Jump to content
POLITISTI.ro

Istoria armelor


LORD

Recommended Posts

10 lucruri despre istoria tunului . Sursa: Revista Historia, 2010 .

Tunul a apărut datorită inventării prafului de puşcă, dar a evoluat suficient de mult încât să sprijine orgoliile care au alimentat războaiele. Iată zece lucruri despre apariţia şi evoluţia tunului.

1. Apariţia şi dezvoltarea tunului s-au datorat introducerii prafului de puşcă în folosirea armamentului.

2. Dinastia Song foloseşte pentru prima dată ţevi de bambus, care erau umplute cu praf de puşcă pentru a exploda, fiind numite lănci de foc.

3. Dinastia Yuan perfecţionează acest experiment şi foloseşte ţevi metalice, umplute cu praf de puşcă, iar proiectilele erau săgeţi, vergele sau schije de metal, precum şi substanţe otrăvitoare.

4. Aceasta arma ajunge în Europa prin negustorii arabi, dovada fiind scrierile călugărilor franciscani Wilhelm von Rubruk şi Roger Bacon în 1256.

5. În Europa, armele de foc apar în prima jumătate a secolului al XIV -lea, mai exact în Italia, în 1326, ele fiind ulterior răspândite în Germania de sud.

6. Dorinţa europenilor de perfecţionare a acestor arme a venit din încercarea de a găsi proiectile mai grele decât săgeţile şi, deci, ţevi mai groase şi mai rezistente.

7. Astfel apar tunurile din bronz sau fier, construite cu ajutorul celor care turnau clopotele bisericeşti.

8. Acum apar dificultăţile legate de supraîncălzirea tunurilor şi de necesitatea unui timp îndelungat de răcire, dar şi probleme legate de crăparea şi fisurarea lor, observându-se superioritatea bronzului.

9. În aprilie 1629 turnătoria regală din Stockholm reuşeşte să fabrice un tun de numai 123 kg, această greutate fiind redusă ulterior la 116 kg.

10. De la mijlocul secolului al XIX-lea, când preţul oţelului scade vor fi produse primele tunuri cu tragere rapidă, firma lui Alfred Krupp din Prusia reuşind să perfecţioneze industria de fabricare a armamentului.

8 lucruri despre istoria revolverului. Preluare Revista Historia 2010 .

Revolverul este una dintre armele cele mai întâlnite la persoanele care au dorit să aibă o armă. Revolverul creat de Samuel Colt a făcut istorie, a modernizat armele şi a progresat el însuşi. Iată opt lucruri despre revolvere şi apariţia lor.

1. Primele revolvere erau încărcate printr-un mecanism greoi: cel care îl folosea turna praf de puşcă, apoi introducea glonţul, arma şi abia apoi putea să tragă. Procedura era reluată pentru fiecare glonţ.

2. Modernizarea armelor de foc a depins în mod considerabil de timpul necesar reîncărcării armei după ce s-a tras.

3. Cel mai vechi revolver este produs de Hans Stopler în 1597.

4. Un alt revolver, aflat acum în Turnul Londrei, a fost datat la mijlocul secolului al XVII-lea şi se pare că a fost creat de John Dafte. Acesta are o singură piedică, însă se pare că problema lui era faptul că un foc putea să-l distrugă.

5. James Puckle a inventat în 1718, un revolver cu calibru de 30 de milimetri şi cu 11 cartuşe. Acesta este considerat strămoşul mitralierei. Această invenţie a permis tragerea a 63 de gloanţe în şapte minute.

6. Elisha Collier a modernizat revolverul inventând placa cu cremene, în 1818, astfel că până în 1822, acest revolver s-a răspândit masiv în Londra.

7. Câţiva ani mai târziu, în 1836, Samuel Colt a creat un revolver ce a dus la utilizarea acestuia pe scară largă. El a venit cu ideea de a moderniza rotaţia cilindrului. Acest revolver a fost răspândit chiar prin vânzarea directă de către Colt.

8. Revolverele au rămas populare până astăzi în multe locuri din lume, deşi tehnica militară a evoluat foarte mult. Cele mai vândute revolvere rămân cele create de Colt, arme care îi poartă numele.

10 lucruri despre sabia medievala . SURSA : Revista Historia , 2010 .

Sabia a fost o armă principală în bătăliile din Evul Mediu. Astăzi o persoană care deţine o sabie este ori un colecţionar înstărit ori un pasionat de arme. Iată zece lucruri despre săbii şi despre istoria lor.

1. Săbiile din Europa au evoluat de la cele Celtice din oţel, la cele cu două tăişuri, apărute în epoca bronzului.

2. Evoluţia tăişului săbiilor a împins şi modernizarea scuturilor de apărare.

3. La începutul Evului Mediu, săbiile aveau lame sub un yard (mai puţin de un metru) proiectate pentru a fi folosite cu o singură mână, cealată mână ţinând scutul.

4. Cele mai vechi săbii din Evul Mediu au fost create pentru a tăia, dar avea, în mod surprinzător lame subţiri, în special vârful, care de cele mai multe ori era rotunjit.

5. Între anii 1300-1500 săbiile evoluează tot mai rapid, principala modificare fiind alungirea mânerului şi a lamei. În jurul anului 1400 apare sabia lungă (denumită şi spadone), cu mâner şi lamă mult mai lungi decât cele anterioare.

6. În Evul Mediu săbiile evoluează devenind din ce în ce mai ascuţite şi mai uşoare, deci mai eficace, iar acest fapt duce la îmbunătăţiri în armură.

7. În secolul al XV-lea apare şi sabia japoneză Katana – folosită de samurai.

8. Au fost descoperite un număr însemnat de documente despre săbiile lungi şi tehnicile de mânuire a acestora, datând din secolele al XIII-lea-al XVI-lea.

9. Până la sfârşitul epocii medievale, săbiile sunt tot mai ascuţite şi mai tăioase, îmbunătăţind atacul, scutul devenind de prisos, iar săbiile cu mâner masvi şi deseori decorat devenind tot mai populare.

10. Renaşterea este caracterizată de o masivă dezvoltare a mânerelor săbiilor şi a formelor acestora, dar Iluminismul determină sfârşitul săbiilor ca armă.

  • Upvote 1
Link to comment
  • 2 months later...

