Search the Community

David McCullough spunea că: Istoria este un ghid de navigaţie în timpuri de răstrişte. Istoria reprezintă ceea ce suntem şi motivul pentru care suntem aşa. De aceea domnilor vă propun acest topic despre istoria acestei instituții. Toate datele ce urmează a le citi nu îmi aparțin, ci sunt preluate dintr-o lucrare a unui student al Academiei de Poliție. Nu am să vă postez întreaga lucrare aici, ci numai ceea ce mi s-a părut mie a fi important și într-o oarecare măsură asemănător cu ceea ce trăim astăzi. Cuvântul ”poliţie” derivă de la πολιτια (greacă), care însemna „activitate de Stat”, de la grecescul πολης (oraş), adică activitate de interes public, şi a fost asimilat şi preluat succesiv de diverse naţiuni, în acelaşi înţeles larg care, pe atunci cuprindea în sine întreaga gospodărire, guvernare şi administrare a treburilor obşteşti. . În ţara noastră termenul a pătruns pe filieră grecească în timpul domnilor fanarioţi. Un rol important în dezvoltarea instituţiei poliţiei, în aşezarea acesteia pe principii moderne de conducere, stabilirea atribuţiilor acesteia, care nu de puţine ori au dat naştere la conflicte, l-au avut reformele ministrului de interne liberal, Vasile Lascăr (1902-1904). El dorea să facă din poliţie „o a doua magistratură a ţării”, de numele lui legându-se prima lege organică a poliţiei prin care se pun bazele moderne ale poliţiei generale a statului într-o formulă unitară, concepută pe realităţi româneşti şi după principii ştiinţifice moderne. Aceste principii moderne priveau unitatea de conducere şi execuţie, admisibilitatea prin care se urmărea omai bună selecţionare a personalului poliţienesc, stabilitatea personalului şi moralizarea deprinderilor poliţieneşti. Însă aceste principii au rămas mai mult un deziderat sub Vasile Lascăr deoarece nu erau clar stabilite atribuţiile de poliţie ale funcţionarilor din cadrul Ministerului de Interne. Un rol important l-a avut statuarea principiului selecţionării personalului poliţienesc. Un principiu fundamental al legii a fost stabilitatea organelor poliţieneşti. De aceea se înfiinţează un tribunal disciplinar, independent de fluctuaţiile politice. Din păcate acest principiu nu era suficient respectat deoarece tribunalul disciplinar nu avea atribuţii precise, pentru ca stabilitatea să-i pună pe funcţionari la adăpost de mutările abuzive. Prin legea Vasile Lascăr s-a urmărit scoaterea poliţiei din luptele politice, depolitizarea instituţiei, îndepărtarea din poliţie a clientelei politice urmărind în acelaşi timp sporirea numărului poliţiştilor inferiori. Odată cu Legea lui Lascăr este reformată şi Poliţia Capitalei care primeşte o înfăţişare nouă. Numărul sergenţilor de oraş sporeşte şi se suprimă multe posturi superioare care „păreau inutile”. Din păcate aceste principii moderne de conducere care au reprezentat importanţa acestei legi au fost modificate printr-o suită de legi şi decrete-legi care i-au succedat. Ca poliţie administrativă, legea lui Lascăr a fost ideală, însă îi lipsea partea informativă, tocmai cea mai importantă, mai ales că în 1907 a fost anul răscoalei ţărăneşti. Răscoala de la 1907, datorată situaţiei economico-sociale a ţărănimii, a determinat în cadrul Ministerului de Interne necesitatea înfiinţării „unei mici organizaţii de informaţiuni” care ajunge în 1908 să-şi creeze ramificaţii în întreaga ţară, în oraşele importante, precum şi în străinătate. Au fost puse astfel bazele unei poliţii de siguranţă de stat, ce acţiona ca ramură superioară a poliţiei politice generale şi a unui serviciu de informaţii. Cel care a organizat serviciul de siguranţă a statului a fost Iancu Panaitescu: „el a dat acea organizare care face mândria unei ţări şi care şi-a dovedit cu prisosinţă temeinicia, în vremurile de linişte, ca şi în vremea de mare cumpănă prin care am trecut”. Guvernul otoman a intervenit chiar pentru trimiterea lui la Constantinopol pentru organizarea poliţiei turceşti. Un rol important în înfăptuirea idealului de unitate naţională a revenit organelor Ministerului de Interne, în special a celor poliţieneşti, în care activa şi poliţia de Siguranţă de Stat, ce constituia principalul organ de informaţiişi contrainformaţii al statului român. Prin legea lui Grigore Cantacuzino din 17 iunie 1905 s-au modificat profund principiile selecţionării personalului şi stabilităţii. Prin noua lege se permite reintrarea în poliţie a vechilor poliţişti „experimentaţi şi merituoşi”. Astfel scad exigenţele privind condiţiile de studii prevăzute la încadrare, vechii poliţişti putând reintra în poliţie, deşi