Jump to content
POLITISTI.ro

Concluziile controlului efectuat la IPJ NEAMT de catre Corpul de Control al MAI


Cristi

Recommended Posts

  • Moderator

Şeful Corpului de Control din Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestor principal de poliţie drd. Vlădulescu Aurel, a prezentat astăzi, 25 noiembrie a.c., ora 11.00, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, concluziile cercetării prealabile efectuate faţă de comisar şef de poliţie Şoric-Vasea Aurelian, precum şi concluziile controlului tematic efectuat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ, pentru evaluarea activităţii şi managementul realizat de inspectorul şef, adjuncţii acestuia şi cadrele cu funcţie de comandă.

În ceea ce priveşte cercetarea prealabilă a şefului I.P.J. Neamţ, comisar-şef de poliţie Şoric Vasea-Aurelian, efectuată în perioada 17-22.11.2010, cu privire la declaraţiile acordate mass-media, concluziile au fost următoarele:

-În conferinţa de presă din 16.11.2010 şi în cadrul mai multor interviuri acordate unor posturi de televiziune centrale şi locale, şeful inspectoratului a avut o comportare necorespunzătoare, rezultând din declaraţiile făcute şi atitudinea adoptată faţă de reprezentanţii presei şi procurori din România, prin care a adus grave atingeri prestigiului instituţiei M.A.I., Poliţiei Române şi I.P.J. Neamţ. În felul acesta a afectat bunul mers al activităţilor M.A.I., I.G.P.R. şi I.P.J. Neamţ şi a pus în pericol bunele relaţii de cooperare dintre M.A.I. şi Ministerul Public;

-Totodată, cms. şef Şoric, în cadrul aceleiaşi comportări necorespunzătoare în serviciu, a încercat să diminueze autoritatea şefilor ierarhici din M.A.I., prin incitarea şefilor de post, determinându-i să declare reprezentanţilor presei că-şi vor da demisia dacă acesta va fi eliberat din funcţie;

-De asemenea, prin afirmaţiile şi conduita adoptată (mesajul transmis subliminal populaţiei, a fost de acceptare a activităţilor de cămătărie, pe care a prezentat-o mai mult ca o activitate socială benefică pentru cei împrumutaţi, acreditând astfel ideea că poliţia tolerează astfel de fapte) acesta a creat premisele scăderii semnificative a gradului de încredere în serviciul poliţienesc pe de o parte şi în credibilitatea instituţiei Poliţiei Române, pe de altă parte.

În baza probelor administrate, s-a reţinut în sarcina cms. şef Şoric Vasea – Aurelian, săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 57 lit. „a” din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 lit. „a” din O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., respectiv „comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate prin care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei”.

Având în vedere concluziile rezultate, ministru Traian Igaş a dispus sesizarea Consiliului Superior de disciplină din I.G.P.R. pentru judecarea ofiţerului.

În ceea ce priveşte controlul tematic dispus de ministru Constantin – Traian IGAŞ, efectuat de către Corpul de Control al Ministrului la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, în perioada 17.11 – 23.11.2010, pentru evaluarea activităţii şi managementul realizat de inspectorul şef, adjuncţii acestuia şi cadrele cu funcţie de comandă, principalele concluzii sunt:

- Conducerea Inspectoratului a dat dovadă de interes scăzut în activitatea de destructurare a celor 3 grupări infracţionale din judeţul Neamţ, iar inspectorul şef nu şi-a făcut datoria potrivit atribuţiilor de serviciu şi dispoziţiilor I.G.P.R.;

- Nu s-a urmărit şi aplicat ordinul comun M.A.I. – Parchetul General din 2009, astfel că, în 2195 dosare penale rămase cu autori neidentificaţi, nu s-au executat activităţile de cercetare şi instrumentare potrivit metodologiei de lucru, sub supravegherea procurorului;

- Pentru căutarea informaţiilor, în perioada 2008-2010, nu au fost stabilite ca priorităţi locale, sarcini privind eficientizarea activităţilor de identificare, cunoaştere, supraveghere şi documentare a grupărilor infracţionale din judeţul Neamţ;

- Nu au fost analizate obiectivele prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a I.P.J. Neamţ, pentru determinarea riscurilor şi vulnerabilităţilor la nivelul judeţului şi nu s-a respectat Standardul M.A.I. 006/2006;