Cum a apărut paraşuta. O istorie de peste 4000 de ani ! Sursa : Articol publicat de Gheorghe Braşoveanu in Revista Historia, 2010 i

Parasuta reprezinta o panza solida, dar usoara, croita ca o umbrela, care, cuprinzand sub cupola ei un volum mare de aer, amortizeaza caderea corpurilor. Paradoxal, dar varsta parasutei depaseste cu cateva secole pe cea a aparatelor de zburat, deci inainte ca omul sa reuseasca sa se ridice in aer. Ideea realizarii unei "umbrele" care sa permita coborarea omului de la inaltimi foarte mari este foarte veche, fiind prezenta in diverse legende si povestiri, la diferite popoare. Astfel, intr-un vechi manuscris chinez se spune ca imparatul Sun, care a trait intre anii 2258-2208 i.Hr., a reusit sa evadeze dintr-un turn inalt, unde era tinut in captivitate, sarind cu ajutorul a doua "umbrele" mari si aterizand cu bine.

Leonardo da Vinci este considerat parintele parasutei

Primul care a realizat schita unei parasute a fost italianul Leonardo da Vinci (1452-1519) - arhitect si pictor celebru, sculptor, inginer, scriitor, matematician si muzician, cel care a conceput, printre altele, si planurile unui aparat de zburat, asemanator cu elicopterul. in jurul anului 1480, el a proiectat o parasuta de forma unei piramide cu baza patrata, alaturi de care a mentionat: "Daca omul are un cort de panza scrobita, larg pe fiecare latura de 12 coti si inalt tot de 12 coti, el va putea sa-si dea drumul de la orice inaltime, fara sa i se intample nimic rau".

În epoca noastra, inginerul englez Adrian Nicholas a realizat, dupa schitele concepute de marele savant italian, o parasuta, folosind unelte si materiale care existau la sfarsitul secolului al XV-lea, adica panza de canava realizata manual, material folosit si de da Vinci ca suport al picturilor sale in ulei. Autoritatile engleze nu i-au permis lui Nicholas sa foloseasca aceasta parasuta, intrucat nu exista nici un studiu si nici o experienta care sa confirme securitatea zborului, o cadere cu astfel de parasuta fiind extrem de riscanta, mai ales in cazul unor vanturi puternice. Nicholas nu s-a lasat intimidat de embargoul autoritatilor engleze si si-a testat modelul de parasuta in Africa de Sud , unde nu exista nici un fel de interdictii legate de acest tip de zbor.

El a inchiriat un balon cu aer cald si s-a agatat cu parasuta de nacela, iar cand a ajuns la inaltimea de 3.000 de metri a taiat sforile de legatura. Caderea a fost cat se poate de lina, plutind pana la 800 de metri de pamant, apoi a abandonat parasuta construita de el, deschizand parasuta moderna. intrebat de ce a procedat asa, el a raspuns zambind: "Nu pentru ca nu aveam incredere intr-o aterizare lenta, ci eram preocupat de greutatea parasutei, care avea 85 de kg. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat la aterizare, daca mi-ar fi venit in cap?" Prin experimentul sau, englezul a demonstrat ca, in urma cu 500 de ani, Leonardo da Vinci a facut calcule cat se poate de exacte.Dupa cum aflam dintr-o stire publicata in 29 aprilie 2008, si un parasutist elvetian, in varsta de 36 de ani, a sarit in week-end, in localitatea La Payerne, de la o altitudine de 650 de metri cu o replica a parasutei imaginate la sfarsitul secolului al XV-lea de Leonardo da Vinci, dar realizata din materiale moderne, si a aterizat, in conditii bune, pe un aeroport militar.

Defontage experimenteaza o parasuta din pene

In anul 1617, venetianul Faustus Verazino da Sebenico a schitat si el o parasuta care avea calota dreptunghiulara. Mai tarziu, in 1770, profesorul francez Defontage a realizat o "manta zburatoare" formata dintr-un numar mare de pene iscusit prinse una de alta, pe care a experimentat-o pe un condamnat la moarte. Defonatge a cerut justitiei sa-i puna la dispozitie un condamnat la moarte, stabilindu-se, totodata, si o conditie: daca reusea experienta, cel destinat mortii sa fie absolvit de pedeapsa. Astfel, Jean Dumier, condamnat pentru talharie si omor, a fost urcat pe acoperisul unei cladiri inalte si dupa ce i s-a pus in spate "mantaua zburatoare" a fost aruncat in gol. Dumier a plutit pe deasupra multimii curioase si a ajuns cu bine pe pamant, palid de spaima, dar scapat de condamnarea la moarte.

Lenormand - nasul parasutei

in urma experientelor celebrului fizician englez Isaac Newton (1642-1727), facute in 1705, asupra rezistentei aerului, fizicianul francez Sebastian Lenormand a facut primele studii pentru realizarea unui mijloc de coborare a omului cu o viteza nepericuloasa. La 26 decembrie 1783, el a realizat mai multe salturi de pe turnul Observatorului astronomic din Montpellier, cu o parasuta de forma conica. Lenormand este cel care a folosit pentru prima oara termenul de "parachute", format din grecescul "para" - contra si frantuzescul "chute" - cadere, cuvant care a intrat in limbajul curent, desi este impropriu, pentru ca parasuta nu pareaza caderea, ci doar o face nepericuloasa, prin micsorarea vitezei de cadere.

Ideea lui Lenormand a avut un puternic ecou in randul temerarilor,tinand cont de faptul ca, la sfarsitul secolului al XVIII-lea s-a dezvoltat mult constructia de aerostate - baloane si dirijabile - aparate de zbor mai usoare decat aerul.

Aparatele de zbor si inmultirea sariturilor

Francezul Jean Pierre Blanchard (1753-1808) a conceput si el un model de parasuta pe care a experimentat-o la 7 ianuarie 1785, lansand cu ea, dintr-un balon aflat in zbor, o capra, care a ajuns cu bine la sol.

Un alt francez, François André-Jaques Garnerin (1769-1823) a efectuat, alaturi de profesorul sau, Jacques Charles (1746-1832), inventatorul aerostatului cu hidrogen, numeroase zboruri cu balonul, devenind un adevarat impatimit al zborului. in timpul Revolutiei franceze din 1789, in calitatea sa de comisar al Conventiei, a fost numit in functia de sef al trupelor de artilerie ale armatei franceze de nord. Luat prizonier de catre austrieci, a profitat de cei trei ani petrecuti in puscarie, pentru a pune la punct planurile primei sale parasute. La inceputul anului 1797, Garnerin a efectuat primele experiente, la Paris, cea finala constand in lansarea cu parasuta a cainelui sau, care a avut o aterizare fara probleme, ajungand cu bine pe pamant.

