Publicată în M.Of. nr. 178 din 12 martie 2014 - mod. prin Legea nr. 385 din 12 decembrie 2023, pub. în M.Of. nr. 1123 din 13 decembrie 2023

Capitolul I Dispoziții generale

Art. 1 - (1) Detectivul particular este persoana atestată în condițiile prezentei legi și care, fără să aducă atingere dreptului la viață intimă, familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale, la cererea persoanelor fizice sau juridice, desfășoară activități specifice de investigare, referitoare la:
a) conduita și moralitatea publică a unei persoane;
b) date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potențială parteneră într-o afacere;
c) persoanele dispărute de la domiciliu;
d) bunurile care fac obiectul unor litigii de natură civilă sau penală înstrăinate în scopul prejudicierii intereselor unei părți în proces;
e) asigurarea protecției împotriva scurgerii unor informații din sfera vieții private sau a activității operatorilor economici care doresc să păstreze confidențialitatea acestora.
(2) Activitatea detectivului particular nu poate fi contrară reglementărilor legale interne sau celor internaționale la care România este parte, securității naționale, ordinii publice ori bunelor moravuri.
(3) Informațiile obținute în urma activităților desfășurate de detectivul particular sunt destinate exclusiv clientului acestuia, în condițiile prezentei legi.

Art. 2 - (1) Detectivul particular își poate exercita profesia, după caz, în cadrul societăților specializate sau al cabinetelor individuale de detectivi particulari, înființate conform legislației comerciale și care funcționează în baza licenței eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române.
(2) Obiectul de activitate al societăților specializate și al cabinetelor individuale de detectivi particulari este unic.
(3) Conducătorii executivi ai societăților specializate de detectivi particulari trebuie să fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior și să fi absolvit un curs în specialitatea detectiv particular sau să fie absolvenți ai unei facultăți de drept sau ai unei școli postliceale de detectivi ori să fi îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unei instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale cu grad de ofițer și să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c)-f).
(4) Asociații sau acționarii persoane fizice ai societăților specializate de detectivi particulari, înființate conform alin. (1), trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de art. 5 lit. d) și e).

Art. 3 - (1) Detectivul particular este obligat să păstreze secretul profesional asupra datelor și informațiilor obținute.
(2) Datele și informațiile prevăzute la alin. (1) pot fi comunicate, la cerere, în condițiile legii, numai instanțelor judecătorești și Ministerului Public, dacă acestea sunt utile pentru aflarea adevărului în cauzele penale.
(3) În activitatea desfășurată, detectivul particular se supune legii, statutului societății specializate sau al cabinetului individual de detectivi particulari.

Capitolul II Dobândirea calității de detectiv particular

Art. 4 - Activitatea de detectiv particular poate fi desfășurată numai de persoanele care sunt atestate profesional.

Art. 5 - (1) Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European;
b) posedă cel puțin studii medii și este absolventă a unei școli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale ori este absolventă a unei instituții de învățământ superior și a absolvit un curs în specialitatea detectiv particular;
c) este aptă din punct de vedere medical;
d) să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
e) nu desfășoară o activitate care implică exercițiul autorității publice;
f) a obținut avizul inspectoratului de poliție județean sau al Direcției generale de poliție a municipiului București, după caz;
g) a promovat examenul de atestare a calității de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deține un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European.
(2) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) și f), inclusiv de către persoanele prevăzute la art. 2 alin. (3) și (4), se verifică de către inspectoratele de poliție județene sau, după caz, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în evidențele specifice.
(3) Îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. b), în ceea ce privește îndeplinirea funcției de polițist ori lucrător în cadrul unei instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, inclusiv de către persoanele prevăzute la art. 2 alin. (3), se verifică de către inspectoratele de poliție județene sau, după caz, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin solicitarea unei adeverințe de la instituția publică la care a fost încadrat, în baza consimțământului expres al beneficiarului. Instituția publică cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale eliberează adeverința în termen de 10 zile calendaristice de la solicitare.

Art. 6 - (1) Pentru susținerea examenului de atestare a calității de detectiv particular, cei interesați trebuie să depună la inspectoratele de poliție județene sau, după caz, la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București următoarele acte:
a) cerere;
b) curriculum vitae;
c) actul de studii, în original;
d) actul de absolvire a unui curs în specialitatea detectiv particular, după caz, în original;
e) certificate medicale și de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv un laborator autorizat;
f) declarație din care să rezulte că îndeplinește condiția prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. e);
g) dovada achitării tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștințelor, stabilit în conformitate cu dispozițiile legale.
(2) Reprezentantul unității de poliție realizează copii după actele prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), pe care le certifică pentru conformitate cu originalul, prin semnare. Originalul actelor prezentate se restituie pe loc, după realizarea și certificarea copiilor.

Art. 7 - (1) Calitatea de detectiv particular se dobândește în urma verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și a examinării candidaților de către o comisie instituită la nivelul inspectoratului de poliție județean, respectiv al Direcției generale de poliție a municipiului București.
(2) Comisia prevăzută la alin. (1) se întrunește trimestrial, iar verificarea cunoștințelor se face potrivit tematicii aprobate de Inspectoratul General al Poliției Române.
(3) După promovarea examenului, detectivului particular i se eliberează un atestat, pe baza căruia se poate asocia ori angaja la o societate licențiată sau își poate înființa cabinet individual pentru desfășurarea de activități de investigare.
(4) Persoana respinsă la examen poate depune contestație la Inspectoratul General al Poliției Române în termen de 3 zile, acesta având obligația să o soluționeze în termen de 30 de zile de la data depunerii.
(5) Cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European care au calitatea de detectiv particular pot desfășura activitățile specifice acestei profesii pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, exclusiv în baza unei delegații emise de societatea pe care o reprezintă, în vederea soluționării cazului ce face necesară prezența acestora în România. Cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European fac dovada calității de detectiv particular cu actul care atestă în mod valabil această calitate în statul de origine sau de proveniență.
(6) Detectivii prevăzuți la alin. (5) au obligația ca înaintea desfășurării oricăror activități specifice și la încetarea acestora să înștiințeze organul de poliție competent teritorial.

Art. 8 - (1) Calitatea de detectiv particular încetează:
a) prin renunțare scrisă, care se depune la inspectoratul de poliție județean sau, după caz, la Direcția generală de poliție a municipiului București;
b) prin anularea atestatului în condițiile art. 23 alin. (2);
c) când persoana în cauză nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 5 lit. a) și c)-e).
(2) Calitatea de detectiv particular se suspendă:
a) când împotriva persoanei în cauză se pune în mișcare acțiunea penală, pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, în legătură cu activitatea sa de detectiv; în acest caz suspendarea durează până la soluționarea definitivă a cauzei;
b) pe timpul cât detectivul particular se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 10;
c) în condițiile prevăzute la art. 20 și art. 23 alin. (1).

Art. 9 - (1) După promovarea examenului de atestare detectivul particular utilizează, în scopul dovedirii acestei calități, legitimația de detectiv particular.
(2) Legitimația de detectiv particular este nominală și nu este transmisibilă. Modul de eliberare, forma și conținutul legitimației se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. - (OMAI nr. 492/2005).

Art. 10 - Exercitarea profesiei de detectiv particular este incompatibilă cu:
a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, care implică exercițiul autorității publice;
b) activități care influențează independența profesiei ori contravin bunelor moravuri;
c) exercitarea nemijlocită de fapte de comerț, cu excepția celor conforme obiectului de activitate și îndeplinirii atribuțiilor specifice.

Capitolul III Drepturile și obligațiile detectivului particular, ale societăților specializate și ale cabinetelor individuale în care acesta își desfășoară activitatea

Art. 11 - (1) În exercitarea profesiei detectivul particular are dreptul să efectueze investigații în legătură cu persoanele, bunurile, faptele, datele și împrejurările care fac obiectul acestei activități, cu respectarea strictă a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a dispozițiilor legale.
(2) În efectuarea investigației detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autorităților publice informații care, potrivit legii, nu sunt clasificate și nu aduc atingere dreptului la viață intimă, familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei vizate.

Art. 12 - Detectivul particular are următoarele obligații:
a) să manifeste probitate și conștiinciozitate profesională, scopul activității sale fiind aflarea adevărului în cauza pentru care a fost angajat;
b) să folosească metode și mijloace de investigare prin care să nu aducă atingere normelor de drept ori drepturilor și libertăților cetățenești;
c) să păstreze, chiar și după încetarea calității de detectiv particular, secretul profesional cu privire la actele, faptele, datele și împrejurările despre care a luat cunoștință în timpul desfășurării activității, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege;
d) să nu uzeze de calitatea de detectiv particular decât în interesul serviciului.

Art. 13 - Detectivului particular, în desfășurarea activității, îi este interzisă efectuarea de investigații cu privire la:
a) activitatea personalului reprezentanțelor diplomatice și consulare sau a organizațiilor internaționale cu statut similar;
b) activitatea persoanelor, desfășurată permanent ori temporar, cu orice titlu, în interesul autorităților publice, instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public ori în serviciile de interes public;
c) datele confidențiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale și la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexuală, sănătatea, originea socială ori etnică a unei persoane;
d) cauzele penale aflate în lucru la organele judiciare;
e) activitățile specifice desfășurate de instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale.

Art. 14 - Societățile specializate și cabinetele individuale de detectivi particulari au următoarele drepturi:
a) să se doteze și să folosească mijloacele tehnice de investigare și comunicații permise de lege;
b) să organizeze cursuri și alte activități de pregătire profesională și fizică specifice pentru perfecționarea pregătirii personalului propriu;
c) să se afilieze în asociații profesionale care să le reprezinte interesele în relațiile cu alte asociații sau cu instituții ale statului;
d) să solicite oficial de la autoritățile publice date despre persoane, bunuri sau situații, necesare detectivului particular în procesul de investigare, care, potrivit legii, nu sunt clasificate și nu aduc atingere dreptului la viață intimă familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei vizate.

Art. 15 - (1) În organizarea și desfășurarea activității detectivii particulari din societățile specializate și din cabinetele individuale au obligația:
a) să întreprindă investigații numai în baza unei convenții scrise încheiate cu clientul;
b) să înființeze un registru numerotat și să îl înregistreze la inspectoratul de poliție județean sau, după caz, la Direcția generală de poliție a municipiului București, în care vor ține evidența cazurilor investigate;
c) să comunice datele și informațiile solicitate de procuror sau de instanța de judecată, pentru soluționarea unor cauze penale;
d) în cazurile în care constată că informațiile obținute vizează securitatea națională, să sesizeze de îndată autoritățile cu atribuții în domeniu;
e) să angajeze și să folosească pentru activitățile specifice de investigații numai persoane care au calitatea de detectiv particular;
f) în raport de posibilități și pe baza unor convenții, să primească în practică elevi ai școlilor de detectivi particulari.
(2) Societățile specializate și cabinetele individuale de detectivi particulari își întocmesc regulament de organizare și funcționare, care se aprobă prin dispoziție scrisă a conducătorului executiv al societății sau a șefului cabinetului individual, după caz.

Capitolul IV Sancțiuni

Art. 16 - Nerespectarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală.

Art. 17 - Exercitarea fără drept a profesiei de detectiv particular constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului penal.

Art. 18 - Constituie contravenții următoarele fapte:
a) efectuarea de investigații în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 1 alin. (1) sau cu încălcarea prevederilor art. 12 lit. b)-d) și ale art. 13;
b) încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) și (3) și ale art. 7 alin. (6);
c) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) și (3), art. 3 alin. (2) și ale art. 15 alin. (1) lit. a)-e).

Art. 19 - (1) Contravențiile prevăzute la art. 18 se sancționează după cum urmează:
a) faptele prevăzute la lit. a) și c), cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;
b) fapta prevăzută la lit. b), cu amendă de la 200 lei la 500 lei.
(2) În cazul contravențiilor prevăzute la art. 18 lit. c), sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice, caz în care limitele acesteia sunt de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Art. 20 - (1) Repetarea săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 18 lit. a) și c) în interval de un an atrage suspendarea atestatului pe o perioadă de la 3 la 6 luni.
(2) Suspendarea atestatului și revocarea suspendării se dispun, în toate cazurile, de către Inspectoratul General al Poliției Române, la propunerea inspectoratelor de poliție județene sau a Direcției generale de poliție a municipiului București, și se comunică persoanei în cauză.

Art. 21 - Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către polițiști anume desemnați de Inspectoratul General al Poliției Române.

Art. 22 - Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 28 și 29, se aplică și contravențiilor prevăzute de prezenta lege.

Art. 23 - (1) Încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a)-e) atrage și suspendarea atestatului de detectiv particular sau, după caz, a licenței de funcționare a societății specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari, pe o perioadă cuprinsă între o lună și 3 luni.
(2) Atestatul de detectiv particular sau, după caz, licența de funcționare a societății specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se anulează dacă, într-un interval de un an de la data la care a expirat termenul de suspendare a atestatului sau a licenței, este săvârșită din nou una dintre faptele care atrag măsura suspendării.

Art. 24 - (1) Măsurile prevăzute la art. 23 referitoare la suspendarea sau anularea atestatului de detectiv particular se dispun de către inspectoratul de poliție județean care l-a emis sau, după caz, de către Direcția generală de poliție a municipiului București.
(2) Suspendarea sau anularea licenței de funcționare a societății specializate ori a cabinetului individual de detectivi particulari se dispune, în condițiile prezentei legi, de către Inspectoratul General al Poliției Române.

Capitolul V Dispoziții finale

Art. 25 - Controlul activității specifice desfășurate de societățile specializate și de cabinetele individuale de detectivi particulari se efectuează de polițiști anume desemnați de către Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul Ministerului Public.

Art. 26 - Inspectoratul General al Poliției Române ține evidența tuturor detectivilor atestați, a societăților specializate și a cabinetelor individuale de detectivi particulari.

Art. 27 - Nomenclatorul de activități din economia națională se completează cu activitatea de detectiv particular.

Art. 28 - (1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile legale privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.
(2) Documentele necesare pentru dobândirea calității de detectiv particular, altele decât cele prevăzute la alin. (1), eliberate cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, de către autoritățile statului de origine sau de proveniență, sunt recunoscute în condițiile legii.

Art. 29 - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În 60 de zile de la publicare, Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciul Român de Informații vor elabora proiectul normelor de aplicare a prezentei legi, pe care îl vor supune aprobării Guvernului.

Nr. 111424 / 26.09.2001

În temeiul prevederilor art. 5 din Ordinul ministrului de interne nr. 135 din 01.09.2001 privind înfiinţarea Statului de organizare cu posturile pentru încadrarea personalului din unităţile Ministerului de Interne care desfăşoară misiuni în străinătate, Direcţia Management Resurse Umane şi Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale emit prezentele

NORME METODOLOGICE

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art.1- Selecţionarea, pregătirea şi evidenţa personalului Ministerului de Interne care urmează să participe la operaţii multinaţionale sub egida ONU, NATO, UE, OSCE sau a altor organisme internaţionale, ori la misiuni de cooperare internaţională se realizează conform prevederilor prezentelor Norme Metodologice.

Art.2- (1) Prin misiuni de cooperare internaţională sau operaţii multinaţionale, în sensul prezentelor Norme Metodologice, se înţeleg activităţile organizate în domeniile de competenţă ale Ministerului de Interne, ori la care participă efective ale acestuia, desfăşurate în ţară sau străinătate.

(2) Misiunile şi operaţiile prevăzute la alin.(1) presupun conlucrarea nemijlocită cu reprezentanţi ai partenerilor străini şi impun parcurgerea unei proceduri specifice de selecţie a personalului.

(3) Misiunile şi operaţiile prevăzute la alin.(1) pot fi organizate din iniţiativa Ministerului de Interne ori, după caz, la cererea unui partener străin şi pot avea caracter bilateral sau multilateral.

Art.3- (1) Participarea personalului Ministerului de Interne la operaţii multinaţionale se realizează cu respectarea strictă a principiului voluntariatului.

(2) Selecţionarea personalului pentru misiuni de cooperare internaţională se face cu acordul acestuia.

(3) Desemnarea participanţilor la activităţile curente de relaţii internaţionale, altele decât cele prevăzute la art.2 alin.(1), se face la propunerea unităţilor interesate, după obţinerea avizelor şi aprobărilor prevăzute de reglementările în vigoare în Ministerul de Interne.

Art.4-(1) În scopul asigurării, sub raport numeric şi calitativ, a efectivelor necesare pentru participarea personalului Ministerului de Interne la operaţii multinaţionale, potrivit acordurilor internaţionale la care România este parte, se constituie grupul de rezervă.

(2) Grupul de rezervă cuprinde personalul care a efectuat pregătirea de bază pentru operaţii multinaţionale, cadrele care au urmat un curs special pentru zona de operaţii în care urmează să fie desfăşurate, până la plecarea în misiune, precum şi efectivele care au participat nemijlocit la operaţii multinaţionale şi au încheiat turul de serviciu.

(3) Prin tur de serviciu, în sensul prezentului ordin, se înţelege perioada de timp pentru care personalul Ministerului de Interne este planificat să participe la operaţii multinaţionale

(4) Evidenţa personalului Ministerului de Interne cuprins în grupul de rezervă se asigură de către Direcţia Management Resurse Umane şi inspectoratele generale/comandamentele de armă, pentru cadrele din subordine.

CAPITOLUL II
Secţiunea 1
Activităţi pentru asigurarea participării personalului Ministerului de Interne la operaţii multinaţionale şi misiuni de cooperare internaţională

Art.5 (1) La primirea, de către Ministerul de Interne, a solicitărilor privind asigurarea de efective pentru operaţii multinaţionale, ori în situaţia organizării unor misiuni de cooperare internaţională, Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale transmite la Direcţia Management Resurse Umane datele referitoare la numărul de posturi alocate şi, după caz, specialităţile/nivelul ierarhic al funcţiilor, criteriile specifice de selecţionare, data până la care personalul trebuie să fie gata pentru începerea misiunii, precum şi orice alte elemente necesare pentru selecţionarea şi pregătirea efectivelor.

(2) Date şi informaţii privitoare la misiunea pentru care se realizează selecţionarea de personal se transmit - prin grija Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale - şi altor unităţi interesate.

Art.6 (1) Direcţia Management Resurse Umane asigură transmiterea, la unităţile Ministerului de Interne, a ofertei de participare la operaţii multinaţionale sau misiuni de cooperare internaţională şi pune în aplicare procedurile de selecţionare prevăzute în Secţiunea a 2 a din prezentul capitol.

(2) Direcţia Management Resurse Umane şi Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale stabilesc şi actualizează, anual, tematica generală de pregătire de specialitate pentru examenul de admitere la cursul de pregătire de bază.

(3) Şefii/comandanţii inspectoratelor generale/comandamentelor de armă au obligaţia de a asigura informarea întregului efectiv din subordine asupra organizării selecţiilor pentru participarea la operaţii multinaţionale sau misiuni de cooperare internaţională, precum şi de a difuza tematica generală de pregătire de specialitate prevăzută la art.6 alin.2.

Art.7 (1) După încheierea selecţionării şi pregătirii personalului pentru misiune, Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, pe baza propunerii Direcţiei Management Resurse Umane şi cu avizul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, întocmeşte raportul cu personalul care urmează să participe la operaţia multinaţională/misiunea de cooperare internaţională şi îl prezintă spre aprobare ministrului de interne.

(2) După aprobarea de către ministrul de interne a raportului cu personalul selecţionat, Direcţia Management Resurse Umane efectuează operaţiunile de luare în evidenţă a acestuia, potrivit prevederilor de la Capitolul III, din prezentele Norme Metodologice.

Art.8 Transmiterea, către partenerul străin, a datelor referitoare la personalul Ministerului de Interne desemnat să participe la operaţia multinaţională/misiunea respectivă, se asigură prin grija Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

Art.9 Coordonarea activităţilor tehnice legate de asigurarea prezenţei personalului Ministerului de Interne la operaţii multinaţionale/misiuni de cooperare internaţională, pe întreaga durată a acestora, precum şi a celor privitoare la repatrierea, din diferite motive, a membrilor acestor efective, revine Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, care le gestionează cu sprijinul unităţilor de specialitate ale Ministerului de Interne.

Secţiunea 2
Selecţionarea personalului

Art. 10 Selecţionarea personalului Ministerului de Interne în vederea trimiterii la misiunile precizate la art.1 se face de către Direcţia Management Resurse Umane din Ministerul de Interne, în colaborare cu Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale şi alte unităţi de specialitate.

Art.11 (1) Personalul Ministerului de Interne care face parte din grupul de rezervă menţionat la art. 4, are prioritate la selecţionarea pentru participarea la operaţii multinaţionale, dacă a terminat ultimul tur de serviciu de cel puţin un an calendaristic, a obţinut calificative de cel puţin "Bun”, a îndeplinit funcţii de conducere în ultima misiune şi a participat la convocările periodice, precum şi la celelalte forme de pregătire specifice desfăşurate în ţară după repatriere.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi personalului care a participat cu rezultate bune la misiuni de cooperare internaţională, cu excepţia termenului de un an, care nu este aplicabil acestei categorii de efective.

Art.12 (1) Procesul de selecţie a personalului pentru participarea la operaţii multinaţionale cuprinde:
a)  preselecţia,careconstăînverificareaîndepliniriidecătrecandidaţiacriteriilor de selecţie generale şi, după caz, a celor specifice;
b)  concursul de admitere la cursul de pregătire de bază pentru operaţii multinaţionale;
c)  evaluarea activităţii şi comportamentului cadrelor pe timpul cursului;
d)  examenuldeabsolvireacursuluidepregătiredebază;
e)  verificarea absolvenţilor cursului de pregătire de către echipele internaţionale.

(2) Selecţia personalului pentru misiuni de cooperare internaţională constă în:
a) preselecţie,caresedesfăşoarăpotrivitprevederilordelaart.13alin.(1);
b) concursul sau, după caz, examinarea candidaţilor.

Art.13 (1) La preselecţia pentru operaţii multinaţionale poate participa orice cadru al Ministerului de Interne care, pe lângă criteriile specifice stabilite pe baza cerinţelor impuse de organizaţia internaţională sub egida căreia acestea se desfăşoară, îndeplineşte cumulativ şi următoarele criterii generale:
a)  are studiile militare şi/sau civile necesare, precum şi vechimea în activitate/specialitate de minim 5 ani;
b)  este apreciat în ultimii trei ani de activitate cu cel puţin două calificative de “Foarte bun”;
c)  cunoaşte o limbă străină, potrivit cerinţelor misiunii pentru care se realizează selecţia;
d)  este apt fizic, psihic şi medical;
e)  posedă cunoştinţe de operare P.C. şi permis de conducere categoria B.
f)  nu a mai fost sancţionat în ţară sau străinătate, anterior, pentru abateri săvârşite în executarea misiunilor prevăzute la art.1.
g)  nu a fost declarat, anterior, de 2 ori, ,,respins” la evaluările personalului efectuate de echipele internaţionale prevăzute la art.25.

(2) In situaţiile în care misiunile de cooperare internaţională sunt iniţiate de către Ministerul de Interne, criteriile de selecţionare a personalului pentru acestea vor fi cele prevăzute la alin. (1), la care pot fi adăugate altele specifice, după caz.

(3) Personalul pentru misiunile de cooperare internaţională poate fi selecţionat, cu prioritate, din rândul cadrelor care au participat la operaţii multinaţionale sau la alte misiuni de cooperare internaţională, ori dintre alţi specialişti ai Ministerului de Interne, în funcţie de necesităţi.

(4) În cadrul preselecţiei se desfăşoară testarea fizică, psihologică şi medicală a candidaţilor potrivit probelor şi baremelor în vigoare în Ministerul de Interne, care pot fi modificate sau completate, după caz, dacă organismele internaţionale au emis criterii specifice.

Art.14 (1) Organizarea concursului de admitere la cursul de bază pentru participarea la misiunile prevăzute la art.1 se face de către Direcţia Management Resurse Umane, în colaborare cu Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale şi cu alte structuri ale Ministerului de Interne.

(2) La concurs poate participa numai personalul care a promovat preselecţia.

(3) Cadrul organizatoric al concursului se stabileşte, de regulă, cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de data planificată pentru începerea acestuia şi se comunică de către Direcţia Management Resurse Umane, în scris, inspectoratelor generale/comandamentelor de armă ori, după caz, numai unităţilor interesate.

Art. 15 (1) Comisia pentru organizarea şi desfăşurarea concursului este numită prin ordinul şefului Direcţiei Management Resurse Umane.

(2) Componenţa comisiei este următoarea:
a) preşedinte: - un ofiţer din cadrul Direcţiei Management Resurse Umane;
b) membri : - ofiţeri din cadrul Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale şi specialişti din alte structuri ale Ministerului de Interne, nominalizaţi în funcţie de specificul posturilor pentru care se organizează concursul;
c) secretar: - un ofiţer din cadrul Direcţiei Management Resurse Umane.

(3) În vederea examinării candidaţilor, preşedintele comisiei poate constituii subcomisii pentru:
a) verificarea cunoştinţelor de limbă străină;
b) verificarea la pregătirea de specialitate;
c) desfăşurarea interviului final.

(4) Comisia dispune, dacă este cazul, reverificarea aptitudinilor fizice, testarea psihologică şi testarea medicală a personalului supus examinării.

(5) Compunerea comisiei şi a subcomisiilor se va stabili în funcţie de numărul de candidaţi şi tipul misiunii pentru care se efectuează selecţia.

Art.16 (1) In vederea participării la selecţia pentru operaţii multinaţionale sau misiuni de cooperare internaţională, cadrele înaintează către comandanţii/şefii unităţilor din care fac parte, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea anunţului, rapoarte personale prin care solicită înscrierea la concurs, menţionează expres caracterul voluntar al opţiunii şi declară explicit că acceptă necondiţionat termenii şi condiţiile stabilite în legătură cu participarea la operaţii multinaţionale sau misiuni de cooperare internaţională.

(2) După avizarea rapoartelor personale de către comandanţii/ şefii unităţilor din care fac parte candidaţii, acestea, însoţite de dosarele personale ale ofiţerilor, se înaintează ierarhic inspectoratelor generale/ comandamentelor de armă sau, după caz, la Direcţia Management Resurse Umane, pentru unităţile fără structură proprie de personal.

(3) Inspectoratele generale/comandamentele de armă şi celelalte unităţii ale Ministerului de Interne implicate, asigură desfăşurarea preselecţiei candidaţilor şi înaintează la Direcţia Management Resurse Umane, cu cel mult 10 zile calendaristice înainte de desfăşurarea concursului, dosarele personale ale cadrelor care au promovat preselecţia.

(4) Dosarele personale ale candidaţilor se pun la dispoziţia comisiei de examinare cu cel mult 5 zile calendaristice înainte de desfăşurarea concursului.

Art. 17 Dosarul de candidat va cuprinde următoarele documente :
a)  raportul personal prin care candidatul solicită aprobarea pentru participarea la concurs, cu rezoluţia comandanţilor/ şefilor de unităţi;
b)  C.V.-ul candidatului, întocmit după modelul indicat de partenerul străin;
c)  copii ale aprecierilor de serviciu pe ultimii 3 ani;
d)  copii de pe diplomele de studii prevăzute în criteriile de selecţionare ;
e)  fişa de personal întocmită de compartimentele de resurse umane;
f)  două fotografii tip paşaport.

Art. 18 (1) Concursul pentru admiterea la cursul de pregătire de bază constă, de regulă, în următoarele probe de examinare, desfăşurate în această ordine :
a) examinarea scrisă şi orală privind cunoaşterea limbii/limbilor străine necesare în misiune. La proba de cunoaştere a limbilor străine se acordă note de la 1 la 10 şi o bonificaţie de 1 punct pentru candidaţii care cunosc şi limba statului gazdă, în cazul în care aceasta nu este considerată limbă obligatorie pentru participarea la misiune;
b) lucrarea scrisă la pregătirea de specialitate, din tematica generală de pregătire de specialitate, prevăzută la art. 6 alin. (2) . Aprecierea lucrării scrise se face cu note de la 1 la 10;
c) interviul final se realizează pe baza unui ghid elaborat de subcomisia de specialitate, iar prestaţia candidaţilor se apreciază cu note de 1 la 10;

(2) În funcţie de tipul misiunii pentru care se realizează selecţionarea şi de timpul avut la dispoziţie pentru această activitate, şeful Direcţiei Management Resurse Umane poate stabili şi o altă structură a probelor de examinare.

(3) Subiectele pentru examinarea privind nivelul cunoaşterii limbilor străine şi cele pentru lucrarea scrisă prevăzută la alin.1 lit. a) şi b), se întocmesc de către subcomisiile de specialitate şi se aprobă de către preşedintele comisiei de concurs.

(4)Lucrările scrise vor fi secretizate de către secretarul comisiei şi numerotate.

(5)Lucrările scrise vor fi apreciate de 2 corectori, fiecare dintre aceştia acordând câte o notă care va fi înscrisă în borderoul cu rezultatele pentru proba respectivă de concurs. Dacă diferenţa dintre notele acordate de către corectori este mai mare de 1 punct, lucrarea se recorectează de către preşedintele subcomisiei, care stabileşte şi nota finală. Lucrările se desfac numai după încheierea corectării tuturor lucrărilor.

(6) Notele acordate se anunţă la sfârşitul zilei de examinare, pentru probele orale şi imediat după încheierea corectării şi desfacerea lucrărilor la probele scrise.

Art.19 Mediile generale ale candidaţilor se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, făcându-se media aritmetică a notelor acordate la probele de examinare prevăzute la art. 18.

Art. 20 (1) Candidaţii vor fi declaraţi admişi la cursul de pregătire de bază în funcţie de numărul de locuri, în ordinea strict descrescătoare a mediilor generale obţinute.

(2) Rezultatele finale se comunică la sediul unităţii unde s-a organizat concursul şi vor fi transmise şi la unităţile din care provin candidaţii.

(3) Media generală minimă cu care candidaţii pot fi declaraţi admişi la cursul de pregătire de bază este 7,00.

Art.21 Concursul pentru selecţionarea participanţilor la misiuni de cooperare internaţională se desfăşoară potrivit prevederilor art. 16-20 din prezentele Norme Metodologice.

Art.22 (1) Cursurile de pregătire de bază se finalizează cu un examen de absolvire.

(2) Preşedintele comisiei de examinare pentru absolvirea cursului şi comisia pentru această activitate se numesc conform prevederilor art. 15.

(3) Examenul de absolvire a cursului constă în următoarele probe :
a) examinarea scrisă şi orală privind cunoaşterea şi stăpânirea terminologiei specifice;
b) verificarea scrisă sau practică, după caz, a cunoştinţelor de specialitate necesare pentru participarea la operaţii multinaţionale şi la misiuni de cooperare internaţională.

(4) Elaborarea subiectelor, corectarea lucrărilor, acordarea notelor şi stabilirea mediei generale se realizează în conformitate cu prevederile art.18 - 20.

(5) În cazul în care nici unul dintre absolvenţi nu a fost declarat promovat se va organiza un nou examen.

Art. 23 (1) Candidaţii pot contesta rezultatele obţinute la probele scrise în cel mult 24 de ore de la anunţarea notelor.

(2) Soluţionarea contestaţiilor se face în cel mult 6 ore de la expirarea termenului de depunere a acestora.

(3) Preşedintele comisiei dispune recorectarea lucrărilor de către alţi membri decât cei care au efectuat corectarea iniţială, după care stabileşte nota finală, care este adusă imediat la cunoştinţa celor interesaţi.

(4) Nu pot fi contestate decât rezultatele proprii.

Art. 24 La evaluarea realizată de echipele internaţionale are dreptul să se prezinte numai personalul care a promovat examenul de absolvire a cursului de pregătire de bază.

Art.25 (1) Evaluarea personalului Ministerului de Interne de către echipele internaţionale specializate se realizează potrivit metodologiei şi criteriilor utilizate de către acestea.

(2) Personalul declarat promovat în urma evaluarării efectuate de o echipă internaţională acreditată corespunzător se consideră apt pentru participarea la operaţiile multinaţionale şi poate fi trimis la acestea de către Ministerul de Interne.

Secţiunea a 3-a
Pregătirea personalului

Art.26 (1) Pregătirea personalului în vederea participării la operaţii multinaţionale se realizează prin :
a) cursul de pregătire de bază;
b) cursul special pentru zona de operaţii;
c) convocări periodice de pregătire;
d) alte activităţi specifice de pregătire.
(2) Instruirea personalului pentru participarea la misiuni de cooperare internaţională se asigură de către unităţile centrale de specialitate ale Ministerului de Interne printr-o convocare înaintea plecării la post.

Art. 27 (1) Cursul de pregătire de bază se organizează în instituţiile de învăţământ ale Ministerului de Interne stabilite de către şeful Direcţiei Management Resurse Umane.

(2) Cursul de pregătire de bază are durata de 4 săptămâni şi este destinat să asigure însuşirea cunoştinţelor generale privind operaţiile multinaţionale şi formarea deprinderilor de bază necesare pentru participarea la aceste activităţi.

(3) Planurile de învăţământ pentru cursurile de pregătire de bază se elaborează de către instituţiile de învăţământ organizatoare, pe baza tematicii stabilite de Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, se avizează de către şeful Direcţiei Management Resurse Umane şi se aprobă de secretarul de stat care coordonează domeniul relaţiilor internaţionale.

Art.28 (1) La cursul special pentru zona de operaţii participă personalul care a fost evaluat ca atare de echipele internaţionale

(2) Cursul special pentru zona de operaţii se desfăşoară în unităţile stabilite de către şeful Direcţiei Management Resurse Umane.

(3) Cursul special are, după caz, durata de 1-2 săptămâni şi se organizează în scopul transmiterii informaţiilor referitoare la particularităţile activităţii în zona de operaţii în care urmează să se desfăşoare misiunea.

(4) Tematica de pregătire pentru acest curs se elaborează de către Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

Art.29 (1) Convocările periodice de pregătire se desfăşoară, în serii, cu personalul aflat în grupul de rezervă, în unităţile stabilite de către şeful Direcţiei Management Resurse Umane.

(2) Tematica pentru convocările periodice de pregătire se stabileşte de către şeful Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

(3) Convocările periodice de pregătire au durata de o săptămână şi se desfăşoară o dată la patru luni, în scopul menţinerii cunoştinţelor şi deprinderilor necesare pentru participarea la operaţii multinaţionale.

CAPITOLUL III
Statutul personalului care participă la operaţii multinaţionale/ misiuni de cooperare internaţională. Aspecte privind trimiterea în misiune, prelungirea sau întreruperea turului de serviciu şi încetarea misiunilor

Art.30 (1) Personalul selecţionat pentru participarea la misiunile prevăzute la art.1 şi care urmează să fie desfăşurat în teatrul de operaţii, ori trimis la post în străinătate, este mutat şi încadrat conform normelor de competenţă, la unităţile în care s-a înfiinţat statul "S", în termen de maximum o lună înainte de plecarea în misiune.

Art.31 (1) Trimiterea în străinătate a personalului încadrat în statul de organizare “S” se face prin ordin al ministrului de interne, cu data începerii misiunii pentru care a fost selecţionat, după realizarea aranjamentelor necesare de către Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

(2) Evidenţa personalului aflat în misiune, în cadrul forţei multinaţionale, ori aflat la post în cadrul misiunilor de cooperare internaţională, se ţine de către Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, care va urmări şi rotirea acestuia la termenele stabilite.

Art.32 (1) Cu cel puţin 30 de zile înainte de data plecării în misiune a personalului selecţionat, potrivit procedurii stabilite în secţiunea a 2-a a Capitolului II din prezentele Norme Metodologice, structurile centrale ale unităţilor din care provine personalul în cauză vor transmite, la Direcţia Management Resurse Umane, tabelul nominal, (model prevăzut în Anexă) şi fişele de personal ale cadrelor militare care urmează să fie încadrate în statul "S".

(2) Structurile prevăzute la alin. (1) vor transmite, în acelaşi termen, la Direcţia Organizare, Mobilizare şi Operaţii, datele pentru stabilirea necesarului privind dotarea personalului respectiv cu echipament, armament, mijloace tehnice şi materiale, care vor fi asigurate în timp util şi potrivit normelor specifice de dotare şi consum

(3) Normele de dotare şi consum precizate la alin.(2) vor fi stabilite avându-se în vedere specificul misiunii, particularităţilor zonei de operaţii şi alţi factori de influenţă.

(4) Cu cel mult 5 zile înaintea plecării în misiune, un colectiv cuprinzând specialişti din unităţile Ministerului de Interne implicate în constituirea contingentului, execută revista de front a efectivelor destinate să participe la operaţii multinaţionale şi verifică în cadrul acesteia asigurarea personalului cu echipamentul, armamentul şi mijloacele tehnice necesare îndeplinirii misiunii, precum şi dacă a fost instruit, inclusiv din punctul de vedere al protecţiei informative.

Art.33 Personalul încadrat în statul de organizare “S” şi care nu a fost încă detaşat în străinătate va executa activităţile ordonate de şeful unităţii.

Art.34 (1) Personalul Ministerului de Interne poate fi trimis la opera ţii multinaţionale sau la misiuni de cooperare internaţională pentru un tur de serviciu cu durata stabilită prin aranjamentele stand-by, care însă nu poate depăşi 2 ani consecutivi.
(2) În ţările cu condiţii climaterice dificile, durata misiunilor sau a turului de serviciu poate fi redusă în funcţie de situaţie şi de practica organizaţiei sub egida căreia se desfăşoară operaţia multinaţională.

Art.35 Prelungirea turului de serviciu sau a misiunii se poate face pentru maxim 1 an, la propunerea şefului Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, cu aprobarea ministrului de interne, fără a se depăşi durata prevăzută la art. 34. alin.(1).

Art.36 (1)Întreruperea participării personalului la operaţii multinaţionale/ misiuni de cooperare internaţională înainte de expirarea turului de serviciu/termenului stabilit pentru şederea la post, se aprobă de ministrul de interne la propunerea şefului Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, în următoarele situaţii:
a)  compromiterea onoarei de militar/poliţist;
b)  încălcarea statutului de membru al contingentului internaţional;
c)  comiterea unor acte de indisciplină;
d)  obţinerea de rezultate necorespunzătoare în activitate, semnalate de şeful contingentului român sau, după caz, de superiorii din cadrul misiunii;
e)  îmbolnăviri care nu mai permit continuarea misiunii;
f)  la solicitarea conducerii contingentului multinaţional în cadrul căruia activează personalul român, pentru motive bine justificate, prevăzute în înţelegerea cu organizaţia internaţională, ori convenite în cadrul transferului de autoritate;
g)  la cerere, din motive temeinic fundamentate.

(2) Încetarea participării personalului la operaţii multinaţionale/misiuni de cooperare internaţională are loc la încheierea sau suspendarea misiunii.

Art.37 Data încheierii misiunii se comunică personalului aflat în străinătate cu cel puţin 3 luni înainte de aceasta, prin grija Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

Art.38 (1) La încheierea misiunii în străinătate, personalul respectiv urmează să fie mutat în unităţile din care provine şi încadrat în funcţiile ocupate anterior, dacă acestea sunt vacante.

(2) In situaţia în care funcţiile ocupate anterior, de personalul prevăzut la alin.1, nu mai sunt vacante, acesta, va fi încadrat pe funcţii similare în cadrul unităţii din care provine sau în alte unităţi, corespunzător nivelului de pregătire, experienţei profesionale şi nevoilor Ministerului de Interne.

(3) Mutarea şi numirea în funcţii a personalului care a fost detaşat pentru executarea de misiuni în străinătate se face prin ordin al şefului Direcţiei Management Resurse Umane, respectiv al şefului/comandantului unităţii în care s-a înfiinţat statul "S" emis în termen de 30 zile de la încheierea misiunii.

(4) La numirea în funcţie a personalului Ministerului de Interne care a efectuat misiuni în străinătate se va avea în vedere posibilitatea încadrării, astfel încât să se asigure valorificarea experienţei dobândite, îndeosebi de către personalul care a deţinut posturi de conducere în structurile multinaţionale şi s-a evidenţiat în mod deosebit în cadrul acestora.

Art.39 (1) In cazuri deosebite, dacă se impune înlocuirea de urgenţă a unor persoane aflate în misiune, vor fi desemnate, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, cadre din grupul de rezervă care au promovat testarea echipelor internaţionale şi îndeplinesc criteriile prevăzute pentru misiunea respectivă.

(2) După caz, se va proceda la testarea psihologică, fizică şi medicală a personalului care urmează să înlocuiască efectivele în situaţia prevăzută la alin.1, dacă perioada dintre evaluarea iniţială a echipei internaţionale şi momentul trimiterii în misiune este mai mare de 6 luni.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale

Art.40 Pe timpul cât se află la misiune în străinătate, personalul va beneficia de drepturile băneşti corespunzătoare, potrivit reglementărilor în vigoare.

Art.41 (1) Dacă personalul Ministerului de Interne a participat la operaţii multinaţionale sau misiuni de cooperare internaţională o perioadă mai mare de o lună din cursul unui an calendaristic, va fi luată în considerare aprecierea de serviciu întocmită de către ofiţerii din contingentul multinaţional.
(2) Şefii Direcţiei Management Resurse Umane şi Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, personal sau prin desemnarea unor ofiţeri, pot efectua la faţa locului, cu aprobarea ministrului de interne, verificări asupra activităţii personalului aflat în misiunile prevăzute la art.1, cu respectarea procedurilor şi uzanţelor internaţionale.

Art.42 (1)La încheierea misiunilor în străinătate, personalul participant la acestea va înainta şefului Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale rapoarte personale privind îndeplinirea misiunilor sau, după caz, asupra activităţii contingentelor, acestea din urmă fiind elaborate de către ofiţerii români care le-au comandat.

(2) Copii ale rapoartelor personale ori sinteze ale acestora, precum şi ale rapoartelor şefilor de contingente vor fi difuzate prin grija Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale unităţilor interesate, în vederea valorificării datelor şi informaţiilor pe care le conţin.

Art.43 (1)La înapoierea în ţară a cadrelor care au participat la misiuni de cooperare internaţională, Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale împreună cu Direcţia Management Resurse Umane, pot propune, după caz, recompensarea personalului Ministerului de Interne care a desfăşurat asemenea activităţi.

(2) Împotriva personalului care a săvârşit pe timpul misiunilor de cooperare internaţională fapte care contravin legii, precum şi de natură să compromită onoarea şi demnitatea de militar/poliţist, se vor lua, după caz, măsurile ce se impun, conform actelor normative în vigoare.

Art.44 (1) Direcţia Management Resurse Umane va asigura formarea instructorilor necesari pentru pregătirea personalului Ministerului de Interne în vederea participării la operaţii multinaţionale.

(2) Selecţionarea instructorilor se va realiza din rândul personalului care a participat la operaţii multinaţionale.

Art. 45 Cu data emiterii prezentelor Norme metodologice se abrogă Normele Metodologice nr. 110832 din 30.04.2001, emise de Direcţia Management Resurse Umane. 

Având în vedere prevederile art.6 din Hotărârea Guvernului 1822 din 08,11,2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti:

În temeiul dispoziţiilor art.9 alin.(4) din Ordonanţa de Urgenţă nr.63/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr 604/2002 emit următorul:

Art.1 - Se aprobă normele de încadrare a poliţiştilor în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii, prevăzute în anexa care face parte din prezentul ordin.

Art.2 - Prezentul ordin intră în viguare la data de 15.02.2005.

Art.1 - În sensul prezentelor norme, termenii sau expresiile de mai jos au următorul înţeles:

a. - activitate - ansamblul de acte fizice şi/sau intelectuale efectuate în scopul obţinerii unui anumit rezultat.

b. - funcţie - expresia sintetică şi generalizată a ansamblului de sarcini, îndatoriri şi responsabilităţi de serviciu, desfărşurate permanent, corespunzătoare unei anumite categorii de activităţi, respectiv rolul (de conducere sau execuţie) ce revine unei sau unor persoane în structura instituţiei.

c. - compartiment de muncă - element component al structurii organizatorice constituit dintr-un grup stabilit de persoane subordonate nemijlocit unei autorităţi unice care desfăşoară activităţi relativ omogene şi unele complementare, exercitând atribuţii cu caracter permanent prevăzute în regulamentele de organizare şi funcţionare.

d. - formaţiune - parte componentă a unei unităţi/subunităţi în care sunt dispuşi poliţişti pentru îndeplinirea unor misiuni.

Art.2 - (1) Locurile de muncă şi activităţile ce dau dreptul poliţiştilor la sporul de vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei, în sensul Legii nr.179/2004 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, sunt cele prevăzute în anexă la Hotărârea Guvernului nr.1822/2004, privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti.

(2) Beneficiază de încadrare în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, poliţiştii care desfăşoară efectiv activităţi sau lucrează în locuri de muncă prevăzute în anexă la Hotărârea Guvernului nr.1822/2004, ce constituie atribuţii cu caracter permanent potrivit fişei postului coroborate cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare referitoare la atribuţiile specifice compartimentului din care face parte.

(3) Încadrarea poliţiştilor în codiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii se face prin dispoziţie de personal emisă de şeful unităţii în a cărei competenţă se află, odată cu numirea în funcţie.

(4) În categoria poliţiştilor care desfăşoară activităţi de reprezentare şi apărare a M.A.I. în faţa autorităţilor publice, se includ poliţiştii care, conform dispoziţiilor legale în vigoare şi atribuţuţiilor din fişa postului, angajează şi îşi asumă responsabilităţi în numele unităţii în care este încadrat (ordonatorii de credite, contabili şefi, consilierii juridici, ataşaţii de afaceri interne).

Art.3 - (1) Pentru perioadele de timp în care poliţiştii sunt încadraţi concomitent în condiţii de muncă diferite, aceştia beneficiază de drepturile cele mai avantajoase stabilite potrivit prevederilor legale.

(2) Activităţile desfăşurate sub acoperire pe termen lung (care presupun infiltrări în organizaţii criminale) sunt cele care se desfăşoară potrivit prevederilor art. 17 şi 18 din Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. În aceste situaţii dispoziţia de personal pentru încadrarea în alte condiţii de muncă se emite la terminarea misiunii.

(3) Poliţiştii beneficiază de încadrarea în condiţii deosebite potrivit Capitolului I punctul 1 şi 2 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1822/2004 numai în baza buletinelor de măsurători/de determinare prin expertizare din care să rezulte că valoarea noxelor depăşeşte limita maximă admisă potrivit prevederilor din Normele Generale de Protecţie a Muncii.

Art.4 - (1) Timpul efectiv de muncă în care poliţiştii au lucrat în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii se stabileşte prin totalizarea perioadelor lucrate în aceleaşi condiţii de muncă.

(2) Perioadele de timp în care poliţiştii sunt în incapacitate temporară de muncă (spitalizare, concediu medical, program redus) în concediu de odihnă şi concediu de odihnă suplimentar se consideră ca fiind lucrate în condiţiile locului de muncă în care şi-au desfăşurat activitatea la data apariţiei acestor situaţii.

(3) Orice alte perioade de timp în care poliţiştii erau încadraţi în locuri de muncă şi activităţi cu condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii şi s-au aflat în situaţia concediului de sarcină şi lăuzie, concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani, concediului de studii, absenţe nejustificate de la program, învoiri plătite, concedii fără plată, suspendarea din funcţie, pe timpul punerii la dispoziţie (rămas neîncadrat), cât urmează o instituţie specifică de învăţământ, cursuri de pregătire sau perfecţionare, nu se iau în calcul la stabilirea timpului efectiv lucrat în condiţiile de mai sus.

(4) Evidenţa perioadelor se păstrează pe formularul prevăzut în anexa nr.1 din prezentele norme. ACestea se consemnează în dispoziţia de zi pe unitate şi transmit compartimentelor de resurse umane.

Art.5 - (1) Evidenţa perioadelor de timp în care poliţiştii lucrază în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii se păstrează pe forumularul prevăzut în anexa nr.2 din prezentele norme.

(2) Formularul menţionat la alineatul (1) se întocmeşte şi se completează în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme sau de la chemarea/rechemarea ori transferul în cazul M.A.I, după caz. Actualizarea fişelor prin înscrierea schimbărilor intervenite, pe linia atribuţiilor funcţionale ale fiecărui poliţist se face ori de câte ori este cazul, în termen de maxim 15 zile, de către compartimentul evidenţă personal (lucrătorul desemnat).

(3) Înscrierea datelor se face pe baza dispoziţiei de personal emisă atât la începutul lucrului în locurile de muncă şi/sau în activităţile cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, cât şi cu ocazia modificării raporturilor de serviciu. Dispoziţia cuprinde obligatoriu data de la care cel în cauză beneficiază de încadrare şi baza legală.

(4) Timpul lucrat în locuri de muncă şi activităţi cu condiţii deosebite şi condiţii speciale se evidenţiază în ani, luni şi zile.

Art.6 - (1) Punctul I.7 al "fişei matricole" din anexa nr.6 a Ordinului M.A.I. nr 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I, se încheie la încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului cu expresia "se certifică exactitatea acestor date", se semnează de şeful unităţii şi al structurii de management resurse umane şi se aplică ştampila.

(2) La mutarea/transferul poliţiştilor în alte unităţi ale ministerului şi la încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se certifică exactitatea datelor înscrise până la ziua plecării prin semnătura şefului unităţii şi a şefului structurii management resurse umane, aplicându-se ştampila unităţii.

(3) Pentru poliţiştii transferaţi în alte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, se eliberează adeverinţe privind condiţiile de mucă deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii în care şi-au desfăşurat activitaea potrivit modelului prevăzut în anexa nr.3 din prezentele norme.

(4) Persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea în M.A.I. în calitate de poliţist li se eliberează la cerere în vederea deschiderii drepturilor de pensie (sau recalculării pensiei), adeverinţe privind condiţiile în care şi-au desfăşurat activitatea. Adeverinţele eliberate pentru a fi utilizate în sistemul de pensii specific apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale se întocmesc pe formularul prevăzut în anexa nr.3 din prezentele norme, iar cele eliberate pentru sistemul public de pensii se întocmesc pe formularul prevăzut în anexa nr.4 din prezentele norme.

Art.7 - Poliţiştii detaşaţi la alte unităţi de poliţie, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, beneficiază de încadrare în condiţii de muncă pe baza adeverinţelor eliberate de acele unităţi de poliţie. Punctele I.6 şi I.7 din "fişa matricolă" din anexa nr.6 a Ordinului M.A.I. nr.300/2004 privind activitaea de management resurse umane în unităţile M.A.I. se completează la terminarea detaşării de către lucrătorii din structurile de management resurse umane ale unităţii.

Art.8 - (1) Poliţiştii care lucrază în condiţii deosebite sau condiţii speciale prevăzute în Lega nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de încadrare în aceste condiţii de muncă.

(2) Poliţiştii detaşaţi la alte instituţii din afara M.A.I. beneficiază de încadrare în condiţii deosebite/condiţii speciale de muncă dacă acestea au fost stabilite potrivit prevederilor Legii nr 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare. Operarea în documentele de evidenţă personal se face pe baza adeverinţelor eliberate de unităţile unde au fost detaşaţi.

(3) Poliţiştii detaşaţi la Parchetul Naţional Anticorupţie, care desfăşoară activităţi de poliţie judiciară, beneficiază de încadrarea în condiţii speciale de muncă. Operarea în documentele de evidenţă se face la terminarea perioadei de detaşare, în baza unei adeverinţe eliberată de către această instituţie.

Art.9 - Formularele pentru evidenţa timpului lucrat în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, precum şi cele pentru evidenţa perioadelor de timp care nu se iau în calcul la stabilirea timpului lucrat în asemenea condiţii, întocmite pentru poliţişti în baza prevederilor Ordinului M.A.I. nr.283/2002 se vor utiliza în continuare.

Art. 11. - Fişa matricolă prevăzută în anexa nr 6 din Ordinul MAI 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I. se modifică pentru poliţişti, în mod corespunzător şi în conformitate cu prevederile prezentelor norme.

Art.12 - (1) Şefii unităţilor de poliţie şi Direcţia Management Resurse Umane vor lua toate măsurile pentru îndeplinirea prezentelor norme.

(2) În cadrul activităţilor de control, sprijin şi îndrumare se verifică modul de aplicare a prezentelor norme.

Art. 13 - Anexele 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme.

Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 19 octombrie 2023

Art. 1 - Femeile gravide, precum și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile/ghișeele/casele de marcat din cadrul entităților publice și private, precum și la serviciile oferite de acestea, cu excepția cazurilor în care acestea dețin casierii/ghișee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunțate.

Art. 2 - Se acordă prioritate la casieriile/ghișeele/casele de marcat ale instituțiilor publice, precum și la serviciile oferite de acestea femeilor gravide, precum și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepția cazurilor în care în instituțiile publice există casierii/ghișee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

Art. 3 - Entitățile publice și private au obligația de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat/casierii/ghișee sau acolo unde se prestează serviciul oferit de acestea, afișe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum și persoanelor însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepția cazurilor în care există casierii/ghișee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.

Art. 4 - În spațiile de parcare aparținând entităților publice și private, precum și în spațiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate și/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de 2 locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum și de către persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispozițiile prezentului articol nu se aplică.

Art. 5 - Orice persoană care este martoră directă a încălcării prevederilor prezentei legi poate sesiza organele abilitate, prevăzute la art. 6 alin. (3).

Art. 6 - (1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor art. 1-3, cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 4, prin încălcarea obligațiilor de a amenaja, rezerva și/sau semnaliza locurile de parcare, cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei;
c) fapta persoanei care folosește, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide și/sau persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1) lit. c) nu constituie contravenție dacă este săvârșită de către angajații Ministerului Afacerilor Interne, ai unităților medicale publice ori private, precum și de către angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, aflați în exercitarea atribuțiilor ori obligațiilor de serviciu.
(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către:
a) personalul de control cu atribuții în acest sens din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru faptele contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. a);
b) ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, care au calitatea de polițist rutier, precum și polițiștii locali, pentru faptele contravenționale prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).
(4) Sumele obținute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.

Art. 7 - În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 8 - În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, entitățile publice și private pun în aplicare dispozițiile art. 4.

În temeiul art. 27 din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională și al art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. 1 - Se aprobă Normele metodologice de aplicare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, denumite în continuare norme metodologice.

Art. 2 - Conducătorii unităților/structurilor centrale și teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor lua măsuri pentru aplicarea dispozițiilor normelor metodologice aprobate prin prezentul ordin.

Art. 3 - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a) Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 51/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situații în care cadrele militare, polițiștii și personalul civil se deplasează la și de la locul de muncă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 11 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare;
b) Normele metodologice privind drepturile de transport, acordarea indemnizației de delegare, indemnizației de detașare și decontarea cheltuielilor de cazare polițiștilor, elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, aprobate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 136/2004*), cu modificările și completările ulterioare, cu excepția pct. 54-56;
c) Normele metodologice privind drepturile de transport, acordarea indemnizației de delegare, indemnizației de detașare și decontarea cheltuielilor de cazare, precum și acordarea drepturilor de mutare (transferare) militarilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr. 107/2001*), cu modificările și completările ulterioare, cu excepția pct. 68-70 și pct. 100-103;
d) pct. 4 și 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 125/2003 pentru aprobarea condițiilor de decontare a cheltuielilor de transport ale polițiștilor în cazul mutării în alte localități și o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și a condițiilor de decontare a cheltuielilor de transport ale membrilor familiilor polițiștilor în situația mutării acestora în interesul serviciului în altă localitate, aprobate prin Ordinul ministrului de interne nr. 425/2003.

Art. 4 - (1) În cazul deplasărilor la și de la locul de muncă solicitate sau aprobate anterior intrării în vigoare a normelor metodologice, eventualele sume acordate după data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 pentru decontarea cheltuielilor de transport și/sau pentru suportarea contravalorii transportului sub forma unor sume forfetare cuvenite se regularizează, ulterior intrării în vigoare a prezentului ordin, în funcție de modalitatea de deplasare aprobată, în condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, conform procedurii stabilite de normele metodologice.
(2) Pentru situația prevăzută la alin. (1), decontarea cheltuielilor de transport și/sau acordarea contravalorii transportului sub forma unor sume forfetare se realizează de la data la care persoana solicitantă ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, conform procedurii stabilite de normele metodologice.

Art. 5 - Personalului Ministerului Afacerilor Interne care a beneficiat în anul 2022 de decontarea transportului pentru efectuarea concediului de odihnă anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională i se acordă, în condițiile prevăzute de normele metodologice, diferența dintre cuantumul sumei forfetare cuvenite conform art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 și sumele aferente anului în curs ce au fost decontate anterior.

Art. 6 - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

actualizată: 02.05.2016

Art. 1 - (1) Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul Național Anticorupție sunt autorizate să folosească, pe bază de contracte civile pentru prestări de servicii, interpreți și traducători pentru efectuarea traducerilor în și din limbi străine.
(2) Instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și organele de cercetare penală utilizează interpreți și traducători, în condițiile stabilite de Codul de procedură penală sau de Codul de procedură civilă, după caz, precum și de Legea nr. 189/2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială, de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și de tratatele internaționale ratificate de România.
(3) Birourile notarilor publici utilizează interpreți și traducători în condițiile stabilite de Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36 / 1995.
(4) Avocații pot angaja și utiliza interpreți și traducători în scopul exercitării profesiei, potrivit legii.

Art. 2 - Activitatea de interpret și traducător pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, organele de cercetare penală, birourile notarilor publici, pentru avocați și executori judecătorești se efectuează de către persoane atestate în profesie și autorizate de Ministerul Justiției.

Art. 3 - Autorizarea ca interpret și traducător, care poate efectua traduceri pentru organele prevăzute la art. 1, se dobândește, la cerere, de persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este cetățean român, cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene;
b) abrogată;
c) este atestat de către Ministerul Culturii ca traducător pentru specialitatea științe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea și din limba străină în limba română;
d) abrogată;
e) este apt din punct de vedere medical;
f) nu are antecedente penale.

Art. 3¹ - (1) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene pot desfășura activitatea de interpret și traducător pentru organele prevăzute la art. 1, cu respectarea prevederilor prezentei legi, în regim de autorizare sau în regim de luare în evidență.
(2) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene pot fi autorizați ca interpreți și traducători în aceleași condiții ca și cetățenii români, putând dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 lit. e) și f) și cu documente emise/eliberate de autoritățile statului membru de origine sau de proveniență.
(3) Procedura autorizării nu se aplică cetățeanului unui stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene, stabilit în România, care este autorizat ca interpret și traducător în specialitatea științe juridice de autoritatea competentă din statul membru de origine sau de proveniență.
(4) Cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori Confederației Elvețiene, autorizat în specialitatea științe juridice și care exercită în mod legal această profesie în statul membru de origine sau de proveniență, poate presta temporar sau ocazional, pe teritoriul României, activitățile specifice profesiei de interpret sau traducător autorizat, fără îndeplinirea procedurii și condițiilor de autorizare prevăzute la art. 3.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (3) și (4), pentru exercitarea profesiei nu este necesară dovedirea cunoașterii limbii oficiale a statului al cărui cetățean este străinul.
(6) În aplicarea prevederilor alin. (3) și (4), Ministerul Justiției recunoaște certificatele sau alte documente similare care atestă calitatea de interpret și traducător autorizat în specialitatea științe juridice, emise/eliberate de autoritățile competente din statul de origine sau de proveniență.
(7) Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să aibă cunoștințele de limbă română necesare exercitării profesiei, a căror dovadă se face cu acte din care rezultă că au absolvit o formă de învățământ în limba română sau cu certificate de competență lingvistică.
(8) În cazul în care este necesară verificarea documentelor depuse în vederea autorizării, aceasta se poate realiza și prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieței interne, în condițiile legii.
(9) Prevederile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 4 - (1) Cererea de autorizare ca interpret și traducător care urmează a fi folosit de organele prevăzute la art. 1 se adresează Ministerului Justiției și va fi însoțită de actele doveditoare privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3.
(2) Autorizarea se acordă prin ordin al ministrului justiției în cel mult 30 de zile calendaristice de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condițiilor legale de autorizare.
(3) Termenul prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit o singură dată, cu maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse inițial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum și durata acestei prelungiri trebuie motivate și notificate solicitantului înainte de expirarea termenului inițial.
(4) În cazul în care solicitantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege sau cererea formulată de acesta nu este însoțită de actele doveditoare, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, comunică părții interesate refuzul de autorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de lege. Refuzul de autorizare se motivează în mod corespunzător.
(5) Decizia de refuz sau de retragere a autorizației de interpret ori traducător poate fi atacată la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.
(6) Forma și conținutul autorizației se vor stabili prin ordin al ministrului justiției.

Art. 5 - (1) Ministerul Justiției întocmește listele cu interpreții și traducătorii autorizați, precum și cu cei prevăzuți la art. 6 1 alin. (4), pe care le comunică Consiliului Superior al Magistraturii, înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetului Național Anticorupție și curților de apel.
(2) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va comunica listele cu interpreții și traducătorii autorizați parchetelor din subordine.
(3) Curțile de apel vor transmite aceste liste tribunalelor și judecătoriilor din circumscripțiile lor.
(4) Listele se comunică, de asemenea, Ministerului Administrației și Internelor, Uniunii Naționale a Notarilor Publici, Uniunii Naționale a Barourilor din România și Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care le vor aduce la cunoștință, după caz, organelor de cercetare penală din subordine, birourilor notarilor publici, barourilor de avocați și birourilor executorilor judecătorești.
(5) Actualizarea listelor prevăzute la alin. (1)-(4) se va face periodic, în funcție de autorizarea unor noi persoane sau de încetarea calității de interpret ori de traducător autorizat.

Art. 5¹ - (1) Calitatea de interpret și traducător autorizat, dobândită în temeiul prezentei legi, poate fi suspendată, prin ordin al ministrului justiției, la cererea interpretului și traducătorului sau din oficiu:
a) pentru motive temeinic justificate, numai la cererea interpretului și traducătorului autorizat;
b) în cazul arestării preventive a interpretului și traducătorului autorizat, până la încetarea măsurii;
c) în cazul arestului la domiciliu al interpretului și traducătorului autorizat, până la încetarea măsurii.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), organul judiciar care a dispus măsura are obligația de a comunica Ministerului Justiției, de îndată, actul procedural prin care s-a dispus, s-a menținut ori s-a prelungit măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu a unui interpret și traducător autorizat.
(3) Ordinul ministrului justiției de suspendare a calității interpretului și traducătorului autorizat poate fi atacat la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.
(4) Încetarea suspendării calității de interpret și traducător autorizat se dispune prin ordin al ministrului justiției, la cererea interpretului și traducătorului autorizat sau din oficiu, în cazul în care au dispărut împrejurările care au determinat-o. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Art. 6 - (1) Autorizarea ca interpret și traducător, dobândită în condițiile prezentei legi, încetează în următoarele cazuri:
a) la cerere;
b) dacă cel în cauză nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 3;
b¹) pentru lipsa sau restrângerea capacității de exercițiu;
c) în cazul în care a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni în legătură cu exercițiul profesiei;
d) pentru incapacitate profesională, sesizată în scris de beneficiar;
e) pentru două refuzuri nejustificate, în termen de un an, de a presta serviciile solicitate;
f) prin deces.
(2) Existența cazurilor prevăzute la alin. (1) se verifică de Ministerul Justiției, se constată prin ordin al ministrului justiției și se comunică persoanei în cauză, cu excepția situației prevăzute la lit. f).
(3) Sesizarea Ministerului Justiției se va face pentru cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), b¹), c), e) și f) de către organele prevăzute la art. 1, precum și de orice altă persoană interesată.
(4) În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare a traducătorului și interpretului pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni în legătură cu exercițiul profesiei, instanța judecătorească are obligația de a transmite Ministerului Justiției copia certificată pentru conformitate cu originalul a hotărârii judecătorești.

Art. 6¹ - (1) Interpreții și traducătorii autorizați în condițiile prezentei legi sunt obligați să solicite, în termen de 60 de zile de la data autorizării, luarea în evidență la tribunalul în circumscripția căruia domiciliază.
(1¹) Interpreții și traducătorii autorizați potrivit prezentei legi au obligația să notifice emitentului autorizației, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință, orice schimbări ale situației lor în urma cărora condițiile de acordare a autorizației nu mai sunt îndeplinite.
(2) În cazul în care interpreții și traducătorii își schimbă numele, domiciliul, reședința sau numărul de telefon, au obligația să aducă la cunoștință această situație, în termen de 60 de zile de la data modificării, Ministerului Justiției și tribunalului unde sunt luați în evidență.
(3) Până la data îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(2), interpreții și traducătorii nu pot desfășura activitatea reglementată de prezenta lege.
(4) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori aparținând Confederației Elvețiene, prevăzuți la art. 3¹ alin. (3) și (4), pentru a presta activitate de interpret și traducător, în condițiile prezentei legi, vor fi luați, la cerere, în evidența direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției și, după caz, a tribunalului în circumscripția căruia sunt stabiliți.

Art. 6² - Interpreții și traducătorii autorizați au obligația să respecte confidențialitatea cu privire la faptele, informațiile și documentele de care iau cunoștință în exercitarea activității, atât pe durata deținerii calității, cât și după încetarea acesteia, cu excepția cazurilor în care legea sau partea interesată de păstrarea confidențialității îi eliberează de această obligație.

Art. 7 - (1) Tarifele pentru plata interpreților și traducătorilor autorizați folosiți de organele prevăzute la art. 1 se vor stabili și se vor indexa anual, în funcție de indicele ratei inflației, prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului finanțelor publice. Tarifele pentru plata interpreților nu pot fi mai mici de 200.000 lei pe oră.
(2) Onorariul traducătorilor și interpreților folosiți de organele prevăzute la art. 1 se va stabili prin ordonanța sau încheierea de numire a traducătorului și interpretului, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală sau prin contract civil pentru prestări de servicii, potrivit legii.
(3) Tarifele prevăzute la alin. (1) se vor majora astfel:
a) cu 50% pentru traducerile din sau într-o limbă orientală (japoneză, chineză etc.) sau rar folosită;
b) cu 50% pentru traducerile efectuate în regim de urgență (24-48 de ore);
c) cu 100% pentru traducerile efectuate simultan la cască, la instanțele judecătorești, la organele de cercetare penală și la parchete;
d) cu 100% atunci când interpreții și traducătorii vor fi solicitați în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale sau în alte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, precum și pentru prestațiile efectuate între orele 22,00-6,00.

Art. 8 - Abrogat.

Art. 9 - Abrogat.

Art. 10 - (1) Interpreții și traducătorii care se deplasează în alta localitate decât cea de domiciliu, pentru efectuarea lucrărilor solicitate de instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și de organele de cercetare penală, au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuința și a altor cheltuieli necesare, potrivit prevederilor Codului de procedura penală.
(2) Interpreții și traducătorii care se deplasează în alta localitate decât cea de domiciliu, pentru efectuarea lucrărilor solicitate de Ministerul Justiției, beneficiază de cheltuieli de transport, cazare și diurna potrivit dispozițiilor legale aplicabile în unitățile bugetare.

Art. 11 - Tarifele prevăzute în prezenta lege sunt brute și impozabile în condițiile legii.

Art. 12 - Abrogat.

Art. 13 - Ministerul Justiției va adopta regulamentul de aplicare a prezentei legi în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.

Art. 14 - Până la obținerea autorizării, potrivit prezentei legi, interpreții și traducătorii solicitați de instituțiile prevăzute la art. 1 pot desfășura în continuare aceasta activitate, cu condiția îndeplinirii prevederilor art. 3.

Art. 15 - (1) În cazurile în care nu există interpreți și traducători autorizați potrivit prezentei legi, pentru a se asigura exercitarea drepturilor și atribuțiilor recunoscute de lege organele prevăzute la art. 1 pot folosi persoane de încredere care cunosc limbile din/și în care se face traducerea și/sau interpretarea și pe care le folosesc în mod curent sau profesional.
(2) Plata pentru activitatea de interpret și traducător depusă de cei prevăzuți la alin. (1) se face în condițiile prevăzute de prezenta lege pentru interpreții și traducătorii autorizați.

Art. 16 - Prevederile prezentei legi se completează, cu privire la procedurile și formalitățile de autorizare, precum și exercitarea profesiei de interpret și traducător autorizat, cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România.

Anexă - Abrogată.

    Având în vedere că in exercitarea supravegherii respectării legii în activitatea de urmărire penală, procurorul veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală,
    Pentru desfăşurarea În mod unitar a activităţii de cercetare la faţă locului atât la nivelul unităţilor de parchet cât şi la unităţile din structura organizatorică a Ministerului Administraţiei şi Internelor unde sunt organizate şi funcţionează organe de cercetare ale poliţiei judiciare, de cercetare la faţa locului, personal din serviciul de zi pe unitate, precum şi primul poliţist ajuns la locul săvârşirii unei infracţiuni.
    În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi ale Legii nr.364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, cu modificările şi completările ulterioare,
    În temeiul art.7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi art.76 din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 Iit. a) şi k) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 529/C/2007,

    Ministrul administraţiei şi internelor şi Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emit următorul

ORDIN

    Art. 1 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, unităţile de parchet şi unităţile din structura organizatorică a Ministerului Administraţiei şi Internelor la nivelul cărora sunt organizate şi funcţionează organe de cercetare ale poliţiei judiciare, de cercetare  la faţa locului, personal din serviciul de zi pe unitate, precum şi primul poliţist ajuns la locul săvârşirii unei infracţiuni vor asigura efectuarea cercetării la faţă locului şi vor desfăşura activităţile specifice acestei proceduri în condiţiile stabilite de acest ordin şi în Manualul de bune practici privind procedura cercetării la faţă locului, elaborat de către Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prevăzut în anexă, care face parte integrantă din prezentul ordin.
    (2) La momentul definitivării procedurilor generale şi specifice conform standardelor internaţionale de management al calităţii, cercetarea Ia faţa locului se va desfăşura în condiţiile prezentului ordin şi al acelor proceduri.

    Art. 2 – În înţelesul prezentului ordin termenii şi expresiile de mai jos au umătoarele semnificaţii:
    a) primul poliţist sosit la faţa locului – poliţistul/poliţiştii care ia/iau cunoştinţă, în timpul sau în afara orelor de program, în orice mod, de săvărşirea unei infracţiuni şi ajung/ajunge primul/primii la locul săvârşirii acesteia;
    b) şeful echipei de cercetare la faţa locului – procurorul, atunci când participă la cercetare şi consideră că este necesar sau când urmărirea penală este de competenţa sa, ori un poliţist din cadrul structurilor de poliţie judiciară;
    c) responsabilul cu activităţi criminalistice – ofiţerul sau agentul de poliţie din cadrul structurilor de profil care au atribuţii de cercetare la faţa locului. În situaţia în care sunt prezenţi minimum 2 criminalişti la faţa locului, responsabilul va fi criminalistul cu cea mai mare funcţie, grad şi/sau experienţă în domeniu;
    d) urmă a infracţiunii – orice modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi elementele componente ale mediului unde îşi desfăşoară activitatea infracţională, modificări care, examinate individual sau în totalitate, pot conduce la stabilirea faptei, la identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite şi la lămurirea împrejurărilor cauzei;
    e) fixarea criminalistică a locului faptei – activitatea care constă în realizarea cumulativă a fotografiilor de orientare schiţă, ale obiectelor principale şi de detaliu, precum şi descrierea în cuprinsul procesului–verbal de cercetare la faţa locului. Video–filmarea şi schiţa/desenul la scară al locului faptei sunt procedee suplimentare de fixare şi se realizează prin hotărârea expresă a şefului echipei de cercetare atunci când natura evenimentului şi complexitatea locului faptei o impun;
    f) material radioactiv – orice material, în orice stare de agregare, care prezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deşeurile radioactive;
    g) material nuclear – orice materie primă nucleară şi orice material fisionabil special;
    h) agenţi chimici (substanţe toxice de luptă/arme chimice) – oricare dintre următoarele elemente, luate împreună sau separat: substanţe chimice, toxice şi  precursorii  lor,  cu  excepţia celor destinate unor scopuri neinterzise sau muniţii şi dispozitive concepute special pentru a provoca moartea sau alte vătămări, prin acţiunea toxică a substanţelor chimice toxice menţionate anterior, care ar fi puse în libertate ca urmare a folosirii unor asemenea muniţii ori dispozitive;
    i) agenţi biologici – orice organism  natural  sau  modificat,  în  general  microorganism
(bacterii, viruşi, toxine de origine biologică), ori materiale infectate derivate din acestea, a căror utilizare deliberată poate cauza moartea, boala, vătămarea sau incapacitatea fiinţelor umane, a animalelor ori a plantelor.

Organizarea activităţii de cercetare la faţa locului

    Art. 3 – Şefii unităţilor de poliţie pe a căror rază de competenţă teritorială s-a produs evenimentul dispun măsuri pentru cercetarea la faţa locului în toate situaţiile în care sunt necesare clarificări privind amplasarea şi locul săvârşirii infracţiunii, descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor acesteia, stabilirea poziţiei ori a stării mijloacelor materiale de probă şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea.

    Art. 4 – (1) Şefii unităţilor sau înlocuitorii legali, stabilesc şefii echipelor de cercetare Ia faţa locului şi componenţa acestora în funcţie de natura evenimentelor.
    (2) Echipa de cercetare va fi alcătuită din ofiţeri şi/sau agenţi de poliţie de la structurile de profil, criminalişti şi conductori câine de serviciu, în funcţie de natura infracţiunii săvârşite.
    (3) La infracţiunile a căror urmărire penală este de competenţa obligatorie a procurorului, acesta va fi înştiinţat de îndată cu privire la eveniment.
    (4) Şeful echipei de cercetare poate solicita prezenţa la faţa locului a medicului legist sau a altor specialişti ori experţi, atunci când condiţiile în care s-a săvârşit infracţiunea impun prezenţa acestora.
    Art. 5 – Graficele cu planificarea pe zile şi programul de lucru al ofiţerilor şi al agenţilor de poliţie din structurile cu atribuţii de cercetare la faţa locului, se întocmesc lunar şi se aprobă de către şefii unităţilor de poliţie judeţene, respectiv ale celor municipale, orăşeneşti şi ai secţiilor de poliţie.

    Art. 6 – Evenimentele rutiere fără victime omeneşti, fără vătămări corporale grave şi cu prejudiciu redus sunt cercetate, după caz, de ofiţeri şi/sau agenţi ai poliţiei rutiere, ai birourilor/formaţiunilor de poliţie rurală sau ai posturilor de poliţie comunale ori anume desemnaţi de şefii unităţilor de poliţie, conform dispoziţiilor în vigoare, fără a fi obligatorie prezenţa lucrătorilor criminalişti.

    Art. 7 – La infracţiunile produse în mediu rural care intră în competenţa de cercetare a structurilor de ordine publică, cercetarea la faţa locului, inclusiv din punct de vedere criminalistic, va fi efectuată de poliţişti anume desemnaţi din cadrul acestor structuri, cu atribuţii prevăzute în fişa postului.

    Art. 8 – Echipa de cercetare la faţa locului este condusă de şeful echipei, care  răspunde  de întreaga activitate desfăşurată şi care are următoarele atribuţii:
    a) conduce şi coordonează activitatea de cercetare la faţa locului;
   b) stabileşte momentul începerii şi cel al finalizării activităţilor specifice cercetării la faţa locului, după consultarea cu ceilalţi membri ai echipei; de asemenea, decide amânarea/ întreruperea/ reluarea cercetării la faţa locului;
   c) verifică dacă au fost luate primele măsuri conform art.12 din prezentul ordin, corectitudinea/oportunitatea acestora şi, după caz, dispune completarea acestora;
    d) organizează împreun a cu medicul legist verificarea stării victimelor, iar în caz de necesitate acordă acestora primul ajutor medical şi ia măsuri pentru transportarea la cea mai apropiată unitate medicală, dacă măsurile de salvare nu au fost luate anterior;
   e) solicită prezenţa la faţa locului a unor specialişti/experţi din alte domenii ori a unui personal suplimentar din cadrul forţelor de ordine publică pentru protejarea locului faptei şi a membrilor echipei sau pentru activităţi extinse şi conexe cercetării la faţa locului;
    f) primeşte de la responsabilul cu activităţi criminalistice probele şi mijloacele materiale de probă colectate cu ocazia cercetării de la faţa locului, atât la finalizarea cercetării, cât şi după încheierea examinărilor suplimentare în laborator;
    g) întocmeşte şi redactează procesul-verbal de cercetare la faţa locului în urma consultării cu membrii echipei;
    h) este managerul de caz şi gestionarul probelor.

