Search the Community
Showing results for tags 'scutiri'.
-
După cum știți atât persoanele fizice cât și cele juridice pot beneficia de scutiri, reduceri sau eșalonări ale taxei de timbru judiciar în instanță cu respectarea unor condiții. Sistemul de plată al taxei judiciare de timbru a fost modificat substanțial prin OUG nr. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 392, din 29 iunie 2013 și intrată în vigoare la data publicării iar unele taxe au fost mărite chiar și de zece ori. Cu toate acestea a fost menținută prevederea conform căreia toate persoanele fizice care nu pot face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție pot beneficia de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare de timbru prevăzute de lege. Ce persoane fizice pot beneficia de aceste prevederi ? persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii de acordare, se situează sub nivelul de 300 lei persoanele al căror venit mediu lunar pe membru de familie, în ultimele două luni formulării cererii de acordare, se situează sub nivelul de 600 lei, în acest caz sumele de bani constituie ajutor public judiciar și se avansează de către stat in proportie de 50% Cum trebuie să procedeze persoanele fizice pentru a beneficia de aceste scutiri sau reduceri ? Scutirile, reducerile, eșalonările sau amânările de la plata taxelor judiciare de timbru se acordă în baza unei cereri de acordare a ajutorului public judiciar adresate instanței competente pentru solutionarea cauzei în care se solicită ajutorul. Potrivit dispozitiilor legale, în cazul ajutorului public judiciar solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri, cererea este de competenta instanței de executare. În cazul încuviințării cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, prin încheiere se vor stabili cota de reducere sau cuantumul redus al taxei, termenul ori termenele de plată și cuantumul ratelor. Potrivit OUG nr. 80/2013, eșalonarea plății taxelor judiciare de timbru se poate face pe parcursul a cel mult 24 de luni și pentru maximum 12 termene. În cazul eșalonării sau amânării, instanța transmite hotărârea de încuviințare, care constituie titlu executoriu, organelor competente pentru urmărirea executarii obligației de plată ori, dupa caz, pentru punerea în executare a hotărârii privind plata taxei ori a părții din taxa datorată, la termenele stabilite. Totodată, dacă reclamantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru, instanța de judecată va obliga pe pârâtul care pierde procesul la plata sumei pentru care s-a acordat reducerea. Dispozitivul hotărârii constituie titlu executoriu. În ce condiții pot beneficia persoanele juridice de aceste facilități ? cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condițiile legii, indisponibilizate