Search the Community
Showing results for tags 'camatarie'.
-
Cu ocazia întâlnirii procurorilor şefi de secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, DIICOT şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel, din martie 2020 - Bucureşti, a fost ridicată următoarea problemă: dacă tipicitatea infracţiunii de camătă prevăzută de art. 351 C.pen. presupune probarea tuturor împrumuturilor acordate de autorul infracţiunii sau trebuie probat efectiv doar caracterul de îndeletnicire (de obicei). În opinia Institutului Naţional al Magistraturii, tipicitatea infracţiunii de camătă presupune probarea efectivă a pluralităţii actelor necesare pentru a ajunge la consumare. Astfel, din condiţia ataşată elementului material, respectiv aceea ca darea de bani să se realizeze ca îndeletnicire, rezultă cerinţa repetabilităţii actului, ceea ce înseamnă că pentru a intra sub incidenţa legii penale este necesar un număr suficent de acte (minim 3 conform doctrinei1) din care să rezulte obişnuinţa, îndeletnicirea autorului. Prin urmare, având în vedere natura infracţiunii de camătă, respectiv aceea de infracţiune de obicei, consumarea acesteia va fi condiţionată de probarea tuturor actelor de executare similare care, analizate separat, nu au caracter infracţional dar care împreună demonstrează caracterul de obişnuinţă. La întâlnire, în unanimitate a fost agreată această opinie a I.N.M. Mai trebuie precizat că elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, ori altfel spus, acordarea repetată de împrumuturi cu dobândă. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii, este necesară îndeplinirea condiţiei ca "acordarea repetată de împrumuturi cu dobândă" să fie o îndeletnicire, ceea ce înseamnă că fapta trebuie comisă de mai multe ori pentru a avea caracter penal (conform doctrinei, de cel puţin 3 ori1). Darea de bani cu dobândă constituie infracţiune indiferent dacă se realizează sau nu pe baza unui contract de împrumut sau prin intermediul unor acte simulate şi nu are nicio relevanţă procentul dobânzii practicate, dobânda obţinută de cămătar (ce poate fi orice persoană fizică sau juridică) este produsul infracţiunii. __________ 1 - în acest sens se poate vedea "Noul Cod penal comentat - Editura Hamangiu - Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu - 2011.
-
Buna ziua, Acum 2 luni, mai exact in luna august 2015, am luat bani imprumut de la o persoana. Suma a fost de 450 Euro. Mi-a spus sa-i restitui suma de 700 Euro punandu-ma sa ii declar asta filmandu-ma cu telefonnul mobil. De genul "am luat suma de 700 si ma oblig sa restitui 700" Practic nu a vrut sa spun ca am luat suma de 450 si sa-i restitui 700. A trecut data cand trebuia sa-i restitui banii si i-am explicat frumos si l-am rugat sa fie intelegator ca am sa fac rost de bani in scurt timp si sa-i achit datoria. A trecut la amenintari si mi-a spus ca va pune dobanda 100 euro la zi. Intr-o zi eram la o terasa si nu stiu cum a aflat ca eram acolo, a venit si mi-a dat 3 pumni si a inceput sa ma ameninte si sa ma santajeze. Am mesaje pe telefon drept dovezi, am conversatii pe facebook, am si martori + pot demonstra violenta prin filmarea de la acea terasa de la camera de supraveghere. I-am spus ca trebuie sa primesc niste bani pe card de la o ruda din italia si mi-a spus sa-i dau cardul sa-l tina el sa fie sigur ca nu scot banii fara el. Eu sunt dispus sa ii platesc suma de 450 euro nu si acea dobanda pentru ca daca era corect, cand m-a filmat cu telefonul spuneam clar in video ca am primit suma de 450 si ma oblig sa restitui 700. El a vrut sa spun ca am primit 700 si sa restitui tot 700 ca sa nu fie camata. Poate rezolva ceva cu acea filmare? Cum pot rezolva problema?
-
Suspecţi de cămătărie, taxă de protecţie ori şantaj, prinşi de poliţişti
NewsBot posted a topic in News about police
Buzoian suspectat de şantaj, prins în flagrant de poliţişti Poliţiştii de la Investigaţii Criminale Buzău investighează un tânăr de 21 de ani, din Buzău, suspectat că, prin acte de şantaj, a transformat un împrumut de bani într-un „act de cămătărie”. În cursul zilei de ieri, un tânăr de 28 de ani din comuna Cilibia s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Buzău şi a sesizat faptul că un buzoian în vârstă de 21 de ani îi trimitea pe telefonul mobil mesaje de ameninţare, în vederea recuperării unei sume de bani. Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, iar din primele cercetări a rezultat că persoana vătămată împrumuta diferite sume de bani de la tânărul din Buzău, pe care ulterior le restituia cu dobândă. Tânărul le-a spus poliţiştilor că în luna martie a.c. i-a cerut buzoianului cu împrumut 300 de lei, urmând să îi înapoieze în aceleaşi condiţii. La data de 2 iulie a.c. a primit pe telefonul său mobil mai multe SMS-uri prin care suspectul îl ameninţa cu acte de violenţă în cazul în care nu îi înapoia banii şi dobânda aferentă. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au organizat prinderea în flagrant a suspectului, asupra căruia au fost găsiţi 400 de lei pe care tocmai îi primise de la persoana vătămată. Împotriva tânărului de 21 de ani a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, cercetările fiind continuate în vederea documentării tuturor aspectelor cazului. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE - I.G.P.R.