    Art. 9 – Responsabilul cu activităţile criminalistice are următoarele atribuţii:
a) stabileşte perimetrul locului faptei şi procedează la marcarea acestuia folosind steguleţe, benzi de restricţionare, conuri de semnalizare etc.;
b) stabileşte şi marchează traseul de acces în câmpul infracţional;
c) stabileşte punctul de începere a examinărilor sau prioritatea de examinare a probelor (în funcţie de condiţiile de mediu, de pericolul de deteriorare/dispariţie a acestora etc.);
d) stabileşte oportunitatea şi momentul când poate fi folosit câinele de urmă în ansamblul şi secvenţialitatea activităţilor din câmpul infracţional;
e) coordonează şi desfăşoară activităţile criminalistice privind căutarea, fixarea, ridicarea, ambalarea, sigilarea, etichetarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă;
f) la finalizarea activităţilor specifice, predă şefului echipei de cercetare la faţa locului toate probele şi mijloacele materiale de probă, însoţite de fişele de custodie cu excepţia urmelor papilare, a obiectelor potenţial purtătoare de urme papilare, precum şi a probelor care sunt ude/umede şi care necesită uscarea. După realizarea operaţiunilor de laborator, predă şefului echipei de cercetare la faţa locului toate probele/mijloacele materiale de probă aflate în custodia sa, împreună cu fişele de custodie. În situaţia relevării şi ridicării de urme papilare de pe obiectele ridicate de la faţa locului şi tratate în condiţii de laborator, menţionează în planşa foto cu aspecte de la faţa locului, procedeele aplicate în laborator, valoarea de identificare şi dacă rămân în evidenţă în urma excluderilor;
g) la reîntoarcerea la sediul unităţii/subunităţii, înregistrează şi completează în registrul de evidenţă a deplasărilor la faţa locului activităţile desfăşurate, întocmeşte planşa fotografică şi o trimite şefului echipei de cercetare la faţa locului.

    Art. 10 – Pentru cercetarea la faţa locului a evenimentelor deosebit de grave, la iniţiativa şefului echipei de cercetare la faţa locului, şefii unităţilor de poliţie pot solicita sprijinul direcţiilor şi serviciilor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei  Române, care, după analiza situaţiei , pot dispune deplasarea unor specialişti sau alte măsuri concrete pentru rezolvarea cauzei.

Sesizarea evenimentelor şi luarea primelor măsuri

    Art. 11 – (1) Ofiţerul ori dispecerul de serviciu sesizat cu privire la producerea unui eveniment sau săvârşirea unei infracţiuni ia următoarele măsuri:
a) consemnează în registrul de evenimente toate datele privind fapta respectiv natura, timpul şi locul săvârşirii, victime, participanţi, urmări, pericole potenţiale şi identitatea persoanei care a sesizat;
b) verifică prin orice mijloace veridicitatea celor sesizate;
c) dirijează forţele din teren către locul producerii evenimentului pentru ca acestea să întreprindă primele măsuri până la sosirea echipei de cercetare;
d) informează şi solicită, după caz, sprijinul serviciilor de ambulanţă, pirotehnice, inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi altele;
e) raportează imediat şefului unităţii de poliţie sau înlocuitorului la conducere conţinutul sesizării şi măsurile luate şi execută dispoziţiile acestuia privind constituirea echipei de cercetare. În cazul infracţiunilor în care competenţa de urmărire penală revine procurorului, anunţă şi procurorul de se rvici u, furnizându-i datele din conţinutul sesizării;
f) pe durata cercetării la faţa locului, ţine legătura cu echipa deplasată la locul faptei şi răspunde la solicitările acesteia cu privire la verificarea de persoane sau obiecte; de asemenea, cooperează cu alte unităţi de poliţie sau organe cu atribuţii de cercetare penală, în funcţie de natura evenimentul ui.
    (2) În situaţia în care persoana care sesizează evenimentul se prezintă personal la unitatea de poliţie, ofiţerul de serviciu procedează la legitimarea ei şi, după ce ia cunoştinţă de conţinutul relatării, îi primeşte sesizarea scrisă sau întocmeşte proces-verbal de consemnare a sesizării pe care le înaintează de îndată şefului unităţii sau înlocuitorului la conducere.

    Art. 12 – (1) Ofiţerii şi agenţii de poliţie ajunşi primii la locul producerii evenimentului ori săvârşirii faptei iau următoarele măsuri:
a) participă la acordarea primului ajutor şi la salvarea victimelor în viaţă;
b) fac o evaluare preliminară a locului faptei pentru a stabili condiţiile concrete existente, precum şi necesitatea prezenţei unor unităţi specializate de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, serviciilor medicale, Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, distribuţiei de gaz metan/curent electric si altele asemenea, în funcţie de existenţa şi de natura pericolului;
c) raportează evenimentul la dispeceratul unităţii/subunităţii pe a cărei rază de competenţă s-a produs, despre măsurile luate si cele care se impun;
d) protejează probele care sunt în pericol de a fi distruse, modificate ori alterate de condiţiile atmosferice existente sau de către alte persoane, acţionând cu precauţie pentru a nu lăsa propriile urme care vor putea acoperi sau distruge pe cele relevante;
e) stabilesc perimetrul iniţial al câmpului infracţional şi iau măsuri de semnalizare, avertizare, pază, procedând la notarea şi marcarea poziţiei iniţiale a obiectelor în cazul în care survin schimbări;
f) nu permit accesul nici unei persoane în câmpul infracţional, cu excepţia situaţilor de acces controlat;
g) notează ora la care au ajuns la faţa locului şi ora la care fapta a fost comisă, atunci când este posibil;
h) notează persoanele prezente la locul faptei în momentul ajungerii lor, datele de identificare ale martorilor şi ale altor persoane care au pătruns în locul faptei, în vederea eliminării urmelor neconcludente;
i) identifică martorii oculari şi procedează la investigarea sumară a acestora cu privire la date despre producerea evenimentului;
j) procedează la organizarea urmăririi şi reţinerii autorului, atunci când există indicii privind identitatea acestuia precum şi la transmiterea semnalmentelor la unitatea/ subunitatea de poliţie;
k) separă autorul de martori, dacă este posibil;
l) instruiesc martorii să nu discute despre evenimentul produs cu alte persoane sau între ei, prevenind astfel distorsionarea faptelor prin sugestionare, iar dacă este posibil separă principalul martor de restul martorilor;
m) nu fumizează date despre eveniment mass-media sau altor persoane, cu excepţia celor îndreptăţite potrivit legii/ atribuţiilor funcţionale.
    (2) Responsabilitatea primului poliţist care intervine la faţa locului încetează atunci când şeful echipei de cercetare ajunge la faţa locului, moment în care acesta preia oficial responsabilitatea cercetării. Primul poliţist la faţa locului trebuie să prezinte şefului echipei verbal şi ulterior în scris, în termen de cel mult 24 de ore, toate măsurile pe care le-a întreprins până în acel moment, care a fost scopul şi rezultatul acestora, dacă locul faptei a suferit modificări sau nu şi în ce constau acestea, precum şi părerile profesionale pe care acesta şi le-a format. Dacă este necesar, primul poliţist la faţa locului trebuie să îl sprijine pe şeful echipei de cercetare sau pe membrii echipei pe întreaga durată a cercetării.

    Art. 13 – Se interzice pătrunderea la locul săvârşirii infracţiunii a ofiţerilor şi agenţilor de politie, precum şi a oricăror alte persoane, indiferent de calitate, funcţie sau grad, care nu au sarcini în legătură cu cercetarea la faţa locului sau cu salvarea victimelor.

    Art. 14 – (1) Atunci când sesizarea se referă la săvârşirea unei infracţiuni a cărei urmărire penală este de competenţa obligatorie a procurorului, până la sosirea acestuia, ofiţerii şi agenţii  de poliţie vor efectua cercetarea numai în cazuri urgente ori dacă există pericol de dispariţie, degradare sau modificare a urmelor.
    (2) Dacă sesizarea se referă la producerea unei infracţiuni a cărei urmărire penală este dată, potrivit legii, în competenţa unor organe de cercetare penală speciale, acestea sunt înştiinţate de îndată, iar ofiţerii şi agenţii de poliţie însărcinaţi cu cercetarea la faţa locului efectuează numai acele acte de cercetare care nu suferă amânare; celelalte activităţi se vor desfăşura potrivit prevederilor legale.
    (3) În situaţiile în care este presupusă existenţa unor materiale radioactive, nucleare, agenţi chimici, biologici sau precursori, cercetarea la faţa locului se execută de către formaţiunile de poliţie competente din punct de vedere material în investigarea cazurilor respective.
   (4) În cazul evenimentelor subterane şi miniere sau al catastrofelor, cercetarea la faţa locului presupune îndeplinirea dispoziţiilor procurorului, cu respectarea strictă a normelor de protecţie şi securitate a muncii şi a celorlalte prevederi legale în vigoare.

Deplasarea la faţa locului

    Art. 15 – Conducătorii unităţilor de parchet şi şefii unităţilor de poliţie dispun măsurile organizatorice necesare, astfel încât procurorii criminalişti, procurorii de serviciu, respectiv ofiţerii şi agenţii de poliţie cu sarcini de cercetare la faţa locului să se poată constitui, în cel mai scurt timp, în echipa care urmează a se deplasa la faţa locului, cu maximă promptitudine, atât în timpul cât şi în afara orelor de program.

    Art. 16 – Conducătorii unităţilor de parchet şi şefii unităţilor de poliţie, prin structurile cu atribuţii de logistică, vor asigura dotarea tehnico-materială necesară iar prin grija procurorilor şefi ai secţiilor de unnărire penală, respectiv a şefilor structurilor de profil ale poliţiei, mijloacele de transport şi cele de tehnică criminalistică vor fi permanent pregătite şi în stare de funcţionare, apte pentru deplasarea operativă a echipei la faţa locului.

    Art. 17 – Şeful echipei de cercetare la faţa locului se documentează cu privire la conţinutul sesizării, verifică prezenţa tuturor membrilor echipei şi a materialelor necesare şi stabileşte itinerarul de deplasare.

    Art. 18 – (1) Activitatea de cercetare la faţa locului se efectuează cu respectarea normelor procesual penale şi a regulilor criminalistice prevăzute în proceduri specifice, în acord cu practicile europene şi respectarea standardelor internaţionale de management al calităţii.
    (2) Procedurile specifice prevăzute în Manualul de bune practici privind procedura cercetării la faţa locului, elaborat de către Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prevăzut în anexă, vor fi înlocuite treptat de procedurile generale şi specifice conform standardelor internaţionale de management al calităţii, urmând a fi obligatorii în condiţiile art.1.
   (3) În termen de 10 zile de la elaborare sau revizuirea unei proceduri specifice, structura emitentă are obligaţia de a o transmite structurilor cu atribuţii de cercetare la faţa locului pentru punerea în aplicare.
    Art. 19 – (1) De îndată ce s-a terminat cercetarea, pentru fixarea şi consemnarea rezultatelor cercetării la faţa locului, se încheie un proces-verbal, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală.
    (2) Specialistul criminalist, medicul legist şi ceilalţi specialişti care au fost  solicitaţi pentru cercetarea la faţa locului sunt menţionaţi nominal în procesul-verbal şi contribuie la întocmirea acestuia cu datele de specialitate asupra activităţilor desfăşurate.
    (3) În vederea excluderii urmelor create accidental, persoanelor care au pătruns în câmpul infracţional, înainte şi în timpul cercetării locului faptei, li se vor preleva impresiuni papilare şi probe biologice, cu respectarea prevederilor Legii nr.677/2001, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr.76/2008. Datele obţinute vor fi prelucrate în bazele de date AFIS şi ADN, în partiţii special destinate, numai în scopul sus menţionat şi vor fi reţinute strict pentru perioada în care persoanele vizate au raporturi de serviciu cu instituţia.
    (4) În cazul folosirii câinelui de serviciu, agentul conductor câine va întocmi un proces­ verbal ce va cuprinde rezultatul activităţilor, care va fi predat şefului echipei de cercetare la faţa locului, urmând a fi anexat la dosarul cauzei.

    Art. 20 – (1) În termen de cel mult 5 zile de la încheierea cercetării la faţa locului, specialistul criminalist întocmeşte planşa fotografică cu aspectele consemnate în procesul-verbal, iar în termen de cel mult 10 zile de la încheierea cercetării la faţa locului, urmează să întocmească planşa fotografică cu urmele şi mijloace le materiale de probă ridicate de la locul faptei, consemnate în procesul-verbal, specificând pentru fiecare în parte locul de unde au fost ridicate şi valoarea de identificare a acestora.
    (2) Şeful echipei de cercetare la faţa locului poate dispune prelungirea acestor termene în funcţie de specificul cauzei.

    Art. 21 – Potrivit competenţelor, activităţilor şi operaţiunilor reglementate în prezentul ordin, componenţii echipelor de cercetare la faţa locului nominalizaţi prin dispoziţie nu vor fi angrenaţi în efectuarea altor activităţi care ar putea influenţa capacitatea şi operativitatea de intervenţie a acestora.

    Art. 22 – Unităţile de poliţie asigură spaţii corespunzătoare destinate păstrării şi conservării obiectelor purtătoare de urme şi a mijloacelor materiale de probă ridicate de la faţa locului astfel încât să se prevină deteriorarea, contaminarea sau intercontaminarea probelor.

    Art. 23 – Secţia de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, vor dispune măsurile tehnice şi organizatorice necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

    Art. 24 – Procurorii şefi ai direcţiilor şi secţiilor din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii generali şi prim-procurorii parchetelor din subordine şi şefii unităţilor din structura organizatorică a Ministerului Administraţiei şi Internelor la nivelul cărora sunt organizate şi funcţionează organe de cercetare ale poliţiei judiciare vor urmări şi asigura aplicarea prevederilor prezentului ordin.

    Art. 25 – Prezentul ordin intră în vigoare la data de 01.09.2009.
 

Ordin comun 182 din 14.08.2009 privind procedura cercetarii la fata locului.pdf

Capitolul I Dispoziții generale

Art. 1 - Domeniul de reglementare
(1) Prezentul ordin stabilește reguli privind redactarea și gestionarea documentelor neclasificate, circuitul și promovarea corespondenței la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI.
(2) Documentele pentru care se prevede o altă formă legală de evidență se înregistrează conform regulilor de ținere a evidențelor respective.

Art. 2 - Definiții
În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile utilizate au următorul înțeles:
a) unitate - denumire generică ce include oricare dintre structurile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, precum și structurile subordonate acestora;
b) structură de secretariat - componentă funcțională a unității, indiferent de nivelul de organizare, având atribuții specifice, stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al unității;
c) conducerea MAI - ministrul, secretarii de stat, subsecretarii de stat, secretarul general, secretarii generali adjuncți și directorul de cabinet al ministrului;
d) corespondență - orice informație, inclusiv document, redactată/redactat la nivelul unităților MAI sau care provine de la alte instituții, persoane fizice sau juridice, în format electronic sau letric, transmisă/transmis pe orice tip de suport, prin intermediul poștei militare, poștei civile, platformelor de tehnologia informației, prin fax, Sistemul de mesagerie electronică criptată (S.M.E.C.) sau prin depunerea acestora la sediile unităților de persoane anume desemnate, respectiv de către persoane fizice;
e) platformele de tehnologia informației - toate sistemele IT care pot face referire la poșta electronică, sisteme sau aplicații informatice de management electronic al documentelor, aplicații informatice dezvoltate la nivelul unității sau de către terți, în scopul gestionării corespondenței sau a operațiunilor de predare/primire a acesteia, care asigură evidența electronică a acestor operațiuni, soluții de back-up și de securitate a datelor;
f) redactarea documentelor neclasificate - întocmirea documentelor neclasificate cu respectarea condițiilor de formă stabilite în prezentul ordin;
g) gestionarea documentelor neclasificate - reguli de bază privind evidența documentelor preconstituite, primirea, trierea, înregistrarea, rezoluționarea, repartizarea în vederea soluționării, semnarea, expedierea, clasarea, scăderea și păstrarea documentelor neclasificate, după caz;
h) promovarea corespondenței - înaintarea corespondenței pe cale ierarhică și cu respectarea regulilor stabilite prin prezentul ordin, pentru a se dispune, prin rezoluție, modalitatea de soluționare, pentru a fi avizată sau aprobată, ori pentru informare;
i) unitate/structură/persoană responsabilă:
1. unitatea/structura/persoana desemnată să soluționeze lucrarea, potrivit rezoluției;
2. unitatea/structura/persoana care exercită, singular sau în comun cu alte unități/structuri/persoane, o inițiativă de promovare a corespondenței, în cadrul circuitului intern;
j) unitate/structură/persoană titulară - prima unitate/structură/persoană nominalizată în rezoluție, atunci când au fost desemnate mai multe unități/structuri/persoane responsabile;
k) circuit intern - traseul parcurs de corespondență în cadrul MAI;
l) circuit extern - traseul parcurs de corespondență în afara MAI.

Art. 3 - Structura de secretariat
(1) La nivelul unităților MAI, activitățile de secretariat prevăzute în anexa nr. 1 se asigură, de regulă, de structurile de secretariat.
(2) Forma de organizare a structurii de secretariat, precum și numărul de funcții se stabilesc în raport cu nevoile unității, potrivit actelor normative privind constituirea și dimensionarea unor componente organizatorice specifice unităților MAI.
(3) În situația în care statul de organizare/statul de funcții nu prevede o structură de secretariat, conducătorul unității are obligația să desemneze, prin dispoziție/ordin, unul sau mai mulți responsabili cu activitățile de secretariat, ale căror atribuții sunt stabilite în fișa postului. Dispozițiile prezentului ordin referitoare la activitățile structurii de secretariat se aplică și persoanelor desemnate responsabile cu activitățile de secretariat.

Capitolul II Forma și conținutul documentelor neclasificate elaborate la nivelul MAI

Art. 4 - Redactarea documentelor neclasificate
(1) Corespondența se redactează concis, sobru, clar și precis, cu respectarea regulilor de ortografie și de punctuație specifice limbii române.
(2) La redactarea corespondenței se urmăresc o bună structurare a ideilor și utilizarea corectă a paragrafelor. În cazul documentelor de mare întindere se recomandă numerotarea ideilor principale ori a elementelor relevante, pentru a facilita lecturarea și înțelegerea fără dificultate a celor prezentate.
(3) În cazul în care în conținutul documentelor apar prescurtări ale denumirii unor instituții/unități/structuri, acestea se redactează cu majuscule.
(4) Cu ocazia întocmirii documentului se păstrează o margine fixă de minimum 2,5 cm, în partea stângă a colii de hârtie, astfel încât, după arhivarea acestuia și constituirea unității arhivistice, să se asigure posibilitatea citirii integrale a textului, fără ruperea marcajului de siguranță.

Art. 5 - Număr de exemplare și numerotare
(1) Corespondența se redactează, de regulă, în 2 exemplare.
(2) Corespondența care se transmite în format electronic prin platforme de tehnologia informației se redactează într-un singur exemplar, având menționate acronimul structurii care a elaborat materialul și inițialele persoanei care l-a redactat, în partea din stânga jos a ultimei pagini.
(3) Corespondența de tip circulară, adresată mai multor unități sau structuri din cadrul unei unități, se transmite în format electronic, prin intermediul platformelor de tehnologia informației, sau prin postarea pe site-ul de intranet al unității.

Art. 6 - Identitatea vizuală
(1) Documentele neclasificate conțin elemente de identitate vizuală și informații relevante privind destinatarul și semnatarul documentului, însemnul heraldic, unitatea de la care provine, formula de adresare, conținutul, formula de încheiere, semnătura, iar, după caz, numărul și data înregistrării documentului care a stat la baza întocmirii celui emis, adresa unității, numărul de telefon/fax și adresa de e-mail.
(2) În cazul exercitării în comun a unei inițiative de promovare, corespondența conține, în antet, denumirea fiecărei unități/structuri responsabile, de la stânga la dreapta.
(3) În situația în care documentele conțin date cu caracter personal, altele decât cele ale persoanei/persoanelor semnatare/destinatare, se va insera în nota de subsol următorul text: „Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)“.

Art. 7 - Semnarea corespondenței
(1) Datele privind funcția, gradul, numele și prenumele persoanei care semnează se înscriu sub text, în centrul paginii.
(2) Atunci când documentele se semnează de mai multe persoane, datele privind funcția, gradul, numele și prenumele persoanei cu funcția cea mai mare se scriu sub text, în partea stângă, iar ale celorlalți semnatari, în partea dreaptă, în ordinea ierarhică a funcțiilor.
(3) Când documentele sunt emise în comun de două sau mai multe unități/structuri MAI, denumirile acestora se scriu separat în antet, iar, la sfârșit, se semnează de către șefii unităților/structurilor MAI respective, de la stânga la dreapta, conform ordinii consemnate în antet.
(4) Documentele se însușesc de conducătorul unității prin semnătură, olografă sau electronică, ori prin intermediul fluxurilor electronice de documente configurate în cadrul sistemelor și aplicațiilor informatice de management electronic al documentelor, potrivit prevederilor legale în vigoare.
(5) Pe documentele întocmite la nivelul MAI, care poartă semnătura unui înlocuitor abilitat să semneze în numele și pentru ministrul afacerilor interne/conducătorului unității MAI sau în numele persoanei desemnate la conducerea unității, se aplică litera „p“ înaintea denumirii funcției pentru care se semnează, cu menționarea în clar a gradului, numelui și prenumelui persoanei care semnează, precum și a datei semnării.
(6) În cazul în care documentul se redactează în două exemplare, al doilea exemplar al acestuia se însușește, prin semnătură, de conducătorul unității, de persoana care a redactat documentul, precum și de șefii ierarhici ai acesteia, care au verificat/avizat corespondența.
(7) Unitatea responsabilă sau, după caz, unitatea titulară poate propune semnarea corespondenței destinate circuitului extern de către:
a) persoana din conducerea MAI care deține aceeași funcție sau rang cu destinatarul;
b) persoana din conducerea MAI căreia i-a fost delegată competența în domeniul vizat de obiectul corespondenței;
c) conducătorul unității responsabile sau, după caz, al unității titulare, în alte situații, dacă se apreciază oportun, raportat la conținutul corespondenței.

Capitolul III Gestionarea documentelor neclasificate pe suport hârtie

Art. 8 - Evidența documentelor preconstituite
(1) La nivelul fiecărei unități/structuri MAI, care își organizează secretariat propriu, registrele de evidență, condicile, carnete de borderouri și alte forme de evidență specifică, prevăzute de reglementările legale în materie, denumite în continuare documente preconstituite, se înregistrează anual în Registrul unic de evidență a documentelor preconstituite neclasificate, denumit în continuare registrul unic, prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Registrul unic se ia în evidență, la prima poziție a acestuia, în prima zi lucrătoare a anului calendaristic.
(3) În cazul în care, pe parcursul anului, este necesară introducerea în uz a unui nou document preconstituit, acesta se ia în evidență în registrul unic la data începerii utilizării sale.
(4) Documentele preconstituite neclasificate se pot utiliza pe o perioadă de maximum 10 ani, cu condiția reînregistrării anuale a acestora.
(5) Înainte de a fi înregistrate în registrul unic, filele documentelor preconstituite se numerotează în colțul din dreapta sus, iar numărul de file este consemnat pe prima sau pe ultima pagină nescrisă a documentului preconstituit, cu menționarea gradului, numelui, prenumelui, datei efectuării numerotării, și se certifică prin semnătură de către persoana care solicită luarea în evidență a documentului, astfel: „Prezentul/Prezenta registru/condică/borderou etc. conține un număr de ......... (cifre și litere) file“.

Art. 9 - Primirea documentelor neclasificate
(1) La nivelul unităților MAI, documentele neclasificate se primesc prin intermediul poștei militare, poștei civile, platformelor de tehnologia informației, prin fax, S.M.E.C. și prin depunerea acestora la sediile unităților de persoane anume desemnate, respectiv de către persoane fizice.
(2) Unitățile MAI stabilesc prin dispoziție zilnică/ordin de zi o adresă oficială de corespondență electronică și persoanele care gestionează respectiva adresă.
(3) Corespondența primită în corpul mesajului electronic de la o adresă oficială de corespondență electronică reprezintă punctul de vedere al unității transmițătoare.
(4) În unitățile care dețin mijloace speciale pentru verificarea corespondenței primite se efectuează controlul cu raze X.
(5) Corespondența primită din partea altor autorități sau instituții publice cu mențiunea „Personal“ sau „Confidențial“ se prezintă persoanei căreia îi este adresată, iar, în lipsa acesteia, persoanei desemnate în acest sens.
(6) Corespondența cu mențiunea „Personal“ sau „Confidențial“, transmisă de către cetățeni, organizații sau asociații, adresată conducerii ministerului/unității, se deschide de personalul compartimentului pentru relații cu publicul.
(7) În afara programului de lucru, potrivit specificului unității, activitatea de primire a documentelor neclasificate poate fi realizată de către ofițerul de serviciu/dispecerat/centru operațional, după caz.

Art. 10 - Trierea documentelor neclasificate
Corespondența neclasificată primită la structura de secretariat se triază în funcție de destinatar, în funcție de conținut sau pe baza altor criterii stabilite prin dispoziție/ordin de conducătorul unității, în raport cu specificul activităților desfășurate și volumul corespondenței.

Art. 11 - Înregistrarea documentelor neclasificate
(1) Numerele de înregistrare pentru documentele neclasificate se repartizează, în luna decembrie, pentru anul următor, de către:
a) Direcția secretariat general, denumită în continuare DSG, pentru aparatul central al MAI, iar pentru unitățile subordonate, la solicitarea acestora;
b) unități centrale, prin structura de secretariat, pentru unitățile și structurile teritoriale subordonate.
(2) După primirea grupelor de numere de înregistrare, structurile de secretariat vor consemna în dispoziția/ordinul de zi pe unitate nr. 1 a/al anului în care vor fi utilizate următoarele:
a) distribuirea numerelor de înregistrare structurilor organizatorice din unitate, după caz;
b) utilizarea numerelor de înregistrare alocate pe clase/niveluri de secretizare;
c) utilizarea numerelor de înregistrare alocate pe problematici (petiții, adeverințe etc.);
d) persoana responsabilă pentru gestionarea grupei de numere de înregistrare din cadrul structurii și înlocuitorul acesteia, după caz.
(3) În situația în care, pe parcursul anului, se constată că grupa de numere de înregistrare alocată inițial nu este suficientă, se poate cere suplimentarea acesteia.
(4) Structura de secretariat sau personalul anume desemnat din cadrul unității consemnează în dispoziția/ordinul de zi pe unitate orice modificare apărută în utilizarea numerelor de înregistrare alocate.

Art. 12 - Registrul de intrare-ieșire a corespondenței
(1) Înregistrarea documentelor neclasificate se realizează separat de cele clasificate, în Registrul de intrare-ieșire a documentelor neclasificate, prevăzut în anexa nr. 3, denumit în continuare registru de intrare-ieșire.
(2) Pe coperta registrului de intrare-ieșire se consemnează denumirea unității, anul înregistrării, numerele extreme de înregistrare conținute, data începerii, data încheierii, numărul filelor și termenul de păstrare.
(3) Orice măsură dispusă cu privire la un document neclasificat se consemnează cronologic, în registrul de intrare-ieșire, conform Metodologiei de completare a registrului de intrare-ieșire prevăzută în anexa nr. 4, astfel încât să rezulte cu exactitate circuitul acestuia, de la emitere/primire până la clasarea/arhivarea acestuia.

Art. 13 - Reguli de completare a registrului de intrare-ieșire a corespondenței
(1) Înregistrarea documentelor neclasificate în registrul de intrare-ieșire începe la data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic.
(2) Documentele neclasificate, atât cele primite, cât și cele elaborate în cadrul unităților, se înregistrează în registrul de intrare-ieșire, cronologic, în ordinea primirii sau emiterii acestora.
(3) Înregistrarea documentelor primite se realizează prin aplicarea pe acestea a ștampilei de înregistrare a unității, înscrierea în câmpurile acesteia a numărului de înregistrare atribuit și a datei, iar în registrul de intrare-ieșire se completează rubricile aferente numărului de înregistrare alocat.
(4) Documentelor neclasificate emise de unitățile/structurile MAI li se alocă numere de înregistrare din registrul de intrare-ieșire prin înscrierea pe document, pe marcajul aferent, a numărului de înregistrare și a datei. Dacă documentul emis nu are înscris marcajul aferent, pe document se aplică ștampila de înregistrare și se procedează la înscrierea în câmpurile acesteia a numărului de înregistrare atribuit și a datei.
(5) În registrul de intrare-ieșire se completează toate rândurile, iar în cazul în care există resturi de spații necompletate pe o pagină, acestea se barează în mod vizibil.
(6) Înregistrarea documentelor în registrul de intrare-ieșire se realizează obligatoriu cu instrumente de scris cu cerneală sau pastă permanentă, fiind interzise mențiunile în creion.
(7) Documentele primite se înregistrează, de regulă, înainte de prezentarea lor, pentru a fi rezoluționate, conducătorului unității.
(8) Documentele emise în cadrul unităților MAI se înregistrează în ziua semnării/aprobării lor la nivel maxim ierarhic.
(9) Rapoartele personale se înregistrează în momentul depunerii acestora la structura de secretariat.
(10) În cazul existenței mai multor compartimente de muncă și a unui volum mare de documente primite, emise sau întocmite pentru uz intern, înregistrarea se poate face și la fiecare compartiment în parte. În această situație se alocă, prin dispoziția sau ordinul conducătorului unității, fiecărui compartiment un set de numere de înregistrare, fără ca acestea să se repete de la un compartiment la altul, precum și registrele aferente.
(11) La sfârșitul anului sau la încheierea unui volum al registrului se certifică numerele de înregistrare utilizate și numărul filelor folosite.

Art. 14 - Corespondența exceptată de la înregistrare
În registrul de intrare-ieșire nu se înregistrează ziarele, comunicatele de presă, felicitările, invitațiile, cărțile, alte publicații primite fără adresă de înaintare, precum și documentele pentru care sunt prevăzute evidențe speciale, menționate în mod expres în actele normative care reglementează domeniul respectiv.

Art. 15 - Conexarea documentelor
(1) Orice document primit, care se referă la o lucrare în curs de rezolvare, se înregistrează cu număr separat, corespunzător datei la care s-a primit, menționându-se la rubrica „Unde s-a clasat lucrarea (serviciul/biroul/compartimentul)“, „conexat la numărul ....... lucrarea de bază)“, iar la lucrarea de bază se menționează „conexat cu numărul ......... (lucrarea conexată)“.
(2) Documentele primite la date diferite, de la același emitent și cu același număr de înregistrare, primesc un singur număr de înregistrare, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul de intrare-ieșire.
(3) Documentele întocmite în vederea soluționării unei lucrări se înregistrează cu număr separat și se conexează la lucrarea de bază.
(4) Prin excepție de la alin. (3), în cazul documentelor expediate ca răspuns, precum și în alte situații stabilite de conducătorul unității, documentele primesc numărul de înregistrare al lucrării de bază.
(5) Adresa de înaintare a unui document primește numărul de înregistrare al documentului neclasificat pe care îl însoțește.

Art. 16 - Anularea înregistrărilor consemnate eronat în registrul de intrare-ieșire
(1) În cazul completării eronate a rubricilor din registrul de intrare-ieșire nu se efectuează corecturi prin suprascriere sau ștergere cu radieră, pastă/bandă corectoare, ci se procedează la anularea înregistrării prin tăierea cu o linie oblică a tuturor rubricilor corespunzătoare respectivului număr, iar la rubrica „Unde s-a clasat lucrarea (serviciul/biroul/compartimentul)“ se consemnează textul ANULAT, precum și gradul, numele și prenumele lucrătorului care a efectuat înregistrarea eronată, data și semnătura acestuia.
(2) Numărul respectiv nu se mai folosește pentru a înregistra alt document.

Art. 17 - Evidența corespondenței în registrul de tranzit
(1) Înregistrarea documentelor care se gestionează într-o altă formă de evidență, precum și a plicurilor sau coletelor, care provin de la autorități sau instituții publice, inscripționate cu mențiunea „Personal“ sau „Confidențial“, care nu se deschid, se efectuează în registrul de tranzit al documentelor neclasificate, denumit în continuare registrul de tranzit, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5.
(2) Documentele primite la nivelul unității, care sunt destinate altor unități din cadrul MAI, sunt luate în evidență în registrul de tranzit și sunt expediate destinatarului în drept al corespondenței.
(3) În situația în care plicurile închise, inscripționate cu mențiunea „Personal“ sau „Confidențial“, înregistrate anterior în registrul de tranzit, sunt returnate de către destinatar în formă deschisă, documentele conținute se înregistrează de personalul structurii de secretariat, potrivit art. 13, cu efectuarea mențiunilor necesare în registrele de evidență.

Art. 18 - Rezoluționarea corespondenței
La nivelul unităților MAI corespondența se prezintă conducătorului unității sau înlocuitorului legal la comanda unității în vederea repartizării pentru soluționare, indicării modalității de soluționare, stabilirii termenelor de rezolvare ori, după caz, solicitării unor puncte de vedere sau avize.

Art. 19 - Repartizarea corespondenței pentru soluționare
(1) După dispunerea de măsuri de către conducerea unității, personalul structurii de secretariat preia corespondența, consemnează rezoluția conducerii în registrul de intrare-ieșire și o distribuie destinatarilor, pe bază de semnătură, în Condica de predare-primire a documentelor neclasificate, denumită în continuare condica de predare-primire, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6.
(2) La nivelul fiecărei structuri, documentele neclasificate se predau lucrătorilor, potrivit rezoluției, pe bază de semnătură în condica de predare-primire, de către personalul structurii de secretariat.
(3) Distribuirea corespondenței către destinatari se poate efectua și prin intermediul platformelor de tehnologia informației.
(4) Dacă în rezoluție au fost înscrise două sau mai multe structuri/persoane, structura de secretariat distribuie originalul primei structuri/persoane nominalizate, iar celorlalte structuri/persoane din rezoluție li se distribuie câte o copie.
(5) Lucrarea se soluționează de prima structură/persoană nominalizată, care centralizează propunerile celorlalte structuri/ persoane.

Art. 20 - Definitivarea corespondenței
(1) Corespondența se promovează/expediază, numai după definitivare.
(2) Corespondența este definitivată atunci când a fost însușită de către conducătorul unității/structurii.

Art. 21 - Expedierea documentelor neclasificate
(1) Documentele neclasificate se pot expedia prin intermediul poștei militare, poștei civile, platformelor de tehnologia informației, prin fax sau prin intermediul persoanelor anume desemnate din cadrul unităților MAI.
(2) Expedierea documentelor neclasificate prin intermediul poștei militare se realizează conform prevederilor legale în vigoare.
(3) Când situația impune, documentele neclasificate pot fi predate direct solicitantului, pe bază de semnătură în condica de predare-primire.
(4) Documentele care au înscrisă, sub destinatarul documentului, mențiunea „Personal“ sau „Confidențial“ se expediază în plicuri închise, pe care este consemnată și această mențiune.
(5) Prin utilizarea adresei oficiale de corespondență electronică, în baza dispoziției rezolutive a șefului unității, consemnată pe lucrarea de bază, răspunsul poate fi transmis în corpul mesajului electronic, nemaifiind necesare redactarea și semnarea unui document distinct.

Art. 22 - Clasarea, scăderea și păstrarea documentelor neclasificate
(1) Clasarea reprezintă scoaterea unui document din circuitul activ al documentelor.
(2) După soluționare, documentele neclasificate se păstrează în cadrul structurii care le-a rezolvat. Pe prima pagină a documentelor sau pe mapele/dosarele în care acestea se păstrează, se înscrie indicativul din Nomenclatorul arhivistic, conform problematicii.
(3) Documentele soluționate se grupează anual în dosare, conform Nomenclatorului arhivistic, și se efectuează scăderea acestora în registrele de intrare-ieșire.
(4) Scăderea lucrărilor în registrele de intrare-ieșire constă în înscrierea la rubrica „Unde s-a clasat lucrarea (serviciul/biroul/compartimentul)“ a indicativului din Nomenclatorul arhivistic, conform problematicii documentului, a volumului dosarului și a filei unde se regăsește lucrarea.
(5) Responsabilitatea scăderii corespondenței revine personalului care a întocmit unitățile arhivistice (structura ce a soluționat/creat documentele).

Art. 23 - Clasarea, scăderea și arhivarea documentelor preconstituite
(1) Dosarele și documentele preconstituite se încheie anual și se depun la depozitul de arhivă, pe bază de inventare, în al doilea an de la crearea lor.
(2) Documentele preconstituite, reînregistrate, se încheie în ultimul an al utilizării acestora și se depun la depozitul de arhivă, pe bază de inventare, în al doilea an de la data ultimei reînregistrări.

Art. 24 - Arhivarea documentelor neclasificate
Arhivarea documentelor neclasificate se face conform normelor legale în vigoare, referitoare la activitatea de arhivare.

Capitolul IV Gestionarea documentelor neclasificate prin intermediul platformelor de tehnologia informației

Art. 25 - Utilizarea platformelor de tehnologia informației
(1) În vederea eficientizării activității se pot utiliza platforme de tehnologia informației, cu avizul structurii de comunicații și tehnologia informației, structurii de securitate/Componentei de Securitate pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor și al structurii de secretariat, constituite la nivelul unității, precum și cu implementarea unor garanții adecvate în ceea ce privește asigurarea securității datelor prelucrate prin intermediul acestora, în conformitate cu legislația aplicabilă din domeniul protecției datelor.
(2) Configurarea și administrarea fluxurilor documentelor neclasificate în format electronic se stabilesc prin proceduri interne, la nivelul fiecărei unități, cu respectarea actelor normative în vigoare.
(3) Documentele gestionate în format electronic, folosind platforme de tehnologia informației, pot fi semnate prin utilizarea semnăturii electronice calificate/avansate, conform prevederilor legale în vigoare.
(4) Atribuirea numerelor de înregistrare în cadrul platformelor de tehnologia informației se poate face automat, semiautomat sau manual, inclusiv prin alocarea unor plaje de numere pentru fiecare structură, care sunt repartizate ulterior de sistem.
(5) Documentele pot avea atașate coduri de bare/QR code, generate prin intermediul unei aplicații informatice, care vor permite procesarea documentelor pe suport hârtie în scopul introducerii acestora în platforme de tehnologia informației.

Art. 26 - Constituirea documentelor de evidență în format electronic
(1) Registrele de evidență și condicile de predare-primire pot fi constituite exclusiv în format electronic, cu respectarea rubricilor prevăzute în anexele nr. 2, 3, 5 și 6.
(2) Preluarea datelor pentru completarea registrelor se poate face în regim automat sau manual, prin utilizarea metadatelor din conținutul documentului sau prin extragerea datelor din fluxul care stabilește circuitul documentului în cadrul platformei de tehnologia informației.
(3) Anual sau ori de câte ori situația impune, datele înscrise în registrele de evidență, constituite în format electronic, se salvează în format pdf, în vederea arhivării, pe un mediu de stocare, care să asigure persistența datelor, sau se imprimă și se arhivează.

Capitolul V Circuitul și promovarea corespondenței către conducerea MAI

Art. 27 - Primirea, înregistrarea și promovarea corespondenței către conducerea MAI
(1) Corespondența adresată conducerii MAI se primește, se înregistrează și se repartizează/promovează prin DSG.
(2) Prin excepție, documentele care au fost solicitate în mod expres, cele cu caracter confidențial, cele la care au acces un număr limitat de persoane, precum și cele pentru care emitentul apreciază că ar trebui promovate în mod direct conducerii MAI se pot prezenta la cabinetul persoanei din conducerea MAI de către unitatea emitentă.
(3) Înregistrarea documentelor prevăzute la alin. (2) se efectuează de către unitatea emitentă, iar răspunderea pentru verificarea și îndeplinirea condițiilor menționate la art. 31 alin. (1) revine emitentului.

Art. 28 - Repartizarea corespondenței pentru soluționare
(1) Corespondența este repartizată structurilor responsabile pentru soluționare de către persoanele din conducerea MAI.
(2) Rezoluția înscrisă de persoanele din conducerea MAI este însoțită de data rezoluționării și semnătura celui care o aplică.
(3) Pentru operativitate, corespondența primită și înregistrată la nivelul DSG poate fi repartizată structurilor competente de către directorul DSG.
(4) Documentele repartizate spre soluționare se transmit unităților responsabile potrivit mențiunilor cuprinse în rezoluție.
(5) În cazul în care în rezoluție sunt menționate mai multe unități/persoane, documentele se soluționează de unitatea/persoana titulară, care primește documentul în original, prin centralizarea propunerilor unităților/persoanelor responsabile.

Art. 29 - Puncte de vedere sau avize
(1) Punctele de vedere sau avizele de specialitate se solicită de unitatea responsabilă sau, după caz, de unitatea titulară. Prin excepție, avizul unei structuri de specialitate se solicită de către DSG, atunci când, după definitivarea corespondenței, acesta a fost solicitat de către conducerea MAI.
(2) Structurile de specialitate sunt obligate să emită cu celeritate un punct de vedere sau un aviz, conform atribuțiilor și domeniului lor de activitate, sau, după caz, în termenul dispus de conducerea MAI.

Art. 30 - Puncte de vedere divergente. Avize negative sau cu observații
(1) În situația în care avizul structurii de specialitate este negativ sau cu observații, unitatea responsabilă reface documentul și reia procedura prevăzută la art. 29 sau, după caz, motivează nepreluarea observațiilor în documentul care se prezintă conducerii MAI.
(2) În cazul în care unitățile responsabile nu au o soluție unitară, unitatea titulară face mențiuni în documentul promovat la conducerea MAI, referitoare la variantele propuse și motivarea opțiunii sale, anexând punctele de vedere divergente.

Art. 31 - Verificarea corespondenței în vederea promovării
(1) În vederea promovării corespondenței la conducerea MAI, DSG procedează la verificarea următoarelor aspecte:
a) este înregistrată și semnată de către conducătorii unităților responsabile;
b) conține avizele structurilor implicate, din care să reiasă clar avizarea sau neavizarea, asumarea sau neasumarea unor responsabilități, după caz;
c) este însoțită de documentația care a stat la baza întocmirii acesteia;
d) în cazul în care este redactată într-o limbă străină, este însoțită, după caz, inclusiv de traducerea acesteia;
e) este tehnoredactată în condiții grafice bune.
(2) Corespondența care nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) se restituie unității responsabile sau, după caz, unității titulare, pentru refacere, îmbunătățire sau completare. Pentru asigurarea cu celeritate a acestor activități, personalul DSG colaborează nemijlocit cu unitățile vizate.

Art. 32 - Expedierea corespondenței
(1) Corespondența însușită de conducerea MAI se predă unității responsabile sau, după caz, unității titulare, care asigură expedierea către destinatar.
(2) Ca urmare a dispoziției conducerii MAI, corespondența însușită se poate expedia prin intermediul DSG.

Capitolul VI Îndrumarea, sprijinul și controlul activității de gestionare a documentelor neclasificate

Art. 33 - Controlul activităților
(1) Controlul și analiza activității proprii, de gestionare a documentelor neclasificate, reprezintă o atribuție a conducătorului unității MAI.
(2) DSG și structurile de secretariat de la nivelul unităților centrale și teritoriale execută activități de îndrumare, sprijin și control pe linia activităților de gestionare a documentelor neclasificate, la structurile din subordine, conform planurilor aprobate de persoanele în drept.

Capitolul VII Dispoziții finale

Art. 34 - Modele de întocmire a documentelor
Prin dispoziție a directorului DSG se stabilesc modele de întocmire a documentelor adresate conducerii MAI. Modelele se pun la dispoziție, în format electronic, prin grija DSG, pe site-ul de intranet al aparatului central al MAI sau prin intermediul unor circulare transmise prin poșta electronică.

Art. 35 - Documentele utilizate în activitatea de secretariat
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 36 - Intrarea în vigoare și abrogarea unor acte normative
(1) Prezentul ordin intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 995/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind forma și modul de promovare și transmitere a documentelor adresate conducerii Ministerului Administrației și Internelor și Instrucțiunile ministrului administrației și internelor nr. 1.000/2005 privind redactarea, gestionarea documentelor neclasificate și activitatea de secretariat în Ministerul Administrației și Internelor se abrogă.

Art. 37 - Publicarea
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anexa nr. 1 - PRECIZĂRI privind activitatea de secretariat

Principalele activități desfășurate în cadrul structurilor de secretariat pot fi grupate astfel:
a) Activități cu caracter specific de secretariat
1. primirea și verificarea corespondenței. Acolo unde există posibilitatea, corespondența se verifică și cu raze X;
2. trierea și ordonarea corespondenței;
3. înregistrarea corespondenței în registrul de intrare-ieșire;
4. conexarea corespondenței;
5. repartizarea și urmărirea soluționării corespondenței, conform dispoziției rezolutive;
6. pregătirea și expedierea corespondenței;
7. clasarea, scăderea și arhivarea documentelor;
8. preluarea notelor telefonice, a faxurilor, a e-mailurilor, acolo unde este cazul;
9. consemnarea problemelor discutate/prezentate la ședințele/analizele structurii în registre special constituite;
10. elaborarea propunerilor privind procedura/normele interne privind circuitul documentelor;
11. tehnoredactarea anumitor lucrări primite din partea conducerii unității;
12. întocmirea notelor de prezentare a unor lucrări/documente pentru a fi prezentate conducerii unității;
13. elaborarea inventarelor arhivistice;
14. întocmirea și ținerea evidenței necesarului de consumabile, rechizite, formulare tipizate, plicuri etc.;
15. întocmirea și ținerea evidenței ștampilelor și sigiliilor;
16. întocmirea și ținerea evidenței ordinelor, instrucțiunilor și regulamentelor emise de conducerea MAI;
17. ținerea evidenței prezenței și a răspândirilor (concediu de odihnă, concediu medical, învoiri plătite, misiuni, delegații etc.) conducerii unității/structurii, a/ale personalului din cadrul structurii de secretariat sau, după caz, a/ale întregului personal al unității/structurii, în situația în care această atribuție nu este stabilită în sarcina altor persoane anume desemnate în acest sens;
18. redactarea, acolo unde este cazul, a dispoziției/ordinului de zi pe unitate, pe care o/îl prezintă pentru aprobare și o/îl aduce la cunoștința celor în drept;
19. întocmirea și semnarea ordinelor de serviciu pentru conducerea MAI, personalul care efectuează serviciul la cabinetele conducerii MAI, precum și pentru șefii unităților aflate în coordonarea conducerii MAI, la solicitare, în baza rapoartelor aprobate.
b) Activități de protocol intern, secretariat tehnic și asigurare cabinete conducere
1. organizează și execută activități de protocol intern și activități de secretariat pentru ședințele de lucru/comandă, întâlniri și ședințe dispuse la nivelul conducerii ministerului/unității/structurii;
2. întocmește minutele, procesele-verbale și notele de sarcini rezultate din ședințele desfășurate la nivelul conducerii ministerului/unității/structurii;
3. solicită unităților/structurilor informări/raportări dispuse de conducerea MAI/unității/structurii și centralizează documentele primite în vederea prezentării acestora;
4. realizează legăturile radio, telefonice și prin fax, consemnează și raportează informațiile primite conducerii;
5. asigură primirea, evidența, prezentarea, transmiterea lucrărilor și documentelor adresate conducerii și transmite dispozițiile acesteia;
6. verifică corespondența transmisă prin intermediul poștei electronice și prezentarea acesteia conducerii;
7. întocmește și actualizează agenda zilnică de activități a șefului, prin consultarea acestuia, pe tronsoane orare și subiecte, ținând seama atât de evenimentele periodice, cât și de cele cu caracter ocazional;
8. întocmește calendarul de evenimente, în care include invitațiile, convocările, programările și evenimentele protocolare pentru care s-au primit invitații. Acesta se întocmește în ordine cronologică și se actualizează periodic și diferențiat în funcție de regimul evenimentelor - interne sau externe instituției;
9. întocmește planuri pentru desfășurarea în condiții bune a întâlnirilor cu persoane din afara instituției, se documentează și comunică șefului structurii reguli de comportament și de protocol specifice țării din care vine invitatul/colaboratorul, pregătește corespondența protocolară cu ocazia diferitelor evenimente, în situația în care la respectiva structură nu există compartiment de protocol/relații internaționale;
10. răspunde la felicitările și invitațiile adresate conducerii structurii, confirmând participarea sau motivând neparticiparea la anumite evenimente;
11. ordonează întâlnirile cu persoanele din interiorul/ exteriorul instituției și selectează audiențele;
12. întocmește liste utile (numere de telefon, adrese ale personalului unității, zile aniversare, onomastice etc.);
13. ordonează mapa de corespondență în vederea semnării;
14. difuzează deciziile, instrucțiunile, dispozițiile date de șefii structurii;
15. întocmește, după consultarea șefului, ordinea de zi a ședințelor la care participă conducerea structurii și o comunică participanților;
16. asigură buna desfășurare a evenimentelor profesionale prin trimiterea invitațiilor și purtarea corespondenței, pregătirea mapelor specifice și îndeplinirea formalităților de primire a oaspeților;
17. întocmește calendarul sarcinilor curente de serviciu pe care îl prezintă zilnic șefului structurii.
c) Activități de relații cu publicul
1. asigură desfășurarea activităților de soluționare a petițiilor conform prevederilor legale în vigoare;
2. prezintă conducerii MAI/unității/structurii cererile/ rapoartele de primire în audiență/ieșire la raport, organizează primirea cetățenilor în audiență și urmărește îndeplinirea dispozițiilor date cu acest prilej;
3. asigură datele, îndrumările și informațiile din domeniul de competență al instituției/unității/structurii, solicitate de către cetățeni;
4. primește și consiliază cetățenii (inclusiv prin linii telefonice de tip Telverde) care solicită acest lucru și monitorizează activitatea de rezolvare a cererilor, în domeniul de competență al instituției/unității/structurii;
5. sprijină și îndrumă cetățenii către unitățile, structurile și instituțiile desemnate prin lege să le soluționeze cererile.
d) Activități de informare-documentare și intranet
1. utilizează, cu precădere, intranetul aparatului central sau al unității în schimbul de corespondență și informații al structurii proprii cu celelalte structuri ale MAI;
2. verifică periodic și semnalează conducerii unității/structurii publicarea unor informații, din categoria celor de interes imediat, postate pe pagina de intranet, ordine și dispoziții ale conducerii etc.;
3. asigură traducerea corespondenței adresate conducerii, în situația în care există personal cu competențe în acest sens.
e) Activități de arhivă
1. asigură aplicarea și respectarea normelor metodologice în ceea ce privește organizarea și funcționarea depozitelor de arhivă, evidența și conservarea documentelor, prin efectuarea activităților specifice de sistematizare a depozitelor, verificarea existentului cu instrumentele de evidență, actualizarea instrumentelor de evidență, inventarierea documentelor fără evidență, selecționarea, păstrarea și conservarea documentelor;
2. execută cercetarea documentelor, în scopul rezolvării petițiilor și a cererilor persoanelor fizice și juridice referitoare la recunoașterea unor drepturi;
3. pune la dispoziția cercetătorilor, în sala de studiu, documentele solicitate pentru cercetare, potrivit prevederilor legale.
f) Activități de pregătire și perfecționare
1. studierea și însușirea actelor normative care reglementează activitatea structurii;
2. cunoașterea și folosirea aparaturii de birou: calculator, fax, copiator, interfon etc.;
3. cunoașterea sistemului ierarhic-organizațional al structurii din care face parte;
4. perfecționarea permanentă a pregătirii - cursuri de specialitate, perfecționarea cunoștințelor de limbi străine și informatică etc.

Anexa nr. 2 - REGISTRU UNIC de evidență a documentelor preconstituite neclasificate

Anexa nr. 3 - REGISTRU DE INTRARE-IEȘIRE a documentelor neclasificate

Anexa nr. 4 - METODOLOGIE de completare a registrului de intrare-ieșire a documentelor neclasificate

1. În cazul unui document primit:
A. INTRARE– Numărul curent al corespondenței - în ordinea numerelor alocate la începutul anului;– Data intrării - ziua, luna și anul luării în evidență;– Numărul corespondenței intrate - numărul emitentului și, când situația o impune, numărul ultimului expeditor;– De la cine vine corespondența - denumirea emitentului;– Conținutul - transcrierea pe scurt a cuprinsului, cu menționarea unor cuvinte „cheie“;– Cui i s-a repartizat lucrarea pentru soluționare (serviciul, biroul) - compartimentul și, eventual, gradul, numele și prenumele lucrătorului, căruia i-a fost remis documentul pentru soluționare.
B. IEȘIRE– Data ieșirii - ziua, luna și anul ieșirii din evidență;– Rezolvarea - dispoziția conducătorului unității/structurii MAI sau modul de soluționare a documentului;– Către cine s-a trimis corespondența - denumirea destinatarului;– Unde s-a clasat lucrarea (serviciul, biroul) - în dosare, pe probleme și termene de păstrare, conform Nomenclatorului arhivistic.
2. În cazul unui document întocmit pentru uz intern:
A. INTRARE– Numărul curent al corespondenței - în ordinea numerelor alocate la începutul anului;– Data intrării - ziua, luna și anul luării în evidență;– Numărul corespondenței intrate - FN (fără număr);– De la cine vine corespondența - denumirea emitentului (compartimentul și/sau persoana);– Conținutul - transcrierea pe scurt a cuprinsului cu menționarea unor cuvinte „cheie“;– Cui i s-a repartizat lucrarea pentru soluționare (serviciul, biroul) - compartimentul și, eventual, gradul, numele și prenumele lucrătorului MAI căruia i-a fost remis documentul pentru soluționare.
B. IEȘIRE– Data ieșirii - ziua, luna și anul în care documentul a fost semnat/avizat/aprobat;– Rezolvarea - dispoziția conducătorului unității MAI sau modul de soluționare a documentului;– Către cine s-a trimis corespondența - denumirea structurii/lucrătorului MAI care va primi documentul, conform rezoluției sau competențelor;– Unde s-a clasat lucrarea (serviciul, biroul) - în dosare, pe probleme și termene de păstrare, conform Nomenclatorului arhivistic.
3. În cazul unui document întocmit pentru a fi expediat: (cu excepția documentului întocmit ca răspuns la o solicitare anterioară sau a adreselor de înaintare a unor documente)
A. INTRARE– Numărul curent al corespondenței - în ordinea numerelor alocate la începutul anului;– Data intrării - ziua, luna și anul luării în evidență;– Numărul corespondenței intrate - FN (fără număr);– De la cine vine corespondența - denumirea emitentului (compartimentul și/sau persoana);– Conținutul - transcrierea pe scurt a cuprinsului cu menționarea unor cuvinte „cheie“;– Cui i s-a repartizat lucrarea pentru soluționare (serviciul, biroul) - compartimentul și, eventual, gradul, numele și prenumele lucrătorului MAI căruia i-a fost remis documentul pentru soluționare.
B. IEȘIRE– Data ieșirii - ziua, luna și anul ieșirii din evidență;– Rezolvarea - dispoziția conducătorului unității MAI sau modul de soluționare a documentului;– Către cine s-a trimis corespondența - denumirea destinatarului;– Unde s-a clasat lucrarea (serviciul, biroul) - în dosare, pe probleme și termene de păstrare, conform Nomenclatorului arhivistic.
4. În situația în care un document este expediat concomitent mai multor destinatari și se impune necesitatea evidențierii seriilor (numerelor) exemplarelor trimise fiecărui destinatar, la rubrica intitulată „Către cine s-a trimis corespondența“ se menționează „Vezi situația (nota) difuzării“. Situația (nota) difuzării se constituie ca anexă a documentului de bază. În situația (nota) difuzării se consemnează și eventualele restituiri și reexpedieri.

NOTĂ:
În situația în care, cu ocazia completării coloanei „numărul curent al corespondenței“, prevăzută în Registrul de intrare-ieșire, se înregistrează eronat numărul curent al corespondenței, prin omiterea utilizării cronologice a unui număr de înregistrare sau prin dublarea acestuia, lucrătorul care a efectuat înregistrarea eronată întocmește un raport adresat conducătorului unității/structurii, în care prezintă situația creată, în vederea dispunerii măsurilor de remediere.

Anexa nr. 5 - REGISTRU DE TRANZIT al documentelor neclasificate

NOTĂ:
În cadrul coloanei „Conținutul“, persoana din cadrul structurii de secretariat care efectuează mențiunile în Registrul de tranzit al documentelor neclasificate consemnează, după caz, următoarele mențiuni: – plic închis „confidențial/personal“ și unitatea/persoana destinatară;– înregistrează structura destinatară, în cazul lucrărilor care au fost îndrumate greșit sau care sunt gestionate prin intermediul altei forme de evidență.
În situația în care un document înregistrat anterior în Registrul de tranzit al documentelor neclasificate, cu mențiunea plic închis, revine la structura de secretariat, pentru a fi înregistrat în Registrul de intrare-ieșire, în coloana „Rezolvare“ din Registrul de tranzit al documentelor neclasificate se consemnează conexarea cu numărul de înregistrare din Registrul de intrare-ieșire.

Anexa nr. 6 - CONDICĂ - de predare-primire a documentelor neclasificate

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 lit. d) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, al art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 17 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1. — Prezenta hotărâre reglementează condițiile de acordare a drepturilor de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, prevăzute la art. 9 lit. d) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, la art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 17 din anexa nr. VI la Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2. — În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) autovehicul/ambarcațiune deținut/deținută legal — autovehiculul/ambarcațiunea deținut/deținută de personal ori de membrii de familie ai acestuia, aflat/aflată în proprietatea personală sau folosit/folosită în baza unui contract de leasing, contract de închiriere sau contract de comodat auto;
b) deplasare în interes de serviciu — deplasarea personalului în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau ca urmare a schimbării condițiilor și/sau locului de muncă, potrivit statutelor profesionale ale fiecărei categorii de personal;
c) document militar de transport — imprimatul-tip, stabilit de comun acord, prin convenții încheiate între Ministerul Apărării Naționale și operatorii de transport, care, după utilizare, devine mijloc de decontare a prestației serviciilor de transport;
d) domiciliul — definit conform prevederilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) reședința — definită conform prevederilor art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) loc de muncă — unitatea/subunitatea, structura/formațiunea sau obiectivul/punctul de lucru unde se desfășoară activitatea. În cazul deplasării pe un itinerar prestabilit, locul de muncă se stabilește acolo unde se realizează efectiv intrarea în serviciu, indiferent dacă acesta este dispus într-o localitate sau în afara acesteia;
g) membrii de familie ai personalului — soțul/soția, copiii minori și cei majori, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și părinții aflați în întreținerea legală a acestuia;
h) personal — personalul militar în activitate, polițiștii și personalul civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații Externe, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale;
i) unități situate în localități izolate — unitatea, subunitatea, formațiunea, punctul de lucru care îndeplinește criteriile stabilite prin ordin al conducătorilor instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională și în care își desfășoară activitatea zilnică personalul.

CAPITOLUL II
Drepturile de transport specifice personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională

Art. 3. — Pentru deplasarea în interes de serviciu, precum și în alte situații prevăzute în prezenta hotărâre, personalul are dreptul să călătorească cu:
a) mijloace de transport public feroviar, aerian, naval sau rutier;
b) mijloace de transport în comun — autobuze urbane, microbuze, tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou și mijloace specifice de transport pe cablu;
c) mijloace de transport în regim de taxi și mijloace de transport alternativ cu autoturism și conducător auto;
d) mijloace de transport din înzestrarea instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională;
e) autovehicule/ambarcațiuni deținute legal.

Art. 4. — Personalul are dreptul să călătorească cu mijloace de transport public feroviar în interes de serviciu, după cum urmează:
a) înalții funcționari publici și ofițerii — cu orice fel de tren, la tariful clasei 1, indiferent de distanță;
b) alte categorii de personal decât cele prevăzute la lit. a) — cu orice fel de tren, la tariful clasei a 2-a, pe distanțe de până la 300 km inclusiv și la tariful clasei 1 pe distanțe mai mari de 300 km.

Art. 5. — (1) Personalul are dreptul să călătorească în interes de serviciu la vagonul de dormit sau la vagon cușetă, pe timp de noapte și la distanțe mai mari de 300 km, astfel:
a) înalții funcționari publici, generalii, amiralii, chestorii, inspectorii generali, directorii generali/directorii generali adjuncți/ similari, directorii și inspectorii-șefi — la vagonul de dormit cu cabină single sau la vagonul cușetă;
b) coloneii, comandorii, comisarii-șefi, comandanții/șefii/ directorii unităților/structurilor, indiferent de gradul/gradul profesional deținut, precum și locțiitorii/adjuncții acestora — la vagonul de dormit cu cabină de 2 locuri sau la vagonul cușetă;
c) alte categorii de personal decât cele prevăzute la lit. a) și b) — la vagonul de dormit cu cabină de 3 locuri sau la vagonul cușetă.
(2) Categoriile de personal prevăzute la alin. (1) lit. c) au dreptul să călătorească la vagonul de dormit cu cabină de 2 locuri numai cu aprobarea prealabilă a comandantului/ șefului/directorului unității/structurii.
(3) În vederea realizării în timp oportun a misiunilor și/sau activităților, categoriile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) pot călători și la vagon de dormit cu cabină de 2 sau de 3 locuri, după caz.

Art. 6. — (1) Înalții funcționari publici, generalii, amiralii, chestorii, inspectorii generali, directorii generali/directorii generali adjuncți/similari, directorii și inspectorii-șefi au dreptul să călătorească cu avionul în interes de serviciu, la clasa economică, pe orice distanță.
(2) Categoriile de personal, altele decât cele prevăzute la alin. (1), au dreptul să călătorească cu avionul în interes de serviciu, la clasa economică, pe orice distanță, cu aprobarea prealabilă a comandantului/șefului/directorului unității/structurii.

Art. 7. — Personalul are dreptul să călătorească în interes de serviciu cu mijloace de transport public naval, pe orice distanță.

Art. 8. — (1) Personalul poate beneficia de transport de la domiciliu sau reședință la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu sau reședință cu utilizarea mijloacelor de transport din înzestrarea instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională cu aprobarea prealabilă a comandantului/ șefului/directorului unității/structurii, potrivit programului de activități al unităților, indiferent de localizarea acestora, inclusiv în interiorul localității de domiciliu sau de reședință, cu plata unui tarif care să asigure acoperirea tuturor cheltuielilor efectuate în acest scop.
(2) Personalul și membrii de familie ai acestuia pot beneficia de transport în condițiile alin. (1) în scopul desfășurării unor acțiuni educative, sportive, recreative și de agrement.
(3) Mijloacele de transport din înzestrarea instituțiilor pot fi utilizate în condițiile alin. (1) pentru:
a) aprovizionarea personalului încadrat în unități situate în localități izolate și care are domiciliul sau reședința în localitatea izolată, o dată pe săptămână, din localitatea cea mai apropiată, fără a depăși distanța până la reședința de județ;
b) transportul copiilor personalului încadrat în unități situate în localități izolate la și de la școala unde frecventează învățământul obligatoriu din localitatea cea mai apropiată, dacă distanța dintre locuința acestuia și școală este mai mare de 2 km;
c) transportul combustibilului necesar gospodăriei personalului încadrat în unități situate în localități izolate, dacă se procură din localitățile apropiate domiciliului acestuia și unde nu există operatori specializați pentru executarea transportului de mărfuri;
d) transportul membrilor de familie decedați ai personalului militar în activitate și polițiștilor.

Art. 9. — (1) Personalul are dreptul la utilizarea gratuită a mijloacelor de transport din înzestrarea instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii, la decontarea cheltuielilor de transport sau la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare, în următoarele situații:
a) la deplasarea dus-întors, în interes de serviciu, în alte localități decât cea în care își are locul de muncă;
b) la deplasarea dus-întors în punctele de control pentru trecerea frontierei, aflate pe teritoriul țărilor vecine, în cadrul cărora își desfășoară activitatea, indiferent de distanță;
c) la deplasarea dus-întors, la și de la locul de muncă până la domiciliu sau reședință, dacă este încadrat în unități, subunități, formațiuni și puncte de lucru izolate;
d) la deplasarea dus-întors de la domiciliu sau reședință la locul de muncă, în afara orelor de program, în zilele nelucrătoare și de sărbători legale, în vederea executării serviciului de zi, de permanență, de pază sau de intervenție sau pentru a executa controale sau alte misiuni ori când este trimis în delegare sau detașare, în cazul când unitatea/subunitatea este situată în afara perimetrului localității de domiciliu ori de reședință, la o distanță de minimum 5 km, măsurată conform calculatorului de rute;
e) la deplasarea zilnică sau săptămânală, dus-întors de la domiciliu sau reședință la locul de muncă, când își desfășoară activitatea în unitățile și subunitățile ce execută serviciul de luptă, în cadrul obiectivelor și aeroporturilor situate în afara localităților sau în localități rurale;
f) la deplasarea dus-întors în alte localități decât cea de domiciliu sau reședință, la spitale, sanatorii, centre de refacere a capacității de efort sau similare, în vederea internării, recuperării sau stabilirii situației medico-militare, pe baza documentelor legale de trimitere sau internare, precum și în cazuri de urgențe medico-chirurgicale;
g) la deplasarea dus-întors în alte localități, pentru a participa la instructaje, cursuri de perfecționare, specializare, convocări, stagii de practică și alte forme de pregătire, organizate de instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională;
h) la deplasarea zilnică de la domiciliu sau reședință la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu sau reședință, în limita a 70 km, pentru personalul mutat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință, căruia nu i se poate asigura locuință în localitatea în care este mutat;
i) la deplasarea săptămânală de la domiciliu sau reședință la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu sau reședință, pe o distanță cuprinsă între 71 și 300 km, pentru personalul mutat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință;
j) la deplasarea bilunară de la domiciliu sau reședință la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu sau reședință, pe o distanță mai mare de 301 km, pentru personalul mutat în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință.
(2) Pentru deplasarea personalului în condițiile stabilite la alin. (1) lit. b) și c) se pot utiliza autoturisme, autobuze, microbuze și ambarcațiuni cu motor din înzestrarea instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii, când este îndeplinită una dintre următoarele condiții:
a) distanța de la unitate/subunitate/formațiune/punctul de lucru până la stația/gara unui mijloc de transport public este mai mare de 2 km;
b) drumul de acces până la unitate/subunitate/formațiune/ punctul de lucru este nemodernizat, în sensul că nu este asfaltat, betonat sau pavat pe o porțiune de cel puțin 2 km;
c) rețeaua de transport public este inexistentă sau slab dezvoltată, în sensul că nu sunt organizate servicii de transport public sau că mijloacele de transport existente pe plan local nu asigură capacitatea de transport necesară asigurării prezenței la program a personalului unității, în conformitate cu programul orar;
d) unitățile, subunitățile, formațiunile și punctele de lucru se află situate în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”.
(3) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)—j) beneficiază, în aceleași condiții, și personalul numit în prima funcție/ transferat/chemat/rechemat în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință.
(4) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. h)—j) beneficiază, în aceleași condiții, și personalul detașat și/sau împuternicit să îndeplinească funcții într-o altă localitate decât cea de domiciliu ori de reședință, personalul încadrat în structurile teritoriale ale unor unități care au sediul în altă localitate, precum și personalul pus la dispoziție.
(5) Prevederile alin. (1) lit. h) nu se aplică personalului care beneficiază de compensație lunară pentru chirie.
(6) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. i) beneficiază, în aceleași condiții, și personalul care domiciliază la o distanță de până la 70 km și nu beneficiază de prevederile alin. (1) lit. h).
(7) De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. i) și j) beneficiază și personalul care urmează cursuri de perfecționare, specializare, stagii de practică și alte forme de pregătire organizate de instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională.
(8) Personalul nu beneficiază de prevederile alin. (1) lit. h)—j) în perioada executării de misiuni în interes de serviciu, în perioada efectuării concediului de odihnă și a concediului medical.

Art. 10. — (1) Personalul are dreptul să călătorească în interes de serviciu cu autovehicule deținute legal, cu aprobarea prealabilă a comandantului/șefului/directorului unității/structurii. În acest caz, personalul va primi contravaloarea a 7,5 litri de carburant la 100 km parcurși, pe baza prețului unitar/litru de carburant înscris pe bonul fiscal emis de stația de alimentare în perioada de efectuare a deplasării.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și autovehiculelor cu sistem de propulsie electric. Prețul unitar/litru de carburant va fi stabilit în funcție de prețul mai favorabil al benzinei sau motorinei premium, după caz, comercializate de stațiile de carburant din localitatea în care își are locul de muncă, conform Monitorului Prețurilor administrat de Consiliul Concurenței.
(3) Distanța de parcurs pentru care se decontează drepturile de transport aferente deplasării cu autovehiculele deținute legal se stabilește cu ajutorul unui calculator de rute, de la punctul de plecare până la punctul de sosire, pe traseul cel mai scurt de deplasare.

Art. 11. — (1) Personalul are dreptul să călătorească în interes de serviciu cu ambarcațiuni cu motor deținute legal, pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, cu aprobarea prealabilă a comandantului/șefului/directorului unității/structurii. În acest caz, personalul va primi contravaloarea a 1 litru de carburant la 2 km parcurși, în funcție de sistemul de alimentare al ambarcațiunii, pe baza prețului unitar/litru de carburant înscris pe bonul fiscal emis de stația de alimentare în perioada de efectuare a deplasării.
(2) Distanța de parcurs pentru care se decontează drepturile de transport aferente deplasării cu ambarcațiunile cu motor deținute legal se stabilește între cheiul de acostare la plecare și cheiul de acostare la sosire, măsurată pe harta de navigație pe Dunăre.

Art. 12. — (1) Personalul militar și polițiștii au dreptul, anual, la acordarea contravalorii transportului pentru efectuarea concediului de odihnă sub forma unei sume forfetare, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
(2) Dreptul prevăzut la alin. (1) se acordă pentru efectuarea concediului de odihnă aferent anului calendaristic pentru care se cuvine sau pentru efectuarea concediului de odihnă restant.

Art. 13. — Militarii în termen, soldații și gradații profesioniști care urmează modulul instruirii individuale, elevii și studenții din instituțiile militare de învățământ, elevii și studenții din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor au dreptul să călătorească astfel:
a) cu mijloace de transport public feroviar — cu orice fel de tren, la tariful clasei a 2-a;
b) cu mijloace de transport public naval;
c) cu mijloace de transport public rutier și mijloace de transport în comun.

Art. 14. — (1) Elevii și studenții din instituțiile militare de învățământ, elevii și studenții din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor au dreptul la documente militare de transport sau la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, o singură dată, pentru fiecare vacanță din cursul unui an de învățământ, dacă au domiciliul sau reședința în altă localitate decât cea în care se află instituția de învățământ.
(2) Elevii și studenții prevăzuți la alin. (1) pot beneficia de decontarea cheltuielilor de transport în condițiile prevederilor art. 10 sau pentru deplasarea dus-întors, în condițiile art. 13, la misiunile ori activitățile cuprinse în planurile de învățământ, în cazuri temeinic justificate.

Art. 15. — (1) Personalul detașat în afara instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională beneficiază de drepturile de transport la care are dreptul personalul instituției la care este detașat, cu excepția drepturilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h)—j) și art. 12.
(2) Pentru personalul prevăzut la alin. (1), drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h)—j) și art. 12, precum și cheltuielile de transport aferente deplasărilor în interesul instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională se suportă de către instituția de unde s-a detașat.

Art. 16. — Soldații și gradații profesioniști, maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție, precum și personalul civil, care execută misiuni împreună cu înalții funcționari publici și ofițerii, călătoresc cu același mijloc de transport și la aceeași clasă cu aceștia, cu decontarea în mod corespunzător a cheltuielilor de transport.

Art. 17. — (1) Transportul personalului în interes de serviciu cu mijloacele de transport prevăzute la art. 3 lit. a) și b) se efectuează pe bază de documente militare de transport și/sau cu legitimații de călătorie achiziționate de la operatorii de transport feroviar, rutier, aerian sau naval sau de la agențiile de voiaj.
(2) Transportul personalului în interes de serviciu cu mijloacele de transport prevăzute la art. 3 lit. c) se efectuează doar în intervalul în care serviciile de transport în comun nu sunt disponibile.
(3) Pentru deplasarea personalului în interes de serviciu, unitatea din care face parte poate acorda un avans, la cerere, care să acopere cheltuielile de transport, cu obligația justificării acestuia cu documente justificative.

Art. 18. — (1) Personalul căruia i se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. h) are dreptul la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare lunare stabilită prin aplicarea procentelor, corespunzătoare distanțelor kilometrice din tabel, la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, după cum urmează:

(2) Distanțele kilometrice prevăzute la alin. (1) se determină cu ajutorul calculatorului de rute de la punctul de plecare până la punctul de sosire, respectiv de la domiciliu sau reședință până la locul de muncă, pe traseul cel mai scurt de deplasare, pe drumuri publice.
(3) Sumele forfetare lunare stabilite potrivit alin. (1) se acordă pentru maximul deplasărilor la și de la locul de muncă ce se pot efectua în luna respectivă, în funcție de formele de organizare a programului de lucru, iar în cazul în care se înregistrează mai puține deplasări, conform pontajelor întocmite lunar, sumele forfetare se acordă proporțional.
(4) Personalul căruia i se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. i) are dreptul, pentru o călătorie dus-întors, la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare săptămânale stabilită prin aplicarea procentelor, corespunzătoare distanțelor kilometrice din tabel, la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, după cum urmează:

(5) Personalul căruia i se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. j) are dreptul, pentru o călătorie dus-întors, la acordarea contravalorii transportului sub forma unei sume forfetare bilunare stabilită prin aplicarea procentelor, corespunzătoare distanțelor kilometrice din tabel, la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, după cum urmează:

(6) Distanțele kilometrice prevăzute la alin. (4) și (5) se determină cu ajutorul calculatorului de rute între adresa de domiciliu sau de reședință și locul de muncă, pe traseul cel mai scurt de deplasare.

Art. 19. — (1) Personalul care execută misiuni specifice sau îndeplinește sarcini ce necesită deplasări frecvente în cadrul localității în care își desfășoară activitatea are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea cu mijloacele de transport în comun sau la utilizarea gratuită a mijloacelor de transport din înzestrarea instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională cu încadrarea în drepturile de rulaj sau, după caz, de combustibil stabilite prin normative proprii.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la decontarea unui abonament lunar pentru deplasarea cu mijloacele de transport în comun de la adresa de domiciliu sau de reședință la locul de muncă, în cadrul localității în care își desfășoară activitatea.

