Search the Community
Showing results for tags 'accident circulatie'.
-
Procedura in cazul unui accident de circulatie
Marius posted a topic in Frequently Asked Questions (FAQ)
Procedura în cazul unui accident de circulaţie Accidentul de circulaţie este evenimentul în care este implicat cel puţin un vehicul în mişcare, produs pe un drum deschis circulaţiei publice (bulevard, stradă, alee, intrare, cale, splai, etc.) ori şi-a avut originea într-un asemenea loc, din care a rezultat decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale. În cazul accidentelor petrecute pe drumuri închise circulaţiei rutiere sau drumuri aflate pe proprietăţi private, se aplică regulile stabilite de administratorul proprietăţii. Drumurile care sunt închise circulaţiei publice trebuie să fie semnalizate la intrare cu indicatoare rutiere şi/ori inscripţii vizibile. Dacă nu există reguli, atunci se pot aplica cele privind circulaţia pe drumurile publice, coroborat cu prevederile codurilor civil şi penal. În cazul în care conducând sau nu un vehicul aţi avut un accident auto, reţineţi sau notaţi-vă următoarele date despre accident sau daună: Locul exact de producere al accidentului Din ce direcţie circulaţi dvs. şi din ce direcţie circulau celelalte vehicule implicate în accident Numărul de înmatriculare ale vehiculelor implicate în accident Numele conducatorilor auto implicaţi în accident, dacă este posibil Regulile de circulaţie, indicatoarele şi restricţiile cu aplicare în zona de producere a accidentului Eventual numele martorilor oculari Ora la care s-a produs accidentul sau dauna 1. În cazul în care din accident au rezultat şi victime, fie numai cu vătămari uşoare, nu trebuie să modificaţi poziţia vehiculului până la sosirea echipajului de poliţie. Dacă victimele sunt în stare critică, este obligatorie transportarea acestora de urgenţă la o unitate sanitară de prim ajutor. În cazul în care nu puteţi asigura dvs. înşivă primul ajutor, puteţi cere sprijinul conducătorilor altor vehicule. Notaţi-vă numărul de înmatriculare al vehiculului ce transportă răniţii. Anunţaţi imediat poliţia despre accident şi natura lui la telefon 112 ori prin intermediul altor conducatori auto. Foarte important: NU PĂRĂSIŢI LOCUL ACCIDENTULUI fără încuviinţarea poliţiei. Părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor legale cu închisoare de la 2 la 7 ani. În cazul în care victima refuză (sunt cazuri în care victima e accidentată foarte uşor şi suferă vătămari corporale minore) să considere evenimentul petrecut un accident de circulaţie şi pleacă de la faţa locului înainte de sosirea organelor de poliţie, conducătorul auto trebuie să se prezinte imediat la sediul poliţiei rutiere pentru declararea împrejurărilor producerii evenimentului. În situaţia în care conducatorul auto nu se prezintă la sediul poliţiei rutiere, iar victima se va prezenta ulterior la o unitate medicală ori la poliţie pentru a declara producerea accidentului de circulaţie, conducatorul auto implicat în eveniment va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei ori a procurorului. 2. În cazul în care accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale, procedaţi la eliberarea părţii carosabile pentru a nu stânjeni circulaţia altor vehicule. Dacă vehiculul dvs. a suferit avarii grave (ex. scurgeri de lichide sub vehicul, scurt circuite electrice etc.) nu porniţi motorul ci împingeţi vehiculul sau remorcaţi-l în afara parţii carosabile, după ce în prealabil aţi decuplat bornele bateriei acumulator pentru a preîntâmpina orice risc de incendiu ori avarii ulterioare. Dacă vă puteţi deplasa cu vehiculul mergeţi la sediul poliţiei rutiere în raza căruia s-a produs evenimentul împreună cu celelalte vehicule implicate în accident, pentru a declara evenimentul şi a se întocmi documentele necesare pentru constatarea accidentului. În cazul în care unul din conducătorii auto implicaţi părăseşte locul accidentului sau refuză să se prezinte la poliţie, celălalt conducător auto trebuie să furnizeze cât mai multe amănunte despre autovehiculul respectiv (tip, marcă, număr de înmatriculare etc.) şi dacă este posibil, datele eventualilor martori oculari identificaţi. Poliţiştii vor efectua cercetările necesare pentru identificarea autovehiculului implicat în evenimentul rutier şi a conducătorului auto care