul că atât din punct de vedere moral cât şi socio-profesional, o asemenea măsură este un DEZASTRU. Angajarea unor oameni fără o minimă pregătire poliţienească este un demers pompieristic, menit să afecteze atât prestigiul instituţiei, cât şi imaginea poliţistului în ochii cetăţeanului, dar şi raporturile profesionale dintre poliţişti. Realitatea a demonstrat că un asemenea nou venit nu se va putea transforma peste noapte în poliţist, în ciuda celor care susţin contrariul şi categoric va interacţiona negativ cu restul colegilor, al căror rol NU este să pregătească noii cadeţi astfel recrutaţi. Un asemenea individ încadrat de pe stradă, NU este de niciun ajutor, pentru că ipotenţa lui profesională, generată de lipsa pregătirii de bază, trebuie acoperită / compensată cu muncă suplimentară de către ceilalţi poliţişti.

În plus, este de notorietate faptul că prin aceste "încadrări directe" sunt angajaţi doar pe bază de cumetrii, relaţii şi pile, tot felul de nepoţi, nepoate, neveste, amante, fine, mătuşi, naşi, unchi etc. care nu sunt capabili să promoveze un examen de admitere într-una dintre instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, dar caută tot felul de modalităţi imorale şi ilegale să pătrundă peste noapte în sistemul poliţienesc. Acest fenomen al angajărilor din sursă externă peste tot în lume generează doar incompetenţă şi corupţie, pentru simplul fapt că se desfăşoară în baza traficului de influenţă şi a unor criterii ce nu au absolut nicio legătură cu performanţa.

Un alt aspect important îl constituie legalitatea unei asemenea măsuri. În prezent legislaţia NU permite încadrări directe pentru funcţii specifice de poliţişti absolut deloc. Există o singură excepţie pentru anumite specializări ori calificări profesionale pentru care Ministerul Internelor nu poate asigura formarea profesională iniţială prin reţeaua proprie de instituţii de învăţământ, dar aceste prevederi nu sunt aplicabile pentru funcţiile de agenţi de poliţie.

Din punct de vedere legal, Art. 9, alin.(1), din Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, stabileşte foarte clar că poliţiştii provin din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului de Interne.
Art. 9
(1) Poliţiştii provin, de regulă, din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Cu titlu de excepție, alin (3) al aceluiaşi articol prevede posibilitatea excepţională de încadrare din sursă externă a unor "specialişti" cu studii corespunzătoare cerinţelor postului.
(3) Pentru unele funcţii pot fi încadraţi direct sau transferaţi din instituţiile publice de apărare şi siguranţă naţională specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.
...
(5) Încadrarea unor specialişti în poliţie se realizează prin concurs sau examen, după caz.

Este vorba deci de "situaţii de excepţie", când este necesară încadrarea unor oameni specializaţi pe anumite domenii care nu pot fi acoperite din resurse interne, fapt prevăzut foarte clar în Art. 2 lit. c din O.M.A.I. 665/2008 privind activităţile de management resurse umane în M.A.I.
c) funcţii de specialitate - acele funcţii care pentru a putea fi ocupate, potrivit cerinţelor prevăzute în fişa postului, impun existenţa uneia sau mai multor specializări ori calificări profesionale pentru care Ministerul Internelor şi Reformei Administrative nu poate asigura formarea profesională iniţială sau continuă prin reţeaua proprie de instituţii de învăţământ;

În lipsa acestor condiţii, orice ocupare a unor funcţii vacante cu personal poliţienesc se poate face doar prin suplimentarea locurilor în instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, NU din sursă externă. Mai mult, cu siguranţă funcţiile de agenţi de poliţie se încadrează perfect în ipoteza textului de lege menţionat, agentul de poliţie nefiind un "specialist" în sensul acestor prevederi legale, iar drept urmare, un astfel de demers este vădit nelegal. 

Sperăm ca atât poliţiştii în activitate şi în mod special viitorii poliţişti aflaţi încă pe băncile instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, să nu ezite şi să formuleze plângeri penale, petiţii şi reclamaţii către instituţiile competente împotriva celor responsabili, având în vedere că aceştia din urmă vor fi supuşi unor prejudicii directe în cazul aplicării unei asemenea măsuri.