- În perioada august-septembrie 2010, inspectorul şef nu a sprijinit campania de prevenire iniţiată la nivel naţional de Direcţia Generală Anticorupţie, cu aprobarea conducerii M.A.I. (era vorba de promovarea telefonului Telverde şi transmiterea urgentă a oricăror aspecte de corupţie). Apreciind că posterul campaniei are o conotaţie negativă pentru I.P.J. Neamţ, a refuzat să sprijine demersul D.G.A., cu toate că, la nivelul inspectoratului în perioada 2009-2010, au fost cercetate pentru fapte de corupţie, conexe ori asimilate acestora, un număr de 45 de cadre;

- S-a manifestat formalism cu ocazia celor patru controale de fond executate în 2010 din dispoziţia inspectorului şef, planurile de control sunt identice, notele de constatare nu au fost aduse la cunoştinţa poliţiştilor controlaţi, iar rapoartele finale s-au întocmit după 45-60 de zile, contrar ordinului M.A.I. 318/2007;

- În anul 2010, s-au identificat 84 de situaţii în care s-au sesizat fapte penale (furt, tâlhărie, viol, etc.) fără a se dispune înregistrarea cazurilor în evidenţa lucrărilor penale cu autori necunoscuţi sau autori cunoscuţi, atribuirea numărului unic şi soluţionarea procedurală prin unitatea de parchet competentă;

- Pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de evaziune fiscală nu s-a acţionat eficient, astfel că nr. infracţiunilor constatate a scăzut cu 10 %, conducerea inspectoratului nu a dispus măsuri pentru implementarea operaţională a principalelor activităţi din sfera direcţiilor prioritare de acţiune şi nu a urmărit constituirea unui grup de lucru conform dispoziţiilor;

- La Poliţia Municipiului Piatra Neamţ, s-au identificat 13 petiţii în care au fost sesizate fapte penale în cursul anului 2010 (furt, înşelăciune, distrugere, şantaj,etc.) în care s-a aprobat clasarea fără a se dispune înregistrarea în registrul penal, atribuirea numărului unic şi soluţionarea procedurală prin parchet;

- Au mai fost constatate şi alte nereguli pe linie de resurse umane, ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie rutieră, control intern şi juridic, detaliate în raportul prezentat ministrului Constantin – Traian IGAŞ.

Corpul de Control al Ministrului a propus şi ministru Traian IGAŞ a aprobat declanşarea cercetării prealabile împotriva cms. şef Şoric Vasea – Aurelian şi a adjuncţilor I.P.J. Neamţ, conform Legii nr. 360/2002 şi Ord. 400/2004 privind regimul disciplinar ce urmează să se execute în perioada următoare.

În cadrul acestei activităţi se va stabili dacă s-au încălcat cu vinovăţie normele etice şi deontologice specifice şi cele referitoare la îndeplinirea atribuţiilor profesionale de către ofiţeri.

Direcţia Informare şi Relaţii Publice – Ministerul Administraţiei şi Internelor

Pareri?

Edited by Kmcoio
Link to comment
  • Member

În anul 2010, s-au identificat 84 de situaţii în care s-au sesizat fapte penale (furt, tâlhărie, viol, etc.) fără a se dispune înregistrarea cazurilor în evidenţa lucrărilor penale cu autori necunoscuţi sau autori cunoscuţi, atribuirea numărului unic şi soluţionarea procedurală prin unitatea de parchet competentă;

Eh, asta a ce miroase?

Link to comment

În actualul context miroase a ”pumnul pus în gura” sau o încercare de a drege busuiocul. Astfel de constatări se întâlnesc la orice oră din zi sau din noapte la fiecare IPJ sau DGPMB, ba chiar și la nivelul MAI. Probabil că sun reale, dar dacă doar atât s-a putu scoate din această tevatură, dați-mi voie să mă-ndoiesc de calitatea actului managerial la nivelul MAI. Mă așteptam la niște dosare penale pe capul lui, chiar o suspendare etc.

De altfel, dacă facem o analiză la rece a cauzelor și împrejurărilor ce au determinat această stare de fapt din poliție, vom constata că vinovăția aparține în totalitate MAI și a oamenilor promovați pe funcțiile de comandă la nivel central.

Acestea sunt consecințele compromisului din partea politistilor cu functii de comandă și implicării politicienilor în activitatea de organizare și management politienesc.

Edited by lionn
Link to comment
  • Moderator

Maximo, da-le dracu frate... hai ca inteleg, gasesti unul, doua, zece, o suta de AN-uri hai...dar 2000 si ceva? :naughty: Ce dracu ma baiete, revino-ti la realitate...

