Search the Community

Buna ziua ! Ma adresez persoanelor care sunt puse in situatia asta zilnic, domnilor agenti de politie. Urmeaza sa lucrez intr-un bar ce se v-a deschide in zilele urmatoare. Am inteles ca nu se mai permite fumatul tigarilor in spatii inchise. Intrebarea mea este : cu tigare electronica este voie ? Am vazut posturi vehiculand tot felul de zvonuri si pareri asupra legii. Eu as prefera o parere profesionista. Va multumesc ! Adrian

Buna ziua. De ceva timp am patit un eveniment ce nu as prea vrea sa se repete: Am venit din strainatate, fapt pentru care am invitat un cunoscut la mine sa servim impreuna un pahar de bautura, sa ne simtim bine, pentru ca nu ne-am vazut de mult. Domnul respectiv a consumat intr-un termen foarte scurt, aproximativ 10 minute, 1 sticla intreaga de coniac. Dupa aceasta fapta, respectivul individ a intrat intr-o stare avansata de ebrietate, fapt pentru care am vrut sa fiu binevoitor sa il ajut sa ajunga acasa, el acceptand acest lucru si chiar rugandu-ma sa il ajut. Individul fiind masiv, iar eu nu, am mai chemat un prieten sa il putem duce, eu nu putand realiza acest lucru singur din lipsa de forta fizica. Zis si facut, mi-am telefonat prietenul ce trebuia sa vina in ajutor, ce locuieste la o distanta de aproximativ 4 km, ce a pornit catre noi pentru a ne ajuta, atat pe mine cat si pe cel in stare de ebrietate. Domnul care era la mine, stand pe o canapea, dupa ce l-am ridicat de 3 ori de pe jos, a adormit pe acea canapea. M-am asezat langa el, asteptant persoana care ne-a venit in ajutor. Dintr-o data, domnul de langa mine, m-a apucat puternic de gat, m-a impins pe acel pat, a incercat sa ma loveasca in zona fetei, m-am ferit, dupa care m-a lovit in zona coastelor. Am reusit cumva sa scap, el fiind urcat peste mine, spunandu-mi: "Stii ca nu ai ce sa-mi faci, nu?". Individul in cauza este cunoscut ca o persoana violenta, fiind anterior internat de mai multte ori la psihiatrie. Am reusit sa scap de sub el, am parasit domiciliul, am apelat numarul de urgenta 112 solicitand interventia organelor competente in vederea solutionarii problemei. La fata locului, dupa aproximativ 15 minute, s-a efectuat deplasarea unui echipaj compus din 3 organe de politie. Au se sizat si dansii ca au de a face cu o persoana agresiva, care tinea de usa sa nu poata ei sa intre. Au intrat fortat, l-au imobilizat, i-au pus catusele, au efectuat o perchezitie pentru a fi siguri ca nu detine arme asupra lui, dupa care l-au preluat. Au fost chemati si parintii acestuia, iar individul in cauza, neputand sa loveasca cu mainile (avea catuse), a inceput sa loveasca pe toata lumea, incluzand organele de politie cu picioarele. In momentul de fata este din nou internat la psihiatrie si nu mai stie ce a facut. Pana la interventia organelor de politie solicitate, domnul in cauza, ramas singur in apartamentul meu, a inceput sa distruga lucruri, cauzand cateva pagube materiale, nu de mare valoare. Acum urmeaza intrebarea mea: In cazul in care as mai pati asa ceva, pana la sosirea organelor de politie, am voie sa folosesc un aparat pentru autoaparare, spre exemplu electrosoc de intensitate mica? (Organele de politie prezente atunci la fata locului mi-au comunicat faptul ca puteam sa folosesc linistit aparatul in scopul de a-mi apara propria persoana sau viata altor persoane, insa parerile sunt inca impartite, din acest motiv intreb). (Exclusiv pentru a scapa de sub mainile atacatorului, nu pentru a-i cauza probleme, doar ca in 10-15 minute pana cand se efectueaza deplasarea politiei, un astfel de om cu probleme psihice poate face gesturi extreme). Mai pe romana: "Pana vine politia, ala baga cutitul in mine de 30 de ori." Multumesc.

Salut . In ultima vreme circula foarte multe zvonuri perivind pensionare . Cum ca , cei care au deja 25 de ani in sistem ar trebui sa plece , ca , asta ar fi ultimul teren ... din august se schimba legea sau se da nu stiu ce ordonanata . Daca cineva dintre voi cunoaste ceva , v-a ruga sa comentam si sa ne informam reciproc . O zi buna si multa sanatate .

Dronele sunt dispozitive sau aparate de zbor cărora le lipsește pilotul uman, în limba engleză fiind cunoscute ca: unmanned aerial vehicle - UAV Prin luna aprilie a acestui an, şeful de la Google, Eric Schmidt, a solicitat autorităţilor reglementarea prin lege a utilizării dronelor de către civili, asta după ce Obama a semnat un decret prin care permite zborul acestora. Anterior acestui decret, legislatia americană interzicea zborul dronelor pe considerentul că acestea pot afecta traficul aerian.Însă din 30 septembrie 2015, în spaţiul aerian american va avea acces liber orice dronă. Am citit la aceea vreme ştirea respectivă, iar azi am găsit un clip interesant care confirmă temerile şefului de la Google. O astfel de dronă este echipată cu o armă şi testată. Priviţi aici: Am căutat pe net, de curiozitate să văd dacă în România există o lege care să reglementeze folosirea acestor dispozitive de zbor, dar nu am găsit nimic. Bine nici nu am avut răbdarea să caut amănunţit. Voi ce ştiţi există o astfel de reglementare legală în România privind folosirea dronelor?

