Deoarece tot mai des apare întrebarea legată de alegerea celui mai bun pistol pentru apărare, m-am gândit să scriu un articol scurt care să expună cât mai simplu principalele caracteristici ce trebuie urmărite pentru a lua o decizie corectă, fără regrete ulterioare.
Această alegere privind cea mai bună armă pentru apărare depinde foarte mult de câteva aspecte importante: experiența utilizatorului în folosirea și manipularea armei, scopul exact (deținere la domiciliu sau portul zilnic), bugetul și preferințele personale legate de confort și manevrabilitate. 
Voi detalia câteva modele recunoscute pentru fiabilitate, ușurință în utilizare și eficiență:
1. Glock 17 / 19 / 45 (9mm)
— Un clasic modern. Fiabil, simplu, ușor de întreținut, cu o putere de foc foarte bună (capacitate 15 / 17 cartușe standard), destul de compact pentru port zilnic, dar și destul de puternic pentru apărare.
— ✅ Plus: reputație de indestructibil, întreținere minimă, design simplu fără siguranțe externe, folosit de forțele de poliție și armă din toată lumea.
— ❌ Minus: trăgaci perceput de unii ca fiind prea "plasticos" din fabrică.
2. Sig Sauer P320 / P365 (9mm)
— Excelent pentru port ascuns (concealed carry). Este mic, ușor, cu o capacitate bună pentru dimensiunea lui (10-12-15 cartușe, în funcție de încărcător).
— ✅ Plus: ergonomie bună, recul controlabil, modularitate bună (în special la P320), ideal pentru apărare urbană.
— ❌ Minus: probleme de siguranță la unele versiuni (descărcare accidentală la impact), mecanism mai complex, trăgaciul are un reset mai lung.
3. CZ P-10/P-10 C (9mm)
— O alternativă solidă la Glock, cu un recul controlabil și un design ergonomic. Fiabil, precis și accesibil ca preț.
— ✅ Plus: grip confortabil, trăgaci "fin" pentru un pistol de serie, balans bun între preț și calitate.
— ❌ Minus: greutate mai mare, puține accesorii disponibile, magazine și piese mai greu de găsit în unele zone, necesită întreținere meticulasă.
4. Walther PDP (9mm)
— Un pistol modern, cu o ergonomie excelentă și o tragere lină, apreciat de cei care vor precizie și confort în mână.
— ✅ Plus: trăgaci foarte apreciat, compatibilitate directă pentru montarea optică (red dot ready), grip comod.
— ❌ Minus: dimensiuni ușor masive pentru port zilnic (în special varianta full size), preț mai ridicat (față de Glock sau CZ), disponibilitate limitată pentru accesorii.
5. HK (Heckler & Koch) USP (9mm)
— Un pistol construit în stil militar, design mai conservator, solid, apreciat pentru fiabilitate, precizie și pentru sistemul său clasic de tragere cu siguranțe externe, ideal pentru cei care preferă control maxim asupra armei.
— ✅ Plus: foarte robust, recul mic, sistem DA/SA, mecanism durabil;
— ❌ Minus: dimensiune destul de mare, greutate peste medie, mai lent pentru primul foc, ergonomie mai puțin modernă, necesită întreținere meticuloasă.
6. Beretta Px4 Storm (9mm)
— Un pistol modern de la Beretta, cunoscut pentru sistemul său rotativ de blocare a țevii, care reduce reculul. Ergonomie bună, fiabil și apreciat pentru tragere lină și controlabilitate.
— ✅ Plus: recul blând datorită sistemului rotativ, ergonomie plăcută, precizie bună, design modular cu grip interschimbabil.
— ❌ Minus: designul rotativ implică mai multe piese mobile, ceea ce îl face ușor mai sensibil la întreținere defectuoasă, trăgaci DA/SA cu cursa lungă la primul foc, disponibilitate foarte limitată pentru accesorii.

Una dintre cele mai frecvente întrebări când vine vorba despre arme pentru apărare este simplă: Glock, CZ, Sig Sauer, Beretta sau Walther?
Răspunsul sincer? Toate sunt arme de calitate, fiecare cu punctele ei forte, dar dacă te uiți la ce contează cu adevărat într-o situație critică de viață și de moarte — rapiditate, fiabilitate și simplitate — Glock rămâne alegerea clară pentru majoritatea forțelor de poliție din lume și pentru apărare.
De ce Glock este preferatul polițiilor din întreaga lume? Simplu:
— Funcționează în orice condiții.
— Are un mecanism de tragere fără complicații.
— Este ușor de întreținut și foarte tolerant la murdărie, apă, praf sau abuz.
— Are un design intuitiv, fără siguranțe externe care să îți stea în cale în momente critice.
— Disponibilitate foarte mare pentru accesorii.

Nu degeaba pistoalele Glock sunt în dotarea unor giganți ca:
1. FBI, DEA, US Marshals (SUA)
2. Majoritatea departamentelor de poliție SUA: NYPD (New York), LAPD (Los Angeles), Miami-Dade, Chicago PD.
3. Forțele de poliție din Austria, Germania, Norvegia, Australia, Marea Britanie (British Armed Police Units), Italia (Carabinieri și Poliția de Stat)
4. Unități de elită ca SWAT (SUA) RAID (Franța), BOPE (Brazilia), SEK și MEK (unități speciale de intervenție ale poliției germane)
5. Forțele speciale ale poliției din România.

Glock-ul este ales în primul rând pentru că într-o confruntare, primul glonț tras poate face adesea diferența. De aceea viteza și simplitatea sunt cele mai importante, iar Glock excelează exact la aceste capitole. Precizia contează, însă în situații reale, rapiditatea salvează vieți. Cine vrea un pistol de încredere, folosit de profesioniști din toată lumea, testat în condiții dure și apreciat pentru simplitatea lui, Glock e răspunsul. Nu câștigă concursuri de frumusețe, dar oferă exact ce e nevoie: siguranță, precizie suficientă, reacție rapidă și întreținere ușoară. Se spune că simplitatea este rege (simplicity is king) — iar Glock confirmă perfect acest principiu, pentru că n-are siguranțe externe, are trăgaci constant, e ușor de scos din toc, fără mișcări inutile. Are recul moderat și funcționează de fiecare dată, fără surprize. Ori în situații reale, simplitatea și lipsa unor mecanisme suplimentare înseamnă reacție rapidă.
Fiind unul dintre cele mai folosite pistoale de către forțele de poliție din lume, e clar că decizia lor e bazată pe experiență reală în teren, nu pe marketing.

Pușca cu țeavă lisă, cunoscută sub denumirea de "shotgun", este una dintre cele mai versatile arme de foc, fiind utilizată în multiple domenii, precum vânătoarea, tir sportiv și apărare. Spre deosebire de armele cu țeavă ghintuită, shotgun-ul nu imprimă un efect de rotație asupra proiectilului, ceea ce permite o dispersie mai mare a acestuia și o eficiență sporită la distanțe scurte. Această caracteristică o face ideală pentru situațiile în care acuratețea absolută nu este esențială, dar impactul rapid și puternic asupra țintei este prioritar.

Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestei arme este varietatea tipurilor de muniție pe care le poate folosi. Cartușele cu alice sunt preferate pentru vânătoarea de păsări și mamifere mici, oferind o acoperire largă la distanțe scurte și medii. Pentru aplicații tactice și apărare, se utilizează în general cartușe cu proiectil unic, cunoscute sub numele de slug sau buckshot, care oferă o putere de oprire ridicată. De asemenea, există și muniție non-letală, cum sunt bilele de cauciuc, utilizată de forțele de ordine pentru a controla mulțimile, precum și cartușe specializate destinate unor scenarii tactice specifice folosite în special de instituțiile de aplicare a legii.

Shotgun-ul este recunoscut pentru eficiența sa la distanțe relativ reduse, având o rază optimă de acțiune de până la 50 de metri, în funcție de muniția folosită. Deși nu este eficient pentru angajamente pe distanțe lungi, avantajul său constă în impactul semnificativ pe rază scurtă. Sistemul de reîncărcare variază în funcție de model, existând versiuni manuale cu țeavă basculantă sau cu pompare, cunoscute sub denumirea de pump-action, variante semiautomate și automate, fiecare având avantaje specifice în funcție de utilizare.

Pușca cu țeavă lisă este extrem de populară în domeniul vânătorii, fiind apreciată pentru capacitatea sa de a lovi ținte în mișcare cu o probabilitate mai mare de succes. În tirul sportiv, shotgun-ul este utilizat în competiții precum skeet și trap, unde precizia și viteza de reacție sunt esențiale. Datorită puterii sale de oprire ridicate, această armă este frecvent folosită pentru apărare și de forțele de poliție la intervenții în spații restrânse. În plus, anumite modele sunt utilizate de unitățile tactice speciale pentru breșe controlate în uși și alte tipuri de obstacole, pentru care se utilizează muniția frangibilă. Aceasta este un tip de muniție special concepută pentru a se fragmenta la impact, reducând riscul de ricoșeu și penetrare excesivă. Astfel de proiectile sunt realizate din pulberi metalice comprimate (de obicei cupru sau zinc), care se descompun în particule mici la contactul cu suprafețe dure.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale shotgun-ului este versatilitatea sa. Posibilitatea de a utiliza diverse tipuri de muniție îl face potrivit pentru o gamă largă de scenarii, fie că este vorba de vânătoare, sport, autoapărare sau operațiuni tactice. În plus, la distanțe scurte, impactul său este considerabil, oferind utilizatorului un avantaj semnificativ. Fiind concepută pentru utilizare intuitivă, multe modele sunt accesibile chiar și pentru cei mai puțin experimentați. În ceea ce privește fiabilitatea, modelele cu pompă sau basculante sunt recunoscute pentru robustețea lor, funcționând fără probleme chiar și în condiții dificile.

Există numeroase modele de shotgun-uri, dar dintre cele mai cunoscute sunt:

1. Remington 870. Unul dintre cele mai populare shotgun-uri cu pump-action din lume, este recunoscut pentru fiabilitate ridicată. Este disponibil în multiple configurații și calibre, motiv pentru care este utilizat atât de vânători, cât și de forțele de poliție. 

2. Mossberg 500 / 590. Un alt model pump-action extrem de popular. Este folosit pe scară largă în aplicații tactice și de autoapărare. Varianta Mossberg 590A1 este standard în unele forțe de poliție și unități militare.

3. Benelli M4. Un shotgun semiautomat folosit de forțele de poliție și cele militare. A fost adoptat de Corpul Pușcașilor Marini ai SUA sub denumirea M1014. Este caracterizat ca având o fiabilitate ridicată datorită sistemului cu piston cu gaz.

4. Winchester Model 1897. Un model celebru de shotgun pump-action creat de John Browning. A fost folosit intens în Primul și Al Doilea Război Mondial și a devenit foarte cunoscut pentru eficiența sa în luptă la distanță scurtă.

5. SPAS-12 (Franchi SPAS-12). Un shotgun semiautomat / tactic cu design distinctiv. Utilizat în special în filme datorită aspectului său impunător. Are moduri de operare atât semiautomată, cât și pump-action manuală.

6. Saiga-12. Un shotgun bazat pe platforma AK-47, fabricat în Rusia. Funcționează cu încărcătoare detașabile, oferind o reîncărcare rapidă și este folosit intens atât în competiții de tir dinamic, cât și în aplicații tactice.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai populare shotgun-uri. 