Link to comment

cea mai tare mentiune - ptr mine - sunt lucrarile neinregistrate. cum poti sa nu inregistrezi o reclamatie ce priveste o infractiune?? vad deja un concurs de infractiuni mai ales ca sunt sigur ca unele sunt neinregistrate datorita relatiilor dintre presupusii faptuitori si politisti. Si aici as indrazni sa cred ca nu Soric le-a facut pe toate - nu el este cel care a decis neinregistrarea lor, cel mult nu a supravegheat indeplinirea procedurilor. astept sa vad cine mai pica impreuna cu Soric, sunt prea multe chestii care nu putea fi facute de el singur-singurel.

Link to comment
  • 1 month later...

Aurelian Șoric a fost destituit din Poliție

Fostul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț. Aurelian Șoric, a fost dat afară marți din Poliție. Decizia a fost comunicată de șeful Poliției Române, Liviu Popa, și este rezultatul controlului făcut de Consiliul Superior de Disciplină la IPJ Neamț.

Sursa

Link to comment
  • 1 year later...

Ma intreba azi cineva, un civil, ce se mai stie despre penibilul asta. Si nu am stiut ce sa-i raspund. Vad ca Google nu returneaza nimic recent. So, ca sa nu mai deschid un nou topic: mai stie cineva ce mai face ex-misandarstendul?

Edited by DarkSide
Link to comment
  • Moderator

Din ce imi amintesc, tot dintr-o discutie de aici de pe forum, fostul sef al IPJ Neamt, Aurelian Soric a fost respins la examenul de primire in profesie ca avocat definitiv.

CASE CLOSED! :)

Link to comment

Aha. Cum, dracu, dom'le?! Inseamna ca nici astia nu l-au intrebat de ce are Virtutea Militara in grad de comandor cu insemn pentru razboi?! Nici ca a terminat liceul de matematica-fizica?! Bai, ai dracu', ce jigodii...

Doamne, nu neg ca in ultimii ani s-a marit constant numarul de handicapati pe metru patrat de politie, insa papagalul asta parca prea depasea limita maxima admisa pentru prostie in aer expirat.

If iu chen ridmi...

Link to comment
  • 4 months later...

Fostul sef al IJP Neamt a dat in judecata MAI, IGPR si ANI, in doua dosare. Prima batalie este de anulare a actului de destituire din Politie, a doua priveste contestarea raportului ANI care il acuza de o diferenta de 365.965 lei intre avere si venituri

Vi-l amintiti pe fostul sef al IJP Neamt poreclit, dupa aparitia sa televizata drept domnul ”Case closed” in urma unei replici ramasa celebra intr-un interviu dat dupa momentul asasinarii lui Gheoghe Mararu si dupa ce a fost acuzat ca ar fi avut legaturi cu acest interlop de catre anumite posturi de televiziune: "Case closed... It was a misunderstanding if you can read me"? Aurelian Soric (foto) fostul sef al IPJ Neamt, a contestat la Curtea de Apel Bacau, la data de 1 martie 2011, Ordinul ex-ministrului Traian Igas, prin care a fost destituit in urma unui control furtunos realizat dupa afirmatiile facute de fostul ofiter, afirmatii ce au facut audienta maxima, legate de opinia sa referitoare la camatarie, in conferinta de presa din 16.11.2010, dupa declansarea scandalului legat de asasinarea interlopului Gheorghe Mararu.

La Bacau, judecare prin desemnare!

La al treilea termen din acest dosar, judecatoarea Mona Gabriela Ciopraga, de la Curtea de Apel Bacau, unde a inceput razboiul lui Soric cu institutia in care a activat, a respins actiunea ca nefondata in data de 11.08.2011, chiar daca apararea ridicase peste 50 de aspecte de nelegalitate, netemeinicie si neproportionalitate a masurii destituirii aplicate.

Interesant este ca judecatoarea nu a fost repartizata aleatoriu, ci desemnata. Aceeasi judecatoare de la Curtea de Apel Bacau a judecat si in dosarul 347/32/2011, in care Soric a solicitat anularea raportului ANI, in conditiile in care Agentia Nationala de Integritate ajunsese la concluzia, in urma verificarilor, ca ar exista o diferenta de 365.965 lei in minus, respingand actiunea acestuia.

