Search the Community
Showing results for tags 'flagrant'.
-
Arestaţi preventiv pentru trafic de droguri În ziua de 23 august a.c., poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.OT. - Serviciul Teritorial Iaşi, au executat o acţiune pe linia traficului intern de droguri de risc, respectiv canabis. Marţi, 23 august a.c., poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi i-au prins în flagrant pe P.I.., de 26 de ani şi H.D., de 40 de ani, ambii din municipiul Iaşi, în timp ce deţineau, în scopul comercializării, 30 de grame canabis, respectiv 10 grame canabis. Au fost efectuate percheziţii domiciliare, fiind găsite la reşedinţa lui P.I. aproximativ 170 de grame canabis, droguri de risc, interzise prin Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pe care acesta intenţiona să o comercializeze potenţialilor consumatori, de pe raza municipiului Iaşi. În baza probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 ore a suspecţilor, iar ieri, 24 august, faţă de cei doi s-a luat măsura arestării preventive pentru 29 de zile. I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice
-
Suspecţi de trafic de droguri, surprinşi în flagrant de poliţişti
NewsBot posted a topic in News about police
Suspect de trafic de droguri de risc, identificat Un tânăr a fost surprins de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, într-un bar din municipiul Tulcea, în timp ce încerca să vândă cannabis. Ieri după - amiază, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, l-au prins în flagrant delict, într-un bar din municipiul Tulcea, pe Cristian H., de 26 de ani, care deţinea fără drept şi încerca să vândă aproximativ 20 de grame fragmente vegetale de cannabis. Cu privire la fragmentele vegetale, suspectul a declarat că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută din municipiul Constanţa, cu intenţia de a le revinde tinerilor din mediul universitar, cu suma de 50 de lei/gram. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000. I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice -
Suspecţi de cămătărie, taxă de protecţie ori şantaj, prinşi de poliţişti
NewsBot posted a topic in News about police
Buzoian suspectat de şantaj, prins în flagrant de poliţişti Poliţiştii de la Investigaţii Criminale Buzău investighează un tânăr de 21 de ani, din Buzău, suspectat că, prin acte de şantaj, a transformat un împrumut de bani într-un „act de cămătărie”. În cursul zilei de ieri, un tânăr de 28 de ani din comuna Cilibia s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Buzău şi a sesizat faptul că un buzoian în vârstă de 21 de ani îi trimitea pe telefonul mobil mesaje de ameninţare, în vederea recuperării unei sume de bani. Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, iar din primele cercetări a rezultat că persoana vătămată împrumuta diferite sume de bani de la tânărul din Buzău, pe care ulterior le restituia cu dobândă. Tânărul le-a spus poliţiştilor că în luna martie a.c. i-a cerut buzoianului cu împrumut 300 de lei, urmând să îi înapoieze în aceleaşi condiţii. La data de 2 iulie a.c. a primit pe telefonul său mobil mai multe SMS-uri prin care suspectul îl ameninţa cu acte de violenţă în cazul în care nu îi înapoia banii şi dobânda aferentă. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au organizat prinderea în flagrant a suspectului, asupra căruia au fost găsiţi 400 de lei pe care tocmai îi primise de la persoana vătămată. Împotriva tânărului de 21 de ani a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, cercetările fiind continuate în vederea documentării tuturor aspectelor cazului. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE - I.G.P.R. -
Suspecţi de trafic de droguri, depistaţi În urma unei investigaţii care a durat şase luni, poliţiştii antidrog ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, din cadrul B.C.C.O. Oradea şi procurori D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare au depistat cinci persoane din Satu Mare, cu vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani, suspectate că se ocupau cu traficul de droguri de risc şi mare risc. Pentru probarea activităţii infracţionale, astăzi, 26 octombrie a.c., au fost efectuate simultan cinci percheziţii la locuinţele suspecţilor. În urma acestor activităţi au fost ridicate 122 de comprimate de ecstasy, 400 de grame de cannabis, 10 grame de haşiş, 3 cântare electronice folosite la cântărirea drogurilor şi 10 telefoane mobile. Suspecţii, C.T., de 32 de ani, C.C., de 26 de ani, M.N., de 31 de ani, I.R., de 24 de ani, din Satu Mare şi H.F., de 24 de ani, din Negresti Oaş sunt cercetaţi pentru trafic şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1 şi art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului ilicit de droguri. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Centrul de Informare şi Relaţii Publice - I.G.P.R.
- 20 replies
-
- suspecti
- trafic de droguri
-
(and 7 more)
Tagged with:
-
Arestat pentru trafic de influenţă Un bărbat din Bistriţa a fost arestat preventiv pe 30 de zile de către Tribunalul Cluj, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. Penal, urmare a unei acţiuni de flagrant organizată de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Judeţul Cluj, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. În fapt, la data de 9 august a.c., ofiţeri din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj, având în vedere denunţurile formulate de 7 persoane, cu privire la comiterea unor infracţiuni de trafic de influenţă de către făptuitorul L. G. D., de 28 ani, din Bistriţa, au organizat şi efectuat o acţiune de prindere în flagrant a acestuia, în momentul primirii sumei de 500 ron. Banii urmau să servească traficării influenţei pentru facilitarea obţinerii unui spaţiu comercial din patrimoniul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. La sfârşitul lunii mai a acestui an, ofiţerii de poliţie judiciară D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cu privire la comiterea unor fapte de corupţie de către L.G.D., sens în care au fost delegaţi să efectueze cercetările în cauză. Conform verificărilor, L. G. D. îşi declina diferite calităţi false de consilier parlamentar, secretar de stat sau înalt funcţionar public M.A.I., profesor universitar, politician etc, promiţând mai multor persoane că, din funcţiile respective, poate influenţa decizia multor funcţionari publici în rezolvarea favorabilă a diverselor probleme pentru care a fost solicitat să intervină. Printre situaţiile pe care pretindea că poate să le „rezolve” se numără dosare pentru pensionare pe caz de boală, spaţii comerciale din patrimoniul primăriei, retrocedări imobile, titluri de proprietate, autorizaţii de construire, locuinţe sociale, trecerea unui angajat MApN în corpul subofiţerilor etc. Acesta pretindea bani şi alte foloase materiale, sumele solicitate fiind cuprinse între 500 şi 1.500 lei, dar puteau ajunge şi la 6.000 lei, incluzând valoarea bunurilor primite. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celui în cauză. D.G.A. - Biroul Informare şi Relaţii Publice
-
Suspect de furt din buzunare într-un mijloc de transport în comun, prins în flagrant de poliţiştii bucureşteni La data de 7 iunie a.c., poliţişti bucureşteni din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 49 de ani, imediat după ce acesta ar fi sustras o sumă de bani din buzunarul părţii vătămate. În fapt, în cursul serii de vineri, poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete comise în staţiile şi în mijloacele de transport în comun, au observat un bărbat care, prin comportamentul afişat, le-a atras atenţia. Poliţiştii au trecut imediat la supravegherea suspectului şi au intervenit imediat cum au observat că acesta, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, profitând de neatenţia părţii vătămate, un bărbat în vârstă de 74 de ani, i-ar fi sustras din buzunar suma de 20 de lei. După comiterea faptei, suspectul a încercat să părăsească mijlocul de transport în comun, moment în care poliţiştii bucureşteni au intervenit prompt, imobilizându-l şi condu-l la sediul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, pentru continuarea cercetărilor. Totodată, poliţiştii Capitalei au reuşit recuperarea prejudiciului produs, suma de bani sustrasă fiind restituită părţii vătămate. Cercetările sunt continuate de judiciariştii bucureşteni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspectul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestarea preventivă. Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracţiuni, Poliţia Capitalei vă recomandă să adoptaţi o conduită preventivă şi să manifestaţi grijă şi atenţie faţă de bunurile dvs. În situaţia în care mijlocul de transport este aglomerat şi vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, încercaţi să vă schimbaţi locul. Poziţionaţi poşeta sau sacoşa în faţa dumneavoastră, în aşa fel încât să aveţi în permanenţă control asupra acesteia şi să o puteţi proteja oricând cu mâna dvs. Observaţi persoanele care înghesuie şi atrăgeţi-le atenţia cu voce tare. Buzunarul de la spatele pantalonului este vulnerabil la urcare, coborâre şi în timpul deplasării cu mijlocul de transport în comun; prin urmare, ţineţi-vă portofelul şi actele într-un buzunar interior al hainelor şi nu vă etalaţi în mod ostentativ banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră. În cazul în care aţi devenit victima unei astfel de infracţiuni, încercaţi pe cât posibil să reţineţi cât mai multe semnalmente ale suspecţilor şi apelaţi de îndată poliţia la numărul unic de urgenţă 112 – apel gratuit. D.G.P.M.B. - Centrul de Informare și Relații Publice
- 5 replies
-
- furt din buzunare
- Brigada de Poliţie Transport
- (and 4 more)
-
Suspecţi de furt de bani din bancomate, depistaţi de poliţişti
NewsBot posted a topic in News about police
Suspecţi de furt de bani din bancomate, depistaţi de poliţişti Doi tineri craioveni sunt suspectaţi că au montat dispozitive la diferite ATM – uri din Craiova, după care au sustras bani de la persoanele care efectuau operaţiuni de retragere de numerar. Aseară, în jurul orei 23.00, poliţişti ai Secţiei 3 Poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au depistat, în parcarea unui hypermarket, doi tineri de 23 de ani, din localitatea Teslui, respectiv 30 de ani, din municipiul Craiova, care nu îşi justificau prezenţa în zona respectivă. În urma controlului efectuat în autoturismul acestora, poliţiştii au identificat mai multe carduri bancare, precum şi dispozitive pe care cei doi le montau la diferite ATM – uri cu scopul de a sustrage bani de la persoanele care efectuau operaţiuni de retragere de numerar. Din cercetările poliţiştilor craioveni a rezultat faptul că cei doi suspecţi, G.Ştefan şi C. Cătălin, au sustras aproximativ 1.000 de lei de la trei ATM - uri amplasate în municipiul Craiova, în cartierele Valea Roşie şi Craioviţa Nouă, iar în momentul în care au fost depistaţi aceştia urmau să sustragă o sumă de bani de la un al patrulea bancomat. Pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la infracţiunea de furt calificat. I.G.P.R. - Centrul de Informare si Relatii Publice -
Poliţiştii au prins în flagrant un suspect de comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat În cursul zilei de luni, 2 decembrie a.c., poliţiştii Capitalei din cadrul Secţiei 4 Poliţie au identificat şi prins în flagrant un bărbat în vârstă de 33 de ani, imediat după ce acesta ar fi încercat să sustragă o bicicletă din sectorul 1 al Capitalei. În fapt, în jurul orei 22.00, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie, acţionând pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, au observat un bărbat care, prin comportamentul afişat, le-a atras atenţia. Poliţiştii au procedat la supravegherea suspectului şi au intervenit imediat cum au observat că acesta, în timp ce se afla pe strada Ecaterina Teodoroiu din sectorul 1, prin tăierea cablului antifurt, ar fi încercat să sustragă o bicicleta care era legată de grilajul unei ferestrei de la demisolul blocului. Datorită intervenţiei prompte a poliţiştilor bucureşteni, prejudiciul produs prin săvârşirea faptei, în valoare de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. Cercetările sunt continuate de judiciariştii bucureşteni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, cu suspectul în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. D.G.P.M.B. - Serviciul Informare și Relații Publice
-
- furt
- furt calificat
-
(and 2 more)
Tagged with:
-
Tineri aflaţi pe litoral, suspectaţi de deţinere de droguri de risc În urma unei acţiuni organizată de poliţiştii antidrog au fost depistate patru persoane care deţineau droguri de risc în vederea consumului propriu. Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au organizat într-o staţiune de pe litoral, week-end-ul trecut, acţiuni specifice de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri. În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat asupra a patru persoane 15 grame de cannabis, substanţe interzise conform prevederilor Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Astfel, asupra unui tânăr de 21 de ani, din Giurgiu, au fost găsite 3 grame de cannabis, pe care le deţinea în vederea consumului propriu. Totodată, asupra unui alt tânăr, de 23 de ani, din Bucureşti, au fost descoperite 3 grame de cannabis. De asemenea, alte două cazuri similare au fost depistate de poliţiştii antidrog, asupra a doi bărbaţi, unul în vârstă de 28 de ani, din Cernavodă, judeţul Constanţa, iar celălat de 37 de ani, din Oradea, judeţul Bihor, fiind găsite 2 grame, respectiv 5 grame de cannabis. Toate cele patru persoane sunt cercetate de către poliţiştii antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin 1 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani. I.G.P.R. - Centrul de Informare şi Relaţii Publice
- 4 replies
-
- flagrant
- stupefiante
- (and 4 more)
-
Cetăţean irakian, suspectat de terorism, prins Un cetăţen irakian este suspectat de autorităţile române de săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. În mod concret, la data de 13 decembrie 2012, suspectul a fost depistat în flagrant delict de către poliţiştii Sectorului 1 Poliţie Bucureşti, în zona sediului ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, având asupra sa un cuţit cu lungimea de 22 cm. Poliţiştii au întocmit pe numele acestuia dosar penal pentru port fără drept, în locuri publice, de cuţit, faptă prev. şi ped. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, fiind reţinut pentru 24 de ore. Dosarul a fost declinat procurorilor D.I.I.C.O.T. pentru competentă soluţionare. Din cercetări a rezultat că, inculpatul s-a deplasat pe teritoriul României in scopul săvârşirii de acte teroriste, respectiv cu intenţia de a comite infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii unor reprezentanţi diplomatici ai Marii Britanii şi S.U.A. în România, în semn de protest faţă de acţiunile intreprinse de guvernele acestor state pe teritoriul statului irakian. Procurorii D.I.I.C.O.T. au colaborat în instrumentarea cauzei cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O. - Biroul de Investigare a Terorismului. Suportul informativ a fost asigurat de către SRI. La propunerea procurorilor D.I.I.C.O.T., Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile. I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice
-
În urma denunţului formulat de un poliţist de frontieră din cadrul P.T.F. Albiţa, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au prins în flagrant o persoană din R. Moldova care a încercat să ofere 500 euro poliţistului, pentru a nu i se intocmi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Detalii: Flux de stiri MAI
-
La data de 28 februarie 2012, orele 15:50, Secţia 8 Poliţie a fost sezizată prin Dispecertatul 112 cu privire la faptul că dintr-un magazin situat în bd. Mihai Bravu, sectorul 2, a fost sustras un laptop. În urma verficărilor şi investigaţiilor, poliţiştii Secţiei 8 l-au depistat şi reţinut în imediata apropiere a locului comiterii faptei, pe A. Romeo de 46 de ani, din judeţul Ilfov, care a sustras laptop-ul respectiv. Prejudiciul, în valoare de 2.200 de lei, nu a fost recuperat. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 8, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu A. Romeo în stare de reţinere. D.G.P.M.B. - Compartimentul Comunicare Publică
-
Flagrant. Trei bărbaţi au fost prinşi noaptea trecută după ce au sustras 700 de litri de combustibil dintr-un autotren. În noaptea de 3 spre 4 noiembrie a.c., în jurul orei 03.00, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Chitila i-au depistat în trafic, pe Z.M., de 23 de ani, Z.I., de 33 de ani şi pe T.M. de 23 de ani, toţi din judeţul Dâmboviţa, în timp ce se deplasau cu o autoutilitară, pe breteaua de acces dintre Şoseaua de Centura şi Autostrada 1. La efectuarea unui control asupra autoutilitarei, poliţiştii au descoperit în interior o pompă folosită pentru sustragerea de combustibil şi patru recipiente, în care se aflau 700 de litri de motorină. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbaţii au sustras combustibilul dintr-un autotren staţionat pe raza localităţii Chiajna. Pe numele lor s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Detalii: Flux de stiri MAI