Art. 20. — În situația deplasării în interes de serviciu, personalului i se decontează drept cheltuieli de transport și:
a) cheltuielile pentru transportul efectuat cu mijloacele de transport în comun și cu mijloacele de transport în regim taxi și mijloace de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, la și de la aeroport, gară, autogară sau port;
b) cheltuielile de transport efectuate în localitatea unde se execută misiunea, delegarea sau detașarea, cu mijloacele de transport în comun și cu mijloacele de transport în regim taxi și mijloacele de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, dus-întors, pe distanța dintre aeroport, gară, autogară sau port și locul delegării sau detașării ori locul de cazare;
c) cheltuielile de transport efectuate pentru deplasarea, dus-întors, de la locul de cazare la locul misiunii, delegării sau detașării, măsurată pe calea de comunicație rutieră cea mai scurtă între cele două localități, calculată între indicatoarele de ieșire/intrare din/în localitate;
d) taxele de autostradă;
e) taxele pentru trecerea podurilor;
f) taxele de traversare cu bacul;
g) taxele de aeroport, gară, autogară sau port;
h) taxele pentru accesul în sau pentru tranzitarea unor
localități;
i) taxele de parcare;
j) alte taxe privind circulația pe drumurile publice.

Art. 21. — Personalul instituțiilor de apărare, ordine publică
și siguranță națională, în momentul intervenirii decesului, poate fi transportat gratuit pe teritoriul național, cu mijloacele de transport din înzestrarea instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională ori cu mijloace de transport ale operatorilor specializați, cu decontarea cheltuielilor de transport către persoana îndreptățită sau mandatarul desemnat, până în localitatea unde urmează să fie înhumat sau incinerat.

Art. 22. — Personalul care însoțește membrii de familie când aceștia se deplasează pentru internare în spitale ori sanatorii are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport efectuate pentru deplasarea în alte localități decât cea în care își are domiciliul sau reședința, pe baza documentelor legale de trimitere sau internare.

Art. 23. — În situația în care deplasarea în interes de serviciu se face succesiv în mai multe localități, drepturile de transport se acordă pentru deplasarea între localitățile de plecare și localitățile de sosire, așa cum sunt stabilite prin itinerarul de deplasare.

Art. 24. — Personalul are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport și în următoarele cazuri:
a) personalul întrerupe misiunea, delegarea sau detașarea și se înapoiază în localitatea în care are locul de muncă obișnuit, la ordin sau din cauza incapacității temporare de muncă, dovedită cu certificat medical/adeverință medicală;
b) personalul este chemat din localitatea unde își petrece concediul de odihnă sau din localitatea pentru care a obținut acordul de părăsire a garnizoanei de domiciliu, cu aprobarea comandantului/șefului/directorului unității/structurii în care își desfășoară activitatea.

Art. 25. — În cazul deplasării în interes de serviciu, personalul are dreptul și la decontarea taxelor suplimentare percepute de agențiile de voiaj sau de alte unități.

CAPITOLUL III
Dispoziții finale

Art. 26. — Personalul prevăzut la art. 6 alin. (1), precum și personalul care execută misiuni operative, stabilite prin nomele metodologice de aplicare a prezentei hotărâri, sunt scutiți de a obține pe ordinul de deplasare viza conducătorului autorității sau instituției publice la care se deplasează sau a locțiitorului acestuia, în vederea acordării drepturilor cuvenite pe perioada delegării și detașării.

Art. 27. — În aplicarea prezentei hotărâri a Guvernului, în termen de 90 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională emit norme metodologice, aprobate prin ordine ale conducătorilor acestor instituții.

Art. 28. — La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
a) Hotărârea Guvernului nr. 372/1990 privind drepturile de transport ale personalului Ministerului Apărării Naționale, nepublicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 1.292/2003 privind drepturile de transport ale polițiștilor, elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 18 noiembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 10;
c) Hotărârea Guvernului nr. 742/1990 privind drepturile de transport ale personalului Serviciului Român de Informații, nepublicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) art. 5, 7 și 8 din Hotărârea Guvernului nr. 125/2003 pentru aprobarea condițiilor de decontare a cheltuielilor de transport ale polițiștilor în cazul mutării în alte localități și o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și a condițiilor de decontare a cheltuielilor de transport ale membrilor familiilor polițiștilor în situația mutării acestora în interesul serviciului în altă localitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 20 februarie 2003, cu modificările ulterioare.

Capitolul I

Art. 1 - (1) Poliţiştii au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, a cărui durata se stabileşte în raport cu vechimea lor în serviciu, după cum urmează:
a) 32 de zile calendaristice, pentru cei cu o vechime în serviciu de până la 10 ani;
b) 38 de zile calendaristice, pentru cei cu o vechime în serviciu de peste 10 ani.
(2) Vechimea în serviciu care se ia în considerare la determinarea duratei concediului de odihnă este aceea pe care poliţiştii o împlinesc în cursul anului calendaristic pentru care li se acordă concediul şi se stabileşte potrivit legislaţiei pensiilor, aplicabilă acestei categorii profesionale.
(3) Durata concediului de odihnă al poliţiştilor încadraţi în cursul anului se stabileşte proporţional cu perioada lucrată de la data încadrării până la finele anului calendaristic respectiv şi în raport cu vechimea în serviciu stabilită potrivit alin. (2).

Art. 2 - (1) Concediul de odihnă se efectuează până la finele anului calendaristic respectiv, integral sau fracţionat.
(2) Concediul de odihnă poate fi fracţionat la cererea poliţiştilor, cu condiţia ca una din fracţiuni să nu fie mai mică de 21 de zile calendaristice.

Art. 3 - (1) Poliţiştii care au absentat de la program întregul an calendaristic, fiind în concedii medicale, concediu de maternitate, concedii pentru îngrijirea copilului, acordate în condiţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, ori în concedii fără plată, nu au dreptul la concediu de odihnă pentru acel an.
(2) În cazul în care perioadele de concedii prevăzute la alin. (1), însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe doi ori mai mulţi ani calendaristici consecutivi, poliţiştii au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reluării activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care a intervenit absenţa de la serviciu pentru motivele prevăzute la alin. (1).

Art. 4 - (1) Conducerea unităţii este obligată să ia masurile necesare pentru ca poliţiştii să efectueze în fiecare an calendaristic concediul de odihnă la care au dreptul.
(2) Dacă, din motive întemeiate, unii poliţişti nu au putut efectua concediul de odihnă la care aveau dreptul într-un an calendaristic, la cerere, unitatea este obligată să le acorde concediul până la sfârşitul anului calendaristic următor, iar în situaţii cu totul deosebite, poate fi compensat în bani, în limita fondurilor bugetare alocate, cu aprobarea şefului eşalonului imediat superior, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.

Art. 5 - (1) Programarea de principiu a concediilor de odihnă pentru anul următor se face până la data de 15 decembrie a anului în curs, cu consultarea poliţiştilor, şi se aprobă de şeful structurii respective.
(2) Concediile de odihnă se programează eşalonat în tot cursul anului, ţinându-se seama de activităţile specifice desfăşurate şi de nevoile personale ale poliţiştilor, fără ca numărul celor aflaţi în acelaşi timp în concediu de odihnă să depăşească o treime din efectivul unităţii.
(3) La programarea concediilor de odihnă, conducerea unităţii va ţine seama, în măsura în care este posibil, şi de specificul activităţii soţiei/soţului poliţistului.

Art. 6 - (1) Reprogramarea sau amânarea efectuării concediului de odihnă va putea fi efectuată când poliţistul se afla în una dintre următoarele situaţii:
a) concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă;
b) urmează să îndeplinească misiuni în afara teritoriului naţional, în cadrul forţelor internaţionale de poliţie;
c) poliţistul-femeie solicită concediul de odihnă înainte sau în continuarea concediului de maternitate ori i s-a acordat concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani sau a celui bolnav în vârstă de până la 3 ani;
d) are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o staţiune balneoclimaterică, caz în care data începerii concediului de odihnă va fi cea indicată în recomandarea medicală;
e) urmează sau este planificat să urmeze un curs de perfecţionare sau specializare în ţară ori în străinătate.
(2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), d) şi e) reprogramarea este condiţionată de cererea prealabilă a poliţistului.

Art. 7 - (1) Concediul de odihnă se întrerupe în următoarele situaţii:
a) a intervenit unul dintre cazurile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) sau e);
b) când poliţistul-femeie intră în concediu de maternitate;
c) pentru nevoi de serviciu neprevăzute.
(2) Pentru cazurile de întrerupere a concediului de odihnă prevăzute la alin. (1) poliţiştii au dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situaţiile respective sau, când acest lucru nu este posibil, la data stabilită printr-o nouă programare în cadrul aceluiaşi an calendaristic.
(3) Întreruperea concediului de odihnă se dispune, în scris, în cazurile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) şi e) şi în cazul prevăzut la lit. c) a alin. (1) al prezentului articol de către şeful care are competenţe pe linia gestionării resurselor umane.

Art. 8 - În cazul în care concediul de odihnă este întrerupt, drepturile băneşti primite pentru situaţiile prevăzute la art. 3 nu se restituie, urmând ca diferenţa de concediu în zile să fie efectuată la o dată ulterioară, în cadrul aceluiaşi an calendaristic sau, după caz, în funcţie de situaţiile în care concediul de odihnă este întrerupt, în anul reluării activităţii, în condiţiile prevăzute la art. 3, iar plăţile să fie regularizate în raport de situaţia intervenită.

Art. 9 - Concediul de odihnă cuvenit poliţiştilor detaşati la alte unităţi se acordă de către conducătorii unităţilor la care acestia îşi desfăşoară activitatea.

Art. 10 - Poliţiştii încadraţi în posturi cu fracţiuni de normă, 4 sau 6 ore pe zi, au dreptul la concediu de odihnă cu durata stabilita potrivit art. 1.

Art. 11 - Poliţiştii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie au dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază.

Art. 12 - (1) În cazul în care, după ce poliţistul a efectuat concediul de odihnă, raportul său de serviciu cu unitatea a încetat din motivele prevăzute la art. 69 lit. c), e), f), g), h) şi j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, acesta este obligat să restituie unităţii partea din indemnizaţia şi prima de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acel concediu.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică poliţiştilor pentru care, după încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea în temeiul art. 69 lit. h) din Legea nr. 360/2002, în urma exercitării uneia dintre căile extraordinare de atac, a intervenit achitarea, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau a procesului penal.

Capitolul II Concediul de odihnă suplimentar

Art. 13 - (1) În afara concediului de odihnă prevăzut la art. 1, poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - ori în locuri de muncă în care exista astfel de condiţii, stabilite potrivit legii, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsa între 3 şi 14 zile calendaristice.
(2) Concediile de odihnă suplimentare se cumulează cu concediile de odihnă prevăzute la art. 1.

Art. 14 - (1) Stabilirea categoriilor de poliţişti, a activităţilor şi a locurilor de muncă pentru care se acordă concediu de odihnă suplimentar, precum şi a existentei condiţiilor de muncă vătămătoare, grele sau periculoase se face potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase.
(2) Pe baza criteriilor şi a determinărilor făcute în condiţiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului de interne locurile de muncă cu condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase - şi durata concediului de odihnă suplimentar.

Art. 15 - Pentru poliţiştii care nu lucrează un an întreg în condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) ori lucrează în condiţii ce dau dreptul la un număr diferit de zile, durata concediului de odihnă suplimentar se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii în cursul anului calendaristic respectiv.

Art. 16 - (1) În cazul în care poliţistul, potrivit programării, a efectuat integral concediul de odihnă suplimentar cuvenit şi, ulterior, în cursul aceluiaşi an calendaristic, nu mai lucrează în condiţiile respective, cota-parte din indemnizaţia primită, aferenta timpului nelucrat din acel an calendaristic, nu se restituie unităţii.
(2) De regulă, concediul de odihnă suplimentar se acordă în cea de-a doua parte a anului în curs şi nu poate fi reeşalonat în anul următor.

Art. 16¹ - (1) Poliţiştii care participă în afara graniţelor ţării, potrivit legii, acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, la acţiuni specifice, pentru combaterea terorismului internaţional, în sprijinul păcii sau în scopuri umanitare, au dreptul la un concediu de odihnă suplimentar de 2,5 zile pentru fiecare lună de prezenţă în zona de acţiune internaţională, care se cumulează cu concediul de odihnă prevăzut la art. 1.
(2) Poliţiştii pot efectua integral sau o parte din concediul de odihnă suplimentar prevăzut la alin. (1), gratuit, la centrele de refacere a capacităţii de muncă şi întărire a sănătăţii sau în staţiuni balneoclimaterice din ţară ori din străinătate, pe baza protocoalelor sau acordurilor bilaterale, cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor.
(3) Dacă, din motive întemeiate, concediul de odihnă suplimentar prevăzut la alin. (1) nu a putut fi efectuat în cursul anului calendaristic pentru care se cuvine, la revenirea din acţiunea internaţională, acesta va fi acordat în anul următor, cu toate drepturile aferente.
(4) Cheltuielile necesare efectuării concediului de odihnă suplimentar prevăzut la alin. (1) se suportă din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Capitolul III Concediul de studii

Art. 17 - (1) Poliţiştii beneficiază de concedii de studii numai pentru frecventarea primei instituţii de învăţământ superior de la dobândirea statutului de personal al Ministerului de Interne.
(2) Poliţiştii care urmează cursuri ale unor instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare acreditate ori autorizate, de lungă sau scurtă durata, cursuri serale, cu frecvenţă redusă şi la distanţă, în condiţiile alin. (1), au dreptul la un concediu de studii plătit de 30 de zile calendaristice, acordat la cerere, integral sau fracţionat, în fiecare an universitar.
(3) De aceleaşi drepturi beneficiază şi poliţiştii absolvenţi cu diplomă ai colegiilor universitare de scurtă durată care îşi continuă studiile în învăţământul superior de lungă durată, în instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare autorizate ori acreditate.
(4) Concediul prevăzut la alin. (2) se acordă poliţiştilor pentru frecventarea unei singure instituţii de învăţământ superior, în situaţia în care urmează simultan cursurile mai multor facultăţi/colegii.
(5) Poliţiştii care în ultimul an de învăţământ superior nu şi-au finalizat studiile prin examen de licenţă/absolvire şi nu au beneficiat de concediu de studii îl pot solicita ulterior, o singură dată.
(6) Poliţiştilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (5), dar care au beneficiat parţial de concediu de studii în ultimul an de învăţământ superior li se poate aproba efectuarea diferenţei de concediu de studii pentru susţinerea ulterioară a examenului de licenţă/absolvire.
(7) Nu au dreptul la concediu de studii poliţiştii înmatriculaţi la instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare, autorizate ori acreditate, de lungă sau scurtă durată, pentru repetarea anului de studii.
(8) Concediul de studii neefectuat nu se poate efectua în anul universitar următor, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (6).

Art. 18 - (1) De prevederile art. 17 alin. (1) şi (2) beneficiază şi poliţistul înscris la doctorat.
(2) Nu se consideră concediu de studii participarea, cu aprobare, a poliţiştilor la cursuri sau alte forme de pregătire cu scoatere de la locul de muncă.

Art. 19 - (1) Poliţiştilor li se acordă concediu de studii dacă obţin aprobarea şefilor de unităţi pentru a urma cursurile unor instituţii de învăţământ superior, studii aprofundate şi doctorat.
(2) Aprobarea pentru frecventarea formelor de pregătire prevăzute la alin. (1) se acordă numai dacă acestea asigură specializarea/pregătirea potrivit nevoilor unităţii.

Capitolul IV Învoirile plătite şi concediile fără plată

Art. 20 - (1) Poliţiştii au dreptul, potrivit legii, la învoiri plătite cu durate de 5 zile calendaristice în cazul următoarelor evenimente familiale:
a) căsătoria poliţistului;
b) naşterea sau căsătoria unui copil;
c) decesul soţului sau al unei rude de până la gradul al II-lea a poliţistului sau a soţului/soţiei poliţistului.
(2) De asemenea, poliţiştii pot beneficia de învoiri plătite cu durata de cel mult 5 zile calendaristice, în urmatoarele situaţii:
a) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia dintre membrii familiei;
b) în situaţia unor dezastre care au afectat domiciliul poliţistului, al părinţilor, socrilor sau copiilor acestuia;
c) pentru alte situaţii sau evenimente excepţionale, de natură să justifice învoirea solicitată.
(3) Învoirile plătite se aprobă de conducerea unităţii, la cererea poliţistului.

Art. 21 - (1) Poliţiştii au dreptul la concediu fără plată, a cărui durată însumată poate fi de 30 de zile calendaristice anual, pentru rezolvarea următoarelor situaţii personale:
a) pregătirea şi/sau susţinerea examenelor de admitere, de finalizare a anilor de studii sau de absolvire a celei de-a doua/treia facultăţi;
b) susţinerea examenelor nepromovate de admitere la doctorat sau în instituţii de învăţământ superior, a celor de an universitar ori de licenţă (diplomă) pentru pregătirea cărora au beneficiat de concediu de studii;
c) prezentarea la concurs în vederea ocupării unui post în altă unitate.
(2) Concedii fără plată cu durată de până la 30 de zile calendaristice anual pot fi acordate şi pentru rezolvarea altor probleme personale ale poliţiştilor.
(3) În mod excepţional, poliţiştii au dreptul la concedii fără plată, cu durata însumată între 30 şi 90 de zile calendaristice anual, în următoarele situaţii:
a) tratament medical efectuat în străinătate pe durata recomandată de medic, fără a depăşi însă 90 de zile, dacă cel în cauză nu beneficiază, potrivit legii, de concediu medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude apropiate - copil, frate, soră, părinte - pe timpul cât aceştia se află la tratament în străinătate;
b) pentru alte motive temeinic fundamentate.
(4) Concediile fără plată se aprobă de conducerea unităţii, la cererea poliţistului, şi se comunică compartimentelor financiar-contabilitate şi resurse umane.

Art. 22 - (1) Pe perioada concediilor fără plată poliţiştii îşi păstrează calitatea avută.
(2) Perioadele concediilor fără plată acordate în condiţiile art. 21 nu constituie vechime în serviciu şi nu se iau în calcul la stabilirea stagiului minim în gradul profesional.

Capitolul V Acordarea biletelor de odihnă, tratament şi recuperare

Art. 23 - (1) Acordarea biletelor de odihnă, tratament şi recuperare pentru poliţişti se face în limita disponibilităţilor bugetare alocate cu această destinaţie şi a numărului de locuri aprobate.
(2) Poliţiştii pot beneficia de bilete de odihnă, tratament şi recuperare numai pe perioada concediilor de odihnă, o singură dată pe an.
(3) De aceste bilete de odihnă, tratament şi recuperare pot beneficia şi soţul/soţia poliţistului, copiii acestuia cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, care urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar, acreditată conform legii, precum şi copiii cu handicap aflaţi în îngrijirea familiei poliţistului.

Art. 24 - (1) Contractarea biletelor de odihnă, tratament şi recuperare şi decontarea contravalorii acestora cu prestatorii de servicii se fac de către Ministerul de Interne prin Direcţia de gospodărie.
(2) Biletele de odihnă, tratament şi recuperare se repartizează pe judeţe prin grija Direcţiei management resurse umane, conform estimărilor realizate în baza solicitărilor formulate de potenţialii beneficiari până la data de 15 decembrie a anului respectiv, pentru anul următor.

Art. 25 - (1) Contribuţia care trebuie să fie plătită de poliţist pentru biletele prevăzute la art. 23 se stabileşte după cum urmează:
a) 50% din preţul integral al biletului de odihnă, când beneficiar al acestuia este poliţistul şi soţul/soţia acestuia;
b) preţul integral al biletului de odihnă, tratament şi recuperare, în cazul soţului/soţiei poliţistului care nu face parte din categoria persoanelor care, potrivit legii, pot beneficia de aceste bilete prin sistemul organizat şi administrat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale;
c) 50% din contribuţia părintelui poliţist, când beneficiar al biletului de odihnă este copilul acestuia.
(2) Diferenţa de preţ al biletelor de odihnă, tratament şi recuperare până la acoperirea integrală a contravalorii acestora se suportă din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului de Interne.

Art. 26 - Contribuţia plătită de poliţist se poate restitui acestuia în următoarele cazuri:
a) din motive medicale sau personale - deces în familie, internare în unităţi sanitare - atestate cu documente, când titularul nu mai poate ajunge în staţiune;
b) din motive personale titularul renunţă la bilet, anunţând Direcţia management resurse umane, cu cel puţin 10 zile înainte de data înscrisă pe bilet pentru prezentarea în staţiune;
c) contribuţia se restituie integral beneficiarului şi în situaţia în care acesta, deşi s-a prezentat în staţiune la data înscrisă pe bilet, nu a fost cazat, prezentând Direcţiei de gospodărie motivaţia scrisa a unităţii prestatoare de servicii balneare.

Art. 27 - (1) Poliţiştii şi familiile acestora beneficiază, ca măsură de protecţie socială, de înlesniri stabilite prin ordin al ministrului de interne în folosirea caselor de odihnă, sanatoriilor, căminelor de garnizoană şi a altor amenajări recreative şi sportive.
(2) Cheltuielile ce decurg din aplicarea măsurilor de la alin. (1) se suportă din bugetul Ministerului de Interne.

Art. 28 - Durata unei serii de odihnă, tratament şi recuperare este de 10 sau 18 zile, după caz, perioadele pentru care se contractează bilete de odihnă fiind, de regulă, în lunile iunie-decembrie.

Art. 29 - Biletele de odihnă, tratament şi recuperare se distribuie efectiv poliţiştilor prin structurile teritoriale ale Ministerului de Interne, conform procedurilor stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Art. 30 - La acordarea biletelor de odihnă, tratament şi recuperare va fi avută în vedere îndeplinirea unuia dintre următoarele criterii esenţiale:
a) periculozitatea, nocivitatea şi dificultăţile condiţiilor concrete de muncă ale solicitanţilor;
b) rezultate deosebite obţinute în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi în pregătirea de specialitate;
c) evidenţierea prin acte exemplare de devotament şi curaj;
d) înaltă probitate profesională şi morală.

Art. 31 - În situaţia în care poliţiştii nu pot utiliza biletele de odihnă, pot renunţa la acestea, dar, în situaţia în care nu găsesc alt poliţist care să beneficieze de ele ori nu le returnează Direcţiei management resurse umane din cadrul Ministerului de Interne, sumele cheltuite pentru procurarea lor se vor recupera, conform procedurilor legale, de la aceştia.

Art. 32 - (1) Poliţiştii care fac parte din personalul aeronavigant, poliţiştii scafandri, paraşutişti şi cei care execută nemijlocit măsuri de protecţie antiteroristă au dreptul să efectueze gratuit 15 zile calendaristice din concediul de odihnă anual cuvenit la centrele de odihnă şi recuperare a sănătăţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională sau la alte centre de sănătate.
(2) Contravaloarea biletelor de trimitere la centrele de odihnă şi recuperare a sănătăţii se va suporta din bugetul instituţiei şi, după caz, din fondul asigurărilor sociale de sănătate, în situaţia în care aceste centre se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pentru servicii de recuperare-reabilitare a sănătăţii.

Capitolul VI Dispoziţii finale

Art. 33 - Pe durata concediilor sau învoirilor plătite, precum şi a concediilor fără plată, funcţiile poliţiştilor nu pot fi încadrate cu alte persoane, urmând ca sarcinile de serviciu ale acestora să fie redistribuite.

Art. 34 - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ, prin ordin al ministrului de interne se vor aproba normele pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

   INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE

                                                                                          A P R O B

                                                                                Transmisia prin Radio

D I S P O Z I T I A

INSPECTORULUI GENERAL LA POLIŢIEI ROMÂNE

Nr. 154 din 17.02.2005

         Având în vedere că în ultima perioadă de timp, se constată, ca urmare a necunoaşterii aplicării tehnicilor de luptă de autoapărare, o creştere a numărului de ultraje îndreptate asupra poliţiştilor  aflaţi sau nu în timpul executării serviciului :

D I S P U N :

1.   Activitatea  de educaţie fizică şi sport la fiecare unitate de poliţie se va desfăşura cu respectarea strictă a Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 154/03.03.2004, pe categorii de solicitare fizică, grupe de vârstă, sex şi afecţiuni medicale, în limita numărului de ore alocat pentru fiecare categorie în parte.

2.   Şedinţele de pregătire vor fi conduse de personal calificat (licenţiat în educaţie fizică şi sport sau posesori  ai carnetului de instructor sportiv).

3.   Lecţiile vor avea ca temă în principal învăţarea/consolidarea, perfecţionarea procedeelor din lupta de autoapărare.

4.   Directorii, şefii de inspectorate răspund în mod nemijlocit de organizarea şi desfăşurarea în bune condiţiuni a activităţilor de educaţie fizică şi sport în unităţile pe care le conduc.

5.   Evaluarea trimestrială a tuturor poliţiştilor, indiferent de categoria de solicitare fizică din  care fac parte.

6.   Poliţiştilor care nu au promovat evaluările periodice li se vor acorda pentru completarea pregătirii înaintea reexaminării, 7 zile pentru cei din categoria de solicitare fizică specială şi 30 de zile pentru cei din categoriile de solicitare fizică normală şi accentuată .

7.   Dacă nici după reexaminare, probele nu sunt promovate, şefii vor analiza oportunitatea menţinerii personalului în posturile ocupate sau vor adopta măsurile necesare după caz.

8.   În evaluările / aprecierile anuale de serviciu se va înscrie menţiunea promovării sau nepromovării evaluării periodice.

9.   Unităţile teritoriale vor comunica D.M.R.U. din I.G.P.R. până la data de 04.03. a.c., datele la care vor avea loc verificările în anul 2005.

10.       Efectuarea unor controale tematice de către ofiţerii Serviciului Formare şi Perfecţionare Personal, la unităţile teritoriale pe tot parcursul anului.

11.       Punerea în practică a măsurilor dispuse se va realiza prin grija D.M.R.U. – Serviciul Formare şi Perfecţionare Personal.

INSPECTOR GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE

Chestor de poliţie

DAN VALENTIN FĂTULOIU

OMAI 154 din 2004 sport.doc

actualizat 03.11.2021

Având în vedere dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002, cu modificările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de relații cu publicul, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor interne emite prezentul ordin.

Capitolul I Dispoziții generale

Art. 1 - Domeniul de reglementare
(1) Prezentul ordin reglementează organizarea și desfășurarea activităților de soluționare a petițiilor, astfel cum sunt definite la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului, a celor de primire în audiență și consiliere a cetățenilor în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI.
(2) Prezentul ordin nu se aplică cererilor, reclamațiilor, sesizărilor sau propunerilor a căror procedură de soluționare este prevăzută în reglementări speciale.

Art. 2 - Definiții
În înțelesul prezentului ordin, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) structura MAI - denumire generică ce include oricare dintre structurile prevăzute la lit. b) și c);
b) unitate a aparatului central - structură organizatorică din categoria celor prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, precum și structurile subordonate acestora;
c) instituție MAI - structură organizatorică din categoria celor prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și structurile subordonate acestora;
d) compartiment pentru relații cu publicul - structură funcțională, indiferent de nivelul de organizare, având atribuții de relații cu publicul;
e) compartiment de specialitate - structură funcțională, indiferent de nivelul de organizare, care, potrivit domeniului de activitate gestionat, poate soluționa petiția repartizată;
f) punct de primire - orice spațiu utilizat de structurile MAI pentru a organiza activități de primire a petițiilor sau de primire în audiență ori activități de consiliere a cetățenilor; în această categorie intră și spațiile de tip ghișeu „Relații cu cetățenii“;
g) consiliere - activitatea de comunicare desfășurată la punctul de primire sau prin intermediul unor platforme de tip Telverde, prin care se realizează sprijinul și îndrumarea cetățenilor privind modalitatea de soluționare a problematicilor sesizate, având ca obiectiv creșterea calității serviciului public. 

Art. 3 - Atribuții specifice
(1) Conducătorii instituțiilor MAI au obligația să stabilească în sarcina compartimentului pentru relații cu publicul atribuții specifice privind activitățile prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului.
(2) În situația în care statul de organizare/statul de funcții nu prevede un compartiment pentru relații cu publicul, conducătorul instituției MAI are obligația de a desemna, prin dispoziție/ordin, unul sau mai mulți responsabili cu activitățile prevăzute la art. 6 din Ordonanța Guvernului.

Art. 4 - Precizări suplimentare
Ori de câte ori, în prezentul ordin, se face referire la „compartiment pentru relații cu publicul“ sau „compartiment de specialitate“, referirea se consideră a fi făcută și la responsabilul desemnat să desfășoare activitățile prevăzute la art. 6 din Ordonanța Guvernului sau, după caz, să soluționeze petiția.

Capitolul II Organizarea activității de soluționare a petițiilor

Secţiunea 1 Primirea și înregistrarea petițiilor

Art. 5 - Modalități de primire a petițiilor
Structurile MAI primesc petițiile depuse în timpul programului de lucru cu publicul ori transmise prin serviciul poștal sau de curierat, la adresa punctului de primire, precum și petițiile transmise prin poșta electronică. Petițiile pot fi primite și prin intermediul unui formular online, afișat pe site-ul propriu.

Art. 6 - Punctul de primire și adresa de poștă electronică
(1) Petițiile adresate structurilor MAI se primesc la punctele de primire stabilite de conducătorul structurii, prin dispoziție/ordin, precum și prin intermediul adresei de poștă electronică sau al formularului online, afișate pe site-ul propriu.
(2) Dacă este cazul, instituțiile MAI pot stabili puncte de primire pe domenii de activitate gestionate.

Art. 7 - Competența de înregistrare a petițiilor
(1) Petițiile se înregistrează de către compartimentul pentru relații cu publicul.
(2) Petițiile primite în alte condiții decât cele stabilite potrivit art. 6 se remit compartimentului pentru relații cu publicul, de îndată, dar nu mai mult de o zi lucrătoare de la data primirii, fără vreo altă formalitate, pentru a fi înregistrate.

Art. 8 - Data înregistrării petiției
Data înregistrării petiției este data înscrisă în registrul de evidență a petițiilor constituit potrivit art. 37.

Art. 9 - Dovada înregistrării petiției
(1) În cazul petițiilor depuse în punctul de primire, se eliberează depunătorului un bon care conține numărul și data înregistrării.
(2) În cazul petițiilor transmise prin poșta electronică sau prin intermediul formularului on-line, numărul și data înregistrării pot fi transmise petentului, automat sau, dacă nu există această posibilitate, la solicitarea petentului, de către compartimentul de relații cu publicul, printr-un mesaj ulterior.

Secţiunea a 2-a Repartizarea și transmiterea petițiilor spre soluționare

Art. 10 - Aspecte generale privind repartizarea petițiilor
(1) Petiția se repartizează și se transmite compartimentului de specialitate, de îndată, fără a se depăși 3 zile de la data înregistrării.
(2) În cazul în care pentru soluționarea petiției au fost desemnate mai multe compartimente de specialitate, originalul petiției se transmite la primul compartiment desemnat și, în copie, la celelalte compartimente.
(3) În situația în care un petent adresează mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, până la trimiterea răspunsului, compartimentul pentru relații cu publicul conexează petițiile și le transmite compartimentului/compartimentelor de specialitate.
(4) Odată cu transmiterea petiției, compartimentul pentru relații cu publicul precizează și termenul pentru remiterea răspunsului în vederea expedierii către petent.
(5) Petiția repartizată greșit se restituie compartimentului pentru relații cu publicul, de îndată, fără a se depăși două zile de la data primirii, cu indicarea, pe cât posibil, a autorității publice, instituției publice sau structurii MAI considerate competentă să formuleze un răspuns.

Art. 11 - Abilitarea de a repartiza petiții
(1) Sub rezerva respectării prevederilor art. 12 alin. (2) lit. a) și b), directorul Direcției secretariat general (DSG) este abilitat să repartizeze petițiile înregistrate la DSG către unitățile aparatului central sau instituțiile MAI, spre a fi soluționate.
(2) Conducătorii instituțiilor MAI repartizează petițiile sau stabilesc, prin dispoziție/ordin, persoana în drept să le repartizeze către propriile compartimente de specialitate, spre a fi soluționate.

Art. 12 - Repartizarea petițiilor în funcție de obiect
(1) Petiția se repartizează, în funcție de obiectul acesteia, compartimentului/compartimentelor de specialitate, potrivit competențelor stabilite prin actele normative care le reglementează activitatea și celor stabilite prin art. 13-16.
(2) Repartizarea petițiilor se face cu respectarea următoarelor reguli:
a) petițiile referitoare la activitatea profesională sau conduita persoanelor care ocupă funcții de conducere în MAI, din competența de numire a prim-ministrului, se prezintă ministrului afacerilor interne, pentru a dispune, prin rezoluție scrisă, asupra soluționării; 
b) petițiile referitoare la activitatea profesională sau conduita conducătorilor instituțiilor MAI, la nivel de inspector general/similar, alții decât cei prevăzuți la lit. a), și a conducătorilor unităților aparatului central se prezintă persoanelor din conducerea MAI, conform competențelor de coordonare a activității, pentru a dispune, prin rezoluție scrisă, asupra soluționării;
c) petițiile referitoare la activitatea profesională sau conduita conducătorilor instituțiilor MAI, alții decât cei prevăzuți la lit. b), se prezintă șefilor nemijlociți ai acestora, pentru a dispune, prin rezoluție scrisă, asupra soluționării;
d) petițiile referitoare la activitatea profesională sau conduita unei persoane încadrate în MAI nu pot fi repartizate spre soluționare respectivei persoane sau unui subordonat al acesteia.
(3) În vederea pregătirii prezentării petiției potrivit alin. (2) lit. a)-c), compartimentul pentru relații cu publicul poate solicita documentația întocmită de instituțiile MAI pentru formularea răspunsurilor către același petent, la petiții anterioare.

Secţiunea a 3-a Soluționarea petițiilor

1. Stabilirea unor competențe de soluționare a petițiilor

Art.13 - Competența Corpului de control al ministrului
Corpul de control al ministrului soluționează petițiile:
a) în care este reclamată activitatea profesională sau conduita prefecților, subprefecților ori a personalului care ocupă funcții de conducere în MAI, din competența de numire a prim-ministrului sau a ministrului afacerilor interne, cu excepția șefilor/adjuncților inspectoratelor județene/teritoriale și altor structuri similare;
b) în care este reclamată activitatea profesională sau conduita personalului unităților aparatului central;
c) care conțin nemulțumiri privind rezultatul verificărilor efectuate ca urmare a unor petiții soluționate anterior de către unitățile aparatului central sau de către structurile de control ale instituțiilor MAI;
d) repartizate, prin rezoluție scrisă, de către ministrul afacerilor interne, indiferent de obiect.

Art. 14 - Competența structurilor de control
(1) Structurile de control ale instituțiilor MAI soluționează petițiile:
a) în care este reclamată activitatea profesională sau conduita șefilor/adjuncților inspectoratelor județene/teritoriale și altor structuri similare, a personalului care ocupă funcții de conducere, din competența de numire a conducătorului instituției MAI, a personalului cu funcții de execuție din instituția MAI, precum și a personalului serviciilor publice comunitare pe care instituția MAI le coordonează și controlează metodologic;
b) care conțin nemulțumiri privind rezultatul verificărilor efectuate ca urmare a unor petiții soluționate anterior de către structurile din subordinea instituțiilor MAI, precum și de către serviciile publice comunitare pe care instituția MAI le coordonează și controlează metodologic;
c) repartizate, prin rezoluție scrisă, de către conducătorul instituției MAI sau de conducerea MAI.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător structurilor MAI sau persoanelor desemnate de conducătorul instituției MAI, în situația în care nu este organizată o structură de control.

Art. 15 - Competența Direcției Generale Anticorupție
Direcția Generală Anticorupție soluționează petițiile în care este reclamată săvârșirea unor acte sau fapte de corupție de către personalul MAI.

Art. 16 - Competența Direcției Generale de Protecție Internă
Direcția Generală de Protecție Internă soluționează petițiile în care este reclamată existența unor amenințări, vulnerabilități sau factori de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional și capacitatea operațională ale MAI, protecția informațiilor clasificate naționale, ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și ale Uniunii Europene, precum și securitatea cibernetică.

2. Verificări pentru soluționarea unor petiții

Art. 17 - Planul de verificare
(1) În situația în care pentru soluționarea petițiilor se impun verificări complexe, acestea se realizează în baza unui plan de verificare.
(2) Planul de verificare se aprobă de persoana abilitată să semneze răspunsul la petiție în calitate de conducător al autorității sau instituției publice.
(3) Planul de verificare, aprobat potrivit alin. (2), se aduce la cunoștința conducătorului structurii MAI unde urmează să fie realizată verificarea, care are obligația de a facilita efectuarea acesteia. În situația în care acest conducător face obiectul verificării, planul de verificare se aduce la cunoștința șefului său nemijlocit.

Art. 18 - Raportul cu rezultatul verificărilor
(1) Rezultatul verificărilor se consemnează într-un raport care conține prezentarea aspectelor sesizate prin petiție și a aspectelor constatate, precum și propuneri de soluționare a petiției.
(2) Principalele concluzii rezultate din verificări se aduc la cunoștința conducătorului structurii MAI unde s-a efectuat verificarea, cu excepția situației în care acesta face obiectul verificării, când se prezintă șefului ierarhic superior.

3. Redirecționarea petițiilor greșit îndreptate

Art. 19 - Redirecționarea petițiilor
(1) Petițiile greșit îndreptate către conducerea MAI, instituțiile MAI sau unitățile aparatului central, de petenți sau de alte autorități sau instituții publice, sunt redirecționate de compartimentul pentru relații cu publicul, în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării, autorităților sau instituțiilor publice competente.
(2) Redirecționarea petiției se aduce la cunoștință, în scris, petentului.

4. Soluționarea petițiilor

Art. 20 - Redactarea răspunsului către petent
(1) Răspunsul către petent se redactează în limba română, motivat, cu respectarea normelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal și a celor privind protecția informațiilor clasificate.
(2) În răspuns se indică obligatoriu numărul și data înregistrării petiției în registrul de evidență a petițiilor constituit potrivit art. 37, precum și temeiul legal al soluției adoptate. Numele, prenumele și funcția deținută ale semnatarilor răspunsului se trec în clar.
(3) În caz de conexare, în răspuns sunt indicate toate petițiile la care acesta face referire.
(4) De regulă, răspunsul se redactează în două exemplare. Pentru solicitările primite prin poșta electronică, la care răspunsul se expediază în aceeași manieră, se pot stabili modalități adecvate de întocmire a răspunsului într-un singur exemplar.
(5) În situația în care petentul comunică în scris, fără echivoc, după înregistrarea unei petiții, că nu mai dorește răspuns ori că petiția nu îi aparține, nu se mai redactează un răspuns către petent.
(6) În situația în care la nivelul structurii MAI se primește o petiție redactată într-o altă limbă decât limba română și nu există posibilitatea înțelegerii conținutului acesteia, compartimentul pentru relații cu publicul transmite petentului un răspuns în limba română prin care îl informează asupra necesității formulării petiției în limba română.

Art. 21 - Prezentarea spre semnare a răspunsului către petent
(1) Răspunsul către petent, împreună cu petiția și, dacă există, documentația utilizată pentru soluționarea acesteia, este înaintat, potrivit procedurilor de lucru stabilite, persoanelor în drept să îl semneze.
(2) În cazul în care petiția a fost repartizată mai multor compartimente de specialitate, responsabilitatea întocmirii și semnării răspunsului către petent este comună, dacă nu se dispune altfel.

Art. 22 - Persoane abilitate să semneze răspunsul către petent
(1) Răspunsul către petent se semnează de persoana în drept, prevăzută de Ordonanța Guvernului, sau de persoana împuternicită de aceasta și de șeful/șefii compartimentului/ compartimentelor de specialitate care a/au soluționat petiția.
(2) Este împuternicit să semneze răspunsul către petent:
a) conducătorul unității aparatului central sau conducătorul instituției MAI, pentru petiția adresată conducerii MAI, repartizată în acest sens de către DSG;
b) șeful ierarhic al conducătorului prevăzut la lit. a), în cazul aplicării prevederilor art. 12 alin. (2) lit. a) sau b).
(3) Conducătorul instituției MAI poate stabili, prin dispoziție/ordin, reguli privind persoanele împuternicite să semneze răspunsuri la petițiile adresate acestuia, precum și la cele redirecționate către acesta potrivit art. 6^1 din Ordonanța Guvernului.

Art. 23 - Termenul pentru expedierea răspunsului
(1) Răspunsul către petent se expediază în termen de cel mult 30 de zile sau, dacă a fost prelungit potrivit legii, de cel mult 45 de zile de la data înregistrării petiției în registrul de evidență a petițiilor. În caz de conexare, termenul curge de la data înregistrării primei petiții.
(2) Prelungirea termenului de transmitere a răspunsului cu cel mult 15 zile se aprobă în baza unui referat motivat întocmit de compartimentul de specialitate. Notificarea petentului, prevăzută la art. 9 din Ordonanța Guvernului, se transmite compartimentului pentru relații cu publicul înăuntrul termenului de 30 de zile.
(3) Răspunsul către petent se transmite compartimentului pentru relații cu publicul cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de împlinirea termenului de răspuns prevăzut la alin. (1).

Art. 24 - Expedierea răspunsului
(1) După semnare, răspunsul către petent se transmite, împreună cu petiția, în original, compartimentului pentru relații cu publicul, în vederea expedierii.
(2) De regulă, expedierea răspunsului se realizează în aceeași modalitate în care a fost primită petiția sau în cea cerută de petent. La solicitare, răspunsul poate fi înmânat direct petentului, sub semnătură de primire.

Art. 25 - Clasarea petițiilor
Petiția se clasează, în situațiile prevăzute la art. 7 și art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului, în baza unui referat aprobat de șeful compartimentului pentru relații cu publicul sau la propunerea compartimentelor de specialitate. În instituțiile MAI în care nu sunt organizate compartimente pentru relații cu publicul, referatul se aprobă de conducătorul instituției.

Art. 26 - Arhivarea documentației
(1) O copie a răspunsului către petent se arhivează împreună cu petiția.
(2) În cazul răspunsului transmis prin poșta electronică, exemplarul nr. 1 sau exemplarul unic al răspunsului se arhivează împreună cu petiția și cu o dovadă privind expedierea.
(3) Răspunsul către petent returnat de către operatorul de servicii poștale din cauza imposibilității înmânării, însoțit de plicul cu mențiunea privind returul, se arhivează împreună cu petiția.
(4) Documentele prevăzute la alin. (1)-(3) se arhivează la compartimentul pentru relații cu publicul.
(5) La împlinirea termenelor stabilite prin acte normative, documentele arhivate potrivit alin. (1)-(3) se predau compartimentului de arhivă.

Capitolul III Primirea în audiență

Art. 27 - Programul de primire în audiență
(1) Primirea în audiență la nivelul conducerii MAI se organizează de către DSG, potrivit programului de audiențe.
(2) Primirea în audiență la nivelul conducerii structurilor MAI se organizează de compartimentul pentru relații cu publicul sau de structura de secretariat, potrivit programului de audiențe.

Art. 28 - Solicitarea primirii în audiență
(1) Cererea de primire în audiență se formulează în scris și trebuie să conțină datele de identificare ale solicitantului și obiectul solicitării.
(2) Cererea de primire în audiență la nivelul conducerii MAI se prezintă persoanei căreia îi este adresată sau persoanei din conducerea MAI care coordonează activitatea structurii MAI competentă să gestioneze problematica vizată în solicitare.
(3) Cererea de primire în audiență la nivelul conducerii structurilor MAI se prezintă persoanei căreia îi este adresată sau persoanei desemnată de acesta.
(4) Prin rezoluție scrisă se poate dispune aprobarea cererii, clasarea sau soluționarea de către compartimentul de specialitate.
(5) Dacă obiectul cererii de primire în audiență are același conținut cu al altor cereri anterioare, aceasta se prezintă persoanei prevăzute la alin. (2) sau (3) ori se conexează și se clasează sau, după caz, se repartizează la compartimentul de specialitate, potrivit regulilor prevăzute la cap. II.
(6) Persoanele prevăzute la alin. (2) și (3) pot dispune primirea în audiență fără să existe o cerere scrisă în acest sens.
(7) Solicitantul este informat despre aprobarea solicitării de primire în audiență, telefonic sau în scris.

Art. 29 - Primirea în audiență
(1) Primirea în audiență are loc în spații adecvate acestui scop.
(2) La audiență participă personalul desemnat, precum și personal din cadrul compartimentului pentru relații cu publicul sau al structurii de secretariat, care consemnează aspectele sesizate și măsurile dispuse în cadrul activității. Dacă există materiale referitoare la aspectele pentru care se solicită audiența, acestea pot fi prezentate persoanei care acordă audiența sau valorificate în cadrul activității.
(3) Documentele depuse în cadrul audienței se atașează la cererea de primire în audiență.
(4) Rezultatele primirii în audiență se comunică solicitantului, fie verbal, în cadrul audienței, fie în scris, după efectuarea verificărilor dispuse.
(5) Măsurile dispuse cu ocazia audienței sunt comunicate compartimentelor de specialitate vizate, prin grija structurii de secretariat sau a compartimentului pentru relații cu publicul.
(6) Audiența încetează dacă solicitantul se manifestă violent, fizic sau verbal.

Capitolul IV Consilierea cetățenilor

Art. 30 - Obiectul activității de consiliere
(1) Fac obiectul activității de consiliere solicitările care privesc problematici din sfera de competență a MAI, primite din partea cetățenilor care se prezintă la punctele de primire sau prin intermediul unor platforme de tip Telverde.
(2) Nu fac obiectul activității de consiliere solicitările care privesc furnizarea unor informații care se circumscriu activității unui consilier juridic, a unui avocat, expert sau executor judecătoresc ori a căror clarificare presupune consultarea altor categorii de specialiști din afara structurilor MAI.

Art. 31 - Personalul desemnat să ofere consiliere
Personalul desemnat să ofere consiliere cetățenilor face parte din compartimentul pentru relații cu publicul.

Art. 32 - Desfășurarea activității de consiliere
(1) Cu ocazia consilierii, pe baza materialelor prezentate și a precizărilor verbale formulate de cetățean, personalul desemnat furnizează îndrumări privind procedura de soluționare a problematicilor sesizate.
(2) Dacă obiectul solicitărilor vizează aspecte din competența MAI, cetățeanului îi este pusă în vedere posibilitatea formulării unei petiții, i se precizează, pe cât posibil, structura MAI căreia trebuie să îi fie adresată petiția și este direcționat către aceasta.
(3) Dacă obiectul solicitărilor excedează competenței MAI, cetățeanul este îndrumat, atunci când este posibil, către autoritatea/instituția competentă.

Art. 33 - Reguli de identificare a personalului desemnat
Pe parcursul activității de consiliere desfășurate la punctul de primire, personalul desemnat este obligat să poarte la vedere un ecuson al cărui model este prevăzut în anexa la Programul de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de relații cu publicul, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.723/2004, cu modificările ulterioare, și să manifeste solicitudine, tact și receptivitate față de problematicile sesizate. 

Art. 34 - Încetarea activității în cazul unor manifestări violente
Activitatea de consiliere încetează dacă solicitantul se manifestă violent, fizic sau verbal.

Capitolul V Dispoziții comune

Art. 35 - Programul de lucru cu publicul
Programul de lucru cu publicul se stabilește de conducătorul instituției MAI, astfel încât în zilele lucrătoare să se asigure relația cu cetățenii între orele 8,30-16,30 și, într-o zi pe săptămână, între orele 8,30-18,30. 

Art. 36 - Publicitatea unor date
Programul de lucru cu publicul, programul de audiențe, adresa de contact, adresa de poștă electronică, formularele utilizate și alte date ale structurii MAI, considerate relevante pentru activitățile prevăzute la art. 1, se afișează în locuri vizibile pentru public, de regulă, la punctul de primire și, după caz, pe pagina de internet. 

Art. 37 - Evidența activităților
(1) Evidența activităților de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor se ține în registre dedicate acestui scop, de către compartimentul pentru relații cu publicul.
(2) Registrele utilizate pot fi întocmite în format hârtie, prin completare olografă și/sau în format electronic, cu condiția să asigure un istoric al modificărilor operate asupra înregistrărilor.
(3) Pentru scopuri statistice, cu ocazia înregistrării, compartimentul pentru relații cu publicul alocă fiecărei petiții un indicativ, în funcție de obiectul acesteia.

Art. 38 - Analiza activităților
(1) Fiecare instituție MAI analizează semestrial activitățile proprii de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor.
(2) Pentru unitățile aparatului central se realizează o singură analiză a activității de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor, de către DSG.
(3) Analiza realizată potrivit alin. (1) sau (2) se prezintă conducătorului instituției MAI sau, după caz, persoanei care coordonează activitatea DSG.

Art. 39 - Controlul activităților
(1) Coordonarea activității de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor se face de către DSG.
(2) Controlul modului de gestionare a activităților de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor, respectiv de primire, înregistrare, rezolvare a petițiilor și de expediere a răspunsurilor către petiționari se efectuează de către DSG, Corpul de control al ministrului, structurile de control sau persoanele nominalizate de conducătorii instituțiilor MAI.
(3) Compartimentul pentru relații cu publicul acordă sprijin și îndrumare compartimentelor de specialitate, pentru gestionarea activităților de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor.

Capitolul VI Dispoziții finale

Art. 40 - Documente utilizate
(1) În activitățile de soluționare a petițiilor, primire în audiență și consiliere a cetățenilor se utilizează formulare, registre și alte documente, ale căror modele sunt prezentate după cum urmează:
a) formular pentru depunerea unei petiții on-line - anexa nr. 1;
b) model „Registru de evidență a petițiilor“ - anexa nr. 2;
c) model „Referat de clasare“ - anexa nr. 3;
d) model „Registru de evidență a persoanelor primite în audiență“ - anexa nr. 4;
e) formular pentru solicitarea primirii în audiență - anexa nr. 5;
f) model „Registru de evidență a persoanelor consiliate“ - anexa nr. 6;
g) model „Plan de verificare“ -anexa nr. 7.
(2) Pentru identificarea indicativelor prevăzute la art. 37 alin. (3) se utilizează nomenclatorul prevăzut în anexa nr. 8.
(3) Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 41 - Intrarea în vigoare
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 190/2004 privind organizarea și desfășurarea activității de primire, evidență, examinare și soluționare a petițiilor, precum și de primire a cetățenilor în audiență, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 190/2004 privind organizarea și desfășurarea activității de primire, evidență, examinare și soluționare a petițiilor, precum și de primire a cetățenilor în audiență, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul afacerilor interne,
Marcel Ion Vela
București, 21 februarie 2020.

Anexa nr. 8 - Nomenclator de indicative
a) Petiții privind îmbunătățirea activității structurilor MAI - 1
b) Petiții în care este reclamată activitatea unei structuri MAI - 2
c) Petiții în care sunt sesizate fapte de discriminare sau hărțuire, pretins a fi săvârșite de personalul MAI - 3
d) Petiții în care este reclamată utilizarea excesivă a forței de către personalul MAI - 4
e) Petiții în care este reclamată neînregistrarea unor sesizări ale cetățenilor - 5
f) Petiții în care este reclamată săvârșirea unor acte sau fapte de corupție de către personalul MAI - 6
g) Petiții în care este reclamată activitatea profesională sau conduita personalului MAI, altele decât cele prevăzute la lit. c)-f) - 7
h) Petiții în care este reclamată existența unor amenințări, vulnerabilități sau factori de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional și capacitatea operațională ale MAI, protecția informațiilor clasificate naționale, ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și ale Uniunii Europene, precum și securitatea cibernetică - 8
i) Solicitări de primire în audiență - 9
j) Reveniri pe aceeași problematică - 10
k) Petiții care excedează competenței MAI, redirecționate la alte instituții/autorități publice - 11
l) Alte cereri - 12

EMITENT:  
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 1 noiembrie 2018
Notă 
Conținute de Ordinul nr. 118 din 26 octombrie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 924 din 1 noiembrie 2018.

Articolul 1
În preambul se prezintă cadrul normativ care stă la baza elaborării planului unic de ordine și siguranță publică, respectiv legile de organizare și funcționare a structurilor semnatare, hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministrului afacerilor interne, precum și dispoziții ale inspectorului general al Poliției Române.

Capitolul I Analiza situației operative 

Articolul 2
În vederea analizării eficiente a situației operative se au în vedere aspectele privind amplasarea geografică a teritoriului, populația, evenimentele social-economice, politice sau religioase, manifestările tradiționale periodice, starea infracțională și contravențională înregistrată în anul anterior, precum și tendințele acesteia.

Articolul 3
Datele privind teritoriul vor cuprinde următoarele elemente, fără a se limita la acestea:
a) așezarea geografică a teritoriului de competență;
b) județele învecinate;
c) suprafața și configurația terenului: zone de deal, munte, câmpie, suprafețe împădurite, suprafețe arabile, suprafețe cultivate;
d) organizarea administrativ-teritorială: numărul municipiilor, orașelor, comunelor și sectoarelor - în cazul municipiului București;
e) dispunerea unităților administrativ-teritoriale pe categorii (urbane și rurale): municipii, orașe, comune și sectoare în cazul municipiului București; suprafața, zona geografică etc.;
f) regimul climateric: temperaturile obișnuite, minimele/ maximele înregistrate, cantitățile de precipitații înregistrate în ultimii ani și cele cu caracter temporar;
g) rețelele hidrografice: rețele construite, starea de întreținere, proprietarii sau administratorii (deținătorii) acestora;
h) căile de comunicații existente, în funcție de lungime, dispunerea acestora, legăturile cu alte județe sau zone din țară;
i) zonele de agrement, atât din mediul urban, cât și în mediul rural;
j) obiectivele turistice, economice, instituțiile de interes public, de cult, muzeistic, școli și alte locuri ce pot prezenta interes pentru activitatea de menținere a ordinii publice;
k) conductele magistrale de transport produse petroliere cu instalațiile aferente, în funcție de lungime, traseu și localitățile tranzitate.

Articolul 4
Datele privind populația vor cuprinde următoarele elemente, fără a se limita la acestea:
a) numărul populației;
b) structura acesteia în funcție de următoarele criterii: mediul urban/rural, vârstă, sex, naționalitate, etnie, religie;
c) ocupații de bază și/sau temporare;
d) rata șomajului, cu indicarea zonelor unde se concentrează și constituie o cauză generatoare de infracțiuni;
e) fluctuația populației.

Articolul 5
(1) Datele privind evenimentele social-economice, politice sau religioase vor cuprinde toate manifestările, consemnate distinct pe unități administrativ-teritoriale, locații și perioade de desfășurare.
(2) Vor fi avute în vedere, în mod special, următoarele evenimente:
a) sărbătorile naționale și cele stabilite prin lege;
b) zilele municipiilor, orașelor și comunelor;
c) sărbătorile organizațiilor și asociațiilor profesionale;
d) sărbătorile religioase desfășurate la nivel național sau local;
e) sărbătorile tradiționale periodice, precum: Ziua Salcâmului, Târgul de Fete, Drăgaica, Sâmbra Oilor etc.
(3) Pentru fiecare manifestare în parte se evidențiază, în mod obligatoriu, gradul de risc cu impact în domeniul ordinii și siguranței publice.

Articolul 6
(1) Datele privind starea infracțională și contravențională vor cuprinde următoarele elemente, fără a se limita la acestea:
1. date generale, precum:
a) evoluția fenomenului infracțional față de anul anterior (raportat la infracțiunile sesizate, constatate și soluționate);
b) rata criminalității;
c) principalele genuri de fapte comise și zonele de concentrare a acestora (zonele de interes operativ și locurile cu potențial criminogen ridicat);
d) date referitoare la autorii identificați (după vârstă, ocupație, antecedente, sex etc.);
e) date referitoare la modurile de operare;
f) mențiuni cu privire la împrejurările și locul de comitere (zi/noapte, urban/rural etc.);
g) date referitoare la faptele de natură contravențională (numărul total, ponderea anumitor categorii de fapte, zonele unde se comit frecvent etc.);
h) stările conflictuale inter/intrafamiliale, interetnice, interconfesionale sau de altă natură;
i) dinamica accidentelor rutiere și indicarea zonelor de risc (puncte negre, în care frecvent au loc evenimente grave).
2. evoluția fenomenului infracțional și contravențional pe unități administrativ-teritoriale.
(2) Fenomenul infracționalității stradale va fi abordat distinct, prin evidențierea evoluției acestuia. În cadrul analizelor efectuate vor fi reliefate aspecte privind locurile și mediile cu potențial criminogen, perioadele de timp și orele de comitere, precum și cauzele și condițiile obiective și subiective care favorizează sau generează fenomenul respectiv.

Capitolul II Dispozitivele de ordine și siguranță publică, misiunile și zonele de responsabilitate

Secţiunea 1 Dispozitivele de ordine și siguranță publică și zonele de responsabilitate

Articolul 7
(1) În cadrul prezentei secțiuni vor fi tratate distinct, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din mediul urban, următoarele aspecte:
a) delimitarea zonelor de siguranță publică/zonelor speciale de siguranță publică și a zonelor de patrulare (nu se consemnează itinerarele de patrulare, întrucât acestea sunt prevăzute în planul de ordine și siguranță publică al unității administrativ-teritoriale și pot fi modificate permanent, în funcție de evoluția situației operative);
b) zonele de siguranță publică unde, de regulă, acționează efectivele poliției de ordine publică;
c) amplasarea dispozitivelor poliției rutiere pentru supravegherea și controlul traficului rutier;
d) dispozitivele structurilor de poliție transporturi pentru menținerea ordinii publice în stațiile de cale ferată, triaje, trenuri de călători, porturi, aerogări etc.;
e) zonele unde acționează structurile de jandarmi și natura acelor misiuni (temporare și/sau permanente, precum și obiectivele unde acestea asigură paza);
f) zonele unde acționează structurile poliției de frontieră;
g) delimitarea locurilor/perimetrelor unde acționează efectivele poliției locale, în cazul în care acestea sunt angrenate în activitățile de menținere a ordinii publice;
h) perimetrele publice și private asigurate cu personal al societăților specializate de pază și protecție.
(2) Alin. (1) lit. c)-h) se aplică în mod corespunzător în mediul rural, în funcție de efectivele disponibile.

Secţiunea a 2-a Misiuni specifice

Articolul 8
În cadrul acestei secțiuni vor fi consemnate misiunile specifice fiecărei structuri care aplică măsuri de menținere a ordinii și siguranței publice.

Secţiunea a 3-a Misiuni executate în comun

Articolul 9
(1) Misiunile poliției executate în comun cu celelalte autorități și instituții publice cu competențe în domeniul menținerii ordinii publice se realizează în baza planurilor de cooperare.
(2) Planurile de cooperare trebuie să aibă la bază o analiză temeinică a situației operative în domeniul pentru care se asigură cooperarea și trebuie să stabilească responsabilitățile și modul de acțiune al autorităților și instituțiilor publice implicate.

Capitolul III Forțele aflate la dispoziție și asigurarea suportului logistic

Articolul 10
(1) În cadrul acestui capitol vor fi evidențiate numeric forțele aflate la dispoziție, precum și cele angrenate în misiuni de menținere a ordinii publice, inclusiv ale celorlalte structuri ale poliției, care pot fi folosite în acest scop.
(2) Suportul logistic al forțelor prevăzute la alin. (1) va fi materializat prin detalierea tuturor mijloacelor de intervenție din dotare.

Capitolul IV Instruirea efectivelor pentru executarea misiunilor și controlul dispozitivelor

Articolul 11
În cadrul acestui capitol vor fi tratate aspecte privind modul de efectuare a instruirii efectivelor, în funcție de categoriile de misiuni executate (comune, independente, permanente, temporare etc.), locul de desfășurare a instruirii, conducerea, coordonarea și controlul dispozitivelor instruite.

Capitolul V Organizarea cooperării între structurile participante la menținerea ordinii și siguranței publice

Secţiunea 1 Modul de cooperare

Articolul 12
(1) Cooperarea se organizează între inspectoratul județean de poliție/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și celelalte structuri cu competențe în domeniu și are ca scop principal creșterea capacității operative și de intervenție a acestora, participarea la asigurarea unui climat de securitate și creșterea siguranței civice, prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional, precum și informarea reciprocă cu privire la aspectele de interes comun.
(2) Cooperarea se realizează, în principal, pentru următoarele situații:
a) contracararea fenomenului contravențional și infracțional;
b) asigurarea climatului de liniște socială;
c) combaterea manifestărilor de violență.

Secţiunea a 2-a Modul de menținere a legăturilor

Articolul 13
Compartimentele de comunicații și informatică stabilesc modalitățile de comunicare radio între structurile care acționează în aceeași unitate administrativ-teritorială sau în unități administrativ-teritoriale diferite (nu vor fi indicate frecvențele radio prin care se realizează legăturile).

Capitolul VI Dispoziții finale

Articolul 14
În cadrul acestui capitol vor fi tratate aspecte referitoare la:
a) modul de realizare a informărilor reciproce cu privire la evoluția situației operative atât între structurile Ministerului Afacerilor Interne, cât și cu celelalte instituții și autorități participante la activități de menținere a ordinii și siguranței publice;
b) periodicitatea evaluării activităților desfășurate; atunci când s-au executat acțiuni/activități în comun, precum și în celelalte situații prevăzute în planurile de cooperare, evaluările se realizează după finalizarea misiunii/acțiunii/activității.

Articolul 15
Planul unic de ordine și siguranță publică poate fi completat cu alte aspecte sau poate avea în anexă alte elemente de interes, necesare pentru buna desfășurare a activităților de menținere a ordinii și siguranței publice la nivelul județului/municipiului București.

În vigoare de la 10.09.2016  

Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (5), art. 15 alin. (1) lit. c), art. 21 alin. (8), art. 22 alin. (7), art. 25 alin. (1), art. 26³ alin. (5), art. 26⁵, art. 26⁶, art. 54 alin. (2), art. 73 alin. (11), art. 74 şi art. 74¹ din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 100 şi 109 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 34 alin. (2), art. 41, art. 176 alin. (3) şi (5) şi art. 339 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 96 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 510/1998 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru gestionarea resurselor umane în administraţia publică centrală, în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. 1. - Prezentul ordin conţine prevederi referitoare la:

a) activităţile de analiză a postului şi de întocmire a fişei postului, prevăzute în anexa nr. 1;
b) recrutarea poliţiştilor, prevăzute în anexa nr. 2;
c) selecţionarea poliţiştilor, prevăzute în anexa nr. 3;
c¹) proba, normele și baremele pentru evaluarea performanței fizice, prevăzute în anexa nr. 3¹;
d) formarea profesională a poliţiştilor, prevăzute în anexa nr. 4;
e) perioada de stagiu/probă, definitivarea în profesie şi exercitarea tutelei profesionale a poliţiştilor, prevăzute în anexa nr. 5;
f) acordarea gradelor profesionale, înaintarea în gradul profesional următor, precum şi încadrarea în funcţii, prevăzute în anexa nr. 6;
g) proceduri privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, prevăzute în anexa nr. 7;
h) evaluarea de serviciu a poliţiştilor, prevăzute în anexa nr. 8;
i) sistemul de gestiune a datelor de personal, prevăzute în anexa nr. 9;
j) procedura de notificare privind exercitarea altor funcţii sau activităţi, prevăzute în anexa nr. 10;
k) competenţele de gestiune a resurselor umane, prevăzute în anexa nr. 11.

Art. 2. - Se aprobă modelele, conţinutul şi instrucţiunile de completare a următoarelor formulare:

a) "Chestionar pentru analiza postului", prevăzut în anexa nr. 12;
b) "Fișa de observație a sarcinilor postului", prevăzută în anexa nr. 13;
c) "Structura fișei postului și instrucțiuni de completare", prevăzute în anexa nr. 14;
d) "Programul activităților de tutelă profesională", prevăzut în anexa nr. 15;
e) "Referatul tutorelui", prevăzut în anexa nr. 16;
f) "Raportul de stagiu", prevăzut în anexa nr. 17;
g) "Raportul de evaluare a perioadei de stagiu/probă/tutelă profesională", prevăzut în anexa nr. 18;
h) "Evaluarea de serviciu", prevăzută în anexa nr. 19;
i) "Evaluare de serviciu - fișa sintetică", prevăzută în anexa nr. 20;
j) "Îndrumarul de organizare și desfășurare a interviului de evaluare", prevăzut în anexa nr. 21;
k) "Îndrumarul de completare a formularului de evaluare de serviciu a polițiștilor", prevăzut în anexa nr. 22;
l) "Fișa matricolă", prevăzută în anexa nr. 23;
m) "Situație centralizatoare privind modul de utilizare a competențelor polițistului care a frecventat programe de pregătire profesională în străinătate", prevăzută în anexa nr. 24;
n) "Tabel cu rezultatele obținute la concurs", prevăzut în anexa nr. 25;
o) "Model de borderou", prevăzut în anexa nr. 26.
p) Tabel centralizator cu rezultatele obținute de candidați în cadrul probei de evaluare a performanței fizice la concursurile pentru admiterea în instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI, precum și pentru ocuparea posturilor vacante, prevăzut în anexa nr. 27.

Art. 3. - Dispoziţiile prezentului ordin se aplică:

a) polițiștilor;
b) cadrelor militare în rezervă și în retragere, precum și veteranilor de război care au avut calitatea de polițiști;
c) funcționarilor publici, numai cu privire la dispozițiile privind gestiunea datelor de personal;
d) personalului contractual, numai cu privire la dispozițiile privind analiza postului și gestiunea datelor de personal;
e) elevilor și studenților, numai cu privire la dispozițiile privind tutela profesională.

Art. 4. - În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile utilizate au următorul înţeles:

a) post (de muncă) - componenta de bază a unei structuri organizatorice, căreia îi este asociat un set de sarcini, îndatoriri și responsabilități ce revin unei anumite persoane și pentru care Ministerul Afacerilor Interne (MAI) stabilește, potrivit legii, un raport de serviciu/raport de muncă; în cadrul statului de organizare, postul este unic;
b) funcție - expresia sintetică și generalizată a ansamblului de sarcini, îndatoriri și responsabilități de serviciu, desfășurate permanent, corespunzătoare unei anumite categorii de activități din MAI, respectiv rolul, de conducere sau de execuție, ce revine unei persoane în structura instituției; este elementul de generalizare a posturilor asemănătoare; mai multe posturi pot avea în statul de organizare al unității aceeași funcție, cum ar fi, de exemplu: șef secție de poliție orășenească, ofițer psiholog, consilier juridic;
c) funcție de specialitate - funcția care implică, între cerințele de ocupare prevăzute în fișa postului, existența unei specializări ori calificări profesionale pentru care MAI nu poate asigura formarea profesională inițială sau continuă prin rețeaua proprie de instituții de învățământ;
d) competență de gestiune a resurselor umane - drept conferit de actele normative în vigoare prin care ministrul afacerilor interne, alte persoane care ocupă funcții de demnitate publică în cadrul MAI sau, după caz, persoanele care ocupă funcții de conducere realizează managementul resurselor umane;
e) numire în funcție - manifestarea de voință cu caracter unilateral, exercitată în condițiile legii prin emiterea unui act administrativ de către persoana cu competență de gestiune a resurselor umane, având ca finalitate stabilirea funcției exercitate de persoana numită;
f) specialitatea studiilor absolvite - specializarea și, după caz, domeniul de studii universitare sau, în cazul studiilor preuniversitare, profilul de studii obținute ca efect al absolvirii unei forme de învățământ;
g) vechime în specialitatea structurii - perioada desfășurată într-un domeniu, prin raportare la natura activităților desfășurate;
h) instituție de învățământ - denumire generică ce include instituții de învățământ ale MAI și alte instituții de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI.

Art. 5. - Directorul general al Direcţiei generale management resurse umane, denumită în continuare DGMRU, este abilitat să emită precizări referitoare la aplicarea prezentului ordin, precum şi proceduri şi formulare utilizate în activitatea de management resurse umane, al căror conţinut se postează pe site-ul oficial al MAI.

Art. 6. - Anexele nr. 1-26*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

*) Anexele nr. 1-26 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 bis.

Art. 7. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 105/2013 privind activitatea de planificare structurală şi management organizatoric în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 22 iulie 2013, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 26, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) În anexele la regulament se prevăd diagrama de relaţii şi structura organizatorică - reprezentarea grafică."

2. În anexa nr. 2, la capitolul VI, paragraful al doilea se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Anexe
- Structura organizatorică - reprezentarea grafică
- Diagrama de relaţii
- Alte anexe, dacă este cazul".

Art. 8. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea asupra personalului prevăzut la art. 3 următoarele:

a) Instrucţiunile ministrului de interne nr. 363/2002 privind pregătirea continuă a personalului Ministerului Afacerilor Interne¹;

¹Instrucţiunile ministrului de interne nr. 363/2002 privind pregătirea continuă a personalului Ministerului de Interne nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece au ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

b) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 privind unele activităţi specifice domeniului resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare²; 

²Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 privind unele activităţi specifice domeniului resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

c) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 339/2004 privind participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la programe de pregătire profesională în străinătate şi utilizarea ulterioară a acestuia³;

³Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 339/2004 privind participarea personalului Ministerului Afacerilor Interne la programe de pregătire profesională în străinătate şi utilizarea ulterioară a acestuia nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

d) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare⁴;

⁴Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

e) Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 11 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 12 mai 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 9. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 28 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Art. 10. - Procedurile de concurs nefinalizate la data intrării în vigoare a prezentului ordin se finalizează potrivit reglementărilor aflate în vigoare la momentul iniţierii acestora.

Art. 11. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 12. - Prezentul ordin intră în vigoare la data de 10 septembrie 2016.

Ministrul afacerilor interne,
Petre Tobă

Bucureşti, 2 septembrie 2016.
Nr. 140.

Forma actualizată a actului normativ la data de 27.02.2022

Capitolul I Dispoziţii generale

Art. 1
(1) Circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Dispoziţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.
(3) Autoritatea competentă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice privind iniţierea şi avizarea unor reglementari, precum şi aplicarea şi exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(4) Reglementările privind circulaţia pe drumurile publice se emit, după caz, de către autorităţile publice centrale sau locale cu atribuţii în acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cu respectarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
(5) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică tuturor participanţilor la trafic, precum şi autorităţilor care au atribuţii în domeniul circulaţiei şi siguranţei pe drumurile publice şi în domeniul protecţiei mediului.

Art. 2
Îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.

Art. 3
Circulaţia pe drumurile publice din zona de frontieră şi din alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restricţii se face cu respectarea reglementarilor instituite pentru acele zone.

Art. 4
Controlul circulaţiei vehiculelor aparţinând instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională se efectuează de către poliţia rutieră, precum şi de personalul desemnat de către aceste instituţii.

Art. 5
(1) Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare.
(2) Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei, şi să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia.
(3) Autorităţile publice locale sunt obligate să amenajeze staţiile mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cu avizul poliţiei rutiere.
(4) Se interzic amplasarea construcţiilor de orice fel şi practicarea actelor de comerţ pe trotuar sau pe acostament, în parcările amenajate sau pe partea carosabilă, în condiţiile în care acestea ar afecta siguranţa circulaţiei pietonilor şi vehiculelor.
(5) În perimetrul staţiilor mijloacelor de transport public de persoane pot fi amenajate doar spaţii:
a) de aşteptare pentru călători;
b) pentru comercializarea legitimaţiilor de călătorie.
(6) În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrărilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravenţional, civil sau penal, în condiţiile legii.
(7) Orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul poliţiei rutiere.
(8) Prin excepţie de la alin. (7), în cazuri temeinic justificate, poliţia rutieră poate dispune, fără acordul administratorului drumului public, măsuri temporare de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice.
(9) În scopul asigurării desfăşurării în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, poliţia rutieră poate solicita administratorului drumului public executarea sau, după caz, desfiinţarea de amenajări rutiere.