Aparatorul lui Soric a invederat Curtii de Apel Bacau ca ministrul Igas nu era competent sa declanseze cercetarea preliminara, aceasta atributie find in sarcina inspectorului general, au fost clasificate peste 100 de docuemnte legate de cercetarea preliminara si raportul de cercetare, demiterea s-a facut in timpul concediului medical cu certificat inregistrat inainte cu sapte ore de destituire, ordinul contestat nu este motivat, procesul verbal din 7.01.2011 intocmit de Comisia de Disciplina nu este semnat si de Aurelian Soric (aspect sanctionat cu nulitate absoluta de art. 48 alin.2 din OMAI 400/2004).

De asemenea, ca proba in aparare a fost adusa si incompatibilitatea presedintelui Comisiei de disciplina care indeplinea functia de adjunct al Inpectorului general, deci era sef ierarhic superior al lui Soric (incalcandu-se astfel prevederile art46 alin.3 lit. G din OMAI 400/2004), iar ofiterul insarcinat cu cercetarea prealabila a fost incompatibil intrucat tot el a realizat si actul de sesizare impotriva lui Soric.

Judecatoareanu nu a tinut cont de nicio cerere in aparare si, dupa ce a respins si actiunea fostului sef al IPJ Neamt ca nefondata, Soric a introdus recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Primul termen al judecatorii recursului a avut loc vineri, 8 iunie 2012 si, intrucat aparatorul lui Aurelian Soric, avocatul Pavel Abraham a solicitat instantei admiterea mai multor probe, inclusiv ”declasificarea” unor acte existente la MAI si IGPR, instanta suprema a acordat termen in 14 septembrie 2012, dupa vacanta judecatoreasca.

Contactat de Lumeajustitiei.ro, avocatul Pavel Abraham ne-a declarat in legatura cu acest dosar: ”Masura destituirii din sistem a domnului Aurelian Soric este un efect pervers al scandalului si presiunii mass media, al manipularii televizate, pornindu-se atunci de la ipoteza falsa ca Soric ar fi comandat asasinarea interlopului Mararu. Destituirea sa a fost rezultatul linsajului mediatic realizat pe baza unei informari a opiniei publice u fapte ireale, noi dovedind acest lucru cu trei solutii de neincepere a urmariri si scoatere de sub urmarire date de parchet. Pe de alta parte, cele expuse in conferinta de presa de la acea vreme de domnul Soric dovedesc lipsa sa de experienta, nimic mai mult. Noi solicitam instantei anularea ordinului dat de ministrul Igas, care s-a substituit in sef de unitate, cu toate consecintele ce decurg, in sensul ca Aurelian Soric care in opinia mea este un om foarte instruit si un foarte bun profesionist sa revina in sistem. E pacat ca sistemul sa nu mai aiba astfel de oameni pentru ca va spun, din experianta mea in MAI, ca rar am vazut un ofiter cu patru calificative de Exceptional. In caz contrar, am solicitat instantei sa constate neproportionalitatea sanctiunii cu faptele, in sensul de a analiza si a anula ordinul de destituire si sa reechilibreze pedeapsa cu faptele”.

Contactat, Aurelian Soric si-a exprimat si el punctul de vedere vizavi de acest dosar: ”Am facut acest demers in justitie intrucat consider ca excluderea mea din sistem – destituire din politie - este mult prea mare. Eu n-am avut nicio abatere in cariera mea, si singura mea greseala a fost legata de vorbele pe care le-am spus la acea vreme privitoare la camatarie. Eram intr-o situatie extrem de stresanta in care ma lovea presa locala din toate partile si ma acuza de tot felul de chestiuni neadevarate, de la autor al asasinatului si pana la afaceri pe care le-as fi avut cu Mararu. Toate aceste afirmatii despre mine sunt total neadevarate, dovada si faptul ca s-au anchetat aspectele respective si nu s-a gasit nimic. Timpul a trecut iar eu am ramas cu destituirea din politie!”

Inafara acestei batalii in justitie, Aurelian Soric mai are de purtat una: cu Agentia Nationala de Integritate. Cauza a fost inaintata Comisiei de Cercetare a Averilor de pe langa Curtea de Apel Bacau. Povestea acestui dosar este, insa, mult mai complexa, motiv pentru care in partea a doua a acestui material veti afla, in premiera, ce greseli pot face inspectorii de integritate ai ANI cand fac un raport de evaluare.

SURSA LUJU.RO

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.