Pușca cu țeavă lisă rămâne una dintre cele mai populare și eficiente arme de foc, adaptabilă pentru multiple scopuri, de la vânătoare la apărare și aplicații tactice. Alegerea unui model potrivit depinde de necesitățile fiecărui utilizator, însă indiferent de utilizare, shotgun-ul continuă să fie o armă de încredere și extrem de eficientă.

Documentele confidențiale ale companiei Cellebrite au fost dezvăluite recent pe internet și oferă informații privind capacitățile și limitările tehnologiei de pătrundere (deblocare) în telefoane. Instrumentele Cellebrite sunt utilizate de foarte multe instituții de aplicare a legii din întreaga lume.

Informațiile apărute pe internet dezvăluie că în aprilie 2024, Cellebrite nu putea debloca / pătrunde în iPhone-urile care folosesc iOS 17.4, sau mai nou, conform unor documente interne cu caracter confidențial, care evaluau abilitățile companiei israeliene. Documentele indică faptul că Cellebrite a adăugat recent suport pentru seria iPhone XR și iPhone 11 care rulează iOS 17.1 până la 17.3.1. Cu toate acestea, pentru iPhone 12 și modelele mai noi care rulează aceleași versiuni iOS, starea este listată ca "În cercetare".

Softul Cellebrite poate pătrunde / debloca, însă, majoritatea smartphone-urile cu Android, inclusiv Pixel 6, 7 și 8, dar nu în toate. Cellebrite nu putea, spre exemplu, să pătrundă / deblocheze telefoanele Google Pixel 6, 7 sau 8 care sunt oprite / închise.

Victor Ryan Cooper, director senior de comunicații la Cellebrite, a confirmat autenticitatea documentelor scurse pe internet, declarând că "acestea sunt destinate clienților companiei pentru a înțelege capacitățile tehnologice ale Cellebrite pentru efectuarea de investigații legale".

De regulă companiile de investigații digitale mobile nu publică detalii referitoare la modelele specifice în care pot sau nu pot să pătrunde instrumentele lor, ci folosesc în materialele de marketing doar termeni vagi.

Trebuie precizat faptul că abilitățile oferite de softul Cellebrite se dezvoltă continuu, iar aceste limitări arată capacitățile și limitările tehnologiei companiei din aprilie 2024.

Poliția Română intenționează achiziționarea unui număr de aproximativ 1827 de autovehicule. În acest sens pe 5 mai 2022, Inspectoratul General al Poliţiei Române a publicat un anunț în Sistemul Electronic de Achiziții Publice ce prevede achiziționarea următoarelor autovehicule, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini:

1. Motocicletă - Motociclete (cantitate estimată maximă 75) Valore estimată fără TVA: 7.500.000 lei
2. Laborator criminalistic - VAN - Mașini de poliție (cantitate estimată maximă 100) Valore estimată fără TVA: 24.000.000 lei
3. Laborator criminalistic - PICK-UP - Mașini de poliție (cantitate estimată maximă 100) Valore estimată fără TVA: 13.300.000 lei
4. Autovehicul pentru transport câini - Mașini de poliție (cantitate estimată maximă 100) Valore estimată fără TVA: 8.800.000 lei
5. Autovehicul pentru munca de circulație - Mașini de poliție (cantitate estimată maximă 300) Valore estimată fără TVA: 30.300.000 lei
6. Autovehicul pentru ordine publică - Mașini de poliție (cantitate estimată maximă 400) Valore estimată fără TVA: 40.000.000 lei
7. Autoutilitară - Furgoane (cantitate estimată maximă 50) Valore estimată fără TVA: 3.350.000 lei
8. Autoutilitară 2 - Furgoane (cantitate estimată maximă 50) Valore estimată fără TVA: 7.650.000 lei
9. Autovehicule pentru transport efective și intervenție - Furgoane (cantitate estimată maximă 300) Valore estimată fără TVA: 79.500.000 lei
10. Autovehicule pentru misiuni speciale (caroserie AA) - Mașini de poliție (cantitate estimată maximă 40) Valore estimată fără TVA: 12.800.000 lei
11. Autovehicule pentru misiuni speciale (caroserie AC) - Mașini de poliție (cantitate estimată maximă 5) Valore estimată fără TVA: 1.650.000 lei
12. Autovehicule pentru transport persoane și/sau materiale 5 locuri 4x4 - Furgoane (cantitate estimată maximă 150) Valore estimată fără TVA: 30.000.000 lei
13. Autovehicule pentru transport și intervenție - Mașini de poliție (cantitate estimată maximă 85) Valore estimată fără TVA: 18.700.000 lei
14. Microbuz de 16+1 locuri - Microbuze (cantitate estimată maximă 50) Valore estimată fără TVA: 16.650.000 lei
15. Autobuz de minim 44+1 locuri - Autocare (cantitate estimată maximă 5) Valore estimată fără TVA: 7.925.000 lei
16. Autovehicul pirotehnic - Vehicule cu utilizare specială (cantitate estimată maximă 17) Valore estimată fără TVA: 5.525.000 lei

Valoarea totală estimată a contractului este de 307 650 000 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor de participare este 07.06.2022, orele 15, iar data de deschidere a ofertelor este 07.09.2022, orele 15.

Alegerea tocului (holster-ului) potrivit pentru arma de serviciu este o decizie la fel de importantă precum alegerea armei de foc. Acest proces de selecţie a tocului (holster-ului) adecvat este unul minuţios ce implică multă documentare în funcţie de priorităţile stabilite. Dacă vă întrebaţi de ce este aşa importantă alegerea tocului (holster-ului), mai ales pentru arma de serviciu, răspunsul este foarte simplu: degeaba ai cea mai bună, cea mai performantă ori cea mai minunată armă, dacă nu vei putea să o foloseşti rapid atunci când ai nevoie de ea.

Pe piaţă există numeroase modele de tocuri pentru arma de serviciu. Calitatea tocului poate varia foarte mult, iar caracteristicile şi motivele ce pot influenţa alegerea modelului de holster sunt foarte numeroase. Din ce material ar trebui să fie şi ce nivel de retenţie este optim? Ce calităţi trebui să aibă tocul? Care sunt necesităţile principale / esenţiale? Renumele producătorului şi aşa mai departe. Pentru achiziţia unui toc (holster) trebuie să treceţi dincolo de prezentările publicitare ale producătorilor şi să înţelegeţi pe deplin modul în care funcţionează diferitele produse în amănunt, cât şi opţiunile lor cu privire la securitatea armei. De asemenea, trebuie să vă puteţi răspunde la eventualele întrebări referitoare la criteriile specifice pe care producătorii le folosesc pentru a-şi lăuda produsele, întrucât în această industrie a producătorilor de echipamente pentru armele de foc nu există încă un standard unitar şi nu este suficient să presupunem că prezentarea unei anumite mărcii denotă un nivel comparabil de securitate, durabilitate şi calitate cu o eventuală prezentare asemănătoare ca denumire al unui alt producător. Mai mult, alegerea echipamentului pentru serviciu este foarte importantă, pentru că are o legătură directă cu siguranţa personală, drept urmare nu merită să fie influenţată de nişte prezentări de marketing. Înainte de a vă decide ce echipament să achiziţionaţi căutaţi şi puneţi întrebări, obţineţi detalii şi asiguraţi-vă permanent că comparaţi mere cu mere.

Identificarea destinaţiei ori scopul tocului (holster-ului).

În decizia de a cumpăra un anumit toc (holster) trebuie în primul rând luată în considerare destinaţia / scopul acestuia. Pentru poliţişti acest aspect este şi cel mai important, atunci când discutăm despre arma de serviciu, pentru că principala destinaţie a ei este APĂRAREA. Ori, această caracteristică ce se referă la utilizarea rapidă (capacitatea poliţistului să scoată cât mai rapid arma din toc şi să execute primul foc) este prioritară şi deasupra tuturor altor funcţii ori capacităţi (confort, aspect, siguranţă etc.). În toate situaţiile în care este atacat, poliţistul are nevoie să scoată cât mai rapid arma din holster pentru a se putea apăra. În plus, este de notorietate că în orice confruntare armată, cel care trage primul foc de armă are şanse considerabile să o şi câştige.

Elementele de bază ale unui toc (holster) de sserviciu bun îndeplinesc două sarcini:
1. Principala caracteristică şi cea mai importantă este să permită poliţistului care îl poartă, să scoată arma de foc într-un mod rapid şi util, atunci când este necesar.
2. În plan secundar, permite poliţistului să poarte arma de serviciu în mediul său de lucru într-o poziţie accesibilă şi sigură, care să nu ofere accesul altor persoane la armă – retenţia.

Această caracteristică denumită retenţie este importantă în cazul poliţiştilor pentru că de foarte multe ori aceştia poară arma la vedere într-un mediu ostil, iar aici mă refer la faptul că ei se află de foarte multe ori în apropierea unor eventuali atacatori care pot încerca prin surprindere să-i smulgă arma din toc (holster). Şi în această situaţie ca în multe altele, echilibrul este cheia. Individual, fiecare trebuie să găsească compromisul între capacitatea de a scoate cât mai rapid arma din toc şi siguranţa armei în holster – sistemul de retenţie, care împiedică accesul altor persoane la armă. E logic pentru oricine faptul că cu cât tocul (holster-ul) posedă mai multe sisteme de retenţie, se îngreunează şi se măreşte timpul de reacţie (timpul necesar să scoată arma din toc şi să execute primul foc). În concluzie, acest aspect trebuie stabilit de fiecare utilizator în parte, pentru că e o chestiune ce ţine de preferinţe şi nivelul de pregătire în manipularea armelor de foc. 

Pentru a găsi mai uşor acest echilibru şi a putea opta pentru cel mai bun produs, trebuie cunoscute principalele caracteristici generale ale holsterelor şi diferitele tipuri / modele în funcţie de scopul pentru care sunt concepute.

După modul de folosire tocurile sunt împărţite în următoarele categorii:

De serviciu – Duty
În general, tocurile pentru patrulare sau de serviciu sunt montate pe centură, la şold. Este cea mai eficientă poziţie, pentru că oferă cel mai bun compromis între securitatea armei şi posibilitatea utilizatorului să scoată arma rapid, având o priză fermă şi corectă pe armă. 

Ascunse – Concealment 
Tocurile (holstere) ascunse sunt destinate utilizării atunci când poliţistul poartă haine civile. Se poate opta pentru tocuri complet ascunse sau parţial ascunse. Sunt foarte multe modele şi caracteristici ce trebuie analizate înainte de a lua decizia cu privire la care model este mai potrivit. 
În funcţie de metoda de purtare, veţi întâlni următoarele modele de holstere ascunse:

OWB  - (Outside the waistband – Exterior) - Această metodă de purtare ascunsă se referă la faptul că tocul (holster-ul) se află pe exteriorul centurii / curelei. 

IWB – (Inside the waistband – Interior) - Această metodă de purtare ascunsă se referă la faptul că tocul (holster-ul) se află în interiorul centurii / curelei, (mai pe româneşte este băgat în pantaloni). 

Alternate carry – Alternative - Alte opţiuni pentru purtare ascunsă includ metode precum tocurile pentru gleznă, umăr, coapsă şi buzunar, etc.

Tactice – Tactical
Denumirea de tocuri tactice se referă de obicei la un holster montat pe o platformă care se poartă fixată pe coapsă (pe picior), dar nu se limitează doar la asta, pentru că exista şi alte modele de tocuri tactice fără platformă pentru coapsă. Această platformă se fixează pe coapsă în partea superioară cu una sau două curele. Tocurile tactice au apărut ca un compromis pentru utilizatorul care poartă o vestă balistică de protecţie over (exterioară) şi drept urmare acesta nu mai poate utiliza un holster fixat pe centură. Există foarte multe aspecte, informaţii şi caracteristici referitoare la acest capitol al tocurilor tactice, iar expunerea acestora ar necesita o postare separată. În principiu, adevăratele holstere tactice sunt foarte scumpe şi greu de găsit / achiziţionat. În cea mai mare parte pe internet şi pe piaţa autohtonă se comercializează produse care doar imită tocul tactic. Spre exemplu, un holster tactic autentic are platforma de fixare pe coapsă concepută să se desprindă de picior în cazul unei presiuni externe de aprox. 9 bar. Această măsură de protecţie a fost instituită pentru ca în situaţia în care tocul este prins/agăţat în timpul unui salt ori unei sărituri etc., holster-ul să se desfacă şi să elibereze utilizatorul, eliminând riscul ca acesta să rămână blocat/agăţat etc. Astfel de caracteristici şi funcţii se întâlnesc numai la tocurile tactice comercializate de producători cu renume, în special doar producătorii americani.

Competiţie – Competition
Tocurile pentru concursuri sunt confecţionate special pentru a respecta regulile competiţiilor şi se axează în mod special pe caracteristici ce îmbunătăţesc viteza şi flexibilitatea. Majoritatea sunt holstere deschise, fără dispozitive pentru retenţie etc. şi nu se recomandă utilizarea lor în alte situaţii din afara poligonului.

După poziţia în care se poartă:

• Low-Ride (poziţie joasă) - Poziţia tocului este mai joasă, sub centură/cureaua pantalonului (potrivită pentru utilizarea tactică).
• Mid-Ride (poziţie standard) - Poziţia tocului este aprox. la acelaşi nivel cu centura/cureaua pantalonului, e un nivel standard, (utilizare generală).
• Hi-Ride (poziţie înaltă) - Poziţia tocului este mai înaltă, deasupra centurii/curelei, o poziţie mai ridicată decât cea standard şi mai confortabilă pentru tocurile ascunse (concealment).

Retenţia - Nivelurile de retenţie

Tehnologia de producţie a holsterelor a progresat foarte mult, iar faptul că nu există un standard unitar impus/stabilit cu privire la testarea acestor produse au dus la naşterea unor denumiri / terminologii ce crează confuzie în privinţa descrieri nivelelor de retenţie. În majoritatea cazurilor, nivelul de retenţie declarat de foarte mulţi producători de tocuri nu se potrivesc între ele şi nici nu au aceeaşi însemnătate. Există însă un producător renumit ce are dezvoltat un set de teste pentru stabilirea nivelului de retenţie şi care, pentru a face mai uşoară înţelegerea lor, a definit clar terminologia nivelului de retenţie. Acest sistem de testare al nivelului de retenţie pentru holster se bazează pe o serie de teste simple care pot fi efectuate şi în teren de către utilizatorul final.
Sunt folosite de foarte mulţi producători următoarele denumiri / terminologie în legătură cu această caracteristică a holsterelor: Nivel I Retenţie (Level I Retention), Nivel II Retenţie (Level II Retention) şi Nivel III Retenţie (Level III Retention), iar recent am remarcat că a apărut şi Nivel IV Retenţie (Level IV Retention). Spre exemplu, în cazul unui holster produs şi testat de producătorul respectiv, pentru a se califica la primul nivel (Level I Retention), acesta trebuie să suporte următorul test:
Se simulează o smulgere cu toată forţa a armei din hoster de un adversar timp de 5 secunde. Direcţia în care se trage de armă nu este impusă, dar perioada de timp în care se aplică acestă încercare de smulgere este limitată la 5 secunde. Arma trebuie să rămână fixată în holster, iar tocul trebuie să rămână fixat / ataşat în continuare la utilizator. După această simulare utilizatorul trebuie să poată scoată şi băga normal arma în toc, fără să existe deformări care să împiedice ori să îngreuneze aceste operaţiuni. 
Nu are rost să insistăm prea mult pe aceste teste, întucât ele sunt valabile doar pentru produsele unui singur producător, iar aşa cum am precizat anterior, aceste denumiri deşi sunt utilizate şi de alte firme din domeniu, ele nu descriu aceleaşi capacităţi. 
Ce este important de reţinut la acest capitol al retenţiei hosterului, este că pentru majoritatea poliţiştilor, un toc - holster cu reţinere optimă este cel care oferă cel mai bun echilibru între rapiditatea scoaterii armei din toc şi securitatea armei atunci când se află introdusă în holster.

Materiale din care sunt confecţionate tocurile (holster-ele) pentru arma de foc.

Pielea - În trecut tocurile pentru arme de bună calitate erau fabricate din piele. Aceasta poate fi modelată, cusută în diferite forme, în funcţie de orice dorinţă. Bine întreţnute, tocurile din piele rezistă o perioadă mulţumitoare în timp şi vor avea un miros şi o senzaţie plăcută la atingere.
Dezavantajul major este că necesită o întreţinere mai atentă, iar în general tocurile destinate serviciului sunt supuse unei uzuri mai accentuate faţă de altele, iar pielea devine moale în timp, îşi pierde forma şi este afectată de umezeală, spre exemplu de ploaie. Mai mult, multe dintre tocurile confecţionate din piele, după ceva timp şi uzură acumulată sunt predispuse să producă zgomot enervant - renumitul scârţâit, ce poate fi deranjant.

Cordura - este un material foarte bun pentru confecţionarea echipamentelor de transport şi a diferitelor accesorii sportive. Este uşoară, se întreţine relativ uşor (necesită spălare din timp în timp cu peria) şi este ieftină de achiziţionat. A existat în trecut o problemă specifică de siguranţă în privinţa tocurilor confecţionate din cordură, mai exact se susţinea faptul că pistolul putea să tragă în timp ce se afla introdus în toc. Acest lucru se putea întâmpla deoarece cordura, prin natura sa, este mult mai moale faţă de piele sau materialele laminate şi multe modele nu aveau un contur ferm / rigid în zona gărzii trăgaciului. În prezent majoritatea tocurilor confecţionate din cordura au un fel de schelet interior din plastic dur care consolidează rigiditatea holster-ului şi elimină vechea problemă.

Polimerul termolaminat - În anii '80 un fost agent FBI - Bill Rodgers a dezvoltat o metodă de combinare a plasticului (înlocuit ulterior cu diferiţi polimeri) cu pielea naturală printr-un proces de laminare (turnare) a acestor materiale, în acest fel transformând radical piaţa holsterelor. În timp şi alţi producători mai mult sau mai puţin renumiţi folosesc procese similare în liniile lor de producţie pentru holstere. 
Polimerul termolaminat este în prezent considerat cel mai de bun şi eficient material pentru confecţionarea tocurilor datorită aspectului, longevităţii şi opţiunilor pe care le oferă. Acest material e rezistent la umezeală, nu îşi pierde forma în timp şi sunt foarte rezistente la şocuri şi zgârieturi.
Mare atenţie, că nu toate tocurile de pe piaţă sunt confecţionate din polimer termolaminat. Multe holstere, în special cele provenite de la firme fără renume sunt de fapt confecţionate din plastic ordinar. În special porcăriile care se vând pe piaţa noastă de către magazinele de arme şi de airsoft, nu au absolut nicio legătură cu adevăratele holstere comercializate de firmele renumite şi specializate din piaţa accesoriilor pentru armele de foc. 
În situaţia în care veţi achiziţiona o mizerie vândută de magazinele de airsoft ori chinezisme fabricate din plastic ce imită tocurile pentru arme, veţi constata că atunci când expuse la temperaturi ridicate (ex. dacă aveţi obiceiul de a vă păstra echipamentul în portbagajul maşinii în zilele din mijlocul verii), există riscul să le găsiţi deformate, ori să fie "sudate" în anumite zone de contact mai stâns, să se rupă etc.
Revenind, ca şi concluzie polimer-ul laminat este un material foarte apreciat, mai ales în ceea ce priveşte capacitatea lui de a face faţă condiţiilor inerente muncii poliţie.

Sunt foarte multe caracteristici, funcţii şi aspecte ale tocurilor moderne ce pot influenţa decisiv cumpărătorul unui asemenea produs, dar care nu pot fi toate prezentate într-o singură postare, pentru că ar devenii mult prea mare şi plictisitoare pentru cititor. Ce trebuie subliniat este faptul că majoritatea tocurilor pentru armă (holstere) vândute pe piaţa autohtonă sunt nişte porcării, nişte mizerii care nu au nicio legătură cu echipamentul de calitate, iar sfatul meu este să nu vă irosiţi banii pe ele. Dacă tot vreţi să vă achiziţionaţi un holster, mai bine economisiţi o perioadă mai mare de timp şi achiziţionaţi un produs de calitate provenit de la o firmă cu renume, pe care să-l purtaţi cu plăcere. Nu mai aruncaţi banii pe produse cumpărate de la tot felul de producători autohtoni ori de la magazine româneşti. Mai indicat este să vă documetaţi temeinic, căutaţi şi întrebaţi, inclusiv pe forum, iar după ce vă decideţi, achiziţionaţi holster-ul prin intermediul ebay ori Amazon, de la un producător/vânzător de peste Ocean. 

Dacă aveţi întrebări vă rugăm să le postaţi în comentarii şi ne vom strădui să oferim un răspuns pertinent şi documentat.

CONTROLUL ŞI VERIFICAREA ARMEI

În absolut toate situaţiile premergătoare oricărei manevrări ori manipulări ale unei arme de foc, obligatoriu se efectuează controlul şi verificarea vizuală a camerei cartuşului, pentru a vă asigura că aceasta este descărcată. Această operaţiune trebuie să devină un reflex, să fie o activitate spontană şi obligatorie înainte de a pune mâna şi a manevra orice armă de foc indiferent de model, combinată cu cele patru reguli de bază (de aur), valabile pentru orice profesionist şi enumerate mai jos:
1. Manevraţi orice armă ca şi cum aceasta ar fi încărcată, chiar dacă v-aţi asigurat că este neîncărcată;
2. Ţineţi degetul în afara gărzii trăgaciului, mai exact deasupra gărzii trăgaciului până în momentul în care sunteţi în faţa ţintei şi intenţionaţi să trageţi;
3. Nu îndreptaţi niciodată arma spre ceva pe care nu intenţionaţi să-l loviţi;
4. Identificaţi ţinta, cât şi ceea ce se află în spatele acesteia sau în imediata apropiere;

Controlul şi verificarea oricărui model de pistol se face astfel:   
1. Primul lucru: scoateţi / extrageţi încărcătorul apăsând butonul de eliberare a încărcătorului (foto. din dreapta). 
2. Trageţi / deplasaţi înapoi manşonul şi inspectaţi camera cartuşului privind înăuntrul acesteia pentru a vă asigura că este goală. Camera este goală atunci când nu se vede niciun cartuş privind în camera deschisă (foto. din stânga). 
Dacă este eliberat, manşonul se va închide, atunci când încărcătorul gol este extras din armă. Pentru a bloca în poziţie deschisă manşonul armei, fără ca încărcătorul să fie introdus în aceasta, trageţi / deplasaţi înapoi complet manşonul armei şi ridicaţi cu degetul mare pârghia de eliberare a manşonului (fig. din dreapta jos), după care eliberaţi manşonul. Acesta rămâne, astfel, blocat în poziţie deschisă. Manşonul armei rămâne în poziţie deschisă atunci când în armă se află introdus un încărcător gol sau când pârghia de eliberare a manşonului este împinsă în sus. 
Când nu este prezent niciun cartuş în interiorul camerei cartuşului şi nu există încărcător în armă, înseamă că aceasta este sigură.
Verificaţi vizual întotdeauna şi după caz, prin atingere (tactil), camera cartuşului pentru a vă asigura de faptul că aceasta este goală. Înainte de a înmâna arma unei alte persoane, scoateţi încărcătorul şi trageţi înapoi manşonul armei, blocându-l în poziţie deschisă. Nu luaţi şi NU trageţi (acţionaţi trăgaciul) niciodată cu pistolul de la o altă persoană, dacă anterior nu a fost scos / extras încărcătorul, manevrat înapoi manşonul şi camera cartuşului nu a fost verificată vizual pentru a vă asigura că arma este complet descărcată.
În plus şi specific pentru Beretta Px4 Storm, după efectuarea celor două manevre de verificare, puteţi elibera manşonul şi asigura arma, acţionând în jos pârghia de siguranţă. Această operaţiune va produce dezarmarea cocoşului, iar pârghia de siguranţa va rămâne în poziţia "asigurat" (poziţia inferioară).