Art. 6
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:
1. acordare a priorităţii - obligaţia oricărui participant la trafic de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obliga pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească;
2. acostament - fâşia laterală cuprinsă între limita părţii carosabile şi marginea platformei drumului;
3. amenajări rutiere - totalitatea construcţiilor, dispozitivelor şi oricăror mijloace tehnice, altele decât cele destinate semnalizării, amplasate pe drumul public în scopul asigurării securităţii rutiere;
4. ansamblu de vehicule - vehiculul cu motor cuplat cu unul sau două vehicule, care circulă pe drum ca o unitate;
5. autostrada - drumul naţional de mare capacitate şi viteză, semnalizat special, rezervat exclusiv circulaţiei autovehiculelor, cu sau fără remorci, care nu serveşte proprietăţii riverane, prevăzut cu două căi unidirecţionale, separate printr-o zonă mediană sau, în mod excepţional, prin alte modalităţi, cu excepţia unor locuri speciale sau cu caracter temporar, având cel puţin două benzi de circulaţie pe sens şi banda de urgenţă, intersecţii denivelate şi accese limitate, intrarea şi ieşirea fiind permise numai prin locuri special amenajate;
6. autovehicul - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule;
6^1. anvelope de iarnă - anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite CEE-ONU nr. 54, după caz.
7. banda de circulaţie - subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile, materializată prin marcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o lăţime corespunzătoare pentru circulaţia într-un sens a unui şir de vehicule, altele decât vehiculele care se deplasează pe două roţi;
8. banda de urgenţă - subdiviziunea longitudinală suplimentară, situată la extremitatea din partea dreapta a autostrăzii, în sensul de circulaţie, destinată exclusiv staţionării autovehiculelor în cazuri justificate, precum şi circulaţiei autovehiculelor cu regim prioritar care se deplasează la intervenţii sau în misiuni cu caracter de urgenţă;
9. banda reversibilă - banda de circulaţie, marcată şi semnalizată, situată lângă axa drumului, destinată circulaţiei autovehiculelor într-un sens sau în altul, în funcţie de intensitatea traficului;
10. bicicletă - vehiculul prevăzut cu două roţi, propulsat prin forţa musculară, cu ajutorul pedalelor ori manivelelor. Sunt asimilate bicicletei vehiculele cu pedale cu pedalare asistată echipate cu un motor electric auxiliar cu puterea nominală continuă mai mică sau egală cu 250 W, a cărui asistare este întreruptă atunci când ciclistul încetează să pedaleze sau este redusă progresiv pe măsură ce viteza vehiculului creşte, fiind întreruptă complet înainte ca viteza vehiculului să atingă 25 km/h, precum şi bicicletele cu motor, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri;
10^1. trotineta electrică - vehiculul cu două sau trei roţi şi ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane, care nu este prevăzut cu loc şezând sau care este echipat cu un loc şezând pentru conducător, al cărui punct de şedere de referinţă se află la o înălţime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roţi, respectiv la o înălţime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 6 km/h, dar nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu motor electric; punctul de şedere de referinţă are înţelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013;
11. coloana oficială - unul sau mai multe vehicule care circulă pe drumul public şi sunt însoţite de unul sau mai multe autovehicule ale poliţiei rutiere, care au în funcţiune semnale speciale de avertizare sonore şi luminoase de culoare roşie;
12. conducător - persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tracţiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de călărie;
13. abrogat;
14. drum public - orice cale de comunicaţie terestra, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile;
15. unităţi de asistenţă medicală autorizate - unităţile sanitare cu personal calificat şi cu dotare corespunzătoare pentru examinarea medicală ambulatorie a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie, autorizate de autoritatea de sănătate publică judeţeană sau de cea a municipiului Bucureşti, după caz;
16. intersecţie - orice încrucişare, joncţiune sau bifurcare de drumuri la nivel, inclusiv spaţiile formate de acestea;
16^1. înmatriculare/înregistrare - operaţiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării înmatriculării/înregistrării este certificatul de înmatriculare/înregistrare şi numărul de înmatriculare/înregistrare atribuit;
16^2. înmatriculare/înregistrare permanentă - operaţiunea de înmatriculare/înregistrare prin care se atribuie certificat de înmatriculare/înregistrare şi număr de înmatriculare/ înregistrare pentru o perioadă nedeterminată;
16^3. înmatriculare temporară - operaţiunea de înmatriculare prin care se acorda certificat de înmatriculare şi număr de înmatriculare pentru o perioada determinata;
17. localitate - cătunul, satul, comuna, oraşul şi municipiul ale căror intrări şi ieşiri sunt semnalizate în conformitate cu prevederile legale;
18. masa totală maximă autorizata - masa maximă a unui vehicul încărcat, declarată admisibilă în urma omologării de către autoritatea competentă;
19. mijloc tehnic certificat - dispozitivul care dovedeşte consumul de substanţe psihoactive ori prezenţa în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probează încălcări ale unor reguli de circulaţie;
20. mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic - dispozitivul care stabileşte concentraţia de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei;
21. moped - autovehicul care face parte din categoria mopedelor potrivit Regulamentului (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013. Este asimilat mopedului cvadriciclul uşor, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013;
22. motocicletă - autovehiculul cu două roţi, cu sau fără ataş, echipat cu un motor care are o capacitate cilindrică mai mare de 50 cmc şi/sau a cărui viteză maximă, prin construcţie, depăşeşte 45 km/h;
23. parte carosabilă - porţiunea din platforma drumului destinată circulaţiei vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile complet separate una de cealaltă printr-o zonă despărţitoare sau prin diferenţa de nivel;
24. participant la trafic - persoană fizică ce utilizează, la un moment dat, drumul public;
25. pistă pentru biciclete - subdiviziunea părţii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pistă separată de drum, special amenajată, semnalizată şi marcată corespunzător, destinată numai circulaţiei bicicletelor şi trotinetelor electrice;
26. prioritate de trecere - dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice;
27. remorcă - vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor agricol sau forestier;
28. remorcă uşoară - remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;
29. semiremorcă - remorcă a cărei masă totală maximă autorizată este preluată în parte de către un autovehicul sau de către un tractor agricol sau forestier;
29^1. suspendarea înmatriculării - operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public;
30. tractor agricol sau forestier - orice vehicul cu motor, care circulă pe roţi sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al mărfurilor ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. Sunt asimilate tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări, denumite maşini autopropulsate;
31. abrogat;
32. trecere la nivel - încrucişarea la nivel dintre un drum public şi o cale ferată sau linie de tramvai, care dispune de o platformă independentă;
32^1. triciclu cu motor - autovehicul cu trei roţi dispuse simetric, a cărui viteză maximă prin construcţie depăşeşte 45 km/h, care este echipat cu un motor având o cilindree de peste 50 cmc, în cazul unui motor cu ardere internă, sau cu un motor electric cu putere nominală continuă ce depăşeşte 4 kW;
33. trotuar - spaţiul longitudinal situat în partea laterală a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabilă prin diferenţă sau fără diferenţă de nivel, destinat circulaţiei pietonilor;
34. deţinător mandatat - persoană fizică sau juridică care foloseşte un vehicul în baza unui contract de leasing sau contract de închiriere;
35. vehicul - sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări;
35^1. vehicul nou - vehicul care nu a mai fost niciodată înmatriculat;
35^2. vehicul lent - vehicul cu viteza maximă constructivă de până la 25 km/h inclusiv, cu excepţia vehiculelor cu două sau trei roţi, a cvadriciclurilor, a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor destinate a fi tractate de tractoarele agricole sau forestiere, precum şi a maşinilor autopropulsate.
36. vehicul cu mase sau dimensiuni de gabarit depăşite - vehiculul care, datorită dimensiunilor sale ori mărfurilor transportate, depăşeşte masele totale maxime admise sau dimensiunile de gabarit admise, prevăzute în reglementările legale;
37. vehicul în circulaţie internaţională sau în trafic internaţional - vehiculul care, prin deplasarea sa, depăşeşte cel puţin o frontieră de stat;
38. zona drumului public cuprinde suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului, zona de protecţie şi zona de siguranţă. Limitele zonelor drumurilor se stabilesc în conformitate cu prevederile legale;
39. zona pietonală - perimetrul care cuprinde una sau mai multe străzi rezervate circulaţiei pietonilor, unde accesul vehiculelor este supus unor reguli speciale de circulaţie, având intrările şi ieşirile semnalizate în conformitate cu prevederile legale;
40. zona rezidenţială - perimetrul dintr-o localitate unde se aplică reguli speciale de circulaţie, având intrările şi ieşirile semnalizate în conformitate cu prevederile legale.
41. conducere auto defensivă - pregătire specială a conducătorilor auto în vederea prevenirii accidentelor rutiere;

Monitorul Oficial nr. 431 din 12 iunie 2017

CAPITOLUL I

Obiectul şi domeniul de aplicare

Obiectul de reglementare

Art. 1. — Prezenta lege reglementează:

a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA]

b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligaţia să încheie contracte RCA şi excepţiile de la această obligaţie, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligaţiile asiguratului, obligaţiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite şi excluderile, elementele privind stabilirea şi plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor şi asigurătorilor;

c) organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR.

Definiții

Art. 2. — Termenii şi expresiile utilizaţi/utilizate în prezenta lege au înţelesul prevăzut la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare, precum şi următoarele semnificaţii:

1. accident de vehicule — eveniment în care a fost implicat cel puţin un vehicul în urma căruia au rezultat prejudicii materiale şi/sau vătămarea sănătăţii şi a integrităţii corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane;

2. Acord multilateral — acordul între birourile naţionale ale asigurătorilor din statele membre ale Uniunii Europene sau părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European şi ale altor state asociate Uniunii Europene încheiat pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 2 din Directiva 72/166/CEE a Consiliului în ceea ce priveşte controlul asigurării de răspundere civilă auto, intrat în vigoare pentru biroul naţional auto din România în baza Deciziei Comisiei 2007/482/CE;

3. asigurare facultativă — asigurare în care raporturile dintre asigurat şi asigurător şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare;

4. asigurat — proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau unui tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terţelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie;

5. asigurat cu risc ridicat — persoana care pe baza încadrării în clasele de risc pentru care cel puţin 3 asigurători RCA ofertează un tarif de primă de N ori mai mare decât tariful de referinţă calculat de către BAAR; factorul „N" este stabilit de către BAAR, cu aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi este calculat pentru un vehicul cu aceleaşi caracteristici tehnice cu cele ale vehiculului pentru care se solicită asigurarea, precum şi pentru aceeaşi clasă de bonus-malus a asiguratului/utilizatorului; caracteristicile tehnice ale vehiculelor se vor raporta la capacitatea cilindrică, cu excepţia vehiculelor cu motoare electrice, caz în care se va ţine seama de puterea acestora;

6. asigurător RCA — asigurător autorizat să practice asigurare RCA;

7. avizarea daunei — notificarea asigurătorului de către persoana prejudiciată, asigurat sau mandatarii acestora, cu privire la producerea evenimentului asigurat; notificarea trebuie să fie însoţită de documentele necesare stabilirii răspunderii asigurătorului RCA;

8. birou naţional auto — organizaţie profesională constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de transport rutier al Comitetului de transporturi pe uscat din cadrul Comisiei economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi care grupează societăţile de asigurare care sunt autorizate într-un stat să practice asigurarea de răspundere civilă auto;

9. BAAR — asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi care îndeplineşte atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum şi alte atribuţii conferite prin lege;

10. bonus/malus— sistem prin care asiguratul este încadrat în una dintre clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcţie de istoricul de daunalitate al acestuia în perioada de referinţă;

11. Carte Verde — document internaţional de asigurare emis în numele biroului naţional auto, în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de transport rutier al Comitetului de transporturi pe uscat din cadrul Comisiei economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite;

12. cerere de despăgubire — documentul prin care partea prejudiciată sau asiguratul formulează către asigurătorul RCAsau către BAAR pretenţiile de despăgubire;

13. contract RCA — contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin poliţa de asigurare RCA, care atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule; condiţiile contractuale pentru asigurarea RCA sunt stabilite de prezenta lege şi de reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., emise în aplicarea acesteia; forma şi conţinutul contractului RCA se stabilesc prin reglementări ale A.S.F.;

14. contractant— persoana care încheie contractul RCA şi care se obligă faţă de asigurătorul RCA să plătească prima de asigurare;

15. corespondent— persoana pe care biroul naţional auto din România o desemnează pentru a reprezenta unul sau mai mulţi asigurători din străinătate, membri ai altor birouri naţionale auto, pentru soluţionarea cererilor de despăgubire formulate de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României prin intermediul unor vehicule asigurate RCA de asigurătorii respectivi;

16. daună totală economică — situaţia unui vehicul sau unui bun avariat a cărui valoare de reparaţie depăşeşte valoarea de piaţă a acestuia;

17. decontare directă — serviciul auxiliar de gestionare a daunelor de către asigurătorii RCA a propriilor asiguraţi, care se ofertează obligatoriu de către asigurător, iar achiziţia acestuia este opţională de către asigurat;

18. limitele teritoriale de aplicare ale asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

a) teritoriul României;

b) teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, denumite în continuare state membre, şi teritoriul Confederaţiei Elveţiene;

c) teritoriile statelor situate între două state care leagă direct două state membre ale Uniunii Europene, în care nu există birou naţional auto;

d) teritoriile statelor în care sunt competente birourile naţionale auto care au semnat Acordul multilateral;

19. mandatar— orice persoană fizică sau juridică împuternicită în condiţiile legii să reprezinte interesele persoanei prejudiciate în raporturile acesteia cu asigurătorul RCA şi cu unitatea reparatoare auto;

20. persoană prejudiciată — persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA;

21. poliţa de asigurare RCA — documentul prin care se constată încheierea contractului de asigurare RCA şi se atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie;

22. prejudiciu — efectul negativ suferit de către persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit printr-un contract RCA;

23. răscumpărare — prejudiciul suportat de către asigurat în condiţiile prezentei legi şi ale contractului de asigurare RCA;

24. tarif de referinţă — prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieţei de asigurări RCA. Tariful de referinţă se calculează conform formulei:

T. ref = PR x (1+IBNR) x (1+f)t x (1+i)t/ (1-Ch-P) x (1-BM), în care:

PR = prima de risc = dauna medie (Dm) x frecvenţa medie (Fm), rezultate pe baza datelor statistice;

IBNR = factorul de încărcare aferent rezervei de daune întâmplate, dar neavizate sau insuficient avizate;

f- rata anuală de modificare a frecvenţei daunei, pe baza datelor statistice;

i = rata anuală de modificare a inflaţiei (severităţii) daunelor, pe baza datelor statistice;

t = diferenţa în ani dintre data medie de apariţie a daunelor din perioada de aplicare a tarifului de referinţă şi data medie de apariţie a daunelor din perioada de analiză;

Ch = cheltuielile asigurătorului determinate la valoare medie exprimat ca procent din prima brută;

P = marja de profit exprimată ca procent din prima brută;

BM = încărcare datorită aplicării sistemului bonus-malus;

Dm şi Fm sunt factori raportaţi la ultimii 5 ani;

25. teritoriul în care staţionează în mod obişnuit vehiculul:

a) teritoriul statului de unde vehiculul are o plăcuţă de înmatriculare sau înregistrare, fie că aceasta este permanentă sau temporară; sau

b) În cazurile în care nu există înmatriculare/înregistrare pentru un anumit tip de vehicul, dar vehiculul are un contract RCA ori un semn distinctiv similar plăcuţei de înmatriculare/înregistrare, teritoriul statului în care s-a eliberat contractul RCA sau semnul respectiv; sau

c) În cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule nu există plăcuţă de înmatriculare/înregistrare, contract RCA şi nici vreun semn distinctiv, teritoriul statului în care proprietarul vehiculului este rezident permanent; sau

d) În cazul în care vehiculul nu are plăcuţă de înmatriculare/înregistrare sau are o plăcuţă care nu corespunde ori nu mai corespunde cu vehiculul şi a fost implicat într-un accident, teritoriul statului în care a avut loc accidentul, cu scopul de a soluţiona cererea de despăgubire de către biroul naţional auto sau organismul de plată a despăgubirilor;

26. unitate reparatoare auto — persoană juridică care are înscris ca obiect de activitate executarea de lucrări de întreţinere şi reparaţie a vehiculelor şi este autorizată pentru aceste activităţi; pentru reparaţiile efectuate pe teritoriul României autorizaţia este eliberată de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, conform legii;

27. vehicul — mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, pentru care în România există obligaţia legală de înmatriculare sau înregistrare, cu excepţia celor care se deplasează pe şine, altele decât tramvaiele, bicicletelor sau vehiculelor cu tracţiune animală;

28. utilizator — persoană fizică sau juridică, căreia proprietarul vehiculului îi acordă dreptul de folosinţă asupra acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de închiriere, contract de leasing sau alt act întocmit în condiţiile legii.

Obligativitatea încheierii contractului RCA

Art. 3. — Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale prevăzute la art. 2 pct. 18.

Excepţii de la obligaţia încheierii contractului RCA

Art. 4. — Nu sunt obligate să încheie un contract RCA persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor, organizate legal; pentru riscurile ce derivă din aceste activităţi, proprietarii de vehicule sau organizatorii competiţiei se pot asigura facultativ.

CAPITOLUL II

Dispoziţii generale privind contractul RCA

Încheierea contractului RCA

Art. 5. — (1) Contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), contractul RCA se poate încheia pe o perioadă mai mică de o lună în următoarele situaţii:

a) pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre ale Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietăţii, dovedită cu documente justificative;

b) pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile;

c) pentru vehiculele care se autorizează provizoriu pentru circulaţie, pe perioade de 30 de zile, dar cumulat nu mai mult de 90 de zile.

(3) Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate conform acordului dintre asigurat şi asigurătorul RCA. Contractul RCA produce efecte şi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit între asigurat/contractant/utilizator şi asigurătorul RCA, dacă asigurătorul RCA nu şi-a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA. Contractul RCA constituie titlu executoriu pentru ratele scadente şi neachitate.

(4) Asigurarea RCA produce efecte în baza prevederilor prezentei legi, a reglementărilor emise de A.S.F. În aplicarea acesteia, precum şi a încheierii contractului RCA între asigurat şi un asigurător RCA, emis inclusiv prin mijloace electronice, conform reglementărilor A.S.F.

(5) Părţile pot conveni şi includerea altor clauze suplimentare faţă de cele stabilite prin prezenta lege şi prin reglementările emise de A.S.F. În aplicarea acesteia, cu excepţia celor care restrâng drepturile persoanei prejudiciate.

(6) Asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare asigurătorului RCA, iar asigurătorul RCA se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească despăgubirea terţului prejudiciat, în condiţiile legii şi ale contractului de asigurare.

(7) La încheierea contractului RCA şi pe parcursul derulării acestuia asiguratul are obligaţia să permită asigurătorului RCA accesul în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, la evidenţa accidentelor şi a cererilor de despăgubire anterioare şi să furnizeze informaţiile solicitate de asigurătorul RCA pentru evaluarea riscului şi calculul primei de asigurare, stabilite prin reglementări A.S.F.

(8) Răspunderea asigurătorului RCA începe:

a) din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contractului RCA anterior, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţia încheierii asigurării cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a acesteia;

b) din ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul RCA, pentru persoanele care nu aveau o asigurare RCA valabilă la momentul încheierii noii asigurări;

c) din momentul eliberării contractului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizaţiei provizorii de circulaţie sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.

(9) În situaţia în care informaţiile furnizate de asigurat nu sunt reale la momentul încheierii contractului RCA, prima de asigurare poate fi recalculată şi modificată de asigurătorul RCA după notificarea prealabilă a asiguratului.

(10) În cazul prevăzut la alin. (9), dacă asiguratul nu îşi exprimă acordul cu privire la modificarea condiţiilor contractuale, acesta poate denunţa contractul RCA în termen de 20 de zile de la data primirii notificării.

(11) Pentru menţinerea clasei de bonus/malus, prin contractul RCA părţile pot conveni posibilitatea răscumpărării, respectiv suportarea de către asigurat a contravalorii despăgubirii corespunzătoare evenimentului, asiguratul compensând asigurătorului RCA cuantumul acesteia, ulterior achitării despăgubirii cuvenite persoanei prejudiciate.

Contractul RCA

Art. 6. — (1) Contractul RCA conţine informaţii privind: numărul şi data încheierii contractului, părţile contractului RCA, perioada de valabilitate, limitele maxime de răspundere stabilite de către asigurătorul RCA, prima de asigurare, numărul ratelor, scadenţa ratelor, intermediarul, clasa bonus/malus, numărul de înmatriculare/înregistrare şi numărul de identificare a vehiculului, precum şi statele în care acest document are valabilitate.

(2) Asigurătorii RCA solicită informaţiile necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în tariful de primă şi verifică corectitudinea informaţiilor privind datele de identificare şi tehnice ale vehiculului, datele proprietarului/utilizatorului acestuia.

(3) Asigurătorii RCA îşi asumă răspunderea pentru toate contractele RCA, inclusiv pentru cele alocate de către BAAR conform art. 19 alin. (2), precum şi pentru erorile sau omisiunile apărute la emiterea contractelor RCA fie direct, fie prin intermediarii în asigurări, definiţi conform Legii nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene sunt următoarele:

a) pentru prejudicii materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 1.220.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României;

b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 6.070.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

(5) Limitele de răspundere sunt revizuite din 5 în 5 ani, în funcţie de evoluţia indicelui european al preţurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizaţi ai preţurilor de consum şi sunt prevăzute în reglementările A.S.F.

(6) Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului, cu obligaţia depunerii plăcuţelor de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat. Procedura suspendării şi a cazurilor de imobilizare se stabileşte prin reglementări comune ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor, A.S.F. şi Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

(7) Asiguratul are obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public. Neîndeplinirea acestei obligaţii este asimilată cu încălcarea obligaţiei de asigurare şi neîndeplinirea obligaţiei de a depune plăcuţele de înmatriculare şi se sancţionează contravenţional conform art. 37 alin. (9).

(8) Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar putea să-i influenţeze opţiunea.

(9) În aplicarea prevederilor alin. (8) contractul RCA va cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazul producerii unei daune, persoana prejudiciată să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărui operator economic care desfăşoară activităţi de reparaţii ale autovehiculelor, în condiţiile legii, fără nicio restricţie sau constrângere care ar putea să-i influenţeze opţiunea.

CAPITOLUL III

Încetarea contractului RCA şi asigurarea multiplă

Încetarea contractului RCA

Art. 7. —Contractul RCA încetează:

a) la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoţită de documente justificative;

b) la data la care vehiculul este radiat din circulaţie;

c) la împlinirea termenului stabilit în contractul RCA.

Desfiinţarea ș denunţarea contractului RCA

Art. 8. — (1) Contractul RCA se desfiinţează de drept dacă:

a) riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă înainte de a se naşte obligaţia i asigurătorului RCA;

b) producerea riscului asigurat a devenit imposibilă după naşterea obligaţiei asigurătorului RCA.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi la art. 7 lit. a) şi b), atunci când asiguratul a plătit integral sau în rate prima de asigurare, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a contractului RCA, dacă nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării. În cazul în care asigurătorul RCA este ulterior obligat la plata unor despăgubiri pentru evenimente acoperite prin contractul RCA, asigurătorul RCA este îndreptăţit să recupereze de la asigurat prima de asigurare restituită acestuia, la cerere.

(3) Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alţi asigurători RCA şi poate opta pentru menţinerea în vigoare a unui singur contract RCA. Dreptul de opţiune se exercită o singură dată pe perioada unui an calendaristic şi poate opta pentru rezilierea contractelor cu data de intrare în vigoare ulterioară primului contract RCA încheiat

Asigurarea RCA multiplă

Art. 9. — (1) În cazul în care, pentru acelaşi vehicul, la data producerii accidentului, existau mai multe contracte RCA valabile, despăgubirea se suportă în părţi egale de către toţi asigurătorii RCA.

(2) Despăgubirea se plăteşte integral de către asigurătorul RCA la care s-a adresat persoana prejudiciată, urmând ca ulterior asigurătorul RCA în cauză să se îndrepte împotriva celorlalţi asigurători RCA pentru recuperarea părţii de despăgubire, plătită în numele acestora.

(3) Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alţi asigurători RCA şi poate opta pentru menţinerea în vigoare a unei singure poliţe.

CAPITOLUL IV

Scopul asigurării RCA

Prevederi generale

Art. 10. — (1) În baza unei prime unice, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

(2) Asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de aceştia în procesul civil, în conformitate cu:

a) nivelul impus de legislaţia statului membru pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau la nivelul legislaţiei din România în cazul în care acesta din urmă este mai mare;

b) nivelul impus de legislaţia din România, în cazul în care persoanele prejudiciate sunt cetăţeni ai unor state membre, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dacă nu există birou naţional auto competent pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

(3) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă, conform prevederilor alin. (2), şi cea prevăzută în contractul RCA.

Riscurile acoperite

Art. 11. — (1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

(2) Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCÂ, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;

c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii;

d) prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;

e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;

f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.

(3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul — pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:

a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul;

b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;

c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;

d) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic;

e) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

(4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:

a) a condus vehiculul fără consimţământul expres sau prezumat al asiguratului;

b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;

c) nu a respectat obligaţiile legale cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv.

(5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule şi este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluşi de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

Neacordarea despăgubirilor

Art. 12. —Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:

a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

(i) Într-un caz de forţă majoră;

(ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;

(iii) din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d);

b) prejudiciile produse bunurilor aparţinând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum şi cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;

c) În următoarele situaţii:

(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeaşi persoană fizică sau juridică şi care este condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;

(ii) bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soţilor;

(iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;

d) prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;

e) partea din prejudiciu care depăşeşte limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul şi acelaşi accident indiferent de numărul persoanelor prejudiciate şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;

f) amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;

g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;

h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredinţat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;

i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător şi persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;

j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate ştiau că vehiculul respectiv era furat;

k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;

l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;

m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;

n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

Culpa comună

Art. 13. — (1) În situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.

(2) În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

Cuantumul despăgubirilor

Art. 14. — (1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice.

(2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condiţiile legii pentru a-i determina valoarea de piaţă din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluţionarea cazului ca daună totală prin plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei.

(3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.

(4) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plăteşte cu titlu de dezdăunare şi pentru cheltuielile de judecată şi/sau cheltuielile aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

(5) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul.

(6) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesului altor persoane în afara conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului, se acordă despăgubiri şi pentru prejudiciile produse soţului/soţiei sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat.

(7) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesului unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.

(8) Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.

(9) Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1)—(6) şi (8) se acordă şi în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.

(10) Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele prejudiciate nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România.

CAPITOLUL V

Obligaţiile asiguratului

Notificarea asigurătorului RCA în cazul producerii unui eveniment asigurat

Art. 15. — (1) Ca urmare a producerii unui accident de vehicule, asiguratul notifică asigurătorul RCA cu privire la aceasta în termen de 5 zile lucrătoare de la producerea accidentului.

(2) Asiguratul furnizează asigurătorului RCA informaţii cu privire la cauzele şi împrejurările producerii accidentului şi documentele necesare instrumentării cazului.

(3) Asiguratul înştiinţează asigurătorul RCA în termenul prevăzut la alin. (1), cu privire la faptul că:

a) partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de la acesta;

b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu evenimentul produs şi informează asigurătorul RCA imediat cu privire la desfăşurarea acestor proceduri şi rezultatul acestora;

c) partea prejudiciată şi-a exercitat dreptul de a fi despăgubită prin înaintarea unei cereri către o instanţă judecătorească sau către o altă autoritate, în situaţia în care contractantul află despre acest lucru;

d) informaţiile înscrise în contractul RCA au suferit modificări intervenite în timpul derulării contractului.

(4) Prevederile la alin. (1) şi (3) nu se aplică în situaţia în care asiguratul face dovada imposibilităţii îndeplinirii acestei obligaţii.

(5) Neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiilor prevăzute la alin. (1)—(3) nu limitează dreptul persoanei prejudiciate de a fi despăgubită.

(6) Neprezentarea asiguratului la solicitarea asigurătorului nu îngrădeşte dreptul persoanei prejudiciate de a fi despăgubită.

Informarea persoanei prejudiciate

Art. 16. — Asiguratul transmite părţii prejudiciate, la cererea acesteia, informaţiile necesare pentru formularea pretenţiilor de despăgubire, în special:

a) numele, prenumele şi adresa ale persoanei care a condus vehiculul asigurat în momentul producerii daunei;

b) numele, prenumele şi adresa sau denumirea, sediul contractantului ori asiguratului vehiculului;

c) denumirea, sediul asigurătorului RCA care a emis contractul RCA, seria şi numărul contractului RCA, precum şi numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului asigurat ori numărul de identificare al acestuia.

Constatarea amiabilă de accident

Art. 17. — (1) Pentru evenimentele în care sunt implicate două vehicule, din care rezultă numai prejudicii materiale, asiguraţii pot informa societăţile din domeniul asigurărilor şi în baza unui formular tipizat, eliberat de către aceste societăţi, denumit în continuare constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor implicate consemnează informaţii privind data şi locul producerii accidentului, datele de identificare ale conducătorilor auto implicaţi, ale proprietarilor vehiculelor implicate, datele vehiculelor implicate şi ale propriilor societăţi de asigurare RCA, precum şi informaţii privind circumstanţele producerii accidentului.

(2) Forma, dimensiunile, conţinutul şi procedurile privind utilizarea formularului tipizat sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F., în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL VI

Drepturile şi obligaţiile asigurătorului RCA

Stabilirea primei de asigurare RCA și informarea asiguratului

Art. 18. — (1) Asigurătorul calculează o primă de asigurare astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA.

(2) Tariful de referinţă se calculează semestrial de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de către A.S.F., după formula prevăzută la art. 2 pct. 24 şi se publică de către A.S.F.

(3) În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor stabilite prin reglementari ale A.S.F.

(4) Cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă, nu pot depăşi cumulat 25% din tariful rezultat.

(5) Pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare, asigurătorul RCA poate lua în calcul istoricul daunelor plătite, în ultimii 5 ani, pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat, precum şi utilizarea unor tehnologii de tip telematics.

(6) Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus/malus sunt cele prevăzute în reglementările A.S.F. Clasa bonus/malus poate lua în calcul istoricul şoferului. Informaţiile privind istoricul şoferului sunt cele aflate atât în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României coroborate cu cele din baza de date deţinută de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(7) Asigurătorul RCA are obligaţia să informeze asiguraţii cu privire la modul de calcul al primei de asigurare.

(8) Asigurătorii RCA şi intermediarii de asigurări RCA au obligaţia să informeze asiguraţii/contractanţii cu privire la încetarea contractului RCA şi la posibilitatea de reînnoire a acestuia, cu 30 de zile înainte de încetarea contractului RCA. Modalitatea de reînnoire a contractului RCA se stabileşte prin reglementări ale A.S.F., conform art. 43.

(9) Asigurătorul RCA comunică A.S.F., la solicitarea acesteia, următoarele informaţii:

a) modalitatea de stabilire a primei de asigurare;

b) datele statistice în baza cărora este stabilită prima de asigurare;

c) raportul actuarial care stă la baza determinării tarifului de primă;

d) orice alte informaţii privind modalitatea de calcul al primei de asigurare.

(10) Asigurătorul RCA eliberează asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de raporturi contractuale, sau absenţa acestor daune.

(11) Procedura privind constatarea daunelor se stabileşte prin reglementări ale A.S.F.

(12) Personalul care efectuează constatarea daunelor este avizat de A.S.F. pe baza certificării iniţiale şi a validării continue a competenţelor profesionale de către Institutul de Studii Financiare. Modalitatea de avizare şi înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor se stabileşte prin reglementări ale A.S.F.

Prevederi aplicabile asiguraţilor cu risc ridicat

Art. 19. — (1) Un asigurat cu risc ridicat se poate adresa BAAR pentru formularea unei oferte de asigurare.

(2) BAAR va formula o ofertă de asigurare calculată pornind de la tariful de referinţă şi îi va aloca acestuia un asigurător RCA în vederea încheierii contractului RCA.

(3) Alocarea prevăzută la alin. (2) se realizează de către BAAR.

Cererea de despăgubire

Art. 20. — (1) Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Persoana prejudiciată are dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(3) Cererea de despăgubire se poate înainta şi prin mijloace electronice.

Soluţionarea cererii de despăgubire

Art. 21. — (1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

(2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligaţia plata despăgubirii.

(3) Deschiderea procedurii privind efectuarea investigaţiilor se face de către asigurător dacă există indicii temeinice asupra producerii evenimentului, în baza unui raport de expertiză realizat de un expert autorizat, şi dacă acesta a notificat în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună şi întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenţia de a desfăşura investigaţii. Dacă în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că despăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, se aplică dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. d). Necomunicarea notificării privind intenţia de a desfăşura investigaţii în termenul de 5 zile decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii. Rezultatul motivat al investigaţiilor se comunică părţii prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (1).

(4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări aleA.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.

(6) În cazurile privind vătămările corporale şi daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalităţile şi plata acestora sunt stabilite de către instanţa judecătorească.

Stabilirea despăgubirilor

Art. 22. — (1) Despăgubirea se stabileşte şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienti forţaţi.

(2) Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat.

(3) Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate RCA de către asigurători cu sediul în state aflate în aria de competenţă a unui birou naţional auto se exercită împotriva asigurătorului RCA prin BAAR sau prin corespondenţii desemnaţi, după caz, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 24.

(4) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori de deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii se realizează atât pe cale amiabilă, cât şi pe cale judecătorească.

(5) Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare:

a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătăţii şi A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti;

b) evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate;

c) valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului;

d) despăgubirile se pot ajusta în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, pe bază de documente justificative;

e) punctajul pentru suferinţele cauzate prin vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora.

(6) Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic.

(7) Întinderea răspunderii civile delictuale a asiguratului nu poate depăşi întinderea răspunderii contractuale a asigurătorului RCA, până la atingerea limitelor de răspundere prevăzute în asigurarea RCA.

Plata despăgubirilor

Art. 23. — (1) Despăgubirile se plătesc de către asigurătorul RCA persoanelor fizice sau juridice prejudiciate, în contul indicat de către persoana prejudiciată sau mandatarul acesteia, în condiţiile legii.

(2) Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului RCA.

(3) Despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele prejudiciate şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 25.

(4) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al acesteia, eventuala diferenţă de despăgubire dintre cea rezultată potrivit contractului de asigurare facultativă şi cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat, dacă despăgubirea plătită din contractul facultativ nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare.

(5) În situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului despăgubirii, suma care nu face obiectul litigiului este plătită de către asigurătorul RCA înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negocieri, prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau de către instanţa judecătorească.

(6) În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.

Reprezentantul de despăgubiri

Art. 24. — (1) Asigurătorii RCA au obligaţia să desemneze în fiecare stat aparţinând Uniunii Europene sau parte la Acordul privind Spaţiul Economic European şi în alte state asociate Uniunii Europene şi în Confederaţia Elveţiană un reprezentant de despăgubiri pentru regularizarea prejudiciilor provocate de vehicule supuse obligaţiei de asigurare în România rezidenţilor în aceste state, cu condiţia ca accidentul să se producă pe teritoriul unui alt stat decât statul de reşedinţă al persoanei prejudiciate.

(2) Reprezentantul de despăgubiri este împuternicit să instrumenteze cazurile de daună în numele şi în contul asigurătorului RCA şi să reprezinte asigurătorul RCA. În acest scop, reprezentantul de despăgubiri întocmeşte dosarul de daună şi ia toate măsurile necesare pentru soluţionarea cererilor de despăgubire pretinse de partea prejudiciată, pentru prejudiciile cauzate în urma unui accident de vehicule:

a) pentru care asigurarea obligatorie RCA a fost emisă de către un asigurător RCA ori de filiala acestuia în alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul;

b) care provine din alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul; şi

c) pentru prejudiciul produs în alt stat membru decât cel în care partea prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul.

(3) Reprezentantul de despăgubiri poate acţiona în numele mai multor asigurători RCA.

(4) Reprezentantul de despăgubiri trebuie să fie mandatat să reprezinte asigurătorul RCA cu puteri depline, inclusiv cu drept de dispoziţie în faţa părţii prejudiciate, să i se atribuie competenţa necesară pentru a răspunde pretenţiilor de despăgubire justificate ale părţii prejudiciate şi să fie apt să examineze cazul în limba oficială a statului membru în care partea prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul.

(5) Numirea unui reprezentant de despăgubiri nu exclude dreptul părţii prejudiciate de a acţiona direct împotriva persoanei care a cauzat prejudiciul sau a asigurătorului RCA al acesteia, după caz.

(6) Asigurătorul RCA este obligat să informeze BAAR cu privire la numele şi prenumele, data naşterii şi adresa ori punctul de lucru ale reprezentantului de despăgubiri, în cazul în care acesta este reprezentat de o persoană fizică, sau cu privire la denumire şi sediu, în cazul în care este reprezentat de o persoană juridică, precum şi cu privire la toate modificările în privinţa reprezentantului, în termen de 7 zile de la numire ori de la producerea modificărilor respective.

Dreptul asigurătorului RCA de a solicita recuperarea sumelor plătite

Art. 25. — Asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situaţii:

a) accidentul a fost produs cu intenţie;

b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;

c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului a condus vehiculul fără consimţământul contractantului;

e) asiguratul a refuzat în mod nejustificat îndeplinirea obligaţiilor sale împiedicând în acest fel asigurătorul RCA să desfăşoare propria investigaţie conform prevederilor art. 21 alin. (3), iar asigurătorul este în măsură să probeze că acest fapt a condus la plata nejustificată a despăgubirii.

Decontarea directă între asigurătorii RCA

Art. 26. — (1) Decontarea directă între asigurătorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) accidentele auto se produc pe teritoriul României;

b) vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România;

c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;

d) ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului;

e) prejudiciile exclud vătămările corporale.

(2) Serviciul de decontare directă se ofertează obligatoriu de către asigurător, dar achiziţia acesteia este opţională de către asigurat.

(3) Procedura de decontare directă se stabileşte prin reglementări ale A.S.F.

(4) Decontarea directă nu afectează dreptul persoanei prejudiciate în urma unui accident auto produs de un vehicul asigurat RCA de a exercita acţiunea directă pentru recuperarea prejudiciului produs împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului auto.

CAPITOLUL VII

Verificarea asigurării RCA

Condiţii speciale de verificare a vehiculelor înmatriculate/înregistrate pe teritoriul României

Art. 27. — La înmatricularea/înregistrarea în circulaţie, la efectuarea de modificări în certificatul de înmatriculare/înregistrare sau în cartea de identitate a unui vehicul şi la efectuarea verificărilor tehnice periodice este obligatorie prezentarea dovezii existenţei contractului RCA, în condiţiile prezentei legi.

Verificarea vehiculelor înmatriculate/înregistrate

Art. 28. — (1) Nu sunt supuse procedurii de control documentele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru vehiculele care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul statelor membre sau pe al celor aflate în competenţa birourilor naţionale care au semnat Acordul multilateral şi nici pentru cele care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unor state terţe, dacă acestea intră pe teritoriul României de pe teritoriul unui alt stat membru.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) controalele sunt permise dacă acestea au un caracter nesistematic, nediscriminatoriu şi nu urmăresc exclusiv verificarea asigurării RCA.

(3) Pentru vehiculele care nu se află în situaţia prevăzută la alin. (1) este obligatorie verificarea documentelor care atestă existenţa asigurării RCA valabilă în România la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat de către personalul poliţiei de frontieră.

Vehicule înmatriculate în străinătate

(4) Persoanele care nu se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 29 sau persoanele care la control nu pot face dovada existenţei asigurării RCA valabile sunt obligate să încheie asigurarea de frontieră prevăzută la art. 30.

Art. 29. — Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate sau înregistrate în afara teritoriului României se prezumă a fi asigurate, în condiţiile prezentei legi, dacă:

a) biroul naţional auto competent în statul pe teritoriul căruia vehiculul staţionează în mod obişnuit este semnatar al Acordului multilateral;

b) prezintă documente internaţionale de asigurare pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, valabile în România.

CAPITOLUL VIII

Asigurarea de frontieră

Prevederi generale

Art. 30. — (1) Asigurarea de frontieră are ca scop acoperirea prin asigurare a riscurilor de răspundere civilă pentru vehiculele care sunt înmatriculate/înregistrate într-un stat terţ care pătrund pe teritoriul României fără a avea un contract RCA valabil sau al căror contract RCA expiră pe perioada şederii în România.

(2) Conducătorul auto al unui vehicul care este înmatriculat/înregistrat într-un alt stat, cu excepţia aceluia care deţine o Carte Verde valabilă, emisă sub autoritatea unui birou naţional competent, şi cu excepţia conducătorului auto a cărui asigurare de răspundere civilă pe teritoriul statului membru de reşedinţă este garantată de biroul naţional al acelui stat, încheie un contract de asigurare de frontieră.

(3) Asigurarea de frontieră se încheie la data intrării vehiculului pe teritoriul României sau cel târziu la data expirării documentului internaţional de asigurare pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule valabil în România, pentru o perioadă de 30 de zile.

(4) Pentru vehiculele care staţionează în mod obişnuit în alte state decât cele aflate în aria de competenţă a unui birou naţional, asigurarea de frontieră se poate prelungi pe noi perioade de câte 30 de zile.

(5) La încheierea asigurării de frontieră, în baza unei prime de asigurare, se emite conducătorului auto al vehiculului un document denumit Asigurare de frontieră RC pentru vehicule cu valabilitate în toate statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană.

Cerinţele şi riscurile acoperite

Art. 31. — (1) Cerinţele privind forma certificatului de asigurare de frontieră sunt prevăzute prin regulamentul BAAR.

(2) Asigurarea de frontieră acoperă prejudiciile suferite în urma unor evenimente produse în limitele teritoriale de aplicare pe perioada de valabilitate prevăzută în certificatul de asigurare de frontieră.

(3) Asigurătorii mandataţi de BAAR exercită activitatea de încheiere a asigurării de frontieră în numele şi pe seama BAAR, pe baze contractuale.

(4) Conducătorul vehiculului a cărui utilizare pe teritoriul României este condiţionată de încheierea asigurării de frontieră prezintă certificatul de asigurare de frontieră pentru întreaga durată de deplasare a vehiculului pe teritoriul României, după ce a expirat valabilitatea documentului internaţional de asigurare pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, până la ieşirea de pe teritoriul României.

(5) Conducătorii vehiculelor care nu îşi îndeplinesc obligaţia de a încheia asigurarea de frontieră sunt sancţionaţi în conformitate cu prevederile legale aplicabile în România.

CAPITOLUL IX

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România

Organizarea şi funcţionarea BAAR

Art. 32. — (1) BAAR se constituie ca asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul sodal, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule.

(2) BAAR are următoarele atribuţii:

a) de birou naţional auto;

b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33;

c) de centru de informare, în conformitate cu prevederile art. 34;

d) de organism de compensare, în conformitate cu prevederile art. 35;

e) de a asigura dezvoltarea şi administrarea bazei de date privind evidenţa contractelor RCA în ceea ce priveşte colectarea, administrarea, procesarea, prelucrarea, managementul calităţii şi publicarea datelor referitoare la:

(i) poliţele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto;

(ii) comportamentul de daunalitate şi de risc al proprietarilor şi utilizatorilor de vehicule aferente poliţelor RCA;

f) de a întocmi şi publica statistici privind asigurările auto la nivel naţional şi internaţional;

g) de a elabora şi publica analize şi studii comparative privind tarifele utilizate de asigurătorii RCA din statele membre şi alte informaţii considerate relevante pentru asigurarea RCA;

h) de a publica statistici privind evoluţia nivelurilor despăgubirilor în cazurile de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori pentru deces;

i) de a primi şi/sau furniza autorităţii competente din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare, datele referitoare la accidentele rutiere, vehiculele asigurate pentru răspundere civilă pentru pagube produse terţelor persoane prin accidente de circulaţie, în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006;

j) de alocare a asiguraţilor cu risc ridicat, în conformitate cu prevederile art. 19;

k) publicarea pe site-ul propriu de date privind tendinţele referitoare la fluctuaţiile tarifelor utilizate de asigurătorii RCA;

l) colectarea şi publicarea de date şi informaţii agregate privind piaţa asigurărilor auto din România, inclusiv în ceea ce priveşte volumul daunelor;

m) publicarea pe site-ul propriu de date statistice privind tarifele practicate de unităţile reparatoare specializate în reparaţia vehiculelor.

(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare, BAAR îşi constituie o structură proprie denumită Fondul naţional de protecţie, prin contribuţia tuturor membrilor, proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde. Disponibilul Fondului naţional de protecţie, nivelurile contribuţiilor pentru BAAR şi ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR, astfel încât BAAR să îşi poată îndeplini în orice moment atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare.

(4) Pentru neplata la termen a sumelor cuvenite BAAR se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate în conformitate cu reglementările legale în vigoare, aplicabile la colectarea creanţelor bugetare. Dobânzile şi penalităţile plătite se virează în contul BAAR.

(5) Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia unui asigurător de plată a contribuţiei la BAAR constituie, potrivit legii, titlu de creanţă. La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia BAAR declanşează procedura silită de recuperare a creanţelor, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

(6) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), BAAR despăgubeşte persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire şi, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privinţa despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.

(7) BAAR încheie memorandumuri/protocoale de colaborare privind schimbul de informaţii cu autorităţile, instituţiile şi societăţile care contribuie la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a)—d) BAAR încheie acorduri cu entităţile echivalente din celelalte state.

(8) În vederea îndeplinirii de către A.S.F. a obiectivelor privind supravegherea prudenţială BAAR furnizează, la cererea A.S.F. sau din proprie iniţiativă, date şi informaţii agregate şi/sau individuale privind asigurarea RCA.

(9) La cererea proprietarilor de autovehicule, BAAR eliberează în termen de 15 zile calendaristice o atestare privind acţiunile de răspundere civilă ale terţilor.

(10) Consiliul director al BAAR, criteriile care trebuie îndeplinite de către persoanele propuse pentru funcţiile de conducere, actul constitutiv, statutul şi modificările acestora, nivelurile cotizaţiilor, ale contribuţiilor pentru fond şi ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc de către BAAR cu avizul prealabil al A.S.F.

(11) Bugetul de venituri şi cheltuieli al BAAR, atât cel preliminar, cât şi execuţia acestuia, se aprobă de către A.S.F.

(12) A.S.F. exercită atribuţii de supraveghere în ceea ce priveşte competenţele BAAR prevăzute la alin. (2) lit. b)—m).

Atribuţii ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor

Art. 33. — (1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiţii:

a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces;

b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri doar pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces; se acordă despăgubiri şi pentru daune materiale cu aplicarea unei franşize de 500 de euro în echivalent lei la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului;

c) În situaţia producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 6 alin. (6).

(2) BAAR intervine în calitate de organism de plată a despăgubirilor şi în cazul accidentelor provocate pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru, prin intermediul unui vehicul neasigurat pentru RCA, exportat dintr-un alt stat membru în România, dacă accidentul se produce în termen de 30 de zile de la data acceptării exportului.

(3) Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să îşi recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii şi nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA.

(4) Nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la BAAR recuperarea cheltuielilor efectuate.

(5) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum şi persoanele care pot beneficia de despăgubiri şi condiţiile de intervenţie ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului.

(6) Pentru cazurile de daună care sunt soluţionate prin intermediul organismelor de compensare sau a fondurilor de garantare din statele de reşedinţă ale persoanelor păgubite sau din statele pe teritoriul cărora s-au produs accidentele, cuantumul prejudiciului este stabilit de aceste organisme, în condiţiile respectării clauzelor acordului pe care l-au încheiat cu BAAR.

(7) BAAR nu poate plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate într-un singur accident care să depăşească limitele de răspundere ale asigurătorului RCA prevăzute de legislaţia în vigoare la data producerii accidentului în România sau de legislaţia în vigoare a celorlalte state pe teritoriul cărora s-a produs accidentul, din care va fi dedusă, după caz, franşiza prevăzută prin lege.

Atribuţii ale BAAR în calitate de centru de informare

Art. 34. — (1) În calitate de centru de informare, BAAR are următoarele atribuţii:

a) furnizează, la solicitarea persoanelor prejudiciate sau a centrelor de informare din celelalte state semnatare ale Acordului cu privire la schimbul de informaţii între centrele de informare, date privind:

(i) numele şi adresa asigurătorului RCA pentru vehiculul condus de vinovatul de producerea accidentului;

(ii) numele şi adresa reprezentantului de despăgubiri al asigurătorului RCA, emitent al contractului RCA pentru vehiculul condus de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, în statul de reşedinţă al persoanei prejudiciate;

(iii) numărul contractului RCA;

(iv) numele şi adresa organismului autorizat să primească şi să soluţioneze cererile de despăgubire în statul de reşedinţă al persoanei prejudiciate, pentru vehiculul condus de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului sau pentru cazul în care persoana proprietară a vehiculului respectiv beneficiază de derogare de la obligativitatea încheierii contractului RCA;

b) furnizează, la solicitarea persoanelor prejudiciate care prezintă un interes legitim, numele şi adresa proprietarului, ale conducătorului obişnuit sau ale utilizatorului vehiculului condus de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului; aceste date se pot solicita de persoana prejudiciată în mod direct sau prin intermediul centrului de informare din statul său de reşedinţă; dovada existenţei interesului legitim este în sarcina celui care face solicitarea; furnizarea acestor date se face în conformitate cu prevederile legislaţiei privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

(2) În scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), BAAR are drept de acces pentru consultarea evidenţelor cu vehicule înmatriculate sau înregistrate în România administrate de autorităţile publice, în condiţii stabilite prin protocol încheiat între A.S.F., Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi BAAR.

(3) Informaţiile comunicate de asigurătorul RCA conform art. 24 alin. (6) sunt transmise centrelor de informare naţionale din statele membre.

(4) Solicitarea prevăzută la alin. (1) lit. b) se poate face de către persoana prejudiciată, în mod direct sau prin intermediul centrului de informare din statul de reşedinţă.

(5) Furnizarea de date cu caracter personal potrivit alin. (1) lit b) se face cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

(6) BAAR nu poate prelucra datele cu caracter personal la care are acces potrivit alin. (2) În alt scop decât cel pentru care prezenta lege stabileşte dreptul de acces.

(7) Prin protocolul prevăzut la alin. (2) se stabilesc inclusiv măsurile de natură organizatorică şi tehnică pentru asigurarea securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate, în condiţiile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, precum şi măsuri necesare pentru asigurarea:

a) controlului accesului la sisteme;

b) controlului utilizatorilor;

c) controlului accesului la date;

d) stabilirii profilurilor utilizatorilor în raport cu sarcinile relevante în condiţiile prezentei legi;

e) mecanismelor necesare exercitării drepturilor de către persoana vizată;

f) mecanismelor necesare pentru verificarea legalităţii prelucrărilor;

g) securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal.

Atribuţii ale BAAR în calitate de organism de compensare

Art. 35. — (1) În calitate de organism de compensare BAAR intervine în următoarele situaţii:

a) dacă în termen de 3 luni de la data la care a adresat o cerere de despăgubire persoana rezidentă în România care a suferit un prejudiciu cauzat de un accident de vehicule produs pe teritoriul unui stat situat în limitele teritoriale de aplicare, cu excepţia României, sau pe teritoriul unui stat terţ al cărui birou naţional a aderat la sistemul Carte Verde, prin intermediul unui vehicul care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unui stat membru al Spaţiului Economic European, cu excepţia României, nu a fost despăgubită sau nu a primit un răspuns motivat de la asigurătorul RCA al vehiculului respectiv sau de la reprezentantul de despăgubiri al asigurătorului RCA în România;

b) dacă asigurătorul RCA nu şi-a desemnat un reprezentant de despăgubire pe teritoriul României;

c) dacă în termen de două luni de la data producerii accidentului asigurătorul RCA nu poate fi identificat.

(2) BAAR, ca organism de compensare, nu are calitate procesuală pasivă sau de parte responsabilă civilmente în raport cu persoanele prejudiciate în urma producerii accidentelor de vehicule.

(3) Persoanele juridice care s-au subrogat în drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) nu pot să depună cereri de despăgubire la BAAR.

Atribuţii ale BAAR în gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat

Art. 36. — (1) BAAR elaborează proceduri pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat, care să cuprindă cel puţin următoarele:

a) elaborarea de atribuţii privind gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat către structurile proprii;

b) modalitatea de determinare a tarifului de primă RCA propus de BAAR;

c) modul de determinare şi publicare a factorului „N" prevăzut la art. 2 pct. 5;

d) modalitatea formulării unei oferte de către BAAR, conţinând propunerea de tarif de primă RCA;

e) aspectele referitoare la modalitatea de ofertare, acceptarea ofertei, precum şi alocarea contractului de asigurare RCA unui asigurător RCA.

(2) Procedurile prevăzute la alin. (1) vor fi avizate de către adunarea generală a BAAR şi aprobate de către A.S.F.

CAPITOLUL X

Sancţiuni

Contravenţii şi sancţiuni

Art. 37. — (1) Constituie contravenţie săvârşirea următoarelor fapte:

a) neplata integrală la termen de către asigurătorii RCA a despăgubirilor datorate din asigurarea obligatorie RCA către persoanele prejudiciate sau către asiguraţi, în condiţiile prezentei legi şi ale reglementărilor emise în temeiul art. 43;

b) neplata la termen de către asigurătorii RCA a sumelor destinate BAAR şi a contribuţiei procentuale din valoarea primelor brute încasate aferente asigurării obligatorii RCA;

c) nedepunerea la asigurătorii RCA de către intermediarii de asigurări a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare, dacă fapta nu constituie infracţiune;

d) nerespectarea de către asigurătorii RCA a obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (3), art. 11, art. 14, art. 18 alin. (1) şi (3)—(12), art. 21 alin. (1)—(5) şi art. 23 alin. (1);

e) nerespectarea de către BAAR a prevederilor art. 32 alin. (2) lit. b)—m) şi art. 32 alin. (3), (8) şi (9);

f) nerespectarea de către BAAR a obligaţiei privind solicitarea avizului/aprobării, conform art. 19 alin. (3), art. 32 alin. (10) şi (11) şi art. 36 alin. (2);

g) nerespectarea obligaţiei de către asigurătorii RCA de a încheia contracte RCA cu asiguraţii cu risc ridicat în urma alocării de către BAAR conform art. 19 alin. (2);

h) nerespectarea de către asigurători şi BAAR a prevederilor prezentei legi şi a reglementărilor A.S.F.;

i) nerespectarea de către asigurători a interdicţiei de recuperare a diferenţei de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prevăzută la art. 23 alin. (4).

(2) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:

a) faptele asigurătorilor RCA prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), g), h) şi i), cu avertisment scris sau, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de la 50.000 lei la 500.000 lei;

b) faptele persoanelor din conducerea asigurătorilor RCA sau ale persoanelor care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora, prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), g), h) şi i), cu avertisment scris sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei;

c) faptele persoanelor din consiliul director al BAAR sau ale persoanelor care deţin funcţii de conducere în cadrul BAAR, prevăzute la alin. (1) lit e) şi f), cu avertisment scris sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei;

d) faptele intermediarilor în asigurări, prevăzute la alin. (1) lit. c), cu avertisment scris sau cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei;

e) faptele BAAR prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f), cu avertisment scris sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.

(3) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se face de către persoanele cu atribuţii privind supravegherea şi controlul din cadrul A.S.F. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute la alin. (2) şi (5)—(7) se realizează de către Consiliul A.S.F. prin decizie, cu respectarea în mod corespunzător a prevederilor art 8 alin. (3), art. 39 alin. (10), art. 40 şi art. 421 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, art. 163 alin. (12), (16) şi (17) şi ale art. 165 din Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare. Prin derogare de la art. 8 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 163 alin. (16) din Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare, se aplică şi pentru persoane fizice.

(4) În funcţie de natura şi gravitatea faptei, Consiliul A.S.F. poate aplica şi alte sancţiuni contravenţionale:

a) asigurătorilor RCA;

b) persoanelor din conducerea asigurătorilor RCA sau persoanelor care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora;

c) intermediarilor în asigurări.

(5) Sancţiunile contravenţionale aplicate asigurătorilor RCA potrivit alin. (4) lit. a) sunt următoarele:

a) interzicerea temporară sau definitivă a exercitării activităţii de asigurare pentru asigurarea obligatorie RCA;

b) retragerea autorizaţiei de funcţionare.

(6) Sancţiunile contravenţionale aplicate persoanelor din conducerea asigurătorilor RCA sau persoanelor care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora potrivit alin. (4) lit. b) sunt următoarele:

a) interzicerea dreptului de a ocupa funcţii care necesită aprobarea A.S.F. pentru o perioadă cuprinsă între un an şi 5 ani de la comunicarea deciziei de sancţionare sau la o altă dată menţionată în mod expres în aceasta;

b) retragerea aprobării acordate de A.S.F.

(7) Sancţiunile contravenţionale aplicate intermediarilor în asigurări potrivit alin. (4) lit. c) sunt următoarele:

a) interzicerea temporară sau definitivă a activităţii de intermediere în asigurări;

b) retragerea autorizaţiei.

(8) Sancţiunile prevăzute la alin. (5)—(7) se pot aplica în mod cumulativ cu cele prevăzute la alin. (2).

(9) Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 3 şi a obligaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (6) şi (7) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Constatarea şi aplicarea acestora se fac de către personalul poliţiei.

(10) Actul emis de A.S.F. prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a asigurătorilor RCA şi a persoanelor din conducerea asigurătorilor RCA sau a persoanelor care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora constituie titlu de creanţă, care la data scadentei devine titlu executoriu.

(11) În cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă.

(12) A.S.F. publică sancţiunile aplicate conform alin. (5)—(7) În Monitorul Oficial al României, Partea I.

(13) Aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezentul articol nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz.

(14) Contravenţiilor prevăzute în prezentul articol le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei legi.

(15) A.S.F. comunică de îndată Comisiei Europene următoarele:

a) prevederile prezentului articol;

b) modificările şi/sau completările prezentului articol.

Infracțiuni

Art. 38. — (1) Emiterea şi comercializarea poliţelor de asigurare RCA false sau falsificate constituie infracţiune, care se pedepseşte conform Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Utilizarea în reparaţia vehiculelor avariate a pieselor sau ansamblelor contrafăcute şi/sau falsificate de către unităţile reparatoare auto.

CAPITOLUL XI

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Prevederi tranzitorii

Art. 39. — (1) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, încheiate în temeiul Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie şi al normelor emise în aplicarea acestora, rămân supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor prezentei legi.

(3) Prezenta lege se aplică tuturor contractelor/poliţelor de asigurare RCA emise după data intrării în vigoare a acesteia şi în legătură cu toate prejudiciile ce se despăgubesc în baza acestora.

(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, BAAR preia întregul patrimoniu al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii şi se va reorganiza în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(5) Fondul naţional de protecţie, ca structură proprie a BAAR, se va constitui din Fondul Comun Carte Verde deţinut şi administrat de BAAR şi din 95% din disponibilul care va fi preluat de la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Diferenţa de 5% din disponibilul respectiv va fi utilizată pentru cheltuielile de funcţionare ale BAAR.

(6) De la data preluării patrimoniului de către BAAR, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se va dizolva.

Prevederi finale

Art. 40. — (1) Unităţile de poliţie, unităţile de pompieri, unităţile medicale din cadrul sistemului medical public şi privat, medicii de familie şi celelalte autorităţi publice competente să cerceteze accidente de vehicule ori să evalueze starea de sănătate a victimelor unui astfel de eveniment, după caz, vor comunica, la cererea asigurătorilor RCA, a BAAR şi a Fondului de garantare a asiguraţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare, informaţiile deţinute cu privire la cauzele şi împrejurările producerii riscurilor asigurate şi la prejudiciile ori vătămările provocate, în vederea stabilirii şi plăţii de către asigurătorii RCA şi de către BAAR a despăgubirilor cuvenite.

(2) Organul de stat cu atribuţii în domeniul supravegherii, îndrumării şi controlului traficului, al cercetării şi soluţionării accidentelor de circulaţie este obligat să avizeze în termen de 48 de ore BAAR cu privire la orice accident de vehicul produs pe teritoriul României din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori decesul uneia sau mai multor persoane.

(3) Ministerul Afacerilor Interne asigură interoperabilizarea bazei de date cu informaţii privind autovehiculele înmatriculate şi informaţii referitoare la amenzi şi alte sancţiuni aplicate conducătorilor vehiculelor.

(4) Ca urmare a administrării şi gestionării bazei de date prevăzute la art 32 alin. (2) lit. e), obligaţiile A.S.F. prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006, sunt preluate de către BAAR.

Legislație aplicabilă

Art. 41. — Prezenta lege se completează cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006.

Notificarea tarifelor

Art. 42. —A.S.F. poate solicita asigurătorilor să notifice în prealabil majorarea tarifelor sau să supună aprobării sale prealabile majorarea acestora numai în cazul introducerii unui sistem naţional general de control al preţurilor, conform reglementărilor europene.

Reglementări

Art. 43. — (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, A.S.F. emite reglementări în aplicarea acesteia privind:

a) elemente ale contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia şi riscurile acoperite;

b) condiţii şi criterii de autorizare a asigurătorului pentru practicarea asigurării RCA;

c) formatul poliţei de asigurare RCA;

d) modalitatea de constatare, evaluare a daunelor şi stabilire a despăgubirilor;

e) condiţii de plată a despăgubirilor;

f) facilităţi şi penalităţi aplicabile asiguraţilor;

g) lista documentelor necesare soluţionării cererii de despăgubire;

h) criterii de aplicare a sistemului bonus/malus;

i) nivelul contribuţiilor şi termenele de plată către BAAR, precum şi ale taxei de administrare a bazei de date;

j) modalitatea de avizare şi înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor;

k) asigurările RCA aplicabile asiguraţilor cu risc ridicat;

l) modalitatea de decontare directă;

m) criteriile de risc, indicii de încărcare, coeficienţii de majorare şi/sau corecţie ori alte instrumente utilizate în calculul tarifului de primă;

n) alte elemente referitoare la asigurarea RCA.

(2) Până la emiterea de către A.S.F. a reglementărilor conform prevederilor alin. (1), reglementările emise de A.S.F. În aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 şi a art. 51 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.

Corelarea cu alte acte normative

Art. 44. — În cuprinsul actelor normative, sintagma „poliţă de asigurare RCA” se înlocuieşte cu sintagma „contract RCA”, iar sintagma „Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii” se înlocuieşte cu sintagma „Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România”.

Abrogări

Art. 45. — La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016;

c) art. 51 şi art. 39 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Intrarea în vigoare a legii

Art. 46. — Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Înființarea/Preluarea unei companii de asigurări

Art. 47. — Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, poate elabora actul normativ pentru înfiinţarea/preluarea unei companii de asigurări, cu capital de stat, în domeniul asigurărilor RCA şi altor tipuri de asigurări.

Prezenta lege transpune prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 263 din 7 octombrie 2009, precum şi prevederile art. 21 alin. (2) şi art. 181 alin. (3) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II).

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constitupa României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PETRU-GABRIEL VLASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 31 mai 2017.

(actualizată până la data de 18 noiembrie 2016)

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I Dispoziţii generale

Articolul 1

(1) Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înfiinţarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public în comune, oraşe, municipii, judeţe şi în zonele asociaţiilor de dezvoltare comunitară.

(2) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, judeţene şi ale municipiului Bucureşti.

(3) Transportul local de persoane şi de mărfuri poate fi transport public sau transport în cont propriu, aşa cum acestea sunt definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.

(4) Serviciul de transport public local de persoane şi de mărfuri se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale, pe raza administrativ-teritorială respectivă, cu respectarea următoarelor principii:

a) promovarea concurenţei între operatorii de transport, respectiv transportatorii autorizaţi, cărora li s-a atribuit executarea serviciului;

b) garantarea accesului egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport şi al transportatorilor autorizaţi la piaţa transportului public local;

c) garantarea respectării drepturilor şi intereselor utilizatorilor serviciului de transport public local;

d) rezolvarea problemelor de ordin economic, social şi de mediu ale localităţilor sau judeţului respectiv;

e) administrarea eficientă a bunurilor aparţinând sistemelor de transport proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale;

f) utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a serviciului de transport public local;

g) deplasarea în condiţii de siguranţă şi de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a mărfurilor şi a persoanelor transportate, precum şi a bunurilor acestora prin poliţe de asigurări;

h) asigurarea executării unui transport public local suportabil în ceea ce priveşte tariful de transport;

i) recuperarea integrală a costurilor de exploatare, reabilitare şi dezvoltare prin tarife/taxe suportate de către beneficiarii direcţi ai transportului, denumiţi în continuare utilizatori, şi prin finanţarea de la bugetele locale, asigurându-se un profit rezonabil pentru operatorii de transport şi transportatorii autorizaţi;

j) autonomia sau independenţa financiară a operatorilor de transport şi a transportatorilor autorizaţi;

k) susţinerea dezvoltării economice a localităţilor prin realizarea unei infrastructuri de transport moderne;

l) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populaţiei, ale personalului instituţiilor publice şi ale operatorilor economici pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale prin servicii de calitate;

m) protecţia categoriilor sociale defavorizate, prin compensarea costului transportului de la bugetul local;

n) integrarea tarifară prin utilizarea unui singur tip de legitimaţie de călătorie pentru toate mijloacele de transport public local de persoane prin curse regulate;

o) dispecerizarea transportului public local de persoane realizat prin programe permanente;

p) consultarea asociaţiilor reprezentative ale operatorilor de transport şi/sau ale transportatorilor autorizaţi, precum şi ale utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor şi strategiilor locale privind transportul public local şi modalităţile de funcţionare a acestui serviciu.

(5) Statul sprijină prin măsuri legislative şi economice dezvoltarea cantitativă şi calitativă a serviciilor de transport public local, precum şi a infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local.

(6) Principalele obiective urmărite de autorităţile administraţiei publice locale în domeniul serviciului de transport public local sunt:

a) înfiinţarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru transportul public local, cu sau fără personalitate juridică, după caz, denumite în continuare autorităţi locale de transport;

b) asigurarea finanţării necesare dezvoltării componentelor sistemului de transport public local, în condiţiile în care acestea aparţin domeniului public sau privat al autorităţilor administraţiei publice locale;

c) asigurarea transparenţei în procedurile de achiziţie publică;

d) informarea şi consultarea periodică a populaţiei asupra politicilor de dezvoltare durabilă din domeniul serviciului de transport public local;

e) acordarea unor facilităţi de transport anumitor categorii de persoane;

f) corelarea capacităţii mijloacelor de transport de persoane cu fluxurile de călători existente;

g) asigurarea continuităţii serviciilor de transport prin programele de transport sau de funcţionare, după caz, corelate cu fluxurile de călători sau de mărfuri existente;

h) atribuirea serviciilor de transport public local operatorilor de transport rutier şi transportatorilor autorizaţi, în funcţie de nivelul efortului investiţional al acestora realizat în mijloacele de transport şi în infrastructura de transport.

(7) Serviciile de transport public local se desfăşoară cu respectarea reglementărilor în vigoare privind legalitatea transportului, condiţiile de lucru, de exploatare a vehiculelor şi de exploatare a infrastructurii, precum şi condiţiile privind siguranţa circulaţiei.

(8) În toate raporturile generate de executarea serviciilor de transport public local, protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară.

Articolul 2

(1) În condiţiile în care în transportul public local se acordă facilităţi de transport uneia sau mai multor categorii de persoane, serviciul prin care se realizează transportul respectiv se consideră serviciu public subvenţionat de transport.

(2) Serviciul public subvenţionat de transport se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare, republicată.

(3) Serviciul public subvenţionat de transport se realizează în condiţiile îndeplinirii tuturor obligaţiilor de exploatare, a obligaţiilor de transport şi a obligaţiilor tarifare, aşa cum acestea sunt definite în Ordonanţa Guvernului nr. 97/1999, republicată.

Articolul 3

(1) Serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică şi cuprind totalitatea acţiunilor şi activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum şi a transportului public judeţean de persoane.

(2) Serviciile de transport public local includ serviciile de transport public de persoane, serviciile de transport public de mărfuri, precum şi alte servicii de transport public.

(3) Serviciile de transport public local de persoane cuprind:

a) transport prin curse regulate;

b) transport prin curse regulate speciale;

c) transport cu autoturisme în regim de taxi;

d) transport cu autoturisme în regim de închiriere.

(4) Serviciile de transport public local de mărfuri, în sensul prezentei legi, sunt transporturile publice efectuate cu autovehicule a căror masă maximă autorizată, cu tot cu remorcă, nu depăşeşte 3,5 tone şi cuprind:

a) transportul în regim contractual;

b) transportul în regim de taxi.

(5) Alte servicii de transport public local cuprind:

a) transport de persoane pe cablu;

b) transporturi de mărfuri efectuate cu tractoare cu remorci;

c) transporturi de persoane şi mărfuri pe căi navigabile interioare;

d) transporturi efectuate cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare.

Capitolul II Serviciile de transport public local de persoane

Secţiunea 1 Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate

Articolul 4

(1) Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit şi licenţiat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, sau de către un transportator autorizat, aşa cum acesta este definit şi autorizat conform prevederilor prezentei legi;

b) se efectuează pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi, respectiv pe raza administrativ-teritorială a zonei metropolitane, sau numai între localităţile unui judeţ, în funcţie de tipul de transport stabilit potrivit legii. În cazul în care traseul transportului pe şină depăşeşte limita localităţii, acesta va fi considerat transport public local;

c) se execută pe rute şi cu programe de circulaţie prestabilite de către autorităţile competente desemnate potrivit legii;

d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în judeţul sau localitatea respectivă. În condiţiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizaţi;

e) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite staţii sau autogări, după caz;

f) pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de legitimaţii de călătorie individuale eliberate anticipat, al căror regim este stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;

g) transportul cu autobuzele se efectuează numai pe bază de licenţe de traseu şi caiete de sarcini, elaborate şi eliberate în condiţiile stabilite prin normele de aplicare elaborate şi aprobate prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii, denumite în continuare Norme.

(1^1) Abrogat.

(2) Conducătorul mijlocului de transport în comun este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente, după caz:

a) licenţa de traseu şi caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenţei;

b) programul de circulaţie;

c) copia conformă a licenţei de transport, în cazul autobuzelor;

d) alte documente stabilite de legile în vigoare.

Secţiunea a 2-a Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale

Articolul 5

(1) Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate speciale transportul public efectuat tur-retur, pe rute şi cu programe de transport prestabilite de către beneficiarul serviciului de transport sau de către cel care a angajat serviciul privind transportul unor persoane sau al unor grupuri de persoane, şi anume: transportul copiilor, elevilor şi studenţilor la şi de la instituţiile de învăţământ, transportul salariaţilor la şi de la instituţiile la care sunt salariaţi sau transportul angajaţilor unui operator economic la şi de la locul de muncă.

(2) Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale se poate desfăşura pe teritoriul localităţii de autorizare sau între aceasta şi orice altă localitate de pe raza judeţului respectiv.

(3) Abrogat.

(4) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiţii:

a) se execută cu autobuze deţinute în proprietate, înmatriculate în judeţul respectiv, sau în baza unui contract de leasing, pe baza unor programe de circulaţie stabilite de către cel care a angajat transportul cu operatorul de transport rutier;

b) se execută de către un operator de transport astfel cum este definit şi licenţiat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;

c) persoanele transportate se îmbarcă şi se debarcă în staţii stabilite special, în locul unde îşi desfăşoară activitatea sau la domiciliu/reşedinţă;

d) operatorul de transport rutier încasează de la beneficiarul transportului sau de la cel care a angajat transportul contravaloarea serviciului stabilită în conformitate cu prevederile contractului de transport încheiat între aceştia;

e) persoanele transportate se legitimează pe baza legitimaţiei de serviciu valabile.

(5) Conducătorul autobuzului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:

a) contractul de transport încheiat între beneficiarul transportului sau persoana care a angajat transportul şi operatorul de transport rutier;

b) lista persoanelor transportate, ca anexă la contractul de transport;

c) licenţa de traseu şi caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenţei;

d) copia conformă a licenţei de transport;

e) alte documente prevăzute de legile în vigoare.

Secţiunea a 3-a Serviciul de transport cu autoturisme în regim de taxi şi de transport cu autoturisme în regim de închiriere

Articolul 6

(1) Serviciul de transport public de persoane realizat în regim de taxi sau transportul public de persoane realizat cu autoturisme în regim de închiriere se organizează ca serviciu de utilitate publică care asigură nevoia de deplasare a populaţiei din localitate sau a celei aflate în tranzit.

(2) Transportul în regim de taxi se efectuează în localitatea de autorizare şi, ocazional, între aceasta şi orice altă localitate, cu obligaţia revenirii autoturismului în localitatea de autorizare după efectuarea fiecărei curse.

(3) Transportul cu autoturisme în regim de închiriere se efectuează în localitatea de autorizare sau între aceasta şi orice altă localitate, cu obligaţia revenirii autovehiculului în localitatea de autorizare după efectuarea transportului conform contractului.

(4) Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se efectuează de către transportatorii autorizaţi, precum şi de compartimentele sau serviciile de specialitate ale primăriei.

(5) Serviciul de transport public local de persoane în regim de taxi, precum şi serviciul de transport public local de persoane cu autoturisme în regim de închiriere sunt reglementate prin lege specială, ţinându-se seama de prevederile prezentei legi, de prevederile Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.

Capitolul III Serviciul de transport public local de mărfuri în regim contractual şi în regim de taxi

Articolul 7

(1) Serviciul de transport public local de mărfuri în regim contractual se organizează pentru a satisface nevoia de transport de mărfuri a persoanelor fizice sau juridice denumite utilizatorii transportului.

(2) Serviciul de transport public de mărfuri în regim contractual se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) transportul se realizează cu vehicule sau ansambluri de vehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3,5 tone, deţinute în proprietate de către transportatorul autorizat şi înmatriculate în judeţul respectiv sau în baza unui contract de leasing;

b) transportul se poate efectua în localitatea de autorizare sau între localitatea de autorizare şi alte localităţi, în trafic judeţean, interjudeţean sau internaţional;

c) transportul se efectuează de un transportator autorizat, pe bază de contract de transport încheiat cu utilizatorul transportului;

d) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat încasează, pe bază de documente fiscale, de la utilizatorul transportului, contravaloarea serviciului prestat aşa cum a fost convenit în contractul de transport;

e) este asimilat ca transportator autorizat orice operator de transport rutier care utilizează şi vehicule de transport marfă a căror masă maximă totală autorizată nu depăşeşte 3,5 tone. În acest caz, licenţa de transport este asimilată cu autorizaţia de transport.

(3) Conducătorul vehiculului pentru transport public de mărfuri este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:

a) copia conformă a autorizaţiei de transport, care se eliberează de către autoritatea de autorizare, inclusiv pentru operatorii de transport rutier deţinători ai unei licenţe de transport, în conformitate cu prevederile alin. (2) lit. e);

b) contractul de transport;

c) actele însoţitoare ale mărfii, care dovedesc provenienţa şi destinatarul acesteia;

d) alte documente stabilite prin legile în vigoare.

Articolul 8

(1) Serviciul de transport public local de mărfuri în regim de taxi se organizează ca serviciu de utilitate publică în localitatea de autorizare şi între aceasta şi orice altă localitate, cu obligaţia revenirii autovehiculului în localitatea de autorizare după efectuarea fiecărei curse.

(2) Serviciul de transport public local de mărfuri în regim de taxi este reglementat prin lege specială, ţinându-se seama de prevederile Legii nr. 51/2006 şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.

Articolul 9

Transportul public local efectuat cu vehicule în cadrul serviciului de salubrizare, în cadrul serviciului de ambulanţă sau în cadrul altor servicii de transport public local care nu fac obiectul cap. IV este asimilat cu transportul public local de mărfuri în regim contractual şi se poate realiza pe baza licenţei de transport sau a autorizaţiei de transport, după caz.

Capitolul IV Alte servicii de transport public local

Secţiunea 1 Serviciul de transport public local de persoane pe cablu

Articolul 10

(1) Serviciul de transport public local de persoane pe cablu se organizează pentru a satisface nevoia de mobilitate a populaţiei în scop turistic, sportiv sau de agrement.

(2) Serviciul de transport public local de persoane pe cablu se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) transportul se realizează cu mijloace de transport specifice, cuplate la un cablu aflat în mişcare;

b) transportul se efectuează de către transportatorii autorizaţi pe baza programelor de transport întocmite de aceştia, aprobate de către consiliul local, consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în a cărui rază de autoritate se găseşte staţia de plecare;

c) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în staţiile de plecare sau sosire, după caz;

d) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat percepe şi încasează de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de legitimaţii de călătorie, aprobat prin hotărâre de către autoritatea administraţiei publice respective.

(3) Serviciul de transport public local de persoane cu vehicule pe cremalieră şi altele asemenea se asimilează cu serviciul de transport public local de persoane pe cablu.

Secţiunea a 2-a Serviciul de transport public local de mărfuri cu tractoare cu remorci

Articolul 11

(1) Serviciul de transport public local de mărfuri, efectuat cu tractoare cu remorci, se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) transportul se realizează cu remorci sau semiremorci tractate de tractoare rutiere deţinute de transportatorul autorizat în proprietate, înmatriculate în judeţul respectiv, sau în baza unui contract de leasing;

b) transportul se realizează în localitatea de autorizare sau între aceasta şi alte localităţi din judeţ ori din judeţele limitrofe;

c) transportul se realizează de către un transportator autorizat;

d) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat percepe şi încasează, pe bază de documente fiscale, de la utilizatorul transportului, contravaloarea serviciului prestat, aşa cum a fost convenit între părţi;

e) este asimilat ca transportator autorizat orice operator de transport rutier care utilizează şi tractoare cu remorci pentru transport marfă. În acest caz, licenţa de transport este asimilată cu autorizaţia de transport.

(2) Conducătorul tractorului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:

a) copia conformă a autorizaţiei de transport, care se eliberează de autoritatea de autorizare, inclusiv pentru operatorii de transport deţinători ai unei licenţe de transport, conform prevederilor alin. (1) lit. e);

b) documentul fiscal care atestă că serviciul de transport a fost plătit anticipat;

c) actele însoţitoare ale mărfii, care dovedesc provenienţa şi destinatarul acesteia, în condiţiile în care marfa nu face obiectul bunurilor din gospodăria proprie a utilizatorilor;

d) alte documente prevăzute de lege.

Secţiunea a 3-a Serviciul de transport public local de persoane şi mărfuri pe căile navigabile interioare

Articolul 12

(1) Serviciile de transport public local de persoane şi mărfuri pe căile navigabile interioare, considerate servicii publice subvenţionate de transport, sunt reglementate în conformitate cu prevederile art. 2, cu prevederile Legii nr. 51/2006, precum şi ale altor reglementări în vigoare.

(2) Serviciul de transport public local de persoane pe căile navigabile interioare se poate realiza prin servicii de transport prin curse regulate, considerate servicii publice subvenţionate de transport şi prin servicii de transport ocazionale.

(3) Programele de transport public de persoane pe trasee la nivel local sau la nivel judeţean se realizează cu aprobarea consiliului local, consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.

Secţiunea a 4-a Serviciul de transport public local efectuat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare

Articolul 13

(1) Serviciul de transport public local efectuat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) transportul se realizează cu vehicule special amenajate deţinute de transportatorul autorizat în proprietate sau în baza unui contract de leasing;

b) transportul se efectuează în localitatea de autorizare sau între localitatea de autorizare şi alte localităţi;

c) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat percepe şi încasează de la persoanele care au comandat executarea serviciului un tarif pe bază de document fiscal.

(2) Conducătorul vehiculului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:

a) copia conformă a autorizaţiei de transport, eliberată de autoritatea de autorizare;

b) documentul fiscal care atestă că serviciul de transport respectiv a fost plătit anticipat;

c) alte documente prevăzute de lege.

Capitolul V Servicii de transport public local şi sisteme de transport public local de persoane

Articolul 14

(1) Serviciile de transport public local se realizează prin intermediul unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice care, împreună cu mijloacele de transport, formează sistemul de transport public local.

