Conectaţi-vă pentru a vă abona
Urmăritori
0
Ordinul de protecţie. - Ce presupune, cum şi în ce condiţii se poate obţine?
de
Marius, în Întrebări frecvente
-
Conţinut similar
-
de Marius
Potrivit unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, pus recent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, se va introduce o noutate importantă în lupta contra acestui fenomen îngrijorător, respectiv va deschide calea obţinerii unui ordin de protecţie provizoriu.
Conform proiectului, ordinul de protecție provizoriu va putea fi emis pentru acele fapte grave de violenţă domestică, adică faptele ce pun în pericol viaţa şi integritatea fizică a victimei. Practic, poliţistul va putea fi sesizat atât de victimă, cât şi de orice altă persoană care are cunoştinţă de astfel de fapte, iar acesta după ce verifică situaţia la faţa locului "poate emite un ordin de protecţie provizoriu în cazul în care se constată că există un risc iminent asupra vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii unui membru de familie".
Ordinul de protecţie provizoriu este executoriu, iar prevederile sale se aplică de îndată, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. În situaţia manifestării refuzului agresorului, punerea în executare a măsurilor stabilite prin ordinul de protecţie provizoriu se realizează prin constrângere, se precizează în proiect. Odată ce este emis de poliţist, ordinul va fi trimis pentru confirmare la procuror, în cel mult 24 de ore, însă procurorul dacă constată aspecte de nelegalitate sau netemeinicie, îl poate infirma motivat.
În prezent, victimele violenţei în familie pot obţine un ordin de restricţie de la instanţa de judecată, însă documentul nu se poate obţine de îndată. Trebuie făcută o cerere către instanţa competentă, iar soluţionarea ei de către judecător se va face în maxim 72 de ore.
Prin ordinul provizoriu poliţistul va putea dispune, temporar, una sau mai multe măsuri:
evacuarea temporară a agresorului din locuinţă, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, cu obligaţia de a preda cheile locuinţei poliţistului; reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei şi, dacă este cazul, schimbarea încuietorilor locuinţei; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate prin acesta; predarea de către agresor organelor de poliţie a armelor deţinute sau ridicarea acestora. În fine, proiectul de lege trebuie să treacă atât de Guvern, cât şi de Parlament, să fie aprobat de Preşedinte prin decret şi abia după ce este publicat în Monitorul Oficial poate să producă efecte.
-
de Catalin
Nu de puţine ori am întâlnit cazuri în care concetăţenii compară modul de intervenţie al poliţistului român cu cel american. Trecând peste faptul că , în marea lor majoritate, românii şi-au format o imagine a poliţiei americane bazată doar pe ce văd prin filme, iar acea imagine nu e tocmai identică cu ce se întâmplă în realitate, am să supun atenţiei dvs. un exemplu privind modul de acţiune în cazurile de violenţă în familie. Din păcate, sunt puţini cei care realizează dificultatea acestei munci de poliţie şi faptul că deseori poliţiştii ajung în situaţii unde sunt între ciocan şi nicovală. Datorită legislaţiei din ultimii ani, în munca noastră a devenit ceva firesc ca poliţistul să fie omul de sacrificiu, cel ce se face vinovat de ceva, indiferent de ce ar face sau cum ar acţiona. Şi am să vă explic de ce:
Să luăm exemplul violenţei în familie. Un beţiv îşi snopeşte în bătaie nevasta. Soţia sună disperată la poliţie şi cere ajutor. Poliţistul merge acolo cu cele mai bune intenţii, el vrea să o ajute pe nefericită. Numai că societatea românească, prin aleşii săi, e puţin cam ipocrită, îi cere poliţistului să rezolve o problemă, dar nu-i oferă ustensilele necesare, adică o lege care să-i confere drepturile şi competenţele necesare pentru a putea acţiona la fel ca poliţistul american.
Opinia publică vrea ca nenea poliţistul să meargă acolo şi să-l tăvălească imediat pe beţiv, să-l călărească puţin pe nenorocit şi exact ca în filmele americane, să-l ducă în arest până o să apară în faţa unui judecător sau eventual să-i dea un ordin de restricţie/protecţie, astfel încât mizerabilul să nu se mai apropie de soţia sa până se lămuresc lucrurile şi îşi bagă minţile-n cap. Corect, just şi frumos, da? Da, de pe margine şi teoretic aşa ar fi corect şi frumos, într-o societate civilizată, populată cu cei mai deştepţi, frumoşi şi grozavi oameni de pe planetă. Numai că un astfel de mod de acţiune pe care opinia publică şi-l doreşte, nu se regăseşte şi în legislaţie. Ca să vă convingeţi cum stă treaba cu legislaţia privind violenţa în familie, o să-mi permit să citez un coleg de aici de pe forum. În anul 2012 colegul nostru, dezamăgit de noile modificări legislative privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ne spunea:
După cum puteţi vedea, nenea poliţistul se duce acolo mai mult la mişto, pentru că după legea aia grozavă, nu prea poate face mare lucru. Iar dacă derbedeul se întoarce şi-i aplică o corecţie nevestei pentru obrăznicia de a cere ajutor la 112, cine credeţi că va fi de vină şi va fi blamat de opinia publică sau de mass-media? Aţi ghicit! Poliţistul ăsta nemernic, pentru că nu a acţionat cum o fac şi americanii, nu l-a băgat la beci. Nimeni nu-şi îndreaptă atenţia către ce prevede legea sau către cei ce au iniţiat şi adoptat o asemenea lege. De curiozitate, vă invit să o studiaţi. Veţi constata că cea mai mare parte a legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie se ocupă de înfiinţarea, funcţionarea şi finanţarea a tot felul de unităţi şi centre, complet inutile, dar care sunt finanţate de la buget.