DESCARCAREA ARMEI

Îndreptând pistolul într-o direcţie sigură şi având degetul arătător în afara gărzii trăgaciului, prima manevră se scoate din armă încărcătorul plin (cu cartuşe). În aceeaşi poziţie, (poziţie sigură a armei şi cu degetul în afara gărzii trăgaciului) a doua manevră, se trage / se deplasează înapoi manşonul complet, pentru a scoate cartuşul aflat în cameră.
Verificaţi vizual camera cartuşului pentru a vă asigura că este goală. Camera este goală atunci când nu se vede niciun cartuş privind în camera deschisă prin fereastra de expulzare.
ATENŢIE: Lăsaţi cartuşele scoase din armă să cadă jos şi nu încercați niciodată să le prindeţi cu mâna.

În concluzie, nu uitaţi: controlul şi verificarea oricărui model de pistol se face prin scoaterea încărcătorului din armă, după care se manevrează spre înapoi manşonul şi se inspectează camera cartuşului.

Beretta PX4 Storm este un pistol semi-automat fabricat de Fabbrica d'Armi Pietro Beretta din Italia începând din 2004 – present. Px4 Storm este construit în jurul unui concept modular potrivit căruia arma să poată fi adaptată nevoilor şi modurilor de operare diferite, foloseşte un sistem de închidere geometric cu ţeavă rotativă revizuit şi îmbunătăţit de Beretta, iar mecanismul de declanşare şi siguranţă e asemănător cu Beretta 92. Corpul pistolului (frame) este conceput în baza unor tehnologii termoplastice moderne, folosind tehnopolimer consolidat din fibră de sticlă şi este prevăzut cu şină Picatinny pentru ataşarea de accesorii. Iniţial a fost disponibil în trei calibre - 9×19mm Parabellum, .40 S&W şi .45 ACP. Modularitatea, ergonomia și interschimbabilitatea părţilor fac din PX4 Storm să fie unul dintre cele mai potrivite pistoale pentru apărare personală şi printre armele ideale ale forţelor de ordine.

Beretta Px4 Storm este fabricat în patru modele. Tipul F este cel mai frecvent şi cel vândut comercial pe piaţa civilă. Variantele G, C și D au apărut iniţial doar pentru instituţiile de aplicare a legii şi sunt mai puţin cunoscute, dar pot fi găsite pentru cupărare şi pe piaţa civilă/comercială.

Fiecare versiune a pistolului Beretta Px4 Storm oferă funcţii diferite. 

Px4 Storm tip F - acţiune dublă / unică (double/single action). Pârghia pentru acţionare manuală a siguranţei exterioare este ambidextră, pe ambele părţi laterale ale manşonului şi are o funcţie dublă de decuplare/dezarmare a cocoşului şi de asigurare. Modul de funcţionare este similar cu cel al cunoscutului pistol mod. 74 - Carpaţi.

Px4 Storm tip G - acţiune dublă / unică (double/single action). Pârghia pentru acţionare manuală a decocker-ului este ambidextră, pe ambele părţi laterale ale manşonului şi are unica funcție de decuplare/dezarmare a cocoşului cu revenirea acestuia în poziţia superioară pe manşon. Acest model funcţionează similar cu tip F, cu diferenţa cu nu mai există siguranţă manuală exterioară. Pârghia/butonul de acţionare manuală a decocker-ului, după acţionare revine automat în poziţia superioară.

Versiunile F și G au acţionare dublă la executarea primului foc de armă (prima acţionare a trăgaciului în modul double action va duce spre înapoi cocoşul complet şi apoi îl va elibera pentru a lovi cuiul percutor) şi o acţionare unică/simplă - single action pentru următoarele focuri de armă trase (întrucât după primul foc, cocoşul va rămâne în poziția armată). Primul foc de armă poate fi tras binenţeles și în modul single action, dacă cocoşul este armat manual spre înapoi, înainte de a acţiona trăgaciul. Asta presupune ca anterior, trăgătorul să fi armat pistolul pentru a alimenta camera cartuşului (să introducă glonţ pe ţeavă), după care să fi folosit decocker-ul pentru a avea cocoşul dezarmat - în poziţia sigură superioară/lipit de manşon.

Px4 Storm tip C - doar cu acţiune unică (single action only). Fără siguranţă manuală şi fără decoker (funcţia de decuplare/dezarmare a cocoşului). La acest model cocoşul are dimensiuni mai reduse şi nu poate fi acţionat manual. Acesta este armat doar prin acţionarea către înapoi a manşonului. Modul de funcţionare al armei este similar celor striker-fired, în sensul că trăgaciul nu acţionează niciun mecanism atât timp cât pistolul nu este armat. (asemănător cu modul de funcţionare al pistoalelor Glock). 

Px4 Storm tip D - doar cu dublă acţiune (double action only). Fără siguranţă manuală şi fără decoker (funcţia de decuplare/dezarmare a cocoşului). La aces model cocoşul are dimensiuni mai reduse şi nu poate fi acţionat manual şi este armat doar prin acţionarea către înapoi a manşonului, iar după fiecare lovitură, revine în poziţia decuplată/dezarmată.

Puterea de foc pentru modelul standard.

Beretta Px4 Storm cal. 9mmx19 - încărcător standard cu 17 cartuşe;
Beretta Px4 Storm cal. .40 S&W - ncărcător standard cu 14 cartuşe;
Beretta Px4 Storm cal. .45 Auto - încărcător standard cu 9-10 cartuşe.

Vineri, 5 iunie 2020, Ministrul afacerilor interne a semnat cu Directorul general al Group Renault România acordul pentru achiziţia a 6.744 de autospeciale pentru dotarea structurilor operative ale MAI.
Autospecialele sunt achiziţionate din bani alocaţi de la bugetul MAI şi din rezerva bugetară. Valoarea totală este de 483.020.139 de lei.
Directorul general Christophe Dridi a declarat că este o mândrie pentru Group Renault România ca maşini model Duster şi Logan să fie în dotarea Poliţiei Române şi să contribuie la siguranţa cetăţenilor.
Autovehicule achiziţionate sunt: 3.360 modele Logan, 3.382 model Duster şi 2 Dokker .
Autospecialele vor avea dotări specifice muncii operative – sisteme acustice şi vizuale de avertizare, dar şi alte dispozitive care să asigure condiţii optime pentru îndeplinirea activităţilor specifice.
Autospecialele sunt special compartimentate pentru a separa locurile din faţă de spaţiul din spate.

Sursă: Comunicat MAI.

Vesta antiglont este o piesă esenţială a echipamentului de protecţie împotriva diferitelor ameninţări, dar în principal al atacurilor cu arme de foc. Având în vedere că în general aceste elemente de protecţie balistică sunt folosite de către poliţiştii şi că există o mulţime de modele cu diferite caracteristici, cred că e util să prezentăm aici principalele modele şi nivele de protecţie ce îl oferă fiecare. Vestele antiglonţ sunt împărţite în două categorii principale:

1. Vestă "under" sau "soft" (în română a fost tradusă - "maiou") - este vesta antiglonţ ce se poartă pe sub îmbrăcămite şi e confecţionată din tesături de kevlar, aramidă, dyneema etc. Principala caracteristică a acestui model de vestă este faptul că prind/fixează glonţul în ţesătură şi disipă energia, prevenind prin acest procedeu perforarea/străpungerea vestei. 
2. Vestă "over" sau "hard" - este vesta antiglonţ care se poartă peste îmbrăcăminte şi e dotată cu plăci/panouri de protecţie (faţă/spate) din diferite materiale dure (ceramică, polietilenă, oţel, titan etc.), îmbrăcate/placate cu diferite materiale laminate ce au rolul să reducă fragmentarea. Acest model de vestă este proiectat să sfărâme/distrugă glonţul şi să disperseze energia împiedicând pătrunderea. 

În timp ce vesta antiglonţ soft/under este mai uşoară şi mai potrivită pentru a fi putată de zi cu zi ori o perioadă mai lungă de timp, vesta antiglonţ hard/over este destul de grea şi reduce considerabil mobilitatea, astfel încât este utilizată în general de către echipele tactice şi atunci când purtarea acesteia se impune pentru un timp relativ scurt.

În ultimi ani a mai apărut încă o categorie de veste antiglonţ, denumite "Plate Carriers" (traducere aproximativă purtători/transportator de plăci) care este de fapt o vestă uşoară antiglonţ cu bretele reglabile ce fixează/suţin nişte suporturi în care sunt introduse plăci dure de protecţie balistică cu un nivel ridicat de protecţie.

Nivelul de protecţie balistică - standardul de performanţă NIJ

O altă clasificare importantă a vestelor de protecţie balistică se face în funcţie de nivelul de protecţie balistică pe care îl oferă. Între anii '60 -'70 în SUA s-a înregistrat o creştere masivă a atacurilor cu arme de foc asupra poliţiştilor americani. Ca răspuns la această tendinţă, Institutul Naţional de Aplicare a Legii şi Justiţiei Penale (National Institute of Law Enforcement and Criminal Justice - NILECJ), agenţia predecesoare a Institutului Naţional de Justiţie (National Institute of Justice - NIJ), a iniţiat un program de cercetare pentru dezvoltarea unei armuri corporale uşoare care să poată fi purtată permanent de poliţişti în timpul serviciului. În urma cercetărilor iniţiale de laborator, agenţia a ajuns la concluzia că se pot produce armuri corporale adecvate şi împreună cu Biroul Naţional de Standarde / Laboratorul de Standarde pt aplicare a legii (National Bureau of Standards/Law Enforcement Standards Laboratory) a fost elaborat un standard de performanţă care defineşte cerinţele minime de rezistenţă balistică pentru vestele antiglonţ purtate de poliţişti, încă din anul 1976.

National Institute of Justice (NIJ) stabileşte standardele privind nivelul de protecţie balistică în funcţie pe calibrul şi viteza proiectilului. Aceste nivele de protecţie au fost împărţite în cinci mari categorii: IIA, II, IIIA, III şi IV. Fiecare categorie superioară oferă protecţie la un nivel superior decât precedenta.

O vestă antiglonţ soft/under ce se poartă sub haine/ascunsă, de obicei oferă protecţie de la nivelul IIA la IIIA şi este proiectată să oprească proiectile provenite de la majoritatea armelor de foc scurte (gloanţe de pistol), cum ar fi 9mm, .357 magnum și .44. 
Vesta antiglonţ hard/over oferă în general protecţie de nivelul III şi IV, fiind capabile să reziste la proiectile mari şi de mare viteză, provenite de la arme de foc lungi, (puşcă, arme asalt etc.).