Dupa aceasta tentativa reusita, Garnerin s-a incumetat, la 22 octombrie 1797, sa incerce pe propria piele inventia, sarind de la 1.000 de metri si bagand in sperieti spectatorii din parcul Monceau, dar reusind sa aterizeze relativ bine cu "cearceaful sau zburator", alegandu-se doar cu o entorsa! in anul urmator, impreuna cu fratele sau, Jean Garnerin (1766-1849), a realizat o parasuta cu nacela, prevazuta cu un orificiu central in velura, dandu-i, astfel, o stabilitate asemanatoare cu cea realizata astazi, la parasutele moderne. Garnerin si-a brevetat inventia in 1802, astazi acest document fiind pastrat la Muzeul Institutului National Francez al proprietatii Industriale. A.J.Garnerin si-a continuat activitatea de aeronaut si parasutist pana la 18 august 1823 cand, la o aterizare gresita, s-a accidentat mortal. Sotia sa Jeanne Garnerin, nascuta Labrose, care l-a insotit in multe din calatoriile sale cu balonul, a fost prima femeie care, la 10 noiembrie 1798, a sarit cu parasuta dintr-un balon. Primul aeronaut care si-a salvat viata folosind o parasuta a fost polonezul Kuparenko, care a sarit din nacela unui balon avariat.

Secolul al XIX-lea - noi modele

Aeronautii germani Latterman si Köthe Paulus au realizat prima parasuta impachetata, sub forma unui pachet legat in cercul de la baza balonului. Astfel stransa, parasuta se desprindea de sub balon si dupa ce se actiona un dispozitiv manual de deschidere, pachetul se desfasura si se deschidea complet in aer, asigurand o coborare mai lina pe pamant.

Aparitia aparatelor de zbor mai grele decat aerul a declansat o noua etapa in constructia de parasute. Zborurile cu primele avioane - aparate care nu erau destul de sigure - faceau ca unele dintre ele sa se incheie cu catastrofe. Din aceasta cauza, se simtea nevoia unui dispozitiv sigur, care sa poata salva viata pilotului in caz de avarie a aparatului. Pentru inceput, s-a incercat adaptarea parasutelor utilizate la salturile din aerostate la noile aparate de zbor, dar se ridicau unele probleme legate de forma si marimea lor, dar si cat de sigure pot fi, in orice conditii de zbor. Cei care sareau cu parasuta din avion trebuiau sa fie bine instruiti pentru ca existau situatii in care saltul se facea incorect si parasuta se agata de ampenajul avionului sau putea sa se deschida cu intarziere si sa se produca accidente grave. Pentru a elimina asemenea incidente s-au confectionat parasute cu deschidere semiautomata, la care clapeta de declansare a parasutei era legata de avion printr-un snur. Cand parasutistul sarea, daca intarzia declansarea deschiderii parasutei, in momentul cand, in cadere, se parcurgea distanta egala cu lungimea snurului, sistemul se declansa sub actiunea greutatii omului. De asemenea, o varianta originala de parasuta a fost cea creata de rusul Gleb Evghenievici Kostelnicov, in 1911, avand forma unei ranite metalice, fixata la spatele parasutistului. Prin tragerea de un snur se deschidea capacul ranitei, iar un sistem de arcuri arunca parasuta in afara.

Primul salt cu parasuta dintr-un avion a avut loc in S.U.A. si a fost executat in zona orasului Saint Louis, din statul Missouri, in ziua de 1 martie 1912, de catre capitanul Albert Berry, de la o inaltime de circa 500 de metri, iar primul salt fortat cu parasuta a fost executat de aviatorul francez Adolphe Pegoud, la 19 august 1913. in timp ce cobora cu parasuta, urmarind evolutiile aparatului pe care il parasise, Pegoud si-a dat seama ca exista posibilitatea de a se realiza acrobatii aeriene cu avionul. Ca urmare a acestei descoperiri, in lunile urmatoare el a executat mai multe lupinguri si primul zbor cu avionul pe spate, din lume.

Parasutismul ca sport

Cu timpul, parasutismul a devenit o ramura sportiva care cuprinde probe de lansari cu parasuta de la diferite inaltimi. Salturile se executa individual sau in grup, cu deschiderea intarziata a parasutei, cu aterizare la punct fix, cu executii acrobatice etc. Parasutistii acrobati au aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ei au inlocuit centura cu o bara legata de suspantele parasutei. Aceasta, desfacuta, era prinsa initial de plasa balonului. Dupa ce se aseza pe bara, acrobatul desprindea parasuta de balon si, in timpul coborarii, executa diferite figuri acrobatice. in 1919, un francez, Lallemand, a efectuat primele salturi cu o parasuta cu deschidere comandata, iar americanul Irwing a facut primul salt cu o parasuta cu deschidere intarziata.

Prin practicarea parasutismului se dezvolta forta generala, cu accent pe forta membrelor inferioare, curajul, vointa etc.

Aparitia parasutei de salvare

Uriasa dezvoltare a aviatiei, prin aparitia de aparate de zbor care ating viteze si inaltimi tot mai mari, a dus la perfectionarea parasutelor de salvare, care trebuie sa faca fata socului dinamic produs de deschiderea brusca, la o viteza mare a avionului, smucitura care poate duce la ruperea voalurii, daca aceasta nu este confectionata dintr-un material deosebit de rezistent. De asemenea, parasutistii au nevoie de un echipament special si o pregatire temeinica pentru a putea suporta suprasarcinile care apar in timpul salturilor. in cazul coborarii supersonice, parasuta de salvare este inlocuita de scaunul catapultabil, care asigura atat catapultarea - cu scaun cu tot - cat si deschiderea parasutelor de franare si stabilizare a caderii, protejand pilotul impotriva suprasarcinilor. Pentru zborurile la mari inaltimi, unde presiunea atmosferica este foarte scazuta, pilotul este echipat cu un costum special si dotat cu o instalatie speciala pentru alimentarea cu oxigen.