Poliţiştii trebuie să fie conştienţi că trădătorii şi trântorii din sindicate, care în marea majoritate sunt şi ei la rândul lor încadraţi direct ori pensionaţi, susţin cu tărie această bătaie de joc la adresa acestei categorii profesionale, datorită faptului că organizaţiile pe care le conduc au devenit adevărate sindicate galbene, iar ei în prezent se bucură de influenţă şi importante privilegii acordate de conducerea ministerului, ce le oferă posibilitatea să-şi încadreze în poliţie proprii lingăi şi slugarnici.

Ministerul de Interne susţine pe pagina oficială de facebook că această măsură a încadrării din sursă externă ar fi una de excepţie şi ar avea în vedere acoperirea unui eventual deficit de personal ce ar putea să apară prin ieşirile la pensie. Ceea ce e total fals! Lipsa de personal nu poate fi considerată o situaţie de exepţie, tocmai pentru că prin aceste încadrări directe problema NU va fi rezolvată. Cei angajaţi direct nu îi vor înlocui în adevăratul sens al cuvântului pe cei pensionaţi, ci doar din punct de vedere numeric. Practic aceşti noi angajaţi vor fi la fel ca şi elevii trimişi de şcoli în practică. Chiar şi din punct de vedere economic aceste încadrări directe sunt dăunătoare şi pentru a vă convinge, vă invit să citiţi: De ce suntem împotriva încadrărilor directe!, unde veţi găsi explicat pe îndelete şi argumentat de ce această soluţie nu poate fi una de excepţie, ci doar maschează interese ascunse.

Ăstea sunt doar câteva din motivele pentru care poliţiştii adevăraţi consideră că angajările din sursă externă sunt inoportune, neperformante şi în mod special ilegale. 

După cum probabil aţi aflat deja din presă, la Senat a fost depusă o iniţiativă legislativă ce aparţine unui număr destul de mare de parlamentari, prin care practic vom avea un nou cod rutier, dacă va fi adoptată. Vom avea o nouă lege a circulaţiei rutiere deoarece actualul Cod Rutier (OUG 195 şi Regulamentul de aplicare) vor fi abrogate. Noua lege va avea un număr de 417 articole şi este înregistrată la Senat pentru dezbatere cu nr.B710 din data de 22.12.2015.

M-am uitat peste proiectul supus dezbaterii publice şi într-adevăr există destule noutăţi, unele bune, altele ce complică inutil lucrurile. Dar ce mi-a atras atenţia, este o noutate introdusă la finalul proiectului de lege, respectiv "răscumpărarea punctelor de penalizare". Ce înseamnă asta? În traducere liberă, sistemul de puncte de penalizare va rămâne doar pentru săraci. Pentru cei cu bani, acest sistem de puncte de penalizare va fi inutil. În stradă acest lucru se va regăsi sub forma acelor parveniţi îmbogăţiţi peste noapte, ce conduc limuzine sau maşini de teren, care vor sfida prevederile legale, vor opri şi staţiona unde doreşte sufleţelul lor, vor merge cu telefonul la ureche stânjenind deplasarea fluentă a celorlalţi şi aşa mai departe. De ce? Simplu, pentru că au bani şi îşi permit să plătească amenzi, iar cu viitorul nou cod rutier vor putea să-şi cureţe contracost cazierul rutier, răscumpărându-şi punctele de penalizare. Priviţi aici:

Art.401 - (1) Fiecare punct de penalizare aplicat poate fi răscumpărat până în momentul în care a intervenit de drept, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ca măsură administrativă, iar contravenientul face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate prin procesul-verbal respectiv.
(2) Un punct de penalizare reprezintă valoric un punct amendă.

Practic această prevedere dă posibilitatea celor potenţi financiar să plătească o amendă mai mare şi să nu-i mai intereseze de sistemul de penalizare, al cărui principal scop este chiar temperarea celor pentru care cuantumul amenzilor nu contează. Cum ar trebui să funcţioneze acest sistem de puncte de penalizare? E destul de simplu, el ar trebui să-i tempereze pe cei ce încalcă regulile de circulaţie în mod regulat, dar al căror pericol nu este unul atât de mare încât să se aplice şi o măsură administrativă de reţinere a permsului. Deşi din punct de vedere legal aceste încălcări ale regulilor de circulaţie nu sunt atât de grave, ele în realitate, acolo în stradă, crează acel discomfort şi indignare pentru omul ce circulă corect. Ca să înţelegeţi la ce mă refer, după cum spuneam mai sus, cei cu limuzine vor opri şi staţiona unde doresc, vor continua să vorbească la telefon, nu se vor încadra pe banda corectă şi exemplele pot continua. Ei bine în cazul acestora, acest sistem cu puncte de penalizare ar trebui ca în momentul în care acumulează 15 puncte de penalizare, deci şi-a făcut un obicei să încalce legea, în mod normal ar trebui să rămână fără permisul de conducere, din moment ce sancţiunile pecuniare nu-l afectează. Numai că aşa ceva nu se va mai întâmpla, cei ce au posibilităţi financiare îşi vor putea plăti aroganţa şi dispreţul faţă de regulile de circulaţie.

În concluzie, dacă noul cod rutier va fi adoptat în această formă, în România aroganţa şi dispreţul faţă de lege vor putea fi cumpărate.

Astăzi a fost lansat site-ul EuMostWanted.eu pentru depistarea celor mai căutaţi infractori şi urmăriţi din Europa. Site-ul permite tuturor cetăţenilor să ofere informaţii utile care să ducă la identificarea persoanelor date în urmărire. 

European Network of Fugitive Active Search Teams (ENFAST) este o reţea de poliţişti din 28 de state membre ale Uniunii Europene specializată în localizarea şi prinderea urmăriţilor internaţional, care cu sprijinul EUROPOL, a lansat acest site, prin intermediul căruia se oferă informaţii publicului despre cei mai importanţi urmăriţi internaţional din Europa şi este prima iniţiativă la nivel european de a întocmi o listă de most wanted, pe o platformă comună, ce oferă posibilitatea cetăţenilor europeni şi nu numai, să trimită către poliţie informaţii utile, inclusiv sub protecţia anonimatului.

Disponibil în 17 limbi europene, conţinutul site-ului este gestionat de echipele ENFAST din fiecare stat membru, ale căror administratori vor actualiza informaţiile referitoare la cei mai importanţi urmăriţi internaţional în urma solicitării ţării respective, primind şi analizând în mod direct orice informaţie/pistă referitoare la depistarea acestora. Pentru a face site-ul uşor de utilzat, fiecare ţară va publica un număr restrâns de persoane urmărite, care va fi în permanenţă actualizat, în funcţie de priorităţi.

Informaţiile afişate în site-ul EuMostWanted.eu sunt furnizate de autorităţile de poliţie naţionale care sunt şi competente să efectueze investigaţiile. Datele şi Informaţiile ce vor fi oferite de cetăţeni prin intermediul formularului de pe site vor fi imediat transmise către unitatea de poliţie competentă  şi NU către Europol.

Încă un poliţist "plimbat" pe capota maşinii, de un cetăţean european a cărui etnie nu trebuie precizată. Deja a devenit un fel de "sport naţional", o adevărată distracţie pentru oricine, să lovească cu maşina poliţiştul care îi face semnal de oprire. "Uite un poliţist, să dăm cu maşina peste el!". Este ca în jocurile video contemporane, dacă trece cu autoturismul peste un poliţist, primeşte puncte bonus. Iar toate astea se întâmplă pentru că doamna justiţie este legată la ochi, surdă şi oarbă în asemenea cazuri, întrucât când vine vorba de nenorociţii care ultragiază poliţişti, justiţia îi mângâie duios pe frunte şi îi judeca în libertate, considerând că "nu prezinta pericol social", deoarece şi-au făcut un obicei să atace doar poliţişti.

Cu siguranţă că şi acest recent caz de ultraj petrecut în Craiova va rămâne trecut la capitolul "evenimente banale" iar făptaşul va fi iarăşi judecat în libertate. În Poliţia Română dacă poliţistul e ultragiat e rău şi se încearcă permanent muşamalizarea cazului pentru că nu dă bine în statistici, iar stimabilii chestori cu ţinute negre şi multe stele pe umeri îşi pot pierde fotoliile încălzite şi confortabile. Nişte indivizi cu salarii uriaşe şi mult prea cocoşaţi de povara propriei bunăstări, oameni preocupaţi exclusiv doar de propriile interese, care nu au habar de condiţiile grele ce le înfruntă zilnic un poliţist în stradă.

