Search the Community
Showing results for tags 'ministrul de interne'.
-
Primarul de la interne - Ion Marcel Vela
Catalin posted a topic in Discussions on Professional Issues
Am căutat acum şi spre surprinderea mea am constatat că nu a iniţiat nimeni un topic pentru actualul ministru de interne, unde să strângem "măreţele realizări". Aşa că am iniţiat eu topicul domnului fost primar Marcel Vela, actualmente ministru de interne. Domnul ministru de interne se pare că nu reuşeşte să depăşească apucăturile de vătaf specifice primarilor şi încă trăieşte cu senzaţia că poliţiştii sunt sclaveţii lui, iar drept urmare îi poate pune să facă absolut orice consideră domnia sa că ar da bine pentru imaginea personală. Iar acă mai aveţi vreun dubiu în privinţa competenţei celor ce ne conduc, aseară (14.04.2020) am avut confirmarea faptului că la vârful ministerului de interne se afla doar nişte ageamii, oameni ce nu au nici cele mai elementare şi minime cunoştinţe juridice. Şi mă refer aici la acordul încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Patriarhia Română. Domnul ministru şi deştepţii din aparatul central al ministerului s-au gândit ar fi frumos şi o să dea bine la public dacă poliţiştii vor distribui Sfânta Lumină, drept urmare au încheiat un acord între minister şi biserică. Ei bine, acel acord este ILEGAL, încalcă legea! De ce? Pentru că şefii poliţiştilor, inclusiv ministrul de interne, legal nu trebuie să emită ordine, dispoziţii ori să stabilească îndatoriri, ce nu sunt prevăzute de lege. Iar sarcinile şi îndatoririle poliţiştilor sunt prevăzute în legea 218 (priv. organizarea şi funcţ. Poliţiei Române) şi legea 360 (priv. statutul poliţistului). Nici domnul ministru şi niciun alt şef nu pot stabili sarcini sau îndatoriri poliţiştilor care să nu se regăsească în cele două acte normative. Dacă o fac, acele dispoziţii sunt ilegale. Faptul că domnul ministru şi cei din eşalonul 2, 3, 4 şi câte or mai fi prin aparatul central al ministerului, trăiesc cu impresia că le pot da ordine polişiştilor să facă absolut orice demonstrează doar faptul că nu au nici cunoştiinţele minime necesare pentru funcţiile pe care le ocupă şi sunt tributarii unei mentalităţi de „vătaf”. În situaţia în care domnul ministru de interne va emite un ordin al ministrului şi acest ordin va fi la fel de ilegal ca şi acordul încheiat, în niciun caz nu va legifera o nouă atribuţie pentru poliţişti, întrucât ministrul de interne nu poate acorda alte îndatoriri sau competenţe poliţiştilor în afara celor stabilite prin lege organică. În caz contrar, mergând pe aceeaşi logică, mâine sau poimâine ne putem trezi cu domnul primar de la interne că încheie vreun acord d-ăsta cu cine ştie cine şi atribuie prin ordin de ministru competenţe şi îndatoriri poliţiştilor să opereze prin spitale, să facă munci agricole pe la vreo fermă ori te miri ce. Să nu cumva să credeţi că este vorba de un accident sau o scăpare, nici vorbă. Este o practică ce se perpetuează de ani de zile a celor din aparatul central al ministerului. Şi vă dau un singur exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer. Deştepţii din aparatul central al ministerului trăiesc cu impresia că ei acolo pot stabili competenţe după bunul plac şi astfel de ani de zile poliţiştii execută servicii de pază a secţiilor de votare sau în prezent paza centrelor de carantinare, deşi prin lege Poliţia Română nu are astfel de atribuţii sau competenţe. Dar este evident că nu contează ce prevede legea, când este necesar ca „şmecherii” din minister să se gudure pe lângă politicienii aflaţi vremelnic la putere, pentru a-şi asigura relaţiile necesare păstrării unui loc călduţ pe-acolo prin palatul ministerului. Aceasta este explicaţia pentru apariţia prin documentele întocmite cu ocazia organizării alegerilor găsiţi un artificiu în exprimare, respectiv găsiţi acolo formulări în care se precizează că poliţiştii asigură „protecţia” nu paza secţiilor de votare. -