Parasutele folosite pentru salvarea pilotilor si a echipajelor avioanelor, in cazul unor accidente de zbor, au aspectul unei perne de forma patrata, care este pliata, pe ea stand aviatorul in timpul zborului, fiind cunoscuta sub denumirea de parasuta de scaun. in aviatia sportiva si cea militara sunt folosite astfel de parasute dar si parasute de spate, asociate cu o parasuta secundara, de rezerva, fixata pe piept. Toate parasutele au comanda manuala, care se actioneaza de catre parasutist, dar sunt si parasute prevazute cu comanda de deschidere automata.Parasutele moderne, de diferite tipuri, sunt utilizate in aviatie, cosmonautica, misiuni militare, pentru parasutarea unor materiale, pentru franarea, la aterizare, a avioanelor de mare viteza, in vederea reducerii distantei de rulare pe pista etc.

Inteligenta romaneasca si perfectionarea parasutei

La noi intara, primul salt cu parasuta din avion a avut loc la 12 octombrie 1925, in cadrul unui miting aviatic desfasurat in orasul Tecuci si a fost executat de locotenentul de aviatie Jean Nicolaescu.

Prima parasutista romanca a fost Smaranda Braescu (1899-1960), care a obtinut brevetul international de parasutism, la Berlin, in 1928, si brevetul de pilot de aviatie, in 1933, la Cleveland (S.U.A.). La 28 octombrie 1931, ea a sarit de la inaltimea de 6.000 de metri, dintr-un avion pilotat de Alexandru Papana - un as al aviatiei romane - aducand tarii noastre primul record mondial feminin si un record national absolut, iar in 1932 in cadrul unui miting aviatic desfasurat la Sacramento (S.U.A.) a sarit de la inaltimea de 7.233 metri, doborand recordul mondial absolut din acea vreme.

Prima parasuta romaneasca a fost confectionata dupa un model francez, in atelierele Grupului de aerostatie de la Pantelimon, in anul 1922.in anul 1925, mecanicul de marina Eugen Sziklay, din Brasov, a conceput o parasuta cu aer comprimat, cu care a facut demonstratii la mitingul de aviatie organizat in ziua de 19 iulie 1925, la Bucuresti. in acelasi an, Aurel Biju a realizat un nou model de parasuta, obtinand primul brevet de inventie romaneasca. Cu acest model de parasuta s-a stabilit primul record national, cu o lansare de la inaltimea de 2.000 de metri.

De un larg ecou s-a bucurat sistemul de salvare inventat de Dragomir Anastase. El este autorul "cabinei catapultate" experimentata in 1929, in Franta, pe aeroportul Orly. Ideea consta in atasarea la scaunul fiecarui pasager a unei parasute care, in momentul critic, ii da posibilitatea pasagerului sa treaca printr-o deschizatura a podelei si sa cada pana la deschiderea parasutei. Importanta acestei inventii este foarte mare, caci astazi a devenit singura posibilitate de salvare a pilotilor si a echipajelor avioanelor supersonice moderne.

Comentariu propriu : Probabil unii s-au mirat ca am postat istoria parasutei in topicul ,,Istoria Armelor ,, dar cred ca sunteti in asentimentul meu , ca in epoca moderna parasuta si-a castigat un rol important in domeniul militar, unde are largi aplicatii, de la trupele de parasutisti, trupele de comando, trupele Legiunii Straine, Beretele Verzi, U.S. Neavy, Seals, etc. astfel ca in combinatie reprezinta daca nu o veritabila arma cel putin un accesoriu militar extrem de important.

Link to comment
  • 3 weeks later...

Istoria singurului submarin românesc. Un fost torpilor pe cea mai scumpă piesă a Armatei povesteşte „avatarurile” prin care a trecut Delfinul . Sursa : Ziarul Adevarul din 17 martie 2011

Maistru Militar ®, brăileanul Marian Chiţoiu a avut ocazia să facă parte din echipajul submarinului Delfinul. Noul submarin Delfinul, deşi tras pe linie moartă, este încă obiectul cu cea mai mare valoare de inventar a oştirii, costând la data achizţionării nu mai puţin de 61,5 milioane de dolari. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Submarinul „Delfinul", construit în 1936, la Fiume (astăzi Rijeka) a fost luat drept pradă de război de către ruşi. Retrocedat în 1957, sub formă de epavă, a fost reparat şi folosit ca navă de cercetări până în anii '70 când a fost casat.

„După ce am fost selectat pentru echipajul submarinului am fost trimis în Uniunea Sovietică, la Poti, unde am urmat un curs intensiv pentru lupta subacvatică. Am luat atunci contact cu torpilele de ultimă generaţie sovietice, între care şi torpilele cu oxigen, capabile să atingă 120 de noduri, dar al căror siaj poate deconspira poziţia navei", ne-a povestit Marian Chiţoiu, fostul maistru torpilor. A participat la punerea submarinului în funcţiune de la Groki, unde echipajul s-a urcat pe nava nou-nouţă. Aşa că din perioada probelor are câteva poveşti pe care nimeni nu le-a spus.

„La Gorki erau echipaje din Polonia şi din India, care ridicau navele. Submarinul nostru, din clasa Kilo, era ultimul din serie, şi avea câteva perfecţionări care nu se regăseau la cele 10 bucăţi indiene sau la cel polonez", ne-a explicat Marian Chiţoiu.

Primele probleme ale submarinului Delfinul au apărut chiar de la probele de adâncime. La bordul submarinului erau trei ingineri, ruşi care au calibrat aparatura.

„Ne-am lăsat tot mai adânc şi ruşii cam bătrâiori se tot uitau pe aparate. Submarinul trosnea sinistru câteodată. La un moment dat, ruşii s-au uitat la aparate şi au izbucnit în râs. Acestea indicau 278 de metri adâncime. Au ridicat păhărelele cu coniac „Murfatlar" de cinci stele, pe care comandantul îl oferise, le-au dat peste cap şi ne-au anunţat de fapt adâncimea: 302,5 metri, record al Marinei Române până în ziua de astăzi. Ulterior am mai coborât de două ori la adâncimea de 300 metri cu aparatele calibrate de inginerii care râdeau şi ne spunea într-una «Hai noroc, haraşo»", ne-a mai povestit maistrul torpilor. În timpul probelor de submersie, alt necaz pe capul ruşilor.

Au dat drumul la sonare şi au constatat cu stupoare că nici aparatele lor nu îl auzeau. Era din cauza elicei noi. Fusese montată în premieră pe submarinul nostru. La suprafaţă, în Odessa, au manevrat în aşa fel un remocher nu prea mare, ca să atingă uşor elicea.

„În urma loviturii semnătura acustică s-a modificat puţin şi ruşii au putut cât de cât să „vadă" după aceea submarinul. Cert este că noul tip de elice nu a mai fost după aceea montat decât pe submarinele lor, nu pe cele de export", mai povesteşte Chiţoiu.

După ce a fost adus în ţară inginerii navalişti au reechilibrat elicea. Din nou submarinul Delfinul se poate deplasa perfect tăcut nedetectabil. Acest lucru s-a văzut la singura aplicaţie desfăşurată cu aliaţii în Marea Neagră.

„Atunci americanii care au deplasat avioane de cercetare antisubmarină şi corvete pentru vânătoarea de submarine au avut neplăcuta surpriză de a nu vedea unde este submarinul. Nu a putut fi detectat. Aceasta şi din cauză că este acoperit cu un cauciuc special gros de şapte centimetri care dispersează ecoul sonarului". Submarinul se poate deplasa sub apă cu peste 40 de kilometri pe oră şi este unul de atac, putând lansa cele 18 torpile de la bord în mai puţin de 7 minute.

„Nu numai torpilele pot fi lansate ci şi oamenii, scafandri de luptă şi echipele forţelor speciale. La un astfel de exerciţiu după ce s-a inundat tubul de lansare pentru o misiune de evacuare-salvare, s-a constat că echipamentul scafandru se defectase. S-au închis imediat trapele şi omul a putut fi salvat. Apa care a intrat în navă, eram la adâncime Snorchell de 15 metri, a fost evacută prin valvele de securitate fără probleme", ne-a explicat fostul maistru torpilor.

  • Upvote 1
Link to comment

Din istoria uniformelor militare : Hugo Boss, croitorul lui Hitler . Sursa : Revista Historia, martie 2011 .

Una dintre cele mai faimoase mărci vestimentare pentru bărbaţii neîndurători, hotărâţi, decişi, superiori, cu atitudine de şefi. Stil care ar putea însă proveni din păcatul originar al firmei: acela al legăturilor primejdioase cu hitleriştii.

Firma Hugo Boss AG a fost înfiinţată în 1924 la Metzinger, un mic orăşel la sud de Stuttgart. Iniţial, în ateliere se confecţionau uniforme pentru poliţişti şi pentru poştaşi. Afacerea nu mergea prea bine, iar climatul economic din Germania acelor timpuri, imediat după Primul Război Mondial şi Pacea de la Paris (1919) – adică la începutul declinului economic german care l-a propulsat pe Hitler la putere – a adus firma în pragul falimentului. Ca urmare, patronul trebuia să găsească soluţii de supravieţuire pe timp de criză. Hugo Ferdinand Boss şi creditorii lui încheie în 1931 o înţelegere, în urma căreia firma de confecţii rămâne cu doar şase maşini de cusut. Patronul încearcă să repornească afacerea. Coincidenţă sau nu, vântul începe să sufle în pânzele afacerilor croitorului Hugo Boss o dată cu înscrierea sa în Partidul Naţional Socialist, în acelaşi an. Boss devine şi unul dintre susţinătorii financiari ai SS. Nu există însă nicio dovadă că ar fi aderat cu-adevărat la doctrina nazistă.

Hugo Ferdinand Boss a afirmat mai târziu că s-a alăturat naziştilor atras de promisiunile de a scăpa de faliment şi pentru că se simţea cumva exclus din sânul Bisericii Evanghelice. După 1931, el intră în mai multe asociaţii fasciste culegând şi beneficiile care decurg din acest lucru: vânzările lui cresc de la 38.260 RM (Reichsmark) în 1932, la peste 3.300.000 de RM în 1941, în vreme ce profiturile se majorează în aceeaşi perioadă de la 5.000 la 241.000 RM.

Deşi Hugo Boss pretindea, într-o reclamă din 1934/1935, că a fost creator al uniformelor naziste încă din 1924, furnizor oficial devine în anii 1928-1929. Firma confecţionează uniforme pentru SA (Sturmabteilung, organizaţie paramilitară nazistă care a jucat un rol esenţial în ridicarea la putere a lui Hitler în anii 1920, supranumiţi „Cămăşile brune“), SS (Schutzstaffel, braţul înarmat al Partidului Naţional Socialist), Hitlerjügend (Tineretul hitlerist), NSKK (Nationalsozialistisches Kraftfahrkorps – Divizia motorizată nazistă) şi alte organizaţii de partid.

Istoricii notează că, pentru a acoperi cererile de uniforme din ultimii ani de război, Boss a folosit munca a circa 40 de prizonieri şi aproximativ 150 de sclavi din statele baltice, Belgia, Franţa, Austria, Polonia şi URSS. Aceleaşi surse notează că directorii companiei erau îndrăgostiţi de nazism şi că Hugo Boss ar fi avut în apartamentul său, în 1945, o fotografie a lui cu Hitler. Chemat să se justifice în 1946, după încheierea războiului, în timpul aşa-numitelor procese de denazificare, el fiind convocat pe baza apartenenţei sale la partid, a finanţelor vărsate în conturile SS şi a uniformelor croite pentru partidul nazist chiar şi înainte de 1933, anul în care Hitler a preluat puterea şi a ajuns cancelar, Boss a fost considerat atât activist, cât şi susţinător şi beneficiar al nazismului. Pentru toate acestea, el a plătit preţul: i s-a luat dreptul de vot, i s-a interzis să conducă afaceri şi a fost amendat cu suma uriaşă pe atunci de 100.000 de mărci. Supravieţuieşte doar doi ani acestui scandal (moare în 1948); afacerea sa merge însă mai departe.

Scandalul din 1997

Dar blestemul nazist însoţeşte firma lui Boss ca un nor negru; aceasta suferă o nouă lovitură de imagine în 1997, când compania apare pe lista firmelor nemţeşti care au colaborat cu hitleriştii. Acest fapt declanşează un torent de dezvăluiri în legătură cu implicarea lui Boss alături de nazişti. „Fireşte că tatăl meu a făcut parte din Partidul Naţional Socialist“, a spus fiul lui Hugo Boss, Siegfried Boss, care avea 83 de ani în momentul izbucnirii noului scandal. „Dar cine nu era nazist pe atunci? Întreaga industrie lucra pentru armata nazistă“, mai afirma acesta, citat de revista austriacă „Profil“. În ajunul declanşării scandalului, Monika Steilen, purtătoarea de cuvânt pentru Hugo Boss AG, declară: „Fabrica de îmbrăcăminte fondată de domnul Hugo Boss a produs obiecte vestimentare şi credem că şi uniforme SS... În această privinţă nu avem arhive în companie şi încercăm la ora asta să vedem ce s-a întâmplat. Este prima dată când auzim de această istorie“.

Pentru a-şi arăta buna credinţă în elucidarea acestui aspect şi a demonstra că acceptă să poarte pe umeri crucea îmbârligată nazistă, compania a finanţat cercetările unui istoric – Elisabeth Timm. Nu era, de altfel, prima firmă care făcea acest lucru. Companiile Allianz şi Căile Ferate Germane brevetaseră deja modelul. Descoperirile lui Timm nu au fost însă pe placul conducerii companiei Hugo Boss AG.

Drept urmare, firma a refuzat să-i mai publice cartea ,pentru că era foarte jenant“. Informaţiile arătau că Boss şi-a construit, de fapt, averea croind uniformele naziştilor şi ale tinerilor hitlerişti. Şi mai mult decât atât. Elisabeth Timm, cu care firma Hugo Boss a rupt relaţiile imediat ce aceasta s-a adresat presei, a demonstrat cu claritate că firma a folosit munca forţată a polonezilor şi francezilor. Timm s-a plâns că întreprinderea nu a lăsat-o să cerceteze arhivele, pretinzând că acestea nu există. „Cu toate acestea mi-au oferit un certificat în legătură cu achiziţionarea unui teren la începutul anilor 1940“, a declarat atunci Timm.

După numai doi ani, în 1999, firma, alături de alte companii germane, e chemată în judecată de avocaţi americani din New Jersey, pe motiv că a folosit munca forţată în timpul războiului. În decembrie 1999, guvernul german şi avocaţii americani ai evreilor ajung la o înţelegere în cadrul căreia firmele nemţeşti şi guvernul de la Bonn au acceptat să plătească în solidar 5,1 miliarde de dolari pentru a compensa munca sclavilor folosiţi de germani în Al Doilea Război Mondial. Compania Hugo Boss a acceptat să verse în acest fond o sumă de, se zice, 752.000 de euro.

După moartea lui Hugo Boss, fabrica s-a întors la confecţionarea uniformelor pentru poliţişti şi poştaşi. Primele costume marca Hugo Boss au fost produse în anii 1950. În 1967, nepoţii lui Hugo Boss, Uve şi Jochen, au preluat conducerea companiei şi au început să o transforme în ceea ce este ea astăzi. Ei au schimbat strategia de marketing şi numele companiei în Boss. Între 1960 şi 1970, produsele Boss devin sinonime cu accesoriile şi costumele de lux pentru bărbaţi. În 1970, marca devine una exclusiv masculină. Imaginea promovată este aceea a unui bărbat puternic, sigur pe el, cu o atitudine superioară, de şef, iar simbolul ei devine actorul american Sylvester Stallone.

În 1990, o dată cu schimbările intervenite în modă, brandul se orientează către îmbrăcămintea casual şi sport, foarte diferită de costumele sofisticate şi foarte la modă din trecut, iar firma se rebranduieşte din Boss în Hugo Boss. În prezent, compania are mai mult de 6.000 de magazine în lume şi operează trei branduri diferite: Boss, Hugo şi Baldessarini.

În 1993, Hugo Boss AG îşi diversifică activitatea, introducând pe piaţă un tip de colonie pentru bărbaţi şi, în acelaşi timp, lansează şi o linie vestimentară pentru femei cuprinzând topuri, rochii, lenjerie şi încălţăminte. Brandul a rămas însă centrat pe îmbrăcămintea masculină: costume, dar şi pantofi, cămăşi, jeanşi, cravate şi sandale. Cravatele marca Hugo Boss, celebre pe piaţa modei, au un design simplu şi sunt confecţionate din cele mai bune materiale, de regulă din mătase italienească.

Link to comment
  • 1 month later...

Care sunt cele zece arme pe care le au doar SUA. Sursa : Capital.ro din 01 Mai 2011 care la randul lor citeaza ca sursa Business Insider .

Sovieticii au explodat prima lor armă nucleară în 1949, iar China a anunțat anul trecut că îşi va construi propriul bombardier Stealth. Chiar și-așa, sunt câteva arme pe care restul lumii nu le are. Unele existe deja de mai bine de câțiva ani, altele au fost modificate, iar unele se află încă în faza de producție.

MQ9 Reaper Drone

Produs de General Atomics Aeronautical Systems și lansat 2001

Aeronava este cea mai mare din arsenalul SUA care nu este condusă de piloți. Avengura aripilor este de 20 de metri, are o greutate , atunci când este goală, de 2,2 tone și poate suporta 1,8 tone de combustibil. Timpul de zbor este de de 36 de ore. Avionul zboară la o altitudine de peste 15.000 metri și poate citi o plăcuță de înmatriculare de la trei km distanță.

AA12 Atchisson Assault Shotgun

Produs de Maxwell Atchisson și lansat în 2005

AA12 poate trage cinci gloanțe de calibru 12 pe secundă, iar pentru că reculul este proiectat la doar 10% dintr-o pușcă normală, arma poate fi folosită pentru trageri din șold cu doar o singură mână. Proiectate pentru folosința de lungă durată, testele au arătat că arma poate trage până la 9.000 de runde fără să fie curățată sau să se blocheze.

PHASR Rifle

Produsă de Departamenul de Apărare și lansată în 2007

Pușca PHASR este o armă cu laser ce se poate ține în mână, capabilă să orbească și să dezorienteze pe oricine este luat în raza de acțiune. Deși armele care cauzează orbire sunt interzise printr-un protocol al Națiunilor Unite din 1995, această armă provoacă doar orbirea temporă; așa a trecut de interzicere.

The Taser Shockwave

Produs de TASER și lansat în 2008

Acest model poate electrocuta o mulțime de oameni la o simplă atingere de buton. Arma are o rază de acțiune de 7,6 metri.

The Black Knight

Produs de BAE Systems și lansat în 2008

The Black Knight este o combinație între un tanc controlat prin telecomandă și vehiculele de recunoaștere, fabricat pentru situații prea riscante pentru vehiculele conduse de oameni. Pentru a menține costurile scăzute, tancul are un sistem de arme și componente de motor similare cu cele ale vehiculului Bradley Fighting, condus de oameni.

The Active Denial System

Produs de Raytheon și lansat în 2008

Arma aruncă un câmp de unde electromagnetice, mai scurt decât microundele, care sunt automat absorbite de primul strat de piele uman. Durerea este atât de intensă încât soldații o numesc „Goodbye Weapon“. Arma a fost testată pe prizonieri și a fost eliberată în Afganistan în 2010, însă a fost retrasă inexplicabil câteva luni mai târziu.

The Laser Avenger

Produsă de Boeing și lansată în 2009

Are doar câțiva centimetri în diametru și este invizibilă cu „ochiul liber“, Avenger este de 20 de ori mai caldă decât plita unei sobe electrice și poate pătrunde cu ușurință prin scuturile artileriei. Arma este în prezent testată și pentru a deturna vehicule aeriene.

MAARS Robot

Produs de QinetiQ și lansat în 2009

Acesta este un robot care dezamorsează bombe, cu modificări. Este ușor adaptabil la diferinte necesități. El poate fi transformat fie într-o pușcă mitralieră MB240, fie într-un lansator de grenade de 44 milimetri. Până acum, acest tip de armament nu a fost utilizat în luptă.

XM2010 Enhanced Sniper Rifle

Produs de Remington și lansat în 2010/2011

Acest produs este o modificare a carabinei cu lunetă, în vârstă de 22 de ani, M24. Aceasta este construită pentru a fi eficientă la altitudini ridicate și distanțe lungi, precum cele din Afganistan. După ce lunetiștii americani absolvesc cursul de cinci săptămâni al școlii Fort Benning sunt capabili să nimerească o țintă umană de nouă ori din zece de la o distanță de 600 de metri.

XM25 Individual Airburst Weapon System

Produs de Heckler & Koch, urmează a fi lansată în 2014

XM25 va putea lansa cu acuratețe o grenadă de generație viitoare de 25 de milimetri, până la o distanță de 500 de metri. Detonarea poate fi programată manual cu 10 metri înainte de a-și atinge ținta.

Comentariu propriu : Fotografiile la armele mai sus mentionate le puteti viziona pe site-ul capital.ro (eu din motive tehnice nu le-am putut copia) .

  • Upvote 1
Link to comment
  • Moderator

Cu ajutorul lui imageslogolg.gif

MQ9 Reaper Drone

predatorbdronemq9reaper.jpg

AA12 Atchisson Assault Shotgun

o puteti vedea aici:

PHASR Rifle

789pxphasrrifle.jpg

The Taser Shockwave

15093762.jpg

The Black Knight

origyp3.jpg

The Active Denial System

activedenialsystem.png

The Laser Avenger

laseravengerbig.jpg

MAARS Robot

maarsrobotthearmedsword.jpg

XM2010 Enhanced Sniper Rifle

1293196275.jpg

XM25 Individual Airburst Weapon System

4109545274c917bdc0a9.jpg

  • Upvote 1
Link to comment

"Nu stiu cu ce se maninca" acel active denial system, insa imi place teribil purtatorul, sa fac o plimbare cu el pe Calea Victoriei la ora de virf.

Link to comment

Daca inteleg bine, e ca un cuptor cu microunde pe care il poti tinti catre o persoana. Ii fierbe pielea incetul cu incetul, microundele provoaca incalzirea corpurilor care contin apa. Ca si cum s-ar opari, dar in toata masa pielii, nu doar la suprafata. Probabil ca trebuie sa doara chestia asta.

Link to comment
  • 1 month later...

Am ales azi sa va prezint soldatul ca arma experimentala :

Scandaluri privind experimentele medicale făcute pe soldaţi . Sursa :Extras din articol publicat ijn revista Historia din 2011

Fiecare dintre noi ne imaginam că suntem super eroii desenelor animate pe care le urmărea în copilărie. Ulterior când am trecut de acea parte a copilăriei, aceşti super eroi au rămas acolo în spatele micului ecran sau pe benzile desenate. Totuşi ideea de a avea un supererou în armata pe care o conduci nu a părut o idée absurd multora dintre liderii marilor puteri ale lumii. Aşa au apărut experimentele militare top secret. Însă cum secretele se mai şi află vă prezentăm zece scandaluri privind aceste experimente ale armatei americane.

1.Vedere în infraroşu. Marina Americană a vrut să dea superioritate soldaţilor săi în cel de-al doilea Război Mondial asupra adversarilor. Aşa că au urmărit mărirea spectrului vizual al propriilor soldaţi în infraroşu. Cercetătorii ştiau că vitamina A conţine o moleculă senzitivă la lumina. Aşa că au hrănit voluntari cu suplimente făcute din ficat iar vederea acestora a început să se schimbe în câteva luni, extinzându-se în zonă infraroşie. Desigur, succesul a fost trecător, alţi oameni de ştiinţă reuşind să dezvolte un telescop electronic pentru a vedea în respectivul spectru, aşa că cercetările pe oameni au fost abandonate. Alte naţiuni s-au jucat şi ele cu vitamină A în timpul aceluiaşi război. Piloţii japonezii au primit atâta vitamină pentru a le fi îmbunătăţită vederea nocturnă astfel încât în anumite cazuri vederea lor s-a îmbunătăţit cu 100%.

2.Injecţia de plutoniu. În timp ce SUA se aflau în cursă realizării primei bombe atomice aproape de finele celui de Al Doilea Război Mondial, cercetătorii au vrut să ştie mai mult despre ce plutoniu şi efectele sale. Aşa că testele au început pe 10 aprilie 1945, prin injectarea de plutoniu în două victime ale unui accident de maşină de la Oak Ridge, Tennesse. Voiau să vadă cât de rapid scăpa corpul uman de radiaţie. Acela a fost primul din peste 400 de experimente. Studiile au variat de la efectele unor doze variate de radiaţii până la tratamente experimentale pentru cancer. Dovezile despre ele au devenit publice în 1995, când Departamentul de Energie le-a făcut publice.

3.Omul- rachetă. Înainte ca omul să ajungă în spaţiu şi pe Luna, drumul spaţial a avut un erou necunoscut. Cercetătorii NASA au dezvoltat motoare cu viteze de peste 640 de kilometri pe oră. Primele experimente cu cimpanzei n-au dat niciun rezultat pentru că aceştia mureau din cauza leziunilor de pe creier. Din 1954 colonelul John Stapp de la Aviaţia SUA a fost supus la 35 de astfel de experimente, inclusiv o viteză-record de 1.017 kilometri la oră. În timpul experimentelor Stapp a suferit numeroase contuzii, a avut coaste rupte, două încheieturi fracturate, şi-a pierdut dinţii şi şi-a spart vasele de sânge din ambii ochi.

4.Porcuşorii pacifişti de Guinea. Cei mai mulţi soldaţi nu se aruncă în lupta contra viruşilor ucigaşi şi a bacteriilor. Dar exact acest lucru l-au făcut peste 2.300 de adventişti de ziua a saptea în armata americană. Cum ei interpretau porunca biblica “Să nu ucizi!” literal, n-au vrut sa lupte pe front. S-au oferit voluntari, însă, pentru a fi cobai pentru testarea de vaccinuri împotriva armelor biologice. Au avut febra timp de câteva zile, răceli, alergii, dureri adânci de oase de la boli cum ar fi febra Q. Totuşi niciunul nu a murit în timpul “Operaţiunii Haina Albă”, care a avut loc la Fort Detrick, Maryland, intre 1954 pana in 1973.

5.Să cazi cu viteza sunetului Când US Air Force a vrut să vadă cât de bine pot supravieţui piloţii la salturi de la mare altitudine, au apelat la Căpitanul Joseph Kittinger Jr. Pilotul de teste a făcut câteva sărituri în cadrul “Proiectului Excelsior” din anii 1950. De fiecare dată urca la mare înălţime cu baloane înainte de a se arunca şi apoi deschide paraşuta deasupra New Mexico. Recordul său îl constituie zborul din 16 august 1960, când a sărit de la 102.800 picioare, adică 31,33 kilometri înălţime. De aici el a prins 988,13 kilometri pe oră, nu departe de viteza sunetului. A îndurat temperaturi de -70 de grade Celsius.

6.Război cu marijuana. Drogurile psiho-active precum marijuana, LSD şi PCP, nu sunt valoroase doar pentru cartelurile columbiene. Odată cercetătorii credeau că pot scoate din uz soldaţii inamici drogându-i. Voluntari ai Armatei SUA au inhalat marijauna, acid şi praf de îngeri într-o locaţie de la Edgewood, din 1955 până în 1972. US Army eventual a dezvoltat o artilerie halucinogenă care lasă subiecţii căzuţi laţi timp de câteva zile. Academia Naţională de Ştiinţe a realizat un studiu în 1981 care a arătat că nu au avut efecte secundare de boală de la teste. Dr. James Ketchum a publicat din interior prima relatare a cercetării în 2007, în cartea “Razboi Chimic: Secrete Aproape Uitate”. Aici cea mai periculoasă pare o armată de jamaicani …

7.Gaz sarin pulverizat pe marinari. Ameninţările războaielor chimice şi biologice au determinat US Department of Defense, Departamentul de Apărare al SUA, să pornească “Proiectul 112” din 1963 până la începutul anilor ‘70. O parte a experimentelor au constat în pulverizarea navelor şi a sute de marinari cu difersi agenţi precum gaz sarin sau VX. Prin acestea se dorea testarea procedurilor de decontaminare. Pentagonul a făcut publice detaliile asupra proiectului în 2002 iar Administraţia Veteranilor a început studierea posibilelor efecte printre marinari. Acesta a fost doar unul dintre multele experimente chimice realizate de SUA, care au început cu testele de gaz de muştar în al Doilea Război Mondial.

8.Clarviziune parapsihologică. Că şi în cazul "flăcării violete” şi SUA au fost atente cu personajele lor parapsihice. Pentagonul a cheltuit cam 20 de milioane de dolari testând puterile extrasenzoriale precum vederea la distanţă, între 1972 şi 1996. Vizionării ar fi trebuit să descopere detalii geografice, locaţii pe care nu le-au văzut niciodată, cum ar fi rachetele nucleare sau buncărele altor state. Versiunile americane ale lui Aliodor au dat rezultate diferite agenţiilor de spionaj care se luptau pentru serviciile lor. Proiectele au fost denumite "Flacăra Gratarului” sau Star Gate” (Poartă Stelară). CIA a declasificat informaţiile în 2002, ceea ce a permis lumii să vadă că şi americanii au flăcările lor, dar nu violete"

9.Soldatul universal Somnul poate fi cel mai mare inamic al unui soldat, fie în lungile bătălii de mai multe zile, fie pe durată unor misiuni mai mari în jurul lumii. Militarii au încercat să depăşească obstacolul dând soldaţilor "go pills” care conţineau stimulenti precum amfetamine. Recent, militarii au testat cu succes un medicament numit Modafinil sau Provigil. Acesta face soldaţii în stare să lupte 40 de ore în continuu fără efecte de boală sau oboseală. Iar US Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) "Agenţia SUA de Proiecte şi Cercetări Defensive Avansate "finanţează acum şi alte tehnici anti-somn, cum ar fi stimularea transcraniala magnetică, care închide creditul în electromagnetism.

10.Armura internă. Poate că soldaţii universali nu sunt aşa de departe până la urmă, dacă proiectul "Armura interioara” al DARPA va avea succes. Prin acesta se încearcă transferul către oameni a unor abilităţi extreme ale anumitor animale , cum ar fi gâştele care zboară la altitudini de 11.000 de metri. Sunt vizaţi şi leul de mare, care îşi redirecţionează fluxul de sânge din organele non-critice când se scufundă, ceea ce reduce cererea de oxigen. Proiectul încearcă să facă soldaţii imuni la o serie de infecţii, arme chimice, biologice sau radiologice. În acelaşi timp, se doreşte ca soldaţii să fie adaptaţi la tot felul de condiţii extreme de temperatură, altitudine şi medii naturale dure.

Link to comment
  • Moderator

Legat de omul racheta, au cam exagerat cu viteza. De ce? Pentru ca pana la 35 de km inaltime este concentrata 99 la suta din atmosfera terestra. Si vei zice si ce-i cu asta? Pai exista un termen in fizica, se numeste viteza terminala, care, in mod generic, se refera la viteza maxima pe care o poate atinge un corp in cadere libera catre Terra. Teoretic, un corp lasat in cadere libera ar avea o viteza care creste exponential, insa din cauza frecarii atmosferice, la un moment dat viteza devine constanta si e in jur de 200 de km/h, testat de profesionistii airdivingului. Asa ca...pana la viteza sunetului mai e. :ner:

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.