Ministrul şi toţi ceilalţi şefi din poliţie trebuie să ştie că niciun poliţist nu e interesat de gradele obţinute postmortem, ori să-i fie trecut numele pe monumentele funerare din faţa inspectoratelor de poliţie, iar pentru a le înlătura acestora sentimentul de vinovăţie pentru că n-au murit, nu sunt suficiente diplomele, strângerile de mână şi mulţumirile. Este nevoie şi de recompense materiale, dar din păcate când vine vorba de simpli poliţişti, ministerul nu are bani şi se recită aceeaşi placă cu bugetul de austeritate.

În susţinerea afirmaţiilor de mai sus, trebuie amintite doar câteva exemple recente cu poliţişti aflaţi în timpul serviciului şi care au fost loviţi de autoturisme conduse de nişte derbedei pe care justiţia îi tratează cu multă indulgentă, numărul celor ultragiaţi fiind însă mult mai mare.
În martie 2013, în județul Constanţa, un poliţist a fost lovit intenţionat cu portiera şi târât pe şosea de un individ cunoscut ca fiind o persoană violentă care conducea un autoturism cu numere expirate şi fără permis de conducere. În iunie 2014, în Suceava un autoturism de teren aparţinând unui traficant de ţigări a intrat în plin intr-o autospeciala a Poliţiei de Frontieră care încerca sa-l oprească. În octombrie 2014, într-o intersecţie din Bucureşti, un poliţist a fost lovit şi târât zeci de metri pe şosea de un fost fotbalist de la Chiajna, aflat în stare avansată de ebrietate şi fără permis de conducere. În decembrie 2014, un poliţist de la Garda de Coastă din Constanta a fost lovit intenţionat cu maşina de un contrabandist de ţigări care încerca sa fugă după ce fusese surprins prins în flagrant. În august 2015, un poliţist bucureştean a fost lovit în plin şi târât 500 de metrii de un beţivan turc, cunoscut "om de afaceri", iar poliţistul şi-a pierdut viaţa în urma leziunilor suferite. În august 2015, un alt poliţist constănţean a fost lovit cu maşina pe o plajă din Mamaia de un cetăţean aflat în stare de ebrietate. Tot în august 2015, doi poliţişti din Satu Mare, au oprit în trafic un autoturism, iar în timp ce unul dintre poliţişti efectua verificări pentru stabilirea identităţii conducătorului auto, acesta a lovit intenţionat şi a demarat cu celălalt poliţist pe capota maşinii. În septembrie 2015, în judeţul Dolj un poliţist rutier a fost tot aşa, lovit intenţionat cu maşina, suferind vătămări corporale grave, de un conducător auto care nu a oprit la semnalul acestuia. În octombrie 2015, tot în judeţul Dolj un alt poliţist rutier a fost lovit în plin de un şofer, suferind multiple leziuni care i-au pus viaţa în pericol. Tot în octombrie 2015, şi-a pierdut viaţa şi poliţistul de la Brigada Rutieră în timp ce se afla în coloana oficiala a ministrului de interne. Iar acum, în urmă cu câteva zile, un poliţist din Craiova a fost luat în plin pe capota maşinii şi "plimbat" peste 200 de metrii de cetăţean a cărui etnie nu trebuie menţionată.

Această scurtă trecere în revistă demonstrează că în ultimul timp autoritatea poliţistului şi a statului a fost şubrezită de nepăsarea şi incompetenţa celor care ne conduc destinele. Fără măsuri coerente şi norme legale stricte care să reglementeze clar activitatea poliţiei, orice misiune a poliţistului devine o misiune sinucigaşă. Menirea şi misiunea celor din vârful ierarhiei este tocmai aceea de a asigura un cadrul funcţional şi instituţional necesar desfăşurării măcar într-o minimă siguranţă a activităţii poliţiştilor. Puţin le pasă de soarta subordonaţilor şi se ascund în spatele unui hăţiş legislativ incoerent şi haotic. Nu se doreşte, permanent se stopează orice iniţiativă de reformare şi modernizare a Poliţiei Române. Pe holurile ministerului bântuie doar vântul indolenţei, iar funcţionarii superiori, baricadaţi în birouri decorate şi utilate modern sforăie fericiţi şi mulţumiţi de salariile generoase pe care le primesc pentru ... nimic. Singura prioritate a şefilor este doar menţinerea fotoliilor proprii, pentru ei nu contează că poliţiştii devin din ce în ce mai vulnerabili, că nu sunt protejaţi prin norme legale eficiente, important este să mai "conducă" puţin, măcar până la alegerile viitoare. Dacă între timp mai mor câţiva poliţişti, … asta e! Pentru şefi sunt doar … victime colaterale.

După cum spune şi titlul, eurodeputatului polonez Czesław Adam Siekierski i-a fost ridicată imunitatea în urma votului de ieri (19.01.2016) a Parlamentului European. Acesta este acuzat că a depăşit viteza legală, circulând cu 79 km/h într-o zonă în care viteza maximă permisă era de 50 km/h.

Poliţia Rutieră Poloneză susţine că parlamentarul european Siekierski a fost înregistrat de o cameră radar circulând cu 79 km/h într-o zonă cu o limită de viteză de 50 km/h. Ca răspuns la citaţia trimisă, eurodeputatul Siekierski a trimis o fotocopie a legitimaţiei sale de deputat şi a certificatului de alegere ca deputat în cadrul Parlamentul European, precum şi o declaraţie prin care recunoaşte că se afla la volanul autoturismului respectiv la ora indicată. 

Această faptă se pare că atrage răspunderea penală în Polonia şi drept urmare cererea de ridicare a imunităţii eurodeputatului polonez a fost trimisă Parlamentului European în luna septembrie 2015 de către Procurorul General al Republicii Polone.

Comisia pentru afaceri juridice a recomandat Parlamentului European ridicarea imunităţii parlamentare a dlui Czesław Adam Siekierski, iar prin votul de ieri eurodeputatul polonez şi-a pierdut imunitatea. Mai multe detalii găsiţi în Raportul complet al comisiei pentru afaceri juridice.

sursa | parlamentor.ro

Pe fondul atacurilor armate petrecute în ultima perioadă în Europa, Scotland Yard reanalizează numărul şi gestionarea resurselor armate de care dispune. În acest context Sir Bernard Hogan-Howe, Comisarul Poliţiei Metropolitane din Londra a declarat pentru The Telegraph că una dintre priorităţi este creşterea numărului de poliţişti dotaţi cu armă cu glonţ.

În prezent, acest rol este considerat o specializare. Majoritatea poliţiştilor din Marea Britanie nu poartă arme cu glonţ, dar pot aplica pentru a deveni Authorised Firearms Officers (AFO), după ce trec de perioada de probaţiune de 2 ani (similară perioadei de tutelă din România).

Numărul estimat de AFO’s în Londra este de 2000, în timp ce în Marea Britanie există aproximativ 6000 astfel de poliţişti. Sir Bernard Hogan-Howe doreşte creşterea numărului de AFO’s din Londra cu aproximativ 660.

Mai mult decât atât, pregătirea şi răspunsul iniţial dat de echipele de intervenţie se schimbă şi ele. Dacă până acum una dintre principalele priorităţi ale unei echipe de AFO era şi îngrijirea/recuperea victimelor în viaţă, recent, a devenit prioritară eliminarea atacatorilor înarmaţi, în lumina incidentelor recente din Paris.

Scotland Yard nu este singura structură de poliţie din UK ce ia măsuri de precauţie. Şi alte inspectorate de poliţie din Marea Britanie reanalizează numărul şi gestionarea resurselor existente, pentru a putea face faţă unui atac armat, similar cu cele din Paris înainte ca el să se producă.

Un individ a încercat să ucidă un poliţist în Philadelphia executând cel puţin 11 focuri de armă asupra autospecialei. 