nu îndeplineau condiţiile de admisibilitate ale legii, cu condiţia să treacă un examen de capacitate şi să fi servit cel puţin un an în poliţie. Nu mai era obligatoriu să aibă studii juridice considerându-se a fi suficiente alte titluri universitare sau numai Şcoala de Ştiinţe de Stat, care era şcoală particulară. Astfel militarii în rezervă începând de la gradul de locotenent puteau accede la funcţiile superioare din poliţie. Prin legea din 15 martie 1907 a lui Ion I.C. Brătianu, ministru de interne, este desfiinţat examenul de capacitate şi aptitudine la trecerea în poliţie, fiind prima lege votată de noul guvern liberal D. A. Sturza. Se suspendă stabilitatea funcţionarilor poliţieneşti şi administrativi şi se prevedea ca numirea şi înlocuirea din funcţie să se facă prin formalitatea decretului regal. Această lege va fi abrogată de cea din 28 martie 1908 care prevedea că în atribuţia Consiliului Administrativ Superior intra dreptul de a examina pe ofiţerii de poliţie şi a-i judeca pentru abaterile disciplinare. Prin legea Ion I. C. Brătianu din 25 martie 1908 s-a trecut Siguranţa Generală a Statului în sarcina Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale iar personalul special de siguranţă de pe lângă poliţiile din ţară a trecut în cadrul Direcţiei. S-a creat un Inspectorat General de Poliţie, care a fost pus sub conducerea Ministerului de Interne; s-au creat poliţiile de frontieră şi porturi. Prin legea Take Ionescu (20 iunie 1913), de organizare a serviciilor administrative centrale din Ministerul de Interne era prevăzută o mai bună stabilitate, nefiind permisă revocarea şi punerea în disponibilitate fără prealabila hotărâre a autorităţii disciplinare. Prin legea excepţională din 1916, s-a creat posibilitatea pătrunderii în cadrul poliţiei a sergenţilor-majori, a sergenţilor instructori şi a altor elemente fără pregătire profesională adecvată atribuţiilor pe linie de poliţie. Prin statutul din 1925 s-a confirmat şi s-a dat stabilitate personalului care a intrat în poliţie din 1905, fapt ce a însemnat „recunoaşterea” declinului instituţiei. În primul deceniu interbelic poliţia română a funcţionat sub incidenţa legilor şi regulamentelor de dinainte de război, în special a legii de organizare a poliţiei, adoptată în vremea ministrului de interne liberal Vasile Lascăr (1902-1904, cu modificările ulterioare) şi într-o mai mică măsură sub influenţa legilor \generale din prima decadă postbelică. Astfel activitatea poliţiei urbane s-a exercitat în baza Legii poliţiei comunale urbane din 19 decembrie 1902, modificată prin Legea asupra organizării Poliţiei generale a statului din 1 aprilie 1903 şi prin Legea pentru unificarea administrativă din 13 iunie 1925. Poliţia comunală în comunele rurale se executa în baza Legii privitoare la poliţia rurală din 1868, modificată prin Legea pentru unificarea administrativă din 1925, iar poliţia ţarinilor se realiza de guarzii comunali, conform Legii din 1 mai 1923 şi a Regulamentului asupra serviciului sergenţilor rurali din 13 octombrie 1904, precum şi a Regulamentului asupra serviciului agenţilor auxiliari ai poliţiei generale a statului din 20 iunie 1903. . În prima decadă interbelică din Ministerul de Interne s-au desprins direcţii care îngreunau buna desfăşurare a activităţii, trecând în cadrul ministerelor nou înfiinţate (Direcţia Generală a Poştei, Telegrafului şi Telefoanelor, trece prin Legea din 28 martie 1926 la Ministerul Lucrărilor Publice, Direcţiunea Generală a Serviciului Sanitar Civil, trece prin Legea din 25 aprilie 1922 la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, creat la 30 martie 1920, Direcţiunea Generală a Serviciului Penitenciarelor trece prin Legea din 23 aprilie 1914 la Ministerul Justiţiei, Direcţiunea Monitorului Oficial şi Imprimeriei Statului trece prin Legea din 31 decembrie 1927 la Ministerul Finanţelor). Concluzia este că în prima decadă interbelică poliţia română a funcţionat sub incidenţa legilor adoptate în timpul ministrului de interne liberal Vasile Lascăr care a realizat prima lege organică de organizare a poliţiei, bazată pe principii moderne de conducere, dar care prin modificările legislative ulterioare s-a imprimat instituţiei o organizare deficitară, ce s-a menţinut de-a lungul primului deceniu interbelic, al aşa numitei „decade brătienistă”. Sper să găsiți interesante aceste rânduri, iar dacă este așa o să mai revin și cu alte postări pe această temă. Iar chestiunea este bineînțeles deschisă discuției, și nu cer nimănui să fie de acord. Criticile și completările sunt binevenite.

sursa: Ziar de Cluj Istoria politistilor romani, intr-o colectie uluitoare in cartierul Marasti Nimic din ce tine prima pagina a ziarelor de astazi nu e nou. Nici criza imigrantilor, nici problemele cu infractorii, nici macar ideea de Uniune Europeana. Toate s-au mai intamplat, toate au mai fost gandite si propuse, ba chiar implementate cu ceva timp in urma. Aceasta este concluzia suprinzatoare la care a ajuns Valentin Manache, un colectionar impatimit din Cluj. Intre altele, apartamentul sau din Marasti gazduieste o impresionanta colectie de imagini, documente si accesorii care tin de politie. Toate cele cateva sute de exponate se afla in clasoare si cutii foarte bine organizate. Vorbind despre ele, colectionarul, angajat in viata de toate zilele la Ministerul de Interne, are o privire infocata si dovedeste o documentare aproape enciclopedica. "Tot ce vedem azi s-a mai intamplat si ieri, de pilda, inselaciunea cu falsi politisti, numita dupa Revolutie "metoda Maradona". Avem aici un ziar vechi din 1947 in care se anunta prinderea unei bande de falsi politisti. Difera doar tehnicile", explica Valentin Mandache, din capul locului. Colectionarul este pe jumatate clujean, pe jumatate bucurestean, dar se considera roman. "Am crescut la Bucuresti si veneam in vacante la Cluj. M-am mutat aici cu serviciul, in 1997. La vremea respectiva, era o mare diferenta intre circulatia de aici si cea de acolo. Clujul era mult mai linistit. In rest, la fel", povesteste el. Scanteia alcatuirii de colectii s-a aprins inca din copilarie. Era o vreme in care toti copiii strangeau cu frenezie diverse obiecte si se intreceau in colectii care mai de care mai mestesugite. "Nu prea aveam alte preocupari. Se cautau dopurile de bere, suprizele de la guma. A doua etapa a fost intrarea in cercul de filatelisti. Se colectionau apoi cutiile de chibrite. Am avut colectii si chiar faceam schimburi intre noi. In timp, am trecut la carte postala, era o zona mult mai interesanta. In acel moment, dragostea pentru cultura si arta deja a depasit granitele, si atunci farfurii si tot felul de vechituri care mi se pareau interesante. Nu era vorba doar de valoare, ci si de frumusetea si ineditul lor. In timp insa, au inceput sa se adune. Tot mergeam la expozitii si tot felul de manifestari, am dat de un pliant", adauga Manache. Pliantul cu pricina, gasit in 2006, a schimbat radical felul in care colectionarul si-a conceput organizat activitatea din acel moment. "Se numeste "Cum sa iti faci o colectie de arta" si m-a facut sa imi dau seama ca de fapt nu am nimic. Aveam cate ceva din fiecare, dar nu aveam o colectie. Mi-am dat seama ca trebuie sa imi schimb tematica, sa ma gandesc cum va arata colectia peste 20-30 de ani. Nu poti sa o insiri intr-un apartament de doua camere daca nu esti organizat. Mai era vorba de sumele de bani de care este nevoie si, foarte important, de acordul partenerului de viata. Daca nu esti casatorit, ai alte sanse sa iti faci o colectie. Daca esti, apar probleme. Din acel moment, am inceput sa strang obiecte doar cu tematica de politie. Mi s-a parut o idee buna sa ma ocup de istoricul politiei, mai bine zis de acea parte care se mai poate recupera", a precizat colectionarul. Daca din perioada comunista se mai gasesc inca multe obiecte, din cea regalista sunt raritati. "Multe au fost distruse pentru ca oamenii se temeau sa le pastreze. Sunt si carti, de pilda, carora le-au rupt doar primele pagini, cu Regele Mihai si au pastrat restul. In anii 49-50 a venit o circulara care interzicea carti. Nu neaparat de scriitori care erau de partea comunistilor, cat si celelalte, almanahuri, calendare religioase cu insemnele regalitatii. Riscai sa faci puscarie. Abia acum au inceput sa apara, au fost ascunse prin poduri si beciuri. Le-au ascuns de prigoana comunista. Le-au ascuns ca sa mai poata recupera ce se mai poate. Altele, foarte multe, s-au pierdut atunci cand s-au daramat casele. Au fost duse la gunoi. Inainte se speriau si le aruncau, acum nu le mai pasa si le aruncau. S-au dus biblioteci intregi asa", descrie colectionarul situatia. Unul dintre dosarele care alcatuiesc colectia are ca tema generala uniforma de politie, din toate timpurile. Pe primele pagini se gasesc vederi si carti de vizita cu semnatura unor personaje importante ale comunismului, de la Constantin Nuta, unul dintre cei care au murit in zilele Revolutiei in elicopterul doborat la Alba Iulia, fost adjunct in Ministerul de Interne pana la faimosul Pacepa. Imaginile trec prin diverse perioade, in care oamenii legii se fotografiau in grup cu colegii, cu familia si chiar la nunti. Uniformele din aceste imagini sunt cele reproduse in filmele de epoca. Se poate observa si felul in care s-a schimbat locul in care se prindea numarul de identificare al fiecarui politist. "In perioada Carol al II-lea, in anii 1950, uniforma de gala se putea purta si la nunti. Erau foarte pedante", explica clujeanul. Altele indica faptul ca la Cluj a functionat candva o scoala de calarie, undeva in zona Intre Lacuri si o scoala de militie la Melody. Mai mult, se facuse o solicitare pentru infiintarea unei scoli pentru conducatori auto pentru politie. Exista chiar si o scoala de dresare a cainilor. "Din 1935, cand inca nu incepuse expansiunea nazista, a aparut in presa fotografia unor fete care, pentru bani, faceau salutul hitlerist.Istoria se repeta, dar nu stim sa o folosim in folosul nostru", apreciaza colectionarul. Alt capitol al colectiei este reprezentat de diverse permise, intre care cel pentru biciclete, din 1941, obligatorii la acea vreme. Evolutia cartilor de identitate in tara noastra este o alta parte plina de surprize. In 1919, la Oradea se eliberau asemenea documente bilingve. Altele erau marcate cu puncte, cu date care echivalau cu CNP-ul de astazi, in timp ce exista chiar si carti de identitate care contin amprentele posesorului. Chiar si prostitutia era mai bine gestionata, dovada fiind 'documentul "Consideratiuni asupra reglementarii prostitutiunii", din 1910. Si servitorii aveau actele lor de munca, foarte bine intocmite. Clasoarele colectionarului mai cuprind si publicatii editate de personaje ale politiei romane, intre care "Amintirile unui politist. Alfabetul cifrat", o povestioara a lui G. Gologan, ajuns ulterior sef al Sigurantei la Bucuresti, foarte bun in decriptare. Alte publicatii au un autor care a fost in acelasi timp librar, politist si mason. Se numeste Vasile D. Daskevici si se pare ca mai tarziu s-a calugarit. Se mai gasesc in alta publicatie detalii ale sfarsitului unui erou, Alexandru Popovici, executat de nemti pentru ca le transmitea informatii romanilor. Alte documente atesta activitatea Cetatii Gherlei, fosta scoala de educare, cu infirmerie, pavilionul fetelor, capele romano si greco catolice, tesatorie si multe altele. Emotionanta este o imagine a unei orchestre formate din copii care au trecut pe aici. Existau la acea vreme si femei-politist, in colectie regasindu-se legitimatia uneia dintre ele, de o frumusete rapitoare. Procesul verbal de contraventie de astazi se numea in alte vremuri Mandat de pedeapsa. O mostra din colectie arata cum a fost sanctionata sotia unui clujean pentru ca a angajat o femeie in casa fara condica de servitoare. Un document sinistru atesta confiscarea unui aparat de radio de la un evreu de la Oradea. Alte publicatii noteaza prinderea unui morfinoman, in acelasi oras. Delictele erau aceleasi, de la furt, crime si pana la coruptie. "Noi credem ca am descoperit Europa, sau ca noi i-am pus bazele. Nici pomeneala! Cei de dinaintea noastra au facut asta. Noi doar am continuat proiectul", isi exprima colectionarul crezul. Un lucru laudabil este publicarea multor materiale educative pentru copii, un exemplu fiind cartile interactive in care acestia invatau cum sa circule in oras, cum astazi nu se mai gasesc. Nu lipsesc reviste cum ar