Senator ales in Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa. Experienţă profesională - Activitate 1977-1980: Sef Lot (punere in functiune Grup nr.1) - Energomontaj Turceni 1980-1986: Sef Brigada, coordonator lucrari de constructii montaj ecluzele Navodari si Cernavoda - Energomontaj Navodari 1986-1991: Director adjunct Management - Energomontaj CNE Cernavoda, sectorul Termocentrale Electrice 1991-1993: Subprefect, Jud. Constanta 1993-2003: Manager coordonator lucrari constructii-transport; SC.TRACON SRL 1996-2000 Presedinte - Televiziunea Neptun Constanta 2003-2004: Subprefect, jud. Constanta 2004-2008: Manager coordonator lucrari constructii transport; SC TRACON SRL 2008-2012 SENATOR - Parlamentul României , Vicepreşedinte Comisia pentru Apărare, Ordine Publică si Siguranţă Naţională 2012 - 2014 SENATOR - Parlamentul României, Vicepreședinte Senat 2014 - Prezent SENATOR - Parlamentul României, Chestor Senat Educaţie şi formare - Studii 1973-1977: Institutul Politehnic Bucuresti, Facultatea de Energetica, Specializarea Centrale Termoelectrice 2002-2004: Universitatea Ecologica Bucuresti - Studii postuniversitare Management si Finantare Locala 2002-2006: Universitatea Ecologica Bucuresti, Facultatea de Drept si Stiinte Juridice 2011 Universitatea Naţională de Apărare Carol I Diplome 2011 Universitatea Naţională de Apărare Carol I. Certificat de absolvire Experienţă politică - Activitate Din 2003 Membru PSD, membru Comitetul Executiv Constanta Consilier Municipal in Consiliul Municipal Constanta Activitate civică - Organizaţii Membru Fondator Universitatea "Ovidius" Constanta Membru Fondator Unversitatea "Andrei Saguna" Constanta Activitate publicistică 1996-2000 Preşedinte Televiziunea Neptun Constanţa Alte informaţii Limbi straine: rusa, franceza Brevet pilot aeronave ultrausoare motorizate Permis ambarcatiuni navale Permis conducere auto (A,B,C,D,E) Naţionalitate - Româna Stare civilă - Căsătorit sursa: senat.ro Conform hotnews.ro este membru PSD din 2003 şi este parlamentar de Constanța la al treilea mandat. Nicolae Moga este, din 1992, beneficiarul unui certificat de revoluționar, având calitatea de „luptător cu merite deosebite”. Se pare că domnului Nicolae MOGA nu-i place să i se atragă atenţia: “Am apreciat munca desfăşurată de această instituţie. Dar de acolo şi până la faptul că faceţi mai mult caz decât ar trebui, este un lucru cert. V-am spus, nu îmi doresc să fiţi un Cattani al judeţului Constanţa, al litoralului românesc pentru că nu vreau să sfârşiţi cum a sfârşit el. Vă rog faceţi-vă datoria. Eu vreau să vă atrag atenţia că dumneavoastră nu aveţi dreptul să ne atrageţi atenţia pentru că dacă procedaţi cu noi aşa mă gândesc cum procedaţi cu un agent economic. Acel agent economic trebuie respectat, pentru că munceşte să câştige un ban, instituţiile statului trebuie să respecte agentul economic şi apoi acolo unde greşeşte să-l îndrume”, a declarat parlamentarul social-democrat. Nicolae Moga este "luptător pentru victoria Revoluției din 1989", răsplătit pentru curaj cu un valoros teren pe litoral, unde şi-a construit un hotel de 5 stele. În perioada 1991-1993, Nicolae Moga a fost subprefect al județului Constanța. În timpul exercitării acestei funcții a primit calitatea de "luptător cu merite deosebite" la Revoluţie, prin Decretul nr. 226/1992, la recomandarea Asociaţiei "Tomis" din Constanţa. O căutare a numelui său pe site-ul Secretariatului de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instalat în România în perioada 1945-1989 confirmă rapid că Nicolae Moga are calitatea de luptător cu merite deosebite în victoria Revoluției, la fel ca fratele său mai mare, Traian Moga. Din 1993, vreme de 10 ani, îl găsim pe Moga în mediul privat, la firma Tracon SRL, despre afacerile căreia presa, în special cea constănțeană, a scris în repetate rânduri. În perioada 1996-2000, în paralel cu funcția managerială de la Tracon, Moga ajunge președinte la Neptun TV din Constanța, post de televiziune înființat de primarul Radu Mazăre. În perioada 2003-2004, este din nou subprefect, pentru ca în 2004 să revină la Tracon SRL, unde rămâne până în 2008, când este ales parlamentar. În declarația de avere depusă la începutul mandatului 2016-2020, dar şi în precedentele declaraţii de avere de la intrarea în Parlament, Nicolae Moga menționează un teren de 4.608 metri pătrați în Mamaia-Sat, Năvodari, pe care spune că l-a obținut prin Legea 42. (Legea 42/1990 vizează cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989) În 2004, Moga a construit în Mamaia-Sat, unde are acel teren, două clădiri: o locuință și o casă de vacanță. A acordat împrumuturi în nume personal către un anume Șerban Constantin și către propriul fiu, în cuantum total de 523.400 de lei, și a contribuit cu 63.000 de lei la campania electorală a PSD Constanța. În 2008, în declarația de interese a senatorului PSD apărea și firma Sigma Trading SRL, la care au mai fost asociați Radu Mazăre și Sorin Strutinsky. Fiul senatorului, Răzvan Moga, deține și astăzi, printr-o firmă, acțiuni la Neptun TV. În 2011, senatorul Nicolae Moga, alături de Nicolae Manea (prefect de Brăila în guvernarea Adrian Năstase), a deschis Arena Regia Hotel &Spa, un hotel de cinci stele din complexul luxos Marina Regia Residence. Pe booking.com Arena Regia Hotel & Spa - Marina Regia Residence arată aşa: Conform declaraţiei de avere găsită pe site-ul Senatului domnul Nicolae MOGA pe lângă indemnizaţia de senator mai încasează lunar două pensii. „România Curată“ a scris despre faptul că Nicolae Moga, a avut afaceri cu statul, citând o anchetă a jurnaliştilor de la Dezvăluiri. Sub titlul „Consiliul Judeţean i-a făcut cadou baronului PSD Nicolae Moga drum şi heliport până la pârtia sa de schi“, jurnaliştii vorbesc despre faptul că investiţia din Dobrogea este a lui Răzvan Moga, fiul lui Nicolae Moga. În ce constă investiţia din Brebeni? „Prin 2010 aici a fost construit un adevărat resort cu circuit închis, cu cabană de vânătoare şi pârtie de schi cu toate dotările: tunuri pentru zăpadă şi instalaţie de teleschi. În imediata apropierea a staţiunii, lângă drum, a fost construită o platformă asfaltată cu o suprafaţă însemnată, de peste o mie de metri pătraţi, pe care se poate vedea semnul de heliport“.
-
Ministrul de interne Carmen Daniela Dan
BGeorge posted a topic in Discussions on Professional Issues
Cine este Carmen Daniela Dan? Sunt tare curios ce va face aceasta doamna la conducerea ministerului. -
Mandatul ministrului Radu Stroe la Ministerul Afacerilor Interne
Anonymous posted a topic in Discussions on Professional Issues
Domnilor, domnişoarelor şi doamnelor colegi, după cum ştiţi avem un nou ministru în persoana domnului Radu Stroe. Am văzut că pentru ceilalţi miniştri au fost create topicuri dedicate şi de aceea mi-am permis să-l deschid eu pe aceasta unde să strângem absolut toate ştirile, deciziile, realizările sau eşecurile noului ministru de interne. Marea noutate ce a intervenit o dată cu mandatul lui Radu Stroe este că avem un nou minister. Ştiţi cum se intitulează acum M.A.I.-ul? Citind comunicatul de presă al ministerului dat cu ocazia preluării mandatului, am aflat şi eu că acum facem parte din: Ministerul Afacerilor Interne Vă redau mai jos întregul comunicat: Deci deja avem o decizie a noului ministru. Domnia sa doreşte: "menţinerea permanenţei 24 din 24 la nivelul structurilor operative"- 60 replies
-
- 1
-
-
- Radu Stroe
- ministrul de interne
-
(and 3 more)
Tagged with: