Search the Community
Showing results for tags 'agent de politie'.
-
Mândria Poliţiei Constanţa: Agentul care a descoperit o fermă de marijuana
coss posted a topic in News about police
Agentul şef Florin Orneaţă este poliţist din 1989 Ferma de marijuana din satul Credinţa a fost descoperită datorită muncii unui singur poliţist din Constanţa: agentul şef Florin Orneaţă de la Poliţia Chirnogeni. Agentul spune, cu modestie, că realizarea, apreciată la nivelul conducerii Poliţiei Române, reprezintă doar munca pentru care este plătit. Agentul şef Florin Orneaţă (43 de ani) este poliţişt din anul 1989, când a absolvit şcoala de subofiţeri de la Slatina. Iniţial a fost repartizat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie din Călăraşi iar din anul 1991 s-a transferat la Poliţia Constanţa. De aproape 15 ani localitatea Chrinogeni reprezintă domeniul său de activitate. A ajuns să-i cunoască pe localnici ca pe rudele sale iar apariţia unor „străini“ care susţineau că şi-au făcut seră de roşii în centrul satului Credinţa, o localitate cu 300 de suflete, a fost un semnal de alarmă pentru el. Cercetările l-au condus, în noaptea de miercuri spre joi, la marginea satului unde afaceriştii, Gabriel Guleai (32 de ani), Roberto Feodor (37 de ani) şi Paul Diţescu (33 de ani), aruncaseră aproximativ 20 de kilograme de marijuana. „Erau şase grămezi, unele plante uscate, pregătite pentru a fi tocate, altele plante verzi“, a povestit agentul Orneaţă. Poliţistul şi-a alertat superiorii, care au luat legătura cu ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. A fost organizată o până iar joi, doi dintre cultivatorii de marijuana au fost prinşi în flagrant delict în timp ce fugeau cu maşinile, din satul Credinţa. În autoturisme au fost găsiţi saci burduşiţi cu canabis: în total alte 20 de kilograme. Sera se întindea pe 800 de metri pătraţi. Poliţiştii au găsit în interior instalaţii de irigat şi iluminat, unelte pentru prepararea drogurilor şi ghivece în care erau cultivate plantele mai mici. Recolta de marijuana fusese culeasă. Apreciat de superiori „Este un poliţist excepţional şi nu putem decât să îl felicităm. Ne mândrim cu un astfel de poliţist şi ne bucurăm că munca sa şi munca de echipă care a precedat informaţiile pe care ni le-a dat el, a dat roade“, a declarat inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisar şef Valentin Burlacu. „Ne-am dori să fie toţi poliţiştii ca acest om. Nu era neapărat competenţa sa să facă o astfel de descoperire pentru că nu face parte din structura specializată. De regulă însă cei care fac patrule, care muncesc în ordinea publică, care iau contact cu oamenii au acces în toate mediile şi pot intra în posesia unor infromaţii de acest gen. Activitatea lor ajută şi sprijină munca celor din alte structuri care pot acţiona mai departe şi valorifica aceste date, pentru ca rezultatul final să fie ca cel de la Constanţa“, a precizat chestorul Florentin Robescu, adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române. Chestorul a afirmat că agentul şef Florin Orneaţă va fi felicitat pentru succesul său dar că, din păcate, bugetul MAI nu permite şi o premiere. :ner:- 25 replies
-
- 6
-
-
- Constanta agent
- politie
- (and 8 more)