Buna ziua! Sunt poltist de frontiera la Galati si am aflat de curand ca nu mai avem voie cu telefoane mobile la noi in timpul serviciului, pentru protectia informatiilor clasificate. Stiti cumva daca este in totalitate legal? Eu cred ca undeva este un abuz, dar am nevoie de ajtorul vostru al forumistilor. Stiu ca in incinta anumitor incaperi este interzis accesul cu telefonul mobil sau alte medii de stocare, dar nu cred ca in afara incaperilor, a unitatii in sine este spatiu interzis, avand in vedere ca orice document clasificat sau inregistrat ca si clasificat ramane in interiorul unitatii. Eu lucrez in camp, pentru cunoscatori asa numita frontiera verde. Am aflat ca telefoanele sunt adunate de unul dintre cateii (lingaii) coordonatorului turei fara a fi inchise fiecare separat intr-o cutie, ci aruncate in vestiarul coordonatorului turei, precum "cartofii". Va rog sa ma ajutati sa combat decizia luata chipurile de IGPF, pe care o gasesc ca fiind ilegala si imorala! PS. Coordonatorului turei am inteles ca nu-i este interzis sa detina telefon mobil asupra sa. Sa fie oare si un soi de discriminare? Mai am putin si termin concediul, si vreu sa stiu daca pot sa-mi iau telefonul sau va trebui sa-l lasa acasa. Va mulțumesc anticipat!

Taxe judiciare de timbru pentru introducerea plangerilor contraventionale precum si obligatia platii unor cheltuieli de judecata in favoarea statului pentru petentii care primesc o solutie de respingere a acestor plangeri ori care isi retrag plangerea. CSM propune modificarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru: În esenţă, propunerile de modificare se referă la reevaluarea cuantumului taxelor judiciare de timbru, cuantum care, în prezent, se situează încă la nivelurile stabilite pentru anul 2007, instituirea obligaţiei plăţii unei cauţiuni atunci când se solicită suspendarea executării unui act administrativ – de genul actelor care sancţionează contravenţiile şi amenzile de orice fel – , instituirea unei taxe judiciare de timbru pentru introducerea unei plângeri contravenţionale, precum şi obligaţia plăţii unor cheltuieli de judecată în favoarea statului pentru petenţii care primesc o soluţie de respingere a acestor plângeri (care, statistic, sunt cele mai numeroase) ori care îşi retrag plângerea. Totodată, a fost reanalizată o mai veche propunere a CSM referitoare la oportunitatea instituirii unor cheltuieli de procedură datorate statului nu doar în materie contravenţională, ci, în general, în cauzele civile. De asemenea, prin această propunere se are în vedere ca aceste taxe judiciare să revină titularului de drept, adică în administrarea puterii judecătoreşti, asigurând astfel o finanţare adecvată a sistemului de justiţie. În acelaşi timp, până la materializarea acestor propuneri, o parte a cuantumului taxei judiciare de timbru se propune a fi trecută în bugetul ordonatorilor de credite – instanţele de judecată. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât va fi necesară finanţarea implementării codurilor de proceduri civilă şi penală şi a Codului penal. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Ministerului Justiţiei în legătură cu aceste propuneri, în vederea elaborării/declanşării unei iniţiative legislative în materie, având ca scop actualizarea şi racordarea normelor la realităţile şi necesităţile actului de justiţie.

salutare.mi-am facut cont pe forumul asta special pentru a adresa aceasta intrebare. datele problemei sunt urmatoarele: Azi-noapte,am fost in control pe linie de paza si am ajuns o firma si era un nene( ag. de paza) care nu erain regula.As fi trecut cu vederea peste faptul ca nu avea materialele asupra sa,insa i-am spus ca o sa-l sanctionez conform legii 333/2003. Aveam de gand sa-i dau AV.... Atunci el imi zice asa:" poti sa scrii ce vrei acolo, k eu nu semnez nimic!" .... Buuuuun. Si m-am apucat sa-l intreb de una de alta.... mai pe scurt: i-am facut concurs de 2 contraventii( necunoasterea punctelor si locurilor vulnerabile din perimetru + nu era echipat cu materialele de protectie si aparare din dotare). la completarea p.v.-ului am ajuns la incadrare.... si am scris asa: prevede art.60 lit.e) , sanct. art.61 lit c). cand am ajuns la baza, m-am contrazis cu foarte multi colegi( cu sau fara experienta) .majoritatea imi ziceau ca prevede art.48 si nu art 60.altii spuneau ca trebuia sa scriu pentru fiecare contraventie ca este prevazuta de art.48 si art.60 si sanct. de art. 61. deci fiecare contraventie este prevazuta de 2 articole si sanctionata de unul, ceea ce nu mi se pare normal. chiar nu stiu ce sa cred.... v-ati intalnit cu problema asta? dati-mi si mie o parere, sfaturi....ms

