Search the Community

Câteva consideraţii referitoare la diferenţele dintre infracţiunea de ameninţare şi contravenţia de săvârşire în public de ... ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau a bunurilor Infracţiunea de ameninţare, prevăzută la art.193 Cod Penal, constă în "fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau cu fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze". Contravenţia prevazută de art. 3 pct. 1 din Legea 61/91 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii si liniştii publice, constă în "săvârşirea în public de ... ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau a bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi linistea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea, onoarea acestora sau instituţiilor publice". Analizand cele două texte se constată faptul că în ambele avem o acţiune de ameninţare. În cazul infracţiunii, ameninţarea este cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare, iar în cazul contravenţiei ameninţarea este cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau a bunurilor. În practica judiciară s-a reţinut contravenţia prev. de art. 3 pct. 1 din Legea 61/91 R, acţiunea de a aduce injurii şi de a ameninţa cu violenţă partea vătămată. Constituie infracţiunea de ameninţare, conform unei soluţii a instanţei supreme dacă inculpatul a ameninţat victima cu cuţitul, fără să fi făcut nicio mişcare prin care să pună în executare intenţia sa de a o ucide. În acest caz inculpatul va raspunde numai pentru infracţiunea de ameninţare deoarece agentul, chiar dacă ar fi luat rezoluţia de a omorî victima, prin simpla arătare a instumentului cu care urma să comită fapta nu a făcut decât să-i comunice victimei hotărârea luată, fără să treacă efectiv la executarea acţiunii pe care a hotărât să o comita. Consideram că tipul de ameninţare nu face diferenţe între cele doua fapte antisociale. În ambele cazuri subiectul se poate adresa unor persoane ameninţându-le că le va bate, lovi, supune la rele tratamente, că le omoară, că le distruge casa, autoturismul sau alte bunuri, că le da foc, că le omoară (otrăveşte) aninalele sau pasările etc. Ceea ce diferenţiază este rezultatul ameninţării. Dacă în cazul infracţiunii acţiunea de ameninţare este de natură să alarmeze victima, să-i producă o temere serioasă, în cazul contravenţiei ameninţarea trebuie să fie de natură să tulbure ordinea şi linistea publică, să producă indignarea cetăţenilor sau să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice. Între cele două fapte ilicite se constată o diferenţă exclusiv cantitativă sub aspectul intensităţii pericolului social pe care îl prezintă. Este indubitabil faptul că infracţiunea prezintă un grad mai mare de pericol social decât contravenţia . "Ordinea publică" reprezintă o stare de legalitate, de echilibru şi de pace socială prin care se asigură liniştea publică, siguranţă persoanei şi a bunurilor. Prin "linişte publică" trebuie să întelegem climatul obişnuit, permanent, de înţelegere, convieţuire paşnică, securitate personală, în care se desfăşoară viaţa în societate. Liniştea publică este tulburată atunci când acest climat este înlăturat şi înlocuit printr-o stare de agitaţie generală, în care sentimentul de securitate personală este afectat de teama şi nelinişte, în care întelegerea şi convieţuirea socială sunt înlocuite prin stări de conflict, în care atmosfera sănătoasă ce trebuie să caracterizeze viaţa în societate este viciată. Legea asigură persoanei, alături de celelalte atribute fundamentale şi pe cel al demnităţii sub aspectul stimei, consideraţiei şi respectului de care trebuie să se bucure persoana în societate. O altă diferenţă între cele două fapte antisociale o reprezintă locul comiterii acestora. Dacă în cazul infracţiunii nu există cerinţe speciale, în cazul contravenţiei aceasta trebuie să se săvârşească în public. Fapta se consideră săvârşită "în public" atunci când a fost comisă : - într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; - în orice alt loc accesibil publicului , dacă sunt de faţă doua sau mai multe persoane; - în loc accesibil publicului, cu intenţia însa ca fapta să fie auzită şi dacă acest rezultat s-a produs fată de două sau mai multe persoane; - într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante; - prin orice mijloc cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunostiinţa publicului; În practica judiciară s-a decis ca fiind săvârşite în locuri publice, indiferent de numarul persoanelor aflate în aceste locuri, fapta comisă în faţa unui cămin cultural, pe strada sau în bar. Dacă fapta se comite la o nuntă unde participă şi alte persoane decât rudele apropiate, ea va fi considerată săvârşita în public, deoarece în acest caz nunta nu mai este o reuniune de familie. De asemenea nici fapta săvârşită în scara unui bloc nu este considerată săvârşită în public dacă nu erau de fată cel putin doua persoane, indiferent dacă uşa de acces este sau nu prevazută cu interfon. În ceea ce priveşte sistemul sancţionator, contravenţia este sancţionată cu amendă de la 200 la 1000 lei iar infracţiunea cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.