Agresorul se numeşte Edward Archer are 30 de ani, este originar din Yeadon, Pennsylvania şi susţine că a jurat credinţă grupării islamiste Stat Islamic. Arma pe care a folosit-o în atacul comis este un pistol de 9 mm, care fusese furat în octombrie 2013. Nu s-a stabilit deocamdată cum a intrat suspectul în posesia armei. Individul e recidivist, a fost condamnat în martie anul trecut pentru agresiune şi falsificare de documente. Din primele cercetări nu există indicii conform cărora acesta ar fi acţionat împreună cu altcineva.

Comisarul de poliţie Richard Ross a declarat că atacatorul a mărturisit că a comis acest act laş în numele islamului, deoarece consideră că poliţia apără legi contrare islamului.

Poliţistul erou se numeşte Jesse Hartnett şi a fost grav rănit în urma atacului, dar a reuşit să riposteze şi să-l împuşte la rândul lui pe agresor. Deşi era rănit, Hartnett a coborât din maşină şi a deschis focul asupra atacatorului, care a fost atins de trei gloanţe. Ulterior colegii acestuia au reuşit să-l prindă pe atacator, acesta nereuşind să părăsească zona.

Ambii sunt acum internaţi în spital, în stare stabilă.

Cum era de aşteptat mama atacatorului, Valerie Holliday, a declarat presei că acesta este bolnav mental şi a suferit mai multe răni la cap, ea a povestit publicaţiei Philadelphia Inquirer că: "S-a purtat cam ciudat în ultima vreme. Vorbea singur, râdea şi mormăia. Auzea voci. L-am rugat să ceară ajutor medical", adăugând că fiul său a fost un musulman devotat mult timp.

Un nou incident la Paris. Un bărbat înarmat a fost ucis de poliţişti în faţa unei secţii de poliţie din Paris. Suspectul pătruns în secţia de poliţie şi a atacat cu un cuţit un poliţist strigând "Allah Akbar" - (Allah este mare).
Poliţiştii prezenţi au ripostat cu focuri de armă iar atacatorul a decedat la scurt timp după ce a fost împuşcat.

Într-un comunicat al Ministerului de Interne din Franţa se precizează că suspectul era înarmat cu un cuţit şi purta un dispozitiv ce pare a fi o vesta explozivă. Acesta a strigat "Allah Akbar" în timp ce încerca să agreseze un politist. 

În mai multe fotografii postate pe Twitter se vede trupul atacatorului întins la pământ şi un robot pirotehnic ce inspecteaza cadavrul.

Se pare că bărbatul purta o vestă cu explozibili falsă, mai exact, sub palton avea o geantă mică prinsă fixată pe corp din care ieşea un fir, dar dispozitivul nu conţinea material explozibil - a declarat o sursă din poliţie pentru Reuters.

Evenimentul a avut loc la exact un an de la atentatul jihadist impotriva revistei Charlie Hebdo.

Unul dintre cele mai folosite stereotipuri şi clişee este cel conform căruia, noi poliţiştii din Poliţia Română suntem toţi corupţi şi şpăgari, în timp ce prin alte ţări nu ai să vezi aşa ceva. Iar pentru a întări acest stereotip utilizat pe post de argument, deontologul de serviciu îţi va povesti despre cât de plimbat este el prin ţările cu apă caldă şi cum a ajuns să cunoască în detaliu domeniul instituţiilor de aplicare a legii, deşi dacă o să-ţi povestească ce a văzut pe acolo, o să-ţi vorbească numai despre autostrăzi, întrucât acestea sunt singurele "obiective" pe care le-a vizitat. Dar nu contează acest detaliu, faptul că s-a plimbat pe autostrăzile dintr-o ţară străină îl transformă automat într-un expert în domeniul muncii de poliţie şi despre cum se aplică legea prin ţările străine, cât de grozavi şi extraordinari sunt poliţiştii străini, că acolo nu există corupţie, în timp ce la noi aproape o întreagă structură teritorială de poliţie rutieră este săltată pentru o presupusă ciubucăreală. Ei bine, în realitate, lucrurile NU stau deloc aşa. NU este deloc adevărat că în cazul poliţiştilor străini nu exista "uscături". Există şi acolo, ba chiar mai rău în unele cazuri. Diferenţa este că acolo nu se practică generalizarea şi se respectă prezumţia de nevinovăţie, ceea ce în România, datorită mass mediei, nu se întâmplă. La noi mass media a mediatizat intensiv cazul acela când o mare parte dintre poliţiştii rutieri dintr-o structură teritorială a poliţiei, au fost acuzaţi de ciubucăreală şi săltaţi ca şi cum ar fi fost cei mai feroce infractori ai naţiei, dar mai târziu, când marea lor majoritate au fost achitaţi şi şi-au dovedit nevinovăţia în instanţă, nimeni din presă (exceptând unul sau două ziare locale online) nu a mai spus nimic, a fost linişte în mass media românească.