LEGE NR. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 26/07/2006) CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor. (2) Prezenta lege stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii. Art. 2. - Convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări, vor cuprinde clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă. CAPITOLUL II Domeniu de aplicare Art. 3. - (1) Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private. (2) Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor. Art. 4. - (1) Fac excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundaţii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradicţie cu prezenta lege. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie să se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor, ţinându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege. Art. 5. - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice; b) angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii; c) alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă; d) reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă; e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale; f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune; g) accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces; h) boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă; i) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă; j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv; k) loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii; l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment; m) stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada de reconversie profesională; n) securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă; o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale; p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii; q) accident uşor - eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile; r) boală legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de natură profesională. CAPITOLUL III Obligaţiile angajatorilor SECŢIUNEA 1 Obligaţii generale ale angajatorilor Art. 6. - (1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. (2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu. (3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului. Art. 7. - (1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru: a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c) informarea şi instruirea lucrătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă. (2) Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente. (3) Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală; i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. (4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia: a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă; b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice; c) să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini; d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă; e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate. (5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii: a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă, luând în considerare natura activităţilor; b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor; c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale. (6) Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători. SECŢIUNEA a 2-a Servicii de prevenire şi protecţie Art. 8. - (1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi. (2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale. (3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege. (4) Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe. (5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2). (6) Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare. Art. 9. - (1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se impune ca: a) lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate; b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate; c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient. (2) Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie să fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi/sau unităţii. (3) Lucrătorul/lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie să colaboreze între ei ori de câte ori este necesar. (4) În cazul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul îşi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu. (5) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi capacităţile şi aptitudinile necesare, precum şi numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) şi (4). SECŢIUNEA a 3-a Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi iminent Art. 10. - (1) Angajatorul are următoarele obligaţii: a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente; b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri. (2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor. (3) Numărul lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii. Art. 11. - (1) Angajatorul are următoarele obligaţii: a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor; b) să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent; c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi iminent, în afara cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate. (2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia. (3) Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol. (4) Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă. SECŢIUNEA a 4-a Alte obligaţii ale angajatorilor Art. 12. - (1) Angajatorul are următoarele obligaţii: a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice; b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat; c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g); d) să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi. (2) Prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de natura activităţilor şi de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1). Art. 13. - În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii: a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor; b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii; c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale; d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate; e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor; f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe; g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă; h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare; i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică; j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării; k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e); l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice; m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor; n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor; o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor; p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane; q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; r) să asigure echipamente individuale de protecţie; s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie. Art. 14. - Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă. Art. 15. - (1) Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori. (2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă. SECŢIUNEA a 5-a Informarea lucrătorilor Art. 16. - (1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind: a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii; b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3). (2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători. Art. 17. - Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la: a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b); b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d); c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu. SECŢIUNEA a 6-a Consultarea şi participarea lucrătorilor Art. 18. - (1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă. (2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implică: a) consultarea lucrătorilor; b) dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri; c) participarea echilibrată. (3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la: a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă; b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10 alin. (2), precum şi cu privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1); c) informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17; d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4); e) organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21. (4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării surselor de pericol. (5) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în alin. (1)-(3). (6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege. (7) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. (8) Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control. Art. 19. - În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă. SECŢIUNEA a 7-a Instruirea lucrătorilor Art. 20. - (1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său: a) la angajare; b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer; c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent; d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; e) la executarea unor lucrări speciale. (2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie: a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri; b) periodică şi ori de câte ori este necesar. (3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor. (4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare. Art. 21. - (1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora. (2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru. (3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii şi/sau unităţii. CAPITOLUL IV Obligaţiile lucrătorilor Art. 22. - Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă. Art. 23. - (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligaţii: a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie; b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare; c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive; d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie; e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană; f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor; g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate; h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora; i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari. (2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară. CAPITOLUL V Supravegherea sănătăţii Art. 24. - Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale. Art. 25. - (1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de supravegherea sănătăţii la intervale regulate. (2) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii. CAPITOLUL VI Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor SECŢIUNEA 1 Evenimente Art. 26. - Orice eveniment, aşa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia. Art. 27. - (1) Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează: a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art. 5 lit. f); b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora; c) organelor de urmărire penală, după caz. (2) Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale. (3) Semnalarea prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului. Art. 28. - În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului. Art. 29. - (1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează: a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă; b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute; c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile; d) de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune. (2) Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal. (3) În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală. SECŢIUNEA a 2-a Accidente