fi Revista faptelor senzationale, un adevarat tabloid de epoca, in care se gasesc, la fel ca si in Reportajul, multe fotografii atroce, cu imagini cu capul lui Terente, poze cu executii si cadavre, precum si povesti fioroase de pe strazi. De asemenea, se regasesc in presa vremii relatari din viata unor imigranti musulmani care au ajuns la Bucuresti. "Cele mai multe violente s-au comis in perioadele de dupa razboi, au fost multe jafuri armate pentru ca au aparut multe arme pe piata. Oamenii nu le mai predau dupa razboi si se savarseau cu ele infractiuni. In perioada comunismului au disparut, dupa care iar au aparut. Din fericire sunt destul de rare la noi", a apreciat Manache. Valentin Manache participa la toate targurile de colectionari, la Iulius Mall si prin tara, dar si prin cele doua targuri de vechituri ale Clujului. Cum i-a schimbat colectionarea acestor obiecte viziunea asupra vietii? "Atunci cand vad o stire, nu ma mai impresioneaza. Stiu ca asa ceva s-a mai intamplat, fie ca e vorba de atrocitati, fie de idei care sunt prezentate ca noi. Nu exista stiri bomba. Toate s-au mai intamplat si in trecut. Ar trebui sa ne intrebam cum s-a ajuns pana acolo, care sunt cauzele. Tot timpul mergem si vedem numai efectul. Nu e nou nici ca avem prostitutie, nici coruptie. Problemele trebuie sa le stapanim, ca pe o boala, sa nu avanseze", explica el. http://www.ziardecluj.ro/istoria-politistilor-romani-intr-o-colectie-uluitoare-cartierul-marasti

Muzeul Poliţiei Române Muzeul Naţional al Poliţiei Române a fost amenajat într-o clădire cu mare valoare artistică şi istorică, construita în 1701 și refăcută în stil neoclasic între anii 1867 şi 1893, ca urmare a concesionarii ei de catre Consiliul Județean Dâmbovița pe o perioadă de 50 de ani către IPA - Secția Națională. Conacul, cunoscut și sub denumirea de Casa Cuconilor, a servit de-a lungul veacurilor drept locuință pentru familia domnitorului Constantin Brâncoveanu, școală, sediu pentru Ocârmuirea Județului și, ulterior, după construirea sediului Prefecturii, a adăpostit Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa. Ulterior, clădirea a fost abandonată, fiind preluată de către IPA - Secția Națională într-o stare avansată de degradare, ce a necesitat un amplu proces de restaurare (consolidări, tencuieli interioare şi exterioare, reamenajarea spaţiilor interioare, înlocuirea uşilor şi a ferestrelor degradate, precum şi amenajarea spaţiului aferent din exteriorul clădirii). Istoria Poliției Române începe cu anul 1821, moment în care Tudor Vladimirescu pune bazele primului serviciu de ordine publică, alcătuit din gărzile pandurilor şi a arnăuţilor, şi continuă cu fondarea în 1848 a "Gărzii Municipale", care era subordonată şefilor poliţiei din Bucureşti şi din Iaşi. Momentul 1850, când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a emis primul act normativ cu privire la organizarea poliţiei, este bine reprezentat, fiind piatra de temelie a poliției moderne. Există în expoziţia permanentă documente de legislaţie purtând semnături ale domnitorilor, uniforme, însemne de grad şi heraldice, lucrări de referinţă, cărţi, publicaţii periodice, albume, drapele, lucrări de artă cu tematică adecvată, arme de foc şi albe etc. Toate aceste exponate ne introduc în atmosfera asigurării climatului de menţinere a ordinii şi nu în ultimul rând de păstrare a fiinţei naţionale. Muzeul nu este doar o oglindă în care se poate vedea drumul parcurs până în prezent de către Poliția Română, ci şi o punte spre mapamond, exponatele româneşti fiind completate cu uniforme şi însemne heraldice provenite din alte ţări. Ideea înfiinţării unui Muzeu al Poliţiei Române s-a născut în anul 1998, când o delegaţie a I.P.A. – Regiunea Dâmboviţa, împreună cu polițiști din regiunile Braşov şi Timiş, cu asistentul secretarului general şi cu trezorierul naţional au efectuat o vizită în Ungaria. Printre obiectivele vizitate s-a numărat şi Muzeul