(2) Infrastructura tehnico-edilitară cuprinde:

a) construcţii, instalaţii şi echipamente specifice pentru întreţinerea, repararea şi parcarea mijloacelor de transport, precum: depouri, autobaze, garaje, ateliere, staţii de spălare şi igienizare etc.;

b) dispecerate şi dotări speciale de urmărire şi coordonare în trafic a vehiculelor de transport, de intervenţie şi de depanare;

c) calea de rulare a tramvaielor şi a metroului;

d) echipamente, mijloace specifice de transport, cabluri şi elemente de susţinere, în cazul transportului pe cablu;

e) reţele electrice de contact pentru tramvaie, troleibuze, metrou şi pentru transportul pe cablu;

f) sistemul energetic de alimentare a reţelelor de contact electrice, staţii de transformare-redresare, sisteme de conectare, racorduri de alimentare aferente reţelelor de contact;

g) reţeaua de drumuri, tuneluri, căi navigabile, galerii şi staţii de metrou, precum şi construcţii şi instalaţii aferente;

h) amenajări stradale, precum: staţii de îmbarcare-debarcare, puncte de vânzare a legitimaţiilor de călătorie;

i) autogări şi terminale pentru îmbarcare, debarcare sau schimb de călători;

j) gări fluviale.

(3) Prin mijloace de transport destinate serviciului de transport public local de persoane se înţeleg:

a) autobuze - autovehicule destinate şi echipate pentru transportul de persoane şi al bagajelor acestora, aşa cum sunt definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;

a^1) autobuze urbane;

b) tramvaie;

c) troleibuze;

d) trenuri de metrou;

e) mijloace specifice de transport, în cazul transportului pe cablu;

f) autoturisme;

g) nave de transport de pasageri sau mărfuri pe căile navigabile interioare.

Articolul 15

Componentele infrastructurii tehnico-edilitare aferente transportului public local se pot afla în proprietatea publică sau privată a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale ori în proprietatea unor persoane juridice de drept privat. Conform prevederilor legale, componentele infrastructurii tehnico-edilitare se evidenţiază şi se inventariază în cadastrele imobiliar-edilitare ale unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile legii.

Capitolul VI Autorităţi şi competenţe

Articolul 16

(1) Consiliile locale, consiliile judeţene, precum şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciilor de transport public desfăşurat pe raza administrativ-teritorială a acestora, precum şi să înfiinţeze societăţi de transport public dacă acestea nu există.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a stabili şi de a aplica strategia pe termen mediu şi lung pentru extinderea, dezvoltarea şi modernizarea serviciilor de transport public local, ţinând seama de planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor şi de cerinţele de transport public local, evoluţia acestora, precum şi de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse şi emisii minime de noxe.

(3) Consiliile judeţene sunt obligate să înfiinţeze:

a) autorităţi judeţene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate, desfăşurat între localităţile judeţului, inclusiv în cazul în care acestea au înfiinţat o asociaţie de dezvoltare comunitară, precum şi să înfiinţeze societăţi de transport public judeţean de persoane prin curse regulate necesare, dacă acestea nu există;

b) comisii paritare, din care vor face parte câte un reprezentant al consiliului judeţean şi al agenţiei Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. din judeţul respectiv, prin care să asigure propuneri de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate şi de atribuire a licenţelor de traseu.

(4) Consiliile judeţene coordonează şi cooperează cu consiliile locale cu privire la asigurarea şi dezvoltarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate de interes judeţean şi pentru corelarea acestuia cu serviciile de transport public local de persoane la nivelul localităţilor.

(5) Unităţile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele, conform legii, în vederea asigurării şi dezvoltării serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate, precum şi pentru exploatarea în interes comun a sistemului de transport public local de persoane prin curse regulate în condiţii stabilite prin prezenta lege şi prin Legea nr. 51/2006.

(6) Abrogat.

Articolul 17

(1) Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii:

a) evaluarea fluxurilor de transport de persoane şi de mărfuri şi determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerinţelor de transport public local, precum şi anticiparea evoluţiei acestora;

b) stabilirea traseelor principale şi secundare şi a programelor de transport privind transportul public de persoane prin curse regulate şi atribuirea acestora odată cu atribuirea în gestiune a serviciului, în conformitate cu prevederile prezentei legi;

c) actualizarea periodică a traseelor şi a programelor de transport în funcţie de necesităţile de deplasare ale populaţiei şi în corelare cu transportul public interjudeţean, internaţional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum şi corelarea între modalităţile de realizare a serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou şi în regim de taxi, după caz;

d) întocmirea şi urmărirea realizării programelor de înfiinţare, reabilitare, extindere şi modernizare a sistemelor de transport public local, în condiţiile legii;

e) aprobarea studiilor de fezabilitate privind înfiinţarea, reabilitarea, modernizarea şi extinderea unei părţi sau a întregului sistem de transport public local, aflat în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a asociaţiilor de dezvoltare comunitară;

f) proiectarea şi executarea lucrărilor de investiţii în infrastructura tehnico-edilitară aferentă sistemelor de transport public local într-o concepţie unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor/judeţelor, cu planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, de protecţie a mediului, cu modalităţile de realizare a serviciilor respective şi în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

g) asocierea intercomunitară în condiţiile legii, în vederea realizării unor investiţii de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local, precum şi administrarea acestuia;

h) concesionarea, precum şi încheierea contractelor de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local de persoane şi a infrastructurii tehnico-edilitare aferente din proprietatea publică sau privată a localităţilor;

i) acordarea de facilităţi şi subvenţii operatorilor de transport rutier şi transportatorilor autorizaţi care efectuează transport public local de persoane, pentru asigurarea suportabilităţii costurilor de către utilizatori, susţinerea şi încurajarea dezvoltării serviciului, cu respectarea legislaţiei fiscale în vigoare;

j) autorizarea transportatorilor, denumiţi transportatori autorizaţi, astfel cum au fost definiţi prin prezenta lege, pentru realizarea de către aceştia a serviciului de transport public local, respectiv:

1. transportul public de persoane prin curse regulate executate cu tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou;

2. transportul public local de persoane sau de mărfuri în regim de taxi;

3. transportul public local de persoane cu autoturisme în regim de închiriere;

4. transportul public local de mărfuri în regim contractual;

5. alte servicii de transport public local, cu excepţia transportului de mărfuri şi persoane pe căile navigabile interioare care se realizează pe bază de licenţe de transport emise de Autoritatea Navală Română;

k) finanţarea sau, după caz, contractarea ori garantarea, în condiţiile legii, a împrumuturilor pentru realizarea programelor de investiţii vizând dezvoltarea şi eficientizarea serviciilor de transport, precum şi înfiinţarea, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea şi extinderea sistemului de transport public local aparţinând patrimoniului unităţilor administrativ-teritoriale;

l) elaborarea şi aprobarea normelor locale şi a regulamentelor serviciilor de transport public local, cu consultarea asociaţiilor reprezentative profesionale şi patronale ale operatorilor de transport rutier şi ale transportatorilor autorizaţi, precum şi a organizaţiilor sindicale teritoriale din domeniu;

m) stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;

n) stabilirea subvenţiei acordate de la bugetul local sau judeţean, după caz, pentru acoperirea diferenţei dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat, după caz, pentru efectuarea serviciului şi sumele efectiv încasate ca urmare a efectuării transportului;

o) asigurarea resurselor bugetare pentru susţinerea totală sau parţială a costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, ori prin lege;

p) aprobă atribuirea licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate sau a transportului public de persoane prin curse regulate speciale, după caz.

(2) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziţii, după caz.

(3) Împotriva hotărârilor sau dispoziţiilor autorităţilor administraţiei publice locale, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

(4) Programul de transport public de persoane prin curse regulate între judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti, prelungit în conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2010

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, va fi preluat şi gestionat de către Consiliul Judeţean Ilfov ca program judeţean de transport, respectându-se termenul de valabilitate al acestuia.

Articolul 18

(1) Autorităţile administraţiei publice locale, în raporturile cu operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizaţi care efectuează serviciile de transport public local, au următoarele drepturi:

a) să convoace pentru audieri operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizaţi, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru remedierea unor deficienţe apărute în executarea serviciilor respective;

b) să analizeze, să verifice şi să aprobe documentaţiile justificative de ajustare a tarifelor de călătorie propuse de operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi în corelare cu reglementările în vigoare vizând asigurarea ratei suportabilităţii costurilor pentru utilizatori;

c) să verifice şi să controleze periodic modul de realizare a serviciului de transport public local;

d) să actualizeze programele de transport public de persoane prin curse regulate, în conformitate cu cerinţele de transport;

e) să sancţioneze operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizaţi în cazul în care aceştia nu prestează serviciul la parametrii de performanţă, eficienţă şi calitate la care s-au obligat prin contractul de atribuire a gestiunii şi caietul de sarcini.

(2) În cazul unor abateri grave ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizaţi, autorităţile administraţiei publice locale pot, după caz, rezilia contractul de atribuire a gestiunii serviciului şi/sau pot solicita motivat emitentului retragerea licenţei de transport sau a autorizaţiei, după caz.

Articolul 19

Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii faţă de operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi:

a) să asigure un tratament egal şi nediscriminatoriu pentru toţi operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi;

b) să asigure accesul operatorilor de transport rutier şi transportatorilor autorizaţi pentru realizarea serviciilor de transport public local într-un mediu concurenţial şi transparent;

c) să reglementeze, prin norme locale, modul de organizare şi funcţionare a fiecărui serviciu de transport public local;

d) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor, altele decât cele publice, cu privire la activitatea operatorilor de transport rutier şi a tranportatorilor autorizaţi;

e) să asigure finanţările convenite prin reglementările privind modalitatea de gestiune a serviciilor, dacă este cazul;

f) să respecte obligaţiile pe care şi le-au asumat prin contractele de atribuire a gestiunii, inclusiv pe cele referitoare la regimul investiţiilor realizate de operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi din fonduri proprii.

Articolul 20

(1) Autorităţile de reglementare competente la nivel central pentru domeniul serviciilor de transport public local sunt Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Navală Română şi Autoritatea Feroviară Română din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, denumite în continuare A.R.R., A.N.R. şi, respectiv, A.F.E.R., precum şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.

(2) A.R.R. are, în principal, următoarele atribuţii: a) acordă operatorilor de transport rutier licenţe de transport, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;

b) monitorizează şi controlează respectarea de către operatorii de transport a condiţiilor impuse prin licenţele de transport, precum şi prin reglementările legale în vigoare privind transportul rutier;

c) asigură corelarea programelor de transport de persoane judeţene cu programele de transport de persoane interjudeţene şi internaţionale în vederea aprobării lor de către consiliile judeţene;

d) participă la comisiile paritare pentru propuneri de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin curse regulate şi de atribuire a licenţelor de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate pe trasee judeţene, în conformitate cu prevederile prezentei legi;

e) elaborează, în conformitate cu prevederile prezentei legi, precum şi ale legilor în vigoare, regulamente-cadru şi caiete de sarcini-cadru pentru efectuarea transportului public local, cu excepţia transportului public pe căile navigabile interioare, a transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere şi a transportului cu metroul;

f) - abrogată.

(3) A.N.R. are, în principal, următoarele atribuţii:

a) elaborează regulamentul-cadru pentru efectuarea transportului public pe căile navigabile interioare;

b) acordă licenţe de transport pentru operatorii de transport pe căile navigabile interioare;

c) avizează programele de transport de persoane întocmite de autorităţile administraţiei publice respective.

(4) A.F.E.R. are, în principal, următoarele atribuţii:

a) elaborează regulamentul-cadru pentru efectuarea transportului public de persoane cu trenurile de metrou;

b) acordă licenţe de transport pentru operatorii de transport cu trenuri de metrou.

(5) A.N.R.S.C. are, în principal, următoarele atribuţii:

a) reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţilor de autorizare din cadrul administraţiei publice locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

b) elaborează norme-cadru privind modalitatea de atribuire a autorizaţiilor de transport, a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor, precum şi norme-cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor, stabileşte indicatorii de performanţă şi modalităţile de evaluare a serviciilor de transport public local;

c) elaborează regulamentul-cadru de autorizare a compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul administraţiei publice locale atât ca autorităţi de autorizare, cât şi ca operatori de transport rutier, dacă este cazul, aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C.;

d) autorizează, după caz, structurile proprii ale consiliilor locale, consiliilor judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi ale asociaţiilor de dezvoltare care solicită să devină transportatori autorizaţi;

e) monitorizează şi sancţionează abaterile din activitatea autorităţilor administraţiei publice locale, a operatorilor de transport şi a transportatorilor autorizaţi, cu privire la:

1. respectarea procedurilor legale de atribuire a gestiunii serviciului;

2. respectarea procedurilor de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor, în conformitate cu normele-cadru.

(6) Autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene sunt autorităţi de reglementare în domeniul transportului public local şi prin autorităţile de autorizare îşi exercită faţă de toţi operatorii de transport şi transportatorii autorizaţi, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuţiile şi competenţele acordate prin Legea nr. 51/2006 şi prin prezenta lege.

(7) Autorităţile locale sau judeţene de reglementare realizează regulamente de organizare şi funcţionare a fiecărui serviciu de transport public local, în conformitate cu regulamentele-cadru existente, cu prevederile prezentei legi şi cu alte reglementări în vigoare.

(8) Abrogat.

Capitolul VII Administrarea serviciilor de transport public local

Secţiunea 1 Dispoziţii generale

Articolul 21

(1) Serviciile de transport public local se pot administra prin atribuirea acestora în următoarele modalităţi:

a) gestiune directă;

b) gestiune delegată;

c) alte modalităţi stabilite prin prezenta lege.

(2) Alegerea modalităţii de atribuire a serviciilor de transport public local se face, în condiţiile prezentei legi, precum şi ale Legii nr. 51/2006, prin hotărâre adoptată de consiliile locale, de consiliile judeţene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.

(3) Indiferent de modalitatea de atribuire adoptată, activităţile specifice serviciului de transport public local se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile regulamentelor serviciilor de transport public local elaborate de autorităţile locale de transport şi aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de transport public local, elaborat de A.R.R., A.F.E.R. şi A.N.R., după caz.

(4) Atribuirea gestiunii serviciilor de transport se va realiza în conformitate cu prevederile procedurii-cadru privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local.

(5) Bunurile şi elementele componente ale sistemelor de transport local aflate în domeniul public sau privat al administraţiei publice respective vor putea fi date în exploatare pentru prestarea serviciului de transport public operatorilor de transport sau transportatorilor autorizaţi cărora li s-a atribuit gestiunea serviciului.

(6) Atribuirea bunurilor şi a elementelor componente ale sistemelor de transport menţionate la alin. (5) se face prin gestiune delegată, încheindu-se un contract de concesiune, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Secţiunea a 2-a Gestiunea directă

Articolul 22

(1) În cazul gestiunii directe, autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă nemijlocit prestarea serviciului de transport public local şi toate sarcinile şi responsabilităţile, potrivit legii, privind organizarea, coordonarea, exploatarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciului de transport public local, precum şi administrarea sistemului de utilităţi publice aferente.

(2) Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de transport rutier care sunt structuri proprii ale autorităţilor administraţiei publice locale, judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară înfiinţate în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, şi care sunt deţinătoare de licenţe sau autorizaţii de transport.

(3) Gestiunea directă se realizează prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeţene sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, privind atribuirea şi darea în administrare a serviciului.

Secţiunea a 3-a Gestiunea delegată

Articolul 23

(1) Gestiunea delegată este forma de atribuire prin concesionare a serviciului de transport public local prin care autorităţile administraţiei publice locale transferă unuia sau mai multor operatori de transport rutier sau transportatori autorizaţi cu capital public, privat sau mixt sarcinile şi responsabilităţile proprii cu privire la prestarea propriu-zisă a serviciului, precum şi la exploatarea, întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea bunurilor proprietate publică aferente sistemului de transport public local, în baza unui contract de delegare a gestiunii.

(2) În cadrul unei localităţi, al unei asociaţii de dezvoltare comunitară sau al unui judeţ, serviciul de transport public local va fi atribuit în gestiune delegată prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv, a asociaţiei de dezvoltare comunitară, după caz.

Articolul 24

(1) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autovehicule sau nave, se realizează prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizaţiei de transport sau a licenţei de transport, după caz, la care autoritatea de autorizare eliberează, pentru fiecare mijloc de transport stabilit, câte o copie conformă a acestora, precum şi contractele de atribuire în gestiune a serviciului, în conformitate cu condiţiile de concesionare, prin licitaţie, a serviciului.

(2) Serviciul de transport public local de persoane efectuat cu autoturisme în regim de taxi se realizează prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizaţiei de transport, la care autoritatea de autorizare eliberează pentru fiecare mijloc de transport stabilit câte o copie conformă a acesteia în conformitate cu condiţiile de concesionare, prin licitaţie, a serviciului, preluate prin contractul de atribuire a gestiunii. Atribuirea serviciului de transport de persoane pe cablu sau altele asemenea se realizează prin aceeaşi procedură de atribuire.

(3) Celelalte servicii de transport public local se realizează pe baza autorizaţiei de transport sau a licenţei de transport, după caz, la care autoritatea de autorizare eliberează copii conforme ale acestora, conform solicitării deţinătorilor, în funcţie de numărul de mijloace de transport utilizate conform declaraţiei pe propria răspundere.

Articolul 25

Concesionarea serviciului de transport public local se face prin contract de delegare a gestiunii şi cu respectarea procedurii de delegare a gestiunii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/2006, şi cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Articolul 26

Conţinutul contractului de delegare a gestiunii va fi stabilit prin documentaţia delegării gestiunii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006.

Articolul 27

(1) În cazul operatorilor de transport rutier prevăzuţi la art. 30 alin. (2) lit. a) şi b) şi al transportatorilor autorizaţi prevăzuţi la art. 30 alin. (3) lit. a) şi b), delegarea gestiunii serviciului de transport public local se atribuie în mod direct acestora, fără licitaţie, prin contract de delegare a gestiunii.

(2) În cazul în care după încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciul de transport public local sau judeţean de persoane prin curse regulate se extinde pe noi trasee sau prin prelungirea unor trasee existente, aceste trasee vor fi atribuite după cum urmează:

a) traseele prelungite vor fi atribuite operatorilor de transport rutier sau transportatorilor autorizaţi care deservesc traseele iniţiale;

b) traseele noi vor fi atribuite prin concesionare şi contracte de delegare a gestiunii conform prevederilor prezentei legi.

Articolul 28

(1) Durata delegării gestiunii serviciului de transport public local se stabileşte prin contracte de delegare a gestiunii de către autorităţile administraţiei publice locale şi trebuie să fie corelată cu durata medie de amortizare a tuturor mijloacelor de transport deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, dar nu mai mult de:

a) 6 ani pentru transporturile realizate cu autobuze;

b) 10 ani pentru transporturile realizate cu tramvaie, troleibuze şi mijloacele de transport pe cablu;

c) 5 ani pentru transportul fluvial;

d) 5 ani pentru transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

(2) Pe durata contractului de delegare a gestiunii, în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor şi strategiile proprii de dezvoltare a serviciului şi a sistemului de transport public local, precum şi dreptul de a supraveghea şi controla modul de desfăşurare a serviciului cu privire la:

a) respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizaţi;

b) derularea ritmică a serviciului, respectarea traseelor prevăzute şi a orarelor zilnice şi săptămânale;

c) dezvoltarea şi modernizarea sistemului de transport public local, precum şi modul de administrare, exploatare şi menţinere în funcţiune a acestuia;

d) respectarea procedurilor de formare, stabilire şi ajustare periodică a tarifelor pentru serviciul de transport public local.

Capitolul VIII Operatori şi utilizatori

Secţiunea 1 Operatorii serviciului de transport public local

Articolul 29

(1) Serviciul de transport public local poate fi atribuit pentru executare, în gestiune directă sau delegată, operatorilor de transport rutier deţinători de licenţe de transport eliberate sau recunoscute de A.R.R., A.F.E.R. şi A.N.R., după caz, sau transportatorilor autorizaţi deţinători ai unei autorizaţii de transport de persoane sau de mărfuri, eliberată, în condiţiile legii, de către autoritatea administraţiei publice locale, numită în acest caz autoritate de autorizare.

(2) Se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii să încheie cu terţi contracte de subdelegare a activităţilor de atribuire a gestiunii serviciilor de transport.

(3) Cesionarea contractelor de atribuire a gestiunii de către titularul acestora unei alte societăţi nu este admisă decât în cazul în care această societate este rezultatul divizării, fuzionării sau înfiinţării ca filială a societăţii titularului, cu aprobarea autorităţilor publice locale respective, cu respectarea condiţiilor iniţiale de atribuire a gestiunii.

Articolul 30

(1) Pot executa transport public local de persoane şi de mărfuri operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi.

(2) Operatorii de transport rutier sunt deţinători ai licenţelor de transport eliberate de A.R.R. în condiţiile legii.

Aceştia pot fi:

a) societăţi comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară, deţinătoare de licenţe de transport valabile;

b) societăţi comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau judeţean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, al căror capital social este deţinut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar de către unităţile administraţiei publice respective, deţinătoare de licenţe de transport valabile;

c) societăţi comerciale cu capital social privat sau mixt, deţinătoare de licenţe de transport valabile;

d) compartimente sau servicii specializate de transport local ca structuri proprii ale autorităţilor administraţiei publice locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară cu sau fără personalitate juridică, aşa cum sunt definite la art. 22 alin. (2).

(3) Transportatorii autorizaţi sunt transportatorii care deţin autorizaţii de transport eliberate de către autoritatea de autorizare, care este compartimentul sau serviciul specializat de transport local din subordinea primăriei, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz. Aceştia pot fi:

a) societăţi comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale, deţinătoare de autorizaţii de transport valabile;

b) societăţi comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau judeţean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, al căror capital social este deţinut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar, de către unităţile administraţiei publice respective, deţinătoare de autorizaţii de transport valabile;

c) societăţi comerciale cu capital social privat sau mixt, deţinătoare de autorizaţii de transport valabile;

d) persoane fizice sau asociaţii familiale autorizate să presteze transport public local de mărfuri sau de persoane, deţinătoare de autorizaţii de transport valabile.

(4) Pot presta serviciu de transport public local în regim de gestiune directă compartimentele sau serviciile specializate prevăzute la alin. (2) lit. d).

(5) Pot presta serviciu de transport public local în regim de gestiune delegată operatorii de transport rutier prevăzuţi la alin. (2) lit. a)-c) şi transportatorii autorizaţi cu respectarea prevederilor legale privind încheierea contractului de delegare a gestiunii.

(6) Pot presta serviciu de transport public local în gestiune delegată, cu contract de delegare a gestiunii fără licitaţie, prin acordarea directă, operatorii de transport rutier prevăzuţi la alin. (2) lit. a) şi b) şi transportatorii autorizaţi prevăzuţi la alin. (3) lit. a) şi b).

(7) Pierderea valabilităţii licenţei de transport de către operatorii de transport rutier sau a valabilităţii autorizaţiei de transport de către transportatorii autorizaţi are drept consecinţă pierderea calităţii de operator de transport rutier, respectiv de transportator autorizat, şi anularea hotărârii de dare în administrare a serviciului ori anularea de drept a contractului de delegare a gestiunii serviciului, după caz.

Articolul 31

În cazul în care un operator de transport efectuează atât transport rutier public de persoane prin curse regulate locale şi judeţene, interjudeţene sau internaţionale, pentru transportul local sau judeţean, după caz, operatorul de transport rutier va ţine o evidenţă separată a activităţilor desfăşurate, cu contabilitate distinctă pentru fiecare serviciu prestat, astfel încât activităţile sale, conform licenţelor de transport obţinute, să poată fi evaluate, monitorizate şi controlate.

Articolul 32

(1) Drepturile şi obligaţiile operatorilor de transport rutier şi ale transportatorilor autorizaţi care desfăşoară activităţi de transport public local se prevăd, potrivit Legii nr. 51/2006, în regulamentele şi caietele de sarcini ale serviciilor de transport public local aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.

(2) Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de delegare a gestiunii au dreptul să întrerupă prestarea serviciului de transport public local în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către autorităţile administraţiei publice locale, cu obligaţia de a notifica întreruperea prestării serviciului în termenul şi condiţiile prevăzute prin contractul de delegare a gestiunii.

Articolul 33

(1) Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizaţi care execută transport public local şi care sunt organizaţi ca societăţi comerciale cu capital social aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale pot fi privatizaţi, în condiţiile legii, numai pe baza hotărârii consiliului local, a consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a asociaţiilor de dezvoltare comunitară, după caz.

(2) Privatizarea operatorilor de transport rutier sau a transportatorilor autorizaţi, prevăzuţi la alin. (1), precum şi vânzarea bunurilor din domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale aferente sistemelor de transport public local se fac numai în cadrul procedurii de delegare a gestiunii serviciilor, realizate în condiţiile legii.

Articolul 34

(1) În vederea realizării obiectivelor şi sarcinilor ce le revin, operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi trebuie să asigure:

a) dotarea şi asigurarea operaţiilor de întreţinere şi reparaţii necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii;

b) respectarea capacităţilor de transport şi a programelor de transport impuse prin contractul de atribuire a gestiunii;

c) menţinerea stării tehnice corespunzătoare a vehiculelor, a instalaţiilor auxiliare şi a curăţeniei.

(2) Operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi care efectuează transport public local au următoarele obligaţii:

a) să respecte obligaţiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului, precum şi prin prevederile prezentei legi;

b) să furnizeze autorităţii administraţiei publice locale informaţiile solicitate şi să asigure accesul la toate informaţiile necesare, în vederea verificării şi evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciului de transport public local.

Secţiunea a 2-a Utilizatorii serviciului de transport public local

Articolul 35

(1) Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor de transport public local persoane fizice sau juridice.

(2) Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt următoarele:

a) utilizatorii au dreptul de a beneficia, liber şi nediscriminatoriu, de serviciul de transport public local, ceea ce trebuie să se prevadă expres în regulamentul serviciului de transport public local care a fost aprobat de consiliul local, consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară, după caz;

b) utilizatorii au dreptul de acces la informaţiile publice cu privire la serviciul de transport public local. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a comunica informaţii cu privire la indicatorii de calitate a serviciului, la structura tarifară şi la clauzele contractuale care sunt de interes public;

c) hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor judeţene sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti cu privire la transportul public local vor fi aduse la cunoştinţa utilizatorilor;

d) utilizatorii au dreptul să conteste hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor judeţene sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect, provocat de acestea, în condiţiile legii;

e) să solicite şi să primească, în condiţiile legii, despăgubiri sau compensaţii pentru daunele provocate lor de către operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizaţi prin nerespectarea obligaţiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii;

f) să sesizeze autorităţilor administraţiei publice locale orice deficienţe constatate în efectuarea serviciilor de transport public local şi să facă propuneri vizând înlăturarea acestora;

g) să renunţe, în condiţiile legii, la serviciile contractate;

h) să fie consultaţi, direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor, strategiilor şi reglementărilor privind serviciul de transport public local;

i) pentru plata serviciului de transport public local, anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiază, în condiţiile legii, de facilităţi.

(3) Principalele obligaţii ale utilizatorilor sunt:

a) să deţină legitimaţii de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege;

b) să achite costul legitimaţiilor de călătorie valabile pentru călătoriile pe care le efectuează, conform tarifelor menţionate lizibil pe acestea;

c) să achite, în termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor;

d) să nu aducă prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat;

e) să aibă un comportament civilizat în raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum şi cu ceilalţi utilizatori.

Capitolul IX Licenţe şi autorizaţii

Articolul 36

(1) Acordarea autorizaţiilor de transport pentru executarea transportului public local se face de către autoritatea de autorizare, cu respectarea regulamentului-cadru de acordare a autorizaţiilor.

(2) Autoritatea de autorizare acordă autorizaţia de transport pe baza examinării şi evaluării experienţei transportatorului, a capacităţii sale profesionale, a onorabilităţii, a capabilităţii economico-financiare, a capacităţii şi dotării tehnice necesare pentru asigurarea calităţii şi continuităţii serviciului.

(3) Pentru obţinerea autorizaţiilor de transport, transportatorii sunt obligaţi să depună următoarele documente:

a) certificatul de înregistrare la registrul comerţului, în calitate de transportator;

b) declaraţie pe propria răspundere privind perioadele în care a mai executat transport public local, menţionându-se cazul în care a avut suspendarea sau interdicţia de a efectua serviciul respectiv;

c) copia certificatului de competenţă profesională a persoanei desemnate, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, şi dovada că persoana desemnată este angajat al transportatorului. În cazul persoanelor fizice sau al asociaţiilor familiale autorizate ca transportator, persoana desemnată trebuie să fie persoana fizică sau unul dintre membrii asociaţiei familiale;

d) scrisoare de bonitate financiară eliberată de o bancă;

e) declaraţie pe propria răspundere privind faptul că nu este implicat în niciun dosar penal privind infracţiuni de natură comercială, privind nerespectarea condiţiilor de plată şi angajare a personalului, precum şi pentru încălcarea prevederilor legale privind efectuarea transporturilor;

f) declaraţie pe propria răspundere prin care se menţionează mijloacele de transport deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, pe care doreşte să le utilizeze în executarea serviciului de transport public local;

g) declaraţie pe propria răspundere privind baza materială pe care o deţine în proprietate sau în baza unui contract de închiriere.

Articolul 37

(1) Atribuirea în gestiune directă sau delegată, conform legii, a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate se finalizează prin eliberarea licenţelor de traseu operatorilor de transport rutier sau transportatorilor autorizaţi respectivi.

(2) Odată cu aprobarea programului de transport public local sau judeţean de persoane prin curse regulate, realizate cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau trenurile de metrou, după caz, consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, vor stabili modalităţile de atribuire în gestiune, pentru executarea serviciului de transport public local, pe întreaga reţea de trasee, pe grupe de trasee şi pe trasee.

(3) În cazul în care traseele serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nu pot fi deservite de un singur operator de transport rutier şi/sau transportator autorizat, autoritatea administraţiei publice locale are dreptul să decidă atribuirea gestiunii pentru grupe de trasee distincte sau pentru câte un singur traseu şi va încheia, după caz, contracte de dare în administrare sau contracte de delegare a gestiunii, cu 2 sau mai mulţi operatori de transport rutier sau transportatori autorizaţi, desemnaţi câştigători.

(4) În cazul transportului public local de persoane realizat cu troleibuze, tramvaie, trenuri de metrou sau al transportului pe cablu, nu se vor emite licenţe de traseu, traseele respective fiind menţionate în contractele de atribuire a gestiunii.

(5) În situaţia prevăzută la alin. (3), în contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local se vor stabili clauze privitoare la valabilitatea legitimaţiilor de călătorie individuale emise pentru fiecare dintre operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizaţi, după caz, pe toate mijloacele de transport în comun.

(6) În cazul în care se vor încheia contractele respective cu 2 sau mai mulţi operatori de transport rutier sau transportatori autorizaţi, desemnaţi câştigători, între aceştia şi autoritatea administraţiei publice locale se va încheia un contract de distribuire a încasărilor provenite din vânzarea legitimaţiilor de călătorie individuale cu valabilitate pe toate mijloacele de transport, prin care se va stabili modul concret în care se vor repartiza veniturile cuvenite fiecărui operator de transport rutier sau transportator autorizat.

(7) Legitimaţiile de călătorie individuale au regimul stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.

(8) O licenţă de traseu conţine toate cursele care se efectuează pe traseul respectiv, conform programului de transport adoptat.

(9) Licenţele de traseu pentru transportul public local de persoane realizat prin curse regulate se eliberează de către autoritatea de autorizare pe baza hotărârii consiliului local, consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport public local fără licitaţie, precum şi a deciziei de acordare a gestiunii delegate realizate în urma licitaţiilor. Valabilitatea licenţelor de traseu este de maximum 3 ani.

(10) În cazul transportului public judeţean de persoane realizat prin curse regulate, licenţele de traseu se atribuie prin hotărâre a consiliului judeţean, pe baza propunerilor comisiei paritare formate din câte un reprezentant al consiliului judeţean şi al agenţiei A.R.R. din judeţul respectiv, şi se emit/se eliberează de către agenţia A.R.R. respectivă.

(11) Abrogat.

Articolul 38

(1) Atribuirea în gestiune directă sau delegată a serviciului de transport public local pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale se face numai pe baza autorizaţiei de transport deţinute de transportatorii autorizaţi sau a licenţei de transport deţinute de operatorii de transport rutier.

(2) Dovada atribuirii serviciului de transport public local o reprezintă copia conformă a autorizaţiei de transport sau a licenţei de transport, emisă de autoritatea de autorizare, pentru fiecare vehicul dovedit ca deţinut în proprietate sau în baza unui contract de leasing, utilizat în realizarea transportului conform prevederilor contractului de atribuire. Fac excepţie, în ceea ce priveşte obligaţia deţinerii copiei conforme, tramvaiele, troleibuzele, trenurile de metrou şi transportul pe cablu.

(3) În cazul impunerii unui număr limitat de autovehicule în efectuarea unui serviciu de transport public local, prioritatea eliberării copiilor conforme ale autorizaţiei de transport se dă pentru vehiculele deţinute în următoarea ordine:

a) vehicule deţinute în proprietate;

b) vehicule deţinute în baza unui contract de leasing.

(4) În cazul unui operator de transport rutier care deţine vehicule exceptate de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, şi care pot fi utilizate la efectuarea serviciului de transport public local, copia conformă a autorizaţiei de transport se eliberează în baza licenţei de transport deţinute.

(5) În cazul serviciului de transport public în regim de taxi, copia conformă a autorizaţiei de transport care conţine numărul de atribuire şi numărul de circulaţie ale autovehiculului reprezintă autorizaţia taxi a vehiculului respectiv.

(6) Autorizaţia de transport şi copia conformă se eliberează pentru o perioadă de cel mult 5 ani, putând fi prelungite, la cerere, cu verificarea îndeplinirii condiţiilor iniţiale de emitere.

(7) În cazul serviciului de transport public local de persoane prin curse speciale, autoritatea de autorizare va elibera operatorilor de transport rutier, la cerere, licenţa pentru fiecare traseu local sau judeţean pe care aceştia execută transportul, în conformitate cu contractele încheiate cu beneficiarii de transport. Durata licenţei de traseu este conformă cu durata contractului, dar nu mai mare de 3 ani.

Articolul 39

(1) Autorizaţia de transport se retrage de către autoritatea de autorizare în cazul în care transportatorul autorizat nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care acesta a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării de acordare a autorizaţiei de transport. În caz de retragere a licenţei de transport sau a autorizaţiei de transport, copiile conforme ale acestora şi licenţele de traseu au acelaşi regim.

(2) Copiile conforme ale licenţei de transport sau ale autorizaţiei de transport se suspendă de către autoritatea de autorizare în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la prevederile contractelor de atribuire a serviciului, precum şi de la reglementările în vigoare privind transportul rutier şi/sau protecţia mediului.

(3) Licenţa de traseu se retrage cu o notificare prealabilă de 60 de zile, în cazul unor abateri grave de la prevederile caietului de sarcini. În intervalul de 60 de zile, autorităţile administraţiei publice locale vor organiza atribuirea serviciului respectiv în gestiune altui operator de transport rutier.

Articolul 40

Licenţa de transport, licenţa de traseu, autorizaţia de transport şi copiile conforme ale acestora, eliberate unui operator de transport sau unui transportator autorizat, nu pot fi utilizate de către alte persoane pentru a executa cu autovehiculele deţinute activităţi de transport public.

Capitolul X Finanţarea serviciului de transport public local de persoane

Articolul 41

(1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital necesare pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate se asigură din veniturile operatorilor de transport sau ale transportatorilor autorizaţi.

(2) Veniturile operatorilor de transport rutier şi ale transportatorilor autorizaţi se formează din încasarea de la utilizatorii serviciului a tarifelor, denumite în continuare taxe de călătorie, reprezentând contravaloarea serviciului prestat, şi/sau din subvenţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, calculate ca diferenţă de tarif, în condiţiile legii.

(3) Sumele necesare finanţării funcţionării şi exploatării serviciilor de transport public local, provenite din subvenţii de la bugetul local, se prevăd în bugetele locale şi se aprobă odată cu acestea prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor judeţene sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.

(4) Sursele de finanţare a cheltuielilor de capital pentru realizarea obiectivelor de investiţii publice ale unităţilor administrativ-teritoriale, aferente sistemelor de transport public local de persoane, se asigură potrivit Legii nr. 51/2006.

(5) Finanţarea investiţiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea, modernizarea şi/sau dezvoltarea sistemelor de transport public local de persoane se face din bugetele locale, din bugetul de stat sau din fonduri private, pe baza hotărârilor consiliilor locale, ale consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale Guvernului, după caz, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind finanţele publice, respectiv finanţele publice locale, şi a legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice.

(6) În cazul gestiunii delegate, bunurile realizate ca urmare a investiţiilor pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de transport public local de persoane, finanţate din fonduri proprii ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizaţi, rămân în proprietatea acestora pe toată durata contractului de delegare a gestiunii. În contractul de delegare a gestiunii serviciului se vor defini categoriile de bunuri şi se va preciza modul de repartiţie a bunurilor de retur sau a bunurilor de preluare realizate până la încetarea, din orice cauză, a contractului de delegare a gestiunii serviciului, precum şi eventualele despăgubiri.

Articolul 42

(1) Acoperirea financiară a costului călătoriilor efectuate de persoanele care beneficiază, potrivit legii, de gratuitate la legitimaţiile de călătorie individuale se asigură din bugetul de stat, din bugetele locale sau din bugetele altor instituţii stabilite prin lege.

(2) Acoperirea influenţelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimaţiile de călătorie individuale pentru serviciul de transport public local de persoane, aprobate pentru anumite categorii de persoane de consiliile locale, de consiliile judeţene sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, sau acoperirea diferenţelor dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat pentru efectuarea serviciului şi sumele efectiv încasate ca urmare a vânzării legitimaţiilor de călătorie individuale se asigură din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale judeţelor, după caz, până la nivelul tarifelor de vânzare către populaţie a legitimaţiilor de călătorie individuale.

(3) Condiţiile concrete în care va fi acoperit costul călătoriilor potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) sau costurile înregistrate pentru efectuarea transportului public local pe traseele sociale nerentabile se vor stabili prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 43

Procedura de stabilire a tarifelor percepute pentru prestarea serviciului de transport public local de persoane se precizează în hotărârile de dare în administrare a serviciului, respectiv în contractele de delegare a gestiunii şi trebuie să ţină seama de următoarele reguli:

a) tarifele şi subvenţiile încasate de operatorul de transport rutier sau de transportatorul autorizat în urma prestării serviciului de transport public local de persoane trebuie să acopere cel puţin sumele investite şi cheltuielile curente de întreţinere şi exploatare a sistemului de transport public local respectiv;

b) tarifele se actualizează periodic prin indexare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;

c) condiţiile care generează modificarea tarifelor sau a subvenţiilor, precum şi procedurile specifice aplicate pentru astfel de situaţii se prevăd în contractele de atribuire a gestiunii;

d) modificarea tarifelor sau a subvenţiilor se aprobă prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.

Articolul 44

Nivelul tarifelor aplicate de către operatorii de transport sau transportatorii autorizaţi în transportul public local de persoane prin curse regulate sau în regim de taxi vor constitui criterii de acordare a gestiunii serviciului respectiv, prin concesionare.

Capitolul XI Răspunderi şi sancţiuni

Articolul 45

(1) Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, patrimonială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice, care călătoresc cu mijloacele de transport public de persoane fără titlu de călătorie valabil sau refuză să prezinte organelor de control titlul respectiv de călătorie, care au un comportament necivilizat sau care aduc prejudicii mijloacelor de transport.

(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, funcţionarii publici răspunzători pentru următoarele fapte:

a) neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a prevederilor privind atribuirea gestiunii serviciului şi a licenţelor de traseu;

b) nerespectarea prevederilor art. 19 privind obligaţiile asumate de autorităţi prin contractele de atribuire a gestiunii;

c) nerespectarea prevederilor art. 20 privind atribuţiile autorităţilor de reglementare pentru domeniul serviciului de transport public local;

d) nerespectarea prevederilor art. 36 privind acordarea autorizaţiilor de transport;

e) nerespectarea prevederilor art. 39 privind retragerea sau suspendarea autorizaţiilor de transport.

(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, operatorii economici care nu au inscripţionat în mod corespunzător mijloacele de transport folosite pentru transportul în cont propriu.

(5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, conducătorul auto, pentru următoarele fapte:

a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (5), art. 7 alin. (3), art. 11 alin. (2) şi ale art. 13 alin. (2) privind refuzul de a prezenta la control documentele corespunzătoare;

b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (4) lit. c) privind respectarea punctelor de îmbarcare/debarcare a călătorilor.

(6) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, funcţionarii publici pentru nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. e) privind sancţionarea operatorilor economici care nu prestează serviciile la parametrii de performanţă la care s-au obligat.

(7) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi, pentru următoarele fapte:

a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) privind condiţiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate;

b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2) şi ale alin. (4) lit. d) privind condiţiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate speciale;

c) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (2) privind condiţiile în care se execută transportul public de mărfuri în regim contractual;

d) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (2) privind condiţiile în care se execută transportul de persoane pe cablu;

e) nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1) privind condiţiile în care se execută transportul de mărfuri cu tractoare cu remorci;

f) nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) privind condiţiile în care se execută transportul realizat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare;

g) nerespectarea obligaţiilor prevăzute în contractele de delegare a gestiunii;

h) nerespectarea prevederilor art. 30 privind persoanele juridice care pot executa transport public local de persoane sau de mărfuri;

i) nerespectarea prevederilor art. 31 privind evidenţierea distinctă în contabilitate pentru fiecare activitate desfăşurată;

j) nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) privind respectarea regulamentelor şi caietelor de sarcini ale serviciilor de transport public local;

k) nerespectarea prevederilor art. 34 privind obligaţiile operatorilor de transport şi transportatorilor autorizaţi în realizarea serviciilor de transport public local;

l) nerespectarea prevederilor art. 37 alin. (7) privind regimul legitimaţiilor de călătorie;

m) nerespectarea prevederilor art. 40 privind folosirea de către un operator de transport sau transportator autorizat a documentelor eliberate pentru alt operator de transport sau transportator autorizat.

(7^1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei operatorii de transport rutier pentru următoarele fapte:

a) nerespectarea obligaţiei de a emite abonamente pentru transportul rutier al elevilor potrivit art. 84 alin. (3^3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

b) nerespectarea obligaţiei de a asigura transportul rutier al elevilor potrivit art. 84 alin. (3^3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(8) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (2)-(7) şi aplicarea sancţiunilor se fac de către împuterniciţii preşedinţilor consiliilor judeţene, primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi de către ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri, după caz.

(8^1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (7^1) în ceea ce priveşte transportul public local şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de către împuterniciţii preşedinţilor consiliilor judeţene şi ai primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor.

(8^2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (7^1) în ceea ce priveşte asigurarea facilităţii de transport rutier contra cost de persoane se face de către agenţi constatatori din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) potrivit legislaţiei în vigoare.

(8^3) Ministerul Afacerilor Interne, prin organele sale de specialitate, va asigura sprijinul în vederea aplicării prevederilor alin. (8^1) şi (8^2).

(9) Consiliile locale, consiliile judeţene şi, după caz, Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor stabili, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, faptele care constituie contravenţii în domeniul serviciului de transport public local, altele decât cele prevăzute la alin. (2)-(7) sau în alte reglementări legale.

Articolul 46

Contravenţiilor prevăzute la art. 45 alin. (2)-(7) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor ale art. 28.

Articolul 46^1

(1) În cazul utilizării pentru transport a unui autovehicul fără a se deţine următoarele documente valabile, după caz, autorizaţie de transport, copia conformă a acesteia, licenţă de traseu, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului, prin reţinerea de către ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, aplicându-se şi sancţiunea contravenţională corespunzătoare.

(2) Ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri au dreptul să reţină plăcuţele cu numărul de înmatriculare, precum şi documentele prevăzute la alin. (1), dacă acestea au valabilitatea depăşită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat.

(3) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare şi o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, precum şi a documentelor, după caz, se predau, în termen de maximum 24 de ore, inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care notifică deţinătorului autovehiculului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reţinere a acestora. Suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului încetează, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă se face dovada achitării amenzii.

(4) Cu ocazia notificării prevăzute la alin. (3), documentele reţinute se predau autorităţii emitente, pentru a lua măsurile corespunzătoare.

(5) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autovehiculului încetează, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) au trecut cel puţin 30 de zile de la data procesului-verbal de reţinere;

b) se depune dovada achitării amenzii contravenţionale.

(6) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale, se notifică deţinătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.

(7) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (5) lit. a).

(8) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul acesta nu poate fi reînmatriculat.

Capitolul XII Dispoziţii tranzitorii şi finale

Articolul 47

(1) Operatorii economici care execută transport public local, activi la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi care nu deţin licenţă de transport în condiţiile legii sunt obligaţi să solicite şi să obţină eliberarea acesteia până la data de 31 decembrie 2007.

(2) Licenţele de transport valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi menţin valabilitatea până la data expirării acestora, fără posibilitatea prelungirii, în cazul în care îşi pot desfăşura activitatea numai în calitate de transportatori autorizaţi conform prevederilor prezentei legi.

Articolul 48

(1) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi A.N.R.S.C., după caz, vor elabora şi vor aproba prin ordin al ministrului, respectiv al preşedintelui autorităţii, reglementările stabilite prin prezenta lege cuprinse în domeniile lor de activitate, precum şi normele de aplicare a prezentei legi.

(2) Până la emiterea normelor şi regulamentelor prevăzute de prezenta lege, rămân în vigoare prevederile normelor existente.

(3) În cazul reorganizării ori lichidării judiciare a operatorilor de transport public local cărora le-a fost delegată gestiunea serviciului anterior intrării în vigoare a prezentei legi, consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot cere renegocierea contractului de delegare a gestiunii pe baza prevederilor prezentei legi sau îl vor rezilia organizând o nouă procedură de delegare a gestiunii, în scopul desemnării unui nou operator de transport rutier sau transportator autorizat.

Articolul 49

(1) Contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local, valabil încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi produc efectele potrivit clauzelor contractuale, până la expirarea acestora, dar nu mai mult de termenul maxim stabilit prin prezenta lege.

(2) Eventualele clauze ale contractelor de atribuire a gestiunii, referitoare la posibilitatea prelungirii acestora, se anulează; pentru atribuirea serviciului este necesară organizarea unei noi proceduri de atribuire a gestiunii, potrivit prevederilor prezentei legi.

(3) Operatorii economici care execută servicii de transport public fără a avea contracte de atribuire a gestiunii valabile pot executa aceste servicii până la data de 31 decembrie 2007, termen după care autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să încheie contractele de atribuire a gestiunii corespunzătoare.

Articolul 50

Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 51

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 284/2002.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 10 aprilie 2007.
Nr. 92.

Legea 92-2007.doc

(actualizată până la data de 28 aprilie 2016*)

----------

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I Dispoziţii generale

Articolul 1

Prevederile prezentei legi reglementează autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii şi controlul efectuării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere.

Articolul 1^1

În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

a) afişaj client - indicator alfanumeric al taximetrului care are rolul de a afişa, în mod lizibil pentru client, în mod succesiv, indicaţii privind preţul prestaţiei efectuate până la momentul respectiv şi, în mod continuu, poziţia de funcţionare în care este taximetrul în acel moment, precum şi tariful aplicat;

b) aparat de taxat - aparat cu funcţii metrologice şi fiscale, compus dintr-un taximetru şi un aparat de marcat electronic fiscal, care, montat la loc vizibil pentru client, calculează şi afişează preţul de plată, emite un bon client la sfârşitul cursei şi memorează datele privind activitatea taxiului, în scopul supravegherii sale fiscale. Aparatul de taxat trebuie să emită şi alte documente, conform reglementărilor în vigoare şi prevederilor prezentei legi;

c) autorizaţia pentru efectuarea transportului în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere, denumită în continuare autorizaţia de transport - document eliberat în condiţiile prezentei legi de autoritatea de autorizare, care atestă faptul că un transportator este autorizat să execute transportul respectiv şi poate participa la atribuirea în gestiune a serviciului de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, după caz;

d) autoritatea de autorizare - compartimentul sau serviciul de transport din cadrul primăriei localităţii sau a municipiului Bucureşti, după caz, licenţiat în acest scop de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.), în condiţiile legii;

e) autorizaţie taxi - copie conformă a autorizaţiei de transport în regim de taxi, care dă dreptul transportatorului autorizat de a utiliza un autovehicul, deţinut de acesta în condiţiile prezentei legi, pentru efectuarea serviciului de transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi;

f) bon client - bonul fiscal privind preţul transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi, emis numai de aparatul de marcat electronic fiscal, cu ocazia finalizării cursei, care cuprinde detalierea datelor referitoare la acest transport şi care constituie singurul document justificativ pe baza căruia taximetristul încasează şi clientul execută plata prestaţiei respective;

g) cheie electronică - cheie dotată cu memorie electronică, folosită pentru identificarea şoferului de taxi, colectarea datelor şi pentru programarea tarifelor;

h) client - persoana care a angajat, direct sau prin dispecer taxi, executarea transportului unor persoane sau al unor mărfuri ori bunuri, după caz, în numele căreia taximetristul execută transportul şi încasează preţul transportului, în condiţiile prezentei legi;

i) cursă - deplasarea executată cu taxiul pe un traseu comandat sau acceptat de client, la care punctul de început este locul îmbarcării sau locul acceptat, după caz, iar punctul de finalizare este locul destinaţiei;

j) dispecerat taxi, denumit în continuare dispecerat - activitate conexă transportului în regim de taxi, care preia telefonic sau prin alte mijloace şi transmite comenzile clientului prin staţia radio de emisie-recepţie către taximetrist;

k) fiscalizarea memoriei electronice - identificarea memoriei electronice fiscale a aparatului de taxat şi a transportatorului autorizat, care este deţinătorul legal al autorizaţiei taxi pentru autovehiculul deţinut în condiţiile prezentei legi şi pe care este montat aparatul respectiv;

l) lampă taxi - casetă luminată, montată pe cupola taxiului, perpendicular pe axa longitudinală, care pe laturile faţă şi spate, alături de înscrisul central TAXI, conţine lămpi care indică poziţia <> sau <> a taxiului şi care trebuie să fie vizibile de la o distanţă de minimum 100 de metri;

m) loc de aşteptare a clienţilor - spaţiu special amenajat şi semnalizat corespunzător de către autoritatea administraţiei publice locale, cu avizul poliţiei rutiere, având un număr de locuri prestabilit pentru staţionarea taxiurilor în aşteptare în poziţia <>;

n) memorie electronică fiscală - componentă a aparatului de marcat electronic fiscal, care poate înmagazina, pe bază de program, date privind activitatea taxiului, conţinute în bonul client, în condiţii de neconvertibilitate, inaccesibilitate şi securitate;

o) raportul taximetristului - raport de control nefiscal, conţinând date de natură nefiscală, corespunzătoare activităţii unui taximetrist, cuprinse în raportul fiscal de închidere zilnică, în condiţiile în care în perioada de 24 de ore a unei zile au activat pe taxi şi alţi taximetrişti;

p) sigiliu fiscal - sigiliu aplicat pe carcasa aparatului de taxat sau a aparatului de marcat electronic fiscal, dacă acesta funcţionează în carcasă separată, şi pe memoria electronică fiscală, în scopul de a nu permite fără desigilare accesul la memoria electronică fiscală;

q) sigiliu de protecţie - sigiliu aplicat la loc vizibil pentru protecţia cablajului de conectare a aparatului de taxat, protecţie ce nu poate fi înlăturată fără desigilare;

r) sigiliu metrologic - sigiliu aplicat pe taximetru în scopul de a nu permite fără desigilare accesul la operaţiuni privilegiate;

s) taxi - autovehicul din categoria autoturisme cu până la maximum 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, sau autovehicul de transport de mărfuri cu o masă maximă totală autorizată care nu depăşeşte 3,5 tone, care, pe baza autorizaţiei taxi, poate executa transport de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi;

t) taximetru - dispozitiv, parte a aparatului de taxat, cuplat la un generator de semnale de distanţă împreună cu care constituie un mijloc de măsurare. Taximetrul măsoară durata deplasării şi staţionării, calculează distanţa parcursă, pe baza unui semnal produs de generatorul de semnale de distanţă, calculează şi afişează preţul de plată pentru o călătorie, pe baza distanţei calculate şi/sau a duratei măsurate a călătoriei, asigurând afişarea acestuia pe afişajul client în timpul desfăşurării cursei;

u) taximetrist - conducător auto atestat profesional să efectueze transport în regim de taxi;

v) transportator - persoană fizică, asociaţie familială sau persoană juridică înregistrate la registrul comerţului pentru a desfăşura activităţi de transport cu vehicule rutiere;

w) transportator autorizat - transportator care deţine autorizaţie de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentei legi;

x) tarif de pornire - tarif exprimat în lei, înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei, care apare pe afişajul client odată cu activarea dispozitivului de control din poziţia de operare <> în poziţia de operare <> şi care este egal cu tariful de distanţă (lei/km);

y) tarif de staţionare - tarif orar, exprimat în lei/oră, aplicat de taximetru pentru perioada cât taxiul a staţionat la dispoziţia clientului, la cererea acestuia, precum şi pentru perioadele în care taxiul aflat în cursă s-a deplasat sub viteza de comutare;

z) timp efectiv lucrat - intervalul de timp cuprins între momentul începerii primei curse şi momentul finalizării ultimei curse, utilizat de un taximetrist după cum rezultă din raportul de închidere zilnic furnizat de aparatul de taxat, interval în care nu vor fi considerate timp efectiv de lucru pauzele mai mari de 15 minute între două curse consecutive, pauze în care autovehiculul taxi a staţionat. Din totalul timpului efectiv lucrat se va preciza timpul efectiv lucrat pe timp de noapte;

aa) RENT CAR - activităţile care vizează atât serviciul de transport public de persoane realizat de transportatori autorizaţi cu autoturisme cu conducători auto, denumit în continuare transport în regim de închiriere, cât şi serviciul de închiriere realizat de operatorii economici cu autoturisme fără conducător auto, denumit în continuare serviciu de închiriere;

ab) transport în regim de închiriere - serviciu de transport public de persoane realizat de transportatori autorizaţi cu autoturisme cu conducători auto, puse la dispoziţia clienţilor pe bază de contract de închiriere tarifat pe oră sau pe zi, cu plata anticipată a contractului;

ac) serviciu de închiriere - serviciu de transport public realizat de operatori economici autorizaţi care pun la dispoziţia unor clienţi autoturisme fără conducător auto, pe bază de contract, cu plata anticipată a contractului de închiriere;

ad) viteză de comutare - viteza limită cu care se deplasează taxiul, sub care aparatul de taxat comută automat tarifarea distanţei parcurse cu tarifarea timpului consumat sau invers, după caz.

ae) manager de transport în regim de taxi şi închiriere - persoana fizică angajată a unui transportator autorizat care este persoană juridică sau asociaţie familială şi care conduce permanent şi efectiv activităţile de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere ale acestuia.

Articolul 2

(1) Serviciile de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, ca servicii de utilitate publică, se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale pe raza administrativ-teritorială respectivă, cu respectarea îndeplinirii următoarelor cerinţe:

a) promovarea concurenţei între transportatorii autorizaţi în condiţiile atribuirii gestiunii serviciilor;

b) garantarea respectării drepturilor şi intereselor transportatorilor autorizaţi şi a accesului lor, transparent şi nediscriminatoriu, la piaţa transportului public local;

c) garantarea respectării drepturilor şi intereselor utilizatorilor serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere;

d) necesitatea înfiinţării serviciilor respective pentru rezolvarea problemelor de ordin economic, social şi de mediu din localităţile respective;

e) realizarea regulamentelor de organizare şi executare a serviciilor respective, cu consultarea asociaţiilor reprezentative din domeniu;

f) controlul permanent al modului cum sunt respectate prevederile prezentei legi, ale contractelor de atribuire în gestiune a executării serviciilor de transport, precum şi prevederile regulamentelor de organizare şi de executare a serviciilor respective;

g) deplasarea persoanelor şi a mărfurilor în condiţii de siguranţă;

h) asigurarea mărfurilor şi a persoanelor transportate, precum şi a bunurilor acestora;

i) asigurarea executării unor servicii de transport suportabile în ceea ce priveşte tariful de transport;

j) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale unor categorii de populaţie pe raza administrativ-teritorială a localităţilor respective, precum şi între acestea şi alte localităţi, în condiţiile prezentei legi;

k) asigurarea echilibrului între cererea şi oferta de transport, atât cantitativ, cât şi calitativ, prin stabilirea strategiilor de dezvoltare a serviciilor, în baza unor studii de specialitate, precum şi prin continuitatea serviciilor respective;

l) corelarea dimensiunii şi continuităţii serviciilor respective de transport de persoane cu fluxurile de utilizatori şi cerinţele acestora, precum şi cu modul de realizare a transportului public local de persoane cu celelalte tipuri de transport local existente;

m) consultarea asociaţiilor profesionale reprezentative ale transportatorilor autorizaţi, a dispeceratelor taxi şi a taximetriştilor, precum şi a asociaţiilor utilizatorilor, în vederea stabilirii politicilor şi strategiilor privind dezvoltarea durabilă a serviciilor de transport respective;

n) atribuirea în gestiune delegată a executării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere transportatorilor autorizaţi, în conformitate cu criteriile specifice prevăzute în prezenta lege;

o) respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere şi organizarea timpului de muncă al lucrătorilor mobili în transportul rutier de mărfuri şi persoane, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 466/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În toate raporturile generate de activitatea de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, precum şi în activităţile conexe acestora, protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară.

Articolul 3

(1) Serviciile de transport public local în regim de taxi sau în regim de închiriere fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică, se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale şi se efectuează numai de către transportatori autorizaţi de către autoritatea de autorizare, astfel cum este definită în prezenta lege.

(2) În cazul în care în localitatea respectivă nu există transportatori autorizaţi care execută servicii de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, consiliul local poate aproba, numai în această situaţie, ca executarea acestor servicii să se poată realiza în gestiune directă, la cerere, de către compartimentul sau serviciul de specialitate al primăriei, numai în baza licenţei eliberate în acest scop de A. N. R. S. C., cu autovehiculele deţinute de acesta în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing.

Articolul 4

(1) Transportul în regim de taxi este serviciul de transport public de persoane, bunuri sau mărfuri asigurat contra cost, pe bază de bon client, şi realizat în condiţiile prezentei legi.

(2) Transportul în regim de închiriere este serviciul de transport public de persoane asigurat contra cost, pe bază de contract, achitat integral şi realizat în condiţiile prezentei legi.

(3) Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se realizează numai cu autovehicule deţinute de către transportatorii autorizaţi, cu titlu de proprietate sau în temeiul unui contract de leasing.

(4) Transportatorul autorizat, persoană fizică, poate executa transport în regim de taxi cu un singur autovehicul deţinut, în condiţiile alin. (3), de către acesta sau de către soţul/soţia acestuia, după caz.

(5) Transportatorul autorizat, asociaţie familială, poate executa transport în regim de taxi, utilizând un număr de autovehicule, deţinute în condiţiile alin. (3) de către membrii asociaţiei, cel mult egal cu numărul membrilor care practică taximetria, deţinători ai unui certificat de atestare a pregătirii profesionale.

(6) Un transportator autorizat, persoană juridică, execută un serviciu de transport în regim de închiriere atunci când pune la dispoziţia clientului un autoturism cu conducător auto, pe bază de contract.

(7) Un operator economic execută un serviciu de închiriere de autoturisme atunci când pune la dispoziţia clientului un autoturism fără conducător auto, pe bază de contract.

Articolul 5 - Abrogat.

Articolul 6 - Abrogat.

Capitolul II Autorizarea şi efectuarea transportului în regim de taxi sau în regim de închiriere

Secţiunea 1 Autorizarea transportului în regim de taxi

Autorizarea transportului în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere

Articolul 7

(1) Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se execută numai de către transportatori autorizaţi, care deţin autorizaţii taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi, sau copii conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condiţiile prezentei legii, pentru fiecare autovehicul utilizat.

(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Este interzis transportul public, contra cost, de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masa maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă, potrivit prevederilor alin. (1), ori altă autorizaţie valabilă.

Articolul 7^1

(1) În vederea exercitării funcţiei de manager de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere în cadrul transportatorului autorizat care este persoană juridică sau asociaţie familială, persoana fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să deţină un certificat de competenţă profesională a managerului de transport în regim de taxi şi închiriere valabil, eliberat de către Autoritatea Rutieră Română - ARR în baza normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului;

b) să respecte condiţiile de onorabilitate prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1;

c) să fie absolvent de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat;

d) să aibă reşedinţa curentă în România, în sensul prevederilor art. 26 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 februarie 2014 privind tahografele în transportul rutier şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014.

(2) Certificatul de competenţă profesională a managerului de transport în regim de taxi şi închiriere are o valabilitate de 10 ani şi se obţine în urma participării la un curs şi promovării unui examen conform normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(3) Deţinătorii certificatelor de competenţă profesională care nu şi-au exercitat funcţia pentru o perioadă mai lungă de 5 ani sunt obligaţi să urmeze un nou curs de pregătire, în vederea reluării activităţii.

(4) Un manager de transport în regim de taxi şi închiriere poate conduce activitatea unui singur transportator autorizat.

(5) Transportatorul autorizat care este persoană juridică sau asociaţie familială are obligaţia de a numi un nou manager de transport în regim de taxi şi închiriere în termen de 30 de zile, în situaţia în care managerul anterior nu mai îndeplineşte în totalitate condiţiile necesare exercitării funcţiei sau este în imposibilitatea de a-şi mai exercita funcţia.

Articolul 8

Autorizaţia de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare pe durată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizării acesteia la fiecare 5 ani de către aceasta, odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii.

Articolul 9

(1) Autorizaţia de transport în regim de taxi sau autorizaţia de transport în regim de închiriere se eliberează de autoritatea de autorizare din cadrul primăriei localităţii sau primăriei municipiului Bucureşti de pe raza administrativ-teritorială în care transportatorul îşi are sediul sau domiciliul, după caz, pe baza unei documentaţii care trebuie să conţină următoarele:

a) cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizaţie de transport, stabilit de prezenta lege;

b) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului ca transportator, respectiv persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz;

c) dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională, respectiv:

1. copie de pe certificatul de competenţă profesională pentru managerul de transport în regim de taxi şi închiriere, eliberat conform normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului, pentru transportatorul persoană juridică sau asociaţie familială;

2. copie de pe certificatul de atestare a pregătirii profesionale al taximetristului care este transportator persoană fizică autorizată;

d) dovada îndeplinirii condiţiei de onorabilitate, respectiv:

1. certificatele de cazier judiciar ale conducătorilor auto şi, după caz, ale managerului de transport în regim de taxi şi închiriere, din care să rezulte că aceştia nu au fost condamnaţi pentru:

- infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice;

- infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri;

- infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale;

- infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;

- infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;

- infracţiuni contra patrimoniului;

2. avizele medicale şi psihologice ale conducătorilor auto şi, după caz, avizele medicale şi psihologice ale managerului de transport în regim de taxi şi închiriere, obţinute conform normelor aprobate prin ordin al ministrului transporturilor;

3. cazierul fiscal al transportatorului, dacă acesta este operator economic;

4. declaraţie pe propria răspundere privind perioadele în care transportatorul a mai executat servicii de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, după caz, cu menţionarea intervalelor când a avut interdicţii şi motivul acestora;

e) dovada îndeplinirii capacităţii financiare, respectiv:

1. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfăşura transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, spaţii deţinute în proprietate sau prin contract de închiriere;

2. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că acesta deţine sau are capacitatea financiară de a deţine un număr de autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul contractelor de leasing, pe care le va utiliza în realizarea serviciului de transport, precizând care sunt criteriile de departajare stabilite la art. 14^2 alin. (6) pe care le poate îndeplini, pe fiecare autovehicul şi pe numere de circulaţie, dacă este posibil.

(2) În cazul transportului în regim de taxi, autorizaţia de transport se eliberează pentru transport de persoane în regim de taxi sau pentru transport de mărfuri ori de bunuri în regim de taxi, după caz, de către autoritatea de autorizare.

(3) Orice modificare a uneia sau mai multor condiţii de acordare a autorizaţiei de transport se va comunica prin declaraţie pe propria răspundere a transportatorului autorizat, înaintată autorităţii de autorizare, în maximum 30 de zile de la data modificărilor respective.

Articolul 10

(1) Autorizaţia de transport, eliberată transportatorului de către autoritatea de autorizare, este unică, netransmisibilă şi conferă transportatorului autorizat dreptul de a participa la procedura de atribuire în gestiune de către autoritatea respectivă a executării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere.

(2) Pe baza autorizaţiei de transport, transportatorul autorizat poate participa la procedura de atribuire în gestiune a executării unui serviciu de transport, prin care i se poate elibera câte o copie conformă a autorizaţiei de transport pentru fiecare vehicul deţinut în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, pe care îl va utiliza în transportul în regim de taxi sau în transportul în regim de închiriere, după caz, pe baza contractului de atribuire în gestiune.

(3) Autorizaţia taxi sau orice copie conformă conţine denumirea localităţii de autorizare, denumirea transportatorului autorizat, astfel cum este înregistrat la registrul comerţului, termenul la care expiră viza de valabilitate a autorizaţiei de transport, numărul de circulaţie al autovehiculului pentru care este eliberată şi numărul de ordine al acesteia, astfel cum a fost atribuit conform Registrului special de atribuire a copiilor conforme, pe tipuri de transport, deţinut de autoritatea de autorizare.

(4) Autorizaţia taxi sau orice copie conformă este unică şi netransmisibilă de la un transportator autorizat la alt transportator sau persoană fizică, asociaţie familială, precum şi de la un autovehicul la altul. Se interzice transportatorului autorizat căruia i s-a atribuit în gestiune executarea serviciului de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere să transmită autorizaţiile taxi sau copiile conforme, sub orice formă, altui transportator autorizat, transportator sau oricărei alte persoane, pentru a fi utilizate în executarea transportului respectiv.

(5) Transportatorul autorizat poate să îşi înlocuiască, la cerere, autovehiculul deţinut în condiţiile art. 4 alin. (3), pentru care a obţinut o autorizaţie taxi sau o copie conformă, după caz, cu un alt autovehicul deţinut în aceleaşi condiţii, care îndeplineşte criteriile de departajare prevăzute la art. 14^2 alin. (6) cu cel puţin acelaşi punctaj pe care autovehiculul înlocuit l-a obţinut la data atribuirii autorizaţiei taxi sau copiei conforme respective, în următoarele cazuri:

a) autovehiculul nu mai poate fi utilizat datorită uzurii fizice, morale, deteriorării sau furtului;

b) autovehiculul a fost casat;

c) autovehiculul a fost înstrăinat;

d) autovehiculul înlocuitor are o vechime mai mică şi obţine un punctaj superior pentru criteriile de departajare pe care le îndeplineşte.

(6) Pe baza cererii de înlocuire prevăzute la alin. (5), autoritatea de autorizare va elibera o nouă autorizaţie taxi sau copie conformă, precum şi ecusoanele corespunzătoare, cu respectarea prevederilor alin. (3) al prezentului articol şi alin. (4) al art. 11, privind vechimea autovehiculului.

Articolul 11

(1) Autorizaţia taxi sau orice copie conformă a autorizaţiei de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare, dacă a fost atribuită în cadrul procedurii de atribuire a gestiunii serviciului, stabilită în condiţiile prezentei legi, după depunerea următoarelor documente în copie:

a) autorizaţia de transport;

b) certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat respectiv în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing;

c) certificatul de agreare emis de Regia Autonomă <> (R.A.R.), numai pentru autovehiculul utilizat în transportul în regim de taxi;

d) declaraţia pe propria răspundere privind criteriile de departajare prevăzute la art. 14^2 alin. (6), pe care autovehiculul respectiv le îndeplineşte;

e) declaraţia pe propria răspundere privind modul în care este asigurată dispecerizarea şi la ce dispecerat taxi este arondat transportatorul autorizat, în cazul transportului de persoane în regim de taxi.

(2) Pentru autovehiculele deţinute în proprietate de către transportatorul autorizat, copia conformă se atribuie numai pentru acelea care sunt înmatriculate în judeţul respectiv sau, după caz, în municipiul Bucureşti.

(3) Pentru autovehiculele deţinute în temeiul unui contract de leasing de către transportatorul autorizat, copia conformă se atribuie indiferent unde sunt înmatriculate acestea.

(4) În cazul transportului de persoane în regim de taxi, copia conformă, numită autorizaţie taxi, se va atribui pentru prima dată pentru o perioadă de 5 ani, numai pentru autoturismele care nu depăşesc vechimea de 5 ani de la data fabricaţiei, alocându-se cu această ocazie şi numărul de ordine.

(5) O autorizaţie taxi sau o copie conformă deţinută pentru un autovehicul se va prelungi, la cerere, pentru 5 ani, cu menţinerea obligatorie a aceluiaşi număr de ordine, numai dacă la data cererii sunt îndeplinite, după caz, cumulativ următoarele condiţii:

a) autoturismul pentru care s-a solicitat prelungirea autorizaţiei taxi sau a copiei conforme nu depăşeşte vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei şi este deţinut în condiţiile art. 4 alin. (3);

b) sunt respectate prevederile art. 10 alin. (5) dacă se înlocuieşte autovehiculul taxi ca urmare a prelungirii autorizaţiei taxi;

c) transportatorului respectiv nu i s-a retras autorizaţia de transport sau nu i s-a suspendat autorizaţia taxi sau copia conformă respectivă în ultimii 5 ani;

d) contractul de atribuire în gestiune a serviciului de transport în regim de taxi sau în regim de închiriere este în termen de valabilitate şi transportatorul a respectat prevederile caietului de sarcini privind atribuirea;

e) transportatorul autorizat a înregistrat integral în evidenţele contabile venitul brut realizat, după caz, din transportul în regim de taxi, în conformitate cu datele furnizate din memoria fiscală a aparatelor de taxat din dotarea taxiurilor pentru care solicită prelungirea autorizaţiilor taxi, sau din transportul în regim de închiriere, în conformitate cu contractele prevăzute la art. 25 alin. (6) lit. c), realizate de autovehiculele pentru a căror copii conforme solicită prelungirea.

(6) Autorizaţia taxi şi orice altă copie conformă se eliberează odată cu două ecusoane care au acelaşi termen de valabilitate cu aceasta.

(7) Modelul şi dimensiunile ecusoanelor vor fi stabilite prin regulamentul de organizare a serviciului de transport respectiv, aprobat prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi vor conţine obligatoriu următoarele înscrisuri:

a) localitatea de autorizare;

b) tipul transportului, respectiv:

1. TAXI - pentru transportul în regim de taxi;

2. RENT CAR - pentru transportul în regim de închiriere;

c) termenul de valabilitate a autorizaţiei taxi sau a copiei conforme, după caz;

d) numărul de ordine al autorizaţiei taxi sau al copiei conforme, după caz, astfel cum a fost atribuit conform registrului special prevăzut la art. 10 alin. (3);

e) numărul de circulaţie al autovehiculului pentru care s-a eliberat autorizaţia taxi sau copia conformă, după caz.

(8) Prevederile art. 9 alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul autorizaţiilor taxi şi al altor tipuri de copii conforme.

Articolul 12

(1) Autorizaţia taxi sau orice altă copie conformă a autorizaţiei de transport se găseşte obligatoriu la bordul autovehiculului şi este valabilă numai în prezenţa ecusoanelor şi a următoarelor documente, după caz:

a) certificatul de înmatriculare a autovehiculului cu anexa privind inspecţia tehnică periodică valabilă;

b) copia certificatului de agreare privind utilizarea autovehiculului în cazul transportului în regim de taxi, emis de R.A.R. prin reprezentanţele sale;

c) asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora şi a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat;

d) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;

e) certificatul de atestare profesională a conducătorului auto, în cazul transportului de persoane;

f) copia buletinului de verificare metrologică a taximetrului aparatului de taxat;

g) copia contractului cu dispeceratul taxi, în cazul în care taxiul trebuie să fie dotat, conform prevederilor prezentei legi, cu staţie radio emisie-recepţie şi este arondat unui dispecerat taxi;

h) alte documente stabilite prin prezenta lege.

(2) Lipsa ecusoanelor sau a unuia dintre documentele prevăzute la alin. (1), la controlul efectuat de autorităţile abilitate, impune reţinerea autorizaţiei taxi sau a copiei conforme a autorizaţiei de transport, după caz, comunicându-se imediat această măsură către managerul de transport în regim de taxi şi închiriere de către reprezentantul autorităţii care realizează controlul, până când se face dovada existenţei şi valabilităţii documentelor respective.

(3) În cazul imposibilităţii transportatorului autorizat de a face dovada existenţei sau valabilităţii ecusoanelor ori a unuia dintre documentele respective, în maximum 30 de zile, autorizaţia taxi sau copia conformă respectivă se retrage, odată cu ecusoanele.

(4) Autorizaţia taxi sau copia conformă retrasă se va atribui altui transportator autorizat, în procedura de atribuire prevăzută de prezenta lege.

Articolul 12^1

(1) Certificatul de agreare se eliberează, la cerere, pentru autovehiculele taxi de către R.A.R., prin reprezentanţele sale, pentru o perioadă de 10 ani şi este valabil prin vizarea anuală a certificatului de agreare, cu ocazia realizării inspecţiei tehnice periodice obligatorii, conform reglementărilor în vigoare.

(2) Viza anuală a certificatului de agreare se acordă la staţiile de inspecţie tehnică din structura reprezentanţelor R.A.R., pe baza reglementărilor existente, la care se adaugă normele privind verificarea îndeplinirii condiţiilor tehnice impuse la obţinerea certificatului de agreare.

(3) În cazul deţinerii autovehiculului în temeiul unui contract de leasing, certificatul de agreare obţinut îşi menţine valabilitatea şi în cazul în care utilizatorul devine proprietar, cu modificările care se impun conform prevederilor legale.

Articolul 13

În cadrul atribuţiilor de coordonare a activităţilor privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, autorităţile administraţiei publice locale sau ale municipiului Bucureşti, după caz, emit reglementări referitoare la:

a) regulamentul de organizare şi executare a transportului de persoane, mărfuri sau bunuri pe teritoriul localităţii respective, în conformitate cu reglementările generale în vigoare;

b) nivelul tarifelor de distanţă maximale, astfel cum sunt definite la art. 49 alin. (1) lit. a), în cazul transportului de persoane în regim de taxi;

c) programele de lucru obligatorii în funcţie de fluctuaţia cerinţelor de transport zilnice;

d) asigurarea continuităţii serviciului pe durata celor 24 de ore ale zilei;

e) interdicţiile şi restricţiile privind activitatea în regim de taxi şi în regim de închiriere;

f) locurile de aşteptare a clienţilor sau de staţionare a taxiurilor;

g) obligaţiile transportatorilor autorizaţi, ale dispeceratelor taxi, ale taximetriştilor şi ale clienţilor privind desfăşurarea serviciului de transport;

h) controlul activităţii autovehiculelor pe traseu;

i) taxele şi impozitele locale ce se impun;

j) norma privind gradul de asigurare a numărului de locuri de aşteptare a clienţilor în raport cu numărul de autorizaţii taxi emise, stabilite prin studii de specialitate;

k) alte prevederi necesare bunei organizări şi executări a serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere.