de muncă Art. 30. - (1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă: a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit în cadrul activităţilor culturalsportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi; d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti; e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat; f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers; h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă; i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare; j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers; k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri; l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare; m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică; o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia; q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. (2) În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l), deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în muncă sau de circulaţie în vigoare. Art. 31. - Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în: a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice; b) accidente care produc invaliditate; c) accidente mortale; d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză. Art. 32. - (1) Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare. (2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurător, potrivit legii. SECŢIUNEA a 3-a Bolile profesionale Art. 33. - În sensul prevederilor art. 5 lit. h), afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale. Art. 34. - (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti. (2) Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă. (3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare. (4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit conform legii. (5) Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă. CAPITOLUL VII Grupuri sensibile la riscuri Art. 35. - Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific. Art. 36. - Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice. CAPITOLUL VIII Infracţiuni Art. 37. - (1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă. (3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. Art. 38. - (1) Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă. (3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă. (4) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă. CAPITOLUL IX Contravenţii Art. 39. - (1) Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. b), c), p) şi r). (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. n). (4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) şi o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 32 alin. (2). (5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) şi (3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi b). (6) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte: a) încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16; b) încălcarea dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1). (7) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (4), ale art. 17, 19 şi 21. (8) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte: a) încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) şi (6) şi ale art. 36; b) încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5). (9) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind: a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate; b) prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman; c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor, echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor tehnologice; d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri speciale de siguranţă; e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise; f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor electricităţii statice şi ale descărcărilor atmosferice; g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie; h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de muncă; i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor; j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase; k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă; l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă; m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă; n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie; o) asigurarea iluminatului de siguranţă; p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de protecţie; q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare; r) aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al emanaţiilor de gaze; s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de izolare. Art. 40. - Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de activitate. Art. 41. - Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se aplică angajatorilor. Art. 42. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se fac de către inspectorii de muncă. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) se fac şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi al unităţilor subordonate. (3) În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 37 şi 38, inspectorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii. Art. 43. - (1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, inspectorul de muncă făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. Art. 44. - Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat. CAPITOLUL X Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu Art. 45. - (1) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea competentă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. (2) Principalele atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în acest domeniu sunt următoarele: a) elaborează politica şi strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice şi prin consultarea cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu; b) elaborează proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei naţionale şi a acquis-ului comunitar din domeniu; c) avizează reglementările cu implicaţii în domeniu iniţiate de alte instituţii, potrivit legii, şi participă, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări; d) monitorizează aplicarea legislaţiei pe baza datelor, a informaţiilor şi a propunerilor transmise de instituţiile aflate în subordine sau coordonare, precum şi ale celor cu care colaborează în desfăşurarea activităţii; e) abilitează persoane juridice şi fizice pentru a presta servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4); f) recunoaşte, desemnează, notifică şi supraveghează laboratoare de încercări, precum şi organisme din domeniul său de competenţă, în condiţiile legii; g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elaborarea programelor de cercetare de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; h) organizează, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, activitatea de pregătire generală şi/sau de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru instituţiile de învăţământ; i) desfăşoară activităţi de informare-documentare, potrivit legii; j) avizează materiale de informare şi instruire, cum ar fi suporturi de curs, broşuri, pliante, afişe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării concordanţei mesajelor pe care acestea le conţin cu prevederile legislaţiei în vigoare; k) reprezintă statul în relaţiile internaţionale din domeniul său de competenţă. Art. 46. - (1) Ministerul Sănătăţii Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică. (2) Ministerul Sănătăţii Publice îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii în domeniul sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă: a) coordonează activitatea de medicină a muncii la nivel naţional; b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul de muncă, pentru promovarea sănătăţii la locul de muncă, precum şi pentru medicina muncii; c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor; d) asigură formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul medicinei muncii; e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenţă a bolilor profesionale şi a celor legate de profesiune; f) autorizează/avizează şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de muncă; g) colaborează cu alte instituţii implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor; h) îndeplineşte şi alte atribuţii, conform competenţelor sale în domeniu, reglementate prin legi speciale. Art. 47. - (1) Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă. (2) Instituţia prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplică legislaţia naţională din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la toate persoanele fizice şi juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la art. 50 alin. (1) şi (2), şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale; b) solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în unităţi şi în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol; c) dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care constată o stare de pericol grav şi iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală; d) cercetează evenimentele conform competenţelor, avizează cercetarea, stabileşte sau confirmă caracterul accidentelor; e) coordonează, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi cu celelalte instituţii implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie; f) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) şi propune retragerea abilitării, după caz; g) raportează Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei situaţiile deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; h) furnizează informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Art. 48. - (1) Asigurătorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale. (2) Instituţia prevăzută la alin. (1) are atribuţii pentru: a) sprijinirea activităţii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a angajatorilor; b) reabilitarea medicală şi, după caz, psihologică, precum şi compensarea victimelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale; c) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a situaţiilor deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Art. 49. - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii fundamentează ştiinţific măsurile de îmbunătăţire a activităţii de securitate şi sănătate în muncă şi promovează politica stabilită pentru acest domeniu. Art. 50. - (1) Ministerul Apărării Naţionale, structurile militare şi structurile în care îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate în muncă din unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create sau desemnate de către aceste instituţii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi. (2) Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unităţile din subordinea instituţiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale acestora. (3) Instituţiile prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea prezentei legi, în completarea celor existente la nivel naţional. CAPITOLUL XI Dispoziţii finale Art. 51. - (1) Se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, următoarele acte normative: a) normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi; b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă. (2) În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va elabora proiecte de acte normative necesare implementării şi/sau adaptării situaţiilor existente la cerinţele prezentei legi. Art. 52. - (1) Activităţile de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. (2) Activităţile de interes naţional privind cercetarea ştiinţifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legii. Art. 53. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, Decretul Consiliului de Stat nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor, întărirea ordinii şi disciplinei în muncă în unităţile cu foc continuu sau care au instalaţii cu grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

LEGE NR. 544/2001 (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 663 din 23/10/2001) privind liberul acces la informaţiile de interes public CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României. Art. 2. - În sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei; b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei; c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă. CAPITOLUL II Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune privind accesul la informaţiile de interes public Art. 3. - Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop. Art. 4. - (1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu. (2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective. Art. 5. - (1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet; e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; f) programele şi strategiile proprii; g) lista cuprinzând documentele de interes public; h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii; i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate. (2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1). (3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a. (4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin: a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie; b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop. Art. 6. - (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public. (2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal. (3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea; b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public; c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului. Art. 7. - (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. (2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor. (3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic. Art. 8. - (1) Pentru informaţiile solicitate verbal funcţionarii din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice au obligaţia să precizeze condiţiile şi formele în care are loc accesul la informaţiile de interes public şi pot furniza pe loc informaţiile solicitate. (2) În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informaţia de interes public, urmând ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 7. (3) Informaţiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui program minim stabilit de conducerea autorităţii sau instituţiei publice, care va fi afişat la sediul acesteia şi care se va desfăşura în mod obligatoriu în timpul funcţionării instituţiei, incluzând şi o zi pe săptămână, după programul de funcţionare. (4) Activităţile de registratură privind petiţiile nu se pot include în acest program şi se desfăşoară separat. (5) Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore. Art. 9. - (1) În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii. (2) Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicită informaţii noi privind documentele aflate în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, această solicitare va fi tratată ca o nouă petiţie, răspunsul fiind trimis în termenele prevăzute la art. 7 şi 8. Art. 10. - Nu este supusă prevederilor art. 7-9 activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de răspunsuri la petiţii şi de audienţe, desfăşurată potrivit specificului competenţelor acestora, dacă aceasta priveşte alte aprobări, autorizări, prestări de servicii şi orice alte solicitări în afara informaţiilor de interes public. Art. 11. - (1) Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice pe baza solicitării personale, în condiţiile legii. (2) Copiile de pe documentele deţinute de autoritatea sau de instituţia publică se realizează în condiţiile art. 9. Art. 12. - (1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii: a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii; b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii; c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii; d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii; e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare; f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces; g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor. (2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor. Art. 13. - Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public. Art. 14. - (1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice. (2) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii potrivit art. 2. SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public Art. 15. - (1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat. (2) Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public. Art. 16. - Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice. Art. 17. - (1) Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public. (2) În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public. Art. 18. - (1) Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă. (2) Acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia. (3) Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii. (4) Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se comunică în scris şi nu afectează dreptul organismului de presă de a obţine acreditarea pentru un alt ziarist. Art. 19. - (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze în timp util mijloacele de informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror alte acţiuni publice organizate de acestea. (2) Autorităţile şi instituţiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acţiunile publice organizate de acestea. (3) Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare şi funcţionare să desfăşoare activităţi specifice în prezenţa publicului sunt obligate să permită accesul presei la acele activităţi, în difuzarea materialelor obţinute de ziarişti urmând să se ţină seama doar de deontologia profesională. Art. 20. - Mijloacele de informare în masă nu au obligaţia să publice informaţiile furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice. CAPITOLUL III Sancţiuni Art. 21. - (1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat. (2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată. (3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat. Art. 22. - (1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. (2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale. (3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului. (4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă. (5) Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru. CAPITOLUL IV Dispoziţii tranzitorii şi finale Art. 23. - (1) Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va elabora, la iniţiativa Ministerului Informaţiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia. Art. 24. - (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Finanţelor Publice vor înainta Guvernului propuneri privind măsurile necesare pentru ca informaţiile de interes public să devină disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel naţional. (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autorităţilor şi instituţiilor publice cu echipamentele de tehnică de calcul adecvate. Art. 25. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare

Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice Legea salarizarii unice a bugetarilor in 2011. Monitorul Oficial nr. 0878 din 28 Decembrie 2010 Actul nr. 285 din 28 Decembrie 2010 Emitent: Parlamentul României Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. ART. 1 (1) Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%. (2) Incepand cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii. (3) Cuantumul brut al drepturilor prevazute la alin. (1) si (2) se va stabili in anul 2011 tinandu-se seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea in munca, vechimea in functie sau, dupa caz, in specialitate, dobandite in conditiile legii pana la 31 decembrie 2010. (4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comanda/salariului de comanda, precum si cuantumul gradatiilor, astfel cum au fost acordate personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majoreaza cu 15%. (5) In salariul de baza, indemnizatia lunara de incadrare, respectiv in solda functiei de baza/salariul functiei de baza aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizatiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare, faceau parte din salariul de baza, din indemnizatia de incadrare bruta lunara, respectiv din solda/salariul functiei de baza, precum si sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, cu modificarile ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului necuprinse in Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificarile ulterioare, si care au fost acordate in anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, dupa caz, ca sporuri la data reincadrarii se introduc in salariul de baza, in indemnizatia de incadrare bruta lunara, respectiv in solda/salariul de functie, fara ca prin acordarea lor sa conduca la cresteri salariale, altele decat cele prevazute de prezenta lege. ART. 2 In anul 2011, pentru personalul nou-incadrat pe functii, pentru personalul numit/incadrat in aceeasi institutie/autoritate publica pe functii de acelasi fel, precum si pentru personalul promovat in functii sau in grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare din institutia/autoritatea publica in care acesta este incadrat. ART. 3 Prevederile art. 1 si 2 se aplica in mod corespunzator si personalului ale carui raporturi de munca sau serviciu au fost suspendate in conditiile legii si si-a reluat activitatea in anul 2011. ART. 4 (1) Valoarea de referinta este de 600 lei. (2) In anul 2011 nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti in anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, denumita in continuare lege-cadru. (3) Personalul platit din fonduri publice se reincadreaza, incepand cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile functii, gradatii si grade prevazute de legea-cadru, in raport cu functia, vechimea, gradul si treapta avute de persoana reincadrata la 31 decembrie 2010. ART. 5 (1) Pentru personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare se majoreaza valoarea soldei lunare/salariului lunar, determinata potrivit prezentei legi, astfel incat majorarea cotei contributiei individuale de asigurari sociale de stat, stabilita prin legea care reglementeaza sistemul unitar de pensii publice, sa nu conduca la diminuarea sau cresterea venitului net realizat lunar din solde/salarii de aceste categorii de personal. (2) In anul 2011, indemnizatiile, compensatiile, sporurile, primele, ajutoarele, platile compensatorii, compensatiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare se stabilesc in raport cu nivelul bazei de calcul al acestora pentru luna octombrie 2010, majorat cu 15%. (3) Valorile soldelor/salariilor de functie si ale soldelor de grad/salariilor gradului profesional detinut, stabilite potrivit prezentei legi, se nominalizeaza prin ordin/decizie/dispozitie al/a ordonatorului principal de credite sau, dupa caz, al/a comandantului/sefului care are in competenta numirea in functie. ART. 6 (1) In anul 2011, avansarea personalului incadrat pe functii de executie in gradatia corespunzatoare transei de vechime in munca se face prin incadrarea in clasele de salarizare corespunzatoare vechimii in munca dobandite, prevazute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de baza avut, corespunzator numarului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fara acordarea salariului corespunzator coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. (2) In anul 2011, pentru personalul de conducere se aplica in mod corespunzator prevederile alin. (1). (3) Prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si la trecerea intr-o alta transa de vechime in functie pentru personalul care ocupa functii din cadrul familiei ocupationale "Justitie", respectiv vechime in invatamant pentru personalul didactic de predare universitar si preuniversitar. (4) Personalul care, in cursul anului 2011, desfasoara activitati noi care presupun, potrivit legii-cadru, acordarea unor clase de salarizare succesive celei detinute pentru functia respectiva beneficiaza de o majorare a salariului de baza, respectiv a soldei/salariului de functie, corespunzator numarului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru. ART. 7 (1) Solutionarea contestatiilor in legatura cu stabilirea salariilor de baza, indemnizatiilor lunare de incadrare si a soldelor functiilor de baza/salariilor functiilor de baza care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi este de competenta ordonatorilor de credite. (2) Contestatia poate fi depusa in termen de 5 zile de la data luarii la cunostinta a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite vor solutiona contestatiile in termen de 10 zile. (4) Impotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemultumita se poate adresa instantei de contencios administrativ sau, dupa caz, instantei judecatoresti competente potrivit legii, in termen de 30 de zile de la data comunicarii solutionarii contestatiei. ART. 8 Sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi. ART. 9 (1) In anul 2011, munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, in cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzator. (2) In anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii si prime de vacanta. ART. 10 (1) Incepand cu luna ianuarie 2011, drepturile prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) si d) si alin. (4), art. 13 si 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza cu 15% fata de cuantumul aflat in plata in luna octombrie 2010. (2) In anul 2011, pentru personalul incadrat in institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala, pe perioada participarii la misiunile specificate la art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 privind participarea fortelor armate la misiuni in afara teritoriului statului roman, cu modificarile ulterioare, alocatiile de hrana se acorda in cuantumul prevazut pentru luna octombrie 2010. (3) De cuantumul drepturilor prevazute la alin. (2) beneficiaza si politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare care desfasoara misiuni in strainatate in cadrul fortelor de mentinere a pacii sub egida ONU, NATO sau a altor organizatii internationale. ART. 11 In anul 2011, cuantumul drepturilor prevazute la art. 19 alin. (5) din Legea nr. 16/2000 privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului National al Persoanelor Varstnice, republicata, se stabilesc la nivelul din luna decembrie 2010. ART. 12 (1) Institutiile publice centrale si locale, asa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, cu exceptia institutiilor finantate integral din venituri proprii, nu acorda tichete de masa personalului din cadrul acestora. (2) In bugetele pe anul 2011 ale institutiilor publice centrale si locale, asa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, nu se prevad sume pentru acordarea de tichete-cadou si tichete de vacanta personalului din cadrul acestora. ART. 13 (1) In anul 2011, dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva nu se aplica. (2) In anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplica in situatia imposibilitatii mentinerii in activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori incadrate in grad de invaliditate sau decedate. ART. 14 (1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice care beneficiaza de drepturi banesti acordate din fondurile constituite in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor masuri financiare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 116/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, salariile de baza, prevazute la art. 1 alin. (1), se calculeaza prin includerea in acestea a nivelului mediu a acestor drepturi banesti aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare functie publica, pe categorii, clase si grade profesionale, respectiv pentru fiecare functie contractuala, in functie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale. (2) Valoarea medie prevazuta la alin. (1) se calculeaza pentru functiile identice, echivalente sau asimilate din punctul de vedere al salarizarii, distinct pe fiecare ordonator principal de credite, respectiv pe ordonator secundar de credite si cumulat pentru ordonatorii tertiari de credite din subordinea fiecarui ordonator principal sau, dupa caz, secundar de credite. (3) Drepturile banesti, care potrivit alin. (1) si (2) se includ in salariul de baza, nu se majoreaza cu procentul prevazut la art. 1. (4) Fondurile constituite in temeiul art. 227 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. IV din Ordonanta Guvernului nr. 29/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 116/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru acordarea drepturilor banesti, care potrivit alin. (1) au fost incluse in salariul de baza, se fac venit la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat sau, dupa caz, la bugetele fondurilor speciale. ART. 15 Personalul incadrat pe posturile preluate de Ministerul Finantelor Publice in baza art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 228/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se reincadreaza pe functii publice generale si beneficiaza de drepturile salariale prevazute pentru aceste functii. ART. 16 (1) Majorarea totala a salariului brut, soldei brute lunare/salariului lunar brut, a indemnizatiei lunare brute nu poate fi mai mare de 15% fata de nivelul acordat personalului platit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii. (2) Pentru personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, majorarea prevazuta la alin. (1) poate fi depasita numai pentru aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) si in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii. ART. 17 In termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Ministerul Finantelor Publice vor elabora normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale si al ministrului finantelor publice, care va stabili si formula concreta de calcul al salariilor, indemnizatiilor si soldelor pentru anul 2011. Aceasta lege a fost adoptata in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna din data de 14 decembrie 2010. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PRESEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANA Bucuresti, 28 decembrie 2010. Nr. 285

Consiliul Concurenței nu a aprobat tarifele unice la taxi Săptămâna trecută Comisia pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor a aprobat o serie de amendamente la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Printre modificările aduse se numără introducerea tarifului unic stabilit de către Consiliile Locale, obligativitatea ca toţi taximetriştii să opereze numai pe raza autorităţii de autorizare, înlocuirea cazierului de conduită profesională cu cazierul eliberat de Poliţia Rutieră şi sancţionarea activităţii neautorizate cu ridicarea plăcuţelor şi a talonului. Legea taximetriei, în forma actuală, nu îi împiedică pe operatori să modifice individual tarifele fără a depăşi o limită maximă stabilită de primărie. Sub această limită, operatorii pot practica orice tarif, în funcţie de costurile fiecăruia. Astfel, Consiuliul consideră că fiecare operator de taxi are costuri diferite şi trebuie să îşi determine în mod independent politica comercială, precum şi orice modificare a acesteia. sursa | digi24.ro

Pe site-ul Secretariatului General al Guvenului a fost postat un proiect pentru o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră 2011-2020, în vederea dezbaterii publice, fooarte interesant. Cateva dintre intentiile Guvernului, ce privesc si domeniul poliției rutiere, merita citite: Se doreste reintroducerea posibilității aplicării sancţiunilor contravenţionale conducătorilor auto prin plata pe loc, pe bază de chitanţă eliberată de agentul constatator, iar la cerere, în vederea contestării sancţiunii, putând fi întocmite procese verbale de contravenţie. Deci cum era pe vremuri, când nu se întocmea procesul verbal, ci doar se completa chitanța. De asemenea se dorește introducerea tichetului de contravenţie care să însoţească permisul şi care să evidenţieze sancţiunile la regimul rutier achitate. Lipsa acestuia dovedind neachitarea amenzii şi va atrage suspendarea dreptului de a conduce autovehicule până la plata amenzii. Totodată se mai intenționează și eliminarea prescrierii proceselor verbale. Proiectul de act normativ dacă va fi adoptat o să aprobe strategia. După care acesta va avea putere de lege și va trebui modificată şi legislaţia rutieră specifică. Puteți studia în întregime proiectul aici. Mai sunt și alte prevedri interesante acolo. Ce părere aveți?

In Parlamentul Romaniei se afla in dezbatere un proiect de lege privind asigurarea ordinii si linistii publice, care in cazul adoptarii abroga Legea 61/1991 republicata. Forma proiectului de lege o puteti vedea aici: Proiect de lege privind asigurarea ordinii si linistii publice - in format PDF Urmarirea procesului legislativ poate fi urmarita aici.

Magistraţii vor răspunde şi pentru erorile judiciare de drept provocate prin gravă neglijenţă sau rea-credinţă, nu doar pentru cele de procedură, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Codului de procedură penală, proiect inițiat de Ministerului Justiţiei și pus în dezbatere publică. În mare proiectul de lege stabilește posibilitatea angajării, în subsidiar, a răspunderii materiale a judecătorilor şi procurorilor, în situaţia în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Se dorește regândirea soluţiilor legislative actuale în materia angajării răspunderii materiale a judecătorilor şi procurorilor, pentru a crea un sistem funcţional care să asigure atât posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate prin erori judiciare cât şi un mecanism eficient pentru exercitarea acţiunii în regres a statului. Actul normativ prevede că dreptul la despăgubiri în procesele penale poate fi exercitat ca urmare a condamnării pe nedrept sau în cazul privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal a unei persoane, iar în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la despăgubiri ca urmare a săvârşirii unei erori judiciare în alte procese decât cele penale, proiectul prevede dreptul persoanei la repararea prejudiciului, care se poate exercita după soluţionarea irevocabilă a procesului şi numai după constatarea săvârşirii unei erori judiciare, stabilind, totodată, şi dispoziţii referitoare la competenţa de soluţionare a acţiunii în regres şi la termenul de prescripţie al acestui drept. Totodată se prevede instituirea unor dispoziţii referitoare la scutirea de la plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar pentru această categorie de acţiuni în justiţie, urmărindu-se acordarea unor facilităţi justiţiabililor care au suferit un prejudiciu ca urmare a săvârşirii unei erori judiciare. Proiectul conţine dispoziţii privind încheierea, pentru judecători şi procurori, a unor asigurări de răspundere civilă pentru erorile judiciare săvârşite din gravă neglijenţă, în condiţiile ce vor fi stabilite ulterior intrării în vigoare a noii reglementări, prin hotărâre de Guvern. Astfel, magistraţii vor plăti despăgubiri dacă încalcă, cu ştiinţă, normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând prejudicierea unei persoane sau nesocotesc din culpă, în mod grav şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual. Competenţa de judecată a acţiunii în regres revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială domiciliază judecătorul sau procurorul. De asemenea, pentru angajarea răspunderii magistratului, nu este suficientă existenţa unei erori judiciare cauzatoare de prejudicii, ci trebuie ca aceasta să fie imputabilă judecătorului sau procurorului, să fie consecinţa neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, iar acest fapt să fie constatat prin stabilirea răspunderii disciplinare sau penale a magistratului. Păreri?

LEGEA Nr. 295/2004 - REPUBLICARE privind regimul armelor şi al muniţiilor *) M.Of. nr. 814 din 17.11.2011 CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1 Domeniul de reglementare (1) Prezenta lege stabileşte categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României. (2) Prevederile prezentei legi nu se aplică operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice. ...................................................................... MA PUTETI LAMURI, VA ROG, CARE ACT NORMATIV REGLEMENTEAZA UZUL DE ARMA AL INSTITUTIILOR PUBLICE CU ATRIBUTII IN DOMENIUL APARARII, SIGURANTEI NATIONALE SI ORDINII PUBLICE ? ps: nu este absolut necesar, doar ca ma interesam pentru achizitia unei arme si "mi-a sarit in ochi " paragraful de mai sus pe care nu stiam sa fie acolo acum muuulta vreme cand am avut de a face cu aceasta lege. Va multumesc

Angajaţii de la stat, care lucrează direct cu cetăţeanul, riscă să fie daţi afară dacă nu ştiu limba română. Iniţiativa legislativă îi aparţine deputatului Daniel Oajdea şi presupune ca angajarea în instituţiile de stat să se facă obligatoriu cu examinarea cunoştinţelor de limba română. Mai mult, orice persoană care constată că un angajat la stat nu cunoaşte limba română, poate face o sesizare la conducerea instituţiei respective, care este obligată ca în termen de maxim 15 zile să îşi testeze angajatul. Cine nu trece acest test, riscă să fie dat afară, iar conducerea instituţiei este obligată să păstreze timp de doi ani de zile înregistrările audio şi video ale probelor orale susţinute de angajaţii de la stat. Şi angajaţii care refuză să vorbească limba română în timpul serviciului riscă să fie daţi afară.

Deputații au adoptat astăzi proiectul de lege care interzice cămătăria. Iniţiativa legislativă prevede că darea de bani cu dobândă de către cămătari se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani, iar sumele de bani şi bunurile provenite din săvârşirea acestei infracţiuni se confiscă. camăta este definită ca fiind dobânda excesivă pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut cămătarul este definit ca fiind drept persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete Proiectul a fost respins iniţial de către Senat, dar Camera Deputaţilor este for decizional. Iniţial, proiectul de lege prevedea sancţionarea cămătarilor cu închisoare de la 1 an la 3 ani, însă deputaţii jurişti au propus ca sancţiunea să fie de închisoare de la 6 luni la 5 ani. Deputatul Mircea Toader a declarat că fenomenul cămătăriei a luat amploare şi trebuie tratat ca infracţiune foarte gravă. :ner: Întradevăr, este tratată ca o infracţiune foarte gravă , se poate observa din pedeapsa stabilită de către domnii parlamentari, închisoare de la şase luni la cinci ani.

Senatorii au respins de curand o propunere legislativa care prevedea introducerea obligatorie a uniformei pentru toti elevii din clasele I – VIII. Proiectul de lege va merge, insa, la Camera Deputatilor, care este forul decizional. Propunerea a fost initiata de deputatul PDL, Cezar Preda, si prevedea obligativitatea purtarii uniformei scolare pentru toti elevii din clasele I – VIII dupa un tipar unic. Voi ce parere aveti?

Va rog sa comentati! proiect LEGE mas disponibilizari pers MAI.pdf Expunere de motive - LEGE mas disponibilizari pers MAI.pdf