Search the Community
Showing results for tags 'controale'.
-
În ziua de 9 martie a.c., Direcţia Rutieră – I.G.P.R. şi Regia Autonomă - Registrul Auto Român, au organizat o acţiune comună, la nivel naţional, având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor de transport în regim de taxi. Controlul tehnic în trafic a vizat verificarea funcţionării mecanismului de frânare, sistemului de direcţie, instalaţiei de iluminare/semnalizare, precum şi gradul de poluare prin eliminarea noxelor, autenticitatea seriilor de identificare ale vehiculelor, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia. La acţiune au participat peste 700 poliţişti rutieri şi peste 100 specialişti din cadrul Regiei Autonome - Registrul Auto Român, având ca dotare 66 autolaboratoare de control tehnic. În cadrul acţiunii au fost controlate aproape 5.000 de autovehicule, fiind constatate 500 de abateri contravenţionale, astfel: 83 referindu-se la defecţiuni tehnice, 21 la neefectuarea în termen a inspecţiei tehnice periodice obligatorie, 126 la emisia de noxe peste limita legal admisă, 16 la neconcordanţa dintre datele înscrise în certificatul de înmatriculare şi caracteristicile tehnice ale vehiculului şi 1648 alte abateri de la normele rutiere. Au fost reţinute 92 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 19 pentru defecţiuni tehnice grave ale mecanismului de direcţie sau ale sistemului de frânare şi au fost retrase 225 certificate de înmatriculare, dintre care 83 pentru alte genuri de defecţiuni, cu gravitate mai redusă. Poliţiştii rutieri au dispus în 32 cazuri, imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul creat de defecţiunile tehnice constatate era major, evitându-se în acest fel producerea unor evenimente rutiere. Exemple: În judeţul Constanţa a fost depistat un conducător auto 47 ani, din municipiul Constanţa, conducând un autoturism, având un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul. De asemenea, odată cu verificarea documentelor prezentate de cel în cauză s-a observat faptul că permisul de conducere prezenta urme de contrafacere, peste categoria “A” aplicându-se o folie transparentă, cu categoria ,,B”, categorie nedeţinută legal de conducătorul vehiculului. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală. Tot în judeţul Constanţa a fost depistat un bărbat de 31 ani, din municipiul Constanţa, conducând un autoturism aparţinând unei societăţi ce are ca principal obiect de activitate transportul de persoane în regim de taxi, având defecţiuni grave la mecanismul de direcţie. A fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 99 alin.1 pct. 18, din O.U.G. nr. 195/2002 fiindu-i reţinut şi certificatul de înmatriculare. În judeţul Gorj a fost depistat un bărbat din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, efectuând transport rutier public de persoane în regim de taxi, având defecţiuni tehnice la sistemul de iluminare. A fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 99 alin.1 pct. 18, din O.U.G. nr. 195/2002 fiindu-i reţinut şi certificatul de înmatriculare. În judeţul Iaşi a fost depistat un bărbat de 34 ani, din municipiul Paşcani, care a condus un autoturism având atestatul profesional expirat din data de 29.11.2011. Autoturismul taxi prezenta defecţiuni la sistemul de lumini. Persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 1.000 lei, conform prevederilor art. 52 alin. (3) lit. „r)” din Legea nr. 38/2003 actualizată. În judeţul Sibiu a fost depistat un conducător auto ce conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultatul testării fiind 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autovehiculului a fost sancţionat contravenţional, iar permisul de conducere a fost reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce. I.G.P.R. - CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
- 16 replies
-
- controale
- controale trafic
- (and 5 more)
-
Controale şi acţiuni ale poliţiştilor în porturile maritime
NewsBot posted a topic in News about police
CONTROALE ALE POLIŢIŞTILOR ÎN PORTURILE MARITIME Săptămâna trecută, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., au constatat 5 infracţiuni şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.000 de lei, în urma controalelor efectuate în porturile maritime din judeţul Constanţa. În perioada 5 – 11 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. au continuat controalele în porturile maritime Constanţa, Constanţa Sud-Agigea, Mangalia şi Midia, pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu produse accizabile, precum şi pentru descoperirea importurilor de mărfuri contrafăcute. Poliţiştii au efectuat 11 de controale la agenţi economici, au verificat 2 containere cu marfă şi 4 mijloace de transport a mărfii. În urma verificărilor efectuate, au fost întocmite 5 dosare penale, în cadrul cărora sunt cercetate 5 persoane. Din totalul infracţiunilor constatate, 2 infracţiuni sunt prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, o infracţiune este incriminată de Codul Penal şi 2 de alte acte normative. De asemenea, echipele de control au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.000 de lei. Totodată, a fost luată măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a unor bunuri în valoare de 59.526 de lei. Reamintim că, în perioada 19 noiembrie 2014 – 5 ianuarie 2015, Poliţia Română acţionează pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu produse accizabile, precum şi pentru descoperirea importurilor de mărfuri contrafăcute. Sursă: IGPR -
Suspect de evaziune fiscală cu cereale Administratorul unei societăţi comerciale din Arad este suspectat că a achiziţionat şi livrat cereale către mai mulţi agenţi economici, fără a evidenţia operaţiunile în contabilitate. În acest mod, a fost creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 3.000.000 de lei. Din cercetările efectuate de către poliţiştii arădeni s-a stabilit faptul că, în perioada 2007-2008, F. M., de 26 de ani, din localitatea Fântânele, în calitate de administrator şi asociat unic al unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea Zădăreni, a achiziţionat şi livrat cereale către 20 de agenţi economici din mai multe judeţe, operaţiuni comerciale ce nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii. Acesta este suspectat că nu a declarat în deconturile de TVA şi în declaraţia privind impozitul pe profit aferentă acestei perioade, veniturile realizate de societate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de 3.196.309 lei. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. I.G.P.R. - CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
-
În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii timişoreni au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Detalii: Flux de stiri MAI
-
Audit, verificări şi controale la nivelul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie
NewsBot posted a topic in News about police
Audit la nivelul I.P.J Timiş şi I.P.J. Ilfov Începând cu data de 3 septembrie ac., ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a dispus efectuarea unui audit de specialitate privind actul managerial la nivelul conducerilor Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Timiş și Ilfov. Măsurile vin ca urmare a înregistrării unui număr mare de fapte de corupţie sesizate la nivelul I.P.J. Timiş şi a modului în care s-a realizat activitatea de prevenire a actelor de corupţie în rândul poliţiştilor. Auditul la nivelul I.P.J. Ilfov va verifica modul în care s-au desfăşurat activităţile de investigare a dosarelor ce vizează fapte comise cu violenţă rămase cu autori necunoscuţi. Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Administraţiei şi Internelor -
Reglementari privind controlul dispozitivului de siguranta publica
big j posted a topic in Law Enforcement Legislation
Buna seara .As dori sa stiu daca cineva cunoaste daca exista vreun OMAI sau alte dispozitii care sa prevada si sa reglementeze controlul dispozitivului de sig. publica de catre sefi,sau daca aceste controale se fac in baza unui plan aprobat ori alte situatii anume specificate. In localitatea unde lucrez exista un sef direct care face controale cand si cum il taie capul(cu masini civile,fara tinuta,fara a fi insotit de vreun alt ofiter sau subofiter-in speta seful de schimb,etc). Va multumesc.Cu respect.- 23 replies