Să privim ce se întâmplă şi prin Statele Unite, pentru că în majoritatea cazurilor poliţistul american este un etalon pentru români. În presa din Statele Unite a fost relatat pe larg cazul unei structuri operative (task force) înfiinţate de către două poliţii locale din Florida (Poliţia din Bal Harbour şi Biroul Şerifului din ţinutul Glades), ce avea ca scop combaterea traficului internaţional de droguri de mare risc, având ca ţintă organizaţiile criminale de pe întreg teritoriul ţării. Da, ştiu că pare nefiresc ca două poliţii locale să-şi înfiinţeze o structură cu competenţe teritoriale ce le depăşesc pe cele ale structurilor din care provin, dar după cum vedeţi mai există derapaje şi pe la americani. Practic, cele două poliţii locale şi-au înfiinţat o structură ce şi-a atribuit competenţe asemănătoare cu cele ale structurilor federale (centrale). Sună cunoscut, ştiu. Pentru că şi la noi, unii primari au acest gen de apucături când vine vorba de foştii gardieni publici. În fine, după câţiva ani de funcţionare, această structură nu numai că şi-a dovedit ineficienţa, neexistând niciun rezultat (nicio arestare, niciun bun indisponibilizat), din contră s-a dovedit că sub acel paravan s-a creat o adevărată organizaţie criminală ce avea ca principal scop spălarea de bani proveniţi de la grupările infracţionale specializate în trafic de droguri. Cam aşa arată titlurile din presa americană:

Numai în perioada 2009 şi 2012, aceea structură a spălat 55 de milioane $, bani cash proveniţi din operaţiuni cu droguri. Pentru aprox. un milion de dolari în numerar nu există înregistrări sau documente şi ancheta nu a putut stabili unde au ajuns banii. Peste 500 000 $ au fost cheltuiţi pentru aşa-zise operaţiuni sub acoperire, constând în deconturi pentru bilete de avion la clasa întâi, sejururi la hoteluri de cinci stele, achiziţii de echipamente electronice de ultimă generaţie, etc. Cert este că atunci când o poliţie locală şi-a creat un "task force" pentru a se lupta cu cartelurile de droguri, a ajuns în schimb să spale bani pentru traficanţi, generând în schimb profituri de milioane de dolari.

Pentru cei ce aveţi răbdarea necesară puteţi citi întreaga poveste în ziarul Miami Herald. Iar cei ce nu aveţi timp sau răbdare, puteţi urmări clipul de mai jos pentru a vă face o idee despre ce s-a întâmplat acolo:

Foarte important de subliniat este dovada a ce se poate întâmpla datorită acelei lăudate descentralizări, ce permite oricărui primar să facă absolut ce îl taie capul în orice domeniu. Pentru că există câteva asemănări şi cu ce s-a întâmplat pe la noi. Şi aici vă reamintesc despre cazul primarului de la Iaşi, ce şi-a folosit gardienii publici în scopuri personale. Este exact aceeaşi reţetă. Cu ajutorul unei slugi numite ca şef peste o astfel de structură, se poate ajunge foarte uşor la ce s-a întâmplat la americani. Poate că şi există deja cazuri asemănătoare, nu ştiu. Sau poate că nu s-au deşteptat încă aleşii locali încât să vadă această sursă de finanţare, habar n-am.

În schimb, sunt convins că mulţi dintre voi, colegii mei, aţi văzut acele penibile replici, ce se vor a fi inteligente, venite din partea concetăţenilor noştri îndoctrinaţi şi îndobitociţi de mass media românească, de tipul: "Şi cu poliţiştii ce iau şapagă ce faceţi?". Acest gen de replici penibile, lipsite de relevanţă, apar de obicei atunci când vreo ştire, vreun articol sau comunicat informează că poliţiştii români, aşa cum sunt ei, îşi fac datoria, reuşesc destructurarea vreunei grupări infracţionale sau orice alt succes din activitatea noastră. Aceste întrebări sunt complet lipsite de logică şi relevanţă, din moment ce în România există instituţii ca DGA sau DNA, ce au ca principală sarcină descoperirea şi tragerea la răspundere a corupţilor, iar o astfel de întrebare adresată altor instituţii sau categorii profesionale, trădează doar prostie şi mediocritate din partea autorului, ce nu e capabil să înţeleagă ce presupun competenţele conferite de lege. E ca şi cum i-ar întreba pe pompieri de ce mai există cazuri de alimente cu termenul de valabilitate expirat în magazine, numai că e prea prost să realizeze că nu e treaba pompierilor ci a protecţiei consumatorului. La fel şi în acest caz, nu e treaba poliţiştilor să combată corupţia, sunt alţii care trebuie să-i găsească şi să-i bage la închisoare pe cei corupţi, numai că dacă-i spui direct acest lucru, va reacţiona imediat recitând o serie de prejudecăţi, clişee şi tâmpenii repetate cu obstinaţie pe la majoritatea televiziunilor transformate în tomberoane vizuale în care defilează toate formele de mizerie, prostie şi mârlănie umană, pentru că asta face rating.

În concluzie aş vrea să menţionez că nu vreau să spun aici că noi, poliţiştii români suntem mai buni, mai corecţi, mai drepţi sau grozavi decât poliţiştii americani. Departe de mine acest gând. Noi suntem la fel ca şi societatea din care provenim, nici mai răi şi nici mai buni. Iar societatea românească are parte de poliţiştii pe care-i merită, chiar dacă unii nu vor să vadă ori să recunoască acest lucru.

Un poliţist german a fost înjunghiat mortal în gara oraşului Herborn (landul Hessa, Germania) de către un tânăr în Ajunul Crăciunului. De asemenea, colegul acestuia a fost rănit în urma atacului. Autorul a fost împuşcat, dar este în afara oricărui pericol.

Cei doi poliţişti au fost atacaţi după ce au încercat să legitimeze un tânăr de 27 de ani într-o staţie de tren în oraşul german Herborn. Poliţistul decedat avea 46 de ani şi a fost înjunghiat de şapte ori, cu lovituri în gât şi umăr. Atacatorul a fost împuşcat, dar este în stare stabilă. Se pare că tânărul se manifesta agresiv, fapt care a determinat personalul gării să cheme poliţia.

În urma incidentului, sindicatele din poliţie au atras atenţia asupra creşterii nivelului de violenţă îndreptată împotriva poliţiştilor ce se manifestă în ultima perioadă. Preşedintele principalului sindicat al poliţiştilor germani, Rainer Wendt a declarat într-un interviu pentru publicaţia Focus Online că:"Violenţa împotriva reprezentanţilor statului a scăpat de sub control".

sursa | Deutsche Welle

Experienţa ultimilor ani a confirmat că în sezonul sărbătorilor de iarnă mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate se reîntorc în ţară, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă vacanţa în România, iar datorită afluxului mare de călători se formează aglomeraţii în punctele de frontieră.

Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic care tranzitează punctele de frontieră rutiere existente la graniţă, în perioadele în care se prefigurează creşteri ale valorilor de trafic, Poliţia de Frontieră Română a adăugat pe website-ul instituţiei o secţiune cu informaţii actualizate în timp real disponibila la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ 

Pagina conţine informaţii actualizate din două în două ore privind timpii de aşteptare la frontieră, atât la intrarea cât şi la ieşirea din ţară.

În plus mai există o pagină ce afişează media timpilor de aşteptare în toate punctele rutiere de trecere a frontierei.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă (spre exemplu, la graniţa cu Ungaria sunt deschise 11 puncte de trecere a frontierei, la graniţa cu Republica Moldova sunt 6 puncte de trecere etc.), astfel încât să se preîntâmpine aglomeraţia.