Certificat NIJ vs. Conform NIJ

Standardul de performanţă NIJ nu numai că stabileşte nivelul de protecţie balistică, dar pentru certificare supune produsul şi unui program de testare complex al echipamentelor de protecţie balistică. Astfel, testul NIJ nu include doar teste balistice pentru a determina nivelul de protecţie, ci şi teste de rezistenţă, cum ar fi scufundarea echipamentului în apă timp de 30 de minute cât şi un teste de umiditate ridicată / temperatură ridicată, pentru a vedea cât de bine se menţin fibrele în condiţii extreme. Vesta antiglonţ care trece testele oficiale de laborator NIJ este etichetată drept "certificat NIJ", cea mai mare calificare pe care o poate obţine o vestă de protecţie balistică. Întrucât acest test este unul foarte minuţios, programul de testare NIJ este un proces destul de îndelungat şi costisitor. Pentru a economisi bani, de multe ori producătorii aleg să producă veste antiglonţ care să satisfacă doar standardul de protecţie scris NIJ, dar produsul nu este testat efectiv de NIJ. Aceste veste de protecţie balistică sunt etichetate "conform NIJ", iar în timp ce acestea pot să ofere aceeaşi protecţie împotriva proiectilelor la fel de bine ca şi vestele antiglonţ certificate NIJ, există posibilitatea ca acestea să nu îndeplinească toate standardele de calitate impuse de programul de testare al NIJ.

Factori care influenţează performanţele vestei antiglonţ

Deşi vestele antiglonţ sunt în general rezistente şi durabile, acestea nu sunt impenetrabile în absolut orice condiţii. Există câţiva factori ce influenţează performanţele acestora dincolo de designul lor. 
Umiditatea - Apa poate produce ravagii în cazul vestelor antiglonţ soft/under, care se bazează pe o ţesătură strânsă. Pe măsură ce fibrele se umezesc, ele încep să se relaxeze şi să slăbească structura generală a ţesăturii, scăzând semnificativ capacitatea de rezistenţă. Acesta este motivul pentru care vestele antiglonţ soft/under sunt introduse într-un suport impermeabil (huse) care resping umezeala. În situaţia în care husa impermeabilă este ruptă, umiditatea poate intra în interior şi poate slăbi ţesătura.
Loviturile multiple - În timp ce standardele NIJ evaluează loviturile multiple pe faţa unei veste, majoritatea vestelor antiglonţ sunt proiectate pentru a rezista doar la una, poate două focuri într-o singură zonă. În funcţie de cât de apropiate sunt între ele, loviturile multiple pot compromite integritatea vestei antiglonţ. Prima lovitură compromite rezistenţa fibrei sau a plăcii şi slăbeşte zona/locul respectiv, diminuând capacitatea de rezistenţă în situaţia în care loviturile ulterioare sunt în aceeaşi zonă.
Uzura în timp - vestele antiglonţ, în special cele soft/under, se descompun în timp, iar acestă deteriorare se pote accelera în funcţie de condiţii. Toate vestele antiglonţ au un termen de garanţie, în general între 2-5 ani. Din aceste motive, NIJ recomandă inspecţia vestelor de protecţie balistică aflate în uz cel puţin o dată pe an.

Trebuie precizată şi legătura cu aşa-zis vestele multifuncţionale. La început vestele de protecţie balistică şi în special vestele antiglonţ de tip hard/over nu aveau niciun fel de sistem pentru depozitarea materialelor necesare (încărcătoare rezervă, staţii emisie-recepţie etc.), erau fără buzunare etc. Pentru a se elimina această problemă au apărut aşa-zis vestele multifuncţionale care se purtau peste vesta antiglonţ şi a căror utilitate era doar capacitatea de depozitare. După ceva vreme, producătorii au aplicat pe vestele antiglonţ de tip hard/over diferite sisteme modulare ce permit utilizatorului să-şi aplice pe exteriorul vestei sisteme de depozitare în funcţie de nevoie - cel mai cunoscut sitem de acest fel este "Molle", iar vestele multifuncţionale şi-au pierdut utilitatea.

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă prin ţările cu apă caldă, după incidentele în care poliţiştii sunt răniţi ori ucişi, atunci vă invit să priviţi cum a reacţionat poliţia din New York, după atacurile armate asupra poliţiştilor ce au avut loc luna trecută în Statele Unite. Concret, New York Police Department (NYPD) va cheltui aproximativ 7,5 milioane de dolari pentru a-şi dota poliţiştii de ordine publică cu echipamente de protecţie balistică.

Ziele trecute, mai exact în data de 25 iulie 2016, şeful poliţiei din New York, Bill Bratton a anunţat într-o conferinţă de presă că au fost comandate aprox. 20.000 de căşti de protecţie şi 6000 de veste nivel III-A, pe care poliţiştii ce patrulează pe străzi le vor avea în portbagajul autospecialelor şi care vor fi utilizate de aceştia în cazurile unor atacuri armate.

Decizia vine după ce la începutul lunii iulie în Dallas şi Baton Rouge mai mulţi poliţişti au fost atacaţi şi împuşcaţi mortal. Cele şase mii de veste balistice vor fi distribuite în 3.000 de autospeciale de patrulare (două per vehicul.) Livrarea echipamentului va începe la sfârşitul verii şi se estimează că va continua până în ianuarie.

Mai mult decât atât, şeful poliţiei a mai declarat şi că NYPD derulează un program de înzestrare în valoare de aprox 320 milioane de dolari ce se concentrează asupra creşterii siguranţei poliţiştilor, prin dotarea autospecialelor cu panoruri de protecţie balistică în portierele tuturor autospecialelor de poliţie, precum şi achiziţia de smarphone-uri, tablete, măştile de gaze şi kit-uri de prim ajutor.

Solicitarea noastră privind înlocuirea armelor de serviciu aflate în dotarea poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea în structurile operative ale Poliţiei române şi semnalele de alarmă lansate nu au fost în zadar, au avut ecou, iar în prezent a început înlocuirea a armelor de serviciu cu pistoale Glock. Primii poliţişti care beneficiază de înnoirea armamentului din dotare, sunt cei din structurile de poliţie rutieră ale Capitalei. În această primă etapă, peste 100 de poliţişti care îşi desfăşoară activitea exclusiv în stradă, au fost dotaţi cu noile pistoale Glock 17 şi 19 Gen 4.

Fostul ministru de Interne a declarat înainte de a părăsi funcţia, că Inspectoratul General al Poliţiei Române a întocmit un necesar de fonduri financiare pentru următorii şapte ani (2016 - 2022) în vederea înlocuirii progresive a vechilor arme de serviciu - pistoalele calibrul 7,65 mm Md. 1974 (Carpaţi) - cu pistoale moderne utilizate de structurile de poliţie din alte state europene.

Sperăm ca în perioada următoare această acţiune să nu se oprească, astfel încât vechile armele de serviciu aflate în dotarea poliţiştilor din cadrul formaţiunilor operative să fie înlocuite în totalitate. Reamintim că solicitarea privind înlocuirea armelor de serviciu a luat naştere la începutul anului 2015 pe forumul de discuţii, ulterior în urma preluării de către mass-media a acestui demers al nostru, au fost publicate mai multe articole şi reportaje la TV, care au mediatizat solicitarea noastră. În septembrie 2015, deputatul sătmărean Gabor Kereskenyi s-a alăturat apelului nostru şi printr-o interpelare depusă la Camera Deputaților, a solicitat Ministerului de Interne să înlocuiească pistoalele aflate în dotarea poliţiştilor cu altele mai performante. Mulţumim pe această cale celor care ne-au sprijinit.

De acum avem confirmarea că speranţa moare într-adevăr ultima.

FAMAS puşca de asalt franţuzească, poreclită şi "goarna" sau "trâmbiţa" (în franceză: Le Clairon) este cel mai probabil cea mai cunoscută armă produsă de francezi. Acest lucru se datorează în mare măsură şi aspectului destul de diferit de armele convenţionale din aceeaşi categorie. 

În anii '60 armata franceză deţinea o logistică învechită. Arma de asalt standard folosită de armata franceză în aceea perioadă era  MAS49/56. O puşcă semi-automată de calibru 7.5mm, ce prezenta serioase dezavantaje în comparaţie cu armele folosite de alte armate. Principalele minusuri fiind capacitatea redusă a magaziei (10 cartuşe) şi greutatea destul de mare de aprox. 5kg. Astfel că în 1967 francezii au început să caute o nouă armă care să înlocuiască bătrâna MAS

Inginerul francez Paul Tellie a condus echipa ce s-a ocupat de această problemă, la fabrica "Manufacture d'armes de Saint-Étienne" şi s-a dovedit a fi un vizionar chiar şi pentru standardele actuale. Principala noutate a FAMAS-ului a fost designul bullpup. Pentru cei ce nu ştiu care este diferenţa dintre o armă convenţională şi una bullpup, principala particularitate a acestora este că au camera cartuşului poziţionată în spatele trăgaciului. Această soluţie constructivă ce poziţionează trăgaciul în faţa camerei cartuşului, permite acestor tip de arme să folosească o ţeavă de dimensiuni asemănătoare cu cele ale puştilor convenţionale, în condiţiile în care lungimea totală a armei este mai mică (mai compactă). FAMAS-ul avea o lungime totală de numai 75 cm, în timp ce cunoscuta puşcă americană M4A1 avea o lungime totală de 101 cm, în condiţiile în care lungimea ţevii era asemănătoare. O particularitate a FAMAS-ului o constituie bipod-ul cu care arma este dotată standard. 

Noua puşcă franţuzească avea o magazie de 25 de cartuşe calibru 5.56mm. Cu toate acestea este de notorietate faptul că precizia acestei arme nu este una de top. În schimb la capitolul ratei de foc (cadenţa) este considerată a fi printre cele mai bune arme ce utilizează calibrul 5.65mm, putând trage peste 1000 de cartuşe/minut. Desigur această caracteristică îi aduce şi ceva probleme privind controlul în cazul rafalelor lungi. Poate executa foc cu foc, rafale de câte trei cartuşe dar şi foc automat.

Abia după 11 ani de la apariţie, perioadă în care a fost dezvoltată şi testată, arma a fost adoptată ca armă de serviciu de către armata franceză, în 1978, sub denumirea oficială de FA-MAS, ce vine de la "Fusil d’Assaut de la Manufacture d’Armes de Saint-Etienne", numai că nu a fost prima armă de tip bullpup adoptată ca armă de serviciu de către o armată. Între timp, respectiv cu câteva luni înainte, austriecii adoptaseră Steyr AUG, care este tot o armă de asalt bullpup. 

Mai târziu a căpătat şi porecla de “Le Clairon” (goarnă/trâmbiţă) datorită formei sale, iar în următorii ani a reuşit să capete o reputaţie negativă, conform căreia după ce un FAMAS cădea jos sau era trântit, nu mai putea executa foc. Tot la capitolul minusurilor trebuie menţionat şi modul constructiv ales pentru selecţia tipului de foc. Puşca are selectorul poziţionat tot în garda trăgaciului, iar prin rotirea acestuia se poate modifica modul de executare a focului. Selectorul este acţionat printr-o mişcare de rotaţie, numai că acesta modifică doar între modul foc cu foc şi automat, poziţia din mijloc fiind atribuită modului "safe". Pentru a selecta între modul complet automat sau rafala de câte trei focuri, trăgătorul trebuie să acţioneze un alt selector aflat sub patul puştii. Deci pentru a selecta modul de tragere între automat şi rafală, trăgătorul este nevoit să acţioneze două pârghii. În schimb arma are avantaje, cel mai notabil fiind posibilitatea de a fi folosită atât de către trăgătorii dreptaci cât şi cei stângaci, conversia acesteia putându-se face fără a fi necesare înlocuirea unor componente. Deşi nu s-a bucurat de o reputaţie bună, FAMAS-ul a continuat să fie folosită de armata franceză, devenind chiar un element de identificare în special pentru Legiunea Străină.