Articolul 14

(1) Activitatea de transport public local de persoane în regim de taxi trebuie dimensionată în raport cu gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie şi metrou, după caz.

(2) Autorităţile administraţiilor publice locale şi ale municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale consiliilor respective, cu consultarea asociaţiilor profesionale reprezentative, definite la art. 54, stabilesc numărul maxim de autorizaţii taxi, necesar pentru executarea transportului în regim de taxi, pentru o perioadă de 5 ani, după următoarele criterii minimale:

a) gradul de satisfacere a transportului public local de persoane realizat cu autobuze, troleibuze, microbuze, tramvaie şi metrou, după caz, asigurând echilibrul care se impune între acestea;

b) norma cuprinsă la art. 13 lit. j);

c) gradul de poluare;

d) cererea şi oferta permanente;

e) gradul de aglomeraţie în trafic;

f) promovarea tipurilor de transport mai puţin poluante.

(3) Numărul maxim de autorizaţii taxi care pot fi atribuite pentru o perioadă dată se poate stabili şi pe baza unui studiu de specialitate realizat, precum şi în urma consultării asociaţiilor profesionale reprezentative.

(4) Numărul maxim de autorizaţii taxi stabilit a se atribui în conformitate cu prevederile alin. (2) şi/sau (3) va fi de maximum 4 la 1.000 de locuitori ai localităţii de autorizare.

(5) După procedura de atribuire a numărului maxim de autorizaţii taxi stabilit conform alin. (4), autoritatea de autorizare nu va mai atribui nicio autorizaţie taxi decât în condiţia disponibilizării unora dintre cele existente sau în cazul măririi numărului de autorizaţii taxi, cu respectarea prevederilor alin. (2)-(4).

(6) Dacă numărul autorizaţiilor taxi emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi depăşeşte numărul maxim de autorizaţii taxi stabilite în condiţiile alin. (2)-(4), consiliul local sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu va mai atribui nicio autorizaţie taxi până la micşorarea numărului acestor autorizaţii, prin disponibilizare în conformitate cu prevederile prezentei legi, sub numărul maxim stabilit.

Articolul 14^1

(1) Pe baza autorizaţiilor taxi sau a copiilor conforme obţinute prin procedurile stabilite de prezenta lege, autoritatea de autorizare va emite deţinătorilor acestora contractul de atribuire a gestiunii delegate pentru executarea serviciului de transport în regim de taxi sau a serviciului de transport în regim de închiriere, cu autovehiculele respective. Perioada de valabilitate a fiecărui contract de atribuire a gestiunii delegate este egală cu durata maximă de valabilitate a autorizaţiilor taxi sau a copiilor conforme deţinute de transportatorul autorizat, după caz, dar nu mai mult de 5 ani. Contractul de atribuire a gestiunii delegate poate fi reînnoit pe baza deţinerii în continuare a unor autorizaţii taxi sau a unor copii conforme, obţinute, după caz, în condiţiile prezentei legi.

(2) Drepturile şi obligaţiile transportatorilor autorizaţi cărora li se atribuie în gestiune delegată executarea serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere se prevăd în caietele de sarcini anexate la contractele de atribuire în gestiune delegată.

(3) Se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii delegate a serviciilor de transport în regim de taxi sau a serviciilor de transport în regim de închiriere să încheie cu terţi contracte de subdelegare a serviciului de transport respectiv.

(4) Cesionarea parţială sau totală, după caz, a unui/unor contract/contracte de atribuire a gestiunii serviciului de transport taxi sau de transport în regim de închiriere de către titularul/titularii acestora unuia sau mai multor transportatori nu este admisă decât dacă are loc una dintre următoarele operaţiuni:

a) titularii contractelor de atribuire a gestiunii delegate au fuzionat, dând naştere unui nou transportator;

b) titularul contractului de atribuire a gestiunii s-a divizat, dând naştere unor noi transportatori;

c) titularul contractului de atribuire a gestiunii renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi, în favoarea unor angajaţi ai acestuia, care dovedesc că au dobândit calitatea de transportator autorizat în regim de taxi, dând naştere astfel unuia sau mai multor transportatori, după caz;

d) titularul contractului de atribuire a gestiunii este o persoană fizică autorizată sau o asociaţie familială autorizată care se transformă într-o persoană juridică, dând naştere unui nou transportator.

(5) Ca urmare a înfiinţării noilor transportatori în urma uneia dintre operaţiunile prevăzute la alin. (4), autoritatea de autorizare emitentă a autorizaţiilor taxi sau a copiilor conforme respective, deţinute de titularii iniţiali ai contractelor de atribuire a gestiunii la cererea acestora, le va comasa sau distribui corespunzător între transportatorii iniţiali şi transportatorii nou-înfiinţaţi, după caz, în raport cu numărul autovehiculelor care au fost preluate sau cedate între titularii contractelor şi transportatorii nou-înfiinţaţi.

(6) Abrogat.

(7) Pe baza autorizaţiilor taxi sau a copiilor conforme obţinute de fiecare transportator ca urmare a aplicării prevederilor alin. (5), contractele iniţiale de atribuire a gestiunii vor fi atribuite corespunzător de autoritatea respectivă transportatorilor rezultaţi în urma derulării operaţiunilor prevăzute la alin. (4), în interiorul aceluiaşi termen de valabilitate a contractului/contractelor iniţial/iniţiale.

(8) Prevederile alin. (4) şi (5) nu sunt aplicabile dacă transportatorii nou-înfiinţaţi nu au calitatea de transportatori în momentul derulării operaţiunilor prevăzute la alin. (4), iar prevederile alin. (7) se pot aplica numai sub rezerva ca aceşti transportatori să devină transportatori autorizaţi într-un termen de maximum 30 de zile de la data efectuării operaţiunilor prevăzute la alin. (4).

(9) Prevederile alin. (3)-(7) sunt aplicabile corespunzător şi în cazul contractelor de atribuire în gestiune directă a serviciului de transport în regim de taxi sau a serviciului de transport în regim de închiriere, în cazul în care sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (2).

Articolul 14^2

(1) Serviciul de transport în regim de taxi şi serviciul de transport în regim de închiriere se atribuie în gestiune delegată, prin contract de atribuire, de către autoritatea de autorizare, transportatorilor autorizaţi, pe baza autorizaţiei de transport corespunzătoare, emisă de către aceasta, precum şi pe baza numărului de autorizaţii taxi sau de copii conforme, după caz, obţinute prin procedura de atribuire prevăzută la alin. (5) şi (6) sau prin alte proceduri prevăzute în prezenta lege.

(2) Prin contractul de atribuire în gestiune se stabilesc toate condiţiile în care se desfăşoară serviciul de transport concesionat, pe baza autorizaţiilor taxi sau a copiilor conforme atribuite fiecărui transportator autorizat, pentru autovehiculele deţinute şi utilizate conform prevederilor prezentei legi.

(3) Dovada atribuirii în gestiune pentru executarea serviciului de transport cu un autovehicul deţinut este autorizaţia taxi sau copia conformă a autorizaţiei de transport, după caz, eliberată pentru aceasta, în condiţiile prezentei legi.

(4) Serviciile de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere se atribuie în executare transportatorilor autorizaţi, prin concesiune, în gestiune delegată, respectându-se următoarele proceduri:

a) procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi sau a celorlalte copii conforme, după caz, şi a ecusoanelor aferente, transportatorilor autorizaţi câştigători;

b) eliberarea autorizaţiilor taxi sau a celorlalte copii conforme, după caz, în conformitate cu prevederile art. 11;

c) încheierea contractelor de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, în conformitate cu numărul autorizaţiilor taxi sau al copiilor conforme atribuite şi eliberate.

(5) Procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi sau a celorlalte copii conforme, după caz, constă în acordarea unor punctaje realizate din îndeplinirea criteriilor de departajare prevăzute la alin. (6), pentru fiecare autovehicul precizat în declaraţia pe propria răspundere că este deţinut sau va fi deţinut ca autovehicul nou, utilizat în condiţiile prezentei legi, pentru executarea serviciului de transport respectiv, declarându-se câştigătoare autovehiculele care au obţinut punctajele cele mai mari, în ordinea descrescătoare, stabilite pe grupe de autovehicule diferenţiate în ordinea descrescătoare a capacităţii cilindrice a motoarelor. În condiţiile în care numărul de autorizaţii taxi stabilit a se atribui nu se epuizează, procedura va fi reluată cu transportatorii autorizaţi înscrişi pentru o nouă procedură. În cazul în care un transportator autorizat participă la procedura de atribuire cu autovehicule care urmează să fie dobândite, conform declaraţiei pe propria răspundere, acesta va depune la autoritatea de autorizare o scrisoare de garanţie în cuantum de 5% din valoare, pentru fiecare autovehicul astfel declarat. Garanţia se restituie corespunzător pentru fiecare autovehicul dobândit, în momentul eliberării autorizaţiei taxi conform prevederilor prezentei legi. Dacă în termen de 6 luni de la data desfăşurării procedurii de atribuire în condiţiile prezentei legi transportatorul autorizat nu solicită eliberarea autorizaţiilor taxi pentru autovehiculele declarate deţinute sau că vor fi deţinute în proprietate ori în temeiul unui contract de leasing, aceste autorizaţii taxi se retrag şi se va reţine corespunzător garanţia depusă.

(6) Criteriile de departajare vor fi:

a) vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei;

b) clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro;

c) volumul portbagajului util şi echiparea cu instalaţie pentru aer condiţionat;

d) vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport respectivă;

e) gradul de protecţie a pasagerului/pasagerilor, respectiv existenţa airbagurilor pentru pasagerul din faţă/pasagerii din spate;

f) efortul investiţional al transportatorului autorizat, definit de modul de deţinere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a autovehiculelor pe tipuri;

g) posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare;

h) dotări suplimentare ale autovehiculului, astfel cum sunt precizate la art. 36.

(7) Elementele prevăzute la alin. (6) lit. c), e) şi h) se certifică de R.A.R. prin intermediul certificatului de agreare.

(8) Punctajele acordate pentru fiecare criteriu de departajare vor fi stabilite prin hotărâre a consiliului local sau, după caz, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu acordul asociaţiilor profesionale reprezentative existente.

(9) Când un transportator autorizat renunţă la una sau mai multe autorizaţii taxi sau la alte copii conforme, când acestea se retrag sau când se majorează numărul lor în condiţiile prezentei legi, autoritatea de autorizare le va atribui cu prioritate transportatorilor autorizaţi înscrişi în listele de aşteptare, prin procedura de atribuire precizată la alin. (5).

(10) În lista de aşteptare, care este publică, deschisă la autoritatea de autorizare, se poate înscrie orice transportator autorizat, o singură dată.

(11) În cazul transportului de mărfuri sau bunuri în regim de taxi sau al transportului de persoane în regim de închiriere, numărul de copii conforme atribuite poate fi limitat, după caz, în condiţii similare celor prevăzute la art. 14, dacă aşa se stabileşte prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Articolul 14^3

(1) Retragerea autorizaţiei de transport se realizează de către autoritatea de autorizare şi are drept consecinţă pierderea calităţii de transportator autorizat, anularea contractului de atribuire în gestiune a serviciului de transport, precum şi retragerea tuturor autorizaţiilor taxi sau a altor copii conforme atribuite pe baza autorizaţiei respective.

(2) Autorizaţia de transport poate fi retrasă în următoarele situaţii:

a) transportatorul autorizat nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care stau la baza menţinerii valabilităţii acesteia ori acordarea sau vizarea autorizaţiei a fost realizată pe bază de documente ori de declaraţii false;

b) transportatorul autorizat a folosit documente false în derularea activităţilor serviciului de transport sau a practicat în mod repetat proceduri vizând evaziunea fiscală;

c) transportatorul autorizat a încetat activitatea ca urmare a lichidării, a falimentului sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive;

d) transportatorul autorizat a depăşit termenul de valabilitate a autorizaţiei de transport cu mai mult de 30 de zile şi nu a solicitat atribuirea vizei în termen;

e) la cerere.

(3) Autorizaţia taxi sau orice altă copie conformă a autorizaţiei de transport poate fi suspendată sau retrasă de către autoritatea de autorizare emitentă numai odată cu ecusoanele atribuite.

(4) Autorizaţia taxi sau orice altă copie conformă poate fi suspendată odată cu ecusoanele aferente, pentru 1-3 luni, în următoarele cazuri:

a) nu mai este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile atribuirii documentului;

b) a expirat valabilitatea inspecţiei tehnice periodice;

c) sunt încălcate prevederile privind modul de tarifare a serviciului, care defavorizează clientul sau care vizează evaziunea fiscală;

d) au fost săvârşite abateri grave sau repetate de la prevederile contractului de atribuire în gestiune a serviciului sau de la regulamentul de organizare a serviciului de transport respectiv, privind legalitatea, siguranţa serviciului, calitatea şi continuitatea serviciului sau protecţia clientului şi a mediului;

e) plata serviciului de transport în regim de taxi nu s-a realizat pe baza bonului client eliberat corespunzător;

f) transportul se efectuează fără documentele de plată obligatorii, în cazul transportului în regim de închiriere;

g) aplicarea pe caseta taxi sau pe elementele de caroserie ale taxiului a altor înscrisuri, însemne sau accesorii decât cele stabilite prin prezenta lege;

h) când autovehiculele care execută servicii de transport în regim de închiriere sau fac obiectul serviciului de închiriere de autovehicule utilizează însemne sau dotări specifice ale autovehiculelor taxi;

i) neîndeplinirea în termen a prevederilor art. 9 alin. (3).

(5) Autorizaţia taxi sau orice altă copie conformă poate fi retrasă în următoarele cazuri:

a) în cazurile prevăzute la art. 12 alin. (3) şi la art. 14^3 alin. (1);

b) a fost obţinută pe baza unor documente false;

c) dacă a fost reţinută de două ori în 12 luni consecutive;

d) dacă activitatea de transport în regim de taxi cu autovehiculul respectiv a fost redusă în mod nejustificat, total sau parţial, faţă de prevederile contractului de atribuire în gestiune, timp de 6 luni, respectiv 12 luni consecutive, după cum rezultă din rapoartele memoriei fiscale depuse;

e) copia conformă şi/sau ecusonul, după caz, au fost încredinţate sau utilizate de alt autovehicul decât cel pentru care au fost atribuite;

f) dacă autovehiculul execută activitate de transport pe perioada în care copia conformă este reţinută;

g) dacă taxiul este dotat cu aparat de taxat nefiscalizat de către deţinătorul legal al autorizaţiei taxi;

h) în cazul în care conducătorul auto nu deţine certificat de atestare a pregătirii profesionale sau certificatul de atestare a pregătirii profesionale obţinut are valabilitatea depăşită;

i) la cerere.

(6) Contestarea măsurii de retragere a autorizaţiei de transport sau a copiei conforme ca măsură complementară se poate realiza prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 56^1 alin. (3).

Articolul 15

(1) Activitatea de dispecerat taxi poate fi executată numai pe raza localităţii de autorizare de către orice persoană juridică, denumită în continuare dispecerat, autorizată de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentei legi.

(2) Autorizaţia de dispecerat taxi se poate obţine pe baza depunerii următoarei documentaţii:

a) copie de pe certificatul de înmatriculare emis de registrul comerţului;

b) declaraţie pe propria răspundere a managerului de transport în regim de taxi şi închiriere să administreze, conform căreia dispeceratul deţine baza tehnică necesară, staţia de emisie-recepţie, frecvenţa radio protejată, personalul autorizat şi spaţiile necesare;

c) copie de pe certificatul de operator radiotelefonist al angajaţilor dispeceratului taxi, eliberat de autoritatea în domeniul comunicaţiilor;

d) copie de pe licenţa de utilizare a frecvenţelor radioelectrice, eliberată de autoritatea în domeniu.

(3) Autorizaţia de dispecerat taxi se eliberează pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii la cerere pe perioade de 5 ani în aceleaşi condiţii ca la emitere, şi este valabilă numai pe raza administrativ-teritorială a autorităţii de autorizare.

(4) Activitatea de dispecerat se desfăşoară pe baze contractuale numai pentru transportatorii autorizaţi care desfăşoară servicii de transport în regim de taxi, în aceeaşi localitate de autorizare.

(5) Transportatorii autorizaţi care execută servicii de transport în regim de taxi vor utiliza serviciile unui dispecerat în condiţiile prezentei legi, pe bază de contract de dispecerizare, încheiat cu acesta în condiţii nediscriminatorii.

(6) Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi, care îşi desfăşoară activitatea într-o localitate, cu excepţia localităţilor unde s-au atribuit mai puţin de 100 de autorizaţii taxi, unde serviciul este opţional.

(7) În cazurile exceptate prevăzute la alin. (6), taxiurile vor fi dotate cu telefoane mobile, pentru preluarea comenzilor de la clienţi. Aceste taxiuri vor avea afişat în exterior numărul de telefon sau alte modalităţi de apelare.

(8) Contractele de dispecerat taxi încheiate cu transportatorii autorizaţi trebuie să conţină prevederi privind obligaţiile părţilor de a respecta reglementările privind calitatea şi legalitatea serviciului prestat, precum şi tarifele de distanţă convenite a fi utilizate.

(9) Taxiurile deservite de un dispecerat pot realiza serviciul de transport utilizând tarife unice sau tarife diferenţiate pe categorii de autovehicule, astfel cum este prevăzut în contractul de dispecerizare.

(10) Dispeceratul poate pune la dispoziţia transportatorilor autorizaţi pe care îi deserveşte staţii radio de emisie-recepţie pentru dotarea taxiurilor, pe bază de contract de închiriere, încheiat în condiţii nediscriminatorii.

Articolul 16

Autorizaţia pentru activitatea de dispecerat taxi va fi retrasă de către emitent în următoarele cazuri:

a) autorizaţia a fost eliberată pe baza unor documente false sau neconforme cu realitatea;

b) nu mai sunt îndeplinite condiţiile care menţin valabilitatea acesteia;

c) dispeceratul deserveşte taxiuri dotate cu staţii radio neînregistrate în registrul de evidenţă a acestora;

d) dispeceratul deserveşte autovehicule pentru care nu s-au atribuit autorizaţii taxi sau deţin autorizaţii taxi atribuite de autorităţile de autorizare ale altor localităţi;

e) dispeceratul deserveşte autoturisme care realizează transporturi în regim de închiriere;

f) dispeceratul impune transportatorilor autorizaţi deserviţi practicarea unor tarife destinate controlului pieţei şi eliminării concurenţei;

g) la cerere.

Secţiunea a 2-a Executarea transporturilor în regim de taxi

Articolul 17

Transportul în regim de taxi se poate executa numai la solicitarea clientului şi pe orice traseu deschis circulaţiei publice.

Articolul 18

În raport cu localitatea de autorizare, transportatorul autorizat poate executa transportul în regim de taxi în următoarele situaţii:

a) permanent, în interiorul localităţii de autorizare, la cererea clientului;

b) ocazional, între localitatea de autorizare şi alte localităţi sau puncte de interes, numai la cererea expresă a clientului, cu acordul taximetristului, având obligaţia revenirii în localitatea de autorizare după executarea cursei;

c) ocazional, între localitatea de autorizare şi alte localităţi de peste frontieră, la cererea expresă a clientului şi cu acordul taximetristului, cu obligaţia revenirii autovehiculului în localitatea de autorizare după executarea cursei.

Articolul 19

Este interzis transportul persoanelor în regim de taxi pe trasee fixe, prestabilite de taximetrist, care depăşesc localitatea de autorizare.

Articolul 20

(1) Taxiurile au acces în condiţii egale şi nediscriminatorii în locurile de aşteptare a clienţilor, în limita locurilor vacante.

(2) Accesul în locurile de aşteptare a clienţilor poate fi gratuit sau autoritatea administraţiei publice locale poate institui o taxă generală, plătită de fiecare taxi autorizat.

(3) În lipsa locurilor de aşteptare a clienţilor, taxiurile pot staţiona numai în locurile permise pentru autovehicule.

(4) Pentru îmbarcarea sau debarcarea unui client, taxiurile pot opri şi pe drumurile publice cu restricţii privind oprirea, cu excepţia locurilor periculoase, cu condiţia să nu fie perturbată circulaţia prin această manevră.

(5) Taxiurile pot circula în localităţi pe pistele special amenajate pentru mijloacele de transport auto în comun, fără a perturba circulaţia acestora.

(6) În locurile de aşteptare, taxiurile pot fi angajate de către clienţi după principiul <>.

(7) Se interzice taxiurilor să efectueze transport public de persoane în regim de taxi sau să staţioneze în vederea efectuării în mod permanent a unor astfel de transporturi în interiorul unei localităţi, alta decât localitatea de autorizare*).

(8) Este interzis ca un transportator autorizat în regim de taxi să deţină poziţia de monopol într-o staţie de aşteptare a clienţilor care are caracterul unui loc public.

Articolul 21

(1) Orice persoană are acces egal şi nediscriminatoriu în angajarea serviciilor unui taxi aflat în poziţia <>, staţionar sau în mişcare.

(2) Angajarea serviciilor unui taxi aflat în mişcare în poziţia <> se poate realiza de către client semnalizând vizibil.

(3) Angajarea serviciilor unui taxi se poate realiza telefonic sau prin alte mijloace.

(4) Pentru angajarea sau realizarea transportului persoanelor cu handicap locomotor, cu copii sub 2 ani, al persoanelor bolnave sau aflate în imposibilitatea de a se deplasa, taxiul poate opri şi circulă în regim special în zone unde circulaţia este restricţionată, fără a afecta siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Articolul 22

Se interzice transportul pe o singură cursă a mai mult de un client, astfel cum acesta este definit la art. 1^1 lit. h).

Articolul 23

(1) Timpul în care se desfăşoară o cursă este cel cuprins între momentul începerii cursei şi momentul finalizării acesteia.

(2) Momentul începerii cursei este acela în care între client şi taximetrist s-a convenit executarea acesteia şi coincide cu momentul trecerii de la poziţia <> la poziţia <>.

(3) Momentul finalizării cursei taxiului este acela al eliberării sale la destinaţie de către client, care coincide cu trecerea de la poziţia <> la poziţia <>, după emiterea bonului client de către aparatul de taxat în poziţia <>.

(4) Chiar dacă taxiul nu se deplasează, după trecerea în poziţia <>, taximetrul afişează tariful de pornire şi începe înregistrarea duratei staţionării la dispoziţia clientului după tariful orar.

Articolul 24

În cazul angajării taxiului printr-un dispecer, locul şi momentul începerii cursei sunt locul şi momentul preluării clientului.

Secţiunea 2^1 Executarea transportului persoanelor în regim de taxi la şi de la aeroporturi

Articolul 24^1

(1) Prin derogare de la prevederile art. 19 şi art. 20 alin. (7) şi (8), transportul persoanelor în regim de taxi se poate realiza permanent între localitatea de autorizare şi aeroporturile situate în afara acestora.

(2) Pentru asigurarea calităţii transportului în regim de taxi a clienţilor la şi de la aeroport, administraţia fiecărui aeroport va asigura o staţie de debarcare a clienţilor transportaţi către aeroport, precum şi locul de aşteptare a taxiurilor pentru clienţii transportaţi de la aeroport către localităţile de destinaţie.

(3) Locurile de aşteptare vor fi special dotate şi amenajate cu peron de îmbarcare pentru clienţi. Preluarea clienţilor din aeroport, dirijarea şi îmbarcarea acestora în taxiuri şi accesul taxiurilor în locul de aşteptare se vor realiza prin dirijare asigurată de administraţia aeroportului, în ordinea aşteptării taxiurilor. Este interzisă practica de abordare a clienţilor în interiorul aeroportului de către taximetrişti sau interpuşi ori îmbarcarea clienţilor în altă ordine decât în ordinea precizată.

(4) În locurile de aşteptare asigurate de administraţia fiecărui aeroport din raza teritorială a municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov au acces numai taxiurile care deţin autorizaţii emise de autorităţile de autorizare din aceste unităţi administrativ-teritoriale.

(5) În staţia de debarcare a clienţilor au acces toate autovehiculele taxi care transportă clienţi dinspre localităţile de autorizare.

(6) Administraţia aeroportului are obligaţia să afişeze la peronul de îmbarcare a clienţilor în taxiuri lista cu tarifele maximale, aprobate de autorităţile de autorizare prevăzute la alin. (4).

(7) Este interzisă practicarea de către taximetrişti a unor tarife superioare faţă de tariful afişat pe portiera taxiului cu care aceştia operează în localitatea de autorizare pentru transportul clienţilor la şi de la aeroport.

(8) În parcările aeroportului amenajate pentru autovehicule au acces, cu plata taxelor legale, toate taxiurile care deţin autorizaţie taxi, altele decât cele prevăzute la alin. (4), care aşteaptă preluarea clienţilor, pe bază de contract sau pe bază de comandă realizată prin dispecerat taxi, pentru deplasarea acestora la alte destinaţii decât municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Articolul 24^2 - Abrogat.

Articolul 24^3 - Abrogat.

Secţiunea a 3-a Executarea transportului de persoane în regim de închiriere a autoturismului

Articolul 25

(1) Transportul în regim de închiriere este serviciul de transport public de persoane, executat cu un autoturism cu conducător auto, pus la dispoziţia clientului pe bază de contract pentru efectuarea serviciului, tarifat pe oră sau pe zi, cu plata anticipată a prestaţiei contractate, pe bază de documente fiscale, conform prezentei legi. Transportul în regim de închiriere se realizează pe orice traseu, la cererea expresă a clientului, cu obligaţia revenirii autovehiculului în localitatea de autorizare după efectuarea transportului respectiv, conform contractului. Conducătorul auto trebuie, obligatoriu, să deţină certificatul de atestare a pregătirii profesionale şi să fie angajat al transportatorului autorizat.

(2) Transportatorul autorizat respectiv poate executa şi serviciul de închiriere de autoturisme fără conducător auto, pe care le pune la dispoziţia clienţilor pe bază de contract.

(3) Serviciul de închiriere de autoturisme, ca serviciu exclusiv, se poate executa de către orice operator economic înregistrat la registrul comerţului în condiţiile legii, pe baza certificatului de înmatriculare emis de acesta.

(4) În cazul executării serviciului de închiriere de autoturisme, clienţii suportă, în afara contractului, costurile carburanţilor consumaţi, taxele de drum, de parcare, de acces, inclusiv costul asigurării pentru daunele produse transportatorului autorizat din cauze imputabile clientului.

(5) În cazul executării serviciului de închiriere de autoturisme, transportatorul autorizat sau operatorul economic, după caz, nu poate închiria autoturismul dacă clientul nu face dovada că deţine toate documentele valabile pentru a avea dreptul de a conduce autoturismul respectiv. Închirierea autoturismului fără conducător auto se va menţiona expres în contractul de închiriere, care trebuie să conţină şi prevederi privind obligaţiile clientului privind restituirea vehiculului.

(6) Pentru executarea serviciului de transport în regim de închiriere, la bordul autoturismului trebuie să existe:

a) copia conformă a autorizaţiei de transport în regim de închiriere, care este valabilă în prezenţa documentelor menţionate la art. 12 alin. (1) lit. a), c), d) şi e);

b) documentul fiscal cu regim special valabil privind plata anticipată a întregului transport contractat;

c) contractul încheiat între transportatorul autorizat şi client;

d) documentele stabilite conform legislaţiei în vigoare privind circulaţia rutieră.

(7) Pentru executarea serviciului de închiriere de autoturisme, la bordul autoturismului trebuie să existe copia conformă a certificatului de înmatriculare emis de registrul comerţului, eliberată, la cerere, de către autoritatea de autorizare pentru o durată de 5 ani. Copia conformă este valabilă în prezenţa următoarelor documente sau însemne, respectiv:

a) certificatul de înmatriculare al autoturismului cu anexa privind inspecţia tehnică periodică valabilă;

b) asigurarea persoanelor şi a bunurilor acestora pentru riscuri ce cad în sarcina transportatorului autorizat;

c) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto;

d) contractul de închiriere al autoturismului şi documentele de plată anticipată a serviciului.

(8) La efectuarea controlului, în cazul lipsei documentelor sau însemnelor prevăzute, se aplică prevederile art. 12.

(9) Este interzis a se executa transport în regim de taxi cu autoturisme destinate transportului în regim de închiriere; acestea nu trebuie să aibă în dotare aparate de taxat sau staţii radio de emisie-recepţie şi să nu aibă înscrisuri, însemne, dotări şi accesorii stabilite pentru taxiuri, conform prevederilor prezentei legi.

(10) Autoturismele utilizate în efectuarea serviciului de transport în regim de închiriere sau în efectuarea serviciului de închiriere de autoturisme trebuie să aibă ataşate, vizibil, pe colţul stânga jos al parbrizelor faţă şi spate, câte un ecuson realizat şi eliberat în condiţiile art. 11 alin. (6) şi (7), pentru întreaga perioadă de valabilitate a copiei conforme.

(11) Transportatorii autorizaţi sau operatorii economici, după caz, sunt obligaţi ca, pe cheltuială proprie, să asigure clientul pentru eventualele accidente suferite de acesta în timpul transportului, pentru cauze imputabile transportatorului, respectiv operatorului economic sau, după caz, conducătorului autovehiculului.

Secţiunea a 4-a Atestarea profesională a taximetriştilor

Atestarea profesională a conducătorului auto

Articolul 26

(1) Pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, conducătorul auto trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să aibă permis de conducere categoria B valabil, cu o vechime de cel puţin 2 ani;

b) să deţină certificat de atestare profesională valabil;

c) să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic;

d) să aibă vârsta minimă de 21 de ani.

e) să nu aibă menţiuni în certificatul de cazier judiciar privitoare la faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1.

(2) Certificatul de atestare se eliberează de agenţia Autorităţii Rutiere Române - ARR pe raza căreia conducătorul auto activează, în urma promovării unui test-grilă.

(3) Pentru a susţine testul-grilă conducătorul auto trebuie să prezinte la agenţia Autorităţii Rutiere Române - ARR următoarele documente:

a) dovada absolvirii unui curs de pregătire profesională pentru practicarea transportului de persoane în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere, cu o durată maximă de până la 3 luni;

b) dovada plăţii în contul agenţiei Autorităţii Rutiere Române - ARR a taxei privind testarea.

(4) Testul-grilă, care este aprobat prin ordin al ministrului transporturilor, se consideră promovat în cazul obţinerii a cel puţin 70% din punctajul maxim.

(5) În caz de nepromovare a testului-grilă, conducătorul auto are dreptul la o nouă testare după maximum 15 zile, în condiţiile respectării prevederilor alin. (3) lit. b).

(6) După un al doilea test nepromovat conducătorul auto mai poate solicita o nouă testare numai după absolvirea unui nou curs de pregătire profesională.

Articolul 27

(1) Condiţiile de pregătire profesională a conducătorilor auto în vederea obţinerii certificatului de atestare profesională, necesar practicării activităţii de transport de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere, se vor stabili prin ordin al ministrului transporturilor, ţinând cont şi de prevederile prezentei legi.

(2) Pregătirea profesională a conducătorilor auto va fi asigurată în judeţul respectiv sau în municipiul Bucureşti, după caz, printr-o unitate de şcolarizare a conducătorilor auto autorizată, pe baza unei programe de şcolarizare, aprobată prin ordin al ministrului transporturilor.

(3) Pentru a putea urma cursurile de pregătire profesională, conducătorii auto solicitanţi vor prezenta următoarele documente:

a) cerere-tip;

b) copie de pe permisul de conducere valabil;

c) certificat de cazier judiciar în care să nu fie înscrise menţiuni privitoare la faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1;

d) copie de pe carnetul de muncă, dacă există;

e) copie de pe actul de identitate;

f) dovada că sunt apţi medical şi psihologic pentru transportul de persoane;

g) adeverinţa eliberată de serviciul poliţiei rutiere, din care să rezulte că în ultimul an nu au avut suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pentru conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului sau a substanţelor stupefiante ori nu au fost implicaţi în accidente rutiere soldate cu victime, din culpa lor.

Articolul 28

(1) Certificatul de atestare a pregătirii profesionale se eliberează pentru o perioadă nedeterminată, cu viza obligatorie la 5 ani, acordată în urma susţinerii testului-grilă, în condiţiile prevederilor art. 26 alin. (4).

(2) Certificatul de atestare a pregătirii profesionale este valabil în condiţiile în care este vizat la termen şi conducătorul auto face dovada că este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru transportul public de persoane şi deţine permis de conducere corespunzător.

(3) Certificatul de atestare a pregătirii profesionale este valabil pe teritoriul României.

Articolul 29 - Abrogat.

Capitolul III Autovehiculele taxi

Articolul 30

(1) Pentru transportul de persoane sau transportul de bunuri în regim de taxi vor fi agreate de către R.A.R. ca taxiuri numai autoturisme şi, respectiv, autovehicule care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt dotate având aparat de taxat în stare de funcţionare, cu taximetrul care respectă prevederile legilor în vigoare şi cu aparatul de marcat electronic fiscal avizat conform prevederilor prezentei legi şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările ulterioare;

b) autoturismele taxi sunt dotate legal cu staţii radio de emisie-recepţie sau cu telefoane mobile, după caz, în stare de funcţionare;

c) sunt dotate cu lampă taxi în stare de funcţionare, conform prevederilor prezentei legi, omologată de către R.A.R.;

d) aparatul de taxat intră în funcţiune doar în momentul în care a fost activat de dispozitivul de comandă fixat în una dintre poziţiile de operare autorizate;

e) autoturismul, respectiv autovehiculul, are însemnele, înscrisurile, elementele de culoare ale caroseriei şi dotările stabilite conform prevederilor prezentei legi.

(2) Pentru taxiul destinat transportului de persoane trebuie ca autoturismul agreat să fie dotat cu portiere de acces şi evacuare în dreptul fiecărei banchete sau scaun pentru clienţi, după caz, precum şi cu spaţiu corespunzător transportului bagajelor de mână şi nu poate transporta mai mult de 4 persoane în afara conducătorului auto.

(3) Pentru transportul de mărfuri sau bunuri în regim de taxi, autovehiculul, cu sau fără remorcă, trebuie să fie destinat acestui scop şi să nu depăşească 3,5 tone masa totală maximă autorizată.

(4) Alte categorii de autovehicule sunt interzise a fi agreate pentru transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi.

Articolul 31

(1) Taxiul trebuie să ofere în exterior, prin însemne, înscrisuri, elemente de caroserie de culoare stabilită şi dotări, vizibile de la distanţă, informaţii privind tarifele de transport aplicate, necesare atât clientului potenţial, cât şi organelor de control şi supraveghere autorizate.

(2) Linia mediană orizontală a caroseriei, de regulă sub nivelul geamului, va fi marcată pe părţile laterale de o bandă dublă de carouri tip şah, de culori alternative alb şi negru, de dimensiuni 3 x 3 cm la autoturisme şi 5 x 5 cm la celelalte vehicule.

(3) Pentru personalizarea autovehiculului taxi în trafic, caroseria acestuia, în totalitate sau cel puţin începând cu partea de deasupra benzii duble tip şah, va avea culoarea galbenă, dacă prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, nu s-a stabilit o altă culoare, cu consultarea asociaţiilor.

(4) Pe fiecare dintre portierele din spate sau pe portierele cabinei, în cazul transportului de mărfuri sau bunuri, se va aplica câte un ecuson, definit la art. 11 alin. (6) şi (7), pentru întreaga perioadă de valabilitate a autorizaţiei taxi. Această prevedere nu se aplică la prima agreare a autovehiculului.

(5) Dotarea exterioară a taxiului constă într-o lampă taxi, de culoare galbenă, cu înscrisul TAXI pe faţă şi spate, aprinsă permanent în timpul programului de lucru şi care conţine două lămpi suplimentare, de culori diferite, a căror semnificaţie, văzute din faţă, este următoarea:

a) în stânga, o lampă de culoare roşie care, atunci când este aprinsă, indică poziţia <> a taxiului, respectiv există comandă client şi prestaţia se tarifează;

b) în dreapta, o lampă de culoare verde care, atunci când este aprinsă, indică poziţia <> a taxiului, respectiv nu există comandă client.

(6) În cazul taxiurilor aparţinând transportatorului autorizat, lampa taxi poate fi astfel dimensionată încât pe părţile laterale, opţional, să se poată înscrie vizibil datele de identificare ale acestuia sau ale dispeceratului taxi, astfel cum sunt înregistrate la registrul comerţului, şi numărul de apel telefonic al dispeceratului taxi care îl deserveşte.

(7) Modelul lămpii taxi va fi omologat de R.A.R.

Articolul 32

Indicaţiile lămpii taxi trebuie să aibă corespondent, vizibil pentru client, în afişajul client al aparatului de taxat.

Articolul 33

Poziţiile de operare autorizate ale taxiului sunt următoarele:

a) poziţia <> - poziţia în care lampa de culoare verde din lampa taxi este aprinsă permanent, iar taximetrul se află în poziţia de funcţionare <>, caz în care calculul preţului este dezactivat;

b) poziţia <> - poziţia în care lampa de culoare roşie din lampa taxi este aprinsă permanent, iar taximetrul se află în poziţia de funcţionare <>, caz în care calculul preţului se efectuează pe baza tarifului de pornire şi a tarifului pe distanţa parcursă şi/sau pe durata staţionării sau a circulaţiei sub viteza de comutare;

c) poziţia <> - poziţia de funcţionare <> a taximetrului, caz în care preţul călătoriei este indicat şi în care cel puţin calculul preţului în funcţie de durată este dezactivat. La trecerea în această poziţie se stinge lampa roşie, se aprinde lampa verde, iar aparatul de marcat electronic fiscal emite bonul client. Din poziţia <> nu se poate trece în poziţia <> sau <> decât după emiterea bonului client.

Articolul 34

În cazul în care taxiul este folosit de transportatorul autorizat sau de taximetrist în alte scopuri decât transportul în regim de taxi, se instituie poziţia de operare <>, caz în care autovehiculul poate circula numai cu aparatul de taxat în poziţia <> şi lampa taxi scoasă de pe cupolă.

Articolul 35

(1) Pe portierele din faţă ale taxiului se aplică înscrisuri privind valorile tarifelor de distanţă (lei/km), practicate pe timp de zi şi pe timp de noapte, ale căror modele şi dimensiuni vor fi stabilite prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, astfel încât acestea să fie vizibile de la minimum 5 metri.

(2) Taxiul trebuie să aibă afişat în interior, la loc vizibil, o listă care să poată fi consultată de către client, cuprinzând titularul legal al autorizaţiei taxi şi tarifele de distanţă, de staţionare şi de pornire, pe timp de zi şi pe timp de noapte, purtând ştampila primăriei localităţii de autorizare, precum şi un ecuson cuprinzând numele şi fotografia conducătorului auto.

(3) Cu excepţia înscrisurilor sau a simbolurilor realizate în condiţiile prevăzute la art. 67 alin. (1), se interzice aplicarea pe caseta taxi sau pe elementele de caroserie a altor înscrisuri şi/sau însemne decât a celor aprobate prin prezenta lege.

Articolul 36

(1) Un taxi poate avea ca dotare, pe lângă staţia radio de emisie-recepţie, un dispozitiv GPS de monitorizare.

(2) Un taxi poate avea dotări opţionale, cum ar fi: dispozitivul fix de înregistrare a precizărilor făcute de client, perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi, dispozitiv de plată prin intermediul cardului bancar.

(3) Se interzice amplasarea în interiorul şi/sau pe caroseria unui autovehicul, care nu deţine, după caz, autorizaţia taxi ori copia conformă valabilă, a însemnelor, a înscrisurilor, a dotărilor şi a accesoriilor specifice autovehiculelor autorizate să execute transport public în regim de taxi sau în regim de închiriere.

Articolul 37

(1) Pe toată durata activităţii taxiurile pot fi supuse controlului în ceea ce priveşte respectarea prevederilor prezentei legi de către reprezentanţii organelor de control autorizate, respectiv:

a) administraţia publică locală;

b) organele fiscale locale şi judeţene;

c) organele de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi din unităţile sale teritoriale;

d) Autoritatea Rutieră Română - ARR, prin reprezentanţele teritoriale;

e) Biroul Român de Metrologie Legală, prin reprezentanţele teritoriale;

f) structurile poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române;

g) Regia Autonomă <>, prin reprezentanţele teritoriale;

h) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin oficiile teritoriale;

i) inspectoratele teritoriale de muncă.

(2) În traficul rutier, controlul autovehiculelor se va efectua de către reprezentanţii autorităţilor menţionate la alin. (1) lit. a)-c), e), g) şi h), numai împreună cu poliţia rutieră.

(3) Principalele obiective ale controlului efectuat asupra taxiurilor sunt cele stabilite de reglementările specifice, emise de organismele prevăzute la alin. (1), precum şi următoarele:

a) controlul existenţei valabilităţii şi utilizării autorizaţiei taxi sau a copiei conforme, după caz, precum şi a ecusoanelor şi a celorlalte documente stabilite de prezenta lege;

b) controlul funcţionării aparatului de taxat şi al integrităţii sigiliilor;

c) controlul corespondenţei dintre indicaţiile furnizate în exterior de lampa taxi şi indicaţiile şi înregistrările aparatului de taxat;

d) controlul respectării prevederilor privind aplicarea tarifelor şi a nivelului acestora;

e) momentul când a fost descărcat în memorie ultimul raport fiscal de închidere zilnică sau ultimul bon client;

f) dacă clienţii primesc bonul client şi dacă conţinutul acestuia este conform cu prevederile legii;

g) preluarea spre analiză şi control a datelor din memoria fiscală.

(4) Controlul efectuat în condiţiile alin. (1), în timpul deplasării taxiului în poziţia <>, se efectuează, de regulă, în caz de flagrant.

Capitolul IV Aparatul de taxat

Articolul 38

(1) Taximetrul din compunerea aparatului de taxat trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) pentru introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune, iar în utilizare, cerinţele prevăzute de reglementările metrologice în vigoare.

(2) Aparatul de marcat electronic fiscal din compunerea aparatului de taxat trebuie să îndeplinească toate condiţiile şi funcţiile prevăzute de normele legale în vigoare.

Articolul 39

Funcţiile interzise aparatelor de taxat sunt cele prevăzute în normele legale în vigoare, precum şi următoarele funcţii:

a) înregistrarea tarifelor doar valoric, fără identificarea felului serviciului tarifat;

b) funcţionarea aparatului în condiţiile deconectării dispozitivelor de imprimare şi afişaj client, a memoriei electronice fiscale şi a lămpii taxi;

c) modificarea tarifelor sau a cotei TVA înainte de obţinerea raportului fiscal de golire zilnică;

d) modificări ale ceasului de timp real, altele decât trecerea de la ora de vară la ora de iarnă şi invers sau variaţii mai mari de 10 minute.

Articolul 40

Aparatul de taxat trebuie să se blocheze automat în condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a), în cazul taximetrului şi în condiţiile prevăzute în normele legale în vigoare, iar în cazul aparatului de marcat electronic fiscal:

a) nu este conectat sistemul de imprimare sau lampa taxi;

b) capacitatea de înmagazinare a memoriei electronice fiscale s-a epuizat;

c) dacă după 24 de ore de la emiterea ultimului raport fiscal de închidere zilnică se încearcă tipărirea primului bon client fără emiterea automată a raportului fiscal de închidere zilnică pentru perioada respectivă;

d) dacă la încărcarea memoriei dedicate bonurilor client sau înainte de închiderea fiscală zilnică nu se emite automat rola jurnal ce va conţine copiile bonurilor client din ziua respectivă.

Articolul 41

Aparatul de taxat trebuie să îndeplinească cerinţele corespunzătoare celor două componente ale sale, prevăzute la art. 38, precum şi următoarele cerinţe:

a) să furnizeze informaţii reale şi autentice privind serviciile de transport în regim de taxi efectuate la nivelul unei perioade de lucru de 24 de ore şi pe o perioadă mai lungă, prin citirea memoriei fiscale;

b) să asigure, prin intermediul tastaturii imprimantei sau al cheii electronice, accesul la datele privind serviciile prestate;

c) să asigure posibilitatea de a controla suma de control a programului, buna funcţionare a memoriei electronice fiscale şi a funcţiilor asociate;

d) să asigure accesul la regimul de lucru <>, numai după îndepărtarea sigiliului fiscal aplicat aparatului de marcat electronic fiscal;

e) să asigure prin programare posibilitatea de a lucra cu două tarife, tarif de zi între orele 6,00-22,00 şi tarif de noapte între orele 22,00-6,00, în transportul de persoane;

f) să asigure că viteza de comutare să fie de 10 km /oră;

g) să tipărească bonul client cu datele prevăzute la art. 42;

h) să tipărească raportul conducătorului auto, raportul fiscal de închidere zilnică, raportul memoriei fiscale sau să permită citirea înregistrărilor din memoria electronică fiscală prin intermediul cheii electronice;

i) să introducă în memoria fiscală datele prevăzute de normele legale în vigoare, precum şi următoarele date:

1. numărul de înmatriculare al autovehiculului taxi;

2. setul de tarife de lucru şi modificările acestora;

3. constanta K a taximetrului;

4. numărul şi data fiecărui raport de închidere zilnică, ce va cuprinde minimum următoarele informaţii:

- parcursul total în km;

- parcursul total cu călători în km;

- valoarea totală încasată;

- valoarea TVA;

- numărul fiecărei curse efectuate;

5. numerele de telefon şi fax ale transportatorului autorizat;

6. data, ora şi minutul introducerii în exploatare;

7. componentele antetului;

8. timpul efectiv lucrat, din care timpul de noapte efectiv lucrat.

Articolul 42

Bonul client trebuie să conţină elementele precizate în normele legale în vigoare, precum şi următoarele elemente:

a) numerele de telefon şi fax ale operatorului de transport;

b) numărul bonului client, data şi ora;

c) codul fiscal al transportatorului autorizat;

d) numărul cursei;

e) numele taximetristului;

f) numărul de înmatriculare al autovehiculului taxi şi numărul autorizaţiei taxi;

g) tariful de pornire;

h) tariful de distanţă (lei/km);

i) distanţa parcursă (km);

j) tariful de staţionare (lei/oră);

k) durata staţionării, care include şi durata de circulaţie sub viteza de comutare;

l) durata cursei;

m) tariful pentru încărcare/descărcare, dacă este cazul;

n) preţul total al serviciului;

o) valoarea şi cota TVA aferentă.

Articolul 43

Este interzisă efectuarea unui transport în regim de taxi cu aparatul de taxat defect, cu lampa taxi scoasă din funcţiune sau fără a elibera bonul client la finalul cursei.

Articolul 44

(1) Producătorul sau, după caz, importatorul de aparate de taxat furnizează odată cu aparatul dotarea tehnică aferentă şi procedeul tehnic sau programul după care se realizează tarifarea şi se pot obţine informaţiile conţinute în memoria electronică fiscală.

(2) Perioada de garanţie este de minimum un an.

Articolul 45

(1) Aplicarea sau înlăturarea sigiliului fiscal al aparatului de marcat electronic fiscal, precum şi introducerea programului privind modul de tarifare şi tarifele se realizează numai de către reprezentantul autorizat, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Taximetrele aflate în utilizare se supun controlului metrologic legal de către Biroul Român de Metrologie Legală, conform reglementărilor metrologice în vigoare. Prima verificare metrologică se efectuează imediat după instalarea pe taxi a aparatului de taxat, ocazie cu care se eliberează buletinul de verificare metrologică.

(3) Unitatea service autorizată, conform prevederilor legale, instalează aparatele de taxat pe taxiuri, în conformitate cu instrucţiunile producătorului, şi efectuează reglarea taximetrului în funcţie de constanta generatorului semnalelor de distanţă şi securizarea reglării, precum şi securizarea conexiunii taximetrului cu autovehiculul în care este instalat, prin intermediul mijloacelor de securizare a taximetrului. În caz de intervenţie asupra aparatului de taxat, unitatea service are dreptul să înlăture şi să aplice elementele de securizare a conexiunii taximetrului cu autovehiculul, fără deteriorarea eventualelor marcaje metrologice.

Articolul 46

În situaţia funcţionării taxiului cu mai multi şoferi alternativ, în cadrul unui program zilnic de lucru, fiecare şofer începe activitatea prin accesarea identităţii sale în programul aparatului de taxat, prin introducerea unei chei electronice, prin intermediul căreia se poate executa şi controlul asupra activităţii depuse de acesta.

Capitolul V

Preţuri şi tarife privind transportul în regim de taxi

Articolul 47

Calculul preţului transportului în regim de taxi poate fi realizat în unul dintre următoarele moduri:

a) modul de calcul normal <> - aplicarea simplă a tarifului este calculul preţului şi se bazează pe aplicarea tarifului orar (lei/oră), la rularea sub viteza de comutare, şi a tarifului de distanţă (lei/km), la rularea cu o viteză mai mare decât viteza de comutare;

b) modul de calcul normal <>-aplicarea dublă a tarifului este calculul preţului şi se bazează pe aplicarea simultană a tarifului orar şi a tarifului de distanţă, pe tot parcursul călătoriei.

Articolul 48

Preţul total al unui transport în regim de taxi se compune din următoarele elemente:

a) în cazul transportului de persoane:

1. tariful de pornire;

2. preţul calculat prin modul normal de calcul <>, pentru distanţa parcursă cu viteză peste viteza de comutare şi pentru timpul consumat în staţionări la dispoziţia clientului sau în parcurgerea unor distanţe sub viteza de comutare;

b) în cazul transportului de mărfuri sau bunuri sunt posibile două variante:

1. o variantă aplicabilă la toate taxiurile la care preţul total calculat la lit. a) se suplimentează, dacă este cazul, cu preţul privind prestaţia efectuată de taximetrist pentru manipularea mărfurilor sau a bunurilor transportate şi se introduce de către taximetrist prin tastarea numerică programabilă existentă, în funcţie de tariful pentru manipulare stabilit, şi se adaugă prin acţionarea tastaturii respective. Preţul suplimentar este exclus din suma de plată afişată de taximetru. Valoarea sumei de plată, care include preţul suplimentar şi care se regăseşte pe bonul client, poate fi afişată temporar pe afişajul client;

2. o variantă aplicabilă opţional pentru taxiuri a căror sarcină utilă maximă autorizată depăşeşte o tonă, pentru care preţul total se determină prin modul de calcul normal <> - aplicarea dublă a tarifului, la care se poate adăuga, în condiţiile precizate la lit. a), preţul suplimentar în funcţie de tariful pentru prestaţiile de încărcare/descărcare, executate de taximetrist. Tarifele suplimentare vor fi precizate în lista cuprinzând tarifele, afişată obligatoriu la bordul autovehiculului.

Articolul 49

(1) Regulile generale privind modul de stabilire a preţurilor prestaţiei şi a tarifelor sunt următoarele:

a) tariful de distanţă, lei/km, se stabileşte în funcţie de caracteristicile tehnice şi de capacitatea de transport maximă autorizată ale autovehiculelor respective. În cazul taxiurilor pentru transportul persoanelor se va ţine seama şi de nivelul confortului oferit;

b) tariful de distanţă, lei/km, poate fi stabilit pentru timp de zi şi pentru timp de noapte, prevăzute la art. 41 lit. e). Tariful de noapte nu va fi mai mare decât cu până la 50% din tariful de zi;

c) preţul transportului nu este condiţionat de numărul persoanelor sau de cantitatea de bunuri transportate, atâta timp cât acestea nu depăşesc capacitatea de transport autorizată a taxiului;

d) în cazul transportului de persoane în regim de taxi, nivelul tarifelor de distanţă nu poate depăşi tarifele maximale de distanţă stabilite prin hotărâri ale autorităţii administraţiei publice locale sau a municipiului Bucureşti, după caz. Nivelul maxim al tarifelor de distanţă se stabileşte pe baza metodologiei realizate de A.N.R.S.C. şi a datelor furnizate la cererea autorităţii cu ocazia consultării filialelor locale ale asociaţiilor definite la art. 54;

e) la stabilirea tarifului orar pentru fiecare taxi se va ţine cont de raportul dintre tariful orar, exprimat în lei/oră, şi tariful de distanţă, exprimat în lei/km, care trebuie să fie egal cu 10, care este valoarea limită a vitezei de comutare, exprimată în km/oră;

f) în cazul aplicării duble a tarifului în cadrul transportului de bunuri în regim de taxi, preţul prestaţiei creşte simultan pe baza distanţei parcurse şi a timpului consumat, tariful aplicat fiind tarif unic pe întreaga cursă, din momentul trecerii taximetrului din poziţia de operare <> în poziţia <> şi până în momentul revenirii în poziţia iniţială <>. Aplicarea dublă a tarifului se poate efectua în cadrul transportului de mărfuri sau de bunuri în regim de taxi, pentru autovehicule cu sarcină utilă maximă autorizată care depăşeşte o tonă, la care timpul de staţionare la dispoziţia clientului este cel puţin de două ori mai mare decât timpul de circulaţie;

g) tariful de pornire va fi egal cu tariful de distanţă (lei/km) aplicat;

h) tariful pentru încărcare/descărcare poate fi compus din tariful pentru operaţiunile de încărcare/descărcare, mecanice sau manuale, şi operaţiunile de manipulare a bunurilor de către taximetrişti sau de către manipulanţi, angajaţi ai transportatorului autorizat. Lucrările mecanizate de încărcare/descărcare trebuie să aibă un tarif prestabilit pe operaţiune, iar tariful pentru operaţiunile manuale se convine înainte de executare cu clientul, pe baza unui tarif orar prestabilit. Întregul preţ al încărcării/descărcării şi manipulării bunurilor, dacă acestea sunt executate de către angajaţii operatorului de transport, se regăseşte în bonul client pe care acesta îl plăteşte la închiderea prestaţiei;

i) procedura de stabilire a tarifelor pentru prestarea transportului în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere se precizează în contractele de atribuire a gestiunii delegate şi trebuie să ţină seama de următoarele reguli:

1. tarifele încasate de transportatorul autorizat în urma prestării serviciilor de transport trebuie să acopere cel puţin sumele investite şi cheltuielile curente realizate pentru prestarea serviciului;

2. tarifele se modifică sau se actualizează periodic prin indexare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, prin hotărâre a consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;

j) respectarea nivelului tarifelor maximale pentru transportul persoanelor în regim de taxi constituie unul dintre criteriile de atribuire a gestiunii delegate a serviciului.

(2) A.N.R.S.C. va elabora metodologiile necesare aplicării prevederilor prezentului articol.

Articolul 50

Dacă în derularea cursei se constată încetarea înregistrării valorilor în modulul fiscal, taximetristul va solicita clientului plata serviciului în limita valorii afişate de aparatul de taxat.

Articolul 51 - Abrogat.

Capitolul VI

Obligaţiile transportatorilor autorizaţi, ale dispeceratelor taxi, ale taximetriştilor şi ale clienţilor cu privire la desfăşurarea operaţiunilor de transport în regim de taxi

Articolul 52

(1) În vederea realizării transportului de persoane, mărfuri sau bunuri în regim de taxi, în condiţii de siguranţă, calitate şi legalitate, transportatorii autorizaţi, dispeceratele taxi, taximetriştii şi clienţii trebuie să respecte obligaţiile prevăzute în prezenta lege, obligaţiile prevăzute în regulamentele de organizare şi funcţionare a serviciului de transport local, precum şi cele prevăzute în contractele de atribuire a gestiunii serviciului.

(2) Principalele obligaţii ale transportatorilor autorizaţi sunt următoarele:

a) să asigure executarea serviciilor de transport în regim de taxi în condiţii de legalitate, siguranţă şi calitate;

b) să nu execute alte categorii de transporturi publice decât în regim de taxi, cu taxiuri agreate şi având însemnele de personalizare şi identificare proprii, stabilite de prezenta lege;

c) să nu utilizeze ca taximetrişti conducători auto care nu deţin certificate de atestare a pregătirii profesionale şi care nu corespund prevederilor Standardului ocupaţional al taximetristului, înregistrând abateri grave în cazierul de conduită profesională;

d) să nu încredinţeze, sub nicio formă, conducerea autovehiculului taxi, pentru a realiza serviciul de transport contractat, altui taximetrist, în cazul transportatorului autorizat care este persoană fizică sau asociaţie familială;

e) să asigure dispecerizarea activităţii sau, după caz, posibilitatea apelării prin telefon mobil;

f) să asigure clientului şi celorlalte persoane transportate beneficiul asigurării lor, a mărfurilor sau a bunurilor acestora pe toată durata transportului;

g) să asigure posibilitatea ca taximetristul să poată transmite la societate orice informaţie referitoare la întreruperea efectuării unei curse sau la alte evenimente referitoare la siguranţa transportului ori a sa personală;

h) să anunţe autoritatea de poliţie, autoritatea fiscală, autoritatea de metrologie şi agenţia service de care depind, în caz de furt sau dispariţie, în orice mod, a aparatului de taxat sau a staţiei radio de emisie-recepţie de pe taxi;

i) să înştiinţeze în scris asociaţia din care face parte taximetristul în legătură cu întreruperea contractului individual de muncă sau cu sancţiunile aplicate acestuia pentru abateri disciplinare;

j) să prezinte în termen aparatul de taxat, după instalarea pe taxi, la prima verificare metrologică a taximetrului, precum şi ulterior la termenele scadente;

k) să furnizeze, la solicitarea autorităţilor cu atribuţii de control, informaţiile privind activitatea de transport desfăşurată.

(3) Principalele obligaţii ale taximetriştilor sunt următoarele:

a) să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul, respectând conduita de bună practică, conform prevederilor Standardului ocupaţional al taximetristului;

b) să deţină certificatul de atestare a pregătirii profesionale valabil şi să îl prezinte la solicitarea organelor de control abilitate de prezenta lege;

c) să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale ale acestuia;

d) să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare <>, cu excepţia cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispecerului sau când condiţiile de trafic nu permit această manevră;

e) să elibereze bonul client la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;

f) să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bonul client;

g) să nu implice taxiul în mod deliberat, direct sau indirect, în activităţi cu caracter infracţional ori în alte acte antisociale;

h) să anunţe organele de poliţie, în cel mai scurt timp şi cu prioritate, despre orice eveniment grav la care au participat sau au fost martori;

i) să nu angajeze transportul unui client aflat în stare avansată de ebrietate;

j) să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;

k) să nu încarce taxiul peste capacitatea sau gabaritul de transport autorizat;

l) să asigure integritatea calitativă şi cantitativă a mărfurilor sau bunurilor transportate, în cazul în care clientul nu le însoţeşte pe durata transportului;

m) să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;

n) să prezinte informaţiile cerute sau să faciliteze accesul organelor de control împuternicite la aparatul de taxat, pentru verificare;

o) să nu transporte bagaje sau bunuri care să nu permită închiderea portbagajului, portierelor şi a geamurilor;

p) să nu execute activitatea de transport în regim de taxi fără a avea sigiliile corespunzătoare la aparatul de taxat;

q) să nu transporte clienţi pe bancheta din faţă decât în cazul în care îi atenţionează în prealabil că au obligaţia să poarte centura de siguranţă;

r) să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat şi lampa taxi în funcţiune pentru poziţia de operare respectivă;

s) să se supună controlului autorităţilor abilitate şi să prezinte la control, în timpul activităţii, documentele prevăzute de prezenta lege şi de legislaţia în vigoare;

t) să poarte obligatoriu centura de siguranţă când circulă fără client, în restul cazurilor portul centurii fiind opţional;

u) să nu utilizeze staţia radio din dotarea taxiului pentru alarmare nejustificată, care poate genera sau favoriza tulburarea ordinii publice;

v) să nu execute curse în afara localităţii de autorizare decât în condiţiile prevăzute la art. 18*);

x) să nu fumeze şi să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului.

(4) Principalele obligaţii ale clienţilor sunt următoarele:

a) să achite preţul transportului executat;

b) să solicite, să preia şi să păstreze bonul client la coborârea din taxi;

c) să nu plătească serviciile pe care le-a realizat taximetristul decât în limita sumei totale prevăzute în bonul client;

d) să nu provoace sau să nu dezvolte stări conflictuale cu taximetristul în timpul desfăşurării cursei respective;

e) să nu oblige sau să nu impună, sub orice modalitate, taximetristului să execute transporturile prevăzute la alin. (2) lit. g);

f) să acorde sprijin taximetristului în cazul agresării sau accidentării acestuia în timpul efectuării transportului, anunţând imediat organele de poliţie în legătură cu aceste evenimente;

g) să sesizeze primăria localităţii de autorizare şi filiala judeţeană a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, după caz, în legătură cu practici neconforme ale taximetristului care le-au creat prejudicii ori au afectat calitatea serviciilor de taximetrie solicitate;

h) să nu ocupe scaunul de lângă taximetrist dacă nu poartă centura de siguranţă.

(5) Principalele obligaţii ale dispeceratelor taxi sunt următoarele:

a) dispeceratul trebuie să ţină un registru special de evidenţă a elementelor de identificare a tuturor staţiilor radio de emisie-recepţie, aflate în dotarea taxiurilor deservite, numerelor de apel, denumirii transportatorului autorizat deservit, numărului şi duratei de valabilitate ale autorizaţiei taxi;

b) să comunice, la solicitarea autorităţilor de control abilitate, informaţiile solicitate privind utilizatorii serviciilor de dispecerat taxi;

c) să nu deservească taxiuri dotate cu staţii radio de emisie-recepţie deţinute ilicit sau autovehicule care execută transport în regim de închiriere;

d) dispeceratele sunt obligate ca în momentul solicitării serviciului de transport de către un client, la cererea expresă a acestuia, să îl informeze în legătură cu tariful sau gama de tarife pe care le practică taxiurile deservite şi să respecte preferinţa clientului;

e) să controleze respectarea de către transportatorii autorizaţi a obligaţiilor ce derivă din prevederile contractelor de dispecerizare încheiate cu aceştia;

f) să nu aplice practici discriminatorii privind deservirea transportatorilor autorizaţi;

g) să nu aplice practici prin care să deţină controlul asupra pieţei taximetriei, să provoace distorsiuni ale concurenţei sau să elimine concurenţa, precum şi practici monopoliste;

h) să dispecerizeze numai transportatorii autorizaţi care desfăşoară serviciul de transport în regim de taxi în aceeaşi localitate de autorizare.

Articolul 52^1

În cazul efectuării serviciului de transport în regim de închiriere, precum şi a serviciului de închiriere de autovehicule, obligaţiile prevăzute la art. 52 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 53

În situaţii critice justificate taximetristul poate transmite apel de urgenţă prin mijloacele specifice de comunicare aflate în dotarea autovehiculului taxi. Serviciile specializate de intervenţie rapidă vor acţiona în regim de urgenţă, pe baza localizării realizate prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

Articolul 54

(1) Reprezentarea şi protecţia intereselor profesionale ale transportatorilor autorizaţi, dispecerilor taxi şi ale taximetriştilor se realizează prin camerele taximetriştilor şi celelalte asociaţii profesionale reprezentative, constituite conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, denumite în continuare asociaţii reprezentative.

(2) Asociaţiile reprezentative asigură reprezentarea intereselor profesionale ale membrilor în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice, cu alte autorităţi şi cu organisme interne şi internaţionale.

(3) Asociaţiile reprezentative participă, cu caracter consultativ, la întocmirea de către autorităţile administraţiei publice a reglementărilor de organizare a serviciului de transport în regim de taxi.

(4) O asociaţie profesională din domeniul taximetriei este considerată reprezentativă dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este constituită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005;

b) are ca membri transportatori autorizaţi, dispecerate taxi şi taximetrişti, astfel cum au fost definiţi în prezenta lege, care reprezintă minimum 10% din totalul celor existenţi în evidenţele statistice la nivel naţional;

c) are filiale judeţene, persoane juridice, constituite conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, înfiinţate în cel puţin 50% din judeţele ţării, precum şi în municipiul Bucureşti;

d) deţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte reprezentativitatea.

(5) În cazurile în care o asociaţie profesională reprezentativă trimite autorităţii de autorizare sau altor autorităţi competente o sesizare privind abaterile de la conduita profesională a unei persoane care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului în regim de taxi, acestea sunt obligate să analizeze cazul respectiv, cu consultarea obligatorie a părţilor, şi să ia măsurile care se impun, notificând aceasta şi asociaţiei reprezentative.

Capitolul VII Sancţiuni şi contravenţii

Articolul 55

Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează:

1. cu amendă de la 100 lei la 500 lei:

a) aplicabilă taximetriştilor pentru nerespectarea prevederilor art. 22 şi art. 52 alin. (3) lit. a), c), e), f), j), k), o), u) şi x);

b) aplicabilă clienţilor pentru nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (4) lit. b) şi d);

2. cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei:

a) aplicabilă taximetriştilor pentru nerespectarea prevederilor art. 19, art. 34, art. 35 alin. (2) şi art. 43;

b) aplicabilă transportatorilor autorizaţi pentru nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (5)-(7) şi art. 52 alin. (2) lit. b), c), d), e), j) şi k);

c) aplicabilă taximetriştilor sau interpuşilor acestora care abordează clienţii în interiorul aeroportului, cu încălcarea prevederilor art. 24^1 alin. (3).

3. cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei:

a) aplicabilă taximetriştilor pentru intervenţii asupra componentelor aparatului de taxat, în scopul majorării preţului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală, precum şi pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (7) şi art. 52 alin. (3) lit. g), p), r), s) şi v), precum şi conducătorilor auto sau transportatorilor autorizaţi, după caz, pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim de închiriere ale art. 25 alin. (6) şi, respectiv, art. 25 alin. (7);

b) aplicabilă clienţilor pentru nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (4) lit. a) şi e);

c) aplicabilă funcţionarilor autorităţii de autorizare responsabili pentru nerespectarea prevederilor art. 11, art. 14 alin. (5), art. 54 alin. (5), art. 66 şi art. 67 alin. (2), (3) şi (5);

d) aplicabilă dispeceratelor taxi pentru nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 52 alin. (5) lit. b), d) şi e);

e) aplicabilă transportatorilor autorizaţi pentru nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (3), art. 35 alin. (1) şi (3) şi art. 67 alin. (1) şi pentru utilizarea de conducători auto care nu sunt apţi medical şi psihologic sau nu deţin certificat de atestare a pregătirii profesionale valabil;

f) aplicabilă conducătorilor auto pentru nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (3);

g) abrogată;

h) aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără respectarea prevederilor art. 7 alin. (2) sau, după caz, ale art. 7 alin. (3).

4. cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei:

a) aplicabilă transportatorilor autorizaţi pentru nerespectarea prevederilor art. 141 alin. (3) şi (4), art. 48 şi 49, precum şi pentru utilizarea de aparate de taxat nefiscalizate sau care funcţionează cu încălcarea prevederilor prezentei legi;

b) aplicabilă dispeceratelor taxi pentru nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (5) lit. a), c), f), g) şi h);

5. cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei:

a) aplicabilă transportatorilor pentru nerespectarea prevederilor art. 7 şi 8;

b) aplicabilă dispeceratelor taxi pentru funcţionarea fără autorizaţie de dispecerat taxi valabilă.

Articolul 56

(1) Pe lângă sancţiunile prevăzute la art. 55 se dispun şi măsuri administrative, ca sancţiuni complementare, privind reţinerea, suspendarea, retragerea sau anularea, după caz, a unor autorizaţii, copii conforme, certificate de atestare a pregătirii profesionale sau contracte.

(2) Reţinerea autorizaţiilor taxi sau a oricăror copii conforme ale autorizaţiei de transport, precum şi a ecusoanelor respective, până la rezolvarea cazurilor, dar nu mai mult de 30 de zile, se aplică în vederea rezolvării cazurilor de încălcare a prevederilor art. 12 alin. (2) şi art. 25 alin. (7).

(3) Reţinerea certificatului de atestare a pregătirii profesionale al conducătorului auto până la 5 zile se aplică în vederea respectării prevederilor art. 56^1 alin. (1).

(4) Suspendarea autorizaţiei taxi sau a oricărei copii conforme a autorizaţiei de transport, precum şi a ecusoanelor aferente, pentru o perioadă de 1-3 luni, este aplicabilă în următoarele cazuri:

a) nerespectarea prevederilor art. 14^3 alin. (4), art. 15 alin. (5) şi (6), art. 19, art. 25 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi art. 31;

b) nerespectarea prevederilor privind obligaţiile transportatorilor autorizaţi în legătură cu emiterea şi utilizarea rapoartelor de închidere zilnică şi a rapoartelor memoriei fiscale.

(5) Retragerea autorizaţiei taxi sau a oricărei copii conforme a autorizaţiei de transport, precum şi a ecusoanelor aferente este aplicabilă în următoarele cazuri:

a) odată cu retragerea autorizaţiei de transport;

b) pentru nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (4), art. 12 alin. (3), art. 14^3 alin. (5) şi art. 25 alin. (8);

c) dacă pe taxiul respectiv este utilizat un alt aparat de taxat decât cel fiscalizat corespunzător sau un aparat de taxat nefiscalizat;

d) dacă autovehiculul destinat transportului în regim de închiriere execută transport în regim de taxi.

(6) Retragerea autorizaţiei de transport este aplicabilă în cazul încălcării prevederilor art. 10 alin. (1) privind netransmisibilitatea şi ale art. 14^3 alin. (2).

(7) Retragerea autorizaţiei de dispecer taxi este aplicabilă în cazul încălcării prevederilor art. 15 alin. (1) sau (4), art. 16 şi art. 52 alin. (5) lit. g).

(8) Anularea contractului de atribuire în gestiune a executării serviciului de transport respectiv se aplică în cazul în care titularul contractului de atribuire încalcă prevederile art. 14^1 alin. (3) sau (4) şi art. 14^3 alin. (1).

Articolul 56^1

(1) Certificatul de atestare a pregătirii profesionale al conducătorului auto care este taximetrist sau angajat al unui transportator autorizat care execută transport în regim de închiriere se reţine de către organele de control în drept dacă se constată că transportul respectiv s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 18 şi art. 52 alin. (3) lit. b), c), e), f), g), k) şi o), în cazul transportului în regim de taxi, precum şi fără a avea la bord contractul şi documentele fiscale care să dovedească plata anticipată a transportului în regim de închiriere.

(2) Certificatul de atestare a pregătirii profesionale reţinut, împreună cu o copie de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei care a determinat reţinerea, se depune la autoritatea competentă pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare, după care certificatul se restituie nu mai târziu de 5 zile de la data reţinerii.

(3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se pot folosi căile de atac prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 57

Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Articolul 58

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac, după caz, de reprezentanţii împuterniciţi ai autorităţilor prevăzute la art. 37 alin. (1).

Articolul 58^1

(1) În cazul utilizării unui autoturism pentru transportul public de persoane fără ca acesta să deţină autorizaţie taxi sau, după caz, copie conformă ori dacă aceste documente au valabilitatea depăşită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat ori cu prevederile prezentei legi, precum şi în cazurile prevăzute la art. 20 alin. (7) şi art. 36 alin. (3), odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale, prevăzută de prezenta lege, se suspendă dreptul de utilizare a autoturismului respectiv pentru 6 luni.

(2) Suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului se realizează prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare de către ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române care au calitatea de poliţişti rutieri.

(3) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare şi o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de reţinere a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare se predau, în termen de maximum 3 zile, inspectoratului judeţean de poliţie, respectiv Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care notifică deţinătorului autoturismului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a acestuia încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reţinere a acestora.

(4) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autoturismului încetează, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) au trecut cel puţin 30 de zile de la data procesului-verbal de reţinere;

b) se depune dovada achitării amenzii contravenţionale.

(5) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismului, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenţionale, se notifică deţinătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.

(6) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autoturismului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (4) lit. a).

(7) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a autoturismului acesta nu poate fi reînmatriculat.

Capitolul VIII Dispoziţii tranzitorii şi finale

Articolul 59 - Abrogat.

Articolul 60 - Abrogat.

Articolul 61 - Abrogat.

Articolul 62 - Abrogat.

Articolul 63 - Abrogat.

Articolul 64 - Abrogat.

Articolul 65

Răspunderea transportatorului autorizat pentru daunele produse clienţilor în timpul transportului din vina sa este integrală şi se acoperă pe baza asigurării de răspundere civilă.

Articolul 66

Autoritatea administraţiei publice locale sau filiala judeţeană a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor are obligaţia ca, în maximum 5 zile de la primirea sesizării clientului, conform art. 52 alin. (4) lit. g) sau art. 54 alin. (5), ori de la primirea sesizării asociaţiei reprezentative, conform art. 54 alin. (5), să analizeze, să ia măsurile ce se impun sau, după caz, să sesizeze autorităţile competente prevăzute la art. 37 alin. (1), după caz, pentru ca acestea să aplice măsurile ce se impun în termen de maximum 30 de zile de la primirea sesizării, termen în care clientul sau asociaţia va primi răspunsul cuvenit.

Articolul 67

(1) Orice înscrisuri sau simboluri aplicate pe partea exterioară a taxiului, care reprezintă publicitate pentru terţi, nu se pot menţine sau realiza fără avizul administraţiei publice locale şi nu vor fi admise dacă afectează înscrisurile şi însemnele de pe taxi prevăzute de lege.

(2) În cazul taxiurilor, R.A.R. nu va elibera certificatul de agreare, dacă acestea nu au geamuri transparente sau le au acoperite cu înscrisuri, colante ori alte dotări care atenuează vizibilitatea atât dinăuntru, cât şi din afară.

(3) Reprezentanţele R.A.R. nu vor emite certificate de agreare şi nu vor acorda viza periodică anuală pentru acestea, dacă nu sunt respectate prevederile prezentei legi privind autovehiculele care execută transportul în regim de taxi.

(4) Inspecţiile tehnice periodice se pot efectua şi la staţiile de inspecţie tehnică periodică autorizate în acest sens de R.A.R.

(5) Acelaşi autovehicul nu poate fi autorizat în aceeaşi perioadă ca autovehicul destinat transportului în regim de taxi, transportului în regim de închiriere sau ca autovehicul pentru şcoală.

Articolul 68 - Abrogat.

Articolul 69 - Abrogat.

Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 9 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 20 ianuarie 2003.
Nr. 38.

(actualizate la data de 5 iunie 2015*)
EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Articolul 1
Prezentele norme metodologice reglementează modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport, dus şi întors, în contul unităţilor din care fac parte, în situaţiile în care cadrele militare, personalul civil sau poliţiştii, după caz, se deplasează:
a) la şi de la locul de muncă, dacă distanţa dintre localitatea unde cadrele militare şi personalul civil domiciliază sau îşi au reşedinţa şi locul de muncă este de 5-70 km, când sunt încadrate în unităţi izolate, stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne;
b) la şi de la locul de muncă, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.292/2003 privind drepturile de transport ale poliţiştilor, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare;
b^1) la şi de la locul de muncă, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.292/2003
, cu modificările şi completările ulterioare;
----------

Articolul 2
În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) poliţist - personalul în activitate al Ministerului Afacerilor Interne căruia i se aplică prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
b) cadru militar - personalul în activitate al Ministerului Afacerilor Interne căruia i se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare;
c) personal civil - funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
d) unităţi - unităţile, subunităţile, structurile sau formaţiunile Ministerului Afacerilor Interne, potrivit structurii organizatorice aprobate conform legii de organizare şi funcţionare a ministerului;
e) mijloc de transport în comun - mijloc de transport utilizat în transportul public de persoane: feroviar, auto, altele decât cele în regim de taxi, naval sau aerian;
f) autoturism proprietate personală - autoturism deţinut în proprietate personală de către cadrul militar sau personalul civil;
g) mijloc de transport deţinut legal, cu orice titlu - autovehicul deţinut de către poliţist ori soţia/soţul acestuia în proprietate personală sau în baza unor contracte legale.
----------

Articolul 3
(1) În situaţiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b), pentru transport se folosesc mijloacele de transport în comun existente pe plan local sau cele din înzestrarea unităţilor Ministerului Afacerilor Interne.
(2) Cu aprobarea conducătorului unităţii, decontarea cheltuielilor se face pe baza abonamentelor individuale, astfel:
a) abonamente lunare sau săptămânale pe calea ferată la clasa a II-a, trenuri Regio, fără a fi valabile la trenuri Interregio;
b) abonamentele pentru deplasarea cu mijloace de transport în comun, auto sau navale, se procură numai pentru curse obişnuite, exclusiv cele rapide, iar în cazul cadrelor militare şi personalului civil, numai pentru distanţe de până la 70 km.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. a) operează următoarele reguli:
a) abonamentele sunt nominale şi nu dau dreptul la diferenţe de clasă;
b) procurarea abonamentelor se face individual de către fiecare persoană care are acest drept şi căreia i se decontează contravaloarea la expirarea perioadei de valabilitate, reţinându-se ca document justificativ abonamentul respectiv;
c) persoanele îndreptăţite beneficiază de abonamente pentru întregul an, iar pentru cele trimise în misiune sau care lipsesc de la serviciu din diferite motive, precum concediul de odihnă, concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă, spitalizări, ori urmează şcoli sau cursuri etc., se vor procura abonamente săptămânale;
d) lunar, compartimentul de evidenţă zilnică a personalului din unitate prezintă în scris compartimentului financiar-contabil situaţia nominală a celor pentru care urmează a se procura abonamente de transport, ţinând seama de schimbările ce vor avea loc în luna următoare;
e) pentru abonamentele pierdute sau neutilizate, indiferent de cauze, unitatea nu restituie tarifele plătite şi nu decontează tariful de transport plătit de persoana care nu a avut abonament asupra sa.
(4) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), abonamentele pentru deplasarea cu mijloace de transport în comun auto pot fi lunare, cu număr limitat de călătorii - o călătorie dus şi întors pe zi pentru un număr de zile egal cu cele lucrătoare din lună - sau săptămânale, cu număr limitat de călătorii dus şi întors, şi se procură şi se decontează în condiţiile prevăzute la alin. (3).
(5) Justificarea cheltuielilor pentru abonamente se face pe baza tabelului nominal cu semnătura de primire a contravalorii abonamentului de către cei în cauză, aprobat de conducătorul unităţii.
(6) În cazul în care graficul orar al mijloacelor de transport în comun nu asigură prezenţa cadrelor militare, personalului civil şi poliţiştilor la ora de începere a programului de lucru, precum şi în cazul în care nu există mijloace de transport în comun pe ruta de deplasare la şi de la locul de muncă, cu aprobarea conducătorului unităţii, deplasarea zilnică se poate face cu autoturismul proprietate personală, în cazul cadrelor militare şi personalului civil, ori cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, în cazul poliţiştilor, situaţie în care decontarea cheltuielilor de transport va fi la nivelul contravalorii a 7,5 litri de carburant la 100 km parcurşi, în condiţiile aplicabile fiecărei categorii de personal.

Articolul 3^1
(1) În situaţiile prevăzute la art. 1 lit. b^1), decontarea cheltuielilor de transport pentru deplasările la şi de la locul de muncă urmează regimul deplasărilor în interesul serviciului.
(2) Decontarea cheltuielilor se face lunar, în condiţiile prezentului ordin, cu aprobarea conducătorului unităţii pe raportul scris al personalului îndreptăţit, pe baza documentelor justificative, cum ar fi: bonul fiscal de carburant, abonamente, legitimaţii, tichete sau bilete de călătorie, în original, precum şi a documentelor de confirmare a solicitării prezenţei poliţistului la serviciu, după caz.
(3) Pentru deplasările frecvente în interes de serviciu, în scopul realizării operative a sarcinilor, conducătorii unităţilor pot aproba procurarea de abonamente pe calea ferată sau auto dacă valoarea acestora este mai mică decât costul legitimaţiilor/tichetelor/biletelor de călătorie ce s-ar folosi pentru toate deplasările din cursul unei luni.
(4) În situaţia în care nu există mijloace de transport în comun, iar deplasarea nu se poate efectua cu un mijloc de transport deţinut legal, cu orice titlu, se pot folosi şi autovehicule din înzestrarea Ministerului Afacerilor Interne.
(5) Misiunile ordonate sunt activităţile profesionale desfăşurate în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu stabilite potrivit legii, inclusiv intervenţiile la solicitări formulate prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă.
----------

Articolul 4
(1) În situaţiile prevăzute la art. 1 lit. c) se realizează decontarea abonamentelor lunare sau săptămânale pe zone kilometrice, pentru deplasarea cu trenuri Regio, ori a abonamentelor lunare, pentru deplasarea cu mijloace de transport în comun, auto sau navale, la şi de la locul de muncă, pe o distanţă cuprinsă între 5 şi 70 km, în cazul poliţiştilor aflaţi în următoarele situaţii:
a) au fost numiţi în prima funcţie într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă;
b) au fost mutaţi în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă;
c) au fost împuterniciţi să îndeplinească funcţii într-o altă unitate decât cea din care fac parte, situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă;
d) au fost repartizaţi la unităţi aflate într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, la absolvirea instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor;
e) au fost încadraţi la structurile teritoriale ale unor unităţi, dacă structurile teritoriale sunt situate în altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă.
(2) Decontarea prevăzută la alin. (1) se acordă în următoarele condiţii:
a) unitatea la care poliţiştii au fost numiţi, mutaţi, împuterniciţi, repartizaţi ori încadraţi nu le poate asigura locuinţă de serviciu sau de intervenţie ori nu li se poate asigura cazarea în căminul de garnizoană sau în incinta unităţii, într-un spaţiu de locuit corespunzător;
b) au aprobarea şefului unităţii, prin dispoziţie zilnică, pentru deplasarea zilnică la şi de la locul de muncă în localitatea în care au domiciliul sau reşedinţa.
(3) Decontarea abonamentelor se face pentru o distanţă cuprinsă între 5 şi 70 km. În situaţia în care deplasarea se efectuează pe o distanţă mai mare de 70 km, determinarea sumei de decontat se face pe baza unei adeverinţe privind tarifele de transport pentru limita de 70 km, eliberată de societăţile de transport şi prezentată de poliţistul care efectuează deplasarea.
(4) În cazul în care graficul orar al mijloacelor de transport în comun nu asigură prezenţa poliţiştilor la ora de începere a programului de lucru, precum şi în cazul în care nu există mijloace de transport în comun pe ruta de deplasare la şi de la locul de muncă, cu aprobarea şefului unităţii, deplasarea zilnică se poate face cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, situaţie în care decontarea cheltuielilor de transport va fi la nivelul contravalorii a 7,5 litri de carburant la 100 km parcurşi.
(5) Dacă deplasarea zilnică la şi de la locul de muncă cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, se efectuează pe o distanţă mai mare de 70 km, decontarea se face în limita a 70 km.

Articolul 4^1
(1) În situaţiile prevăzute la art. 3 şi 4, pot fi procurate şi bilete de călătorie, care se decontează în condiţiile prezentului articol.
(2) Decontarea cheltuielilor de transport se face pe baza următoarelor documente de călătorie eliberate de operatorii de transport autorizaţi, pentru rutele respective, astfel:
a) abonament lunar, abonamente săptămânale sau bilete de călătorie, în varianta care este cea mai economică; sau
b) abonamente şi bilete de călătorie, atunci când abonamentele nu acoperă zilele de sâmbătă, duminică sau de sărbătoare legală; sau
c) bilete de călătorie, în cazul motivat în care, pentru ruta utilizată, operatorii de transport autorizaţi nu emit abonamente.
(3) Varianta cea mai economică se stabileşte de către structura financiar-contabilă prin realizarea unei analize comparative a cheltuielilor pentru achitarea de abonamente lunare, abonamente săptămânale sau bilete de călătorie.
(4) Pentru stabilirea cazului motivat prevăzut la alin. (2) lit. c), personalul îndreptăţit depune:
a) un înscris eliberat de acest operator, potrivit căruia nu emite abonamente lunare sau săptămânale pe ruta respectivă; sau
b) o declaraţie pe propria răspundere că a solicitat operatorului de transport autorizat, de pe ruta de deplasare, abonament lunar sau săptămânal, iar acesta nu i l-a eliberat.
(5) Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza biletelor de călătorie corespunzătoare călătoriilor efectuate, se poate realiza şi în cazul în care există doi sau mai mulţi operatori de transport autorizaţi, care împreună asigură, fracţionat, deplasarea pe ruta respectivă.
----------

Articolul 5
(1) Conducătorul unităţii care are calitatea de ordonator de credite aprobă deplasarea în cazurile prevăzute la art. 3 alin. (6) şi art. 4 alin. (4), prin ordin de zi pe unitate/dispoziţie zilnică, în baza raportului de solicitare a deplasării la şi de la locul de muncă, la propunerea unei comisii pentru analiza acestei deplasări, denumită în continuare comisia, constituită la nivelul unităţii din bugetul căreia se asigură decontarea cheltuielilor de transport.
(2) Comisia se constituie la nivelul unităţii prin ordin de zi pe unitate/dispoziţie zilnică a conducătorului unităţii şi este formată din:
a) preşedintele comisiei - un locţiitor/adjunct al conducătorului unităţii;
b) membrii comisiei - câte o persoană din structurile de resurse umane, management operaţional, financiar-contabilitate şi logistică;
c) secretarul comisiei - o persoană din structura de secretariat a unităţii.
(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), deplasarea se aprobă de către:
a) conducătorul unităţii Aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, pentru personalul propriu îndreptăţit ale cărui drepturi se asigură din bugetul propriu al ordonatorului principal de credite;
b) conducătorul unităţii ierarhic superioare, pentru personalul îndreptăţit care are calitatea de conducător al unităţii sau cea de ordonator secundar/terţiar de credite.
----------

(2^2) În situaţiile prevăzute la alin. (2^1), comisia se constituie la nivelul unităţilor la care se dă aprobarea de deplasare, iar membrii reprezentând personal din domeniile resurse umane, management operaţional, financiar-contabilitate şi logistic se asigură de către unităţile/structurile care deservesc această unitate, la cerere.
----------

(2^3) În cazul personalului îndreptăţit din structurile teritoriale de audit, ale cărui drepturi nu se asigură din bugetul propriu al ordonatorului principal de credite, precum şi al personalului din structurile teritoriale subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei Române, ale cărui drepturi se asigură din bugetul inspectoratelor de poliţie judeţene, conducătorul unităţii din bugetul căreia se asigură decontarea cheltuielilor de transport constituie comisia în condiţiile alin. (2), la propunerea conducătorului structurii teritoriale. Propunerea, raportul de solicitare a deplasării şi documentele anexate acestuia se pun la dispoziţia comisiei prin grija conducătorului structurii teritoriale. În cadrul comisiei participă şi conducătorul structurii teritoriale, în calitate de membru.
----------

(3) În cazul în care persoana care solicită deplasarea la şi de la locul de muncă are calitatea de membru al unei organizaţii sindicale, în comisie participă şi un reprezentant al organizaţiei respective.
(4) În raportul de solicitare a deplasării se vor menţiona:
a) traseul de deplasare, localităţile, perioada deplasării;
b) numărul de înmatriculare al autoturismului proprietate personală ori al mijlocului de transport deţinut legal, cu orice titlu, numele deţinătorului legal şi, după caz, al proprietarului, precum şi modul de utilizare a mijlocului de transport;
c) declaraţia pe propria răspundere a faptului că deplasarea la şi de la locul de muncă se va realiza efectiv cu autoturismul proprietate personală sau, după caz, cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu;
d) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza aprobării deplasării în cazurile prevăzute la art. 3 alin. (6) şi art. 4 alin. (4).
(5) Toate documentele sau actele necesare pentru analiza raportului de solicitare a deplasării cu autoturismul proprietate personală sau, după caz, cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, se pun la dispoziţia comisiei prin grija personalului care solicită deplasarea.
(6) Comisia analizează raportul de solicitare a deplasării, având în vedere situaţia mijloacelor de transport în comun, în funcţie de tip, grafic orar, distanţe şi rute, prin raportare la deplasarea solicitată, programul normal de lucru şi posibilitatea asigurării transportului cu aceste mijloace pentru prezenţa personalului la începerea programului şi pentru înapoierea la domiciliu/reşedinţă după terminarea programului.
----------

(7) În termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării la secretariatul unităţii a raportului de solicitare a deplasării, comisia consemnează într-un proces-verbal propunerile acesteia faţă de solicitarea respectivă, în urma analizei efectuate, pe care îl prezintă conducătorului unităţii pentru a hotărî, după caz, astfel:
a) aprobarea deplasării la şi de la locul de muncă cu autoturismul proprietate personală sau, după caz, cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, şi emiterea în acest sens a ordinului de zi pe unitate/dispoziţiei zilnice, specificându-se în mod expres data de la care se efectuează deplasarea;
b) respingerea solicitării şi comunicarea în scris a motivelor care au stat la baza respingerii.
(7^1) Atunci când comisia se constituie potrivit alin. (2^3), procesul-verbal, raportul de solicitare a deplasării şi documentele anexate acestuia se transmit conducătorului unităţii competent să gestioneze raporturile de serviciu/ raporturile de muncă ale personalului îndreptăţit, pentru a hotărî potrivit alin. (7).
----------

(8) Proiectul ordinului de zi pe unitate/dispoziţiei zilnice pentru deplasarea la şi de la locul de muncă cu autoturismul proprietate personală sau, după caz, cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, va fi vizat pentru control financiar preventiv propriu, potrivit actelor normative în vigoare.

Articolul 6
(1) În cazurile prevăzute la art. 3 alin. (6) şi art. 4 alin. (4), decontarea lunară a cheltuielilor de transport se face în baza cererii de decontare întocmite de personalul îndreptăţit, aprobată de conducătorul unităţii.
----------

(1^1) Verificarea documentelor justificative depuse împreună cu cererea de decontare şi calcularea sumei aferente lunii pentru care se face decontul se realizează de către structura financiar-contabilă.
----------

(2) Cererea de decontare se întocmeşte lunar până la data de 5 a lunii următoare, se depune la secretariatul unităţii şi va fi însoţită obligatoriu de următoarele documente:
a) copia cărţii sau a buletinului de identitate a/al personalului îndreptăţit;
b) alte documente care demonstrează deţinerea legală a autoturismului/mijlocului de transport, în copie, precum contractul de vânzare-cumpărare, contractul de leasing, certificatul de naştere/căsătorie etc., în cazul în care acestea nu au fost depuse împreună cu raportul de solicitare a deplasării;
c) copia certificatului de înmatriculare al autoturismului/mijlocului de transport utilizat, certificată de conducerea secretariatului unităţii ca fiind conformă cu originalul;
d) un bon fiscal de carburant, emis de societăţile de distribuţie a produselor petroliere pentru achiziţia de carburant în luna care face obiectul decontării.
----------

(3) Preţul de vânzare cu amănuntul în funcţie de care se va deconta contravaloarea a 7,5 litri de carburant la 100 km parcurşi este cel înscris în bonul fiscal de carburant prevăzut la alin. (2) lit. d).
----------

(3^1) În cazul modificării sistemelor de alimentare a motoarelor autoturismelor/mijloacelor de transport, care au fost iniţial omologate pentru circulaţia pe drumurile publice cu un anumit carburant prevăzut de constructor, decontarea cheltuielilor de transport se realizează în funcţie de preţul de vânzare cu amănuntul al carburantului utilizat potrivit modificării respective, dacă acest preţ este mai mic decât cel al carburantului prevăzut de constructor.
----------

(3^2) În situaţia prevăzută la alin. (3^1), decontarea cheltuielilor de transport se poate face în funcţie de preţul de vânzare cu amănuntul al carburantului prevăzut de constructor, dacă există cauze obiective pentru care nu a fost utilizat carburantul potrivit modificării sistemelor de alimentare. Cauzele obiective şi distanţele parcurse în aceste condiţii se vor menţiona în cererea de decontare.
----------

(4) În situaţia plăţilor pentru fracţiuni de lună, decontarea cheltuielilor de transport se face raportându-se la numărul de zile în care personalul îndreptăţit a desfăşurat activităţi profesionale, în luna pentru care se face plata.
(5) În cazul în care cu autoturismul proprietate personală sau, după caz, cu mijlocul de transport deţinut legal, cu orice titlu, se deplasează mai multe persoane din cadrul unităţii, cheltuielile de transport se decontează numai pentru proprietarul autoturismului sau, după caz, deţinătorul legal al mijlocului de transport.
(6) Prin semnătura de primire a sumelor reprezentând decontarea cheltuielilor de transport, personalul îndreptăţit confirmă că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări faţă de cele înscrise în raportul de solicitare a deplasării, de natură să modifice dreptul la decontare.
(7) Sumele reprezentând decontarea cheltuielilor de transport, plătite necuvenit, se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.
(8) Distanţa «la şi de la locul de muncă», dacă locul de muncă se află la peste 5 km de localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, în funcţie de care se decontează cheltuielile de transport, se stabileşte pe ruta cea mai scurtă între limita administrativ-teritorială a localităţii de domiciliu sau de reşedinţă şi locul de muncă, pe drumuri publice.
----------

Articolul 6^1
(1) Rapoartele persoanelor care solicită deplasarea la şi de la locul de muncă şi documentele aferente, în cazurile prevăzute la art. 3 alin. (6) şi art. 4 alin. (4), se păstrează într-un dosar separat la structura financiar-contabilă.
(2) În cazul în care documentele prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a)-c) au fost depuse împreună cu raportul de solicitare a deplasării sau la solicitarea comisiei pentru analiza deplasării, acestea nu vor mai însoţi cererea de decontare lunară a cheltuielilor de transport.
----------

Articolul 7
(1) Conducătorii unităţilor centrale şi teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, contabilii şefi (similari) şi şefii structurilor de logistică au obligaţia să ia toate măsurile organizatorice pentru utilizarea eficientă a creditelor bugetare destinate cheltuielilor de transport.
(2) Decontarea cheltuielilor de transport generate de aplicarea prezentelor norme metodologice se face în limita creditelor bugetare aprobate.
(3) Conducătorii unităţilor centrale şi teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne dispun, periodic, verificări ale realităţii deplasărilor la şi de la locul de muncă.

Articolul 8
Nu se decontează în condiţiile prezentelor norme metodologice cheltuielile de transport ale personalului care are asigurat de către unitate transportul la şi de la locul de muncă cu mijloacele de transport din dotare.

Articolul 9
(1) Ordonatorii secundari de credite şi ordonatorii terţiari de credite din subordinea directă a ordonatorului principal de credite transmit trimestrial Direcţiei generale financiare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului, situaţia privind sumele decontate cu titlu de cheltuieli de transport potrivit prezentelor norme metodologice, în baza modelului pus la dispoziţie de Direcţia generală financiară.
(2) Semestrial, până la data de 25 a lunii următoare încheierii semestrului, Direcţia generală financiară prezintă conducerii Ministerului Afacerilor Interne situaţia centralizată privind sumele prevăzute la alin. (1).

Având în vedere rolul bine definit pe care asigurările obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane (RCA) îl au în societate şi în economie din perspectiva acoperirii riscului la adresa celorlalţi participanţi la trafic,
ca urmare a caracterului obligatoriu al RCA care face ca furnizarea de produse de asigurare RCA să reprezinte una din funcţiile critice pe care piaţa asigurărilor în ansamblul ei o îndeplineşte în relaţia cu economia şi societatea românească,
pentru că evoluţiile din această piaţă au un impact rapid şi semnificativ asupra unor categorii largi de consumatori şi operatori economici,
ţinând cont de faptul că măsurile de modificare a legislaţiei privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule au scopul de a reechilibra şi consolida piaţa asigurărilor obligatorii RCA, având în vedere necesitatea completării pachetului de măsuri adoptat de Autoritatea de Supraveghere Financiară în vederea stabilizării pieţei asigurărilor RCA şi a protejării intereselor consumatorilor prin modificarea legislaţiei primare din acest domeniu,
având în vedere că împrejurările excepţionale manifestate prin disfuncţionalitatea pieţei asigurărilor obligatorii auto din România constituie o situaţie extraordinară ce necesită a fi reglementată, cu respectarea legislaţiei din domeniul concurenţei, ţinând cont de faptul că evoluţia legislaţiei naţionale şi comunitare ce reglementează această formă de asigurare impune reformarea sistemului asigurărilor RCA din România şi alinierea acestuia la practicile validate de experienţa mai multor state membre ale Uniunii Europene,
întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public, constituind o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi întârziată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor ce vizează stabilitatea pieţei asigurărilor RCA şi protejarea intereselor consumatorilor,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Capitolul I Obiectul şi domeniul de aplicare

Articolul 1
Obiectul de reglementare
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA, precum şi organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR.
Articolul 2
Definiţii
Termenii şi expresiile utilizaţi/utilizate în prezenta ordonanţă de urgenţă au înţelesul prevăzut la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, precum şi următoarele semnificaţii:
1. accident de vehicule - eveniment în care a fost implicat cel puţin un vehicul în urma căruia au rezultat prejudicii materiale şi/sau vătămarea sănătăţii şi a integrităţii corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane;
2. Acord multilateral - acordul între birourile naţionale ale asigurătorilor din statele membre ale Uniunii Europene sau părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European şi ale altor state asociate Uniunii Europene încheiat pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 2 din Directiva 72/166/CEE a Consiliului în ceea ce priveşte controlul asigurării de răspundere civilă auto, intrat în vigoare pentru biroul naţional din România în baza Deciziei Comisiei 2007/482/CE;
3. asigurat - proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terţelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie;
4. asigurător RCA - asigurător autorizat să practice asigurare RCA;
5. avizarea daunei - notificarea asigurătorului de către persoana prejudiciată, asigurat sau mandatarii acestora cu privire la producerea evenimentului asigurat, însoţită de documentele necesare stabilirii răspunderii asigurătorului RCA;
6. BAAR - asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule;
7. bonus/malus - sistem prin care asiguratul/utilizatorul se încadrează în una dintre clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcţie de istoricul de daunalitate realizat de asigurat/utilizator în perioada de referinţă;
8. Carte Verde - certificat internaţional de asigurare emis în numele biroului naţional auto, în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul pentru transport rutier al Comitetului pentru transport pe uscat din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite;
9. CEDAM - baza de date privind evidenţa contractelor RCA, gestionată şi dezvoltată de BAAR;
10. cerere de despăgubire - documentul prin care partea prejudiciată formulează către asigurătorul RCA pretenţiile de despăgubire;
11. compensare directă - mecanism facultativ de gestionare a daunelor prin care asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate recuperează contravaloarea daunei de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului;
12. contract RCA - contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie;
13. contractant - persoana fizică sau juridică ce încheie contractul RCA şi se obligă faţă de asigurătorul RCA să plătească prima de asigurare;
14. daună totală economică - avarierea unui vehicul a cărui valoare de reparaţie depăşeşte valoarea de piaţă a vehiculului respectiv;
15. persoană prejudiciată - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA;
16. poliţa de asigurare RCA - documentul prin care se constată încheierea contractului RCA şi se atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie;
17. prejudiciu - efectul negativ suferit de către persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit printr-un contract RCA;
18. răscumpărare - partea din prejudiciu suportată de asigurat în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
19. tehnologie telematică - tehnologie care foloseşte tehnica transmiterii la mare distanţă şi a valorificării informaţiilor, care combină informatica cu sateliţi şi alte procedee moderne de comunicaţii;
20. teritoriul în care staţionează în mod obişnuit vehiculul:
a) teritoriul statului de unde vehiculul are o plăcuţă de înmatriculare sau înregistrare, fie că aceasta este permanentă sau temporară; sau
b) în cazurile în care nu există înmatriculare/înregistrare pentru un anumit tip de vehicul, dar vehiculul are un contract RCA ori un semn distinctiv similar plăcuţei de înmatriculare/înregistrare, teritoriul statului în care s-a eliberat contractul RCA sau semnul respectiv; sau
c) în cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule nu există plăcuţă de înmatriculare/înregistrare, contract RCA şi nici vreun semn distinctiv, teritoriul statului în care proprietarul vehiculului este rezident permanent; sau
d) în cazul în care vehiculul nu are plăcuţă de înmatriculare/înregistrare sau are o plăcuţă care nu corespunde ori nu mai corespunde cu vehiculul şi a fost implicat într-un accident, teritoriul statului în care a avut loc accidentul, cu scopul de a soluţiona cererea de despăgubire de către biroul naţional auto sau organismul de plată a despăgubirilor;
21. unitate reparatoare auto - persoană juridică care are înscris ca obiect de activitate executarea de lucrări de întreţinere şi reparaţie a vehiculelor şi este autorizată pentru această activitate de către Registrul Auto Român, conform legii;
22. utilizator - persoana fizică sau juridică căreia, în baza unui contract încheiat cu proprietarul/coproprietarul, i s-a atribuit pe o anumită perioadă dreptul de folosinţă a unui vehicul;
23. vehicul - mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, cu excepţia celor care se deplasează pe şine, bicicletelor sau vehiculelor cu tracţiune animală, pentru care nu există obligaţia legală de înmatriculare sau înregistrare.
Articolul 3
Limitele teritoriale de acoperire ale asigurării RCA
Limitele teritoriale de acoperire ale asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule sunt:
a) teritoriul României;
b) teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European şi teritoriul Confederaţiei Elveţiene;
c) teritoriile statelor situate între două state membre ale Uniunii Europene, în care nu există birou naţional auto;
d) teritoriile statelor în care sunt competente birourile naţionale auto care au semnat Acordul multilateral.
Articolul 4
Obligativitatea încheierii contractului RCA
Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale prevăzute la art. 3.
Articolul 5
Excepţii de la obligaţia încheierii contractului RCA
Prin excepţie de la prevederile art. 4 nu au obligaţia încheierii unui contract RCA persoanele fizice şi juridice care utilizează exclusiv vehicule în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor, organizate legal; pentru riscurile ce derivă din aceste activităţi, proprietarii de vehicule sau organizatorii competiţiei se pot asigura facultativ.

Capitolul II Dispoziţii generale privind contractul RCA

Articolul 6
Încheierea contractului RCA
(1) Contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), contractul RCA se poate încheia pe o perioadă mai mică de o lună în următoarele situaţii:
a) pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietăţii, dovedită cu documente justificative;
b) pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile.
(3) Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate conform acordului dintre asigurat şi asigurătorul RCA; contractul RCA produce efecte şi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit între asigurat/contractant/utilizator şi asigurătorul RCA, dacă asigurătorul RCA nu şi-a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA; contractul RCA constituie titlu executoriu pentru ratele scadente şi neachitate.
(4) Asigurarea RCA produce efecte în baza prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în aplicarea acesteia, precum şi a încheierii contractului RCA între asigurat şi un asigurător RCA, emis inclusiv prin mijloace electronice, conform reglementărilor A.S.F.
(5) Părţile pot conveni şi includerea altor clauze suplimentare faţă de cele stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă şi prin reglementările emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, cu excepţia celor care restrâng drepturile persoanei prejudiciate.
(6) Asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare asigurătorului RCA, iar asigurătorul RCA se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească despăgubirea terţului prejudiciat pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de acesta în procesul civil, în condiţiile legii şi ale contractului RCA.
(7) La încheierea contractului RCA, precum şi pe parcursul derulării acestuia, asiguratul are obligaţia să permită asigurătorului RCA accesul în baza de date CEDAM la evidenţa accidentelor şi a cererilor de despăgubire anterioare şi să furnizeze informaţiile solicitate de asigurătorul RCA pentru evaluarea riscului şi calculul primei de asigurare, stabilite prin reglementări ale A.S.F.
(8) Răspunderea asigurătorului RCA începe:
a) din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contractului RCA anterior, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţia încheierii asigurării RCA cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a acesteia;
b) din ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul RCA, pentru persoanele care nu aveau o asigurare RCA valabilă la momentul încheierii noii asigurări;
c) din momentul încheierii contractului RCA, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizaţiei provizorii de circulaţie sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
(9) În situaţia în care informaţiile furnizate de asigurat nu sunt reale la momentul încheierii contractului RCA, prima de asigurare poate fi recalculată şi modificată de asigurătorul RCA după notificarea prealabilă a asiguratului şi exprimarea acordului acestuia.
(10) În cazul prevăzut la alin. (9), dacă asiguratul nu îşi exprimă acordul cu privire la modificarea condiţiilor contractuale, acesta poate denunţa contractul RCA în termen de 20 de zile de la data primirii notificării.
(11) Pentru menţinerea clasei bonus/malus, prin contractul RCA părţile pot conveni posibilitatea răscumpărării, respectiv suportarea de către asigurat a contravalorii despăgubirii corespunzătoare evenimentului, asiguratul compensând asigurătorului RCA cuantumul acesteia, ulterior achitării despăgubirii cuvenite persoanei prejudiciate.
Articolul 7
Contractul RCA
(1) Contractul RCA conţine informaţii privind:
a) numărul şi data încheierii contractului RCA;
b) părţile contractului RCA;
c) perioada de valabilitate;
d) limitele maxime de răspundere stabilite de către asigurătorul RCA;
e) prima de asigurare;
f) numărul ratelor şi scadenţa acestora;
g) intermediarul, dacă este cazul;
h) clasa bonus/malus;
i) numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului;
j) numărul de identificare al vehiculului;
k) statele în care acest document are valabilitate.
(2) Condiţiile contractuale pentru asigurarea RCA sunt stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de reglementările A.S.F. emise în aplicarea acesteia.
(3) Asigurătorii RCA solicită informaţiile necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în tariful de primă, şi verifică corectitudinea informaţiilor privind datele de identificare şi tehnice ale vehiculului, datele proprietarului/utilizatorului acestuia.
(4) Asigurătorii RCA îşi asumă răspunderea pentru toate contractele RCA şi pentru erorile sau omisiunile apărute la emiterea contractelor RCA fie direct, fie prin intermediarii în asigurări, definiţi conform Legii nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene sunt următoarele:
a) pentru prejudicii materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României;
b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.
(6) Limitele de răspundere sunt revizuite din 5 în 5 ani, în funcţie de evoluţia indicelui european al preţurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizaţi ai preţurilor de consum, cu modificările ulterioare, şi sunt prevăzute în reglementările A.S.F.
(7) Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poate adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii.

Capitolul III Încetarea, suspendarea contractului RCA şi asigurarea multiplă

Articolul 8
Încetarea contractului RCA
(1) Contractul RCA încetează:
a) la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoţită de documente justificative;
b) la data la care vehiculul este radiat din circulaţie;
c) la împlinirea termenului stabilit în contractul RCA.
(2) Contractul RCA se desfiinţează de drept dacă:
a) riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă înainte de a se naşte obligaţia asigurătorului RCA;
b) producerea riscului asigurat a devenit imposibilă după naşterea obligaţiei asigurătorului RCA.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), atunci când asiguratul a plătit integral sau în rate prima de asigurare, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a contractului RCA, dacă nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării; în cazul în care asigurătorul RCA este obligat la plata unor despăgubiri pentru evenimente acoperite prin contractul RCA, asigurătorul RCA este îndreptăţit să recupereze de la asigurat prima de asigurare restituită acestuia, la cerere.
(4) Asiguratul poate denunţa contractul RCA în cazul retragerii autorizaţiei de funcţionare a asigurătorului RCA sau al pronunţării de către instanţa judecătorească competentă a hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment a acestuia.
Articolul 9
Suspendarea contractului RCA
(1) Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA în următoarele situaţii:
a) pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale;
b) pe perioada imobilizării vehiculului.
(2) Procedura suspendării contractului RCA se stabileşte prin ordin comun al ministrului afacerilor interne, ministrului transporturilor şi A.S.F.
(3) Asiguratul are obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public, pentru a nu avea potenţial generator de daune.
Articolul 10
Asigurarea RCA multiplă
(1) În cazul în care, pentru acelaşi vehicul, la data producerii accidentului, existau mai multe contracte RCA valabile, despăgubirea se suportă în părţi egale de către toţi asigurătorii RCA.
(2) Despăgubirea se plăteşte integral de către asigurătorul RCA la care s-a adresat persoana prejudiciată, urmând ca ulterior asigurătorul RCA în cauză să se îndrepte împotriva celorlalţi asigurători RCA pentru recuperarea părţii de despăgubire, plătită în numele acestora.
(3) Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alţi asigurători RCA şi poate opta pentru menţinerea în vigoare a unui singur contract RCA; dreptul de opţiune se exercită o singură dată pe perioada unui an calendaristic şi poate opta pentru rezilierea contractelor cu data de intrare în vigoare ulterioară primului contract RCA încheiat.

Capitolul IV Scopul asigurării RCA

Articolul 11
Prevederi generale
(1) În baza aceleiaşi prime, valabile pe întreg teritoriul statelor membre, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi tramvaie.
(2) Asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de aceştia în procesul civil, în conformitate cu:
a) nivelul minim impus de legislaţia statului membru al Uniunii Europene, ale statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau la nivelul prevăzut în legislaţia din România în cazul în care acesta din urmă este mai mare;
b) nivelul minim impus de legislaţia din România, în cazul în care persoanele prejudiciate sunt cetăţeni ai unor state membre ale Uniunii Europene, ale statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dacă nu există birou naţional auto competent pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
(3) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă, potrivit prevederilor alin. (2), şi cea prevăzută în contractul RCA.
Articolul 12
Riscurile acoperite
(1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.
(2) Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, potrivit art. 7 alin. (5) şi (6) şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;
c) prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;
e) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.
(3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:
a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul;
b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;
c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
d) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic;
e) prejudiciile provocate terţelor persoane, în situaţia conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
(4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:
a) a condus vehiculul fără consimţământul expres sau prezumat al asiguratului;
b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;
c) nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv.
(5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule şi este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluşi, datorită acestei legături de rudenie, de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.
Articolul 13
Excluderi de la acordarea despăgubirii
Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:
a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:
(i) într-un caz de forţă majoră;
(ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;
(iii) din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 12 alin. (3) lit. d);
b) prejudiciile produse bunurilor aparţinând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum şi cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;
c) următoarele situaţii:
(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeaşi persoană fizică sau juridică şi care este condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;
(ii) bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soţilor;
(iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;
d) prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere, conform prevederilor legale;
e) partea din prejudiciu care depăşeşte limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
f) amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;
g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;
h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredinţat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;
i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător şi persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;
j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate ştiau că vehiculul respectiv era furat;
k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;
n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.
Articolul 14
Culpa comună
(1) În situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă; în astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.
(2) În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.
Articolul 15
Cuantumul despăgubirilor
(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire în cazul avarierii vehiculelor, la cererea păgubitului sau a împuternicitului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice de la data constatării daunelor.
(2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul poate evalua vehiculul avariat într-un sistem de evaluare specializat pentru a-i determina valoarea de piaţă. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, calculată într-un sistem de evaluare specializat, sau pentru soluţionarea cazului ca daună totală prin plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei.
(3) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plăteşte cu titlu de dezdăunare şi pentru cheltuielile de judecată şi/sau cheltuielile aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
(4) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul.
(5) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori deces al altor persoane în afara conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului, se acordă despăgubiri şi pentru prejudiciile produse soţului/soţiei sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat.
(6) Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.
(7) Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1)-(6), se acordă şi în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.
(8) Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele prejudiciate nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România.
(9) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori deces al unei alte persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.

Capitolul V Obligaţiile asiguratului

Articolul 16
Notificarea asigurătorului RCA în cazul producerii unui eveniment asigurat
(1) Ca urmare a producerii unui accident de vehicule, asiguratul notifică asigurătorul RCA cu privire la aceasta în termen de 5 zile lucrătoare de la producerea accidentului.
(2) Asiguratul furnizează asigurătorului RCA informaţii cu privire la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, documentele necesare instrumentării cazului.
(3) Asiguratul înştiinţează asigurătorul RCA în termenul prevăzut la alin. (1) cu privire la faptul că:
a) partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de la acesta;
b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu evenimentul produs şi informează asigurătorul RCA imediat cu privire la desfăşurarea acestor proceduri şi rezultatul acestora;
c) partea prejudiciată şi-a exercitat dreptul de a fi despăgubită prin înaintarea unei cereri către o instanţă judecătorească sau către o altă autoritate, în situaţia în care contractantul ia cunoştinţă despre acest lucru;
d) informaţiile înscrise în contractul RCA au suferit modificări intervenite în timpul derulării contractului.
(4) Termenele prevăzute la alin. (1) şi (3) nu se aplică în situaţia în care asiguratul face dovada imposibilităţii îndeplinirii acestei obligaţii.
(5) Neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiei prevăzute la alin. (3) nu limitează dreptul persoanei prejudiciate de a fi despăgubită.
(6) Neprezentarea asiguratului la solicitarea asigurătorului nu îngrădeşte dreptul persoanei prejudiciate de a fi despăgubită.
Articolul 17
Informarea persoanei prejudiciate
Asiguratul transmite părţii prejudiciate, la cererea acesteia, informaţiile necesare pentru formularea pretenţiilor de despăgubire, în special:
a) numele, prenumele şi adresa persoanei care a condus vehiculul asigurat în momentul producerii daunei;
b) numele, prenumele şi adresa sau denumirea, sediul contractantului ori asiguratului;
c) denumirea, sediul asigurătorului RCA care a emis contractul RCA, seria şi numărul contractului RCA, precum şi numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului asigurat ori numărul de identificare al acestuia.
Articolul 18
Stabilirea primei de asigurare RCA şi informarea asiguratului
(1) Asigurătorul RCA stabileşte o primă de asigurare astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA.
(2) Pentru o perioadă de 6 luni, calculată de la data expirării termenului prevăzut la art. 36 alin. (3), A.S.F. va calcula un tarif de referinţă, cu caracter orientativ, trimestrial, pe baza daunei medii determinate statistic pentru fiecare categorie de vehicul în parte, pe baza plăţilor efective de daune achitate de către asigurătorii RCA din piaţă şi raportate la frecvenţa statistică a producerii evenimentelor pe categoria segmentelor de vehicule. A.S.F. va publica tarifele de referinţă, dauna medie şi frecvenţa statistică a producerii evenimentelor, pe categorii de vehicule. A.S.F. va evalua efectele acestei măsuri şi va întocmi un raport ce va fi înaintat Consiliului Concurenţei.

----------
Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 54 din 14 septembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 26 septembrie 2016.

(3) Tariful de referinţă prevăzut la alin. (2) se aplică după aprobarea acestuia de către Consiliul A.S.F. şi intră în vigoare ulterior finalizării perioadei prevăzute la art. 36 alin. (3).
(4) În calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA vor folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie şi alte instrumente de ajustare a tarifelor elaborate de A.S.F. în baza unor fundamente statistice, asigurându-se în acest fel o proporţionalitate între tarifele practicate în perioade succesive şi evoluţia daunalităţii pe segmentul respectiv de asiguraţi. În cazul în care asigurătorii RCA vor dori să îşi extindă gama de factori utilizaţi în evaluarea riscului sau să crească nivelul de granularitate al factorilor utilizaţi, aceştia îşi pot stabili şi alte criterii de risc stabilite prin reglementări A.S.F.
(5) Pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare asigurătorul RCA ia în calcul istoricul daunelor plătite, în ultimii 5 ani de raporturi contractuale, pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat, precum şi utilizarea unor tehnologii telematice.
(6) Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus/malus vor fi stabilite prin reglementări A.S.F. Clasa bonus/malus se poate determina luând în calcul şi istoricul şoferului/şoferilor. Numărul claselor de bonus/malus trebuie să fie egal, iar coeficienţii de calculaţie pentru majorare (malus) sau diminuare (bonus) vor avea valori procentuale egale. Sistemul bonus/malus este format din categoria de bază B0, 8 clase de bonus şi 8 clase de malus.
(7) Asigurătorul RCA eliberează asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la data înregistrării solicitării acestuia, la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de raporturi contractuale, sau absenţa acestor daune.
(8) Asigurătorul RCA are obligaţia să notifice asiguraţii, la solicitarea acestora, în ceea ce priveşte modul de calcul al primei de asigurare.
(9) Asigurătorul RCA comunică A.S.F., la solicitarea acesteia, următoarele informaţii:
a) modalitatea de stabilire a primei de asigurare;
b) datele statistice în baza cărora este stabilită prima de asigurare;
c) raportul actuarial care stă la baza determinării tarifului de primă;
d) orice alte informaţii privind modalitatea de calcul a primei de asigurare.
(10) Asigurătorul RCA are obligaţia deschiderii dosarului de daună la data înregistrării avizării de daună; procedura privind constatarea daunelor se stabileşte prin reglementări ale A.S.F., potrivit art. 38 alin. (5).
(11) Personalul care efectuează constatarea daunelor este avizat de A.S.F.. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care intenţionează să facă constatarea daunelor trebuie să deţină: studii superioare de specialitate, certificare profesională, dovada urmării cursurilor de formare profesională continuă la un formator autorizat şi a certificării/evaluării de către Institutul de Studii Financiare.
Articolul 19
Cererea de despăgubire
(1) Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul compensării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, respectiv către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute la art. 32.
(2) Cererea de despăgubire se poate înainta şi prin mijloace electronice.
Articolul 20
Soluţionarea cererii de despăgubire
(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, dar nu mai târziu de 3 luni de la data avizării daunei, asigurătorul RCA este obligat:
a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;
b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.
(2) Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.
(3) Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii realizate de experţi autorizaţi, cu privire la producerea accidentului, dacă există suspiciuni întemeiate asupra producerii acestuia şi în condiţiile în care acesta nu face obiectul unor cercetări penale aflate în curs de desfăşurare; asigurătorul notifică în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei şi întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenţia de a desfăşura investigaţii; dacă în baza raportului de expertiză s-a constatat faptul că despăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, se aplică şi dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. c); necomunicarea notificării privind intenţia de a desfăşura investigaţii în termenul prevăzut la teza a II-a decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii; rezultatul motivat al investigaţiilor se comunică părţii prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizarea investigaţiei/depunerea raportului de expertiză, dar fără a depăşi termenele prevăzute la alin. (1). Desfăşurarea propriilor investigaţii de către asigurătorii RCA nu creează obligaţii suplimentare entităţilor prevăzute la art. 38 alin. (1).
(4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1) sub condiţia depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii şi cuantificării prejudiciului sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească; documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.
(5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte integral obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau dacă diminuează nejustificat despăgubirea ori întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de suma neachitată. Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.
(6) În cazurile privind vătămările corporale şi daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalităţile şi plata acestora sunt stabilite de către instanţa judecătorească.
Articolul 21
Stabilirea despăgubirilor
(1) Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în conformitate cu prevederile art. 15, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.
(2) Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat, calculate într-un sistem de evaluare specializat.
(3) Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate RCA de către asigurători cu sediul în state aflate în aria de competenţă a unui birou naţional auto se exercită împotriva asigurătorului RCA prin BAAR sau prin corespondenţii desemnaţi, după caz, dacă sunt îndeplinite prevederile art. 23.
(4) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori de deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii se realizează pe cale amiabilă şi/sau pe cale judecătorească.
(5) Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare:
a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se evaluează pe baza punctajului obţinut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi prevăzut în reglementările A.S.F.
b) evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate;
c) valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului;
d) despăgubirile se pot ajusta în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, pe bază de documente justificative;
e) punctajul pentru suferinţele cauzate prin vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora.
Articolul 22
Plata despăgubirilor
(1) Despăgubirile se plătesc de către asigurătorul RCA persoanelor fizice sau juridice prejudiciate, în contul indicat de către persoana prejudiciată sau mandatarul acesteia sau în numerar, în condiţiile legii.
(2) Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului RCA.
(3) Despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele prejudiciate şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 24.
(4) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al acesteia, eventuala diferenţă de despăgubire dintre cea care rezultă potrivit contractului de asigurare facultativă şi cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat, dacă despăgubirea plătită din contractul facultativ nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare.
(5) În situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului despăgubirii, suma care nu face obiectul litigiului este plătită de către asigurătorul RCA înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negocieri, prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau de către instanţa judecătorească.
(6) În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluţionarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluţionării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă.
Articolul 23
Reprezentantul de despăgubiri
(1) Asigurătorii RCA au obligaţia să desemneze în fiecare stat aparţinând Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană un reprezentant de despăgubiri pentru regularizarea prejudiciilor provocate de vehicule supuse obligaţiei de asigurare în România rezidenţilor în aceste state, cu condiţia ca accidentul să se producă pe teritoriul unui alt stat decât statul de reşedinţă al persoanei prejudiciate.
(2) Reprezentantul de despăgubiri este împuternicit să instrumenteze cazurile de daună în numele şi în contul asigurătorului RCA şi să reprezinte asigurătorul RCA. În acest scop, reprezentantul de despăgubiri întocmeşte dosarul de daună şi ia toate măsurile necesare pentru soluţionarea cererilor de despăgubire pretinse de partea prejudiciată, pentru prejudiciile cauzate în urma unui accident de vehicule:
a) pentru care asigurarea RCA a fost emisă de către un asigurător RCA ori de filiala acestuia în alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul;
b) produs în alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul; şi
c) pentru prejudiciul produs în alt stat membru decât cel în care partea prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul.
(3) Reprezentantul de despăgubiri poate acţiona pentru mai mulţi asigurători RCA.
(4) Reprezentantul de despăgubiri trebuie să fie mandatat să reprezinte asigurătorul RCA cu puteri depline, inclusiv cu drept de dispoziţie în faţa părţii prejudiciate, să i se atribuie competenţa necesară pentru a răspunde pretenţiilor de despăgubire justificate ale părţii prejudiciate şi să fie apt să examineze cazul în limba oficială a statului membru în care partea prejudiciată este rezidentă sau îşi are sediul.
(5) Numirea unui reprezentant de despăgubiri nu exclude dreptul părţii prejudiciate de a acţiona direct împotriva persoanei care a cauzat prejudiciul sau a asigurătorului RCA al acesteia, după caz.
(6) Asigurătorul RCA este obligat să informeze BAAR cu privire la numele şi prenumele, data naşterii şi adresa ori punctul de lucru ale reprezentantului de despăgubiri, în cazul în care acesta este reprezentat de o persoană fizică, sau cu privire la denumire şi sediu, în cazul în care este reprezentat de o persoană juridică, precum şi cu privire la toate modificările în privinţa reprezentantului, în termen de 7 zile de la numire ori de la producerea modificărilor respective.

Capitolul VI Dreptul asigurătorului RCA de a solicita recuperarea sumelor plătite

Articolul 24
Condiţii
Asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situaţii:
a) accidentul a fost produs cu intenţie, stabilită conform legii;
b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;
c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărirea penală;
d) persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului a condus vehiculul fără consimţământul contractantului;
e) asiguratul a refuzat în mod nejustificat îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 16, împiedicând în acest fel asigurătorul RCA să desfăşoare propria investigaţie conform prevederilor art. 20 alin. (3), iar asigurătorul este în măsură să probeze că acest fapt a condus la plata nejustificată a despăgubirii.

Capitolul VII Compensarea directă între asigurătorii RCA

Articolul 25
Prevederi generale
(1) Persoana prejudiciată poate obţine repararea prejudiciului de la propriul asigurator RCA pe baza mecanismului de compensare directă prevăzut de prezentul articol.
(2) În urma compensării directe, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate recuperează contravaloarea daunei de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului.
(3) Compensarea directă este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) accidentele auto se produc pe teritoriul României;
b) vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România;
c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
d) ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului;
e) prejudiciile exclud vătămările corporale.
(4) Procedura compensării directe se stabileşte prin convenţii multilaterale încheiate între asigurătorii RCA. Condiţiile compensării directe sunt convenite în mod voluntar între asigurat şi asigurător.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu afectează dreptul persoanei prejudiciate în urma unui accident auto produs de un vehicul asigurat RCA de a exercita acţiunea directă pentru recuperarea prejudiciului produs împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului auto.

Capitolul VIII Verificarea asigurării RCA

Articolul 26
Condiţii speciale de verificare a vehiculelor înmatriculate/înregistrate pe teritoriul României
La înmatricularea/înregistrarea vehiculelor, la efectuarea de modificări în certificatul de înmatriculare/înregistrare sau în cartea de identitate a unui vehicul şi la efectuarea verificărilor tehnice periodice este obligatorie prezentarea dovezii existenţei contractului RCA, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
Articolul 27
Verificarea vehiculelor înmatriculate/înregistrate
(1) Nu sunt supuse procedurii de control documentele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru vehiculele care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul statelor membre sau pe al celor aflate în competenţa birourilor naţionale care au semnat Acordul multilateral şi nici pentru cele care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unor state terţe, dacă acestea intră pe teritoriul României de pe teritoriul unui alt stat membru.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) controalele sunt permise dacă acestea au un caracter nesistematic, nediscriminatoriu şi nu urmăresc exclusiv verificarea asigurării RCA.
(3) Pentru vehiculele care nu se află în situaţia prevăzută la alin. (1) este obligatorie verificarea documentelor care atestă existenţa asigurării RCA valabilă în România la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat de către personalul poliţiei de frontieră.
(4) Persoanele care nu se regăsesc într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 28 sau persoanele care la control nu pot face dovada existenţei asigurării RCA valabile sunt obligate să încheie asigurarea de frontieră prevăzută la art. 29.
Articolul 28
Vehicule înmatriculate în străinătate
Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate sau înregistrate în afara teritoriului României se prezumă a fi asigurate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, dacă:
a) biroul naţional auto competent în statul pe teritoriul căruia vehiculul staţionează în mod obişnuit este semnatar al Acordului multilateral;
b) prezintă documente internaţionale de asigurare pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, valabile în România.

Capitolul IX Asigurarea de frontieră

Articolul 29
Prevederi generale
(1) Asigurarea de frontieră are ca scop acoperirea prin asigurare a riscurilor de răspundere civilă pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate într-un stat terţ care pătrund pe teritoriul României fără a avea un contract RCA valabil sau al căror contract RCA expiră pe perioada şederii în România.
(2) Conducătorul auto al unui vehicul înmatriculat/înregistrat în alt stat, cu excepţia aceluia care deţine o Carte Verde valabilă, şi cu excepţia conducătorului auto a cărui asigurare de răspundere civilă pe teritoriul statului membru de reşedinţă este garantată de biroul naţional al acelui stat, încheie un contract de asigurare de frontieră.
(3) Asigurarea de frontieră se încheie la data intrării vehiculului pe teritoriul României sau cel târziu la data expirării documentului internaţional de asigurare pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule valabil în România, pentru o perioadă de 30 de zile.
(4) Pentru vehiculele care staţionează în mod obişnuit în alte state decât cele aflate în aria de competenţă a unui birou naţional, asigurarea de frontieră se poate prelungi pe noi perioade de câte 30 de zile.
(5) La încheierea asigurării de frontieră, în baza unei prime de asigurare, se emite conducătorului auto al vehiculului un document denumit Asigurare de frontieră RC pentru vehicule cu valabilitate în toate statele membre şi în Confederaţia Elveţiană.
Articolul 30
Cerinţele şi riscurile acoperite
(1) Cerinţele privind forma certificatului de asigurare de frontieră sunt prevăzute prin Regulamentul BAAR.
(2) Asigurarea de frontieră acoperă prejudiciile suferite în urma unor evenimente produse în limitele teritoriale de acoperire pe perioada de valabilitate prevăzută în certificatul de asigurare de frontieră.
(3) Asigurătorii mandataţi de BAAR exercită activitatea de încheiere a asigurării de frontieră în numele şi pe seama BAAR, pe baze contractuale.
(4) Conducătorul vehiculului a cărui utilizare pe teritoriul României este condiţionată de încheierea asigurării de frontieră prezintă certificatul de asigurare de frontieră pentru întreaga durată de deplasare a vehiculului pe teritoriul României, după ce a expirat valabilitatea documentului internaţional de asigurare pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, până la ieşirea de pe teritoriul României.
(5) Conducătorii vehiculelor care nu îşi îndeplinesc obligaţia de a încheia asigurarea de frontieră sunt sancţionaţi în conformitate cu prevederile legale aplicabile în România.

Capitolul X Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România

Articolul 31
Prevederi generale
(1) BAAR se constituie ca asociaţie profesională, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule.
(2) BAAR are următoarele atribuţii:
a) de birou naţional auto;
b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 32;
c) de centru de informare, în conformitate cu prevederile art. 33;
d) de organism de compensare, în conformitate cu prevederile art. 34;
e) de a asigura dezvoltarea şi gestionarea bazei de date CEDAM;
f) de a publica statistici privind asigurările auto la nivel naţional şi internaţional;
g) de a elabora şi publica analize şi studii comparative privind tarifele utilizate de asigurătorii RCA din statele membre şi alte informaţii considerate relevante pentru asigurarea RCA;
h) de a publica statistici privind evoluţia nivelurilor despăgubirilor în cazurile de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori pentru deces;
i) de a furniza autorităţii competente din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare datele referitoare la vehiculele asigurate pentru răspundere civilă pentru pagube produse terţelor persoane prin accidente de circulaţie, în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006.
(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare, BAAR îşi constituie o structură proprie denumită Fondul naţional de protecţie, prin contribuţia tuturor membrilor, proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde; disponibilul Fondului naţional de protecţie, contribuţia şi termenele de plată la acesta se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR, astfel încât BAAR să îşi poată îndeplini în orice moment atribuţiile de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare.
(4) Pentru neplata la termen a sumelor cuvenite BAAR se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate în conformitate cu reglementările legale în vigoare, aplicabile la colectarea creanţelor bugetare; dobânzile şi penalităţile plătite vor fi virate în contul BAAR.
(5) Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia unui asigurător de plată a contribuţiei la BAAR constituie, potrivit legii, titlu de creanţă; la data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia BAAR declanşează procedura silită de recuperare a creanţelor, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(6) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), BAAR despăgubeşte persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire şi, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privinţa despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.
(7) BAAR încheie memorandumuri/protocoale de colaborare privind schimbul de informaţii cu autorităţile, instituţiile şi societăţile care contribuie la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice; pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), BAAR încheie acorduri cu entităţile echivalente din celelalte state.
(8) În vederea îndeplinirii de către A.S.F. a obiectivelor privind supravegherea prudenţială, BAAR furnizează, la cererea A.S.F. sau din proprie iniţiativă, date şi informaţii sintetice privind asigurarea RCA, cu respectarea legislaţiei în domeniul concurenţei.
(9) Conducerea asociaţiei, criteriile care trebuie îndeplinite de către persoanele propuse pentru funcţiile de conducere, actul constitutiv, statutul şi modificările acestora, nivelurile cotizaţiilor, ale contribuţiilor pentru fond şi ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc de către BAAR cu avizul prealabil al A.S.F.
(10) Bugetul de venituri şi cheltuieli al asociaţiei, atât cel preliminar, cât şi execuţia acestuia, se aprobă de către A.S.F.
(11) La cererea proprietarilor de autovehicule, BAAR eliberează în termen de 15 zile calendaristice un certificat privind daunele înregistrate.
Articolul 32
Atribuţii ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor
(1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA, cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA, sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiţii:
a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces;
b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces; prin excepţie de la teza I, se acordă despăgubiri şi pentru daune materiale cu aplicarea unei franşize de 500 euro în echivalent lei la cursul comunicat de BNR la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului;
c) în situaţia producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 9.
(2) BAAR intervine în calitate de organism de plată a despăgubirilor şi în cazul accidentelor provocate pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru, prin intermediul unui vehicul neasigurat pentru RCA, exportat dintr-un alt stat membru în România, dacă accidentul se produce în termen de 30 de zile de la data acceptării exportului.
(3) Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să îşi recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii şi nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA.
(4) Nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la BAAR recuperarea cheltuielilor efectuate.
(5) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum şi persoanele care pot beneficia de despăgubiri şi condiţiile de intervenţie ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului.
(6) Pentru cazurile de daună care sunt soluţionate prin intermediul organismelor de compensare sau al fondurilor de garantare din statele de reşedinţă ale persoanelor păgubite sau din statele pe teritoriul cărora s-au produs accidentele, cuantumul prejudiciului este stabilit de aceste organisme, în condiţiile respectării clauzelor acordului pe care l-au încheiat cu BAAR.
(7) BAAR nu poate plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident care să depăşească limitele de răspundere ale asigurătorului RCA prevăzute de legislaţia în vigoare la data producerii accidentului în România sau de legislaţia în vigoare a celorlalte state pe teritoriul cărora s-a produs accidentul, din care va fi dedusă, după caz, franşiza prevăzută prin lege.
Articolul 33
Atribuţii ale BAAR în calitate de centru de informare
(1) În calitate de centru de informare, BAAR are următoarele atribuţii:
a) furnizează, la solicitarea persoanelor prejudiciate sau a centrelor de informare din celelalte state semnatare ale Acordului cu privire la schimbul de informaţii între centrele de informare, date privind:
(i) numele şi adresa asigurătorului RCA pentru vehiculul condus de vinovatul de producerea accidentului;
(ii) numele şi adresa reprezentantului de despăgubiri al asigurătorului RCA, emitent al contractului RCA pentru vehiculul condus de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, în statul de reşedinţă al persoanei prejudiciate;
(iii) numărul contractului RCA;
(iv) numele şi adresa organismului autorizat să primească şi să soluţioneze cererile de despăgubire în statul de reşedinţă al persoanei prejudiciate, pentru vehiculul condus de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului sau pentru cazul în care persoana proprietară a vehiculului respectiv beneficiază de derogare de la obligativitatea încheierii contractului RCA;
b) furnizează, la solicitarea scrisă a persoanelor prejudiciate care fac dovada unui interes legitim, următoarele categorii de informaţii referitoare la vehiculul condus de către conducătorul vehiculului vinovat de producerea accidentului:
(i) numele şi prenumele ori denumirea proprietarului, precum şi adresa de domiciliu sau sediul;
(ii) numele şi prenumele ori denumirea utilizatorului, precum şi adresa de domiciliu.
(2) În scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), BAAR are drept de acces pentru consultarea evidenţelor cu vehicule înmatriculate sau înregistrate în România administrate de autorităţile publice, în condiţii stabilite prin protocol încheiat între A.S.F. şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Ministerul Afacerilor Interne.
(3) Informaţiile comunicate de asigurătorul RCA conform art. 23 alin. (6) sunt transmise centrelor de informare naţionale din statele membre.
(4) Solicitarea prevăzută la alin. (1) lit. b) se poate face de către persoana prejudiciată, în mod direct sau prin intermediul centrului de informare din statul de reşedinţă.
(5) Furnizarea de date cu caracter personal potrivit alin. (1) lit. b) se face cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) BAAR nu poate prelucra datele cu caracter personal la care are acces potrivit alin. (2) în alte scopuri decât cel pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte dreptul de acces.
(7) Prin protocolul prevăzut la alin. (2) se stabilesc inclusiv măsurile de natură organizatorică şi tehnică pentru asigurarea securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate, în condiţiile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, precum şi măsuri necesare pentru asigurarea:
a) controlului accesului la sisteme;
b) controlului utilizatorilor;
c) controlului accesului la date;
d) stabilirii profilurilor utilizatorilor în raport cu sarcinile relevante în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
e) mecanismelor necesare exercitării drepturilor de către persoana vizată;
f) mecanismelor necesare pentru verificarea legalităţii prelucrărilor;
g) securităţii prelucrărilor de date cu caracter personal.
Articolul 34
Atribuţii ale BAAR în calitate de organism de compensare
(1) În calitate de organism de compensare, BAAR intervine în următoarele situaţii:
a) dacă în termen de 3 luni de la data la care a adresat o cerere de despăgubire persoana rezidentă în România care a suferit un prejudiciu cauzat de un accident de vehicule produs pe teritoriul unui stat situat în limitele teritoriale de acoperire, cu excepţia României, sau pe teritoriul unui stat terţ al cărui birou naţional a aderat la sistemul Carte Verde, prin intermediul unui vehicul care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul unui stat membru al Spaţiului Economic European, cu excepţia României, nu a fost despăgubită sau nu a primit un răspuns motivat de la asigurătorul RCA al vehiculului respectiv sau de la reprezentantul de despăgubiri al asigurătorului RCA în România;
b) dacă asigurătorul RCA nu şi-a desemnat un reprezentant de despăgubire pe teritoriul României;
c) dacă în termen de două luni de la data producerii accidentului asigurătorul RCA nu poate fi identificat.
(2) BAAR, ca organism de compensare, nu are calitate procesuală pasivă sau de parte responsabilă civilmente în raport cu persoanele prejudiciate în urma producerii accidentelor de vehicule.
(3) Persoanele juridice care s-au subrogat în drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) nu pot să depună cereri de despăgubire la BAAR.

Capitolul XI Contravenţii şi sancţiuni

Articolul 35
Contravenţii şi sancţiuni
(1) Constituie contravenţie săvârşirea următoarelor fapte:
a) neplata la termen de către asigurători RCA a despăgubirilor datorate din asigurarea RCA către persoanele prejudiciate sau către asiguraţi, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în temeiul art. 38 alin. (5);
b) neplata la termen de către asigurătorii RCA a sumelor destinate BAAR, precum şi a contribuţiei procentuale din valoarea primelor brute încasate aferente asigurării RCA;
c) nedepunerea la asigurătorii RCA de către intermediarii de asigurări a sumelor încasate cu titlu de prime de asigurare, dacă fapta nu constituie infracţiune;
d) nerespectarea de către asigurătorii RCA a prevederilor art. 12 alin. (1)-(3), art. 15, art. 18 alin. (1) şi (7)-(10) şi art. 20 alin. (1)-(5);
e) nerespectarea de către asigurători a reglementărilor A.S.F. emise în temeiul art. 38 alin. (5);
f) nerespectarea de către asigurători a interdicţiei de recuperare a diferenţei de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prevăzută art. 22 alin. (4).
(2) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
a) faptele asigurătorilor RCA prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d)-f), cu avertisment scris sau, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de la 5.000 lei la 1.000.000 lei;
b) faptele persoanelor din conducerea asigurătorilor RCA sau ale persoanelor care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora, prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d)-f), cu avertisment scris sau cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei;
c) faptele intermediarilor în asigurări, prevăzute la alin. (1) lit. c), cu avertisment scris sau cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei.
(3) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se face de către persoanele cu atribuţii privind supravegherea şi controlul din cadrul A.S.F. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute la alin. (2) şi (5)-(7) se realizează de către Consiliul A.S.F. prin decizie, cu respectarea în mod corespunzător a prevederilor art. 163 alin. (12), (16) şi (17) şi ale art. 165 din Legea nr. 237/2015.
(4) În funcţie de natura şi gravitatea faptei, Consiliul A.S.F. poate aplica şi alte sancţiuni contravenţionale:
a) asigurătorilor RCA;
b) persoanelor din conducerea asigurătorilor RCA sau persoanelor care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora;
c) intermediarilor în asigurări.
(5) Sancţiunile contravenţionale aplicate asigurătorilor RCA potrivit alin. (4) lit. a) sunt următoarele:
a) interzicerea temporară sau definitivă, totală sau parţială a exercitării activităţii de asigurare pentru asigurarea RCA;
b) retragerea autorizaţiei de funcţionare.
(6) Sancţiunile contravenţionale aplicate persoanelor din conducerea asigurătorilor RCA sau persoanelor care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora potrivit alin. (4) lit. b) sunt următoarele:
a) interzicerea dreptului de a ocupa funcţii care necesită aprobarea A.S.F. pentru o perioadă cuprinsă între un an şi 5 ani de la comunicarea deciziei de sancţionare sau la o altă dată menţionată în mod expres în aceasta;
b) retragerea aprobării acordate de A.S.F.
(7) Sancţiunile contravenţionale aplicate intermediarilor în asigurări potrivit alin. (4) lit. c) sunt următoarele:
a) interzicerea temporară sau definitivă a activităţii de intermediere în asigurări;
b) retragerea autorizaţiei.
(8) Sancţiunile prevăzute la alin. (5)-(7) se pot aplica în mod cumulativ cu cele prevăzute la alin. (2).
(9) Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 4 şi a obligaţiei prevăzute la art. 9 alin. (3) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării; constatarea şi aplicarea acestora se fac de către personalul poliţiei.
(10) Actul emis de A.S.F. prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a asigurătorilor RCA şi a persoanelor din conducerea asigurătorilor RCA sau persoanelor care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice în cadrul acestora constituie titlul de creanţă, care la data scadenţei devine titlu executoriu.
(11) A.S.F. publică deciziile privind măsurile prevăzute la alin. (5)-(7) în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(12) Aplicarea sancţiunilor şi măsurilor sancţionatoare nu înlătură răspunderea materială, civilă sau penală, după caz.
(13) Contravenţiilor prevăzute în prezentul articol le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(14) A.S.F. comunică de îndată Comisiei Europene următoarele:
a) prevederile prezentului articol;
b) modificările şi/sau completările prezentului articol.

Capitolul XII Dispoziţii tranzitorii

Articolul 36
Dispoziţii tranzitorii
(1) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, încheiate în temeiul Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi al normelor emise în aplicarea acesteia rămân supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, A.S.F. va stabili tarifele de primă (maxime) pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare RCA. Acestea vor fi adoptate conform art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată.
(4) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică tuturor contractelor/poliţelor de asigurare RCA emise ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi în legătură cu toate prejudiciile ce se despăgubesc în baza acestora.
(5) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, BAAR va prelua întregul patrimoniu al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii şi se va reorganiza în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(6) Fondul naţional de protecţie, ca structură proprie a BAAR, se va constitui din Fondul comun Carte Verde deţinut şi administrat de BAAR şi din 95% din disponibilul care va fi preluat de la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii; diferenţa de 5% din disponibilul respectiv va fi utilizată pentru cheltuielile de funcţionare ale BAAR.
(7) De la data preluării patrimoniului de către BAAR, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se va dizolva.

Capitolul XIII Constatarea amiabilă de accident

Articolul 37
Constatarea amiabilă de accident
(1) Pentru evenimentele în care sunt implicate două vehicule, din care rezultă numai prejudicii materiale, informarea societăţilor din domeniul asigurărilor se poate face şi în baza unui formular tipizat, eliberat de către societăţile din domeniul asigurărilor, denumit constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor implicate consemnează informaţii privind data şi locul producerii accidentului, datele de identificare ale conducătorilor auto implicaţi, ale proprietarilor vehiculelor implicate, datele vehiculelor implicate şi ale propriilor societăţi de asigurare RCA, precum şi informaţii privind circumstanţele producerii accidentului.
(2) Forma, dimensiunile, conţinutul şi procedurile privind utilizarea formularului tipizat sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

Capitolul XIV Dispoziţii finale

Articolul 38
Dispoziţii finale
(1) Unităţile de poliţie, serviciile de urgenţă profesioniste, unităţile medicale din cadrul sistemului medical public şi privat, medicii de familie şi celelalte autorităţi publice competente să cerceteze accidente de vehicule ori să evalueze starea de sănătate a victimelor unui astfel de eveniment, după caz, vor comunica, la cererea asigurătorilor RCA, a BAAR şi a Fondului de garantare a asiguraţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare, informaţiile deţinute cu privire la cauzele şi împrejurările producerii riscurilor asigurate şi la prejudiciile ori vătămările provocate, în vederea stabilirii şi plăţii de către asigurătorii RCA şi de către BAAR a despăgubirilor cuvenite. Categoria de informaţii se stabileşte prin protocoale de colaborare încheiate între părţi.
(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) A.S.F. poate solicita asigurătorilor să notifice în prealabil majorarea tarifelor sau să supună aprobării sale prealabile majorarea acestora numai în cazul introducerii unui sistem naţional general de control al preţurilor, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene în vigoare.
(4) A.S.F va evalua după un an de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi va fundamenta dacă se justifică încheierea contractelor RCA pentru perioade mai mici de 6 luni.
(5) În aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, A.S.F., în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, emite reglementări privind: alte elemente ale contractului RCA, condiţii şi criterii de autorizare a asigurătorului pentru practicarea asigurării RCA, formatul poliţei de asigurare RCA, modalitatea de constatare, evaluare a daunelor şi stabilire a despăgubirilor, condiţii de plată a despăgubirilor, facilităţi şi penalităţi aplicabile asiguraţilor, lista documentelor necesare soluţionării cererii de despăgubire, precum şi alte elemente referitoare la asigurarea RCA.
(6) Până la emiterea de către A.S.F. a reglementărilor conform prevederilor alin. (5), reglementările emise de A.S.F. în aplicarea Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5^1 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în continuare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(7) În cuprinsul actelor normative, sintagma poliţă de asigurare RCA se înlocuieşte cu sintagma contract RCA, iar sintagma Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se înlocuieşte cu sintagma BAAR.

Articolul 39
Modificarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare
Articolul 1 alineatul (2) punctul 8 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"8. birou naţional auto - organizaţie profesională constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul pentru transport rutier al Comitetului pentru transport pe uscat din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi care grupează societăţile de asigurare care sunt autorizate într-un stat să practice asigurarea de răspundere civilă auto;"
Articolul 40
Abrogări
(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) La data preluării prevăzute la art. 36 alin. (5), se abrogă art. 5^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 41
Intrare în vigoare
Prezenta ordonanţă de urgenţă întră în vigoare la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 35 care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă.
*
Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 263 din 7 octombrie 2009, precum şi prevederile art. 21 alin. (2) şi art. 181 alin. (3) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 335 din 17 decembrie 2009.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

---------------

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

p. Ministrul afacerilor interne,

Ioan Buda,

secretar de stat

Ministrul transporturilor,

Petru Sorin Buşe

Bucureşti, 14 septembrie 2016.
Nr. 54.

(actualizată până la data de 26 septembrie 2016*)

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011

Pentru executarea în mod unitar a dispoziţiilor legale privind organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Administraţiei şi Internelor,

în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

ministrul administraţiei şi internelor emite urmãtorul ordin:

CAP. I

Dispoziţii generale

ART. 1

Prezentul ordin reglementeazã organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Administraţiei şi Internelor, denumit în continuare MAI, prin stabilirea urmãtoarelor elemente:

a) conceptul şi tipurile de control;

b) scopul şi principiile care stau la baza executãrii controalelor;

c) competenţele structurilor şi personalului cu atribuţii de control;

d) obiectivele şi modalitãţile de desfãşurare a controlului;

e) documentele elaborate pentru materializarea acţiunilor de control;

f) mãsurile propuse de personalul cu atribuţii de control pentru îmbunãtãţirea activitãţii instituţionale.

ART. 2

(1) Dispoziţiile prezentului ordin se aplicã tuturor categoriilor de personal, astfel cum este definit de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

(2) Dispoziţiile prezentului ordin se aplicã şi personalului din serviciile publice comunitare de evidenţã a persoanelor, serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor şi serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, exclusiv pentru exercitarea competenţelor privind coordonarea şi controlul metodologic ale activitãţii acestora.

(3) Activitãţile care prin acte normative de acelaşi nivel sau superior sunt date în competenţa de control a altor organisme se excepteazã de la prevederile prezentului ordin.

ART. 3

În sensul prezentului ordin, expresiile şi termenii utilizaţi au urmãtorul înţeles:

a) entitãţi MAI - unitãţile aparatului central, instituţiile şi structurile aflate în subordinea sau coordonarea MAI şi unitãţile din subordinea acestora;

b) conducãtorii entitãţilor MAI - şefi şi comandanţi ai entitãţilor MAI;

c) structurile de control - direcţii, servicii, birouri sau compartimente care au atribuţii de control, organizate la nivelul entitãţilor MAI, cu excepţia Corpului de control al ministrului;

d) personal de control - personalul care exercitã atribuţii de control, în condiţiile prezentului ordin;

e) personal supus controlului - personalul entitãţilor MAI, a cãrui activitate este supusã controlului.

CAP. II

Concept şi tipuri de control, scopul şi principiile care stau la baza executãrii controalelor

ART. 4

(1) În sensul prezentului ordin, controlul desemneazã activitatea specificã ce constã în analiza, verificarea şi mãsurarea realizãrii cantitative şi calitative a unor performanţe, sarcini sau lucrãri, compararea acestora cu obiectivele planificate şi indicarea mãsurilor ce se impun pe parcursul ori la sfârşitul acestei activitãţi pentru menţinerea stãrii de normalitate a activitãţii organizaţiei.

(2) În cadrul MAI se organizeazã şi se executã urmãtoarele tipuri de control:

a) inspecţia - controlul general, ierarhic superior şi planificat, dispus de cãtre ministrul administraţiei şi internelor, care vizeazã o examinare complexã, multidisciplinarã a activitãţii entitãţilor MAI, în scopul evaluãrii modului de îndeplinire a sarcinilor stabilite prin planurile strategice sau proprii şi de realizare a obiectivelor planificate, a competenţei şi capacitãţii conducãtorilor entitãţilor MAI ori ale celorlalte persoane cu funcţii de conducere din competenţa de numire a conducerii MAI sau superioarã, precum şi în scopul identificãrii şi corectãrii deficienţelor, disfuncţiilor ori neregulilor constatate;

b) controlul de fond - activitatea de verificare internã, planificatã, dispusã de conducãtorii entitãţilor MAI, în scopul evaluãrii activitãţii structurilor subordonate ori ale celor pe care le coordoneazã şi controleazã metodologic, a competenţei şi capacitãţii persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul acestora, al identificãrii şi corectãrii deficienţelor, disfuncţiilor sau neregulilor constatate;

c) controlul tematic - activitatea de verificare, de regulã, inopinatã, prin care se urmãresc constatarea, analizarea, evaluarea, îndrumarea şi/sau sprijinul unei/unor activitãţi determinate.

ART. 5

(1) Executarea controalelor se face în scopul creşterii eficacitãţii activitãţii desfãşurate de entitãţile MAI, prin compararea rezultatelor obţinute - a valorilor ce caracterizeazã starea unitãţilor la un moment dat - cu standardele specificate prin strategii, programe/planuri strategice şi proprii - valorile planificate, al identificãrii neregulilor şi soluţionãrii problemelor cu care se confruntã echipa managerialã, precum şi al stabilirii mãsurilor optime pentru prevenirea unor deficienţe sau disfuncţii.

(2) La nivelul instituţiilor prefectului, executarea controalelor se face în scopul evaluãrii activitãţii cu privire la modul în care se realizeazã:

a) verificarea legalitãţii actelor adoptate sau emise de cãtre autoritãţile administraţiei publice locale;

b) monitorizarea realizãrii în unitãţile administrativ-teritoriale a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, potrivit competenţei;

c) verificarea nivelului de îndeplinire a mãsurilor întreprinse de cãtre preşedinţii consiliilor judeţene şi primari, în calitatea acestora de reprezentanţi ai statului în unitatea administrativteritorialã, potrivit legii;

d) exercitarea altor atribuţii specifice prevãzute de lege.

ART. 6

Principiile care stau la baza executãrii controalelor sunt:

a) principiul legalitãţii - presupune ca toate activitãţile specifice controlului sã fie desfãşurate cu respectarea prevederilor Constituţiei şi ale legislaţiei în materie;

b) principiul obiectivitãţii - presupune o evaluare corectã şi realã a rezultatelor obţinute, a cauzelor care au determinat neregulile şi a mãsurilor necesare înlãturãrii ori diminuãrii efectelor negative şi integrãrii celor pozitive;

c) principiul responsabilitãţii - personalul ce executã activitãţi de control rãspunde pentru corectitudinea şi plenitudinea constatãrilor, precum şi de acţiunile susţinute în procesul de control;

d) principiul eficacitãţii - se referã la oportunitatea şi finalitatea controlului, în scopul atingerii obiectivelor propuse;

e) principiul eficienţei - are în vedere maximizarea rezultatelor activitãţii de control în raport cu resursele utilizate: umane, financiare, de timp;

f) principiul prevenţiei - presupune prevederea şi identificarea posibilelor erori şi nereguli în scopul prevenirii acestora pe întreg parcursul desfãşurãrii procesului de management;

g) principiul viziunii unitare - activitatea de control trebuie sã aibã la bazã o viziune unitarã a problematicii, atât în sensul reglementãrilor, cât şi al generalizãrii experienţei pozitive;

h) principiul coordonãrii şi cooperãrii unitare - în sensul cã unitatea centralã de control coordoneazã toate activitãţile de control şi în acelaşi timp coopereazã cu structurile implicate;

i) principiul perfecţionãrii - presupune perfecţionarea personalului care efectueazã activitatea de control, precum şi diseminarea informaţiilor, a bunelor practici şi a instrumentelor de lucru în domeniu;

j) principiul continuitãţii - activitãţile de control trebuie sã aibã un caracter permanent;

k) principiul libertãţii - presupune ca, în exercitarea activitãţii de control, sã fie respectate drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului, aferente persoanelor implicate.

