Search the Community
Showing results for tags 'CFR'.
-
Activitati desfasurate de politistii structurilor de transporturi
NewsBot posted a topic in News about police
Polițiștii acționează pentru a asigura un climat de siguranță pentru cetățenii care călătoresc cu trenul Pentru asigurarea unui climat de siguranţă pentru călători, poliţiştii structurilor de transporturi din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi - I.G.P.R. vor organiza, în perioada 9-12 august a.c., la nivel naţional, acţiuni pe magistralele de cale ferată şi în staţiile C.F.R. În perioada 9-12 august a.c., aproximativ 900 de poliţişti de la transporturi, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, vor desfăşura o acţiune la nivel naţional, în staţiile de cale ferată, precum şi în trenurile de călători care circulă pe magistralele C.F.R. şi secţiile feroviare adiacente acestora. Poliţiştii vor identifica şi lua măsuri legale împotriva persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în staţiile C.F.R. şi pe trenurile de călători, precum și împotriva celor care oferă spre vânzare călătorilor diferite bunuri fără a poseda autorizaţie de comercializare şi celor care apelează la mila publicului călător pentru obţinerea de foloase materiale. De asemenea, poliţiştii de la transporturi vor întreprinde măsuri pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, pentru identificarea minorilor lipsiţi de supraveghere, a vagabonzilor, a cerşetorilor şi a persoanelor consumatoare de substanţe halucinogene care, prin prezenţa lor, creează o stare de disconfort călătorilor. În plus, vor acorda sprijin lucrătorilor C.F.R. în vederea depistării şi identificării persoanele care călătoresc cu trenul fără a deține bilet de călătorie. I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice- 50 replies
-
- TF
- transporturi
-
(and 3 more)
Tagged with:
-
Suspecţi de furt componente C.F.R., prinşi de poliţişti Poliţiştii Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Braşov au efectuat cerectări cu privire la comiterea de furturi de relee, de pe rutele Braşov-Rupea şi Braşov-Făgăraş. Trei suspecţi au fost arestaţi preventiv. În urma cercetărilor desfăşurate, începând cu luna ianuarie a.c., poliţiştii au depistat trei tineri, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, suspectaţi de comiterea unor furturi de relee de pe rutele Braşov-Rupea şi Braşov-Făgăraş. În dimineaţa zilei de 18 februarie a.c., în baza autorizaţiei emise de magistraţi, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul unuia dintre suspecţi, unde au găsit, ascunse într-o bibliotecă şi sub un pat, 111 relee C.F.R.. Poliţiştii au stabilit că releele au fost sustrase în noaptea de 17 spre 18 februarie a.c., de pe rutele C.F.R. menţionate, punându-se astfel în pericol siguranţa traficului feroviar şi perturbându-se circulaţia trenurilor. Prejudiciul cauzat se ridică la 185.000 de lei. Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti şi prezentaţi Judecătoriei Rupea, care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, pătrundere fără drept în zona de siguranţă a căii ferate, distrugere şi semnalizare falsă. I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relaţii Publice
- 1 reply
-
- furt componente
- furt CFR
- (and 6 more)