Jump to content
POLITISTI.ro

Atac la independenta justitiei


Dan

Recommended Posts

Daca pana acum credeam ca le-am vazut pe toate iata ca regimul dictatorial de la Bucuresti continua sa ne uimeasca si sa ne contrazica in acelasi timp. Între Ministerul Justiţiei şi o parte din magistraţi a izbucnit un scandal generat de sentinţa dată de Tribunalul Vâlcea împotriva tăierii salariilor cu 25%, decizie care a încurajat şi alţi bugetari să deschidă acţiuni asemănătoare în instanţă. Secretarul de stat în minister Lidia Barac (la initiativa cui?!) a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii ca judecătorii care au dat soluţii favorabile în dosare de acest gen să fie verificaţi disciplinar de către Inspecţia Judiciară a CSM, acuzându-i că nu au ţinut cont de hotărârea Curţii Constituţionale Române , care a declarat drept constituţională legea tăierii bugetare. În replică, asociaţiile de magistraţi susţin că acţiunea ministerului este o dovadă clară de intruziune a puterii executive în actul de aplicare a legilor şi reprezintă o formă evidentă de presiune asupra judecătorilor care se ocupă cu recursul dosarului de la Tribunalul Vâlcea, prima instanţă acuzată că a încălcat decizia CCR, precum şi asupra celorlalţi magistraţi care judecă speţe asemănătoare la instanţele din ţară. Magistraţii o atacă şi pe Lidia Barac, căreia îi cer demisia de onoare pentru că nu apără indepedenţa justiţiei şi solicită CSM să o cerceteze disciplinar întrucât ar pune presiune asupra unor procese aflate în curs de soluţionare. „Este vorba de 84 de procese deschise de bugetari în toată ţara. Decizia MJ de a-i ancheta pe judecătorii care au dat soluţii în favoarea reclamanţilor este inadmisibilă şi este o încălcare gravă a Constituţiei României, o ingerinţă a puterii executive asupra justiţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecător Mariana Varga. Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR) susţin că solicitarea MJ constituie o gravă ameninţare la adresa independenţei puterii judecătoreşti, „magistratul fiind constrâns să se pronunţe în cauzele pe care le judecă sub spectrul sancţionării sale disciplinare". AMR şi APR consideră ca a proceda altfel înseamnă a parodia activitatea de judecată, transformând-o într-un simulacru de aplicare a legii, iar pe judecător, într-un executant administrativ. Magistraţii spun că motivul pentru care MJ a cerut anchetarea judecătorilor ce s-au pronunţat în favoarea bugetarilor este acela de a preveni şi alte sentinţe similare în celelalte procese similare care se află pe rolul instanţelor din ţară, încercând în acest mod să îi sperie pe judecătorii care trebuie să se pronunţe cu privire la ilegalitatea reducerii salariilor bugetarilor.

Inca o dovada ca daca vrei sa ajungi secretar de stat in Romania trebuie sa pupi niste dosuri. Rusine doamna secretar si succes la pupaturi in continuare!!

Link to comment

"E regretabil ca se face o astfel de sesizare inaintea rezolvarii recursului. Daca s-a facut vreo eroare, aceasta trebuie indreptata doar pe calea recursului. Inspectorii nu pot verifica daca o hotarare este sau nu legala, acest lucru se poate face doar prin exercitarea cailor de atac. Actiunea MJ poate fi interpretata ca o forma de presiune a Executivului care poate afecta judecatorii de la recurs", a declarat pentru HotNews.ro,

Pe mine nu ma mai mira nimic in tara asta !

Oare am ajuns sa fim comandati( dictatorial ) peste tot de un singur om ? Pe Lidia Barac nu o vad in stare sa ia asemenea decizii de una singura ! base, base...........! Iesi afara ca esti ...... extraordinar(ă)!

Edited by Eduard
Link to comment
  • Moderator

Asa ceva nu se poate!!! Este incredibil ce se intampla in tara asta...pai una din caracteristicile de baza ale unui judecator este independenta. Pai ce face regimul basescian? Pune presiune pe justitie?! Ordinarii! Nu le e rusine! Ar trebui sa isi dea demisia si sa plece, sa nu mai pozeze in salvatorii tarii. Tot nu pot intelege de ce nu vor sa plece? Daca vom avea nevoie de ei, ii chemam inapoi! Sper sa se auda despre aceste lucruri inclusiv in presa internationala, cum ajunge a treia putere in stat sa fie constransa de alta putere. Traducere : Ne intoarcem la comunism si chiar mai rau.

Edited by Kmcoio
Link to comment

E cazul ca magistratii sa-si dea mana din nou si sa o mai puna de o "mica" incetare a lucrului pe o perioada nedeterminata...Impuscatu era mic copil fata de ceea ce se intampla acum...

Link to comment

Eu nu sunt judecator. Si Boc are dreptate. Dar am vazut sentintele asa: taierea cu 25% a salariilor este constitutionala conform deciziei CCR, dar incalca Carta Drepturilor Omului, asa au stabilit judecatorii. Si cum legislatia europeana primeaza in fata legislatiei nationale... Parerea mea e ca judecatorii nu au de ce sa se teama.

Faptul in care Constitutia Romaniei, si deciziile CCR date in baza acestei Constitutii, nu ar trebui sa intre in contradictie cu Drepturile Omului recunoscute prin legislatia internationala la care e Romania parte, este alta discutie, care discutie nu ar face decat sa scoata la iveala faptul ca CCR si membrii acesteia numiti pe criterii politice, este politizata atat de intens, incat s-a deraiat de la scopul de baza a acesteia.

Toate aceste institutii (adica Parlament, CCR, Presedintie, Guvern, etc.) ar trebui sa fie in slujba oamenilor, nu a statului. Statul nu poate exista decat prin cetatenii sai. Fara ei nu exista.

Link to comment

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue. By using this site, you agree to our Terms of Use and Privacy Policy.