CAP. III

Reguli generale privind competenţa

ART. 7

(1) Corpul de control al ministrului este structura operativã centralã constituitã la nivel de direcţie generalã, aflatã în subordinea directã a ministrului administraţiei şi internelor, care are competenţã materialã şi teritorialã generalã în executarea controalelor la entitãţile MAI.

(2) Corpul de control al ministrului efectueazã inspecţii şi controale tematice.

(3) Inspecţia se executã la entitãţile MAI, precum şi la autoritãţi ale administraţiei publice locale, potrivit legii.

(4) Controalele tematice se efectueazã, de regulã, la entitãţile MAI ai cãror conducãtorii sunt în competenţa de numire a conducerii MAI sau superioarã, inclusiv la instituţiile prefectului.

(5) La ordinul ministrului administraţiei şi internelor, controale tematice se efectueazã la orice entitate MAI.

ART. 8

Structurile de control executã controale de fond şi controale tematice la entitãţile MAI ai cãror conducãtori sunt în subordinea persoanelor care au dispus controlul.

ART. 9

Structurile de control care au atribuţii privind coordonarea şi controlul metodologic evalueazã activitatea serviciilor publice comunitare organizate la nivelul consiliilor locale, consiliilor judeţene şi al instituţiei prefectului potrivit competenţelor stabilite prin lege entitãţilor MAI în structura cãrora funcţioneazã.

CAP. IV

Organizarea şi executarea controalelor

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii comune

ART. 10

În vederea planificãrii controalelor, anual, se aprobã urmãtoarele documente:

a) planul unic de inspecţii - de cãtre ministrul administraţiei şi internelor, la propunerea Corpului de control al ministrului;

b) planul unic de control - de cãtre conducãtorii entitãţilor MAI care dispun executarea controalelor de fond.

ART. 11

(1) Cu ocazia executãrii controalelor se urmãreşte realizarea obiectivelor generale şi a unor obiective specifice.

(2) Obiectivele generale urmãrite cu ocazia executãrii controalelor vizeazã, dupã caz, urmãtoarele:

a) modul de îndeplinire a obiectivelor stabilite în strategii şi planuri de acţiuni care privesc activitatea entitãţii MAI supusã controlului;

b) modul de implementare şi dezvoltare a sistemului de control managerial intern;

c) evaluarea eficienţei acţiunilor organizate prin prisma raportului dintre resursele alocate şi rezultatele obţinute, din perspectiva siguranţei cetãţeanului şi a comunitãţii;

d) existenţa şi aplicabilitatea programelor strategice de prevenire, identificare şi combatere a infracţionalitãţii, capacitatea de operaţionalizare şi raţionalizare a resurselor umane în concordanţã cu nevoile operative;

e) existenţa şi eficacitatea unor programe operative specifice/planuri de mãsuri pentru eliminarea cauzelor/vulnerabilitãţilor ce determinã un nivel ridicat de risc infracţional;

f) capacitatea managerialã de implementare a unui program coerent şi continuu de pregãtire, instruire, perfecţionare şi antrenament, în relaţionare directã cu specificul atribuţiilor;

g) organizarea şi executarea activitãţilor specifice conform atribuţiilor funcţionale, în limita competenţelor conferite de lege personalului de control;

h) activitatea de management resurse umane, a ordinii interioare şi a stãrii disciplinare;

i) organizarea activitãţilor pentru creşterea capacitãţii de rãspuns a structurii/instituţiei în situaţii deosebite şi a capacitãţii operative, de intervenţie şi cooperare;

j) activitatea de organizare şi respectarea disciplinei în domeniu, asigurarea cu personal şi evidenţa acestuia;

k) activitatea de înzestrare şi respectarea disciplinei în domeniu;

l) activitatea de management logistic;

m) activitatea medicalã şi sanitar-veterinarã;

n) activitatea financiar-contabilã;

o) activitatea de comunicaţii şi informaticã;

p) activitatea de secretariat, relaţii publice, relaţii cu publicul, arhivã şi informare-documentare;

q) activitatea de protecţie a informaţiilor clasificate;

r) activitatea juridicã;

s) pregãtirea pentru reacţii în situaţii de crizã şi logistica pentru stãri excepţionale;

t) competenţa managerialã şi diagnoza climatului organizaţional, gradul de încredere al comunitãţii şi imaginea instituţiilor în rândul opiniei publice.

(3) Obiectivele specifice urmãrite cu ocazia executãrii controalelor se stabilesc în planurile prevãzute la art. 12 alin. (1).

(4) În cazul controalelor efectuate la structuri operative, se verificã şi se evalueazã inclusiv modul de utilizare a bazelor de date.

ART. 12

(1) Controlul se executã pe baza planului de inspecţie, planului de control de fond sau planului de control tematic, dupã caz.

(2) Planurile prevãzute la alin. (1), denumite generic planuri de control, se aprobã de cãtre:

a) ministrul administraţiei şi internelor, pentru controalele executate de Corpul de control al ministrului;

b) conducãtorul entitãţii MAI care a dispus controlul, pentru controale executate de structurile de control.

(3) Planurile de control au urmãtoarea structurã:

a) scopul şi obiectivele controlului;

b) perioada de activitate supusã controlului;

c) componenţa comisiei de control şi a subcomisiilor;

d) durata de desfãşurare a controlului.

ART. 13

(1) Controlul se executã de o comisie de control formatã din personal al Corpului de control al ministrului sau al structurii de control, precum şi, dupã caz, din specialişti ai altor structuri.

(2) Comisia de control este condusã de un preşedinte, calitate care revine:

a) directorului general al Corpului de control al ministrului sau adjunctul acestuia - pentru inspecţiile şi controalele tematice executate de Corpul de control al ministrului. Pentru controalele tematice, calitatea de preşedinte al comisiei de control o poate avea şi o persoanã încadratã într-o funcţie de şef serviciu la Corpul de control al ministrului;

b) persoanei cu funcţie de conducere, numitã prin ordin sau dispoziţie a conducãtorului entitãţii MAI care a dispus controlul - pentru controalele de fond şi controalele tematice dispuse de aceste entitãţi MAI.

(3) Pentru urmãrirea îndeplinirii obiectivelor generale prevãzute la art. 11 alin. (2), în componenţa comisiei de control sunt cooptaţi, la solicitarea preşedintelui acesteia, specialişti cu experienţã profesionalã în domeniul evaluat.

(4) Specialiştii prevãzuţi la alin. (1) provin din:

a) unitãţi ale aparatului central şi instituţii/structuri aflate în subordinea/coordonarea MAI, desemnaţi de conducãtorii acestora, cu ocazia executãrii de cãtre Corpul de control al ministrului a inspecţiilor şi controalelor tematice;

b) entitãţile MAI ai cãror conducãtori au dispus executarea controalelor de fond sau a controalelor tematice.

(5) Pe durata executãrii controlului, specialiştii cooptaţi se subordoneazã preşedintelui comisiei de control.

SECŢIUNEA a 2-a

Organizarea şi executarea controlului

ART. 14

(1) Preşedintele comisiei de inspecţie sau control de fond rãspunde de pregãtirea controlului, sens în care dispune, cu cel puţin 5 zile înaintea declanşãrii activitãţii, mãsurile necesare documentãrii şi instruirii membrilor comisiei în legãturã cu specificul misiunilor şi sarcinilor entitãţilor MAI supuse controlului, cunoaşterea legislaţiei, a ordinelor, instrucţiunilor şi dispoziţiilor de linie.

(2) În termenul prevãzut la alin. (1), preşedintele comisiei de inspecţie sau control de fond ia mãsuri de înştiinţare a conducãtorului entitãţii MAI supuse controlului, cu privire la data începerii şi perioada executãrii controlului, precum şi cu privire la obligaţia întocmirii unui raport de informare pânã la data declanşãrii controlului, al cãrui model este prevãzut în anexa nr. 1.

ART. 15

(1) Inspecţia sau controlul de fond debuteazã prin prezentarea de cãtre preşedintele comisiei, la sediul entitãţii MAI supuse controlului, a scopului, obiectivelor controlului şi a componenţei comisiei şi subcomisiilor de control.

(2) Dupã finalizarea prezentãrii prevãzute la alin. (1), conducãtorul entitãţii MAI supuse inspecţiei sau controlului de fond prezintã raportul de informare şi personalul cu funcţii de conducere.

ART. 16

(1) În cazul controalelor tematice, înaintea declanşãrii activitãţii, preşedintele comisiei de control asigurã pregãtirea controlului, desfãşurând activitãţile prevãzute la art. 14 alin. (1), fãrã a fi obligatorie înştiinţarea conducãtorului entitãţii MAI supuse controlului.

(2) În situaţia în care preşedintele comisiei de control tematic l-a înştiinţat pe conducãtorul entitãţii MAI supuse controlului cu privire la executarea activitãţii, la solicitarea preşedintelui comisiei de control acesta are obligaţia de a întocmi un raport de informare.

(3) Dispoziţiile art. 15 se aplicã şi în cazul controalelor tematice.

ART. 17

(1) Pe timpul controlului, atât personalul de control, cât şi personalul supus controlului trebuie sã adopte o conduitã ireproşabilã, în deplinã concordanţã cu reglementãrile legale în vigoare, fiindu-i interzis sã recurgã la ameninţãri, intimidãri, promisiuni ori violenţe, inclusiv asupra petenţilor sau martorilor, cu scopul de a obţine mãrturisiri, rapoarte sau declaraţii ori de a influenţa rezultatul unor verificãri sau constatãri.

(2) Personalul supus controlului este obligat sã punã la dispoziţia comisiei de control toate materialele şi documentele întocmite sau deţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi sã furnizeze toate datele şi informaţiile care au legãturã cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

ART. 18

(1) În cazul în care personalul supus controlului s-a internat în spital sau a intrat în concediu medical, controlul se realizeazã în lipsa acestuia. În aceastã situaţie, preşedintele comisiei de control poate solicita structurii medicale competente verificarea modului de respectare a reglementãrilor privind acordarea concediilor medicale în reţeaua sanitarã proprie şi a celor privind acordarea asistenţei medicale în MAI.

(2) La solicitarea preşedintelui comisiei de control, şeful componentei de resurse umane din cadrul entitãţii MAI supuse controlului are obligaţia de a comunica în scris, de îndatã, data prezentãrii la serviciu a personalului prevãzut la alin. (1).

(3) Personalului prevãzut la alin. (1) i se aduce la cunoştinţã rezultatul controlului în pãrţile care îl privesc, din oficiu, în termen de 5 zile de la data înregistrãrii comunicãrii prevãzute la alin. (2), numai dacã au fost reţinute aspecte imputabile acestuia, sau, la cerere, de cãtre:

a) comisia de control, dacã persoana vizatã este conducãtorul entitãţii MAI supuse controlului;

b) conducãtorul entitãţii MAI supuse controlului, dacã persoana vizatã se aflã în subordinea acestuia.

ART. 19

Pentru atingerea obiectivelor controlului se pot desfãşura activitãţi, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, dupã cum urmeazã:

a) verificarea şi ridicarea unor înscrisuri sau documente;

b) constatarea la faţa locului a unor situaţii de fapt;

c) controlul activitãţii unor persoane;

d) solicitarea de rapoarte/declaraţii, inventarieri, revizii, controale financiar-contabile;

e) solicitarea unor puncte de vedere, de specialitate;

f) orice alte activitãţi necesare desfãşurãrii controlului, permise de lege.

ART. 20

(1) Pe timpul controlului, membrii comisiei de control întocmesc note de constatare, în exemplar unic, conform modelului prevãzut în anexa nr. 2. Acestea conţin principalele concluzii rezultate la sfârşitul evaluãrii fiecãrui domeniu de activitate, fiecãrei structuri a entitãţii MAI supuse controlului sau autoritãţi a administraţiei publice locale.

(2) Notele de constatare se aduc la cunoştinţa, sub semnãturã, a conducãtorilor entitãţii MAI supuse controlului şi personalului vizat.

(3) Conducãtorii entitãţii MAI supuse controlului şi personalul acesteia pot contesta, în scris, motivat, conţinutul notelor de constatare.

(4) Contestaţiile prevãzute la alin. (3) se depun la preşedintele comisiei de control prin secretariatul entitãţii MAI supuse controlului, în termen de 24 de ore de la aducerea la cunoştinţã a conţinutului notelor de constatare.

(5) Verificarea temeiniciei contestaţiilor se efectueazã de cãtre preşedintele comisiei de control, care admite sau respinge contestaţia, motivat.

(6) Admiterea sau respingerea contestaţiei se pronunţã şi se comunicã de cãtre preşedintele comisiei de control, în scris, contestatarilor pânã la încheierea controlului.

(7) În situaţia admiterii contestaţiei, conţinutul notei de constatare se modificã, completeazã sau anuleazã, dupã caz, în mod corespunzãtor, cu respectarea procedurii menţionate la alin. (2).

ART. 21

(1) Atunci când, pe timpul executãrii controlului, personalul supus controlului comite abateri disciplinare, preşedintele comisiei de control sesizeazã în scris cu privire la acest aspect pe conducãtorii entitãţilor MAI supuse controlului, în vederea dispunerii mãsurilor legale.

(2) Dacã se constatã cã anterior iniţierii controlului au fost sãvârşite nereguli care constituie abateri disciplinare, prin raportul de control, preşedintele comisiei de control propune aprobarea unor mãsuri, potrivit legii.

(3) În cazul în care pe timpul executãrii controlului rezultã indicii temeinice cã a fost prejudiciat patrimoniul entitãţii MAI supuse controlului, preşedintele comisiei de control, în baza sesizãrii membrilor acesteia, dispune în scris mãsuri potrivit dispoziţiilor legale.

(4) Dacã se constatã sãvârşirea unor infracţiuni de cãtre personalul entitãţii MAI supuse controlului, membrii comisiei de control sesizeazã organul competent sã efectueze urmãrirea penalã, în condiţiile legii. Actul de sesizare împreunã cu mijloacele de probã se înainteazã organului competent de cãtre preşedintele comisiei de control.

ART. 22

(1) În situaţia în care obiectivele stabilite prin planul de control nu au fost realizate, perioada de executare a controlului se poate prelungi pânã la realizarea acestora, la propunerea preşedintelui comisiei de inspecţie, control de fond sau control tematic, cu aprobarea persoanei care a dispus executarea inspecţiei sau controlului.

(2) Atunci când preşedintele comisiei de control apreciazã cã obiectivele controlului au fost atinse, declarã închis controlul, prin informarea în scris a conducãtorului entitãţii MAI supuse controlului.

ART. 23

(1) Constatãrile efectuate pe timpul controlului, concluziile şi mãsurile propuse de comisia de control se materializeazã:

a) într-un raport de inspecţie;

b) într-un raport de control de fond;

c) într-un raport de control tematic.

(2) Raportul de control se elaboreazã de comisia de control în termen de 20 de zile de la închiderea acestuia, pe baza notelor de constatare, şi se supune aprobãrii persoanei care a dispus executarea controlului.

(3) Raportul de control cuprinde:

a) principalele realizãri;

b) deficienţele, disfuncţiile, neregulile şi planul cu mãsuri de ordin organizatoric, administrativ şi disciplinar pentru remedierea acestora;

c) alte aspecte care pot contribui la creşterea eficacitãţii şi eficienţei activitãţilor inspectate.

(4) Prin raportul de inspecţie sau control de fond se poate propune şi recompensarea personalului a cãrui activitate a fost supusã controlului.

ART. 24

Raportul de control aprobat în condiţiile art. 23 alin. (2) se comunicã de cãtre preşedintele comisiei de control:

a) conducãtorului ierarhic superior conducãtorului entitãţii MAI supuse controlului, în vederea luãrii mãsurilor necesare pentru preîntâmpinarea aspectelor negative constatate sau diseminarea aspectelor pozitive - bunele practici;

b) conducãtorului entitãţii MAI supuse controlului, pentru punerea în aplicare a mãsurilor dispuse.

ART. 25

(1) Raportul privind stadiul realizãrii mãsurilor prevãzute în raportul de control al Corpului de control al ministrului se întocmeşte de cãtre conducãtorul entitãţii MAI supuse controlului, iar conducãtorul ierarhic superior al acestuia îl înainteazã Corpului de control al ministrului, astfel:

a) în termen de 3 luni de la data comunicãrii raportului de control, potrivit art. 24;

b) în termenele stabilite în raportul de control.

(2) În cazul în care, din motive obiective, anumite mãsuri prevãzute în raportul de control al Corpului de control al ministrului nu pot fi îndeplinite în termenele stabilite, conducãtorul ierarhic superior care are obligaţia de a înainta raportul poate solicita preşedintelui comisiei de control prevãzut în art. 13 alin. (2) lit. a) prorogarea acestora. Termenele prevãzute la alin. (1) se prorogã de ministrul administraţiei şi internelor.

ART. 26

Corpul de control al ministrului poate verifica modul de executare a mãsurilor stabilite, în termen de 6 luni de la prezentarea raportului de control.

CAP. V

Dispoziţii finale

ART. 27

În vederea întocmirii planului unic de inspecţie, conducãtorii entitãţilor MAI informeazã Corpul de control al ministrului, pânã la data de 15 decembrie, despre controalele executate în anul curent şi cele planificate pentru anul urmãtor.

ART. 28

Controalele se executã concomitent cu desfãşurarea activitãţilor curente de cãtre entitãţile MAI supuse controlului, acordându-se sprijin pentru înlãturarea deficienţelor, disfuncţiilor sau neregulilor constatate şi a cauzelor care le-au generat.

ART. 29

Corpul de control al ministrului verificã şi monitorizeazã modalitãţile în care conducãtorii entitãţilor MAI organizeazã şi executã activitãţile de control stabilite prin prezentul ordin, precum şi controlul managerial intern.

ART. 30

Unitãţile aparatului central, instituţiile şi structurile aflate în subordonarea sau coordonarea MAI înainteazã Corpului de control al ministrului, în format electronic, regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, ordinele, instrucţiunile, metodologiile, dispoziţiile care le reglementeazã activitatea internã, precum şi rapoartele privind concluziile controalelor de fond şi tematice efectuate, în termen de 5 zile de la aprobarea acestora.

ART. 31

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage rãspunderea disciplinarã, administrativã, civilã sau penalã, dupã caz, potrivit legii.

ART. 32

Directorul general al Corpului de control al ministrului şi conducãtorii entitãţilor MAI care dispun executarea controalelor sunt direct rãspunzãtori de buna organizare şi desfãşurare a activitãţilor de control, potrivit prevederilor prezentului ordin.

ART. 33

Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezentul ordin.

ART. 34

La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 318/2007 privind organizarea şi executarea inspecţiilor şi controalelor în Ministerul Administraţiei şi Internelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 22 octombrie 2007, se abrogã.

ART. 35

Prezentul ordin intrã în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Part

Actualizat cu modificările din 27.03.2017

Pentru executarea în mod unitar a dispoziţiilor legale privind organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne, având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Capitolul I Dispoziţii generale

Art. 1 - Prezentul ordin reglementează organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, prin stabilirea următoarelor elemente:
a) conceptul şi tipurile de control;
b) scopul şi principiile care stau la baza executării controalelor;
c) competenţele structurilor şi personalului cu atribuţii de control;
d) obiectivele şi modalităţile de desfăşurare a controlului;
e) documentele elaborate pentru materializarea acţiunilor de control;
f) măsurile propuse de personalul cu atribuţii de control pentru îmbunătăţirea activităţii instituţionale.

Art. 2 - (1) Dispoziţiile prezentului ordin se aplică tuturor categoriilor de personal, astfel cum este definit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Dispoziţiile prezentului ordin se aplică şi personalului din serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, exclusiv pentru exercitarea competenţelor privind coordonarea şi controlul metodologic ale activităţii acestora.
(3) Prezentul ordin nu aduce atingere activităţilor care, prin acte normative de acelaşi nivel sau superior, sunt date în competenţa de control a altor organisme.

Art. 3 - În sensul prezentului ordin, expresiile şi termenii utilizaţi au următorul înţeles:
a) entitate MAI - orice unitate a aparatului central, precum şi orice unitate, instituţie sau structură din subordinea sau din cadrul MAI ori aflată în subordinea acestora;
b) conducătorii entităţilor MAI - şefi şi comandanţi ai entităţilor MAI;
c) structură de control - direcţia, serviciul, biroul sau compartimentul care are atribuţii de control, organizat(ă) la nivelul unei entităţi MAI, cu excepţia Corpului de control al ministrului;
d) personal de control - personalul care exercită atribuţii de control, în condiţiile prezentului ordin;
e) personal supus controlului - personalul entităţii MAI, a cărui activitate este supusă controlului.

Capitolul II Concept şi tipuri de control, scopul şi principiile care stau la baza executării controalelor

Art. 4 - (1) În sensul prezentului ordin, controlul desemnează activitatea specifică constând în analiza, verificarea şi măsurarea realizării cantitative şi calitative a unor performanţe, sarcini sau lucrări, compararea acestora cu obiectivele planificate şi indicarea măsurilor ce se impun pe parcursul ori la sfârşitul acestei activităţi pentru menţinerea stării de normalitate a activităţii entităţii MAI.
(2) Tipurile de control care se organizează şi se execută potrivit prezentului ordin sunt următoarele:
a) inspecţia - reprezintă controlul general, ierarhic superior, dispus de către ministrul afacerilor interne, care vizează o examinare complexă, multidisciplinară a activităţii entităţii MAI, în scopul evaluării modului de îndeplinire a sarcinilor stabilite prin planurile strategice sau proprii şi de realizare a obiectivelor planificate, a competenţei şi capacităţii conducătorului entităţii MAI ori ale celorlalte persoane cu funcţii de conducere din competenţa de numire a conducerii MAI sau superioară, precum şi în scopul identificării şi corectării deficienţelor, disfuncţiilor ori neregulilor constatate;
b) controlul de fond - reprezintă verificarea dispusă de conducătorul entităţii MAI, în scopul evaluării activităţii structurilor subordonate ori ale celor pe care le coordonează şi controlează metodologic, a competenţei şi capacităţii persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul acestora, al identificării şi corectării deficienţelor, disfuncţiilor sau neregulilor constatate;
c) controlul tematic - reprezintă verificarea prin care se urmăresc constatarea, analizarea, evaluarea, îndrumarea şi/sau sprijinul unei/unor activităţi determinate;
d) controlul inopinat - reprezintă verificarea desfăşurată cu operativitate în vederea identificării unor eventuale deficienţe privind legalitatea, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu la nivelul unei entităţi MAI.

Art. 5 - Executarea controalelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a)-c) se face în scopul creşterii eficacităţii activităţii desfăşurate de entităţile MAI, prin compararea rezultatelor obţinute - a valorilor ce caracterizează starea unităţilor la un moment dat - cu standardele specificate prin strategii, programe/planuri strategice şi proprii - valorile planificate, al identificării neregulilor şi soluţionării problemelor cu care se confruntă echipa managerială, precum şi al stabilirii măsurilor optime pentru prevenirea unor deficienţe sau disfuncţii.

Art. 6 - Principiile care stau la baza executării controalelor sunt:
a) principiul legalităţii - presupune ca toate activităţile specifice controlului să fie desfăşurate cu respectarea prevederilor Constituţiei şi ale legislaţiei în materie;
b) principiul obiectivităţii - presupune o evaluare corectă şi reală a rezultatelor obţinute, a cauzelor care au determinat neregulile şi a măsurilor necesare înlăturării ori diminuării efectelor negative şi integrării celor pozitive;
c) principiul responsabilităţii - personalul ce execută activităţi de control răspunde pentru corectitudinea şi plenitudinea constatărilor, precum şi de acţiunile susţinute în procesul de control;
d) principiul eficacităţii - se referă la oportunitatea şi finalitatea controlului, în scopul atingerii obiectivelor propuse;
e) principiul eficienţei - are în vedere maximizarea rezultatelor activităţii de control în raport cu resursele utilizate: umane, financiare, de timp;
f) principiul prevenţiei - presupune prevederea şi identificarea posibilelor erori şi nereguli în scopul prevenirii acestora pe întreg parcursul desfăşurării procesului de management;
g) principiul viziunii unitare - activitatea de control trebuie să aibă la bază o viziune unitară a problematicii, atât în sensul reglementărilor, cât şi al generalizării experienţei pozitive;
h) principiul coordonării şi cooperării unitare - în sensul că unitatea centrală de control coordonează toate activităţile de control şi în acelaşi timp cooperează cu structurile implicate;
i) principiul perfecţionării - presupune perfecţionarea personalului care efectuează activitatea de control, precum şi diseminarea informaţiilor, a bunelor practici şi a instrumentelor de lucru în domeniu;
j) principiul continuităţii - activităţile de control trebuie să aibă un caracter permanent;
k) principiul operativităţii - presupune efectuarea şi finalizarea la timp şi în mod complet a activităţii de control, într-o manieră cât mai simplificată, în vederea înlăturării disfuncţionalităţilor constatate, cu respectarea regulilor prevăzute de lege.

Capitolul III Reguli generale privind competenţa

Art. 7 - (1) Corpul de control al ministrului este structura centrală constituită la nivel de direcţie generală, aflată în subordinea directă a ministrului afacerilor interne, care are competenţă materială şi teritorială generală în executarea controalelor la entităţile MAI.
(2) Corpul de control al ministrului efectuează inspecţii, controale tematice şi controale inopinate.
(3) Inspecţia se execută la entităţile MAI, precum şi la autorităţi ale administraţiei publice locale, în limitele competenţelor stabilite de lege.
(4) Controalele tematice şi cele inopinate se efectuează, de regulă, la entităţile MAI ai căror conducători sunt în competenţa de numire a conducerii MAI sau superioară, inclusiv la instituţiile prefectului.
(5) La ordinul ministrului afacerilor interne, controalele tematice şi cele inopinate se efectuează la orice entitate MAI.

Art. 8 - (1) Structurile de control sunt structuri care au în competenţă executarea controalelor atât la nivelul entităţii MAI în cadrul cărora sunt organizate, cât şi al structurilor aflate în subordonarea, coordonarea sau controlul metodologic al acesteia.
(2) Structurile de control execută controale de fond, controale tematice şi controale inopinate, la entitatea MAI din care fac parte şi la cele subordonate acesteia.
(3) Conducătorul entităţii MAI poate dispune structurilor din subordine, altele decât cele de control, executarea unor controale tematice şi inopinate în domeniile specifice acestora, potrivit competenţelor.

Art. 9 - Structurile de control care au atribuţii privind coordonarea şi controlul metodologic evaluează şi controlează activitatea serviciilor publice comunitare organizate la nivelul consiliilor locale, consiliilor judeţene şi al instituţiei prefectului, potrivit competenţelor stabilite prin lege.

Capitolul IV Organizarea şi executarea controalelor

Secţiunea 1 Dispoziţii comune

Art. 10 - (1) Inspecţia, controlul de fond şi controlul tematic se realizează planificat. În vederea planificării controalelor, anual, până la data de 31 ianuarie, se aprobă următoarele documente:
a) Planul unic de inspecţii şi controale tematice - de către ministrul afacerilor interne, la propunerea Corpului de control al ministrului;
b) Planul de controale tematice - de către secretarul de stat coordonator, pentru controalele tematice executate la instituţiile prefectului de către alte structuri decât cea prevăzută la lit. a);
c) Planul unic de controale de fond şi controale tematice - de către conducătorii entităţilor MAI care dispun executarea acestor controale.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), controlul tematic se poate realiza şi neplanificat, atunci când intervine un eveniment neprevăzut care face necesară executarea unui astfel de control.

Art. 11 - (1) Cu ocazia executării controalelor se urmăreşte realizarea obiectivelor generale şi a unor obiective specifice.
(2) Obiectivele generale urmărite cu ocazia executării controalelor vizează, după caz, următoarele:
a) modul de îndeplinire a obiectivelor stabilite în strategii şi planuri de acţiuni care privesc activitatea entităţii MAI supusă controlului;
b) modul de implementare şi dezvoltare a sistemului de control intern managerial;
c) evaluarea eficienţei acţiunilor organizate prin prisma raportului dintre resursele alocate şi rezultatele obţinute, din perspectiva siguranţei cetăţeanului şi a comunităţii;
d) existenţa şi aplicabilitatea programelor strategice de prevenire, identificare şi combatere a infracţionalităţii, capacitatea de operaţionalizare şi raţionalizare a resurselor umane în concordanţă cu nevoile operative;
e) existenţa şi eficacitatea unor programe operative specifice/planuri de măsuri pentru eliminarea cauzelor/ vulnerabilităţilor ce determină un nivel ridicat de risc infracţional;
f) capacitatea managerială de implementare a unui program coerent şi continuu de pregătire, instruire, perfecţionare şi antrenament, în relaţionare directă cu specificul atribuţiilor;
g) organizarea şi executarea activităţilor specifice conform atribuţiilor funcţionale, în limita competenţelor conferite de lege personalului de control;
h) activitatea de management resurse umane, respectiv recrutarea, selecţia şi încadrarea personalului, gestiunea personalului şi practica disciplinară, formarea profesională, precum şi de organizare;
i) activitatea de planificare structurală, organizarea activităţilor pentru creşterea capacităţii de răspuns a structurii/instituţiei în situaţii deosebite şi a capacităţii operative, de intervenţie şi cooperare;
j) activitatea de înzestrare şi respectarea disciplinei în domeniu;
k) activitatea logistică;
l) activitatea medicală şi sanitar-veterinară;
m) activitatea financiar-contabilă;
n) activitatea de comunicaţii şi informatică;
o) activitatea de secretariat, relaţii publice, relaţii cu publicul, arhivă şi informare-documentare;
p) activitatea de protecţie a informaţiilor clasificate;
q) activitatea juridică;
r) pregătirea pentru reacţii în situaţii de criză şi logistica pentru stări excepţionale;
s) diagnoza climatului organizaţional, gradul de încredere al comunităţii şi imaginea instituţiilor în rândul opiniei publice;
t) activitatea în domeniul politicilor publice şi planificării strategice şi bugetare;
u) activitatea de afaceri europene, Schengen şi relaţii internaţionale;
v) activitatea specifică de implementare în entităţile MAI a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, în limitele competenţelor legale;
w) modul de utilizare a bazelor de date.
(3) Obiectivele specifice urmărite cu ocazia executării controalelor se stabilesc în planurile de control.

Art. 12 - (1) Controlul se execută pe baza planului de inspecţie, planului de control de fond, planului de control tematic sau planului de control inopinat, după caz.
(2) Planurile prevăzute la alin. (1), denumite generic planuri de control, se aprobă de către:
a) ministrul afacerilor interne, pentru controalele executate de Corpul de control al ministrului;
b) secretarul de stat coordonator, pentru controalele tematice executate la instituţiile prefectului de către alte structuri decât cea prevăzută la lit. a);
c) directorul general al Corpului de control al ministrului, pentru cazurile în care conducerea MAI a dispus efectuarea controlului;
d) conducătorul entităţii MAI care a dispus controlul.
(3) Cu ocazia controlului executat de o altă structură decât cea de control se informează structura de control din cadrul entităţii MAI al cărei comandant/şef a dispus controlul, referitor la obiectivele planului de control.
(4) Planurile de control au următoarea structură:
a) scopul şi obiectivele controlului;
b) perioada de activitate supusă controlului;
c) componenţa comisiei de control şi a subcomisiilor;
d) durata estimată de executare a controlului.
(5) Controlul inopinat se poate declanşa fără plan de control, în baza dispoziţiei conducerii MAI sau, după caz, a conducătorului entităţii MAI. În acest caz, planul de control are structura prevăzută la alin. (4) lit. a)-c) şi se aprobă în prima zi lucrătoare de la declanşarea controlului.

Art. 13 - (1) Controlul se execută de o comisie de control formată din personal al Corpului de control al ministrului sau al structurii de control, precum şi, după caz, din specialişti ai altor structuri. Componenţa comisiei de control se stabileşte prin planul de control sau, în situaţia de la art. 12 alin. (5), prin dispoziţia scrisă a persoanei care a dispus controlul.
(2) Comisia de control este condusă de un preşedinte, calitate care revine:
a) directorului general al Corpului de control al ministrului, adjunctului acestuia, sau persoanei cu funcţie de conducere cel puţin la nivel de şef serviciu din cadrul acestei structuri - pentru inspecţii;
b) persoanei numite prin dispoziţie a directorului general al Corpului de control - pentru controalele tematice şi controalele inopinate;
c) persoanei numite prin ordin sau dispoziţie a conducătorului entităţii MAI care a dispus controlul - pentru controalele dispuse de aceste entităţi MAI.
(3) Pentru urmărirea îndeplinirii obiectivelor generale prevăzute la art. 11 alin. (2), în componenţa comisiei de control sunt cooptaţi, la solicitarea preşedintelui acesteia, specialişti cu experienţă profesională în domeniul evaluat.
(4) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) provin din:
a) unităţi ale aparatului central şi instituţii/structuri aflate în subordinea sau din cadrul MAI, desemnaţi de conducătorii acestora, cu ocazia executării de către Corpul de control al ministrului a inspecţiilor, controalelor tematice şi inopinate;
b) entităţile MAI ai căror conducători au dispus executarea controalelor de fond, tematice şi inopinate, precum şi din unităţile subordonate acestora.
(5) Pe durata executării controlului, specialiştii cooptaţi se subordonează preşedintelui comisiei de control.

Secţiunea a 2-a Organizarea şi executarea controlului

Art. 14 - (1) Preşedintele comisiei de control răspunde de pregătirea controlului, sens în care dispune, înaintea declanşării acestuia, măsurile necesare documentării şi instruirii membrilor comisiei în legătură cu specificul misiunilor şi sarcinilor entităţilor MAI supuse controlului, cunoaşterea legislaţiei, a ordinelor, instrucţiunilor şi dispoziţiilor de linie.
(2) Preşedintele comisiei de control îl înştiinţează pe conducătorul entităţii MAI supuse controlului cu privire la executarea activităţii.
(3) Înştiinţarea prevăzută la alin. (2) se realizează cu cel puţin 5 zile înaintea declanşării controlului. Conducătorul entităţii MAI înştiinţate ia măsuri de pregătire a personalului pentru control şi întocmeşte un raport de informare până la data declanşării controlului, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), controlul tematic neplanificat se poate executa fără înştiinţarea conducătorului entităţii MAI supuse controlului.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), controlul inopinat se execută fără înştiinţarea conducătorului entităţii MAI supuse controlului.

Art. 15 - (1) Controlul debutează prin prezentarea de către preşedintele comisiei, la sediul entităţii MAI supuse controlului, a scopului, obiectivelor controlului şi a componenţei comisiei şi subcomisiilor de control.
(2) După finalizarea prezentării prevăzute la alin. (1), conducătorul entităţii MAI supuse controlului prezintă comisiei de control raportul de informare întocmit potrivit art. 14 alin. (3) şi personalul cu funcţii de conducere.

Art. 16 - (1) Pe timpul controlului, atât personalul de control, cât şi personalul supus controlului trebuie să adopte o conduită ireproşabilă, în deplină concordanţă cu reglementările legale în vigoare, fiindu-i interzis să recurgă la ameninţări, intimidări, promisiuni ori violenţe, inclusiv asupra petenţilor sau martorilor, cu scopul de a obţine mărturisiri, rapoarte sau declaraţii ori de a influenţa rezultatul unor verificări sau constatări.
(2) Personalul supus controlului este obligat să pună la dispoziţia comisiei de control toate materialele şi documentele întocmite sau deţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi să furnizeze toate datele şi informaţiile care au legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Art. 17 - (1) În cazul în care personalul supus controlului se află în concediu de odihnă, în concediu medical, este internat în spital, este în misiune, delegaţie, detaşat ori în alte situaţii obiective, controlul se realizează în lipsa acestuia.
(2) La solicitarea preşedintelui comisiei de control, şeful structurii de resurse umane din cadrul entităţii MAI supuse controlului are obligaţia de a comunica în scris, de îndată, data prezentării la serviciu a personalului prevăzut la alin. (1).
(3) Personalului prevăzut la alin. (1) i se aduce la cunoştinţă rezultatul controlului în părţile care îl privesc, din oficiu, în termen de 5 zile de la data înregistrării comunicării primite, prevăzute la alin. (2), numai dacă au fost reţinute aspecte imputabile acestuia, sau, la cerere, de către:
a) comisia de control, dacă persoana vizată este conducătorul entităţii MAI supuse controlului;
b) conducătorul entităţii MAI supuse controlului, dacă persoana vizată se află în subordinea acestuia.

Art. 18 - Pentru atingerea obiectivelor controlului se pot desfăşura activităţi, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) verificarea şi ridicarea unor înscrisuri sau documente;
b) constatarea la faţa locului a unor situaţii de fapt;
c) controlul activităţii unor persoane;
d) solicitarea de rapoarte/declaraţii, inventarieri, revizii, controale financiar-contabile;
e) solicitarea unor puncte de vedere, de specialitate;
f) orice alte activităţi necesare desfăşurării controlului, permise de lege.

Art. 19 - (1) Pe timpul controlului, membrii comisiei de control întocmesc note de constatare, în două exemplare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. Acestea conţin principalele concluzii rezultate la sfârşitul evaluării fiecărui domeniu de activitate, fiecărei structuri a entităţii MAI supuse controlului.
(2) Notele de constatare se aduc la cunoştinţă, sub semnătură, conducătorilor entităţii MAI supuse controlului şi personalului în sarcina căruia au fost constatate deficienţe, cărora li se comunică un exemplar al acestora.
(3) Cu ocazia desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (2) se întocmeşte un proces-verbal, în care se menţionează eventuale observaţii, obiecţii şi puncte de vedere ale conducătorului entităţii MAI supuse controlului şi ale persoanelor în sarcina cărora au fost reţinute deficienţe. Acestea se analizează de către comisia de control cu ocazia întocmirii raportului de control.
(4) Conducătorul entităţii MAI supuse controlului şi persoanele în sarcina cărora au fost reţinute deficienţe pot formula obiecţii în scris, motivate, cu privire la conţinutul notelor de constatare, în termen de 3 zile lucrătoare de la data aducerii lor la cunoştinţă.
(5) Procesul-verbal întocmit potrivit alin. (3) şi obiecţiile formulate în scris potrivit alin. (4) se anexează la raportul de control şi fac parte integrantă din acesta.

Art. 20 - (1) Atunci când, pe timpul executării controlului, personalul supus controlului comite abateri disciplinare, preşedintele comisiei de control îi sesizează în scris cu privire la acest aspect pe conducătorii entităţilor MAI supuse controlului, în vederea dispunerii măsurilor legale.
(2) În cazul în care pe timpul executării controlului se constată că anterior iniţierii controlului au fost săvârşite nereguli care constituie abateri disciplinare ori rezultă indicii temeinice că a fost prejudiciat patrimoniul entităţii MAI supuse controlului, preşedintele comisiei de control dispune sau, după caz, propune spre aprobare măsuri potrivit dispoziţiilor legale.
(3) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, membrii comisiei de control sunt obligaţi să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate şi să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. Aceştia au obligaţia de a consemna în procesul-verbal eventualele precizări sau explicaţii date de făptuitor sau persoanele prezente la locul constatării. Actele încheiate, împreună cu mijloacele materiale de probă, se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală competente de către preşedintele comisiei de control. Aceleaşi obligaţii le incumbă membrilor comisiei de control şi dacă au luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Art. 21 - (1) În situaţia în care obiectivele stabilite prin planul de control nu au fost realizate sau au apărut elemente de noutate pentru a căror lămurire sunt necesare alte verificări, perioada de executare a controlului se poate prelungi până la realizarea acestora, la propunerea preşedintelui comisiei de control, cu aprobarea persoanei care a dispus executarea controlului şi cu notificarea în mod corespunzător a structurii controlate.
(2) În cazul controlului inopinat, dacă în termen de 10 zile nu a fost finalizat, se solicită persoanei care l-a dispus aprobarea prelungirii executării acestuia.
(3) Atunci când preşedintele comisiei de control apreciază că obiectivele controlului au fost atinse, declară închis controlul, cu informarea în scris a conducătorului entităţii MAI supuse controlului.

Art. 22 - (1) Constatările efectuate pe timpul controlului, concluziile şi măsurile propuse de comisia de control se materializează într-un raport de control.
(2) Raportul de control se elaborează de comisia de control şi se supune aprobării persoanei care a dispus executarea controlului, în termen de 30 de zile de la închiderea acestuia.
(3) Raportul de control cuprinde:
a) principalele realizări;
b) deficienţele, disfuncţiile, neregulile şi măsurile de ordin organizatoric, administrativ şi disciplinar;
c) concluziile comisiei de control privind observaţiile, obiecţiile şi punctele de vedere formulate cu privire la conţinutul notelor de constatare, potrivit art. 19 alin. (3) sau, după caz, art. 19 alin. (4);
d) alte aspecte care pot contribui la creşterea eficacităţii şi eficienţei activităţilor evaluate.
(4) La raportul de control se anexează Planul cu măsuri pentru remedierea deficienţelor şi îmbunătăţirea activităţilor.
(5) Prin raportul de control se poate propune şi recompensarea personalului a cărui activitate a fost supusă controlului.
(6) Raportul de control, anexele acestuia şi notele de constatare se clasifică numai dacă în conţinutul acestora se regăsesc informaţii care presupun aplicarea prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

Art. 23 - Documentele întocmite cu ocazia activităţilor premergătoare controlului, precum şi cele întocmite pe timpul controlului se înregistrează la secretariatul unităţii din care face parte preşedintele comisiei de control.

Art. 24 - Raportul de control aprobat în condiţiile art. 22 alin. (2) se comunică de către preşedintele comisiei de control, în 5 zile de la data aprobării, după cum urmează:
a) conducătorului ierarhic superior conducătorului entităţii MAI supuse controlului, în vederea luării măsurilor necesare pentru remedierea aspectelor negative constatate şi diseminarea aspectelor pozitive - bunele practici;
b) conducătorului entităţii MAI supuse controlului, pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse.

Art. 25 - (1) Raportul privind stadiul realizării măsurilor prevăzute în raportul de control al Corpului de control al ministrului se întocmeşte de către conducătorul entităţii MAI supuse controlului, iar conducătorul ierarhic superior al acestuia îl înaintează Corpului de control al ministrului, astfel:
a) în termen de 3 luni de la data comunicării raportului de control, potrivit art. 24;
b) în termenele stabilite în raportul de control.
(2) În cazul în care, din motive obiective, anumite măsuri prevăzute în raportul de control al Corpului de control al ministrului nu pot fi îndeplinite în termenele stabilite, conducătorul ierarhic superior, care are obligaţia de a înainta raportul, poate solicita persoanei care a aprobat planul de control prorogarea acestor termene.

Art. 26 - Corpul de control al ministrului şi celelalte structuri de control pot verifica modul de executare a măsurilor stabilite, în termen de 6 luni de la prezentarea raportului de control.

Capitolul V Dispoziţii finale

Art. 27 - (1) În vederea întocmirii planului unic de inspecţii şi controale tematice, unităţile aparatului central, instituţiile şi structurile aflate în subordinea sau coordonarea MAI informează Corpul de control al ministrului, până la data de 15 ianuarie, cu privire la controalele executate în anul precedent şi cele planificate în anul în curs.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi celorlalte entităţi MAI, în vederea întocmirii planului unic de controale de fond şi controale tematice, situaţie în care termenul-limită pentru comunicarea documentelor către structurile de control competente să le verifice activitatea este 31 decembrie, pentru controalele executate în anul în curs şi cele planificate pentru anul următor.

Art. 28 - Controalele se execută concomitent cu desfăşurarea activităţilor curente de către entităţile MAI supuse controlului, acordându-se sprijin pentru înlăturarea deficienţelor, disfuncţiilor sau neregulilor constatate şi a cauzelor care le-au generat.

Art. 29 - Corpul de control al ministrului verifică şi monitorizează modalităţile în care conducătorii entităţilor MAI organizează şi execută activităţile de control stabilite prin prezentul ordin, precum şi controlul intern managerial.

Art. 29¹ - Documentele referitoare la organizarea şi executarea controalelor pot fi transmise şi prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare. În situaţia în care documentele conţin informaţii clasificate, transmiterea acestora se realizează cu respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate.

Art. 30 - (1) Structurile de control ale instituţiilor aflate în subordinea MAI, precum şi cele ale unităţilor aparatului central, care au executat controlul, transmit raportul de control, în format electronic, Corpului de control al ministrului.
(1¹) Structurile de control din subordinea instituţiilor prevăzute la alin. (1) înaintează rapoartele de control structurii de control din cadrul entităţii ierarhic superioare.
(1²) Sunt exceptate de la obligaţia prevăzută la alin. (1) şi (1¹) structurile de control din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului MAI.
(2) La solicitarea Corpului de control al ministrului sau, după caz, a structurii de control competente, unităţile aparatului central, instituţiile şi structurile din subordinea sau din cadrul MAI înaintează, în format electronic, actele care le reglementează activitatea, altele decât cele publicate în Monitorul Oficial al României, după cum urmează:
a) regulamentul de organizare şi funcţionare;
b) ordine, instrucţiuni, metodologii şi dispoziţii interne.
(3) Termenul pentru înaintarea documentelor este de 10 zile de la aprobare sau, după caz, de la solicitare.

Art. 31 - Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea juridică a personalului MAI, potrivit legii.

Art. 32 - Directorul general al Corpului de control al ministrului şi conducătorii entităţilor MAI care dispun executarea controalelor sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţilor de control, potrivit prevederilor prezentului ordin.

Art. 33 - Controalele iniţiate înainte de data intrării în vigoare a prezentului ordin se finalizează potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile la data iniţierii acestora.

Art. 34 - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 35 - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 118/2011 privind organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24 iunie 2011, se abrogă.

Art. 36 - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(actualizată - 04.11.2019)

Capitolul I 
DISPOZIŢII GENERALE
 

Articolul 1 - Domeniul de reglementare
(1) Prezenta lege stabilește categoriile de arme și muniții, precum și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme și muniții sunt permise pe teritoriul României.(2) Prevederile prezentei legi nu se aplică:
a) operaţiunilor cu arme, componente esenţiale şi muniţii efectuate de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice şi operaţiunilor ce au ca destinatar final aceste instituţii;
b) operaţiunilor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare, republicată.

Articolul 2 - Definiții
În sensul prezentei legi, definițiile și categoriile armelor, munițiilor, persoanelor și documentelor sunt:
I. Definiții generale
1. arma - orice obiect sau dispozitiv a cărui funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăsește în una dintre categoriile prevăzute în anexă;
2. arma de foc - orice armă portabilă cu țeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonț ori un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc și, ca urmare a construcției sale sau a materialului din care este confecționat, poate fi transformat în acest scop; în înțelesul prezentei legi, nu sunt incluse în definiția armelor de foc armele prevăzute în categoriile D și E din anexă;
3. abrogat;
4. componentă esenţială - ţeava, frema, cutia mecanismelor, după caz, superioară sau inferioară, manşonul mobil, cilindrul, cap închizător sau închizător, care, în calitate de obiecte separate, sunt incluse în categoria armelor de foc pe care sunt montate sau sunt concepute să se monteze;
5. muniţia - muniţia completă sau componentele acesteia, inclusiv tubul cartuş, capsele de iniţiere, pulberea, gloanţele sau proiectilele, care sunt folosite într-o armă de foc, cu condiţia ca aceste componente să facă ele însele obiectul unei autorizaţii;
5¹. pachete de muniţie - cea mai mică unitate de ambalare de muniţie completă;
5². muniţie cu proiectile perforante - muniţie de utilitate militară, cu proiectile blindate care au nucleu dur perforant;
5³. muniţie cu proiectile explozive - muniţie de utilitate militară, cu proiectile conţinând o încărcătură care explodează în timpul impactului;
5⁴. muniţie cu proiectile incendiare - muniţie militară, cu proiectile conţinând un amestec chimic inflamabil la contactul cu aerul sau în momentul impactului;
6. operațiuni cu arme, piese și muniții - producerea, confecționarea, asamblarea, intermedierea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donația, comodatul, sponsorizarea, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea și distrugerea armelor de foc, a pieselor și a munițiilor pentru acestea;
7. uz de armă - executarea tragerii cu o armă;
8. urmărire - urmărirea sistematică a armelor de foc și, atunci când este posibil, a pieselor și a muniției pentru acestea, de la fabricant până la cumpărător, pentru a sprijini autoritățile competente în procesul de detectare, investigare și analizare a fabricării ilicite și a traficului ilicit.
9. muzeu - instituţie de cultură, astfel cum este definită la art. 2 lit. a) din Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată, care achiziţionează, conservă, cercetează şi expune arme de foc, componente esenţiale sau muniţie în scopuri istorice, culturale, ştiinţifice, tehnice, educaţionale, de patrimoniu sau de divertisment şi care este recunoscută în condiţiile legii;
10. stat membru - stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană.
II. Categorii de arme și muniții
1. arme şi muniţii interzise - armele şi muniţiile prevăzute în categoria A din anexă, a căror procurare, deţinere, port şi folosire sunt interzise persoanelor fizice şi juridice, cu excepţia colecţionarilor de arme, în cazul armelor din categoria A pct. 6 şi 7 din anexă, precum şi a instituţiilor publice care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, a unităţilor aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înfiinţate prin acte normative, a muzeelor, a armurierilor autorizaţi, colecţionarilor de arme, precum şi a companiilor naţionale şi societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituite prin acte normative în vederea producerii acestui tip de armament şi muniţie;
2. arme şi muniţii letale - armele şi muniţiile prevăzute în categoria B din anexă, prin a căror utilizare se poate cauza moartea persoanelor;
3. arme şi muniţii neletale - armele şi muniţiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor;
4. arme şi muniţii cu potenţial letal - armele şi muniţiile prevăzute în categoria C din anexă, prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi. Se prezumă că arma poate avea potenţial letal atunci când este folosită asupra unei persoane de la o distanţă mai mică de 5 metri sau când se execută foc de armă asupra organelor vitale ale persoanei, în special spre zona capului.
III. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinației
1. arme militare - arme destinate uzului militar;
2. arme de apărare și pază - arme de foc scurte, recunoscute în condițiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieții, integrității și libertății persoanelor fizice, precum și a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice;
3. arme de autoapărare - arme scurte, cu potenţial letal, special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante, de neutralizare sau proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare;
4. arme de tir - arme destinate practicării tirului sportiv, recunoscute în condițiile prevăzute de lege;
5. arme de vânătoare - arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe țevi, care folosesc muniție cu glonț sau/și cu alice, recunoscute în condițiile prevăzute de lege;
6. arme utilitare - arme destinate să asigure desfășurarea corespunzătoare a unor activități din domeniile cinematografic, teatral, artistic, sportiv, cultural, industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecției mediului și protecției împotriva dăunătorilor, precum și desfășurarea de către societățile specializate de pază și protecție a activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și a transporturilor de bunuri și valori, respectiv a activităților de protecție a persoanelor;
7. arme și dispozitive de agrement - arme și dispozitive neletale, construite pe principii asemănătoare armelor care nu folosesc muniții, ce aruncă proiectile nemetalice și sunt destinate a fi folosite atât în scop recreativ, cât și în cadrul competițiilor sportive; sunt incluse în această categorie și arcurile;
8. replici de arme tip airsoft - replici după arme și dispozitive militare reale, la scară 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe bază de gaz neiritant, construite pe principii asemănătoare armelor, care nu folosesc muniții, ce aruncă proiectile nemetalice;
9. dispozitive paintball - dispozitive neletale cu mecanism pe bază de gaz sau mecanic, care aruncă proiectile sferice nemetalice umplute cu vopsea;
10. arme de asomare - arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin supunerea acestora la un șoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;
11. arme cu destinație industrială - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop industrial de uz civil și care au aparența unei arme de foc automate;
12. arme cu tranchilizante - arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de substanțe tranchilizante;
13. arme de foc dezactivate - arme de foc care au fost făcute definitiv improprii folosirii, prin dezactivare, asigurându-se că toate componentele esenţiale ale armei de foc în cauză au devenit definitiv nefuncţionale şi imposibil de demontat, înlocuit sau modificat, într-un mod care să nu permită în niciun fel reactivarea armei de foc;
14. arme de colecție - armele destinate a fi piese de muzeu, precum și armele, aflate sau nu în stare de funcționare, care constituie rarități sau care au valoare istorică, artistică, științifică ori documentară;
14¹. arme comemorative - armele de colecţie fabricate într-un număr limitat cu ocazia împlinirii a cel puţin 50 de ani de la apariţia modelului ori arme fabricate în vederea aniversării unor evenimente istorice semnificative, atestate în acest sens prin emiterea unui certificat de către producător;
15. arme vechi - arme letale produse până în anul 1899 inclusiv sau reproduceri ale acestora, destinate să fie păstrate în colecții;
16. arme de spectacol şi arme acustice - arme de foc transformate cu scopul specific de a fi utilizate în mod exclusiv pentru a trage gloanţe oarbe, de exemplu în reprezentaţii teatrale, sesiuni fotografice, filme şi înregistrări de televiziune, reconstituirea unor evenimente istorice, parade, evenimente sportive şi instruire;
17. arme de alarmă şi arme de semnalizare - dispozitive care sunt proiectate numai pentru a trage gloanţe oarbe sau cartuşe pirotehnice de semnalizare sau pentru a expulza substanţe iritante sau alte substanţe active, care îndeplinesc condiţiile de siguranţă a tragerii şi prezintă garanţia că nu pot fi transformate pentru a expulza o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie.
IV. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv
1. arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune - arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forța de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie-recipient;
2. arme de foc scurte - arme de foc a căror țeavă nu depășește 30 cm sau a căror lungime totală nu depășește 60 cm;
3. arme de foc lungi - arme de foc a căror lungime a țevii sau lungime totală depășește dimensiunile armelor de foc scurte;
4. arme de foc automate - arme de foc care, după fiecare cartuș tras, se reîncarcă automat și trag o serie de mai multe cartușe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
5. arme de foc semiautomate - arme de foc care, după fiecare cartuș tras, se reîncarcă automat, dar nu pot trage o serie de mai multe cartușe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
6. arme de foc cu repetiție - arme de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă manual, prin introducerea pe țeavă a unui cartuș preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism;
7. arme de foc cu o singură lovitură - armă de foc fără încărcător, care este încărcată după fiecare tragere prin introducerea manuală a cartușului în camera de încărcare sau într-un lăcaș special prevăzut la intrarea în țeavă;
8. arme albe cu lamă - armă care îndeplinește următoarele criterii:
a) lama este fie solidară cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce îi permite să facă corp comun cu mânerul său;
b) are tăiș dublu pe toată lungimea sa;
c) lungimea este mai mare de 15 cm;
d) lățimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm;
e) are un mâner prevăzut cu gardă.
V. Categorii de persoane
1. vânător - persoana fizică care a obținut calitatea de vânător și practică vânătoarea, în condițiile Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare;
2. colecţionar de arme - orice persoană fizică sau juridică care se ocupă cu colectarea şi conservarea armelor de foc, a componentelor esenţiale sau a muniţiei în scopuri istorice, culturale, ştiinţifice, tehnice, educaţionale sau de patrimoniu şi care a dobândit, în condiţiile legii, un atestat de colecţionar;
3. federațiile sportive naționale de specialitate - structuri sportive de interes național, constituite, în condițiile legii, prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport, care pentru desfășurarea probelor sportive, conform statutului lor, folosesc arme cu destinația tir;
4. sportivi de tir - sportivii legitimați la cluburi sportive care au dobândit certificat de identitate sportivă, eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului, și sunt afiliate la federațiile sportive naționale de specialitate;
5. sportiv de tir categoria I - sportivul care îndeplinește în fiecare an baremele cifrice stabilite și aprobate de federațiile sportive de specialitate;
6. antrenor de tir - persoana care a absolvit cursurile școlii de antrenori și certifică acest fapt prin diplomă sau carnet de antrenor;
7. instructor în poligonul de tragere - persoana care desfășoară activități de instruire, îndrumare și supraveghere a tragerilor efectuate în poligoanele autorizate și care a dobândit, în condițiile legii, un atestat de instructor în poligonul de tragere;
8. armurier - orice persoană fizică sau juridică autorizată, în condiţiile prezentei legi, a cărei activitate constă, integral sau parţial, în fabricarea, comerţul, schimbul, închirierea, repararea, modificarea sau transformarea armelor de foc sau a componentelor esenţiale ori în fabricarea, comerţul, schimbul, modificarea sau conversia muniţiei;
9. intermediar - orice persoană fizică sau juridică, cu excepţia armurierilor, autorizată, în condiţiile prezentei legi, a cărei activitate constă, integral sau parţial, în negocierea sau realizarea de tranzacţii pentru achiziţionarea, vânzarea sau furnizarea de arme de foc, de componente esenţiale ale acestora sau de muniţie ori în realizarea transferului de arme de foc, de componente esenţiale sau de muniţie pe teritoriul unui stat membru, dintr-un stat membru în altul, dintr-un stat membru către o ţară terţă sau dintr-o ţară terţă către un stat membru;
10. rezident al unui stat membru - cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia care își exercită dreptul la liberă circulație și rezidență pe teritoriul unui stat membru, precum și titularul unui document care atestă dreptul de rezidență al acestuia pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
VI. Tipuri de documente
1. permis de armă - documentul emis, în condițiile legii, de autoritatea competentă, prin care o persoană fizică dovedește dreptul de a deține și, după caz, de a purta și folosi arme letale sau arme neletale supuse autorizării, ale căror tip, marcă, serie și calibru sunt înscrise în acest document, precum și muniția aferentă;
2. paşaport european pentru arme de foc - documentul emis la cerere, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, care conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriile statelor membre împreună cu armele înscrise în acest document, numai în măsura în care deţinerea, portul şi folosirea acestor arme este permisă în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autorităţile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective;
3. certificat de deținător - documentul emis, în condițiile legii, de autoritatea competentă, prin care se dovedește faptul că titularul acestuia a îndeplinit procedura legală de înregistrare a armelor neletale la această autoritate, cu excepția armelor neletale supuse autorizării;
4. ordin de serviciu - documentul eliberat de persoana juridică autorizată să dețină și să folosească arme, prin care se acordă persoanei angajate pe bază de contract de muncă, precum și studenților de la instituțiile de învățământ superior cu profil cinegetic dreptul de a purta și folosi arma și muniția corespunzătoare, înscrise în acest document, în timpul și pentru executarea sarcinilor de serviciu;
5. permis de transfer al armelor - document eliberat de autorităţile române competente, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer de arme şi muniţii de pe teritoriul României către un stat membru;
6. autorizaţie de transfer fără acord prealabil - documentul eliberat de autorităţile competente române ori ale unui stat membru de expediţie, prin care se permite unui armurier sau intermediar să efectueze, pentru o anumită perioadă de timp, operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor către un armurier sau intermediar stabilit într-un alt stat membru, în care nu este necesar un acord prealabil al autorităţilor competente pentru fiecare operaţiune sau, după caz, pentru tipurile de arme care fac obiectul transferului; 
7. acord prealabil - documentul eliberat de autorităţile competente române, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor şi muniţiilor pe teritoriul României, ori de către statul membru de destinaţie, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor pe teritoriul său;
8. aviz de import/export - documentul eliberat de autorităţile române competente, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor pe/de pe teritoriul României dintr- un/către un stat care nu este membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană.

Articolul 3 - Autoritatea competentă
Poliția Română este autoritatea competentă care exercită controlul privind deținerea, portul și folosirea armelor, pieselor și munițiilor, precum și cu privire la operațiunile cu arme și muniții, în condițiile prezentei legi.

Articolul 4 - Aspecte generale privind regimul armelor
(1) Armele din categoria A din anexă pot fi deținute și folosite numai de către instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
(2) Armele letale din categoria B din anexă pot fi deținute sau, după caz, purtate și folosite de persoanele fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi deținute și folosite numai în baza autorizației eliberate în condițiile prezentei legi.
(3) Armele neletale din categoriile C și D din anexă pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiția îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autoritățile competente, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(4) Armele și dispozitivele neletale din categoria E din anexă pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de către persoanele fizice și juridice, fără îndeplinirea procedurilor de înregistrare sau autorizare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(5) Forma și conținutul documentelor emise în temeiul prezentei legi se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(6) Evidența posesorilor de arme din categoriile B, C și D din anexă, a armelor deținute de aceștia, precum și a documentelor prin care se acordă dreptul de a le deține, purta și folosi se ține de către inspectoratele județene de poliție și de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, care au eliberat aceste documente.

Articolul 5 - Regimul armelor militare și al unor dispozitive destinate armelor letale
(1) Regimul deținerii, portului, utilizării și operațiunilor cu arme și dispozitive militare se stabilește prin legi speciale.
(2) Sunt interzise procurarea, deținerea, portul, utilizarea, testarea, evaluarea, importul, exportul și comercializarea de către persoane fizice sau juridice a următoarelor sisteme și dispozitive destinate armelor:
a) sisteme de ochire care funcționează pe principiul laser;
b) sisteme de ochire pe timp de noapte;
c) dispozitive destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături.
(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2):
a) instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale;
b) persoanele juridice care produc sistemele și dispozitivele prevăzute la alin. (2) destinate, exclusiv, pentru instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale sau pentru transferul către un alt stat membru al Uniunii Europene ori exportul către un stat terț.

Articolul 6 - Condiții generale privind deținerea armelor
(1) Orice persoană fizică sau juridică ce îndeplinește condițiile prevăzute de lege are dreptul să dețină la domiciliul, reședința, sediul sau punctul de lucru arme și muniții.
(2) Persoanele fizice și juridice care au dreptul să dețină, să poarte, să folosească sau, după caz, să desfășoare operațiuni cu arme din categoriile B, C și D din anexă, piese și muniții corespunzătoare sunt obligate să permită controlul armelor, pieselor și munițiilor deținute, la solicitarea organelor de poliție, și să asigure securitatea acestora. Condițiile de asigurare a securității acestor arme se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Armele pentru care s-a acordat doar dreptul de deținere pot fi transferate de proprietarul lor în alt spațiu decât cel menționat în documente numai cu acordul scris al poliției, în conformitate cu procedura care va fi reglementată prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4) Armele de foc lungi, letale, a căror muniţie dezvoltă o energie cinetică la gura ţevii ce depăşeşte 10.000 de Jouli, pot fi procurate doar în vederea deţinerii, numai ca arme de foc cu destinaţia colecţie.

Articolul 7 - Principalele obligații ale deținătorilor armelor
(1) Deținătorii armelor letale sau neletale sunt obligați să anunțe de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, cel mai apropiat organ de poliție despre dispariția, pierderea sau furtul acestor arme.
(1¹) Deținătorii de arme letale și neletale supuse autorizării sunt obligați să se supună examenului psihologic și/sau medical, la solicitarea expresă a structurilor de poliție competente, în situația în care acestea constată motivat că există indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice și medicale, în vederea menținerii autorizării pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme și muniții letale sau neletale supuse autorizării.
(1²) Deținătorii de arme letale și neletale supuse autorizării sunt obligați să se supună examenului psihologic și/sau medical, la recomandarea expresă a medicului și/sau a psihologului, adresată autorității competente, în situația în care în urma examenelor sau intervențiilor medicale/psihologice curente constată indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice și medicale, în vederea menținerii autorizării pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme și muniții letale sau neletale supuse autorizării.
(2) Este interzisă înstrăinarea de către titular a autorizației de procurare a armei, a certificatului de deținător și a permisului de armă, cu excepția situației în care documentul este depus la organul de poliție competent.

Articolul 8 - Regimul juridic al armelor deținute ilegal sau al căror deținător nu este cunoscut ori a decedat
(1) Persoana care ia cunoștință despre existența unei arme militare, a unei arme letale, a unei arme neletale ori a munițiilor deținute ilegal, pierdute sau abandonate este obligată să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție.
(2) Persoana care găsește o armă militară, o armă letală, o armă neletală ori muniții este obligată să le predea sau să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție.
(3) Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deține în mod legal arme ori muniții au obligația ca, în cazul în care deținătorul a decedat sau este declarat dispărut, să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție și să depună armele și munițiile respective la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului ori, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de declarare a dispariției.

privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

(actualizată la data de 21 decembrie 2015*)

Capitolul I Dispoziţii generale

Articolul 1
În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) substanţe aflate sub control naţional - drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii sau a ministrului afacerilor interne;
b) droguri - plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III;
c) droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II;
d) droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III;
e) precursori - substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV;
f) inhalanţi chimici toxici - substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii;
g) consum ilicit de droguri - consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală;
h) consumator - persoana care îşi administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism;
i) consumator dependent - consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor medicale şi sociale;
j) program integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri - totalitatea serviciilor de sănătate şi a serviciilor de asistenţă psihologică şi socială asigurate în mod integrat şi coordonat persoanelor consumatoare de droguri, prin unităţile medicale, psihologice şi sociale, publice, private şi mixte;
k) circuit integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri - totalitatea programelor integrate de asistenţă asigurate consumatorilor şi consumatorilor dependenţi în vederea ameliorării stării de sănătate în sensul bunăstării fizice, psihice şi sociale a individului;
l) program terapeutic - totalitatea serviciilor şi a măsurilor medicale şi psihologice integrate, individualizate prin evaluare, planificare, monitorizare şi adaptare continuă pentru fiecare consumator dependent, în vederea întreruperii consumului, a înlăturării dependenţei psihice şi/sau fizice şi/sau a reducerii riscurilor asociate consumului;
m) program psihologic şi social - totalitatea serviciilor de evaluare, consiliere şi psihoterapie individuală sau de grup şi a serviciilor şi măsurilor sociale, individualizate prin evaluare, planificare, monitorizare şi adaptare continuă pentru fiecare consumator, în vederea înlăturării dependenţei, reabilitării şi reinserţiei lui sociale;
n) circuit terapeutic - ansamblul de programe terapeutice aplicate consumatorului dependent de droguri în mod complex, multidisciplinar, multisectorial şi continuu, având ca scop ameliorarea stării de sănătate;
o) evaluare - determinarea caracteristicilor psihologice şi sociale ale consumatorului de către centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în vederea includerii şi supravegherii consumatorului într-un program psihologic şi social de către managerul de caz.
p) program naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri - instrument de planificare strategică şi financiară a politicilor publice antidrog, reprezentând ansamblul de acţiuni multianuale care au ca scop dezvoltarea şi consolidarea sistemului naţional integrat de prevenire a consumului de droguri şi serviciilor de asistenţă pentru consumatorii de droguri, implementate de către Agenţia Naţională Antidrog;
q) program de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri - instrument de planificare strategică şi financiară a politicilor publice antidrog, reprezentând ansamblul de acţiuni multianuale care răspund priorităţilor naţionale în domeniu prin asigurarea complementarităţii proiectelor de prevenire a consumului de droguri şi serviciilor de asistenţă pentru consumatorii de droguri, implementate de către societatea civilă.

Capitolul II Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional

Articolul 2
(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Articolul 3
(1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Articolul 4
(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Articolul 5
Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Articolul 6
(1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi eliberarea cu intenţie de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.
(3) Obţinerea de droguri de mare risc prin folosirea unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani.

Articolul 7
Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Articolul 8
Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Articolul 9
Finanţarea săvârşirii faptelor prevăzute la art. 2-5 se sancţionează cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele speciale ale acestora majorându-se cu o treime.

Articolul 10
Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Articolul 11
Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6-8 şi 10 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Articolul 12
(1) Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 2, 3, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2)-(3), art. 7 şi 9 se pedepseşte.
(2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1).

Articolul 13
(1) Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii:
a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-10;
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi integritatea persoanelor.
(2) În cazul circumstanţei agravante prevăzute la alin. (1) lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în cazul amenzii.

Articolul 14
Nu se pedepseşte persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9 şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi.

Articolul 15
Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Articolul 16
(1) Drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 2-9 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
(2) Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri prevăzute la alin. (1).
(3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi, conform alin. (1) şi (2), constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

Articolul 17
(1) Drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug potrivit art. 574 lit. d) din Codul de procedură penală. Păstrarea de contraprobe este obligatorie.
(2) Sunt exceptate de la distrugere:
a) medicamentele utilizabile, care au fost remise farmaciilor sau unităţilor spitaliceşti, după avizul prealabil al Direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii;
b) plantele şi substanţele utilizabile în industria farmaceutică sau în altă industrie, în funcţie de natura acestora, care au fost remise unui operator economic public sau privat, autorizat să le utilizeze ori să le exporte;
c) unele cantităţi corespunzătoare, care vor fi păstrate în scop didactic şi de cercetare ştiinţifică sau au fost remise instituţiilor care deţin câini şi alte animale de depistare a drogurilor, pentru pregătirea şi menţinerea antrenamentului acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(3) Distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorizată, în prezenţa unei comisii formate din judecătorul delegat cu executarea, câte un reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog, al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, un specialist din cadrul formaţiunii centrale specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiaşi unităţi. În cazul în care distrugerea nu are loc în circumscripţia instanţei de executare, din comisie face parte judecătorul delegat cu executarea de la instanţa corespunzătoare în grad în circumscripţia căreia are loc distrugerea. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instanţei de executare.

Articolul 18
În cazul în care un consumator este condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unei alte infracţiuni decât cele prevăzute la art. 4, instanţa poate dispune includerea acestuia într-un program terapeutic derulat în sistemul penitenciar.

Capitolul III Dispoziţii procedurale

Articolul 19
(1) În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.
(2) În funcţie de concluziile raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la primirea acestuia, procurorul dispune, cu acordul consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.

Articolul 20
(1) Dacă, până în momentul pronunţării hotărârii, inculpatul menţionat la art. 19 respectă protocolul programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal.
(2) Nerespectarea, pe durata termenului de supraveghere, a programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri atrage în mod corespunzător aplicarea dispoziţiilor art. 88 alin. (1) din Codul penal.

Articolul 21
(1) Formaţiunile centrale specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, Ministerul Public şi Direcţia Generală a Vămilor transmit Agenţiei Naţionale Antidrog datele privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, substanţe chimice esenţiale, precursori şi inhalanţi chimici toxici, necesare întocmirii raportului către Guvernul României şi către organisme internaţionale cu privire la evoluţia şi nivelul traficului şi consumului de droguri în România, precum şi cele necesare elaborării de studii, sinteze şi analize pentru fundamentarea politicilor şi strategiilor de răspuns în lupta antidrog.
(2) În acelaşi scop, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi alte instituţii publice sau private acreditate să desfăşoare programe şi activităţi de prevenire a consumului ilicit de droguri transmit datele solicitate de Agenţia Naţională Antidrog, în condiţiile legii.
(3) Instituţiile prevăzute la alin. (2) pot primi, la cerere, datele centralizate de către Agenţia Naţională Antidrog privind drogurile, substanţele chimice esenţiale, precursorii şi inhalanţii chimici toxici, inclusiv rapoarte anuale, sinteze şi analize.

Capitolul IV Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri

Articolul 22
(1) Consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este interzis pe teritoriul României.
(2) Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional poate fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document, potrivit regulamentului pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.
(3) Stabilirea programului psihologic şi social individualizat se face de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, pe baza evaluării psihologice şi sociale şi în concordanţă cu rezultatele examinării medicale solicitate unei unităţi medicale, conform criteriilor prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Stabilirea programului terapeutic individualizat se face conform protocoalelor de practică, elaborate de Ministerul Sănătăţii, prin structurile sale specializate şi Colegiul Medicilor din România.
(5) Unităţile medicale în care se desfăşoară programe terapeutice pentru consumatorii dependenţi transmit centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog datele necesare în vederea menţinerii continuităţii programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, pe baza unui raport medical.
(6) Programul terapeutic şi programul psihologic şi social se desfăşoară integrat, astfel încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o asistenţă medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea drepturilor omului şi a drepturilor pacientului, potrivit legii.

Articolul 23
(1) Programele psihologice şi sociale se elaborează de către Agenţia Naţională Antidrog în colaborare, după caz, cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Justiţiei şi se pot derula în centre autorizate şi/sau acreditate în acest sens, cu regim deschis sau închis, publice, private sau mixte.
(1¹) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se elaborează de către Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu alte instituţii, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, şi se aprobă de către Guvern.
(1²) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se implementează, se monitorizează şi se evaluează de către Agenţia Naţională Antidrog, în calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniu.
(1³) Programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se implementează de către entităţi aparţinând societăţii civile cu responsabilităţi în domeniul antidrog, monitorizate şi evaluate de către Agenţia Naţională Antidrog.
(1⁴) Normele tehnice şi metodologice de realizare a programelor de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1⁵) Programele naţionale de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi programele de interes naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor bugetare aprobate Agenţiei Naţionale Antidrog.
(2) Programele terapeutice se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi se desfăşoară în centre stabilite în acest scop, cu regim deschis sau închis, publice, private sau mixte.
(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării consumatorului şi de derularea programelor psihologice şi sociale sunt suportate de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor aprobate Agenţiei Naţionale Antidrog.
(4) Cheltuielile ocazionate de aplicarea programului terapeutic individualizat pentru persoanele asigurate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt suportate de casele de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru afecţiunile ce decurg din consumul de droguri şi prin programele de sănătate ale Ministerului Sănătăţii şi programele de profilaxie ale Agenţiei Naţionale Antidrog.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Ministrul justiţiei şi ministrul sănătăţii vor stabili, prin ordin comun, măsurile medicale şi educative sau programele care vor fi aplicate consumatorilor de droguri în penitenciare.

Articolul 24
(1) Datele personale ale consumatorilor dependenţi de consumul de droguri, incluşi în programul integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, beneficiază de confidenţialitate, conform normelor în vigoare.
(2) Evidenţa centralizată a consumatorilor incluşi în circuitul terapeutic se ţine de Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în Registrul unic codificat privind consumatorii de droguri, pe baza datelor comunicate de Ministerul Sănătăţii şi de alte instituţii care coordonează programe terapeutice, psihologice şi sociale, precum şi de centrele stabilite, publice sau private.
(3) Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile desemnate, are acces la datele din evidenţa prevăzută la alin. (2).
(4) Persoanei căreia i s-au aplicat măsurile prevăzute la art. 22 şi 23 i se va elibera un certificat nominal sau o legitimaţie în format electronic codificată, în care se vor menţiona: unitatea emitentă, datele de identificare a persoanei în cauză, durata, obiectul şi rezultatul tratamentului, motivul terminării tratamentului, starea sănătăţii persoanei în cauză la începutul şi terminarea tratamentului.
(5) Toate datele referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri vor fi distruse după 10 ani de la încetarea supravegherii medicale. În cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor integrate de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală.

Articolul 25
Orice persoană care are cunoştinţă despre un consumator de droguri poate sesiza una dintre unităţile medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii, care va proceda conform legii.

Capitolul V Dispoziţii finale

Articolul 26
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii, cu avizul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Finanţelor Publice, va emite Regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.*)

Articolul 27
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispoziţiile art. 312 din Codul penal (*Vechiul CP*), în ceea ce priveşte produsele sau substanţele stupefiante, precum şi alte dispoziţii contrare.