În concluzie, dacă poliţistul român acţionează într-o astfel de speţă ca cel american, riscă să ajungă la puşcărie pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă, lipsire de libertate, etc. Pentru că nu-i aşa, deşi poliţistul ajunge la faţa locului şi vede femeia cu ochii umflaţi, tăvălită şi cu hainele rupte, nu este el în măsură să aprecieze dacă într-adevăr beţivul şi-a bătut nevasta sau nu. O astfel de stare de fapt o poate constata numai un judecător, în urma pledoariei a tot felul de asistenţi sociali sau psihologi ce poartă tot felul de titulaturi pompoase. Numai că până atunci, derbedeul trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie. El are o grămadă de drepturi, ce nu trebuie lezate.
Şi uite aşa, dacă nu vrea să încalce legea şi să ajungă la puşcărie, poliţistul trebuie să suporte oprobriul semenilor săi ce analizează superficial lucrurile. Din păcate, poliţiştii se lovesc zilnic de aceste probleme în cel mai palpabil şi real mod cu putinţă. Numai că nimeni nu e interesat de problemele lor.
Exemplele pot continua şi în cazul altor genuri de speţe. Imaginează-ţi că te duci să intervii la un scandal iscat într-o cârciumă de cartier, iar acolo un beţiv sparge o sticlă şi nu sare la tine, ci doar te ameninţă că-ţi taie beregata, ca şi cum ai fi cel mai mare duşman al său, deşi tu acolo nu te-ai dus să-i faci lui vreun rău, ci doar pentru a aplana un conflict, doar pentru a-ţi face datoria. Ce faci? Scoţi pistolul şi bagi cartuş pe ţeavă? Pentru că eşti conştient de faptul că dacă beţivul trece la fapte, într-o secundă, maxim două (timp în care tu nu vei putea să scoţi pistolul din toc) te va face franjuri cu sticla aia spartă pe care o are în mână. Dar pe de altă parte, ştii foarte bine că domnii procurori şi judecători, în caz de ceva, îţi vor povesti despre grozavul şi mirificul principiu al intervenţiei proporţionale cu atacul. Îţi vor spune că arma ta e mult mai puternică decât sticla ăluia şi că dacă ai scos arma, acest detaliu a dus la iritarea beţivului. Şi alte asemenea principii şi dezabateri făcute la rece din spatele unui birou confortabil.
Iar ca tacâmul să fie complet, îţi mai trece prin căpşor şi imaginea familiei tale, cu soţia şi copiii. Care în ambele cazuri, dacă situaţia degenerează, vor avea de suferit: copiii tăi îşi vor pierde tatăl, iar nevasta, soţul. Deoarece dacă-l împuşti, sunt mari şanse să te duci la puşcărie, iar dacă nu o faci, s-ar putea să ajungi într-un sicriu sau chiar mai rău, o povară pentru familie, dacă rămâi infirm ori schilodit.
Nu-i aşa că viaţa de poliţist e grozavă?
-
de CCristian2
Buna Ziua!
De mai bine de 7 ani de zile se intampla lucruri grave in familia mea!
Este vorba despre cumnatul meu,care isi face legea cu pumnul in casa!
De cele mai multe ori este vorbe de sora mea!O bate se poarta cu ea execrabil,si de fiecare data cand este pornita sa mearga la autoritati,da inpoi,fiindca o santajeaza ca ii ia copilul!
Cu ea nu am nici o sansa,ii este foarte frica de el,nu va face nici un demers sa scape de el!
Mai de vreo 4-5 ani,s-au mutat la noi acasa,in prezent ei stau cu mama si cu tata,eu stau cu sotia mea la alta adresa!
Se pare ca si acasa la noi bataile nu inceteaza,daca nu ii convine ceva,se apuca si da cu pumnul!
De ceva timp se pare ca mama imi ascundea ce se intampla acasa!
Bataile au fost tot mai frecvente,mama intervenea,si primea si ea aproape la fel,mai ca nu o batea,in schimb injuraturi si imbranceli!
Am incercat pe toate fronturile,cu amenintari peste amenintari asupra lui,promisiuni peste promisiuni ca nu mai face,care au fost numai minciuni!
In prezent sora mea nu vrea sa depuna plangere impotriva lui!
Aseara am fost anuntat de mama,ca a iesit scandal in casa,si a fost amenintata ca o baga in spital,si pe mine si pe toti membrii familiei,si ca politia nu are ce sa ii faca lui!
Este vorba de mama mea aici,care mi-a dat viata si m-a crescut!
As vrea sa merg sa ii intentez plangere pe fondul amenintarilor,si sa obtin ordin de restrictie impotriva lui,cu ocazia asta sa dispara de acolo din casa,fiindca altfel nu se poate cu el!
Va rog sa imi dati un sfat cum pot sa fac sa ii recastig linistea mamei mele!
-
-
Activi pe această pagină 0 membri
Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.