Search the Community
Showing results for tags 'legea 360/06.06.2002'.
-
Legea 360/2002 - Statutul poliţistului (actualizat)
Administrator posted a topic in Legislative Library
LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 (*actualizată*) privind Statutul poliţistului (actualizată 05 martie 2022) ---------- Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1 (1) Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului. (2) Exercitarea profesiei de polițist implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite. (3) Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut. Articolul 2 (1) Polițistul este investit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege. (2) Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal. Articolul 3 Polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității. Articolul 4 (1) Polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile tarii, jurământul de credința față de România, prevederile regulamentelor de serviciu și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională. (2) Polițistul răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își executa atribuțiile de serviciu. Articolul 5 Șefii ierarhici din cadrul Poliției Române răspund pentru legalitatea dispozițiilor date subordonaților. Ei sunt obligați să verifice dacă acestea au fost transmise și înțelese corect și să controleze modul de îndeplinire a lor. Articolul 6 Polițistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit prezentei legi pentru condițiile speciale și riscurile pe care le implică exercitarea profesiei. Articolul 7 Calitatea de polițist se dobândește și se pierde în condițiile prevăzute de prezenta lege.- 5 replies
-
- actualizat
- statut politist
- (and 3 more)