Mai târziu arma a fost îmbunătăţită, apărând versiunea G1, iar în anii '90 a apărut versiunea G2. Arma de asalt a francezilor a primit un trăgaci îmbunătăţit, iar la construcţia ei se folosea un polimer de mai bună calitate. De asemenea a fost modificată astfel încât să folosească aceleaşi magazii ca şi armele de asalt din dotarea celorlalte armate NATO, respectiv AR15/M16 şi au fost adăugate şinele Picatinny pentru sistemele optice şi alte accesorii.
În general FAMAS-ul francezilor impresionează mai mult prin aspectul său decât prin performanţele sale.

Deşi sunt convins că majoritatea dintre voi ştiţi ce este şi care sunt particularităţile muniţiei de tip Hollow point, nu strică să le avem postate şi explicate aici în eventualitatea în care se vor mai găsi colegi mai tineri ori mai bătrâni (asta ca să nu fim acuzaţi de prejudecăţi) interesaţi de acest subiect.

Principala particularitate a muniţei (glonţul) cu proiectil Hollow-point este o groapă sau scobitură aflată în vârful formei lor. Acest design al proiectilului, în esenţă, are două avantaje principale:

• puterea de oprire mai mare - creşte dimensiunea/diametrul proiectilului după ce a pătruns în ţintă, maximizând astfel şocul şi daunele pe care le produce
• puterea de penetrare mai mică - de cele mai multe ori acest tip de glonţ rămâne în ţintă, disipând acolo aproape toată energia cinetică, astfel că puterea de penetrare este mult redusă şi automat riscul apariţiei unor victime colaterale este mai redus.

În concluzie, avantajul principal al glonţelor hallow point (în treducere liberă ar fi: glonţe cu punct de gol), este că a crescut puterea de oprire. Atunci când un glonţ hallow-point loveşte o ţintă, se deformează/extinde şi provoacă daune mult mai mari decât un glonţ convenţional (FMJ -full metal jacket), în acest mod obiectivul va fi eliminat din luptă mai repede. În plus, penetrarea ţintei, o problemă comună la gloanţele convenţionale, este redusă, deoarece atunci când proiectilul se extinde/deformează, automat încetineşte viteza glonţului.

Din punct de vedere al folosirii de catre poliţie, munitia hallow point este în ţările cu apă caldă privită ca fiind mai sigură, deoarece riscul de penetrare şi ricoşeu este redus. Iar de obicei, atunci când un poliţist este nevoit să facă uz de armă, de cele mai multe ori se află într-un loc aglomerat, astfel riscul rănirii şi a altor persoane trebuie să fie cât mai redus. În plus, muniţia hallow point poate neutraliza un suspect mai rapid.

Foarte important de reţinut, mai ales pentru colegii ce şi-au procurat şi deţin arme personale, este faptul că acest tip de muniţie, conform legislaţiei autohtone actuale este interzisă. Muniţia de tip hallow-point se încadrează în categoria "muniţiei expansive", din moment ce avem de-a face cu un proiectil ce are vârful concav, fiind proiectat pentru a-şi mări dimensiunile la contactul cu o ţintă solidă. Cu toate acestea veţi găsi acest tip de muniţie în magazinele de profil. Sfatul nostru este să nu cumpăraţi şi să folosiţi muniţie hallow-point, întrucât în cel mai pur stil românesc, deşi legea interzice folosirea acestui tip de muniţie, este importat şi comercializat, lucrurile d.p.d.v. legal nefiind clare. În plus preţul acestui tip de muniţie este mai mare decât al muniţiei FMJ. Cel mai probabil că după ce muniţia hallow-point va fi deja depăşită, se va "actualiza" şi legislaţia românească.

La anul FBI-ul îşi înnoieşte armamentul din dotare, urmând în perioada următoare să aleagă un pistol calibrul 9mm Luger ca armă de serviciu. Anunţul referitor la ofertele aşteptate a fost publicat pe 7 octombrie 2015 şi actualizat ultima dată pe 30 octombrie 2015, iar în cuprinsul acestuia este precizat că se aşteaptă oferte până cel târziu pe 28 ianuarie 2016 pentru pistoale, accesorii şi piese de schimb. Perioada contractuală totală este de 10 ani, mai exact primul an şi opţional următorii nouă ani suplimentari pentru o valoare estimată a întregului contract de aproximativ 85 milioane de dolari. În caietul de sarcini nu sunt prevăzute doar armele şi muniţia, ci sunt prevăzute atât arme de antrenament cu muniţia necesară, piese de schimb cât şi accesorii, de la holstere, încărcătoare suplimentare etc. până la materialele de întreţinere.

În urmă cu aproximativ 30 ani FBI-ul a renunţat la calibru 9 mm pentru armele de seviciu, optând pentru un calibru mai mare, iar în prezent au în dotare Glock calibru 40 S&W (10×22mm Smith & Wesson). Încă din 2007, FBI-ul s-a arătat interesat să revină la calbrul de 9 mm, motivând că în urma testelor foarte riguroase ce sunt efectuate permanent de unităţile lor de cercetare, au constatat că eficienta glonţului de acest calibru este superioară în privinţa capacităţii de penetrare şi al preciziei. Decizia a fost anunţată încă din mai 2014.

În schimb, Poliţia Română are în dotare pentru majoritatea poliţiştilor săi, pistolul cal. 7,65 mm, Md. 1974 (Carpaţi), a cărui producţie a debutat în urmă cu aproximativ 50 de ani. Cu siguranţă ţara noastră nu este atât de săracă încât să nu-şi poată permite asigurarea siguranţei cetăţenilor săi prin dotarea poliţiştilor cu o armă de serviciu modernă, măcar pentru poliţiştii ce îşi desfăşoară activitatea în structuri operative. Poliţia Română este singura dintre serviciile poliţieneşti ce încă utilizează acest calibru redus de 7,65 mm, în timp ce în toate celelalte state europene şi nu numai, structurile de poliţie utilizează calibrul de 9 mm. Sperăm totuşi că se vor trezezi şi ai noştii, iar în viitorul apropiat vor dispune schimbarea armelor de serviciu ale poliţiştilor.

La începutul acestei luni, Dodge a prezentat noul său model dedicat muncii de poliţie. Este vorba de binecunoscutul model Charger Pursuit. Principalul upgrade al autospecialei pentru 2016 este display-ul cu touchscreen de 12,1 inch, botezat "Uconnect" de către americanii de la Dodge. Acesta este integrat în planşa de bord a autospecialei şi îndeplineşte în principal rolul de monitor pentru un calculator ce a fost mutat în portbagajul autospecialei. Ecranul tactil poate fi utilizat şi folosind mănuşi, asigurând un acces facil la sistemul radio, hărţi, comenzile pentru sirene, lumini speciale şi camerele video cu care este echipată maşina, precum şi posibilitatea accesării diverselor baze de date. Până acum modul "tradiţional" de echipare a autospecialelor pentru poliţie implica montarea unui laptop, cu ajutorul unui sistem de fixare destul de voluminos şi nesigur în cazul unui accident. Pentru moment doar modelul destinat poliţiei va fi echipat cu acest display, inginerii de la Dodge au evitat să spună dacă şi pentru versiunea "civilă" Dodge Charger va putea fi echipată cu un astfel de ecran tactil.

Dodge deţine în prezent aproximativ 43 la suta din piaţa americană a autospecialelor destinate poliţiei. Vânzarea autospecialelor de poliţie fiind o afacere importantă pentru producătorii auto americani, din acest motiv Dodge şi Ford şi-au dezvoltat modele speciale pentru această nişă, ce sunt echipate cu sisteme de frânare şi suspensii modificate pentru o durabilitate extinsă, sirene, lumini speciale, panouri de protecţie şi alte asemenea  modificări. 

În Statele Unite aceste "body worn camera" au devenit deja echipament standard, majoritatea agenţiilor de poliţie americane le-au adoptat. Şi chiar poliţiştii le solicită, după ce s-au convins că o astfel de cameră video poate deveni cel mai util instrument de protecţie. Mai mult decât atât, au şi apărut producători dedicaţi pentru astfel de dispozitive sau chiar unii tradiţionali, ce produc şi sunt cunoscuţi ca producători dedicaţi echipamentelor dedicate law enforcement. 

În România şi în acest domeniu suntem la ani lumină în urmă. A existat o tentativă la sfârşitul anului 2011, dar nu se mai ştie nimic. În binecunoscuta secretomanie complet nejustificată, MAI-ul a emis un comunicat de presă în care se lăuda cu noile dotări, dar a uitat complet să comunice rezultatele acelui proiect pilot, concluziile şi dacă s-a dovedit util sau nu.

În schimb, putem vedea aproape zilnic cazuri de la americani, unde aceste camere video, la care poliţiştii români doar visează, îşi dovedesc utilitatea şi beneficiile în aflarea adevărului şi aplicarea legii într-un mod cât se poate de transparent. Şi dacă mai există cineva care să aibă îndoieli privind utilitatea acestor "bodycam" vă invit să vedeţi o speţă în care deşi poliţistul a fost reclamat în mod tendenţios şi neadevărat, camera de corp a fost cea care a lămurit clar situaţia. Mai mult decât atât, prezentarea publică către media a acestei speţe a adus automat şi un capital de imagine pentru Departamentul de Poliţie din Albuquerque, descurajând astfel pe cei tentaţi să procedeze la fel. Acest comportament există şi la noi în România, sunt destule persoane certate cu legea, care atunci când sunt surprinse într-o astfel de situaţie, încep să caute nod în papură poliţistului. Ba mai mult, a devenit chiar un sport naţional un asemenea comportament, acesta fiind chiar încurajat de mass-media şi chiar cei ce ne conduc.

La sfârşitul lunii Octombrie 2014, poliţistul american Jared Frazier a orpit în trafic pe Deanna Griego, o tânără de 23 de ani, iar în urma controlului s-a dovedit că tânăra conducea autovehiculul aflându-se în stare de ebrietate (în reportajul televiziunii se vorbeşte despre "DWI", prescurtarea de la "Driving While Intoxicated"). După ce tânăra încearcă câteva binecunoscute modalităţi menite să-l înduplece pe poliţist, este reţinută şi condusă la sediul secţiei, unde a fost testată cu aparatul alcoolscop. După testare a solicitat să meargă la toaletă, lucru care s-a şi întâmplat. Numai că poliţistul a auzit-o vorbind la telefon şi întrebând interlocutorul ce ar putea face pentru a-i face rău poliţistului. Deci tânară nu avea o problemă că încălcase legea, ea dorea să-i facă rău poliţistului, care nu a făcut nimic altceva decât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu. Poliţistul i-a cerut să iese din toaletă, iar stimabila şi-a schimbat radical comportamentul, acuzându-l că a hărţuit-o sexual.

A fost declanşată o anchetă şi datorită înregistrărilor video, poliţistul nu a fost pus sub acuzare, iar plângerea domnişoarei a fost clasată. Urmăriţi reportajul televiziunii americane:

Vă pare atât de cunoscut acest comportament al celor ce încalcă legea, nu-i aşa? Din păcate la noi, protecţia poliţistului există doar la nivel teoretic. Când vine vorba de investiţii, evident nu sunt bani şi se pierde imediat interesul pentru această problemă. 

Când credeţi că vor avea şi poliţiştii români astfel de camere video în dotare?

Scrisoare deschisă privind înlocuirea armelor de serviciu - pistoalele calibrul 7,65 mm Md. 1974 (Carpaţi), aflate în dotarea poliţiştilor din Poliţia Română, care îşi desfăşoară activitatea în structurile operative

Domnului Gabriel Oprea
Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne
 
Stimate domnule Viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne,

Comunitatea poliţiştilor din Poliţia Română - www.politisti.ro, vă adresăm un respectuos apel privind înlocuirea armelor de serviciu - pistolul model 1974 (Carpaţi), aflate în dotarea poliţiştilor din Poliţia Română, astfel încât aceasta să devină o prioritate pentru dvs.
 
În contextul recentelor atentate teroriste de la Paris dar şi a destructurării unei astfel de celule în Belgia precum şi în Germania, s-a dovedit încă o dată faptul că poliţiştii sunt în prima linie, în cazul unor astfel de situaţii nedorite. Recentele evenimente au demonstrat faptul că poliţistul de ordine publică sau rutieră este cel care ajunge primul la locul evenimentului şi intră în contact direct cu atacatorii. Poliţiştii care acţionează în stradă sunt cei mai vizibili, expuşi şi vulnerabili, deoarece nicio altă structură specializată pentru intervenţia la astfel de situaţii nu va ajunge la faţa locului înaintea poliţistului de ordine publică sau rutieră.
 
De asemenea, detaliile rezultate din ancheta în urma căreia a fost destructurată celula jihadistă din Belgia, au arătat că suspecţii respectivi erau pe punctul de a comite atentate care vizau sedii ale Secţiilor de Poliţie; aşadar este uşor de anticipat că, atunci cand astfel de indivizi  vor să atragă atenţia, îşi vor îndrepta atenţia spre poliţişti, ei fiind cei mai vizibili şi expuşi reprezentanţi ai autorităţii unui stat.
Totodată nu putem exclude faptul că întărirea măsurilor de securitate din statele occidentale vizate în mod direct, îi pot determina pe adepţii radicalişti să-şi îndrepte atenţia si spre alte ţări, mai puţin vizate şi slab fortificate, cum s-a şi întâmplat de altfel, în ultimii ani, chiar extrem de aproape de graniţele noastre (atentatul cu bombă de la Burgas, Bulgaria, din data de 18 iulie 2012, a cărui ţintă a fost un grup de turişti israelieni). Din acest punct de vedere, putem afirma că România  nu este în afara oricărui pericol.
 
In concluzie, considerăm că a devenit prioritată înlocuirea cel puţin a armelor de serviciu aflate în dotarea poliţiştilor din structurile operative ale Poliţiei Române, care încă folosesc pistolul cal. 7,65 mm, Md. 1974 (Carpaţi). Să nu uităm că recent s-au împlinit 40 de ani de când a debutat producţia acestei arme, ce este o copie a unui model conceput în anii '30, iar cele mai noi exemplare au peste 20 de ani de utilizare.
 
Subliniem de asemenea faptul că, în condiţiile actuale, această armă scurtă de foc nu mai îndeplineşte caracteristicile minime tehnico-tactice pentru a mai putea fi utilizată ca armă de serviciu pentru un poliţist. Dintre acestea putem enumera, în primul rând, calibrul mic si puterea de foc redusă oferită de capacitatea mică a încărcătoarelor (max. 8 cartuşe, în timp ce armele moderne au încărcătoare cu o capacitate în jurul a 17 cartuşe). În plus, nici soluţia constructivă a acestor pistoale nu mai este de actualitate, deoarece nu permite efecuarea unui schimb rapid de încărcătoare, iar dacă avem în vedere capacitatea redusă a încărcătorului ce obligă la schimbul des al acestora, orice trăgător, indiferent de experienţă şi antrenament, va avea un handicap major şi va fi pus în dificultate în faţa unui adversar dotat cu o armă modernă. Practic executarea unui foc rapid şi de ripostă este imposibilă. Mai mult decât atât, vechimea şi uzura accentuată le-au transtormat în pericole pentru cei care le folosesc.
 
Suntem conştienţi că dotarea cu arme de foc scurte moderne a poliţiştilor din Poliţia Română nu poate constitui o eliminare completă a riscurilor pentru poliţişti şi cetăţenii pe care încearcă să-i apere într-o situaţie periculoasă, dar cu siguranţă, îi va oferi fiecărui poliţist o şansă în plus. Nu ar trebui să mai aşteptăm ca alte tragedii să se mai producă pentru a se lua măsuri (exemplele poliţiştilor cazuţi în misiune, ale caror vieţi au depins de armamentul pe care îl foloseau: Nelu Florea – Bucureşti, 1992, Saşa Disici – Timişoara, 2001, Tiberiu Sârbu - Sânnicolau Mare, 2009).
 
Suntem convinşi că ţara noastră nu este atât de săracă încât să nu-şi poată permite asigurarea siguranţei cetăţenilor săi prin dotarea poliţiştilor cu o armă de serviciu modernă, mai ales dacă avem în vedere că la sfârşitul anului 2014, în Poliţia Română, îşi desfăşurau activitatea aprox. 60.000 de angajaţi, deci necesarul va fi sub această cifră din moment ce numărul total al angajaţilor este compus şi din poliţiştii ce îşi desfăşoară activitatea în structuri neoperative, dar şi din personalul civil. Poliţia Română este singura dintre serviciile poliţieneşti ce încă utilizează acest calibru redus de 7,65 mm, în timp ce în toate celelalte state europene structurile de poliţie utilizează calibrul de 9 mm.
 
O altă soluţie propusă ce o supunem atenţiei dvs. şi care nu implică un efort financiar poate fi o modificare legislativă de urgenţă a cadrului legal, care să permită poliţiştilor ce deţin legal arme personale să le poată folosi şi pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. În prezent, deşi legea privind statutul poliţistului conferă dreptul privind portul permanent al armamentului achizitionat personal, datorită unei formulări ambigue din Legea nr. 295/2004, se poate interpreta că poliţiştii pot purta în timpul serviciului armele personale legal deţinute, dar nu pot face uz de aceste arme pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ci numai în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate.
 
Pentru pregătirea profesională iniţială şi continuă, pe linia managementului stresului profesional şi a competenţelor în tactica tragerii, se desfăşoară şi în prezent un proiect (Proiectul BIA) ce are ca scop creşterea gradului de siguranţă a comunităţii dar şi a poliţiştilor pe timpul misiunilor operative, prin instruire în domeniul managementului stresului profesional şi al utilizării armamentului din dotare. Proiectul s-a dovedit util şi se  bucură de aprecierea poliţiştilor care au particpat la aceste cursuri, doar trebuie extins, astfel încât majoritatea poliţiştilor să îl poată parcurge.
 
Domnule Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, încheiem cu speranţa că veţi ţine cont de apelul nostru deoarece am observat că sunteţi permanent preocupat de modernizarea dotărilor şi îi sprijiniti pe cei ce îşi fac datoria cu onoare şi respect pentru meseria de poliţist. Astfel, vă rugăm să vă îndreptaţi atenţia şi către această problemă a înlocuirii armelor de serviciu pe care poliţiştii din Poliţia Română le au în dotare, întrucât înlocuirea pistolului calibrul 7,65 mm Md. 1974 (Carpaţi) din dotarea Poliţiei Române va fi o piatră de hotar în istoria acestei instituţii, iar efectele în planul securităţii interne, după atentatele teroriste din Franţa, dovedesc că înlocuirea armei de serviciu a poliţistului român trebuie să constituie o prioritate.
 
Cu deoseibită consideraţie,
membrii comunităţii poliţiştilor din Poliţia Română
www.politisti.ro
contact@politisti.ro

UPDATE: 05.04.2015

Răspunsul Ministerului Afacerilor Interne:

În 1963, Gaston Glock a înfiinţat o companie ce avea ca obiect de activitate fabricarea de componente din plastic lângă Viena, în Austria, ce avea 3 angajaţi. Glock şi-a dat seama că prin combinarea plasticului şi a oţelului poate realiza anumite produse militare foarte rezistente şi durabile, iar în perioada 1970 - 1979 a produs şi furnizat diferite componente din plastic pentru fragmentarea grenadelor militare austriace cât şi cunoscutul cuţit Glock.
În 1981, în timpul unei inspecţii efectuate de ofiţeri ai armatei austriece pentru supravegherea procesul de fabricaţie, Glock a remarcat nemulţumirile militarilor referitor la faptul că nimeni nu poate fabrica pistoale care să respecte specificaţiile lor şi astfel a început proiectarea unui pistol, care să respecte cele 17 criterii impuse de armată.
În ciuda lipsei de experienţă în industria armelor în 1982 a apărut prima generaţie de pistoale, iar Glock a fost invitat să participe la o licitaţie în urma căreia în 1983 armata austriacă a comandat 25 000 pistoale Glock 17. În 1984 Glock a intrat şi pe piaţa americană.
În 1985, Glock a construit o fabrică în localitatea Smyrna din Georgia, pentru a putea face faţă comenzilor de pe piaţa din Statele Unite, unde Glock 17 devenise extrem de popular şi intrase deja în dotarea instituţiilor pentru aplicare a legii. În aceeaşi perioadă, Glock dezvoltat un al doilea model de pistol, respectiv Glock-ul 18, ce se baza şi era aproape identic cu Glock-ul 17, dar care avea un selector în partea din spate a manşonului ce permitea schimbarea modului de tragere între semiautomat (foc cu foc) sau full-auto.
Datorită popularităţii Glock-ului, au crescut solicitările din partea clienţilor pentru un model compact, care să poată fi uşor ascuns, iar în 1988 a fost lansată a doua generaţie de pistoale, împreună cu un nou model compact - Glock 19 de 9mm. În ciuda dimensiunilor mici ale Glock-ului 19, acesta avea o capacitate de 15 cartuşe, aspect foarte apreciat de piaţa americană.
În această perioadă Glock a mai construit o fabrică în Hong Kong pentru a satisface cererea din Asia, precum şi o a doua fabrică în Austria. Curând, Glock a lansat modele mai mari, Glock 20 şi Glock 21 de 10mm şi respectiv .45 ACP. Aceste pistoale au câştigat o imensă apreciere din partea consumatorilor americani datorită calibrului şi a puterii de oprire foarte mare.
În 1990, când FBI-ul a dezvoltat calibrul .40 rotund prin Smith & Wesson, Glock a răspuns cu Glock 22 şi Glock 23. Glock-ul 22 avea dimensiuni modelului 17 şi folosea calibrul .40, iar Glock 23 a fost modelul compact (G19) pentru acelaşi calibru.
În acelaşi an Glock a mai deschis o fabrică în America de Sud pentru a acoperi mai bine pe pieţele din Brazilia şi America Latină, iar în 2014 a fost deschisă o nouă filială în Slovacia.
În ciuda reticienţei iniţiale de pe piaţă de a accepta un pistol aşa-zis "de plastic" datorate îngrijorărilor legate de durabilitatea şi fiabilitatea acestora, pistoale Glock ocupă aprox. 70% din cota de piaţă a pistoalelor în Statele Unite şi se află la nivel mondial în dotarea celor mai multe instituţii oficiale de aplicare a legii, precum şi a numeroase forţe armate naţionale. 
De-a lungul celor peste cei 30 de ani, Glock a efectuat câteva modificări mai însemnate ce sunt cunoscute ca "Generaţiile Glock".