Poliţiei Maghiare, cu rol evident de liant între comunitate şi poliţişti. Astfel, la 7 iulie 2000, într-o atmosferă de mare sărbătoare şi-a deschis porţile publicului larg Muzeul Naţional al Poliţiei Române – singurul muzeu cu acest profil din ţara noastră. Este adevarăt ca instituțiile de învățământ ale MAI au organizate expoziții sau spații de reprezentare cu tentă istorică, însă nici una nu poate fi catalogată drept muzeu. Adresa: Târgovişte, Calea Domnească, nr. 187 (în incinta curții Muzeului de Artă și a Muzeului de Istorie; nu există marcaje rutiere pentru muzeu, așa cum o să găsiți pentru celelalte obiective turistice; mai bine vă ghidați spre cele două muzee) Programul: de marți până duminică, între orele 09.00 - 17.00 (luni este închis); tel. 0245/212990 Membrii IPA au reducere 50% la prețul biletului de intrare https://www.facebook.com/muzeul.politiei

Istoria Glock În 1963, Gaston Glock a înfiinţat o companie ce avea ca obiect de activitate fabricarea de componente din plastic lângă Viena, în Austria. Glock şi-a dat seama că prin combinarea plasticului şi a oţelului poate realiza anumite produse militare foarte rezistente şi durabile, începând furnizarea unor diferite componente din plastic pentru grenade militare austriace. În 1981, în timpul unei inspecţii efectuate de ofiţeri ai armatei austriece pentru supravegherea procesul de fabricaţie, Glock a remarcat nemulţumirile militarilor referitor la faptul că nimeni nu poate fabrica pistoale militare care să respecte specificaţiile lor şi astfel a început proiectarea unui pistol, care să respecte cele 17 criterii impuse de armată. În ciuda lipsei de experienţă în industria armelor de calibru mic, Glock a fost totuşi invitat să participe la o licitaţie, iar în 1983 armata austriacă a comandat 25 000 pistoale Glock 17. În 1985, Glock a construit o fabrică în localitatea Smyrna din Georgia, pentru a putea face faţă comenzilor de pe piaţa din Statele Unite, unde Glock 17 devenise extrem de popular şi intrase deja în dotarea instituţiilor pentru aplicare a legii. În aceeaşi perioadă, Glock dezvoltat un al doilea model de pistol, respectiv Glock-ul 18, ce se baza şi era aproape identic cu Glock-ul 17, dar care avea un selector în partea din spate a manşonului ce permitea schimbarea modului de tragere între semiautomat (foc cu foc) sau full-auto. Articolul complet aici: Istoria Glock Prima generaţie Glock A doua generaţie Glock A treia generaţie Glock În 2009 Glock a introdus modelul 22 RTF2 pentru pistoalele Glock 17, 19, 22, 23 şi 23C. A patra generaţie Glock Articolul complet aici: Istoria Glock

Am citit un articol interesant pe historia.ro ce conţine şi o ediţie a emisiunii „Ce este România?” realizată la radio RFI. Emisiunea îl are ca invitat pe Marius Diaconescu - lector doctor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, ce a publicat numeroase studii şi cărţi, consultând arhive din Austria, Polonia, Ungaria şi Vatican. Pentru cei ce aveţi aprox 50 de minute disponibilie şi răbdarea necesară, vă invit să urmăriţi această emisiune. http://www.dailymotion.com/video/xezvww_romania-eroilor-medievali-intre-mit_news Aşa ca un rezumat al emisiunii ... profesorul are o versiune complet diferită despre istoria românilor ce se predă în şcoli. De exemplu: A câştigat Mihai Viteazul bătălia de la Călugăreni? A învins Mircea cel Bătrân în bătălia de la Rovine? Profesorul Marius Diaconescu spune: Un alt exemplu al profesorului este filmul Pintea Viteazul: sursa: historia.ro

In fiecare an este o alta tematica la Istoria Romanilor? Adica de fiecare daca alte teme de invatat? Pentru ca sunt in clasa a 11-a si am inceput cu Istoria si engleza. Am inceput asa precoce din pricina problemelor la bacalaureat, pana acum nu am pus un asa mare accent pe BAC , dar acum se aduna toate.. Si BAC si Academie, Intreb pentru ca nu mi-ar convenii sa invat 10 lectii degeaba, si la anul sa aflu ca se da din cu totul altceva..