Jump to content
POLITISTI.ro

Se poate cere clementa?


Postare recomandată

Publicat

Va multumesc pentru opinii dar tocmai legea a fost cea care de data asta a fost de partea mea. Nu am fentat nimic, am cerut doar respectarea ei. Nici macar nu am cerut ce scrie in titlul topicului. 

  • Displace 1
  • Moderator
Publicat

Laşitate - Laş, -ă, - (Om) lipsit de curaj şi de sentimentul onoarei; (om) fricos, mişel, care demonstrează, trădează lipsă de curaj şi de sentiment al onoarei.

  • Moderator
Publicat

Tocmai tu eşti cel care nu a respectat legea şi ai fost sancţionat pentru asta. Dar cu toate acestea, deşi te-ai convins că ai încălcat-o, ai făcut tot posibilul să te fofilezi şi să nu-ţi asumi responsabilitatea faptei tale şi datorită cel mai probabil unei erori procedurale te-ai eschivat şi nu ţi-ai ispăşit pedeapsa prevăzută de lege. Deci în această poveste, cel ce nu a respectat legea eşti chiar tu. Ba mai mult cu un tupeu ieşit din comun pozezi într-o victimă şi ne oripilezi cu nişte rânduri lacrimogene menite să inducă senzaţia că ai fi fost în vreun fel nedreptăţit, când de fapt tu eşti doar un profitor ce a beneficiat de o eroare a sistemului judiciar.

Vizitator
Acest subiect este închis acum şi nu mai pot fi adăugate alte postări.
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Adaugă...

Informaţii importante

Am plasat cookie-uri strict necesare pe dispozitivul dvs. pentru afişarea optimă a paginilor. Puteţi în orice moment să modificaţi setările cookie-urilor, altfel vom presupune că sunteţi de acord să continuaţi. Utilizând acest site, sunteţi de acord cu Termenii şi condiţiile de înregistrare şi Politica de confidenţialitate.