Prima generaţie Glock - în 1982 a apărut prima generaţie de pistoale Glock, ce au intrat pe piaţa americană în 1984.

A doua generaţie Glock - a apărut în 1988 cu foarte puţine schimbari, având doar mici modificări de design ale cadrului.

A treia generaţie Glock - În 1998 a primit câteva modificări mai însemnate - crosa pistolului a primit caneluri pentru degetul mare, gheara extractoare a fost modificată astfel încât să funcţioneze ca şi un indicator de cameră încărcată şi a fost introdusă şina universală pentru accesorii (lanternă tactică, aparate de ochire cu laser, etc.)

2002 începerea producţia noilor lanternele tactice Glock - GTL (Glock Tactical Light). În 2009 Glock a introdus modelul 22 RTF2 pentru pistoalele Glock 17, 19, 22, 23 şi 23C. Acest model este un pistol din generaţia a treia şi a fost disponibil doar pentru dotarea instituţiilor de aplicare a legii. Modificările aduse au fost la nivelul unei noi texturi a crosei şi al striaţiilor de pe manşon în formă de semilună. La mijlocul anului 2010 s-a renunţat la această ultimă modificare revenindu-se la utilizarea striaţiilor de pe manşonul standard. 

A patra generaţie Glock - în 2010 Glock a scos pe piaţă a patra generaţie de pistoale cu următoarele modificări mai importante: crosa pistolului confecţionată din alt polimer şi cu o nouă textură pentru o mai bună stabilitate în mână, totodată crosa pistolului fiind ajustabilă în privinţa grosimii în partea din spate, butonul pentru eliberarea încărcătorului mult mai mare şi ambidextru (se poate monta şi invers pentru stângaci), încărcătorul apare cu fante de fixare pe ambele părţi şi se adaugă un sistem mecanic de reducere a reculului.

A cincea generaţie Glock - în 2017 a apărut cea mai recentă generaţie de pistoale Glock având un nou tratament exterior - finisaj nDLC ce creşte protecţia împotriva coroziunii şi zgârieturilor, clapeta de eliberare a manşonului ambidextră, de pe crosa pistolului au dispărut canelurile pentru degete, o deschidere mai mare a crosei în zona unde se introduce încărcătorul, îmbunătăţiri la nivelul ghindurilor din interiorul ţevii care oferă o precizie/acurateţe superioară, etc.

În 2018, Glock a mai lansat pe piaţă două modele noi: Glock 19X şi Glock 45 ce au fost denumite CROSSOVER. Aceste modele combină două dintre cele mai populare caracteristici şi platforme testate în teren, mai exact cele două modele 19X şi 45 au cadrul/crosa de dimensiune mare, similară cu GLOCK 17, iar manşonul cu ţeava este de dimensiune redusă similară cu GLOCK 19.

Mai trebuie precizat că ultima generaţie de Glock a apărut în urma câştigării licitaţiei pentru dotarea agenţilor FBI din anul 2016, când principla forţă federală de aplicare a legii din SUA a impus specificaţii de proiectare ce au descalificat majoritatea pistoalelor de pe piaţă. Singurele modele râmase în competiţie au fost Sig Sauer P320 şi Glock 17M (modificat). Glock-ul a câştigat licitaţia primind un contract de 85 milioane $. Dintre specificaţiile de proiectare solicitate de FBI au fost ca arma să nu aibă caneluri pentru degete pe crosă/rama pistolului şi să existe o deschidere mai mare a crosei în zona unde se introduce încărcătorul. 
Este de notorietate că FBI are unele dintre cele mai riguroase teste şi studii ştiinţifice asupra armelor de foc şi muniţiei, iar dacă FBI este mulţumit de Glock de mai bine de 30 ani, înseamnă că pistoalele Glock merită toată atenţia noastră.

V-aţi întrebat vreodată cum îşi aleg poliţiile din alte ţări autospecialele? Mai jos veţi puteţi vedea cum procedează italienii.

Polizia di Stato şi Carabinieri îşi vor reînnoi parcul auto cu modelul Seat Leon 2.0 diesel de 150 CP, pe care se găsesc dotări ce le transformă cu adevărat în autospeciale, nu cum se întâmplă în România, unde poliţiştii primesc autospeciale doar cu numele, întrucât dotările specifice lipsesc.

Este pentru prima dată în istorie când Polizia di Stato şi Carabinieri primesc şi vor folosi acelaşi model de autospecială, în urma unei licitaţii organizate de către Ministero dell’Interno. Licitaţia a demarat la sfârşitul anului 2014 şi a stârnit multe controverse în Italia, tocmai datorită faptului că cel desemnat câştigător a fost producătorul Seat în detrimentul producătorului autohton Fiat. 

Grupul Volkswagen (din care Seat face parte) a câştigat licitaţia pentru o diferenţă de (atenţie!) numai 83 euro/exemplar. Mai exact, Fiat a oferit un preţ de 43.980 de euro pe exemplar, în timp ce Seat a oferit un preţ de 43.897 de euro.

Vi se pare un preţ mare pentru o maşină din clasa compactă, nu?

Ei bine, nu este deloc aşa. Din preţul de 43.897 euro, 60% constituie contravaloarea transformărilor, a dotărilor cu echipamente speciale şi a serviciilor postvânzare (da, servicii postvânzare, aţi înţeles corect). Seat oferă în acest preţ şi un pachet de garanţie şi întreţinere pentru o perioadă de şase ani sau 150000 km. Pare incredibil, nu? Ei bine, este posibil, dar nu la noi. Contractul prevede livrarea a aprox 4000 de exemplare, în următorii trei ani, iar suma totală a acestuia este de aprox 140 milioane de euro. 

Credeţi cumva că dotările speciale, necesare unei maşini a poliţiei se rezumă la sistemele pentru semnale luminoase sau acustice?

Greşit. Seat-urile Leon îmbrăcate în uniforma Polizia di Stato şi Carabinieri, pe lângă instalaţiile de avertizare sonoră şi luminoasă sunt dotate şi cu anvelope run-flat, suporţi cu încuietori pentru armele de foc, sisteme de comunicare (radio şi date), sistem Keyless Entry/Go, banchetă spate separată cu un geam securizat. De asemenea, partea din faţă a maşinii, parbrizul şi geamurile laterale faţă au protecţie balistică. Şi dacă aveţi îndoieli, priviţi clipul de mai jos:

Zilele trecute a apărut pe la televizor pentru scurt timp, ştirea referitoare la angajatul de la S.R.I. ce s-a împuşcat în urma unui incident de tragere care a avut loc în poligon. Pănă aici nimic extraordinar, sigur exceptând aici pe cei din televiziunile tabloide, cărora le place să se autointituleze ca fiind „de ştiri”. Evident că au afişat imediat pe ecrane „Breaking News” sau „News alert„, deşi incidentul avusese loc cu câteva zile în urmă şi cu toate astea au început să-şi dea cu părerea despre nişte lucruri de care habar nu au, autopanicându-se în stilul deja devenit şablon, în fuga disperată după audienţă.

Ce a atras atenţia, a fost faptul că printre deontologi, atotştiutori rataţi şi băgatorii în seamă pe care îi vedem zilnic prin studiourile tv, s-a găsit un fost director al Serviciului Român de Informaţii (nu-i reţin numele şi e complet lipsit de importanţă) să pozeze şi să se dea un mare specialist şi cunoscător în acest domeniu al armelor. Ba chiar era şi prezentat ca fiind un fin cunoscător şi un specialist desăvârşit, în condiţiile în care omul confundă revolverul cu pistolul. Să te prăpădeşti de râs, nimic altceva! Ex-directorul vorbea folosind termenul de „revolver”, dar descria modul de funcţionare al unui pistol. Şi toţi cei de lângă el se uitau precum broasca la sudură, fiind profund impresionaţi de expertiza omului în domeniu.  Cel mai probabil a ajuns director al unui serviciu de informaţii pe filieră politică şi aşa se explică faptul că nu cunoaşte nici măcar  noţiunile de bază în privinţa armelor de foc, dar să te mai şi dai un specialist în domeniu arată cam cât de firească a devenit impostura în societatea noastră. 

De acolo a apărut şi ideea aceestei postări, deşi sunt convins că majoritatea dintre voi ştiţi foarte bine, care este diferenţa între un pistol şi un revolver, nu strică o postare care să lămurească problema pentru cei ce nu au avut vreo legătură cu acest domeniu, al armelor de foc.

În primul rând, ce trebuie să reţineţi este faptul că revolverul nu este acelaşi lucru cu pistolul. Ambele fac parte din categoria armelor de foc „scurte” sau „handguns” (de mână), numai că diferenţa majoră între ele este modul lor de funcţionare.

În termeni comuni, toate revolverele au un cilindru rotativ (cunoscut şi ca „butoiaş„) care se rotește, având ca scop aducerea unui cartuş în poziţia de tragere, mai exact în dreptul ţevii şi al percutorului. Se poate spune şi că orificiile din cilindru rotativ în care se introduc cartuşele, îndeplinesc rolul de „cameră a cartuşului„. O altă mare diferenţă faţă de pistoale este că în cazul revolverelor, tubul gol nu este aruncat după executarea focului, el rămâne în cilindrul rotativ. De asemenea în cazul majorităţii revolverelor este necesară armarea după fiecare foc în funcţie de tipul lor, pentru că şi aici tehnica a evoluat şi în prezent există revolvere: „single action” şi „double action„.

Un pistol are o singură cameră, iar cartuşele sunt introduse acolo pe rând dintr-o magazie (încărcător). Acest tip de armă se armează (reîncarcă) automat şi aruncă afară tubul gol al cartuşului după ce proiectilul (glonţul) a plecat. Ele pot fi automate sau semiautomate, dar nu are rost să intru în astfel de detalii. Sistemul de funcţionare şi mecanismele pistoalelor sunt mult mai complicate d.p.d.v. tehnologic, iar acest lucru aduce şi avantaje dar şi dezavantaje. De exemplu în cazul pistoalelor, în funcţie de model, acestea pot trage consecutiv, fără a fi nevoie de o reîncărcare şi 17-19 focuri, în funcţie de capacitatea magaziei (încărcătorului), în timp ce în cazul revolverelor majoritatea dintre ele pot executa numai 6 focuri consecutive. Printre dezavantajele pistoalelor în comparaţie cu revolverele putem enumera probabilitatea apariţiei incidentelor de tragere mult mai mare, tocmai datorită sistemului şi mecanismului ceva mai complicat. Aici părerile sunt împărţite şi subiectul este destul de sensibil pentru cei pasionaţi de acest domeniu, ceva similar cu „războiul părerilor” dintre pasionaţii auto în ceea ce priveşte versus-ul dintre benzină şi diesel. În fine, important este că ambele sisteme prezintă avantaje şi dezavantaje în cazul în care le comparăm.

 Din punct de vedere istoric, revolverul a apărut mai devreme, apariţia lui fiindu-i atribuită lui Samuel Colt undeva prin 1836, în timp ce principiul de funcţionare al pistolului a  apărut în jurul anului 1885, invenţia datorându-se lui Stevens Maxim, iar apariţia cu adevărat a pistoalelor datorându-se lui Hugo Borchardt şi Georg J. Luger.