nu s-a prezentat la poliţie în vederea constatării. sau Completaţi împreună cu celălalt conducator auto implicat un singur formular de constatare amiabilă şi păstraţi una dintre cele două coli autocopiante. Dacă aveţi pretenţii de despăgubire trebuie să depuneţi formularul la compania de asigurare a celuilalt conducător auto, iar dacă nu aveţi pretenţii de despăgubire trebuie să-l depuneţi la compania dvs. de asigurare. Pentru mai multă siguranţa, se recomandă când este posibil, să mergeţi împreună cu celălalt conducător auto, cu formularul de constatare amiabilă completat, la un centru de daune al uneia dintre companiile dvs. de asigurare RCA. Puteţi utiliza constatarea amiabilă numai în următoarele condiţii: din accident au rezultat numai pagube materiale în accident au fost implicate numai două vehicule nu se creează pagube materiale altei persoane decât celor doi conducători de vehicule implicaţi în accident există acordul de voinţă al celor doi conducători auto, exprimat prin semnarea formularului În situaţia în care unul dintre vehicule este staţionat sau parcat, formularul poate fi completat şi de către proprietarul sau utilizatorul acestuia. Despre constatarea amiabilă: completarea formularului nu reprezintă o recunoaştere a vinovăţiei (aceasta va fi stabilită ulterior de către companiile de asigurări) dacă aţi completat formularul de constatare amiabilă, nu mai puteţi merge la poliţie în cazul în care aveţi nemulţumiri asupra stabilirii vinovăţiei compania de asigurări este obligată să rezolve cazul în baza formularului şi nu vă mai poate trimite la poliţie.- 132 replies
-
- 13
-
- accident circulatie
- eveniment
-
(and 3 more)
Tagged with:
-
In anul 2011 am fost accidentata ,leziunile mele impunand internarea si necesitand 40 zile de ingrijire medicalaCel care m a accidentat si a recunoscut vina,De fapt circulam amandoi in sensuri opuse,el virand brusc la stanga fara sa se asigureAccidentul a fost in luna octombrie 2011,iar la pol circulatiei inca nu sa finalizat acest dosar pt a fi trimis procuraturii Daca puteti sa mi spuneti ce termen de finalizare are un asemena dosar ?
- 24 replies
-
- accident circulatie
- accident rutier
-
(and 4 more)
Tagged with:
-
buna seara, in urma cu 6 luni am fost implicat intr-un accident rutier in judetul constanta. politia a fost la fata locului, a facut masuratori si a deschis dosar penal pt vatamare corporala celuilalt sofer. dosarul a fost inainta catre parchet si a primit nup in lipsa plangerii mele , si 3 luni permis suspendat pt neacordare de prioritate. cum as putea intra in posesia dosarului intocmit de politie? asiguratorul a facut o expertiza in urma careia as fi avut 152 km/h.am nevoie de dosar doar pentru masuratorile oficiale, expertiza a fost facuta doar din fotografiile pe care eu le-am dat asiguratorului, acesta a "estimat" 30 metri in plus la distanta de oprire, a pus greutatea opel astra g de 1650 kg in loc de 1300, si a facut greseli matematice grave, toate in defavoarea mea.
- 31 replies
-
Ce ma bucur ca existati ! Incerc sa aflu cu telefoane, vizite ce pasi ar trebui sa urmez in situatia mea si nu reusesc. Pe scurt : am avut un accident acum o luna; frana brusca, intrat in masina in fata, nu am respectat distanta; persoana din masina din fata s-a speriat, a chemat salvarea.. de aici a urmat procedura obisnuita (politie, declaratii etc) ; persoana respectiva nu a patit nimic si e chiar dispusa sa declare ca nu are nimic (am fost si eu cu ea la medic sa ma asigur ca e totul in regula). Acum, nu stiu unde, cu cine trebuie sa vorbesc etc. Am incercat sa gasesc info deja postate ca sa nu va mai fac sa pierdeti timp.. nu prea am gasit. Ma puteti ajuta, va rog ? Multumesc anticipat ! Marina
- 8 replies
-
- accident rutier
- accident usor
- (and 7 more)
-
vreau sa va cer si eu o parere(sau mai multe) intr-o speta: doua persoane merg cu scuterul prin oras, un sofer al unei masini parcate deschide portiera si-i doboara pe cei doi. un alt sofer vine din spate, si probabil ca nu-i observa pe cei doi, sau ii vede prea tarziu, franeaza, si totusi ii loveste si el...cine si in ce masura e de vina in aceasta situatie?al doilea sofer nu consumase bauturi alcoolice, conform etilotestului... multumesc anticipat pentru raspunsuri
- 10 replies
-
- accident circulatie
- scuter
-
(and 5 more)
Tagged with: